Cauza T‑396/10
Zucchetti Rubinetteria SpA
împotriva
Comisiei Europene
„Concurență – Înțelegeri – Piețele belgiană, germană, franceză, italiană, olandeză și austriacă ale produselor și accesoriilor pentru baie – Decizie de constatare a unei încălcări a articolului 101 TFUE și a articolului 53 din Acordul privind SEE – Coordonarea unor creșteri de prețuri și schimbul de informații comerciale sensibile – Noțiunea de încălcare – Încălcare unică – Piața relevantă – Orientările din 2006 privind calcularea cuantumului amenzilor – Gravitate – Coeficienți”
Sumar – Hotărârea Tribunalului (Camera a patra) din 16 septembrie 2013
1. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Putere de apreciere a Comisiei – Control jurisdicțional – Competența de fond a instanței Uniunii – Întindere – Luarea în considerare a orientărilor privind calcularea amenzilor – Limite – Respectarea principiilor generale de drept
(art. 261 TFUE și 263 TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 31; Comunicarea 2006/C 210/02 a Comisiei)
2. Înțelegeri – Acorduri și practici concertate care constituie o încălcare unică – Noţiune – Înțelegere globală – Criterii – Obiectiv unic – Modalități de săvârșire a încălcării – Irelevanță
[art. 101 alin. (1) TFUE]
3. Concurență – Procedură administrativă – Decizie a Comisiei de constatare a unei încălcări – Obligația de a defini piața relevantă – Conţinut
[art. 101 alin. (1) TFUE]
4. Înțelegeri – Practică concertată – Noţiune – Coordonare și cooperare incompatibile cu obligația fiecărei întreprinderi de a‑și stabili în mod autonom comportamentul pe piață – Schimb de informații între concurenți – Obiect sau efect anticoncurenţial – Prezumție – Condiții
[art. 101 alin. (1) TFUE]
5. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Gravitatea încălcării – Circumstanțe atenuante – Comportament diferit de cel convenit în cadrul înțelegerii – Participare redusă – Condiții
[art. 101 alin. (1) TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2) și (3); Comunicarea 2006/C 210/02 a Comisiei, punctul 29 a treia liniuță]
6. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Metodă de calcul definită de orientările adoptate de Comisie – Calcularea cuantumului de bază al amenzii – Luarea în considerare a caracteristicilor încălcării în ansamblul acesteia
[art. 101 alin. (1) TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2); Comunicarea 2006/C 210/02 a Comisiei, punctele 9-11 și 21-23]
7. Concurență – Amenzi – Decizie de aplicare a unor amenzi – Obligația de motivare – Conţinut
[art. 296 TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2) și (3); Comunicarea 2006/C 210/02 a Comisiei]
8. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Gravitatea încălcării – Stabilirea amenzii în mod proporţional cu elementele de apreciere a gravităţii încălcării
[art. 101 alin. (1) TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2) și (3); Comunicarea 2006/C 210/02 a Comisiei]
9. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Gravitatea încălcării – Gravitatea participării fiecărei întreprinderi – Distincţie – Înțelegere care are mai multe componente
[art. 101 alin. (1) TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (3); Comunicarea 2006/C 210/02 a Comisiei]
1. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 17 și 143-145)
2. În materia concurenței, încălcarea articolului 101 alineatul (1) TFUE poate rezulta nu numai din acorduri sau din practici concertate care sunt izolate și care trebuie sancționate în calitate de încălcări distincte, ci și dintr‑o serie de acorduri și de practici concertate între care există legături, astfel încât trebuie considerate elemente constitutive ale unei încălcări unice. Pentru a dovedi existența unei încălcări unice, Comisia trebuie să dovedească faptul că acordurile sau practicile concertate care privesc bunuri, servicii sau teritorii distincte se înscriu într‑un plan de ansamblu pus în aplicare în mod conștient de întreprinderile în cauză în vederea realizării unui obiectiv anticoncurențial unic.
În cadrul examinării problemei dacă practicile ilicite în discuție constituie mai multe încălcări sau o încălcare unică trebuie să se examineze nu dacă practicile respective afectează produsele care aparțineau uneia și aceleiași piețe, ci dacă întreprinderile înseși aveau în vedere practicile respective, în sensul că se înscriau într‑un plan de ansamblu.
Comisia nu săvârșește o eroare de drept atunci când constată că cele trei subgrupe de produse vizate fac obiectul unei încălcări unice, deși acestea aparțin unor piețe distincte ale produselor.
Constatarea potrivit căreia subgrupele de produse vizate nu aparțin uneia și aceleiași piețe a produselor, din moment ce ele nu sunt substituibile nici din punctul de vedere al ofertei, nici din punctul de vedere al cererii și sunt diferite din punct de vedere tehnologic, comercial și estetic, nu repune în discuție elementele factuale care au determinat Comisia să aprecieze că practicile respective trebuiau considerate ca făcând parte dintr‑o încălcare unică, ținând seama de legăturile de interdependență existente între ele și de existența planului de ansamblu pus în aplicare.
(a se vedea punctele 25, 26, 30, 31 și 36)
3. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 28 și 38)
4. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 53-59, 89-92 și 95)
5. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 84, 132 și 133)
6. În materia concurenței, astfel cum reiese de la punctele 9-11 din Orientările privind calcularea amenzilor aplicate în temeiul articolului 23 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 1/2003, metodologia utilizată de Comisie pentru stabilirea amenzilor cuprinde două etape. Într‑o primă etapă, Comisia stabilește un cuantum de bază pentru fiecare întreprindere sau asociere de întreprinderi. În a doua etapă, Comisia poate ajusta acest cuantum de bază prin majorare sau prin reducere, având în vedere circumstanțele agravante sau atenuante care caracterizează participarea fiecăreia dintre întreprinderile în cauză.
Mai exact, în ceea ce privește prima etapă a metodei de stabilire a amenzilor, potrivit punctelor 21-23 din Orientările din 2006, proporția valorii vânzărilor luată în considerare (coeficientul „gravitatea încălcării”) este stabilită, în general, la un nivel cuprins într‑un interval de la 0 la 30 %, luându‑se în considerare un anumit număr de factori precum natura încălcării, cota de piață cumulată a tuturor părților în cauză, sfera geografică a încălcării și punerea în aplicare ori lipsa punerii în aplicare a încălcării, înțelegându‑se că acordurile de stabilire a prețurilor, de împărțire a pieței și de limitare a producției se numără, prin însăși natura lor, printre restrângerile cele mai grave ale concurenței. Punctul 25 din orientări prevede că, în scop disuasiv, Comisia va include în cuantumul de bază o proporție care permite să se calculeze un cuantum adițional (coeficientul „cuantumul adițional”), cuprinsă într‑un interval de la 15 la 25 % din valoarea vânzărilor, fiind luați în considerare factorii citați anterior.
Prin urmare, diferența de întindere geografică rezultată din participarea întreprinderilor, pe de o parte, la încălcarea unică în ansamblu care acoperă șase teritorii ale Uniunii și, pe de altă parte, doar pe teritoriul unui stat membru justifică aplicarea unor coeficienți distincți „gravitatea încălcării” și „cuantumul adițional”. Astfel, o încălcare care acoperă șase teritorii ale Uniunii și care privește trei subgrupe de produse nu poate fi considerată în mod valabil ca având o gravitate identică cu cea a unei încălcări săvârșite doar pe teritoriul unui stat membru și care privește două subgrupe de produse. Având în vedere întinderea efectelor sale asupra concurenței în Uniune, prima încălcare trebuie considerată mai gravă decât a doua încălcare.
(a se vedea punctele 103, 104 și 118)
7. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctul 111)
8. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 120 și 121)
9. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctul 123)