Acțiune introdusă la 27 ianuarie 2012 - Regatul Unit/BCE
(Cauza T-45/12)
Limba de procedură: engleza
Părțile
Reclamant: Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (reprezentanți: K. Beal, Barrister, și E. Jenkinson, agent)
Pârâtă: Banca Centrală Europeană
Concluziile
Reclamantul solicită Tribunalului:
anularea Declarației privind standardele a Băncii Centrale Europene, publicată la 18 noiembrie 2011, în măsura în care prin acesta se instituie o politică privind stabilirea sediului aplicabilă sistemelor de compensare prin contrapartide centrale (denumite în continuare "CPC");
obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
În susținerea acțiunii, reclamantul invocă șase motive.
Primul motiv, întemeiat pe lipsa oricărei competențe a Băncii Centrale Europene (denumită în continuare "BCE") de a publica actul atacat, sau, în subsidiar, lipsa competenței BCE de a publica actul menționat în lipsa unui instrument legislativ, precum un regulament, adoptat fie de Consiliu, fie, alternativ, de însăși BCE.
Al doilea motiv, întemeiat pe faptul că, fie de iure, fie de facto, actul atacat impune o obligație referitoare la stabilirea sediului în ceea ce privește CPC-urile care intenționează să efectueze operațiuni de compensare sau de decontare în moneda euro și ale căror tranzacții zilnice depășesc un anumit volum. Actul atacat încalcă articolul 48, articolul 56 și/sau articolul 63 TFUE, sau toate aceste articole, întrucât:
CPC-urile stabilite în statele membre care nu fac parte din zona euro, precum Regatul Unit, vor fi obligate să își transfere centrele de administrare și de control în state membre care sunt membre ale Eurosistemului. Aceste CPC-uri vor fi de asemenea obligate să se reconstituie ca persoane juridice recunoscute de dreptul național al altui stat membru.
în cazul în care astfel de CPC-uri nu își transferă sediile conform cerințelor, accesul lor la piețele financiare în statele membre din cadrul Eurosistemului fie nu va fi acordat în aceleași condiții ca cele aplicabile CPC-urilor stabilite pe teritoriul statelor respective, fie va fi împiedicat în totalitate;
asemenea CPC-uri nerezidente nu vor avea dreptul să beneficieze în aceleași condiții, sau în niciun mod, de facilitățile oferite de BCE sau de băncile centrale naționale (denumite în continuare "BCN") din cadrul Eurosistemului;
în consecință, capacitatea unor astfel de CPC-uri de a oferi clienților din Uniune servicii de compensare sau de decontare în moneda euro va fi restricționată sau chiar interzisă în totalitate.
Al treilea motiv, întemeiat pe faptul că actul atacat încalcă articolul 101 și/sau articolul 102 TFUE coroborat cu articolul 106 TFUE și cu articolul 13 TUE, întrucât:
impune efectiv ca toate operațiunile de compensare care au loc în moneda euro și care depășesc un anumit nivel să fie efectuate de CPC-uri stabilite într-un stat membru din zona euro;
dispune efectiv ca BCN din zona euro să nu furnizeze lichidități în moneda euro către CPC-uri stabilite în state membre care nu fac parte din zona euro, în cazul în care acestea depășesc pragurile stabilite prin decizie.
Al patrulea motiv, întemeiat pe faptul că cerința impusă CPC-urilor stabilite în state membre care nu fac parte din zona euro, de a adopta o personalitate juridică și un sediu diferite, constituie o discriminare directă sau indirectă pe motiv de naționalitate. Aceasta încalcă de asemenea principiul general al egalității de tratament din dreptul Uniunii Europene, întrucât CPC-urile stabilite în state membre diferite sunt supuse unui tratament diferențiat, fără nicio justificare obiectivă.
Al cincilea motiv, întemeiat pe faptul că actul atacat încalcă toate sau unele dintre articolele II, XI, XVI și XVII din Acordul General privind Comerțul cu Servicii (GATS).
Al șaselea motiv, prin care se susține că, fără să își asume sarcina de a demonstra că asemenea restricții nu sunt justificate de un interes public (sarcina de a dovedi necesitatea unei derogări, în cazul în care intenționează să o aplice, revenind BCE), Regatul Unit susține că nicio justificare invocată de BCE, întemeiată pe ordinea publică, nu ar satisface cerința proporționalității, întrucât sunt disponibile măsuri mai puțin restrictive pentru a asigura controlul asupra instituțiilor financiare care sunt stabilite în Uniune, însă în afara zonei euro.
____________