Language of document : ECLI:EU:T:2015:860

Cauza T‑106/13

(publicare în extras)

d.d. Synergy Hellas Anonymi Emporiki Etaireia Parochis Ypiresion Pliroforikis

împotriva

Comisiei Europene

„Clauză compromisorie – Al șaselea și al șaptelea program‑cadru pentru activități de cercetare, de dezvoltare tehnologică și demonstrative – Reziliere anticipată a contractelor – Încredere legitimă – Proporționalitate – Bună‑credință – Răspundere extracontractuală – Recalificarea acțiunii – Coexistență a unor cereri de despăgubire contractuală și extracontractuală – Sistem de avertizare rapidă (SAR) – Încălcare suficient de gravă a unei norme de drept care conferă drepturi particularilor – Legătură de cauzalitate”

Sumar – Hotărârea Tribunalului (Camera a patra) din 18 noiembrie 2015

1.      Procedură jurisdicțională – Sesizarea Tribunalului în temeiul unei clauze compromisorii – Contracte încheiate în cadrul unui program specific de cercetare, de dezvoltare tehnologică și demonstrative – Reziliere anticipată a contractelor, din cauza unor neregularități financiare săvârșite de cocontractant – Acțiune în răspundere contractuală – Desistarea reclamantei de acțiune în cadrul altui contract – Reclamantă care invocă motive identice cu cele invocate în cealaltă acțiune – Admisibilitate

(art. 272 TFUE)

2.      Procedură jurisdicțională – Sesizarea Tribunalului în temeiul unei clauze compromisorii – Contracte încheiate în cadrul unui program specific de cercetare, de dezvoltare tehnologică și demonstrative – Reziliere anticipată a contractelor, din cauza unor neregularități financiare săvârșite de cocontractant – Acțiune în răspundere contractuală – Existența unui interes născut și actual – Apreciere încă în curs a eligibilității costurilor declarate – Irelevanță

(art. 272 TFUE)

3.      Dreptul Uniunii Europene – Principii – Protecția încrederii legitime – Condiții – Asigurări precise din partea administrației

4.      Procedură jurisdicțională – Sesizarea Tribunalului în temeiul unei clauze compromisorii – Contracte încheiate în cadrul unui program specific de cercetare, de dezvoltare tehnologică și demonstrative – Reziliere anticipată a contractelor, din cauza unor neregularități financiare săvârșite de cocontractant – Acțiune în răspundere contractuală – Invocarea principiului protecției încrederii legitime – Inadmisibilitate – Limite – Respectarea principiului executării cu bună‑credință a contractelor

(art. 272 TFUE)

5.      Procedură jurisdicțională – Invocarea de motive noi pe parcursul procesului – Condiții – Dezvoltarea unui motiv existent – Admisibilitate

[Regulamentul de procedură al Tribunalului (1991), art. 48 alin. (2)]

6.      Procedură jurisdicțională – Sesizarea Tribunalului în temeiul unei clauze compromisorii – Contracte încheiate în cadrul unui program specific de cercetare, de dezvoltare tehnologică și demonstrative – Reziliere anticipată a contractelor, din cauza unor neregularități financiare săvârșite de cocontractant – Acțiune în răspundere contractuală – Invocarea principiului proporționalității – Admisibilitate – Obligația de executare cu bună‑credință a contractului

[art. 5 alin. (4) TUE; art. 272 TFUE]

7.      Acțiune în despăgubire – Răspundere extracontractuală – Acțiune care privește în realitate un litigiu de natură contractuală – Recalificarea acțiunii – Condiții – Coexistența cererilor de despăgubire contractuală și extracontractuală – Condiții

(art. 268 TFUE și 272 TFUE)

1.      În ceea ce privește o acțiune în răspundere contractuală introdusă ca urmare a rezilierii anticipate de către Comisie a unui contract de subvenție încheiat în cadrul unui program specific de cercetare, de dezvoltare tehnologică și demonstrativ din cauza unor neregularități financiare pretins săvârșite de cocontractant, desistarea acestuia într‑o altă cauză, având ca obiect un contract similar, nu afectează dreptul său, în cadrul prezentelor concluzii privind răspunderea contractuală a Comisiei din cauza rezilierii contractului în discuție, de a se prevala de neregularități legate de executarea contractului vizat în cealaltă cauză.

Astfel, în caz de desistare, Tribunalul nu se pronunță nici cu privire la admisibilitate, nici cu privire la fond, ci ia act de voința reclamantei de a nu continua procedura jurisdicțională. Ordonanța de desistare nu are autoritate de lucru judecat. Atunci când o reclamantă se desistează de acțiunea care era pendinte, litigiul corespunzător acesteia încetează să existe și, prin urmare, situația de litispendență cu o altă acțiune dispare. Curtea a precizat că interesul de a evita ca justițiabilii să utilizeze această posibilitate contrar principiului economiei procedurii nu impune ca o situație de litispendență să persiste chiar și în raport cu o acțiune de care reclamanta s‑a desistat, din moment ce acest interes este suficient protejat prin obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

(a se vedea punctele 46 și 47)

2.      În ceea ce privește o acțiune în răspundere contractuală introdusă ca urmare a rezilierii anticipate de către Comisie a unui contract de subvenție încheiat în cadrul unui program specific de cercetare, de dezvoltare tehnologică și demonstrativ din cauza unor neregularități financiare pretins săvârșite de cocontractant, faptul că aprecierea de către Comisie dacă costurile avansate de reclamantă sunt eligibile și, prin urmare, dacă plata unei sume este datorată în temeiul contractului menționat este încă în curs nu permite să se constate o lipsă a interesului de a exercita acțiunea născut și actual al reclamantei, pentru a obține de la Tribunal obligarea Comisiei la plată, în executarea contractului. Astfel, din momentul introducerii acțiunii, este evident că ar fi în beneficiul reclamantei ca acțiunea sa să fie admisă.

În plus, Comisia nu poate invoca o lipsă a interesului de a exercita acțiunea din partea reclamantei pentru motivul că, la momentul introducerii acțiunii, faptul că nu a plătit reclamantei suma datorată în executarea contractului era incert sau ipotetic. Astfel, la introducerea acțiunii, era cert că Comisia nu plătise suma în cauză.

Problemele dacă Comisia era obligată să plătească suma în cauză înainte de introducerea acțiunii, dacă putea să îi suspende plata din cauza auditului în curs și dacă Tribunalul trebuia să suspende procedura jurisdicțională până la încheierea auditului Comisiei sau, dimpotrivă, dacă trebuia să se pronunțe direct cu privire la eligibilitatea costurilor implică aprecierea unor elemente legate de fondul acțiunii, iar nu de admisibilitatea sa.

Această concluzie nu este repusă în discuție de jurisprudența privind obținerea unei constatări din partea instanței Uniunii care să permită unei părți să păstreze sumele deja plătite de Comisie în temeiul contractelor în cauză. Astfel, deși, în cazul acțiunilor prin care se urmărește executarea unei prestații, orientate spre obținerea executării unor pretenții concrete, interesul de a exercita acțiunea poate fi dedus fără dificultate, ca regulă generală, din contextul cererii înseși, interesul legitim al reclamantului de a obține constatarea judiciară abstractă a existenței sau a inexistenței unui raport juridic sau a unui anumit drept necesită de regulă o motivare specială. Așadar, elaborarea unor avize juridice abstracte nu cade în sarcina instanțelor Uniunii.

(a se vedea punctele 51-55)

3.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctul 66)

4.      În ceea ce privește o acțiune în răspundere contractuală introdusă ca urmare a rezilierii anticipate de către Comisie a unui contract de subvenție încheiat în cadrul unui program specific de cercetare, de dezvoltare tehnologică și demonstrativ din cauza unor neregularități financiare pretins săvârșite de cocontractant, Tribunalul trebuie să declare inadmisibil un motiv întemeiat pe încălcarea de către Comisie, în executarea contractului menționat anterior, a principiului protecției încrederii legitime care reglementează raportul de subordonare a administratului față de administrație.

Astfel, acest principiu face parte din controlul de legalitate, în temeiul articolului 263 TFUE, pe care Tribunalul îl poate efectua în privința actelor adoptate de instituții.

Totuși, într‑o acțiune în răspundere contractuală, Tribunalul este sesizat în calitatea sa de instanță competentă desemnată prin contract. În această privință, împrejurarea că contractul este reglementat în special de dreptul Uniunii nu permite modificarea competenței Tribunalului așa cum este definită de calea de atac aleasă de reclamantă. În cererea de despăgubire contractuală, reclamanta nu poate reproșa, prin urmare, Comisiei decât încălcări ale dreptului aplicabil contractului.

Cu toate acestea, nu se poate exclude că o formă de încredere legitimă este susceptibilă de a fi invocată în dreptul contractelor din moment ce ea participă la respectarea obligației părților la un contract de a‑l executa cu bună‑credință. Aceasta decurge din faptul că acest principiu al executării cu bună‑credință a convențiilor se opune executărilor contractului care constituie un abuz de drept.

(a se vedea punctele 66-68 și 72)

5.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctul 70)

6.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 87-89)

7.      Dată fiind autonomia căilor de atac contractuale și extracontractuale și a condițiilor de angajare a răspunderii proprii fiecăreia dintre aceste acțiuni, Tribunalul este obligat să verifice dacă acțiunea cu care este sesizat are ca obiect o cerere de daune interese care se întemeiază în mod obiectiv pe drepturi și pe obligații de origine contractuală sau de origine extracontractuală.

Simpla invocare a unor norme sau a unor principii juridice care nu decurg din contractul dintre părți, dar care le sunt impuse acestora nu poate avea drept consecință modificarea naturii contractuale a unui litigiu.

Cu toate acestea, dat fiind că, în temeiul Tratatului FUE, instanțele Uniunii sunt, în principiu, competente să se pronunțe atât asupra unei acțiuni privind răspunderea extracontractuală a instituțiilor, cât și asupra unei acțiuni privind răspunderea contractuală a instituțiilor atunci când au încheiat un contract care cuprinde o clauză compromisorie, în situația în care Tribunalul este sesizat cu o acțiune în răspundere extracontractuală, deși litigiul este în realitate de natură contractuală, Tribunalul recalifică acțiunea, în cazul în care sunt întrunite condițiile unei asemenea recalificări.

Mai exact, în prezența unui litigiu de o asemenea natură, Tribunalul este în imposibilitatea de a recalifica o acțiune fie atunci când voința expresă a reclamantului de a nu își întemeia cererea pe articolul 272 TFUE se opune unei astfel de recalificări, fie atunci când acțiunea nu se întemeiază pe niciun motiv referitor la încălcarea normelor care reglementează raportul contractual în cauză, indiferent dacă este vorba despre clauzele contractuale sau despre dispozițiile reglementării naționale desemnate în contract.

În plus, încălcarea unei dispoziții contractuale de către o instituție nu poate, în sine, să angajeze răspunderea extracontractuală a instituției menționate față de una dintre părțile cu care a încheiat contractul care cuprinde acea dispoziție. Astfel, într‑un asemenea caz, nelegalitatea imputabilă instituției respective are o origine pur contractuală și provine din angajamentul său ca parte contractantă, iar nu din vreo altă calitate, precum cea de autoritate administrativă. În consecință, în asemenea împrejurări, afirmația privind o încălcare a unei dispoziții contractuale în susținerea unei cereri de despăgubire extracontractuală trebuie declarată inoperantă.

Cu toate acestea, nu se poate exclude posibilitatea coexistenței răspunderii contractuale și a celei extracontractuale a unei instituții a Uniunii față de unul dintre contractanții săi. Astfel, natura comportamentelor nelegale imputabile unei instituții care produc un prejudiciu ce poate face obiectul unei cereri de despăgubire extracontractuală nu este predefinită. Presupunând că există o asemenea coexistență a răspunderilor instituțiilor, ea nu ar fi posibilă decât cu condiția ca, pe de o parte, nelegalitatea care este imputată instituției în cauză să constituie o neîndeplinire nu numai a unei obligații contractuale, ci și a unei obligații generale care îi incumbă și ca, pe de altă parte, în raport cu obligația generală menționată, această nelegalitate să fi produs un prejudiciu, altul decât cel care rezultă din executarea incorectă a contractului.

(a se vedea punctele 145-150)