Cauza T‑556/11

European Dynamics Luxembourg SA și alții

împotriva

Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne

(mărci, desene și modele industriale) (OAPI)

„Acțiune în anulare și în despăgubire – Contracte de achiziții publice de servicii – Excepție de inadmisibilitate – Cerere de anulare – Articolul 263 primul și al cincilea paragraf TFUE – Articolul 122 din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 – Neprematuritatea acțiunii – Calitatea de pârât – Competența Tribunalului – Cerere de despăgubire – Articolul 44 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul de procedură al Tribunalului – Admisibilitate”

Sumar – Ordonanța Tribunalului (Camera întâi) din 12 septembrie 2013

1.      Dreptul Uniunii Europene– Principii – Dreptul la protecție jurisdicțională efectivă – Aplicabilitate în privinţa actelor care produc efecte juridice faţă de terţi adoptate de agenţii instituite în temeiul dreptului derivat – Acte ale președintelui Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne

(art. 263 primul paragraf TFUE)

2.      Dreptul Uniunii Europene – Principii – Dreptul la protecție jurisdicțională efectivă – Aplicabilitate în privinţa actelor care produc efecte juridice faţă de terţi adoptate de agenţii instituite în temeiul dreptului derivat – Acte ale președintelui Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne – Domeniul de aplicare al articolului 122 din Regulamentul nr. 207/2009

[art. 19 alin. (1) TUE; art. 263 primul și al patrulea paragraf TFUE; Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului, art. 122]

3.      Procedură jurisdicțională – Cerere de sesizare a instanței – Cerințe de formă – Identificarea obiectului litigiului – Expunere sumară a motivelor invocate – Cerere de reparare a pretinselor prejudicii cauzate de o instituție a Uniunii

[Statutul Curții de Justiție, art. 21 primul paragraf și art. 53 primul paragraf; Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 44 alin. (1) lit. (c)]

1.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 50-52)

2.      Articolul 122 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009 privind marca comunitară prevede că „Comisia controlează legalitatea actelor președintelui Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) în privința cărora dreptul comunitar nu prevede controlul legalității de către un alt organ […]”. Astfel, domeniul de aplicare al acestei dispoziții este expres condiționat de absența controlului legalității actelor președintelui Oficiului de către un alt organ. Or, Tribunalul, în calitate de organ judiciar al Curții de Justiție potrivit articolului 19 alineatul (1) prima teză TUE, constituie un astfel de „alt organ”, în măsura în care exercită un asemenea control al legalității conform articolului 263 primul paragraf a doua teză TFUE.

Rezultă că un act al președintelui Oficiului nu intră în domeniul de aplicare al articolului 122 din Regulamentul nr. 207/2009 și că, prin urmare, în special alineatul (3) a doua teză a acestui articol, potrivit căruia „Comisia trebuie să fie sesizată în termen de o lună din ziua în care cel interesat a luat pentru prima dată cunoștință de actul respectiv”, nu este aplicabil. În consecință, Oficiul nu poate invoca faptul că fie sesizarea Comisiei cu o plângere împotriva unui act al președintelui Oficiului, fie desfășurarea unei proceduri administrative în acest scop, fie o eventuală decizie explicită sau implicită a Comisiei cu privire la respectiva plângere constituie, sub orice formă, condiții prealabile obligatorii și chiar de admisibilitate ale unei acțiuni formulate în fața instanței Uniunii împotriva unui asemenea act, în temeiul articolului 263 primul paragraf a doua teză și al patrulea paragraf TFUE.

Această apreciere este confirmată de o interpretare teleologică a articolului 122 din Regulamentul mărci nr. 207/2009. Astfel, atunci când articolul 230 primul paragraf CE, care guvernează sistemul de protecție jurisdicțională al tratatului, suferea încă de lacuna privind actele organelor, oficiilor sau agențiilor Uniunii, recunoașterea în privința Comisiei a unei sarcini de control al legalității, precum cea prevăzută la articolul 122 din același regulament, răspundea necesității percepute de legiuitorul Uniunii de a suscita o decizie a Comisiei pentru a face actele adoptate de organele sau de oficiile sau agențiile Uniunii, cel puțin indirect, susceptibile de a fi atacate în fața instanței Uniunii. Astfel, formula „acte […] în privința cărora dreptul comunitar nu prevede controlul legalității de către un alt organ” confirmă că era vorba de a conferi Comisiei o competență de control rezidual și subsidiar pentru a asigura accesul la instanța Uniunii cel puțin prin intermediul unei decizii explicite sau implicite a Comisiei în sensul articolului 122 alineatul (3) a treia și a patra teză din Regulamentul mărci nr. 207/2009. Cu toate acestea, cel mai târziu de la intrarea în vigoare a articolului 263 primul paragraf a doua teză TFUE, acest obiectiv și‑a pierdut rațiunea de a fi și nu poate justifica un pretins caracter obligatoriu al procedurii în temeiul articolului 122 din regulamentul menționat în calitate de etapă prealabilă sesizării instanței Uniunii.

(a se vedea punctele 54-56)

3.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctul 71)