CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
DOMNUL JEAN RICHARD DE LA TOUR
prezentate la 7 mai 2024(1)
Cauza C‑4/23 [Mirin](i)
M.-A.A.
împotriva
Direcției de Evidență a Persoanelor Cluj, Serviciul stare civilă,
Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din Ministerul Afacerilor Interne,
Municipiului Cluj‑Napoca,
cu participarea
Asociației Accept,
Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării
[cerere de decizie preliminară formulată de Judecătoria Sectorului 6 București (România)]
„Trimitere preliminară – Cetățenia Uniunii – Articolul 21 alineatul (1) TFUE – Dreptul de liberă circulație și ședere în statele membre – Resortisant care are reședința în Regatul Unit și care are cetățenia acestui stat și a unui stat membru – Refuzul autorităților acestui al doilea stat de a menționa în actul său de naștere schimbările de prenume și de gen obținute în mod legal în primul stat – Reglementare națională care admite modificarea unui act de stare civilă numai în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive – Impactul retragerii Regatului Unit din Uniune”
I. Introducere
1. Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 2 TUE, a articolelor 18, 20 și 21 TFUE, precum și a articolelor 1, 7, 20, 21 și 45 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene(2).
2. Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între o persoană resortisantă a României, pe de o parte, și autoritățile naționale ale acestui stat membru, însărcinate cu ținerea registrelor de stare civilă și cu gestionarea codului numeric personal(3), pe de altă parte, ca urmare a refuzului lor de a recunoaște și de a înscrie în actul său de naștere noul său prenume și identitatea sa de gen(4) dobândite(5) în Regatul Unit, a cărui resortisantă este de asemenea această persoană.
3. Această cauză oferă Curții ocazia de a preciza domeniul de aplicare al deciziilor sale referitoare la recunoașterea statutului personal al cetățenilor Uniunii, întemeiate pe articolul 21 TFUE, în limitele competenței statelor membre în materie de stare civilă și de statut al persoanelor.
II. Cadrul juridic
A. Acordul de retragere
4. Al patrulea și al optulea paragraf din preambulul Acordului privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice(6), adoptat la 17 octombrie 2019 și intrat în vigoare la 1 februarie 2020, aprobat prin Decizia (UE) 2020/135 a Consiliului din 30 ianuarie 2020(7), enunță:
„Reamintind că, în conformitate cu articolul 50 din TUE, coroborat cu articolul 106a din Tratatul Euratom și sub rezerva condițiilor prevăzute de prezentul acord, dreptul Uniunii și al Euratom încetează în totalitate să se aplice Regatului Unit începând cu data intrării în vigoare a prezentului acord,
[…]
Întrucât atât Uniunea, cât și Regatul Unit au interesul de a stabili o perioadă de tranziție sau de punere în aplicare în decursul căreia […] dreptul Uniunii, inclusiv acordurile internaționale, ar trebui să se aplice Regatului Unit și în Regatul Unit și, ca regulă generală, cu același efect în ceea ce privește statele membre, pentru a evita perturbările în cursul perioadei în care va (vor) fi negociat (negociate) acordul (acordurile) privind relațiile viitoare.”
5. Potrivit articolului 126 din Acordul de retragere, intitulat „Perioada de tranziție”, care figurează în partea a patra a acestuia, referitoare la „[d]ispoziții tranzitorii”:
„Se stabilește o perioadă de tranziție sau de punere în aplicare, care începe la data intrării în vigoare a prezentului acord și se încheie la 31 decembrie 2020.”
6. Articolul 127 din acest acord, intitulat „Domeniul de aplicare al dispozițiilor tranzitorii”, prevede la alineatul (1) primul paragraf și la alineatul (6):
„(1) În absența unor dispoziții contrare în prezentul acord, în cursul perioadei de tranziție dreptul Uniunii se aplică Regatului Unit și pe teritoriul acestuia.
[…]
(6) În absența unor dispoziții contrare în prezentul acord, în cursul perioadei de tranziție, orice trimitere la statele membre în dreptul Uniunii aplicabil în temeiul alineatului (1), inclusiv astfel cum este pus în aplicare și executat de statele membre, se interpretează ca incluzând Regatul Unit.”
B. Dreptul român
7. Articolul 9 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă(8) din 16 octombrie 1996 (denumită în continuare „Legea nr. 119/1996”), în versiunea sa aplicabilă litigiului principal, are următorul cuprins:
„În cazul în care ofițerul de stare civilă sau funcționarul cu atribuții de stare civilă refuză să întocmească un act sau să înscrie o mențiune ce intră în atribuțiile sale, persoana nemulțumită poate sesiza instanța competentă, potrivit legii.”
8. Articolul 43 din această lege prevede:
„În actele de naștere și, atunci când este cazul, în cele de căsătorie sau de deces se înscriu mențiuni cu privire la modificările intervenite în starea civilă a persoanei, în următoarele cazuri:
[…]
f) schimbarea numelui;
[…]
i) schimbarea sexului, după rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.”
9. Potrivit articolului 57 alineatul (1) din legea menționată:
„Anularea, completarea sau modificarea actelor de stare civilă și a mențiunilor înscrise pe acestea se poate face numai în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive.”
10. În temeiul articolului 1, al articolului 2 și al articolului 10 și următoarele din Legea nr. 119/1996, autoritățile însărcinate cu ținerea registrelor de stare civilă eliberează certificate de naștere, de căsătorie sau de deces pe baza actelor de stare civilă pe care le păstrează fără a reproduce integral aceste acte.
11. Articolul 4 alineatul (2) litera l) din Ordonanța Guvernului nr. 41/2003 privind dobândirea și schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice(9) din 30 ianuarie 2003 prevedea:
„Sunt considerate ca întemeiate cererile de schimbare a numelui în următoarele cazuri:
[…]
l) când persoanei i s‑a încuviințat schimbarea sexului prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă și solicită să poarte un prenume corespunzător, prezentând un act medico‑legal din care să rezulte sexul acesteia.”
12. Articolul 131 alineatul (2) din Metodologia cu privire la aplicarea unitară a dispozițiilor în materie de stare civilă, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 64/2011 din 26 ianuarie 2011, are următorul cuprins:
„Atribuirea C.N.P. se face pe baza datelor înscrise în actul de naștere referitoare la sex și la data nașterii.”
13. Acest cod numeric personal este înscris în actele de stare civilă(10).
14. Potrivit reglementării române privind eliberarea cărților de identitate și a pașapoartelor(11), în aceste documente sunt înscrise printre altele numele, prenumele, sexul și codul numeric personal ale titularilor acestora. Schimbările acestor date intervenite în străinătate nu pot produce efecte în România fără a fi înregistrate în prealabil de către serviciile de stare civilă, la momentul eliberării fie a unui pașaport în cazul schimbării numelui și a prenumelui, fie a unei cărți de identitate în cazul modificării datelor de stare civilă. În temeiul articolului 19 litera i) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2005, serviciul public de evidență a persoanelor eliberează un nou act de identitate în cazul schimbării sexului.
C. Dreptul Regatului Unit
15. Potrivit articolului 2 alineatul (1) și articolului 3 din Gender Recognition Act 2004 (Legea din 2004 privind recunoașterea genului), în versiunea sa aplicabilă litigiului principal(12), o persoană cu vârsta mai mare de 18 ani care dorește să obțină recunoașterea legală a genului pe care l‑a declarat se adresează unui comitet pentru recunoașterea genului care examinează elementele de probă pe care le furnizează aceasta pentru a obține un certificat de recunoaștere a genului(13). Este vorba, pe de o parte, despre un diagnostic de disforie de gen dat de un medic sau de un psiholog specializat în domeniu și, pe de altă parte, despre o declarație solemnă că persoana a avut un stil de viață potrivit genului său dobândit timp de cel puțin doi ani și că are intenția de a avea un stil de viață potrivit genului său dobândit pentru tot restul vieții.
16. Articolul 9 alineatul (1) din această lege prevede că eliberarea unui GRC definitiv implică recunoașterea deplină, în toate privințele, a genului dobândit de solicitant. Cu toate acestea, el nu poate fi utilizat ca mijloc de identificare(14).
17. În temeiul Enrolment of Deeds (Change of Name) Regulations 1994 [Regulamentul din 1994 privind înregistrarea actelor (schimbarea numelui)](15), un cetățean al Commonwealth‑ului își poate schimba numele sau prenumele printr‑o simplă declarație, și anume un deed poll care poate fi înregistrat, pentru persoanele cu vârsta de cel puțin 18 ani, la grefa High Court of Justice (England & Wales), King’s Bench Division [Înalta Curte de Justiție (Anglia și Țara Galilor), Secția King’s Bench, Regatul Unit]. În acest caz, el se publică în The London Gazette. Această înregistrare nu este obligatorie, dovada schimbării numelui putându‑se face prin orice mijloc prevăzut de lege.
III. Situația de fapt din litigiul principal și întrebările preliminare
18. Reclamantul(16), de cetățenie română, a fost înregistrat la nașterea sa, la 24 august 1992 la Cluj‑Napoca (România), ca fiind de sex feminin.
19. După ce în anul 2008 s‑a mutat împreună cu părinții săi în Regatul Unit, reclamantul a dobândit cetățenia britanică prin naturalizare la 21 aprilie 2016. De atunci, el are dublă cetățenie, română și britanică.
20. La 21 februarie 2017, reclamantul și‑a schimbat prenumele și formula de adresare din feminin în masculin potrivit procedurii deed poll.
21. După îndeplinirea acestei formalități, el și‑a schimbat anumite documente oficiale eliberate de autoritățile britanice, și anume permisul de conducere și pașaportul.
22. La 29 iunie 2020, reclamantul a obținut în Regatul Unit un „Gender Recognition Certificate” (GRC), act care confirmă identitatea de gen masculină a acestuia.
23. În luna mai 2021, pe baza celor două documente obținute în Regatul Unit, și anume deed poll și GRC, reclamantul a solicitat Serviciului stare civilă din Cluj să efectueze înscrierea în actul său de naștere a mențiunilor de schimbare a prenumelui, a sexului și a codului său numeric personal pentru a corespunde sexului masculin, precum și să îi elibereze un nou certificat de naștere care să cuprindă aceste noi date.
24. Ca urmare a refuzului din partea acestui serviciu, reclamantul a sesizat, la 14 septembrie 2021, Judecătoria Sectorului 6 București (România), instanța de trimitere, cu aceleași cereri în cadrul unei acțiuni îndreptate împotriva Serviciului stare civilă din Cluj, a Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din Ministerul Afacerilor Interne, precum și a Municipiului Cluj‑Napoca.
25. Reclamantul susține că solicită instanței de trimitere să dispună punerea în acord a actului său de naștere cu identitatea sa de gen recunoscută definitiv în Regatul Unit. El solicită aplicarea directă a dreptului Uniunii, în special a dreptului oricărui cetățean al Uniunii la libera circulație și ședere pe teritoriul Uniunii, pentru ca el să își poată exercita acest drept nestingherit dispunând de un act de călătorie corespunzător identității sale de gen masculine. În opinia sa, obligarea lui să parcurgă în România o nouă procedură judecătorească având ca obiect direct încuviințarea schimbării sexului l‑ar expune riscului de a obține o soluție contrară celei adoptate de autoritățile din Marea Britanie, procedura din România fiind calificată drept lipsită de claritate și predictibilitate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului(17),(18).
26. Autoritățile române pârâte precizează că obiectul acțiunii constă în obținerea recunoașterii noului statut social personal, rezultat din modificările intervenite în străinătate. Or, conform articolului 43 litera i) din Legea nr. 119/1996, mențiunile cu privire la modificările intervenite în starea civilă se înscriu în actele de naștere, în caz de schimbare a sexului, pe baza unei hotărâri judecătorești rămase definitive.
27. În această procedură, a fost introdus în calitate de intervenient forțat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (România) și a fost admisă cererea Asociației Accept de intervenție accesorie în sprijinul reclamantului.
28. Instanța de trimitere face trimitere, mai întâi, la jurisprudența relevantă a Curții, în special la Hotărârea din 2 octombrie 2003, Garcia Avello(19), la Hotărârea din 14 octombrie 2008, Grunkin și Paul(20), la Hotărârea din 8 iunie 2017, Freitag(21), precum și la Hotărârea din 14 decembrie 2021, Stolichna obshtina, rayon „Pancharevo”(22), pentru a exprima, în continuare, îndoieli cu privire la conformitatea reglementării naționale cu drepturile aferente cetățeniei Uniunii, în măsura în care obligă persoana interesată să parcurgă o nouă procedură judecătorească în unul dintre statele membre a cărui cetățenie o deține, deși aceasta a finalizat deja o procedură cu succes într‑un alt stat membru a cărui cetățenie o deține de asemenea, indiferent de natura procedurii desfășurate în acest din urmă stat, în special judecătorească sau administrativă.
29. În sfârșit, această instanță consideră că soluționarea litigiului principal ar fi influențată și de lămurirea consecințelor generate de retragerea Regatului Unit din Uniune. În special, în cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare, trebuie lămurit dacă un stat membru este obligat să recunoască efectele juridice ale procedurii de schimbare de gen demarate într‑un stat care la începutul procedurii respective avea calitatea de stat membru și la momentul finalizării acesteia părăsise deja Uniunea.
30. În aceste condiții, Judecătoria Sectorului 6 București a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1) Faptul că articolul 43 litera i) și articolul 57 din Legea [nr. 119/1996] nu recunosc schimbările mențiunilor privind sexul și prenumele din starea civilă finalizate de către un bărbat transgender, cu dublă cetățenie (română și a altui stat membru), în alt stat membru prin parcurgerea procedurii de recunoaștere juridică a genului și cer cetățeanului român să parcurgă de la început o procedură distinctă judecătorească în România, în contradictoriu cu serviciul public comunitar de evidența persoanelor și stare civilă, procedură care a fost găsită ca fiind lipsită de claritate și predictibilitate de către [Curtea EDO] ([Hotărârea X și Y împotriva României]) și care poate conduce la o hotărâre contrară celei date în celălalt stat membru, se opune exercitării dreptului la cetățenia europeană (articolul 20 TFUE) și/sau dreptului la liberă circulație și ședere al cetățeanului Uniunii Europene (articolul 21 TFUE și articolul 45 din cartă) în condiții de demnitate, egalitate în fața legii și nediscriminare (articolul 2 TUE, articolul 18 TFUE și articolele 1, 20 și 21 din cartă), cu respectarea dreptului la viață privată și de familie (articolul 7 din cartă)?
2) Ieșirea [Regatului Unit] din Uniunea Europeană influențează răspunsul la întrebarea de mai sus, în special (i) dacă procedura de schimbare a stării civile a început înainte de Brexit și s‑a finalizat în perioada de tranziție, iar (ii) impactul Brexit înseamnă că persoana nu se poate folosi de drepturile aferente cetățeniei europene, inclusiv de dreptul la liberă circulație și ședere, decât pe baza actelor de identitate sau de călătorie românești în care apare cu sex și prenume feminine, contrar identității de gen deja recunoscute juridic?”
31. Reclamantul și Asociația Accept, Municipiul Cluj‑Napoca, guvernele român, german, elen, maghiar, neerlandez și polonez, precum și Comisia au depus observații scrise. Reclamantul și Asociația Accept, guvernele german, maghiar, neerlandez și polonez, precum și Comisia au răspuns, în ședința care a avut loc la 23 ianuarie 2024, la întrebările cu solicitare de răspuns oral adresate de Curte.
IV. Analiză
32. Cererea de decizie preliminară privește o cerere prin care se urmărește obținerea înscrierii într‑un act de naștere a unei schimbări de prenume și de gen, pe baza unor acte înregistrate în Regatul Unit, unul înainte de retragerea acestui stat din Uniune, iar celălalt înainte de încheierea perioadei de tranziție prevăzute de Acordul de retragere. Reclamantul, resortisant al Regatului Unit, unde are reședința, și al României, unde s‑a născut, susține că întocmirea unui act de călătorie corespunzător identității sale de gen îi va permite să își exercite dreptul de liberă circulație și ședere în Uniune în calitate de cetățean al acesteia.
33. Astfel, instanța de trimitere ridică, pe de o parte, problema temeiniciei în raport cu dreptul Uniunii a refuzului de a-i recunoaște unui cetățean al Uniunii, în vederea actualizării actului său de naștere, modificările privind identitatea sa obținute într‑un stat în care dreptul Uniunii era aplicabil la acel moment. Pe de altă parte, aceasta solicită Curții să precizeze consecințele care trebuie deduse din retragerea Regatului Unit din Uniune.
A. Cu privire la legătura cu dreptul Uniunii a situației în care un cetățean al Uniunii solicită înscrierea identității sale de gen în actul său de naștere
34. În stadiul actual al dreptului Uniunii, nicio dispoziție sau jurisprudență nu reglementează chestiunile referitoare la actualizarea în statul membru de naștere al unui cetățean al Uniunii a datelor din actele de stare civilă în materie de sex sau de identitate de gen pe baza unor acte întocmite sau a unor decizii adoptate într‑un alt stat membru.
35. Astfel, trebuie amintit, în primul rând, că nu este aplicabil niciun regulament în materie de cooperare civilă. Starea civilă a persoanelor este exclusă în mod expres din domeniul de aplicare al Regulamentului (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială(23) și a fost exclusă încă de la Convenția privind competența judiciară și executarea hotărârilor judecătorești în materie civilă și comercială(24). Obiectul litigiului nu intră nici în domeniul de aplicare al Regulamentului (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1347/2000(25).
36. În plus, deși legiuitorul Uniunii a intervenit pentru a facilita circulația actelor de stare civilă, acesta nu a tratat efectele lor, astfel cum rezultă din titlul Regulamentului (UE) 2016/1191 al Parlamentului European și al Consiliului din 6 iulie 2016 privind promovarea liberei circulații a cetățenilor prin simplificarea cerințelor de prezentare a anumitor documente oficiale în Uniunea Europeană și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1024/2012(26). Acest regulament, printre ale cărui temeiuri juridice se numără articolul 21 alineatul (2) TFUE, prevede formulare multilingve și o scutire generală de obligația de legalizare în cadrul Uniunii. Problema actualizării registrelor naționale de stare civilă nu este abordată, deși ea fusese abordată la punctul 4 din Cartea verde a Comisiei „Mai puține demersuri administrative pentru cetățeni: promovarea liberei circulații a documentelor oficiale și recunoașterea efectelor actelor de stare civilă”(27).
37. În al doilea rând, jurisprudența consacrată a Curții în materie de stare civilă privește numai numele și prenumele înscrise în actele de stare civilă. Curtea a statuat că, deși normele referitoare la transcrierea acestor elemente ale identității unei persoane intră în competența statelor membre, acestea din urmă trebuie totuși, în exercitarea acestei competențe, să respecte dreptul Uniunii și, în special, dispozițiile Tratatului FUE referitoare la libertatea recunoscută oricărui cetățean al Uniunii de circulație și de ședere pe teritoriul statelor membre(28).
38. În al treilea rând, Curtea a amintit că „starea civilă a persoanelor, care cuprinde normele referitoare la căsătorie și la filiație, este o materie care intră în competența statelor membre, iar dreptul Uniunii nu aduce atingere acestei competențe. Statele membre sunt astfel libere să prevadă sau nu, în dreptul lor național, căsătoria pentru persoane de același sex, precum și calitatea de părinte a acestora din urmă. Cu toate acestea, în exercitarea acestei competențe, fiecare stat membru trebuie să respecte dreptul Uniunii, în special dispozițiile Tratatului FUE referitoare la libertatea recunoscută oricărui cetățean al Uniunii de circulație și de ședere pe teritoriul statelor membre, recunoscând, în acest scop, starea persoanelor stabilite într‑un alt stat membru în conformitate cu dreptul acestuia”(29).
39. Astfel, potrivit acestei jurisprudențe constante, o legătură cu dreptul Uniunii există în privința persoanelor resortisante ale unui stat membru care au reședința în mod legal pe teritoriul unui alt stat membru(30). Prin urmare, orice cetățean al Uniunii aflat în această situație se poate prevala de drepturile aferente acestei calități, în special de cele prevăzute la articolul 21 alineatul (1) TFUE, inclusiv, dacă este cazul, față de statul său membru de origine(31).
40. În speță, este cert că reclamantul și‑a exercitat, în calitatea sa de cetățean al Uniunii, libertatea de circulație și de ședere într‑un alt stat membru decât statul său membru de origine în conformitate cu articolul 21 TFUE și că a dobândit cetățenia primului stat.
41. În plus, acest reclamant invocă în statul său membru de origine drepturi dobândite după ce și‑a exercitat libertatea de circulație în Regatul Unit, care era la acel moment un stat membru al Uniunii. În sfârșit, de când acest stat nu mai are această calitate, reclamantul intenționează să poată circula liber pe teritoriul Uniunii în calitate de cetățean al Uniunii numai în virtutea cetățeniei sale române și cu acte de identitate și de călătorie românești(32).
42. Prin urmare, situația reclamantului intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii. Poate însă această analiză să fie repusă în discuție de faptul că reclamantul a invocat drepturile sale în România după retragerea Regatului Unit din Uniune?
B. Cu privire la impactul Acordului de retragere
43. În primul rând, trebuie reamintit că:
– la 31 ianuarie 2020, Regatul Unit s‑a retras din Uniune și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și
– în conformitate cu articolul 2 litera (e) din Acordul de retragere coroborat cu articolul 126 din acesta, acordul respectiv prevede o perioadă de tranziție, cuprinsă între 1 februarie 2020, data intrării în vigoare a acestui acord, și 31 decembrie 2020. În cursul perioadei respective, dreptul Uniunii se aplica Regatului Unit și pe teritoriul acestuia, potrivit articolului 127 alineatul (1) primul paragraf din acordul menționat, în absența unor dispoziții contrare în acest acord.
44. În al doilea rând, constatăm că:
– niciuna dintre dispozițiile Acordului de retragere nu prevede o derogare de la principiul enunțat la acest articol 127 referitoare la dispoziții de drept al Uniunii care ar fi aplicabile în cauza principală și
– în speță, se revendică într‑un alt stat membru efectele exercitării libertății de circulație în Regatul Unit, obținute înainte de retragerea acestui stat membru din Uniune și, respectiv, de încheierea perioadei de tranziție. Astfel, la 21 februarie 2017, în urma unei proceduri de deed poll, au fost schimbate prenumele reclamantului din litigiul principal și formula de adresare a acestuia, iar la 29 iunie 2020, în cursul perioadei de tranziție, a fost eliberat un GRC, și anume un act care confirmă identitatea de gen masculină.
45. Trebuie să se deducă de aici, în opinia noastră, că acest GRC, întocmit în cursul perioadei de tranziție, trebuie analizat în statul membru în cauză ca un document oficial al unui alt stat membru(33), în conformitate cu dreptul Uniunii aplicabil la data examinării cererii.
46. Această calificare nu poate depinde de încheierea perioadei de tranziție și, în consecință, de data la care efectele sale sunt revendicate de persoana interesată(34). Prin urmare, restricția privind libertatea de circulație invocată de reclamant(35) în ceea ce privește refuzul actualizării actului său de naștere poate, în principiu, să fie apreciată în raport cu dispozițiile articolului 21 TFUE.
47. Astfel, prin intermediul celor două întrebări, care trebuie, în opinia noastră, să fie examinate împreună, instanța de trimitere urmărește să afle în esență dacă articolul 21 TFUE, precum și articolele 7 și 45 din cartă trebuie interpretate în sensul că se opun ca autoritățile unui stat membru să refuze recunoașterea și înscrierea în actul de naștere al unui resortisant al acestui stat membru, care este și resortisant britanic, a prenumelui și a identității de gen, declarate și dobândite în mod legal în Regatul Unit în condițiile în care acest stat era încă membru al Uniunii la momentul primei declarații, iar dreptul Uniunii era încă aplicabil la momentul celei de a doua, pentru motivul că o dispoziție de drept național condiționează posibilitatea de a obține o astfel de înscriere de recunoașterea schimbării de sex de către o instanță din primul stat membru.
48. Prin urmare, trebuie să se determine consecințele în materie de stare civilă care pot fi deduse din actele în litigiu, potrivit dreptului Uniunii.
C. Cu privire la recunoașterea în materie de stare civilă într‑un stat membru a schimbărilor de prenume și de gen obținute într‑un alt stat membru
49. Ținând seama de condițiile de recunoaștere într‑un stat membru a efectelor documentelor oficiale întocmite într‑un alt stat membru, observăm, în primul rând, că instanța de trimitere consideră ca fiind stabilit faptul că actele în discuție în cauza principală, care nu sunt nici acte de stare civilă, nici hotărâri judecătorești, sunt valabile și ar putea produce în materie de stare civilă aceleași efecte referitoare la identitatea reclamantului(36) precum cele recunoscute de autoritățile britanice, care au eliberat un nou pașaport și un permis de conducere în urma declarației de schimbare a prenumelui și a formulei de adresare (deed poll), nefiind făcută nicio precizare în ceea ce privește GRC(37).
50. În al doilea rând, în ceea ce privește o cerere de actualizare a actului de naștere al unui cetățean al Uniunii, este necesar să se facă trimitere la deciziile Curții în materie de stare civilă referitoare exclusiv la refuzul autorităților unui stat membru de a recunoaște prenumele sau numele dobândit, în împrejurări similare celor din cauza principală, de un resortisant al acestui stat membru care și‑a exercitat dreptul de liberă circulație și care deține de asemenea cetățenia unui alt stat membru, prenumele sau numele fiind stabilit potrivit normelor în vigoare în acest din urmă stat membru(38).
51. Curtea a reținut mai întâi că „prenumele și numele unei persoane sunt un element constitutiv al identității sale și al vieții sale private, a căror protecție este consacrată la articolul 7 din [cartă], precum și la articolul 8 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950 (denumită în continuare «CEDO»)”. Curtea a statuat de asemenea că, chiar dacă articolul 7 din cartă nu se referă în mod explicit la acest lucru, prenumele și numele unei persoane au legătură cu viața sa privată și de familie din moment ce acestea reprezintă un mod de identificare a persoanei și o legătură cu o anumită familie(39).
52. În continuare, Curtea a decis că refuzul de a recunoaște numele unui cetățean al Uniunii obținut în mod legal într‑un alt stat membru poate împiedica exercitarea dreptului de liberă circulație și de ședere pe teritoriul statelor membre, consacrat la articolul 21 TFUE, ca urmare a confuziilor și a inconvenientelor care pot apărea, din cauza divergenței dintre cele două nume date aceleiași persoane, în ceea ce privește dovada atât a identității sale, cât și a naturii legăturilor sale de familie(40).
53. În sfârșit, atunci când în dreptul național există alte temeiuri juridice pentru schimbarea numelui la cererea persoanei interesate, Curtea a statuat că acestea nu trebuie, pentru a fi considerate compatibile cu dreptul Uniunii, să facă imposibilă sau excesiv de dificilă punerea în aplicare a drepturilor conferite de articolul 21 TFUE. În plus, în lipsa unei reglementări a Uniunii în materia schimbării numelui de familie, modalitățile prevăzute de dreptul național trebuie să respecte principiul echivalenței(41).
54. În aceste decizii, întemeiate pe dreptul de liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre de care beneficiază orice cetățean al Uniunii, Curtea s‑a pronunțat în favoarea punerii în concordanță într‑un stat membru a actelor referitoare la starea civilă cu un nume sau cu un prenume dobândit într‑un alt stat membru, fie în temeiul normelor privind atribuirea numelui(42), fie în urma unei schimbări voluntare(43).
55. Logica aflată la baza acestei jurisprudențe este cea a recunoașterii automate, într‑un context de încredere reciprocă între statele membre și în vederea garantării liberei circulații a persoanei în cauză în aceste state, a unui nume sau a unui prenume dobândit într‑un alt stat membru, iar nu a unui act administrativ sau jurisdicțional. Această logică este, așadar, diferită de cea a recunoașterii efectelor unui act sau ale unei hotărâri străine, potrivit metodelor de drept internațional privat(44), care ar justifica elaborarea unor norme speciale în alte temeiuri decât articolul 21 TFUE(45).
56. În aceste condiții, trebuie să se determine în ce condiții poate fi transpusă această jurisprudență, făcând distincție între actele în discuție în cauza principală, în condițiile în care Curtea s‑a pronunțat deja cu privire la recunoașterea automată a unui nou prenume.
1. Schimbarea prenumelui
57. În speță, în ceea ce privește schimbarea prenumelui obținută de reclamant în Regatul Unit, înainte de recunoașterea identității sale de gen, este cert că prenumele care figurează în pașaportul și în permisul de conducere britanice ale reclamantului nu este identic cu cel care este înscris în registrul de stare civilă și în documentele administrative românești. Precum în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea Bogendorff(46) și a fortiori în cazul alegerii unui nou prenume legate de cea din declarația ulterioară referitoare la identitatea de gen, nu există nicio îndoială că diversitatea prenumelor purtate de aceeași persoană este de natură să‑i creeze acesteia inconveniente majore de ordin administrativ, profesional și privat.
58. În consecință, refuzul autorităților unui stat membru de a recunoaște prenumele, astfel cum a fost dobândit într‑un alt stat, la acel moment membru al Uniunii, constituie o restricție privind libertățile recunoscute de articolul 21 TFUE oricărui cetățean al Uniunii.
59. Nici instanța de trimitere, nici guvernul român nu menționează un motiv special care ar putea justifica refuzul recunoașterii și al înscrierii în actul de naștere al reclamantului a prenumelui pe care acesta l‑a dobândit în Regatul Unit, altul decât cel privind recunoașterea identității de gen, invocat de autoritățile române competente(47). De altfel, această instanță nu a citat nicio dispoziție specială referitoare la schimbarea prenumelui, alta decât cea legată de schimbarea sexului. În plus, ea nu a furnizat nicio informație cu privire la o procedură de recunoaștere a unei hotărâri străine în conformitate cu dreptul Uniunii în materie de nume sau de prenume(48).
60. În plus, în împrejurările cauzei principale, faptul de a lega recunoașterea noului prenume de recunoașterea identității de gen nu respectă principiul efectivității și nu asigură protecția drepturilor conferite reclamantului în temeiul dreptului Uniunii și, în special, al articolului 21 TFUE(49). În sfârșit, instanța de trimitere nu ar putea reține justificări legate de ordinea publică sau de egalitatea de tratament pentru a refuza schimbarea prenumelui(50).
61. Prin urmare, considerăm că, având în vedere aceste împrejurări, nu există nicio dificultate, în ceea ce privește actualizarea actului de naștere al reclamantului, în a disocia recunoașterea schimbării prenumelui de recunoașterea schimbării genului, chiar dacă prenumele ar apărea ca fiind legat de un gen diferit de cel cu care se asociază din punct de vedere sociologic sexul înregistrat la naștere.
62. Pe de altă parte, considerăm că, în această situație, pentru a aprecia domeniul de aplicare al unei decizii de recunoaștere automată a unui nou prenume, trebuie să se depășească cadrul factual în care este sesizată Curtea și să se aibă în vedere că o asemenea recunoaștere poate avea consecințe asupra altor acte de stare civilă, precum cele ale membrilor familiei persoanei în cauză în care figurează prenumele anterior schimbării, și anume, printre altele, un act de căsătorie sau de parteneriat ori actul de naștere al unui copil.
63. Apreciem că, atunci când reglementarea în materie de stare civilă prevede acest lucru, recunoașterea unui nou prenume trebuie să își producă efectele fără rezerve, cu atât mai mult cu cât aceasta nu modifică identitatea terților în cauză, spre deosebire de recunoașterea unei schimbări a numelui care ar fi fost ales sau dobândit de soț ori transmis copiilor. În schimb, în lipsa unei actualizări subsecvente, ar rezulta de aici o discordanță între actele de stare civilă, care ar împiedica exercitarea drepturilor conferite de articolul 21 TFUE atunci când membrii familiei ar dori să beneficieze de acestea pe baza legăturilor de familie pe care ar trebui să le dovedească.
64. Acesta este motivul pentru care, în opinia noastră, conținutul răspunsului Curții nu ar trebui să se limiteze la actul de naștere al persoanei în cauză. Astfel, în general, articolul 21 TFUE ar trebui interpretat în sensul că se opune ca autoritățile unui stat membru să refuze înscrierea într‑un registru de stare civilă a prenumelui dobândit de un resortisant al acestui stat membru într‑un alt stat membru, a cărui cetățenie o deține de asemenea, în temeiul unei dispoziții de drept național care condiționează posibilitatea de a obține o asemenea înscriere de recunoașterea schimbării de sex de către o instanță din primul stat membru.
2. Schimbarea genului
65. În speță, problema inedită pe care Curtea este invitată să o soluționeze este aceea dacă jurisprudența sa în materie de stare civilă referitoare la efectele transfrontaliere ale obținerii unui nume într‑un stat membru poate fi transpusă în toate privințele.
a) Analogia cu jurisprudența Curții referitoare la nume
66. Cu titlu introductiv, trebuie să se sublinieze că, deși în Hotărârea din 26 iunie 2018, MB (Schimbare de sex și pensie pentru limită de vârstă)(51), Curtea a precizat că „dreptul Uniunii nu aduce atingere competenței statelor membre în domeniul stării civile a persoanelor și al recunoașterii juridice a schimbării de sex a unei persoane”(52), cauza în care s‑a pronunțat această decizie nu avea ca obiect recunoașterea juridică într‑un stat membru a identității de gen dobândite într‑un alt stat membru(53).
67. Prin urmare, trebuie să se decidă dacă singura jurisprudență a Curții referitoare la recunoașterea de plin drept într‑un stat membru a modificării unui element al identității unui cetățean al Uniunii, și anume a numelui său, în vederea înscrierii sale în registrul de stare civilă într‑un alt stat membru, are vocația de a se aplica în aceleași condiții, atunci când este vorba despre indicarea sexului în actul de naștere.
68. Într‑o primă etapă a analizei, un răspuns afirmativ, care să reia termenii Hotărârii Freitag(54), s‑ar putea impune din trei motive.
69. Mai întâi, în cea mai mare parte a statelor membre(55), indicarea sexului este un element constitutiv al identității unei persoane astfel cum sunt numele și prenumele(56). Acesta este legat cel mai adesea de sexul înscris în actul de naștere(57), la fel ca numele, în unele cazuri(58).
70. În continuare, temeiurile recunoașterii unui nou nume sau prenume în vederea înregistrării lor în registrul de stare civilă, și anume cerințele rezultate din articolul 21 TFUE și din dreptul la respectarea vieții private a cărui protecție este consacrată la articolul 7 din cartă, precum și la articolul 8 din CEDO(59), impun ca un cetățean al Uniunii să nu fie privat de esența drepturilor pe care i le conferă statutul său, și aceasta în toate aspectele identității sale.
71. În plus, o asemenea soluție este concordantă cu jurisprudența de acum constantă a Curții EDO, întemeiată pe articolul 8 din CEDO și referitoare la respectarea identității de gen(60).
72. Desigur, această Curte nu s‑a pronunțat cu privire la cazurile de recunoaștere a deciziilor de schimbare de nume sau de sex(61), dar a reafirmat în numeroase rânduri că respectarea vieții private sau de familie determină obligația pozitivă a statului de a o garanta prin adoptarea unor măsuri pentru recunoașterea atât a schimbării numelui sau a prenumelui(62), cât și a identității de gen(63) și de a deduce consecințele în materie de stare civilă.
73. Trebuie să se constate de asemenea că 25 din cele 27 de state membre prevăd proceduri de schimbare a stării civile pentru ca identitatea legală de la naștere să fie modificată prin efectul unei alegeri individuale privind genul(64), ceea ce confirmă relevanța soluției propuse pe baza principiilor enunțate la punctul 70 din prezentele concluzii, prin analogie cu jurisprudența referitoare la nume.
74. Adăugăm că lipsa unei reglementări într‑un stat membru care să aibă ca obiect recunoașterea declarației de schimbare de gen nu constituie, în opinia noastră, un obstacol în raport cu articolul 21 TFUE, având în vedere obligația pozitivă rezultată din jurisprudența Curții EDO(65) și analogia care poate fi făcută cu Hotărârea Grunkin și Paul. În această hotărâre, Curtea s‑a pronunțat cu privire la recunoașterea numelui unui copil, alcătuit din cel al tatălui său și din cel al mamei sale, în condițiile în care dreptul german nu prevedea un astfel de nume compus(66).
75. În sfârșit, în ceea ce privește justificările unei restricții privind libertatea de circulație, examinate de Curte, aceasta s‑a pronunțat în special cu privire la obiectivul de a împiedica, în cazul schimbării voluntare de nume, eludarea dreptului național în materia stării civile a persoanelor prin exercitarea doar în acest scop a libertății de circulație și a drepturilor rezultate din aceasta. Cu această ocazie, Curtea a amintit că, la punctul 24 din Hotărârea din 9 martie 1999, Centros(67), ea statuase deja că un stat membru are dreptul să ia măsuri destinate să împiedice ca, profitând de facilitățile instituite în temeiul tratatului, unii dintre resortisanții săi să urmărească să se sustragă în mod abuziv de sub autoritatea legislației lor naționale și ca justițiabilii să se poată prevala în mod abuziv sau fraudulos de normele dreptului Uniunii(68).
76. În această privință, în materie de recunoaștere a identității de gen, este necesar să se ia în considerare faptul că reglementarea statelor membre este în prezent mai puțin consolidată decât cea referitoare la schimbarea numelui la momentul la care s‑a pronunțat Curtea(69). Anumite state membre prevăd o procedură de autodeterminare(70), în timp ce, în alte state membre, ca urmare a jurisprudenței Curții EDO(71), cerințele probatorii au fost modificate sau chiar eliminate(72).
77. Totuși, această diversitate de drepturi materiale aplicabile în cazul schimbării genului nu poate conduce la admiterea unor motive întemeiate de nerecunoaștere a acesteia(73). Din moment ce este vorba despre a asigura că drepturile aferente cetățeniei produc efecte, această diversitate justifică numai o vigilență sporită în ceea ce privește condițiile în care sunt exercitate aceste drepturi pentru a evita orice abuz.
78. În consecință, astfel cum s‑a preconizat în ședință, considerăm că este adecvat, pentru a înlătura riscul de abuz, să poată fi opuse condiții de reședință sau de cetățenie(74) care servesc la verificarea existenței unor legături strânse cu statul membru în care a intervenit o asemenea schimbare(75).
79. În ceea ce privește aplicarea în cauza principală a principiilor prezentate anterior, observăm că singura justificare a refuzului de a recunoaște și de a înscrie în actul de naștere în discuție, fără procedură, schimbarea de gen în urma unei declarații de identitate de gen, prezentată în cererea de decizie preliminară(76), este cea întemeiată pe existența altor temeiuri juridice care permit obținerea unei schimbări de sex în România.
80. Or, Hotărârea X și Y împotriva României(77) vine să demonstreze, astfel cum a arătat instanța de trimitere, că această procedură națională nu poate fi considerată compatibilă cu dreptul Uniunii, întrucât face imposibilă sau excesiv de dificilă punerea în aplicare a drepturilor conferite de articolul 21 TFUE(78).
81. Prin urmare, Curtea ar putea considera, având în vedere împrejurările cauzei principale, precum în hotărârile anterioare referitoare la numele unui cetățean al Uniunii, că refuzul autorităților române de a recunoaște identitatea de gen dobândită în Regatul Unit, în condițiile în care dreptul Uniunii era încă aplicabil, constituie o restricție nejustificată privind libertățile recunoscute de articolul 21 TFUE oricărui cetățean al Uniunii.
82. Totuși, într‑o a doua etapă a analizei, aprecierea indispensabilă a aplicabilității generale a unei astfel de decizii, întemeiată pe aceleași temeiuri precum cele ale jurisprudenței Curții în materie de nume, determină ridicarea problemei eventualelor limite pe care le‑ar impune efectele speciale în materie de statut personal ale indicării sexului în actul de naștere.
b) Să se prevadă limite în ceea ce privește transpunerea jurisprudenței privind numele?
83. Indicarea sexului în actul de naștere are efecte speciale în ceea ce privește statutul personal. Ce consecințe ar trebui deduse de aici, dacă este cazul, având în vedere ultimele decizii ale Curții referitoare la condițiile în care actele de stare civilă care provin dintr‑un stat membru trebuie să producă efecte într‑un alt stat membru, și anume Hotărârile Coman și alții și Pancharevo?
1) Cu privire la efectele specifice ale indicării sexului în registrul de stare civilă asupra statutului personal
84. În ceea ce privește starea civilă a persoanelor, declarația privind identitatea sexuală are efecte pe care numele nu le are. Schimbarea numelui este, desigur, susceptibilă să modifice în lanț numele persoanelor cărora le‑a fost transmis sau care l‑au ales(79). Însă, prin comparație, declarația de identitate de gen nu poate fi analizată ca o manifestare de voință care se limitează la identitatea persoanei în cauză.
85. Într‑adevăr, această declarație modifică atât statutul personal, cât și statutul familial al persoanei interesate. Ea este astfel opozabilă în cadrul exercitării drepturilor care rămân corelate cu diferența de sex (căsătorie, filiație, pensie(80), sănătate, competiții sportive etc.).
86. În consecință, din moment ce actualizarea actelor de stare civilă este justificată de obiectivul de a garanta drepturile aferente liberei circulații a cetățeanului în cauză și a membrilor familiei sale(81), este indispensabil să se ridice problema, precum în cazul schimbării prenumelui(82), a efectelor în lanț ale unei astfel de înregistrări a unei declarații de identitate de gen recunoscute într‑un stat membru asupra altor acte de stare civilă, precum actele de căsătorie sau actele de naștere ale copiilor, întocmite înaintea unei astfel de declarații(83) în același stat membru sau în alte state membre, după cum ilustrează Hotărârile Coman și alții și Pancharevo.
2) Cu privire la efectele proprii recunoașterii și înscrierii într‑un registru de stare civilă a declarației de identitate de gen dobândite într‑un alt stat membru
87. Din Hotărârile Coman și alții și Pancharevo deducem că Curtea a asigurat respectarea principiului potrivit căruia dreptul Uniunii nu aduce atingere competenței statelor membre în materie de înregistrare în registrul de stare civilă a indicațiilor care ar avea ca efect recunoașterea instituției căsătoriei între persoane de același sex sau o legătură de filiație stabilită cu doi părinți de același sex. În această din urmă ipoteză, inexistența unei obligații a statelor membre în materie de stare civilă a fost amintită în mod clar(84).
88. Prin urmare, considerăm că problema efectelor recunoașterii într‑un stat membru a actelor sau a deciziilor referitoare la indicarea sexului întocmite într‑un alt stat membru se prezintă într‑o perspectivă diferită de cea abordată de Curte în materie de nume(85).
89. Astfel, în Hotărârea Coman și alții, deși Curtea a reținut obligația unui stat membru de a recunoaște o căsătorie între persoane de același sex încheiată într‑un alt stat membru conform dreptului acestui stat, ea a precizat că respectiva căsătorie trebuie recunoscută exclusiv în scopul acordării unui drept de ședere derivat unui resortisant al unui stat terț, iar această obligație de recunoaștere nu presupune prevederea de către statul membru menționat, în dreptul său național, a instituției căsătoriei între persoane de același sex(86).
90. În Hotărârea Pancharevo, Curtea a statuat că autoritățile unui stat membru trebuie să elibereze resortisantului lor o carte de identitate sau un pașaport pe baza unui act de naștere întocmit într‑un alt stat membru, independent de întocmirea unui nou act de naștere într‑un registru național, primul act trebuind să fie recunoscut(87).
91. În aceste două hotărâri, Curtea a înscris decizia sa în prelungirea jurisprudenței sale constante referitoare la efectele transfrontaliere ale unui nume atribuit sau ales. Ea a amintit competența statelor membre în materie de stare civilă a persoanelor(88) și obligația de a garanta drepturile conferite de articolul 21 TFUE, aceasta impunând astfel recunoașterea căsătoriei unor persoane de același sex(89) sau a legăturii de filiație față de părinți de același sex, înregistrate într‑un alt stat membru(90). În acest din urmă caz, actul de stare civilă întocmit într‑un stat membru stabilea existența unor legături de filiație exclusiv în scopul eliberării unui document de călătorie de către un alt stat membru resortisanților săi(91), fără niciun efect asupra ținerii registrelor de stare civilă ale acestui stat membru.
92. În consecință, în lumina hotărârilor menționate, soluția care trebuie reținută în materie de recunoaștere și de înscriere într‑un registru de stare civilă a unei schimbări de gen în urma unei declarații referitoare la identitatea de gen dobândită într‑un alt stat membru, întemeiată pe dublul imperativ al autonomiei personale(92) și al libertății de circulație a cetățenilor Uniunii(93), trebuie, în opinia noastră, să prevadă anumite limite.
93. Această soluție ar consta în restrângerea obligației statelor membre de a înregistra modificarea elementelor de identitate ale unui individ potrivit genului ales numai în actul său de naștere atunci când ea poate avea efecte asupra altor acte de stare civilă. Formulat în termeni generali, răspunsul dat de Curte instanței de trimitere ar limita efectele în materie de stare civilă ale principiilor rezultate din articolul 21 TFUE la elementele de identificare a persoanei în cauză(94) care servesc printre altele la deplasarea sa pe teritoriul Uniunii, și anume în vederea eliberării unei cărți de identitate sau a unui pașaport(95).
94. Soluția menționată ar avea drept consecință faptul că actualizarea actelor de stare civilă privind membrii familiei persoanei în cauză nu ar fi obligatorie, în temeiul dreptului Uniunii, în măsura în care această actualizare ar implica o recunoaștere subsecventă în registrele de stare civilă a căsătoriei unor persoane de același sex(96) sau a unor filiații stabilite față de părinți de același sex(97), care nu poate fi impusă statelor membre în temeiul dreptului Uniunii.
95. Într‑o astfel de perspectivă, paliativul discordanței dintre actele de stare civilă ale membrilor unui cuplu sau ai aceleiași familii, întemeiat pe articolul 21 TFUE, deja enunțat de Curte, ar putea fi adaptat în sensul că declarația de identitate de gen ar produce efecte asupra datelor extrase din actele de stare civilă deja existente numai în cadrul eliberării unei cărți de identitate, a unui permis de ședere sau a unui pașaport, în conformitate cu jurisprudența Curții din Hotărârile Coman și alții și Pancharevo.
96. Desigur, această soluție nu este satisfăcătoare din perspectiva dreptului la respectarea vieții de familie și a interesului superior al copilului, întrucât persoana transgen trebuie să poată dovedi legăturile sale de familie stabilite prin acte de stare civilă. Astfel, considerăm că, deși disocierea eliberării unui document administrativ de organizarea stării civile este posibilă pentru ieșirea de pe teritoriul statului al cărui resortisant este cetățeanul, ea nu îndeplinește cerința unei vieți fără complicații administrative în cazul întoarcerii acestuia(98).
97. Cu toate acestea, din moment ce recunoașterea într‑un stat membru a unei schimbări referitoare la identitatea unui cetățean al Uniunii intervenită într‑un alt stat membru se întemeiază pe articolul 21 TFUE, numai statele membre sunt competente să definească consecințele în materie de stare civilă a persoanelor, care ar rezulta din punerea în concordanță a tuturor actelor de stare civilă(99).
98. Curtea EDO consideră de asemenea că interesele publice în joc în cadrul organizării stării civile(100) și recunoașterea identității de gen a persoanelor trebuie puse în balanță(101). În acest sens, trebuie luate în considerare cerințele diferite din statele membre(102).
99. În consecință, apreciem că articolul 21 TFUE ar trebui interpretat în sensul că se opune refuzului autorităților competente ale unui stat membru de a recunoaște și de a înscrie, fără procedură, în actul de naștere al unui resortisant al acestui stat membru identitatea sa de gen dobândită într‑un alt stat membru, a cărui cetățenie o deține de asemenea. Existența în dreptul național a unei proceduri de schimbare de sex sau de gen nu poate justifica un astfel de refuz.
100. Având în vedere ansamblul elementelor prezentate referitoare la schimbările de prenume și de gen obținute într‑un alt stat membru și ținând seama de împrejurările cauzei principale, vom propune Curții un răspuns la întrebările instanței de trimitere în materie de stare civilă limitat la actul de naștere al cetățeanului Uniunii în cauză, formulat în termeni generali și completat cu o precizare cu privire la lipsa de impact a retragerii Regatului Unit din Uniune.
V. Concluzie
101. Având în vedere considerațiile care precedă, propunem Curții să răspundă la întrebările preliminare adresate de Judecătoria Sectorului 6 București (România) după cum urmează:
1) Articolul 21 TFUE, precum și articolele 7 și 45 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene
trebuie interpretate în sensul că
se opun refuzului autorităților unui stat membru de a recunoaște și de a înscrie în actul de naștere al unui resortisant al acestui stat membru prenumele și identitatea de gen declarate și dobândite în mod legal într‑un alt stat membru, a cărui cetățenie o deține de asemenea.
Existența unor proceduri judiciare sau administrative de schimbare de sex sau de gen nu poate constitui un obstacol în calea unei astfel de recunoașteri automate.
În schimb, dreptul Uniunii nu aduce atingere competenței statelor membre de a prevedea, în dreptul lor național, efectele acestei recunoașteri și ale acestei înscrieri în alte acte de stare civilă, precum și în materia stării civile a persoanelor din care fac parte normele referitoare la căsătorie și la filiație.
2) Faptul că cererea de recunoaștere și de înscriere într‑un registru de stare civilă a schimbării de prenume și de gen dobândite în Regatul Unit a fost formulată într‑un stat membru al Uniunii la o dată la care dreptul Uniunii nu mai era aplicabil în Regatul Unit este lipsit de relevanță.