Language of document :

Hotărârea Tribunalului din 11 decembrie 2014 - Heli-Flight/AESA

(Cauza T-102/13)1

(„Aviație civilă – Solicitare pentru aprobarea condițiilor de zbor pentru un elicopter de tip Robinson R66 – Decizie de respingere adoptată de AESA – Acțiune în anulare – Întinderea controlului exercitat de comisia de apel – Întinderea controlului exercitat de Tribunal – Acțiune în constatarea abținerii de a acționa – Răspundere extracontractuală”)

Limba de procedură: germana

Părțile

Reclamantă: Heli-Flight GmbH & Co. KG (Reichelsheim, Germania) (reprezentant: T. Kittner, avocat)

Pârâtă: Agenția Europeană de Siguranță a Aviației (AESA) (reprezentanți: T. Masing și C. Eckart, avocați)

Obiectul

În primul rând, o cerere de anulare a Deciziei AESA din 13 ianuarie 2012 de respingere a solicitării reclamantei pentru aprobarea condițiilor de zbor, formulată pentru un elicopter de tip Robinson R66 (număr de serie 0034), în al doilea rând, o cerere prin care se solicită constatarea abținerii de a acționa a AESA în legătură cu soluționarea solicitărilor reclamantei din 11 iulie 2011 și din 10 ianuarie 2012 referitoare la elicopterul respectiv și, în al treilea rând, o cerere prin care se solicită ca AESA să repare prejudiciul pe care reclamanta consideră că l-a suferit ca urmare a acestei decizii de respingere și a acestei pretinse abțineri de a acționa.DispozitivulRespinge acțiunea.Obligă Heli-Flight GmbH & Co. KG la plata cheltuielilor de judecată.