Language of document :

Acțiune introdusă la 10 martie 2011 - pelicantravel.com/OAPI - Pelikan (Pelikan)

(Cauza T-136/11)

Limba în care a fost formulată acțiunea: slovaca

Părțile

Reclamantă: pelicantravel.com s.r.o. (Bratislava, Republica Slovacă) (reprezentant: M. Chlipala, avocat)

Pârât: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale)

Cealaltă parte în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs: Pelikan Vertriebsgesellschaft mbH & Co. KG (Hanovra, Germania)

Concluziile reclamantei

Anularea deciziei Camerei a doua de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) din 9 decembrie 2010 în procedura R 1428/2009-2;

obligarea Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Marca comunitară înregistrată care a făcut obiectul unei cereri de declarare a nulității: marca figurativă "Pelikan", pentru servicii din clasele 35 și 39 (marca comunitară nr. 3325941)

Titularul mărcii comunitare: Pelikan Vertriebsgesellschaft mbH & Co. KG

Partea care solicită declararea nulității mărcii comunitare: reclamanta

Motivarea cererii de declarare a nulității: în momentul depunerii cererii de înregistrare a mărcii, reclamanta a acționat cu rea-credință [articolul 52 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul 207/20091]

Decizia diviziei de anulare: respinge cererea de declarare a nulității

Decizia camerei de recurs: respinge calea de atac

Motivele invocate: încălcarea articolului 52 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul 207/2009, în măsura în care, potrivit reclamantei, OAPI nu a apreciat corect împrejurările de fapt ale cauzei și nici probele prezentate și a săvârșit o eroare de drept, astfel încât a ajuns la concluzia eronată că marca în cauză nu fusese depusă cu rea-credință

____________

1 - Regulamentul (CE) al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca comunitară (JO L 78, p. 1).