HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a treia extinsă)

18 octombrie 2023(*)

„Concurență – Înțelegeri – Piața etilenei – Decizie prin care se constată o încălcare a articolului 101 TFUE – Coordonare cu privire la un element al prețului de achiziție – Procedură de tranzacționare – Amendă – Ajustarea cuantumului de bază al amenzii – Punctul 37 din Orientările privind calcularea amenzilor – Încălcări repetate – Punctul 28 din Orientările privind calcularea amenzilor – Competență de fond – Cerere reconvențională de majorare a cuantumului amenzii”

În cauza T‑590/20,

Clariant AG, cu sediul în Muttenz (Elveția),

Clariant International AG, cu sediul în Muttenz,

reprezentate de F. Montag și M. Dreher, avocați,

reclamante,

împotriva

Comisiei Europene, reprezentată de A. Boitos, I. Rogalski și J. Szczodrowski, în calitate de agenți,

pârâtă,

TRIBUNALUL (Camera a treia extinsă),

compus, la deliberări, din domnii M. van der Woude, președinte, și G. De Baere (raportor), doamna G. Steinfatt, domnul K. Kecsmár și doamna S. Kingston, judecători,

grefier: doamna I. Kurme, administratoare,

având în vedere faza scrisă a procedurii,

în urma ședinței din 24 noiembrie 2022,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Prin acțiunea formulată, întemeiată pe articolul 263 TFUE, reclamantele, Clariant AG și Clariant International AG, solicită, cu titlu principal, anularea în parte a Deciziei C(2020) 4817 final a Comisiei din 14 iulie 2020 privind o procedură inițiată în temeiul articolului 101 TFUE (AT.40410 – Etilenă) (denumită în continuare „decizia atacată”) și, cu titlu subsidiar, reducerea cuantumului amenzii care le‑a fost aplicată „în solidar” prin decizia respectivă. Comisia Europeană solicită, pe cale reconvențională, majorarea cuantumului amenzii menționate.

I.      Istoricul cauzei

A.      Procedura administrativă

2        La 29 iunie 2016, una dintre cele patru întreprinderi care au participat la contacte coluzive legate de achizițiile de etilenă a solicitat imunitate la amenzi în temeiul Comunicării Comisiei privind imunitatea la amenzi și reducerea cuantumului amenzilor în cauzele referitoare la înțelegeri (JO 2006, C 298, p. 17, Ediție specială, 08/vol. 5, p. 3, denumită în continuare „Comunicarea privind cooperarea”).

3        Între 23 mai și 3 iulie 2017, celelalte trei întreprinderi care au participat la aceste contacte coluzive au solicitat de asemenea imunitatea la amenzi sau, în subsidiar, posibilitatea de a beneficia de o reducere a cuantumului amenzii în temeiul Comunicării privind cooperarea.

4        La 10 iulie 2018, Comisia a inițiat procedura prevăzută la articolul 11 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele [101 și 102 TFUE] (JO 2003, L 1, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 167) împotriva celor patru întreprinderi care fac obiectul procedurii (denumite în continuare, împreună, „participantele la înțelegere”) în vederea începerii unor discuții în vederea încheierii unei tranzacții, în conformitate cu Comunicarea Comisiei privind desfășurarea procedurilor de tranzacție în vederea adoptării de decizii în temeiul articolelor 7 și 23 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului în cazurile privind cartelurile (JO 2008, C 167, p. 1, denumită în continuare „Comunicarea privind tranzacționarea”).

5        Prin scrisoarea din 23 iulie 2018, reclamantele au confirmat Comisiei intenția lor de a iniția discuții în vederea încheierii unei tranzacții.

6        În cadrul acestor discuții, Comisia a informat reclamantele cu privire la obiecțiunile pe care intenționa să le invoce în privința lor și le‑a divulgat elementele de probă‑cheie din dosar pe care s‑a întemeiat pentru a stabili aceste obiecțiuni. Comisia le‑a comunicat de asemenea o estimare a nivelului amenzii pe care intenționa să le‑o aplice.

7        La 20 noiembrie 2019, reclamantele și‑au prezentat propunerea de tranzacție în conformitate cu articolul 10a alineatul (2) al treilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 773/2004 al Comisiei din 7 aprilie 2004 privind desfășurarea procedurilor puse în aplicare de Comisie în temeiul articolelor [101 și 102 TFUE] (JO 2004, L 123, p. 18, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 242), prin care își recunoșteau răspunderea „în solidar” pentru participarea lor la încălcare. Reclamantele au indicat de asemenea cuantumul maxim al amenzii pe care ar accepta‑o în cadrul procedurii de tranzacționare, și anume 159 663 000 de euro.

8        La 7 februarie 2020, Comisia a adoptat o comunicare privind obiecțiunile. La 24 februarie 2020, reclamantele au confirmat că aceasta reflecta în mod corespunzător propunerea lor de tranzacție și că rămâneau pe deplin angajate să continue procedura de tranzacționare.

B.      Decizia atacată

9        La 14 iulie 2020, Comisia a adoptat o comunicare privind obiecțiunile.

1.      Descrierea încălcării

10      Comisia a constatat că reclamantele participaseră la o încălcare unică și continuă constând în schimbul de informații tarifare și comerciale sensibile și în stabilirea unui element de preț legat de achizițiile de etilenă, pe teritoriile belgian, german, francez și neerlandez, în perioada cuprinsă între 26 decembrie 2011 și 29 martie 2017 [articolul 1 litera (c) din decizia atacată].

11      Comportamentul incriminat privea achiziția de etilenă de pe piața liberă, cu excluderea etilenei produse în scopuri captive, și anume etilena produsă și utilizată de producătorii înșiși.

12      Etilena a fost, în general, achiziționată pe baza unor acorduri de furnizare pe termen lung. Pentru a reflecta riscul de volatilitate a prețurilor de achiziție a etilenei, aceste acorduri de furnizare se refereau adesea la prețul contractual lunar (denumit în continuare „PCL”). Pentru a stabili PCL pentru luna următoare, trebuiau încheiate două acorduri bilaterale distincte, dar identice, denumite în mod obișnuit „tranzacții”, între două perechi diferite de furnizori și de cumpărători. După încheierea primei tranzacții, părțile puteau notifica acordul lor unui organism de notificare privat și independent, care publica această primă tranzacție pe piață. De îndată ce o altă pereche de furnizori și de cumpărători a încheiat o tranzacție la un preț identic, acest preț era publicat de organismele de notificare ca PCL pentru luna următoare.

13      Comisia a subliniat că PCL nu era un preț net, ci un element variabil al formulelor de stabilire a prețurilor utilizate în anumite contracte de furnizare. Prin urmare, PCL avea un impact direct asupra prețului de achiziție efectiv al etilenei încheiat în cadrul acestor contracte de furnizare și în cadrul anumitor tranzacții pe piața la vedere.

14      Comisia a considerat că participantele la înțelegere și‑au coordonat comportamentul pe piață prin intermediul unor contacte bilaterale privind PCL, încheind acorduri, pe de o parte, cu privire la prețurile‑țintă pe care intenționau să le utilizeze în cadrul procedurilor de negociere a PCL cu vânzătorii de etilenă și, pe de altă parte, cu privire la PCL definitive pe care aceștia doreau să le obțină și care se bazau pe o evaluare comună privind factorii de stabilire a prețurilor și analizele publice. Participantele menționate se înțelegeau de asemenea cu privire la viitoarele lor poziții în procedurile de negociere a tranzacțiilor cu vânzătorii de etilenă. În cele din urmă, aceștia au schimbat informații cu privire la tendințele pieței.

15      Scopul comportamentului în cauză era de a influența negocierile privind PCL pentru a obține cel mai mic preț de achiziție posibil în cadrul procedurilor de tranzacționare cu vânzătorii de etilenă.

16      Comisia a concluzionat că respectivul comportament prezenta caracteristicile unui acord sau ale unei practici concertate în sensul articolului 101 TFUE, având ca obiect restrângerea concurenței pe piața achizițiilor de etilenă. Prin urmare, nu era necesar să se examineze efectele acestui comportament pe respectiva piață, nici să se verifice dacă participantele la înțelegere reușiseră în cele din urmă să obțină PCL dorit.

17      În ceea ce privește participarea reclamantelor la încălcare, Comisia a arătat, pe de o parte, că a doua reclamantă, Clariant International, acceptase fără rezerve răspunderea sa pentru participarea sa directă la încălcarea săvârșită în perioada cuprinsă între 26 decembrie 2011 și 29 martie 2017 și, pe de altă parte, că prima reclamantă, Clariant, acceptase fără rezerve răspunderea sa „comună și solidară” pentru participarea filialei sale deținute în proporție de 100 % la încălcarea săvârșită în perioada cuprinsă între 26 decembrie 2011 și 29 martie 2017. Comisia a reținut, așadar, răspunderea „în solidar” pentru participarea la încălcare în perioada în cauză a celei de a doua reclamante pentru participarea sa directă și a primei reclamante în calitate de societate‑mamă a celei de a doua reclamante.

2.      Calculul cuantumului amenzii aplicate reclamantelor

18      Reclamantelor li s‑a aplicat, „în solidar”, o amendă în cuantum de 155 769 000 de euro [articolul 2 litera (c) din decizia atacată].

19      În această privință, în primul rând, în vederea calculării cuantumului de bază al amenzii, Comisia a ținut seama de valoarea achizițiilor de etilenă în perioada care acoperea ultimul an complet de participare a reclamantelor la încălcare, și anume anul 2016.

20      Potrivit Comisiei, nu era adecvat să se utilizeze valoarea vânzărilor de produse în aval ca punct de plecare pentru calculul cuantumului de bază al amenzii, în măsura în care încălcarea privea o înțelegere în materie de achiziții, și nu toate părțile erau prezente pe aceeași (aceleași) piață (piețe) în aval.

21      În plus, Comisia a considerat că trebuia să se țină seama numai, pe de o parte, de valoarea achizițiilor realizate în temeiul acordurilor de furnizare de etilenă care utilizează o formulă de stabilire a prețurilor bazată pe PCL și, pe de altă parte, de valoarea achizițiilor efectuate pe piața la vedere a etilenei și bazate pe PCL.

22      În al doilea rând, pentru stabilirea cuantumului de bază al amenzii, Comisia a ținut seama de gravitatea încălcării și de durata acesteia, precum și de necesitatea descurajării.

23      Mai întâi, dat fiind că încălcarea consta într‑o stabilire a prețurilor orizontală, care se numără, prin însăși natura sa, printre restrângerile cele mai grave ale concurenței, Comisia a stabilit coeficientul de gravitate la 15 %.

24      În continuare, Comisia a ținut seama de faptul că reclamantele au participat la încălcare de la 26 decembrie 2011 până la 29 martie 2017, și anume timp de 1 921 de zile, ceea ce corespundea unui coeficient multiplicator de 5,25 pentru durată.

25      În sfârșit, Comisia a stabilit un cuantum suplimentar de 15 % aplicat în scop de descurajare, având în vedere gravitatea încălcării.

26      În al treilea rând, Comisia a efectuat ajustări ale cuantumului de bază al amenzii.

27      Pe de o parte, în temeiul punctului 28 din Orientările privind calcularea amenzilor aplicate în temeiul articolului 23 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 (JO 2006, C 210, p. 2, Ediție specială, 08/vol. 4, p. 264, denumite în continuare „Orientările privind calcularea amenzilor”), Comisia a majorat cu 50 % cuantumul de bază al amenzii pentru motivul că reclamantele săvârșiseră deja o încălcare similară a articolului 101 TFUE. În această privință, Comisia a făcut trimitere la Decizia C(2004) 4876 final din 19 ianuarie 2005 privind o procedură în temeiul articolului [101 TFUE] și al articolului 53 din Acordul privind SEE (COMP/E-1/37.773 – AMCA, denumită în continuare „Decizia AMCA”), prin care s‑a stabilit răspunderea primei reclamante și a filialei sale Clariant GmbH pentru o înțelegere pe piața acidului monocloracetic (denumită în continuare „înțelegerea AMCA”).

28      Comisia a apreciat de asemenea că nu existau circumstanțe atenuante care să justifice o reducere a cuantumului de bază al amenzii.

29      Pe de altă parte, în conformitate cu punctul 37 din Orientările privind calcularea amenzilor, pentru a ține seama de particularitățile speței și de necesitatea de a atinge un cuantum suficient de disuasiv al amenzii, Comisia a majorat cu 10 % cuantumul de bază al amenzii.

30      În al patrulea rând, Comisia s‑a asigurat că amenda nu depășea 10 % din cifra de afaceri totală a reclamantelor în anul 2019, conform articolului 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003.

31      În al cincilea rând, Comisia a mai efectuat o reducere a amenzii în temeiul clemenței. Astfel, reclamantelor li s‑a acordat o reducere de 30 % în temeiul Comunicării privind cooperarea.

32      În al șaselea rând, cuantumul amenzii a fost redus cu 10 % pentru a recompensa reclamantele pentru cooperarea lor în cadrul procedurii de tranzacționare.

II.    Concluziile părților

33      Comisia solicită Tribunalului:

–        anularea articolului 2 litera (c) din decizia atacată, în măsura în care prevede aplicarea unei amenzi de peste 94 405 800 de euro;

–        în subsidiar, reducerea la un cuantum proporțional a amenzii care le‑a fost aplicată în temeiul articolului 2 litera (c) din decizia menționată;

–        respingerea cererii Comisiei de a majora cuantumul amenzii care le‑a fost aplicată la 181 731 000 de euro;

–        obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

34      Comisia solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii;

–        stabilirea cuantumului amenzii aplicate reclamantelor la articolul 2 litera (c) din decizia atacată la 181 731 000 de euro;

–        obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată.

III. În drept

A.      Cu privire la cererile de anulare și de reducere a cuantumului amenzii

35      În susținerea acțiunii, reclamantele invocă trei motive, primele două fiind invocate în susținerea cererii de anulare, iar al treilea în susținerea cererii de reducere a cuantumului amenzii. Prin intermediul primului motiv, reclamantele susțin că Comisia a majorat în mod eronat cuantumul de bază al amenzii în temeiul punctului 28 din Orientările privind calcularea amenzilor. Prin intermediul celui de al doilea motiv, reclamantele susțin că Comisia a majorat în mod eronat cuantumul de bază al amenzii în temeiul punctului 37 din orientările menționate. Al treilea motiv este întemeiat pe caracterul disproporționat al cuantumului amenzii în raport cu gravitatea încălcării săvârșite.

1.      Cu privire la primul motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a majorat în mod eronat cuantumul de bază al amenzii în temeiul punctului 28 din Orientările privind calcularea amenzilor

36      Cu titlu introductiv, trebuie amintit că din cuprinsul punctelor 107-113 din decizia atacată reiese că amenda a fost impusă reclamantelor în temeiul articolului 23 alineatele (2) și (3) din Regulamentul nr. 1/2003, în conformitate cu articolul 10a alineatul (3) din Regulamentul nr. 773/2004.

37      Articolul 23 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1/2003 prevede că, pentru a stabili cuantumul amenzii, trebuie să fie luată în considerare, în afară de gravitatea încălcării, durata acesteia.

38      În această privință, o eventuală încălcare repetată figurează printre elementele care trebuie luate în considerare cu ocazia analizei gravității încălcării în cauză (Hotărârea din 17 iunie 2010, Lafarge/Comisia, C‑413/08 P, EU:C:2010:346, punctul 63, și Hotărârea din 12 decembrie 2014, Eni/Comisia, T‑558/08, EU:T:2014:1080, punctul 276; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 7 ianuarie 2004, Aalborg Portland și alții/Comisia, C‑204/00 P, C‑205/00 P, C‑211/00 P, C‑213/00 P, C‑217/00 P și C‑219/00 P, EU:C:2004:6, punctul 91).

39      Circumstanța agravantă a încălcării repetate este definită la punctul 28 prima liniuță din Orientările privind calcularea amenzilor drept continuarea sau repetarea unei încălcări identice sau similare după ce Comisia sau o autoritate națională de concurență a constatat că întreprinderea în cauză a încălcat dispozițiile articolului 101 TFUE sau ale articolului 102 TFUE. Într‑un asemenea caz, cuantumul de bază al amenzii poate fi majorat pentru a ajunge până la 100 % pentru fiecare încălcare constatată.

40      Primul motiv cuprinde trei aspecte, întemeiate, primul, pe încălcarea articolului 23 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1/2003 și a principiilor proporționalității și bunei administrări în măsura în care Comisia nu și‑ar fi îndeplinit obligația de apreciere, al doilea, pe o încălcare a articolului 23 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1/2003 și a principiului proporționalității, întrucât Comisia ar fi calificat în mod eronat reclamantele drept autoare ale unor încălcări repetate și, al treilea, pe o încălcare a obligației de motivare.

a)      Cu privire la primul aspect al primului motiv, întemeiat pe neexercitarea de către Comisie a puterii sale de apreciere 

41      Reclamantele reproșează Comisiei că nu a ținut seama în mod suficient de împrejurările specifice care au condus la constatarea unei încălcări în cadrul înțelegerii AMCA. Comisia s‑ar fi limitat, în considerentul (138) al deciziei atacate, să constate că împrejurările care justificaseră neaplicarea unei amenzi în cadrul respectivei înțelegeri nu erau pertinente în speță.

42      Reclamantele evidențiază mai multe împrejurări pe care Comisia ar fi trebuit să le examineze. Acestea susțin că Decizia privind înțelegerea AMCA a fost adresată primei reclamante pe baza răspunderii sale în calitate de societate‑mamă. Înțelegerea menționată ar fi fost pusă în aplicare în special de o societate pe care prima reclamantă ar fi cumpărat‑o ulterior. La momentul cumpărării, această înțelegere fusese pusă în aplicare deja de cel puțin 14 ani. În plus, cei doi angajați ai societății menționate mai sus, cumpărată de prima reclamantă, care erau responsabili pentru activitățile vizate de respectiva înțelegere, ar fi continuat să participe la aceasta în secret și nicio altă persoană nu ar fi fost implicată în cadrul primei reclamante. Aceasta din urmă ar fi descoperit înțelegerea în discuție prin intermediul unor măsuri interne de conformitate și ar fi denunțat‑o, motiv pentru care Comisia i‑ar fi acordat imunitate totală la amenzi. În ceea ce privește încălcarea în discuție în speță, numai un angajat izolat ar fi participat la aceasta, fără știrea tuturor celorlalți angajați sau membri ai reclamantelor. Or, această persoană nu ar fi fost angajată de prima reclamantă la momentul practicilor în litigiu pe piața acidului monocloracetic și ar fi acționat în pofida măsurilor adoptate de prima reclamantă în materie de conformitate.

43      În plus, reclamantele susțin că Comisia a încălcat principiul proporționalității atunci când a stabilit nivelul majorării amenzii. Dat fiind că punctul 28 din Orientările privind calcularea amenzilor prevede un interval de majorare cuprins între 0 % și 100 % în această privință, Comisia ar avea obligația, în temeiul principiului proporționalității, să aprecieze unde se situează gravitatea unei încălcări repetate în acest interval. Potrivit reclamantelor, decizia atacată nu explică însă motivul pentru care gravitatea încălcării repetate justifica o majorare de 50 %.

44      În opinia reclamantelor, Comisia a utilizat aceleași criterii pentru a justifica atât constatarea unei încălcări repetate, cât și alegerea nivelului majorării, deși este vorba despre aspecte distincte care necesită o evaluare distinctă. În plus, criteriile aplicate de Comisie ar fi comune tuturor cazurilor de încălcări repetate și nu pot fi invocate pentru a justifica o majorare specifică într‑un anumit caz de încălcări repetate.

45      Pe de altă parte, din practica decizională a Comisiei ar reieși că, pe de o parte, singurul factor luat în considerare pentru stabilirea majorării amenzii în temeiul încălcărilor repetate ar fi numărul de încălcări anterioare și, pe de altă parte, nu s‑ar ține seama de jumătatea inferioară a intervalului de majorare. Comisia și‑ar încălca astfel obligația de a impune o sancțiune adecvată care să reflecte gravitatea unei anumite încălcări.

46      Prin neluarea în considerare a primei jumătăți a intervalului de majorare a amenzilor prevăzut la punctul 28 din Orientările privind calcularea amenzilor și prin aplicarea aceleiași majorări generale de 50 % în toate cazurile de primă încălcare repetată, Comisia ar fi încălcat principiile egalității de tratament, protecției încrederii legitime și securității juridice.

47      Comisia contestă argumentele reclamantelor.

48      Trebuie amintit că Comisia dispune de o putere de apreciere în ceea ce privește alegerea elementelor care trebuie luate în considerare în vederea stabilirii cuantumului amenzilor, cum ar fi în special împrejurările particulare ale cazului, contextul acestuia și efectul de descurajare al amenzilor, fără a fi necesar să se facă referire la o listă obligatorie sau exhaustivă de criterii de care trebuie să se țină seama. Constatarea și aprecierea caracteristicilor specifice ale unei încălcări repetate fac parte din competența Comisiei menționată (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 februarie 2007, Groupe Danone/Comisia, C‑3/06 P, EU:C:2007:88, punctele 37 și 38, și Hotărârea din 29 septembrie 2021, Nec/Comisia, T‑341/18, EU:T:2021:634, punctele 103 și 104).

49      Luarea în considerare a încălcărilor repetate are drept scop stimularea întreprinderilor care au manifestat o tendință de a încălca normele de concurență să își modifice comportamentul. Prin urmare, Comisia poate, în fiecare caz, să ia în considerare indiciile care confirmă o astfel de tendință, inclusiv, de exemplu, timpul care s‑a scurs între încălcările în cauză (Hotărârea din 7 iunie 2011, Arkema France și alții/Comisia, T‑217/06, EU:T:2011:251, punctul 294, și Hotărârea din 29 septembrie 2021, Nec/Comisia, T‑341/18, EU:T:2021:634, punctele 77 și 104).

50      În ceea ce privește caracterul proporțional al unei majorări a amenzii în temeiul încălcărilor repetate, trebuie amintit că Tribunalul poate fi determinat să verifice dacă Comisia a respectat principiul proporționalității atunci când a majorat, în temeiul încălcărilor repetate, amenda aplicată și în special dacă o astfel de majorare se impunea îndeosebi în raport cu timpul scurs între încălcarea în cauză și încălcarea anterioară a normelor de concurență (Hotărârea din 17 iunie 2010, Lafarge/Comisia, C‑413/08 P, EU:C:2010:346, punctul 70, și Hotărârea din 29 septembrie 2021, Nec/Comisia, T‑341/18, EU:T:2021:634, punctul 117).

51      În speță, Comisia a aplicat reclamantelor o majorare cu 50 % a cuantumului amenzii pentru încălcări repetate. Aceasta a constatat că, la momentul săvârșirii încălcării în cauză, prima reclamantă fusese deja considerată răspunzătoare pentru un comportament anticoncurențial în Decizia privind înțelegerea AMCA.

52      Mai precis, în considerentul (138) al deciziei atacate, Comisia a menționat elementele pe care le‑a luat în considerare cu ocazia aprecierii existenței unei încălcări repetate. Aceasta a arătat că:

–        comportamentul incriminat în speță a început, în ceea ce le privește pe reclamante, la 26 decembrie 2011, cu alte cuvinte după adoptarea Deciziei privind înțelegerea AMCA, la 19 ianuarie 2005;

–        între adoptarea deciziei menționate și începutul comportamentului incriminat în speță s‑a scurs o perioadă limitată;

–        cele două încălcări trebuie considerate „similare” în sensul punctului 28 din Orientările privind calcularea amenzilor, întrucât ambele constituiau încălcări ale articolului 101 TFUE;

–        prima reclamantă era societatea‑mamă a Clariant GmbH, care a participat direct la încălcare și forma împreună cu aceasta din urmă o singură întreprindere în perioada încălcării; acțiunile anterioare ale întreprinderii trebuiau luate în considerare, nu doar cele ale Clariant GmbH;

–        împrejurările specifice ale încălcării stabilite în această decizie și care au justificat scutirea de amendă a reclamantelor nu erau pertinente pentru examinarea încălcării de către reclamante a normelor de concurență după adoptarea deciziei în discuție.

53      Reiese din acest considerent că, în exercitarea puterii sale de apreciere, Comisia a identificat indiciile care îi permit să aprecieze încălcările repetate ale reclamantelor.

54      Mai exact, Comisia a ținut seama de faptul că prima reclamantă săvârșise două încălcări care constituie o încălcare a articolului 101 TFUE, separate printr‑un interval de timp relativ scurt, ceea ce este suficient pentru a dovedi o tendință de a încălca normele de concurență (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 februarie 2007, Groupe Danone/Comisia, C‑3/06 P, EU:C:2007:88, punctul 40).

55      În ceea ce privește alegerea nivelului de majorare, reclamantele susțin în mod greșit că alegerea acestui nivel nu putea fi justificată de Comisie întemeindu‑se pe aceleași elemente precum cele menționate pentru a aprecia existența unei încălcări repetate. Astfel, pentru a alege nivelul de majorare pentru încălcări repetate, Comisia trebuie să aprecieze indiciile care permit caracterizarea unor asemenea încălcări repetate și, în special, timpul scurs între încălcarea în cauză și încălcarea anterioară a normelor de concurență, conform jurisprudenței citate la punctul 50 de mai sus.

56      Deși Comisiei îi este permis să ia în considerare alte indicii în scopul analizei încălcărilor repetate și al alegerii nivelului majorării, o astfel de luare în considerare ține de puterea sa de apreciere, conform jurisprudenței citate la punctele 48-50 de mai sus. Considerând, în speță, că împrejurările specifice ale încălcării care face obiectul deciziei referitoare la înțelegerea AMCA, evidențiate de reclamante, nu erau pertinente, Comisia și‑a exercitat, așadar, puterea de apreciere.

57      Pe de altă parte, reclamantele nu pot invoca în mod util faptul că Comisia nu a stabilit nivelul majorării de 50 % în funcție de gravitatea specifică a încălcării. Astfel, aceasta din urmă a luat în considerare tocmai perioada limitată care s‑a scurs între adoptarea deciziei referitoare la înțelegerea AMCA și începutul comportamentului incriminat în speță. Or, aprecierea timpului scurs între constatarea unei încălcări precedente și noua încălcare depinde de situația din speță, astfel încât acest indiciu permite Comisiei să analizeze gravitatea deosebită a încălcărilor repetate în fiecare caz în parte.

58      În măsura în care reclamantele susțin că considerentul (138) al deciziei atacate nu conține un raționament explicit care să justifice motivele pentru care Comisia a considerat nepertinente anumite circumstanțe referitoare la încălcarea săvârșită în cadrul înțelegerii AMCA, trebuie să se constate, asemenea Comisiei, că acest argument urmărește să invoce nemotivarea deciziei atacate. Prin urmare, acesta va fi analizat în cadrul celui de al treilea aspect al primului motiv.

59      Reclamantele invocă de asemenea în esență încălcarea de către Comisie a principiilor proporționalității, egalității de tratament, încrederii legitime și securității juridice, în măsura în care din practica sa decizională referitoare la încălcările repetate ar reieși că nu ține seama decât de numărul de încălcări anterioare și impune un nivel de majorare de 50 % în toate cazurile de primă încălcare repetată, fără a ține seama de prima jumătate a intervalului de majorare prevăzut la punctul 28 din Orientările privind calcularea amenzilor. Linia de conduită a Comisiei nu ar permite o evaluare de la caz la caz a gravității deosebite a unei încălcări.

60      Cu toate acestea, trebuie să se constate că această argumentație se întemeiază pe o analiză a practicii decizionale a Comisiei. Or, Curtea a statuat în repetate rânduri că practica decizională anterioară a Comisiei nu servește drept cadru juridic pentru amenzile în materie de concurență și că deciziile privind alte cauze au un caracter pur indicativ în ceea ce privește existența discriminărilor (Hotărârea din 26 ianuarie 2017, Zucchetti Rubinetteria/Comisia, C‑618/13 P, EU:C:2017:48, punctul 38).

61      În orice caz, în primul rând, s‑a constatat că, deși luarea în considerare a altor indicii nu este exclusă, timpul scurs între două infracțiuni identice sau similare permite Comisiei să aprecieze existența unor încălcări repetate din partea unei întreprinderi într‑un anumit caz și astfel să stabilească nivelul adecvat al majorării, în conformitate cu principiul proporționalității.

62      În al doilea rând, în ceea ce privește încălcarea principiului egalității de tratament, trebuie amintit că acest principiu impune ca situațiile similare să nu fie tratate în mod diferit și ca situații diferite să nu fie tratate în același mod, cu excepția cazului în care un astfel de tratament este justificat în mod obiectiv (a se vedea Hotărârea din 24 septembrie 2020, Prysmian și Prysmian Cavi e Sistemi/Comisia, C‑601/18 P, EU:C:2020:751, punctul 101 și jurisprudența citată). Dat fiind că reclamantele invocă încălcarea principiului menționat, trebuie să precizeze și să demonstreze care este situația comparabilă cu o altă situație care a fost tratată în mod diferit sau care este situația diferită în raport cu alta care a fost tratată în mod identic [Hotărârea din 12 aprilie 2013, Du Pont de Nemours (France) și alții/Comisia, T‑31/07, nepublicată, EU:T:2013:167, punctul 311; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 28 mai 2020, Agrochem‑Maks/Comisia, T‑574/18, EU:T:2020:226, punctul 105 (nepublicată). Or, reclamantele se referă la decizii ale Comisiei fără a explica dacă împrejurările acestor cauze erau asemănătoare cu cele ale prezentei cauze sau diferite.

63      În al treilea rând, în ceea ce privește încălcarea principiilor încrederii legitime și securității juridice, este suficient să se arate că aceste afirmații nu sunt susținute.

64      Având în vedere cele de mai sus, trebuie arătat că Comisia și‑a exercitat puterea de apreciere atunci când a constatat încălcări repetate și a decis să majoreze cuantumul de bază al amenzii cu 50 %. În plus, în cadrul acestui exercițiu, Comisia nu a încălcat principiile proporționalității, egalității de tratament, încrederii legitime și securității juridice.

65      Prin urmare, se impune respingerea primului aspect al primului motiv.

b)      Cu privire la al doilea aspect al primului motiv, întemeiat pe calificarea eronată a reclamantelor drept autoare ale unor încălcări repetate

66      Reclamantele susțin că aprecierea Comisiei referitoare la existența unei încălcări repetate este afectată de erori de drept și invocă în această privință, în esență, patru critici pe care Comisia le contestă.

1)      Cu privire la prima critică, referitoare la lipsa similitudinii dintre încălcarea săvârșită în cadrul înțelegerii AMCA și încălcarea în discuție în speță

67      Reclamantele susțin că Comisia a săvârșit o eroare de drept atunci când a constatat că încălcarea săvârșită în cadrul înțelegerii AMCA și încălcarea în discuție în speță constituiau încălcări identice sau similare în sensul punctului 28 din Orientările privind calcularea amenzilor.

68      Potrivit reclamantelor, Comisia ar fi trebuit să efectueze o comparație detaliată a celor două încălcări în cauză, ale căror natură și caracteristici erau semnificativ diferite. Înțelegerea AMCA ar fi constat într‑o înțelegere în materie de vânzări prin care se urmărea punerea în aplicare a unor majorări ale prețurilor de vânzare în aval prin intermediul unor anunțuri concertate privind prețul de vânzare final. Obiectivul principal al înțelegerii menționate era menținerea cotelor de piață ale participantelor la aceasta prin intermediul unui sistem de împărțire a volumelor și a clienților, însoțit de un mecanism de compensare pentru a garanta respectarea în practică a cotelor de volum convenite. Schimbul de informații privind prețurile de vânzare era accesoriu având în vedere obiectivul principal al acestei înțelegeri.

69      În schimb, înțelegerea în discuție în speță ar privi achiziționarea în amonte a unei materii prime. Spre deosebire de înțelegerea AMCA, achiziția de etilenă ar fi fost supusă unei proceduri de negociere pe piața liberă, în cursul căreia vânzătorii puteau alege dintr‑un număr mare de cumpărători. Comportamentul incriminat nu ar fi inclus niciun element de împărțire a pieței sau a clienților, iar participantele la înțelegere nu ar fi avut niciun contact cu privire la activitățile lor de vânzare în aval respective. În plus, comportamentul ilicit în discuție în speță ar fi rezultat din circumstanțe unice, diferite de cele ale înțelegerii AMCA. De exemplu, acest comportament ar fi rezultat dintr‑o cooperare licită în materie de achiziții care exista între trei dintre participantele menționate ca urmare a unor legături structurale și contractuale.

70      În decizia atacată, Comisia a constatat că cele două încălcări în cauză pentru care s‑a stabilit răspunderea primei reclamante și a filialelor sale constituiau încălcări ale articolului 101 TFUE, astfel încât trebuiau considerate similare în sensul punctului 28 din Orientările privind calcularea amenzilor.

71      Această apreciere nu conține nicio eroare. Astfel, potrivit jurisprudenței, încălcările sunt similare sau de același tip în scopul constatării unor încălcări repetate, cât timp constau într‑o încălcare a articolului 101 TFUE (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 decembrie 2007, BASF și UCB/Comisia, T‑101/05 și T‑111/05, EU:T:2007:380, punctul 64, și Hotărârea din 30 septembrie 2009, Hoechst/Comisia, T‑161/05, EU:T:2009:366, punctul 147).

72      Desigur, încălcarea săvârșită în cadrul înțelegerii AMCA consta într‑o înțelegere în materie de vânzări având ca obiect punerea în aplicare a unor majorări ale prețurilor de vânzare în aval, în timp ce încălcarea în discuție în speță consta într‑o înțelegere în materie de achiziții prin care se urmărea obținerea unui nivel scăzut al prețului de cumpărare a unei materii prime, și anume etilena. Cu toate acestea, este suficient să se constate că, în ambele cazuri, prima reclamantă și filialele sale au participat la o înțelegere interzisă de articolul 101 TFUE.

73      În plus, astfel cum arată Comisia, cele două încălcări în cauză prezentau într‑adevăr caracteristici comune. Astfel, dispozitivul Deciziei privind înțelegerea AMCA prevede că prima reclamantă răspunde pentru o încălcare a articolului 101 TFUE, în special ca urmare a majorării prețurilor în mod concertat și a schimbului de informații privind volumele de vânzări și prețurile. Dispozitivul deciziei atacate menționează că reclamantele au încălcat articolul 101 TFUE ca urmare a participării lor la o încălcare constând în special în stabilirea unui element de preț și în schimbul de informații sensibile din punct de vedere comercial și referitoare la stabilirea prețurilor. Reiese de asemenea din această din urmă decizie că obiectivul comportamentului ilicit era de a influența negocierile în vederea tranzacțiilor privind PCL pentru a obține prețul de achiziție a etilenei cel mai mic posibil. Rezultă că practicile referitoare la stabilirea prețului sau a unui element al prețului în mod concertat și la schimbul de informații privind prețul sau un element al prețului se regăsesc în cele două înțelegeri la care au participat prima reclamantă și filialele sale.

74      Pe de altă parte, având în vedere jurisprudența citată la punctul 71 de mai sus, faptul că comportamentul incriminat în speță s‑ar fi născut din circumstanțe unice și în special dintr‑o cooperare licită între anumite participante este lipsit de pertinență pentru aprecierea repetării unor încălcări similare.

75      Prin urmare, Comisia nu a săvârșit o eroare atunci când a constatat repetarea unei încălcări similare în sensul punctului 28 din Orientările privind calcularea amenzilor.

2)      Cu privire la a doua critică, referitoare la intervalul de timp dintre cele două încălcări

76      Reclamantele consideră că punctul de plecare ce trebuie reținut pentru a stabili timpul scurs între încălcarea în discuție în speță și încălcarea anterioară ar fi momentul în care Clariant GmbH a încetat în mod activ și din proprie inițiativă încălcarea săvârșită în cadrul înțelegerii AMCA și a solicitat clemența. Potrivit acestei logici, între cele două încălcări ar fi trecut mai mult de 12 ani, astfel încât reclamantele nu ar fi arătat o tendință specială de încălcare a normelor de concurență.

77      Ar reieși în special din Hotărârea din 17 iunie 2010, Lafarge/Comisia (C‑413/08 P, EU:C:2010:346), că Comisia trebuie să țină seama mai degrabă de momentul încălcării efective ca punct de plecare pentru a stabili timpul scurs între cele două încălcări decât de momentul primei constatări a încălcării. Din motive de echitate și proporționalitate, durata procedurii administrative referitoare la încălcarea anterioară nu ar trebui luată în considerare.

78      În decizia atacată, Comisia a constatat că comportamentul ilicit al reclamantelor începuse la 26 decembrie 2011, și anume după adoptarea Deciziei AMCA, la 19 ianuarie 2005, și că între aceste două date trecuse o perioadă limitată.

79      Această apreciere nu conține erori. Astfel, potrivit jurisprudenței citate la punctul 49 de mai sus, Comisia poate lua în considerare, de exemplu, timpul care s‑a scurs între încălcări drept indiciu al încălcărilor repetate.

80      Mai exact, s‑a statuat deja că un interval de timp mai scurt de 10 ani care separă încălcările dovedea tendința unei întreprinderi de a nu trage concluziile corespunzătoare din faptul că s‑a constatat că a încălcat normele de concurență (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 februarie 2007, Groupe Danone/Comisia, C‑3/06 P, EU:C:2007:88, punctul 40, și Hotărârea din 29 septembrie 2021, Nec/Comisia, T‑341/18, EU:T:2021:634, punctul 105).

81      Dat fiind că, în ceea ce privește înțelegerea în discuție în speță, comportamentul reclamantelor a început la aproape 7 ani de la adoptarea Deciziei AMCA, Comisia a constatat în mod întemeiat că acest interval de timp, mai degrabă scurt, dovedea o tendință a reclamantelor de a nu trage concluziile corespunzătoare din constatarea încălcării normelor de concurență care figurează în decizia menționată.

82      Reclamantele susțin că punctul de plecare care trebuie reținut pentru a stabili timpul scurs între cele două încălcări în cauză trebuia să fie mai degrabă momentul în care Clariant GmbH a încetat în mod activ și din proprie inițiativă încălcarea săvârșită în cadrul înțelegerii AMCA și a solicitat clemența, decât momentul constatării încălcării în decizia referitoare la înțelegerea menționată.

83      Trebuie amintit însă că luarea în considerare a încălcărilor repetate se justifică prin nevoia de descurajare suplimentară pe care o dovedește faptul că o constatare a încălcării anterioară nu a fost suficientă pentru a împiedica reiterarea unei încălcări. Astfel, încălcările repetate se constituie obligatoriu ulterior constatării și sancționării primei încălcări, fiindcă se explică prin faptul că această sancțiune nu a fost suficient de descurajatoare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 iulie 2008, BPB/Comisia, T‑53/03, EU:T:2008:254, punctul 392, și Hotărârea din 7 iunie 2011, Arkema France și alții/Comisia, T‑217/06, EU:T:2011:251, punctul 299).

84      În plus, din modul de redactare a punctului 28 din Orientările privind calcularea amenzilor reiese că încălcările repetate constau în continuarea sau repetarea unei încălcări identice sau similare după ce Comisia sau o autoritate națională de concurență a „constatat” că întreprinderea în cauză a încălcat dispozițiile articolului 101 sau 102 TFUE. Deși, desigur, orientările nu constituie temeiul juridic al unei decizii prin care se aplică amenzi, întrucât această decizie se întemeiază pe Regulamentul nr. 1/2003, acestea determină, în mod general și abstract, metoda pe care Comisia și‑a impus‑o în scopul stabilirii cuantumului amenzilor aplicate prin această decizie și asigură, prin urmare, securitatea juridică a întreprinderilor (a se vedea Hotărârea din 5 octombrie 2011, Romana Tabacchi/Comisia, T‑11/06, EU:T:2011:560, punctul 71 și jurisprudența citată).

85      Prin urmare, fără a săvârși o eroare, Comisia a luat în considerare data Deciziei AMCA prin care a constatat că prima reclamantă și Clariant GmbH săvârșiseră o încălcare a normelor de concurență ca punct de plecare pentru a aprecia timpul scurs de la constatarea primei încălcări.

86      Mai trebuie arătat că, pentru a‑și susține critica, reclamantele se întemeiază pe o interpretare eronată a punctului 70 din Hotărârea din 17 iunie 2010, Lafarge/Comisia (C‑413/08 P, EU:C:2010:346). Curtea a statuat, la acest punct, că instanța Uniunii putea fi chemată „să verifice dacă Comisia [respectase] principiul [proporționalității] atunci când [majorase], în temeiul încălcării repetate, amenda aplicată și, în special, dacă o asemenea majorare se impunea îndeosebi în raport cu timpul scurs între încălcarea în cauză și încălcarea anterioară a normelor de concurență”. Or, reclamantele deduc în mod greșit din termenii „încălcarea anterioară a normelor de concurență” concluzia potrivit căreia punctul de plecare care trebuie reținut pentru a stabili timpul care s‑a scurs între două încălcări este momentul în care a fost pus în aplicare comportamentul ilicit anterior. Astfel, la punctul 86 din hotărârea menționată mai sus, Curtea a statuat că „[c]oncluzia Tribunalului potrivit căreia, pentru luarea în considerare de către Comisie a încălcării repetate, este suficient ca întreprinderea să fi fost considerată în prealabil [drept] vinovată de o încălcare de același tip, chiar dacă decizia [era] încă supusă unui control jurisdicțional, [era] întemeiată”. Reiese din cuprinsul acestui din urmă punct că, pentru analiza încălcării repetate, este determinantă constatarea răspunderii unei întreprinderi pentru o încălcare anterioară.

87      Pe de altă parte, momentul în care Clariant GmbH a încetat încălcarea săvârșită în cadrul înțelegerii AMCA și a solicitat clemența nu poate fi considerat echivalent cu o constatare a unei încălcări anterioare, în măsura în care Comisia nu se pronunțase încă, în acest stadiu, cu privire la caracterul anticoncurențial al comportamentului în cauză, nici cu privire la răspunderea primei reclamante și a Clariant GmbH. Astfel, o cerere de imunitate nu face decât să permită constatarea unei încălcări a articolului 101 TFUE de către Comisie în decizia sa finală (a se vedea punctele 8 și 11 din Comunicarea privind cooperarea) [a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 ianuarie 2016, DHL Express (Italy) și DHL Global Forwarding (Italy), C‑428/14, EU:C:2016:27, punctul 54].

88      În sfârșit, împrejurarea că procedura administrativă referitoare la încălcarea anterioară a durat mai mulți ani este lipsită de pertinență în ceea ce privește constatarea încălcării repetate în speță, în măsura în care punctul de plecare ce trebuie reținut pentru această constatare este cel al Deciziei privind înțelegerea AMCA.

89      Prin urmare, Comisia a concluzionat în mod întemeiat că între adoptarea Deciziei privind înțelegerea AMCA și începutul comportamentului incriminat în speță trecuse o perioadă limitată.

3)      Cu privire la a treia critică, referitoare la neaplicarea unei sancțiuni pecuniare anterioare

90      Reclamantele susțin că rațiunea existenței unei majorări a amenzii pentru încălcări repetate este legată intrinsec de eșecul efectului descurajator al unei sancțiuni pecuniare anterioare. Ar rezulta că inexistența unei amenzi anterioare ar trebui luată în considerare în cadrul examinării împrejurărilor specifice ale unei cauze și a nivelului de descurajare necesar. Reclamantele nu ar fi întreprinderi care au făcut obiectul unei sancțiuni pecuniare. Cuantumul de bază al amenzii aplicate ar fi în sine suficient de descurajator, fără să fie justificată o majorare.

91      În această privință, este suficient să se constate că, potrivit jurisprudenței, noțiunea „încălcări repetate” nu implică în mod necesar constatarea unei sancțiuni pecuniare prealabile, ci numai constatarea unei încălcări prealabile a dreptului concurenței al Uniunii (Hotărârea din 25 octombrie 2005, Groupe Danone/Comisia, T‑38/02, EU:T:2005:367, punctul 363, și Hotărârea din 8 iulie 2008, BPB/Comisia, T‑53/03, EU:T:2008:254, punctul 387).

92      Într‑adevăr, luarea în considerare a încălcărilor repetate urmărește stimularea întreprinderilor care au manifestat o tendință de a încălca normele de concurență să își modifice comportamentul atunci când se dovedește că o constatare anterioară a unei încălcări săvârșite de aceasta nu a fost suficientă pentru prevenirea reiterării unui comportament ilicit. Astfel, elementul determinant al încălcărilor repetate nu este impunerea prealabilă a unei amenzi și, a fortiori, cuantumul acesteia, ci constatarea prealabilă a unei încălcări (Hotărârea din 8 iulie 2008, BPB/Comisia, T‑53/03, EU:T:2008:254, punctul 388).

93      Prin urmare, faptul că reclamantelor nu li s‑a aplicat o amendă în Decizia privind înțelegerea AMCA nu este susceptibil să repună în discuție aplicarea punctului 28 din Orientările privind calcularea amenzilor în privința lor.

4)      Cu privire la a patra critică, referitoare la neluarea în considerare a altor împrejurări

94      Reclamantele susțin că Comisia și instanțele Uniunii au ținut deja seama de alte împrejurări în cadrul evaluării globale a tendinței unei întreprinderi de a încălca normele de concurență. În opinia lor, dacă asemenea împrejurări ar fi fost luate în considerare de Comisie, aceasta din urmă nu le‑ar fi calificat drept autoare ale unor încălcări repetate.

95      Cu toate acestea, astfel cum rezultă din examinarea primului aspect al primului motiv, constatarea și aprecierea caracteristicilor specifice ale unei încălcări repetate fac parte din puterea de apreciere a Comisiei. Aceasta din urmă putea, în mod întemeiat, să se limiteze să constate că reclamantele săvârșiseră două încălcări, care constituie o încălcare a articolului 101 TFUE, separate printr‑un interval de timp relativ scurt și să considere că împrejurările evidențiate de reclamante nu erau relevante.

96      Întrucât criticile invocate de reclamante trebuie respinse, al doilea aspect al primului motiv nu poate fi admis.

c)      Cu privire la al treilea aspect al primului motiv, întemeiat pe nemotivare

97      Reclamantele susțin că Comisia a aplicat o majorare standard cu 50 % a cuantumului de bază al amenzii fără a furniza o motivare a alegerii respectivului nivel și ignorând argumentele detaliate pe care acestea le prezentaseră în cursul procedurii administrative.

98      Reclamantele se referă la Hotărârea din 13 decembrie 2016, Printeos și alții/Comisia (T‑95/15, EU:T:2016:722, punctul 55), și la Hotărârea din 24 septembrie 2019, HSBC Holdings și alții/Comisia (T‑105/17, EU:T:2019:675, punctul 351), în care Tribunalul ar fi obligat Comisia să motiveze cuantumul precis al ajustărilor pe care le efectuase.

99      Comisia respinge argumentele reclamantelor.

100    Potrivit unei jurisprudențe constante, motivarea impusă de articolul 296 TFUE trebuie să fie adaptată naturii actului în cauză și trebuie să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul instituției care a emis actul incriminat astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de temeiurile măsurii luate, iar instanței Uniunii, să își exercite controlul. Nu este obligatoriu ca motivarea să specifice toate elementele de fapt și de drept pertinente, având în vedere că problema dacă motivarea unui act respectă condițiile impuse de articolul 296 TFUE trebuie să fie apreciată nu numai prin prisma modului de redactare, ci și în raport cu contextul său, precum și cu ansamblul normelor juridice care reglementează materia respectivă (Hotărârea din 2 aprilie 1998, Comisia/Sytraval și Brink’s France, C‑367/95 P, EU:C:1998:154, punctul 63, Hotărârea din 10 iulie 2019, Comisia/Icap și alții, C‑39/18 P, EU:C:2019:584, punctul 23, și Hotărârea din 16 iunie 2022, Sony Optiarc și Sony Optiarc America/Comisia, C‑698/19 P, EU:C:2022:480, punctul 79).

101    În speță, trebuie să se constate că, în considerentul (138) al deciziei atacate, Comisia a prezentat în mod detaliat motivele care au determinat‑o să rețină încălcările repetate în ceea ce le privește pe reclamante (a se vedea punctul 52 de mai sus).

102    De altfel, aceste considerații au permis reclamantelor să cunoască raționamentul Comisiei și să îl conteste în fața Tribunalului, precum și acestuia din urmă să îi verifice temeinicia.

103    În plus, contrar celor susținute de reclamante, Comisia nu era obligată să explice, în temeiul obligației de motivare, în decizia atacată, de ce, dintre diferitele niveluri de majorare posibile, alesese un nivel de majorare de 50 % pentru încălcări repetate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 23 ianuarie 2014, Evonik Degussa și AlzChem/Comisia, T‑391/09, nepublicată, EU:T:2014:22, punctul 164 și jurisprudența citată).

104    Pe de altă parte, astfel cum arată în mod întemeiat Comisia, Hotărârea din 13 decembrie 2016, Printeos și alții/Comisia (T‑95/15, EU:T:2016:722), și Hotărârea din 24 septembrie 2019, HSBC Holdings și alții/Comisia (T‑105/17, EU:T:2019:675), nu sunt pertinente. Astfel, în prima dintre aceste hotărâri, Tribunalul a constatat o nemotivare în ceea ce privește aplicarea unor niveluri de reducere a cuantumului de bază al amenzilor, care erau diferite în funcție de întreprinderile în cauză, subliniind că Comisia se îndepărtase de la metoda sa generală prezentată în Orientările privind calcularea amenzilor și că obligația de motivare se impunea, așadar, cu atât mai mult. În cea de a doua dintre aceste hotărâri, Tribunalul a constatat o nemotivare în ceea ce privește stabilirea unui factor de reducere, subliniind că, fără a se abate de la metoda generală, Comisia alesese totuși o valoare de înlocuire specifică pentru a determina valoarea vânzărilor, în măsura în care întreprinderile nu generau vânzări în sensul obișnuit al termenului.

105    Or, în speță, Comisia a aplicat punctul 28 din Orientările privind calcularea amenzilor fără a se abate de la criteriile prevăzute la acest punct și aplicând un nivel al majorării situat în intervalul menționat în mod explicit la punctul respectiv. Nu se poate deduce, așadar, nicio analogie pertinentă cu hotărârile citate la punctul 104 de mai sus.

106    Așadar, se impune respingerea celui de al treilea aspect al primului motiv și, prin urmare, a acestui motiv în totalitate.

2.      Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a majorat în mod eronat cuantumul de bază al amenzii în temeiul punctului 37 din Orientările privind calcularea amenzilor

107    Cu titlu introductiv, trebuie arătat că, potrivit punctelor 9-12 și 19 din Orientările privind calcularea amenzilor, „[f]ără a aduce atingere punctului 37 [din orientările menționate], Comisia utilizează următoarea [metodă] în două etape pentru a stabili amenda care urmează să fie aplicată întreprinderilor”. „În primul rând, Comisia stabilește un cuantum de bază pentru fiecare întreprindere” și, „[î]n al doilea rând, Comisia poate ajusta acest cuantum de bază, prin mărire sau micșorare”, precizându‑se că cuantumul de bază al amenzii ar trebui să fie „legat de o proporție din valoarea vânzărilor, determinată în funcție de gradul de gravitate a încălcării, multiplicată cu numărul de ani în cursul cărora a avut loc încălcarea”.

108    Punctul 13 din Orientările privind calcularea amenzilor prevede că, „[p]entru a determina cuantumul de bază al amenzii care urmează să fie aplicată, Comisia utilizează valoarea vânzărilor de bunuri sau servicii, realizate de întreprindere, care au legătură directă sau indirectă […] cu încălcarea, în sectorul geografic relevant din teritoriul [Spațiului Economic European (SEE)]”.

109    Punctul 13 din Orientările privind calcularea amenzilor are drept obiectiv să rețină, în principiu, ca punct de plecare pentru calculul amenzii aplicate unei întreprinderi, un cuantum care reflectă importanța economică a încălcării și ponderea relativă a întreprinderii respective în cadrul acesteia (a se vedea în acest sens Hotărârea din 22 octombrie 2015, AC‑Treuhand/Comisia, C‑194/14 P, EU:C:2015:717, punctul 64, și Hotărârea din 26 ianuarie 2017, Zucchetti Rubinetteria/Comisia, C‑618/13 P, EU:C:2017:48, punctul 57).

110    Potrivit punctului 37 din Orientările privind calcularea amenzilor, „[c]u toate că [respectivele] orientări prezintă [metoda] generală de stabilire a amenzilor, particularitățile unei cauze date sau necesitatea de a atinge un nivel disuasiv într‑o anumită cauză pot justifica abaterea Comisiei de la această [metodă]”.

111    Al doilea motiv cuprinde trei aspecte, întemeiate, primul, pe o încălcare a articolului 23 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1/2003 și a principiilor proporționalității și bunei administrări pentru motivul că Comisia nu și‑a exercitat puterea de apreciere la aplicarea punctului 37 din Orientările privind calcularea amenzilor, al doilea, pe o încălcare a articolului 23 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1/2003 și a principiilor proporționalității, încrederii legitime și securității juridice prin aplicarea eronată a unei majorări în temeiul alineatului menționat și, al treilea, pe o încălcare a obligației de motivare.

a)      Cu privire la primul aspect al celui de al doilea motiv, întemeiat pe neexercitarea de către Comisie a puterii sale de apreciere

112    Reclamantele reproșează în esență Comisiei că a aplicat în mod mecanic punctul 37 din Orientările privind calcularea amenzilor, fără a‑și exercita puterea discreționară.

113    Reclamantele susțin că, în decizia atacată, Comisia s‑a întemeiat pe o ipoteză generală și nedovedită potrivit căreia ar fi puțin probabil ca valoarea achizițiilor să reflecte impactul economic al înțelegerilor de cumpărare. Ele afirmă că, în cursul procedurii administrative, au furnizat totuși numeroase elemente de probă care demonstrează că, din cauza împrejurărilor specifice ale cauzei și ale pieței relevante, nu existase niciodată o perspectivă plauzibilă ca respectivul comportament incriminat să aibă nici cea mai mică incidență semnificativă pe această piață. Comisia nu ar fi ținut însă seama de aceste elemente.

114    În plus, reclamantele reproșează Comisiei că s‑a limitat să se refere la practica sa anterioară, în timp ce punctul 37 din Orientările privind calcularea amenzilor nu ar fi fost aplicat decât într‑un singur caz referitor la o încălcare pe o piață de achiziții, a cărui situație de fapt ar fi diferită în mod semnificativ de cea a prezentei cauze. Prin urmare, Comisia nu ar fi acționat cu atenție și cu imparțialitate în conformitate cu principiul bunei administrări și nu și‑ar fi exercitat puterea discreționară.

115    Reclamantele susțin că lipsa aprecierii Comisiei se extinde și la alegerea nivelului de majorare a amenzii, în măsura în care aceasta nu ar fi explicat respectiva alegere și s‑ar fi limitat să menționeze, în decizia atacată, că o majorare de 10 % era conformă cu practica sa anterioară, fără a ține seama de particularitățile speței.

116    Comisia contestă argumentele reclamantelor.

117    Trebuie amintit că Comisia beneficiază de o largă putere de apreciere în ceea ce privește metoda de calcul al amenzilor în cazul încălcării normelor Uniunii în materie de concurență. Această metodă cuprinde diferite elemente de flexibilitate care permit Comisiei să își exercite puterea de apreciere în conformitate cu dispozițiile articolului 23 alineatele (2) și (3) din Regulamentul nr. 1/2003 [a se vedea Hotărârea din 1 august 2022, Daimler (Înțelegeri – Camioane pentru colectarea deșeurilor menajere), C‑588/20, EU:C:2022:607, punctul 58 și jurisprudența citată].

118    Articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003, deși acordă Comisiei o marjă de apreciere, limitează totuși exercitarea acesteia prin instituirea unor criterii obiective pe care Comisia este obligată să le respecte. Astfel, în special, exercitarea acestei puteri de apreciere este limitată prin normele de conduită pe care Comisia însăși și le‑a impus [a se vedea în acest sens Hotărârea din 1 august 2022, Daimler (Înțelegeri – Camioane pentru colectarea deșeurilor menajere), C‑588/20, EU:C:2022:607, punctul 59 și jurisprudența citată].

119    În acest context, din cuprinsul punctelor 107-110 de mai sus rezultă că, în cadrul metodei generale stabilite de Orientările privind calcularea amenzilor, Comisia utilizează valoarea vânzărilor ca punct de plecare pentru calculul cuantumului amenzii aplicate unei întreprinderi pentru a reține, în principiu, un cuantum care reflectă importanța economică a încălcării și ponderea relativă a întreprinderii respective în cadrul acesteia. În aceste condiții, punctul 37 din orientările menționate îi permite să se abată de la metoda generală atunci când particularitățile unei cauze date sau necesitatea de a atinge un nivel descurajator într‑o anumită cauză justifică acest lucru.

120    În speță, în considerentele (116)-(118) ale deciziei atacate, Comisia a constatat că, având în vedere că încălcarea referitoare la etilenă constituia o înțelegere în materie de achiziții și că participantele nu erau, toate, prezente pe aceeași (aceleași) piață (piețe) în aval, trebuia ca, în opinia sa, cuantumul de bază al amenzii să fie calculat mai degrabă pe baza valorii achizițiilor decât pe baza valorii vânzărilor produselor vândute pe piețele din aval.

121    În considerentele (141)-(148) ale deciziei atacate, Comisia a apreciat că o majorare a cuantumului de bază al amenzii era justificată în temeiul punctului 37 din Orientările privind calcularea amenzilor. Aceasta a arătat următoarele:

–        potrivit punctului 5 din Orientările privind calcularea amenzilor reiese că, pentru a atinge obiectivele de efect disuasiv specific și de efect disuasiv general, era necesar să se facă trimitere, pentru stabilirea amenzilor, la valoarea vânzărilor de bunuri sau servicii care au legătură cu încălcarea [considerentul (141) al deciziei atacate];

–        mecanismul prevăzut de metoda generală de stabilire a cuantumului amenzilor era de așa natură încât, cu cât este pusă în aplicare cu succes o înțelegere în materie de vânzări, cu atât este mai ridicată valoarea vânzărilor și, prin urmare, cuantumul amenzii. Potrivit punctului 6 din orientările menționate, combinarea valorii vânzărilor care au legătură cu încălcarea cu durata acesteia era considerată o valoare de înlocuire adecvată pentru a reflecta importanța economică a încălcării, precum și ponderea relativă a fiecărei întreprinderi participante la încălcare [considerentul (142) al deciziei atacate];

–        or, încălcarea în discuție în speță nu privea o înțelegere privind prețurile de vânzare, ci prețurile de achiziție. Obiectivul inerent al unei astfel de înțelegeri nu era obținerea unei majorări a prețului (de cumpărare), ci, dimpotrivă, obținerea unei reduceri a acestuia sau împiedicarea majorării sale; stabilirea cuantumului de bază al amenzii ținând seama de valoarea achizițiilor conducea la o situație în care cuantumul amenzii era invers proporțional cu obiectivul cartelului: cu cât o asemenea înțelegere era pusă în aplicare cu succes, cu atât era mai redus cuantumul valorii achizițiilor și, prin urmare, cuantumul amenzii [considerentul (143) al deciziei atacate]; Prin urmare, era inerent faptul că înțelegerea în discuție este o înțelegere în materie de achiziții că valoarea achizițiilor nu era în sine susceptibilă să constituie o valoare de înlocuire adecvată pentru a reflecta importanța economică a încălcării. Aceasta se datora de asemenea faptului că, în mod normal, pentru o întreprindere în activitate, achizițiile sunt în principiu mai puțin ridicate decât vânzările în termeni de valoare, ceea ce determină un punct de plecare sistematic inferior pentru stabilirea cuantumului de bază al amenzii [considerentul (144) al deciziei atacate];

–        prin urmare, aplicarea metodei generale prevăzute de aceste orientări fără a se recurge la cea mai mică ajustare nu permitea să se asigure un efect disuasiv suficient, care nu era doar necesar pentru sancționarea întreprinderilor în cauză în decizia atacată (descurajare specifică), ci și pentru a împiedica angajarea altor întreprinderi în același tip de comportament (descurajare generală) [considerentul (145) al deciziei atacate];

–        pentru a ține seama de această particularitate și pentru a asigura un efect suficient de descurajator, era adecvat să se aplice, în conformitate cu practica anterioară, o majorare a amenzii cu 10 % tuturor întreprinderilor în cauză [considerentul (146) al deciziei atacate];

–        conform jurisprudenței, majorarea amenzii în temeiul punctului 37 din aceleași orientări nu era condiționată de demonstrarea prealabilă a unor eventuale efecte reale ale comportamentului incriminat pe piață [considerentul (147) al deciziei atacate];

–        s‑a ținut seama de poziția specifică a fiecărei părți, atât la stabilirea cuantumului de bază, deoarece valoarea achizițiilor era diferită pentru fiecare parte, cât și la calcularea duratei participării lor [considerentul (148) al deciziei atacate].

122    Prin urmare, Comisia și‑a exercitat în mod corespunzător puterea de apreciere. Astfel, din considerațiile prezentate la punctele 120 și 121 de mai sus rezultă că Comisia a considerat necesar, în temeiul acestei competențe, să aplice punctul 37 din Orientările privind calcularea amenzilor în speță și să majoreze cuantumul de bază al amenzii cu 10 %.

123    În această privință, Comisia a ținut seama de particularitățile cauzei, și anume de faptul că înțelegerea în discuție era o înțelegere în materie de achiziții și că valoarea achizițiilor, luată în considerare în locul valorii vânzărilor, nu era în sine susceptibilă să constituie o valoare de înlocuire adecvată pentru a reflecta importanța economică a încălcării. Comisia a ținut seama de asemenea de necesitatea de a atinge un cuantum descurajator al amenzii, constatând că, în cazul în care metoda generală ar fi aplicată fără cea mai mică ajustare, efectul descurajator nu ar fi asigurat.

124    Reclamantele susțin că Comisia nu și‑a utilizat puterea discreționară, în măsura în care nu a ținut seama de lipsa de efecte ale comportamentului incriminat pe piață.

125    Cu toate acestea, este suficient să se constate că Comisia a amintit în mod întemeiat că majorarea amenzii în temeiul punctului 37 din Orientările privind calcularea amenzilor nu era condiționată de demonstrarea prealabilă a unor eventuale efecte reale ale comportamentului incriminat asupra pieței (Hotărârea din 7 noiembrie 2019, Campine și Campine Recycling/Comisia, T‑240/17, nepublicată, EU:T:2019:778, punctul 345).

126    Astfel, punctul 37 din Orientările privind calcularea amenzilor are ca obiect să permită Comisiei să se abată de la metoda generală, care poate uneori să se dovedească neadaptată circumstanțelor particulare ale unei cauze (a se vedea în acest sens Hotărârea din 22 octombrie 2015, AC‑Treuhand/Comisia, C‑194/14 P, EU:C:2015:717, punctele 65-67, și Hotărârea din 10 iulie 2019, Comisia/Icap și alții, C‑39/18 P, EU:C:2019:584, punctul 27). Pentru aplicarea sa, punctul menționat prevede că particularitățile unei cauze date sau necesitatea de a atinge un efect disuasiv suficient justifică abaterea de la metoda generală. Or, aceste criterii nu se întemeiază în mod necesar pe o analiză a efectelor încălcării asupra pieței.

127    Prin urmare, reclamantele nu pot reproșa în mod valabil Comisiei că nu și‑a exercitat puterea discreționară prin faptul că nu a efectuat o analiză a efectelor comportamentului ilicit al participantelor la înțelegere asupra prețului etilenei.

128    Pe de altă parte, faptul că Comisia a urmat aceeași abordare precum cea pusă în aplicare în Decizia C(2017) 900 final a Comisiei din 8 februarie 2017 privind o procedură inițiată în temeiul articolului 101 TFUE (cazul AT.40018 – Reciclarea bateriilor de automobile) (denumită în continuare „Decizia privind reciclarea bateriilor de automobile”), examinată de Tribunal în Hotărârea din 23 mai 2019, Recylex și alții/Comisia (T‑222/17, EU:T:2019:356), și în Hotărârea din 7 noiembrie 2019, Campine și Campine Recycling/Comisia (T‑240/17, nepublicată, EU:T:2019:778), nu constituie o neexercitare a puterii sale de apreciere și nici o încălcare a principiului bunei administrări. Astfel, Comisia nu s‑a limitat să facă trimitere la această decizie sau la aceste hotărâri, ci a arătat care erau particularitățile cauzei date și modul în care aceste particularități nu permiteau atingerea unui efect descurajator suficient.

129    Același lucru este valabil și în privința alegerii nivelului de majorare aplicat. Astfel, Comisia nu s‑a limitat să constate că majorarea de 10 % era conformă cu practica sa anterioară, ci a expus particularitățile cauzei date și necesitatea de a atinge un efect suficient de descurajator, care a determinat‑o să ajusteze cuantumul de bază al amenzii prin majorarea acestuia cu 10 %, în temeiul punctului 37 din Orientările privind calcularea amenzilor. Astfel, aceasta a făcut uz de puterea sa discreționară.

130    În măsura în care reclamantele consideră că alegerea nivelului de majorare nu a fost explicată suficient de Comisie, trebuie să se constate că acest argument urmărește să invoce nemotivarea deciziei atacate și trebuie respins pentru motivele expuse în cadrul celui de al treilea aspect al celui de al doilea motiv.

131    În temeiul celor ce precedă, primul aspect al celui de al doilea motiv trebuie respins.

b)      Cu privire la al doilea aspect al celui de al doilea motiv, întemeiat pe aplicarea eronată a majorării în temeiul punctului 37 din Orientările privind calcularea amenzilor

132    Trebuie amintit că, în domeniile în care Comisia și‑a păstrat o marjă de apreciere, controlul legalității acestor aprecieri se limitează la absența unei erori vădite de apreciere (Hotărârea din 18 iulie 2005, Scandinavian Airlines System/Comisia, T‑241/01, EU:T:2005:296, punctele 64 și 79, și Hotărârea din 19 mai 2010, IMI și alții/Comisia, T‑18/05, EU:T:2010:202, punctul 120).

133    Reclamantele susțin că aprecierea referitoare la ajustarea cuantumului de bază al amenzii în temeiul punctului 37 din Orientările privind calcularea amenzilor, prezentată în considerentele (141)-(148) ale deciziei atacate, este afectată de erori și invocă în această privință cinci critici, pe care Comisia le contestă.

1)      Cu privire la prima critică, întemeiată pe faptul că valoarea achizițiilor nu presupune o subestimare a importanței economice a încălcării în prezenta cauză

134    Reclamantele susțin că nu ar fi existat niciodată o perspectivă plauzibilă ca respectivul comportament ilicit în cauză să poată avea cea mai mică incidență semnificativă asupra valorii de cumpărare a etilenei, ceea ce ar fi demonstrat de o analiză economică furnizată Comisiei în cursul procedurii administrative.

135    Ar reieși în special din analiza economică în cauză, mai întâi, că, dat fiind numărul mai mare de cumpărători decât de furnizori pe piața etilenei, un grup mic de cumpărători nu ar fi în măsură să controleze rezultatul tranzacțiilor cu PCL. În continuare, prețul etilenei nu ar fi urmat pur și simplu prețul naftei, care constituie principalul factor de cost al etilenei, ci ar fi crescut constant de‑a lungul anilor, inclusiv în perioada încălcării. În sfârșit, tranzacțiile cu PCL ar urma în general previziunile publicate de unul dintre organismele de notificare privat și independent. Faptul că tranzacțiile finale cu PCL se situau aproape întotdeauna în intervalul prevăzut de acest organism ar demonstra că tranzacțiile respective au fost încheiate în cuantumuri obiectiv adecvate și conforme cu datele pieței.

136    Având în vedere aceste elemente, reclamantele repun în discuție temeiul raționamentului Comisiei, în măsura în care aceasta a constatat că valoarea achizițiilor cuprindea o subestimare a importanței economice a încălcării în discuție în speță.

137    Cu toate acestea, prezenta critică provine dintr‑o interpretare eronată a deciziei atacate.

138    Astfel, după cum reiese din cuprinsul punctului 120 de mai sus, Comisia a considerat că încălcarea în discuție în speță constituia o înțelegere în materie de achiziții și că trebuia să se calculeze cuantumul de bază al amenzii pornind de la valoarea achizițiilor, aspect pe care reclamantele nu îl contestă.

139    Astfel cum reiese în esență din cuprinsul punctului 121 de mai sus, Comisia a constatat în continuare că era puțin probabil ca valoarea achizițiilor să constituie, în sine, o valoare de înlocuire adecvată care să reflecte importanța economică a încălcării. În această privință, Comisia a explicat, pe de o parte, că obiectivul unei înțelegeri în materie de achiziții era obținerea unei reduceri a prețului de achiziție sau împiedicarea majorării acestuia din urmă, astfel încât luarea în considerare a valorii achizițiilor ar fi condus la o situație în care cuantumul amenzii ar fi invers proporțional cu obiectivul cartelului. Pe de altă parte, aceasta a constatat că, pentru o întreprindere în activitate, achizițiile erau în principiu mai puțin ridicate decât vânzările în termeni de valoare, ceea ce determina un punct de plecare sistematic inferior pentru stabilirea cuantumului de bază al amenzii.

140    Prin urmare, raționamentul Comisiei nu se întemeiază pe faptul că înțelegerea în cauză a avut succes și a permis reducerea prețului de achiziție al etilenei, astfel încât luarea în considerare a valorii achizițiilor nu constituia un parametru adecvat pentru calcularea cuantumului amenzii. Acesta se întemeiază pe faptul că, independent de efectele încălcării asupra pieței, este inerent înțelegerilor în materie de achiziții ca luarea în considerare a valorii achizițiilor să nu poată constitui, în sine, o valoare care permite reflectarea importanței economice a încălcării. Concluzia potrivit căreia valoarea achizițiilor cuprindea o subestimare a importanței economice a încălcării în discuție în speță nu se întemeiază, așadar, pe efectele comportamentului ilicit asupra pieței, ci pe caracterul imperfect al valorii achizițiilor, luată în considerare în vederea calculării cuantumului amenzii.

141    Această apreciere este conformă cu jurisprudența potrivit căreia Comisia nu este obligată, în vederea aplicării punctului 37 din Orientările privind calcularea amenzilor, să țină seama de eventualele efecte reale ale comportamentului incriminat pe piață (a se vedea punctul 125 de mai sus). Analiza economică furnizată de reclamante, prin care se urmărește să se constate că înțelegerea în cauză nu a fost eficace și că participantele la înțelegere nu au reușit să influențeze tranzacțiile privind PCL, nu poate repune, așadar, în discuție concluzia Comisiei potrivit căreia valoarea achizițiilor determină o subestimare a importanței economice a încălcării. Argumentele reclamantelor trebuie astfel considerate inoperante.

2)      Cu privire la a doua critică, întemeiată pe faptul că majorarea cuantumului amenzii nu era necesară pentru a asigura un efect descurajator

142    Reclamantele susțin că, întrucât practicile în cauză nu ar fi putut genera profit, amenda care le‑a fost aplicată fără majorarea de 10 % aplicată în temeiul punctului 37 din Orientările privind calcularea amenzilor atinge deja un cuantum superior celui al câștigurilor ipotetice pe care le‑ar fi putut aștepta în mod rezonabil din încălcare. În plus, întrucât Comisia a majorat deja cu 15 % amenda în temeiul punctului 25 din aceste orientări, aceasta nu ar putea impune în mod mecanic o majorare suplimentară de 10 % în temeiul punctului 37 din orientările menționate.

143    Astfel cum reiese din cuprinsul punctului 121 de mai sus, Comisia a constatat că, în cazul în care s‑ar aplica metoda generală prevăzută de Orientările privind calcularea amenzilor, întemeiată pe valoarea vânzărilor, fără a recurge la cea mai mică ajustare, acest fapt nu ar permite să se asigure un efect descurajator suficient al amenzii. Acest efect disuasiv era totuși necesar pentru sancționarea întreprinderilor vizate de decizia atacată (descurajare specifică) și de asemenea pentru a împiedica angajarea altor întreprinderi în același tip de comportament (descurajare generală), în conformitate cu punctul 4 din orientările menționate. Această concluzie decurgea în esență din caracterul imperfect al valorii achizițiilor pentru a reflecta importanța economică a încălcării.

144    Contrar celor sugerate de reclamante, raționamentul Comisiei nu se întemeiază, așadar, pe ipoteza că înțelegerea în cauză a avut succes și a generat beneficii pentru reclamante, ci pe constatarea că valoarea achizițiilor, în sine, nu permitea asigurarea unui efect disuasiv suficient.

145    Rezultă că eventualele beneficii pe care reclamantele le puteau obține din înțelegere nu sunt relevante. În această privință, trebuie amintit de asemenea că este permis Comisiei să țină seama de ineficacitatea înțelegerii și, prin urmare, de lipsa unor profituri obținute de participantele la aceasta în alt stadiu al calculului cuantumului amenzii, în special la stabilirea coeficienților de gravitate. Astfel, potrivit jurisprudenței, printre elementele de natură să intre în aprecierea gravității încălcărilor figurează comportamentul fiecăreia dintre întreprinderi, rolul avut de fiecare dintre acestea în instituirea înțelegerii, beneficiul pe care l‑au putut obține din aceasta, dimensiunea întreprinderilor și valoarea mărfurilor în discuție, precum și riscul pe care încălcările de acest tip îl reprezintă pentru obiectivele Uniunii (a se vedea Hotărârea din 26 ianuarie 2017, Roca Sanitario/Comisia, C‑636/13 P, EU:C:2017:56, punctul 49 și jurisprudența citată).

146    În ceea ce privește argumentul potrivit căruia Comisia a aplicat deja un procent în scop disuasiv în temeiul punctului 25 din Orientările privind calcularea amenzilor, astfel încât nu se poate justifica aplicarea de către aceasta a unei majorări suplimentare în temeiul punctului 37 din aceste orientări, trebuie amintit că cele două puncte au finalități diferite și pot fi aplicate concomitent.

147    Astfel, punctul 25 din Orientările privind calcularea amenzilor prevede posibilitatea Comisiei de a aplica un cuantum suplimentar pentru a descuraja întreprinderile să participe la acorduri orizontale de stabilire a prețurilor, de împărțire a pieței și de limitare a producției sau chiar la alte încălcări, independent de durata participării lor la încălcare. Acest mecanism urmărește să descurajeze întreprinderile să încalce dreptul concurenței, fie și numai pentru o perioadă scurtă. În ceea ce privește punctul 37 din orientările menționate, acesta are ca obiect să acorde Comisiei o anumită flexibilitate pentru a garanta că cuantumul global al amenzii este suficient de ridicat pentru a fi disuasiv în lumina particularităților speței (Hotărârea din 7 noiembrie 2019, Campine și Campine Recycling/Comisia, T‑240/17, nepublicată, EU:T:2019:778, punctul 346).

3)      Cu privire la a treia critică, întemeiată pe faptul că o majorare aplicată tuturor înțelegerilor în materie de achiziții ar determina o descurajare excesivă sistematică

148    Reclamantele susțin că, în cadrul înțelegerilor în materie de vânzări, metoda aplicată de Comisie conduce la o situație în care amenda aplicată pentru înțelegerile ineficiente este automat inferioară celei aplicate pentru înțelegerile eficiente. În opinia lor, acest mecanism ar garanta că înțelegerile ineficiente nu sunt sancționate prin amenzi disproporționate. Acestea susțin că același mecanism ar trebui să se aplice înțelegerilor în materie de achiziții ineficiente. Or, abordarea Comisiei care constă în aplicarea unei majorări de 10 % înțelegerilor în materie de achiziții ar conduce la o situație în care pentru înțelegerile în materie de achiziții ineficiente se aplică în mod sistematic un tratament mai dezavantajos decât pentru înțelegerile în materie de vânzări ineficiente.

149    Trebuie să se constate că nu este pertinentă comparația cu înțelegerile în materie de vânzări ineficiente. Desigur, în ceea ce privește înțelegerile în materie de vânzări, acestea din urmă conduc, în principiu, la stabilirea unui cuantum de bază al amenzii care este legat de reușita obiectivului încălcării.

150    În aceste condiții, trebuie să se constate că, spre deosebire de situația unei înțelegeri în materie de vânzări, realizarea obiectivului unei înțelegeri în materie de achiziții ar determina o valoare a achizițiilor inferioară celei existente în lipsa încălcării, astfel încât amenda nu ar avea efect descurajator (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 noiembrie 2019, Campine și Campine Recycling/Comisia, T‑240/17, nepublicată, EU:T:2019:778, punctul 345). Astfel, după cum a arătat Comisia în decizia atacată, cu cât o asemenea înțelegere este pusă în aplicare cu succes, cu atât este mai redus cuantumul valorii achizițiilor și, prin urmare, cuantumul amenzii. Astfel, valoarea achizițiilor nu este un punct de plecare susceptibil să reflecte importanța economică a încălcării în sensul jurisprudenței citate la punctul 109 de mai sus.

151    Pe de altă parte, luarea în considerare a valorii achizițiilor, chiar și atunci când înțelegerea a fost ineficientă, nu reflectă în general importanța economică a încălcării. În această privință, astfel cum a arătat Comisia în decizia atacată, în cazul unei întreprinderi în activitate, achizițiile sunt, în principiu, mai puțin ridicate decât vânzările în termeni de valoare. Ca răspuns la o măsură de organizare a procedurii, Comisia a precizat în mod întemeiat că un actor economic rațional stabilește în general prețul de vânzare a unui produs la un nivel mai ridicat decât prețul de cumpărare a produsului respectiv sau decât prețul de cumpărare a materiei prime utilizate în cazul vânzării unui produs integrat. Prin urmare, valoarea achizițiilor este, în principiu, în mod mecanic inferioară celei a vânzărilor, ceea ce justifică aplicarea, dacă este cazul, a unei ajustări în temeiul punctului 37 din Orientările privind calcularea amenzilor.

4)      Cu privire la a patra critică, întemeiată pe lipsa de relevanță a deciziei privind reciclarea bateriilor pentru automobile pentru motivul că înțelegerea în cauză nu ar fi privit decât un element de preț minor

152    Reclamantele reproșează Comisiei că a făcut trimitere la Decizia privind reciclarea bateriilor de automobile pentru a justifica impunerea unei majorări cu 10 % a cuantumului amenzii în temeiul punctului 37 din Orientările privind calcularea amenzilor, deși circumstanțele acestei cauze erau sensibil diferite de cele ale speței. Comportamentul în discuție nu ar privi decât o parte extrem de redusă din valoarea globală a achizițiilor de etilenă, în timp ce, în cauza care a făcut obiectul deciziei privind reciclarea bateriilor pentru automobile, întreprinderile în cauză ar fi stabilit împreună prețurile de achiziție reale plătite furnizorilor. În plus, Comisia ar fi constatat, în această din urmă cauză, că cumpărătorii erau compuși dintr‑un număr restrâns de întreprinderi cu o putere de piață importantă, în timp ce, în speță, puterea de piață și influența asupra stabilirii prețurilor nu ar fi existat decât în ceea ce privește vânzătorii. Potrivit reclamantelor, faptul că aceeași majorare de 10 % a fost aplicată în cele două cauze, care sunt însă diferite, ar demonstra că amenda care le‑a fost aplicată nu este proporțională cu încălcarea.

153    Trebuie să se constate că, în Decizia privind reciclarea bateriilor pentru automobile, care a făcut obiectul Hotărârii din 23 mai 2019, Recylex și alții/Comisia (T‑222/17, EU:T:2019:356), și al Hotărârii din 7 noiembrie 2019, Campine și Campine Recycling/Comisia (T‑240/17, nepublicată, EU:T:2019:778), Comisia a luat în considerare, în scopul calculării cuantumului de bază al amenzii, valoarea achizițiilor în locul valorii vânzărilor și a aplicat o majorare cu 10 % a cuantumului de bază al amenzii în temeiul punctului 37 din Orientările privind calcularea amenzilor. Pentru a motiva această majorare, reclamanta invocase, pe de o parte, considerații referitoare la particularitățile cauzei, și anume la faptul că era vorba despre o înțelegere în materie de achiziții, în cadrul căreia participantele aveau ca obiectiv menținerea celor mai mici prețuri de cumpărare posibile, și pentru care valoarea achizițiilor trebuia luată în considerare în vederea calculării cuantumului amenzii, precum și, pe de altă parte, considerații referitoare la necesitatea de a asigura un efect descurajator.

154    În consecință, cauza care a făcut obiectul Deciziei privind reciclarea bateriilor pentru automobile și prezenta cauză prezintă caracteristici comune. Prin urmare, Comisia a făcut referire în mod pertinent la acestea în decizia atacată.

155    În plus, reclamantele nu se pot întemeia pe o comparație a părții reale a prețului pe care participatele au putut să îl influențeze în cauza care a făcut obiectul deciziei privind reciclarea bateriilor pentru automobile și în prezenta cauză. Astfel, această comparație nu este pertinentă, dat fiind că nu este necesar să se examineze efectele reale ale încălcării asupra pieței pentru aplicarea punctului 37 din Orientările privind calcularea amenzilor (a se vedea punctul 125 de mai sus).

5)      Cu privire la a cincea critică, întemeiată pe faptul că potențialele câștiguri ale înțelegerilor în materie de achiziții sunt mai puțin importante decât cele ale înțelegerilor în materie de vânzări

156    Reclamantele susțin că necesitatea descurajării este legată intrinsec de avantajele potențiale pe care o întreprindere le poate aștepta ca urmare a participării sale la o încălcare. În opinia acestora, câștigurile potențiale pe care o întreprindere ar putea în mod ipotetic să le obțină din participarea la o înțelegere în materie de achiziții ar fi, prin definiție, mai reduse decât în cazul înțelegerilor în materie de vânzări și nu pot justifica o majorare suplimentară în scop de descurajare. Ele critică logica Comisiei potrivit căreia toate amenzile aplicate, inclusiv pentru înțelegerile în materie de vânzări, ar trebui ajustate în temeiul punctului 37 din Orientările privind calcularea amenzilor pentru a evita o descurajare excesivă sau insuficientă în funcție de valoarea produselor luată în considerare.

157    Cu toate acestea, astfel cum rezultă din cuprinsul punctului 144 de mai sus, raționamentul Comisiei nu se întemeiază pe faptul că înțelegerea în cauză a avut succes și a generat beneficii pentru reclamante, ci pe constatarea potrivit căreia valoarea achizițiilor, în sine, nu permitea asigurarea unui efect disuasiv suficient. Compararea câștigurilor potențiale pe care părțile la o înțelegere în materie de achiziții, pe de o parte, și părțile la o înțelegere în materie de vânzări, pe de altă parte, ar putea eventual să le obțină din respectivele înțelegeri nu este, așadar, pertinentă.

158    În plus, nu poate fi admis argumentul reclamantelor potrivit căruia, urmând logica Comisiei, orice amendă, inclusiv cea aplicată în cadrul înțelegerilor în materie de vânzări, ar trebui ajustată în mod sistematic în temeiul punctului 37 din Orientările privind calcularea amenzilor. Astfel, trebuie să se constate că punctul menționat nu se aplică atunci când nu este necesară îndepărtarea de la metoda generală prevăzută de orientările menționate, în special atunci când se ia în considerare valoarea vânzărilor în cadrul unei înțelegeri în materie de vânzări, în conformitate cu punctul 13 din aceste orientări. Punctul 37 din orientările menționate se aplică numai atunci când se constată că metoda generală este neadaptată și că se impune o îndepărtare de la aceasta, în măsura în care particularitățile unui anumit caz sau necesitatea de a atinge un nivel descurajator într‑un caz particular impun acest lucru. Prin urmare, nu se poate constata că Comisia ar trebui să ajusteze în mod sistematic cuantumul amenzii în acest temei.

159    Rezultă din tot ceea ce precedă că criticile prin care se urmărește invocarea unor erori vădite de apreciere în aplicarea punctului 37 din Orientările privind calcularea amenzilor trebuie respinse. Aceste argumente nu pot demonstra nici că majorarea amenzii cu 10 % era disproporționată în raport cu efectul descurajator urmărit.

160    Reclamantele mai susțin, ca supliment la argumentația lor, că impunerea unei majorări standard pentru înțelegerile în materie de achiziții în temeiul punctului 37 din Orientările privind calcularea amenzilor este contrară obiectivului și modului de redactare a punctului menționat și este, așadar, contrară principiilor protecției încrederii legitime și securității juridice. Cu toate acestea, trebuie să se constate că aceste afirmații nu sunt susținute.

161    Așadar, al doilea aspect al celui de al doilea motiv trebuie să fie respins.

c)      Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe o încălcare a obligației de motivare

162    Reclamantele susțin că, prin faptul că nu a explicat, în decizia atacată, de ce particularitățile prezentei cauze justificau o majorare a amenzii în temeiul punctului 37 din Orientările privind calcularea amenzilor, nici de ce nivelul acestei majorări trebuia stabilit la 10 %, Comisia nu și‑a respectat obligația de motivare.

163    În această privință, în primul rând, reclamantele susțin că considerentul (146) al deciziei atacate se raportează numai la pretinsa necesitate generală de a aplica o majorare în temeiul punctului 37 din Orientările privind calcularea amenzilor pentru a atinge un cuantum descurajator al amenzii, fără a furniza explicații cu privire la rata de majorare specifică pretins necesară pentru atingerea acestuia.

164    În al doilea rând, referirea făcută de Comisie, în considerentul (146) al deciziei atacate, la practica sa anterioară nu ar fi pertinentă, întrucât, pe de o parte, Comisia nu este ținută de practica sa anterioară și, pe de altă parte, o altă cauză, ale cărei fapte diferă de cele din prezenta cauză, nu poate constitui un temei valabil pentru a justifica o majorare a amenzii, care trebuie să fie proporțională cu gravitatea încălcării în discuție în speță.

165    În al treilea rând, raționamentul care figurează în considerentul (146) al deciziei atacate ar încălca obligația de motivare întrucât Comisia ar fi trebuit să explice cu precizie modul în care și‑a exercitat puterea discreționară, cu atât mai mult cu cât a decis să se îndepărteze de la metoda sa generală și să ajusteze amenda în temeiul punctului 37 din Orientările privind calcularea amenzilor. Un astfel de raționament precis ar fi imperativ în măsura în care punctul menționat nu prevede un interval de ajustare specific care să limiteze puterea discreționară a Comisiei. Aceasta din urmă ar fi trebuit să furnizeze motive clare și precise care să explice de ce nivelul majorării ales era necesar în raport cu particularitățile cauzei pentru a atinge un cuantum descurajator al amenzii și de ce nu ar fi fost suficient un nivel mai mic.

166    Comisia contestă argumentele reclamantelor.

167    Pe lângă principiile amintite la punctul 100 de mai sus, trebuie arătat că, atunci când Comisia invocă punctul 37 din Orientările privind calcularea amenzilor, aceasta este obligată să expună motivele care îi permit să considere că particularitățile cauzei cu care este sesizată sau necesitatea de a atinge un nivel disuasiv justifică abaterea sa de la metoda indicată în orientările menționate (Hotărârea din 10 iulie 2019, Comisia/Icap și alții, C‑39/18 P, EU:C:2019:584, punctul 30). În această privință, cerințele de motivare se impun cu atât mai mult (Hotărârea din 13 decembrie 2016, Printeos și alții/Comisia, T‑95/15, EU:T:2016:722, punctul 48, și Hotărârea din 12 iulie 2019, Hitachi‑LG Data Storage și Hitachi‑LG Data Storage Korea/Comisia, T‑1/16, EU:T:2019:514, punctul 80).

168    În speță, Comisia a prezentat în mod detaliat, în considerentele (141)-(148) ale deciziei atacate, motivele care au determinat‑o să considere că particularitățile cauzei și necesitatea de a atinge un cuantum descurajator al amenzii justificau abaterea de la metoda generală și majorarea acestui cuantum de bază cu 10 % în temeiul punctului 37 din Orientările privind calcularea amenzilor. Astfel cum reiese din cuprinsul punctului 121 de mai sus, ea a arătat că respectiva cauză privea o înțelegere în materie de achiziții care necesita luarea în considerare a valorii achizițiilor în vederea calculării cuantumului de bază al amenzii, această valoare prezentând totuși un caracter imperfect în vederea calculării unui cuantum de bază care reflectă importanța economică a încălcării.

169    De altfel, trebuie să se constate că aceste considerații au permis reclamantelor să înțeleagă raționamentul Comisiei și să îl conteste în fața Tribunalului, precum și acestuia din urmă să îi verifice temeinicia.

170    În plus, contrar celor sugerate de reclamante, astfel de considerații nu constituie „preocupări generale”, ci considerații specifice cauzei date, legate de natura înțelegerii în discuție, și anume o înțelegere în materie de achiziții.

171    Astfel cum a precizat în mod întemeiat Comisia în răspunsul său la o măsură de organizare a procedurii și în ședință, particularitățile unei cauze date în sensul punctului 37 din Orientările privind calcularea amenzilor pot fi particularități legate de tipul de înțelegere în cauză și nu trebuie să fie în mod necesar circumstanțe unice în speță.

172    Întrucât aceste considerații sunt suficient de specifice și de circumstanțiate, sunt, așadar, conforme cerinței de motivare consolidată care revine Comisiei în vederea aplicării punctului 37 din Orientările privind calcularea amenzilor.

173    În ceea ce privește motivarea alegerii nivelului de majorare cu 10 % aplicat în temeiul punctului 37 din Orientările privind calcularea amenzilor, reiese în esență din considerentul (146) al deciziei atacate că, pentru a ține seama de particularitățile cauzei și pentru a asigura un efect disuasiv suficient, era adecvat ca, în conformitate cu practica decizională anterioară a Comisiei și în special cu Decizia privind reciclarea bateriilor pentru automobile, aceasta să aplice o majorare a cuantumului amenzii cu 10 % în temeiul punctului menționat.

174    În această privință, Comisia a precizat, ca răspuns la o măsură de organizare a procedurii și în ședință, că, în speță, a considerat că o majorare de 10 % era adecvată, astfel cum decisese în Decizia privind reciclarea bateriilor pentru automobile, dat fiind că aplicarea punctului 37 din Orientările privind calcularea amenzilor în privința unei înțelegeri în materie de achiziții era o practică destul de recentă, prezenta cauză constituind doar a doua aplicare după decizia menționată.

175    Aceste precizări nu pot fi însă luate în considerare de Tribunal în cadrul controlului respectării obligației de motivare, în măsura în care nu figurează în decizia atacată. Astfel, respectarea obligației de motivare trebuie apreciată în funcție de informațiile de care dispune reclamanta la momentul formulării acțiunii sale, iar motivarea nu poate fi formulată pentru prima dată și a posteriori în fața instanței, cu excepția unor circumstanțe excepționale [a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 mai 2021, Ryanair/Comisia (KLM; Covid-19), T‑643/20, EU:T:2021:286, punctul 66 și jurisprudența citată].

176    Cu toate acestea, lipsa unor asemenea precizări nu poate determina o lipsă de motivare a alegerii nivelului de majorare.

177    În această privință, trebuie arătat că, contrar celor sugerate de reclamante, în considerentul (146) al deciziei atacate, Comisia nu s‑a limitat să se refere în mod sumar la Decizia privind reciclarea bateriilor pentru automobile pentru a justifica alegerea nivelului de majorare, ci s‑a referit de asemenea și mai ales la particularitățile cauzei și la necesitatea de a atinge un nivel descurajator.

178    În această privință, potrivit jurisprudenței, Comisia își îndeplinește obligația de motivare atunci când expune, în decizia sa, elementele de apreciere care i‑au permis să evalueze gravitatea și durata încălcării. Deși nu este ținută să indice toate datele cifrice referitoare la fiecare dintre etapele intermediare ale modului de calcul al amenzii reținut, aceasta are totuși obligația să explice ponderarea și evaluarea pe care le‑a realizat cu privire la elementele luate în considerare (a se vedea Hotărârea din 10 iulie 2019, Comisia/Icap și alții, C‑39/18 P, EU:C:2019:584, punctul 31 și jurisprudența citată). Astfel cum reiese din cuprinsul punctului 168 de mai sus, Comisia a explicat în mod corespunzător elementele pe care le‑a luat în considerare pentru a stabili că o majorare cu 10 % a cuantumului de bază al amenzii era adecvată în temeiul punctului 37 din Orientările privind calcularea amenzilor. Contrar celor sugerate de reclamante, întrucât Comisia nu este obligată să indice elementele cifrice referitoare la fiecare etapă a modului de calcul, aceasta nu era obligată să furnizeze explicații suplimentare privind nivelul de majorare specific ales.

179    Pe de altă parte, trebuie precizat că, în cursul procedurii administrative, Comisia comunicase reclamantelor intenția sa de a majora cuantumul de bază în temeiul punctului 37 din Orientările privind calcularea amenzilor. Reiese în special din ultima reuniune de tranzacționare din 29 octombrie 2019 că Comisia a indicat în mod clar reclamantelor că aplicarea metodei generale în cazul unei înțelegeri în materie de achiziții conducea la o subevaluare a importanței economice a încălcării și la o diminuare a caracterului disuasiv al amenzii, astfel încât intenționa să aplice în acest scop o majorare de 10 % în temeiul punctului menționat. Conform jurisprudenței citate la punctul 100 de mai sus, aceste elemente fac parte din contextul în care se înscrie decizia atacată și în raport cu care trebuie apreciat caracterul său suficient de motivat.

180    Având în vedere cele ce precedă, este necesar să se respingă al treilea aspect al celui de al doilea motiv și, prin urmare, acest motiv în totalitate.

181    Dat fiind că primul și al doilea motiv nu pot fi admise, concluziile în anulare trebuie respinse. În continuare, trebuie să se examineze concluziile privind reducerea cuantumului amenzii, prezentate cu titlu subsidiar, în susținerea cărora este invocat al treilea motiv.

3.      Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe caracterul disproporționat al cuantumului amenzii 

182    Reclamantele susțin că, chiar dacă Tribunalul ar respinge primele două motive ca nefondate, ar trebui să se considere că amenda care le‑a fost aplicată nu este proporțională cu gravitatea încălcării săvârșite. Reclamantele consideră că, dacă împrejurările din speță ar justifica o majorare oarecare, aceasta ar trebui să se situeze la un nivel net inferior pragului de 50 % în ceea ce privește încălcarea repetată în temeiul punctului 28 din Orientările privind calcularea amenzilor și la un nivel sensibil mai scăzut în ceea ce privește majorarea în temeiul punctului 37 din aceleași orientări.

183    În această privință, reclamantele enumeră o serie de elemente de care Tribunalul ar trebui să țină seama în temeiul propriei competențe de fond și solicită acestuia din urmă, în lumina acestor elemente, să reducă cuantumul amenzii care le‑a fost aplicată.

184    Comisia contestă elementele invocate și arată că cererea reclamantelor este lipsită de temei.

185    Trebuie amintit că controlul legalității este completat de competența de fond care este recunoscută instanței Uniunii prin articolul 31 din Regulamentul nr. 1/2003, conform articolului 261 TFUE. Această competență autorizează instanța Uniunii, dincolo de simplul control al legalității sancțiunii, să substituie aprecierea Comisiei cu propria apreciere și, în consecință, să anuleze, să reducă sau să majoreze cuantumul amenzii sau penalitatea cu titlu cominatoriu aplicată (Hotărârea din 8 decembrie 2011, Chalkor/Comisia, C‑386/10 P, EU:C:2011:815, punctul 63, și Hotărârea din 16 iulie 2020, Nexans France și Nexans/Comisia, C‑606/18 P, EU:C:2020:571, punctul 96).

186    Pentru a stabili cuantumul amenzii aplicate, revine instanței Uniunii sarcina de a aprecia împrejurările speței și tipul de încălcare în cauză. Acest exercițiu presupune, în temeiul articolului 23 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1/2003, să se ia în considerare, pentru fiecare întreprindere sancționată, gravitatea încălcării în cauză, precum și durata acesteia, cu respectarea principiilor, printre altele, ale motivării, proporționalității, individualizării sancțiunilor și egalității de tratament, fără ca normele indicative definite de Comisie în orientările sale să creeze obligații pentru Tribunal (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 ianuarie 2016, Galp Energía España și alții/Comisia, C‑603/13 P, EU:C:2016:38, punctele 89 și 90, și Hotărârea din 16 iunie 2022, Sony Optiarc și Sony Optiarc America/Comisia, C‑698/19 P, EU:C:2022:480, punctele 173 și 174).

a)      Cu privire la cererea de reducere a nivelului de majorare în temeiul punctului 28 din Orientările privind calcularea amenzilor

187    Reclamantele susțin, în primul rând, că au încetat înțelegerea AMCA și au denunțat‑o cu mai mult de 12 ani înainte de începutul încălcării în discuție în speță, în al doilea rând, că încălcarea săvârșită în cadrul înțelegerii respective și încălcarea în discuție în speță sunt de natură diferită, privesc produse diferite și ar fi implicat entități diferite, în al treilea rând, că această înțelegere a fost descoperită prin intermediul măsurilor lor interne de conformare, în al patrulea rând, că Clariant GmbH nu a fost ea însăși implicată în punerea în aplicare și în funcționarea aceleiași înțelegeri, în al cincilea rând, că comportamentul ilicit în cauză ar fi provenit de la o cooperare anterior licită cu alte participante la înțelegerea în discuție, în al șaselea rând, că încălcările referitoare la prețurile de cumpărare sunt în general mai puțin susceptibile să producă efecte prejudiciabile asupra concurenței și în special asupra consumatorilor decât înțelegerile în materie de vânzări și, în al șaptelea rând, că o majorare cu 50 % a cuantumului de bază al amenzii pentru încălcări repetate ar fi disproporționată în raport cu alte cazuri în care a fost impusă o majorare cu aceeași rată, în timp ce cazul încălcărilor repetate era mult mai grav decât cel din prezenta cauză.

188    Mai întâi, trebuie să se constate că reclamantele se limitează să reitereze împrejurările evidențiate deja în cadrul primului motiv pentru a solicita o reducere a amenzii. Or, conform jurisprudenței citate la punctul 50 de mai sus, Tribunalul consideră că, independent de aceste împrejurări, impunerea unui nivel de majorare de 50 % nu pare disproporționată în raport cu intervalul de timp relativ scurt care s‑a scurs între constatarea primei încălcări a articolului 101 TFUE în Decizia privind înțelegerea AMCA și începutul încălcării aceluiași articol vizat de decizia atacată.

189    În continuare, argumentul reclamantelor potrivit căruia nivelul de majorare de 50 % este disproporționată în raport cu alte cazuri în care o majorare de același nivel a fost aplicată unor încălcări repetate mai grave nu poate conduce la o reducere a amenzii. Este suficient să se arate în această privință că reclamantele s‑au referit, la punctul 60 din replică, la 28 de decizii în care Comisia aplicase o majorare de 50 % în cazuri de primă încălcare repetată, precum în speță.

190    În sfârșit, argumentul reclamantelor potrivit căruia o înțelegere în materie de achiziții este mai puțin prejudiciabilă pentru concurența normală decât o înțelegere în materie de vânzări nu este o circumstanță pertinentă pentru a aprecia dacă majorarea cu 50 % în ceea ce privește încălcarea repetată în temeiul punctului 28 din Orientările privind calcularea amenzilor este proporțională cu gravitatea încălcării săvârșite. În orice caz, în această privință, trebuie arătat că primul exemplu de înțelegere oferit de articolul 101 alineatul (1) litera (a) TFUE, declarat în mod expres incompatibil cu piața internă, este tocmai înțelegerea care „stabile[ște], direct sau indirect, prețuri de cumpărare sau de vânzare sau orice alte condiții de tranzacționare”. Astfel, practica care a constituit obiectul înțelegerii, și anume coordonarea asupra unui element al prețului etilenei, este interzisă în mod expres de articolul 101 alineatul (1) TFUE, întrucât implică restricții intrinseci ale concurenței pe piața internă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 noiembrie 2019, Campine și Campine Recycling/Comisia, T‑240/17, nepublicată, EU:T:2019:778, punctul 297 și jurisprudența citată).

b)      Cu privire la cererea de reducere a nivelului de majorare în temeiul punctului 37 din Orientările privind calcularea amenzilor

191    Reclamantele susțin, pe de o parte, că analiza economică pe care au furnizat‑o Comisiei în cursul procedurii administrative demonstra că comportamentul în discuție nu era susceptibil să aibă nici cel mai mic impact semnificativ asupra prețului de achiziție a etilenei și, pe de altă parte, că teza dezvoltată de Comisie în cadrul cazului privind reciclarea bateriilor pentru automobile potrivit căreia valoarea achizițiilor nu constituie un temei adecvat pentru cuantumul de bază al amenzii nu este aplicabilă în speță.

192    Cu toate acestea, este suficient să se arate, pe de o parte, că, în conformitate cu jurisprudența citată la punctul 125 de mai sus, majorarea cuantumului de bază al amenzii în temeiul punctului 37 din Orientările privind calcularea amenzilor nu este condiționată de demonstrarea prealabilă a unor eventuale efecte reale ale comportamentului incriminat asupra pieței, astfel încât analiza economică prin care se urmărește să se demonstreze lipsa impactului comportamentului incriminat asupra prețului de cumpărare a etilenei nu este relevantă și nu poate conduce la reducerea cuantumului amenzii. Pe de altă parte, aplicarea unui nivel de 10 % pentru a remedia caracterul imperfect al valorii achizițiilor, luată în considerare în vederea calculării cuantumului de bază al amenzii, nu pare disproporționată. Reclamantele nu invocă niciun alt element pertinent care ar fi de natură să justifice o reducere a acestui nivel.

193    În consecință, al treilea motiv trebuie să fie înlăturat.

194    Rezultă din tot ceea ce precedă că concluziile privind reducerea cuantumului amenzii trebuie respinse și, prin urmare, că acțiunea trebuie respinsă în totalitate.

B.      Cu privire la cererea reconvențională a Comisiei

195    Comisia solicită Tribunalului majorarea amenzii, în cadrul exercitării competenței sale de fond, prin neacordarea unui avantaj de 10 % pentru cooperarea reclamantelor în cursul procedurii administrative în temeiul punctului 32 din Comunicarea privind tranzacționarea.

196    Comisia arată că, prin prezenta acțiune, reclamantele contestă cuantumul amenzii, care constituia totuși un element esențial al propunerii lor de tranzacție și care făcuse obiectul unei aprecieri comune.

197    În această privință, Comisia arată că reclamantele nu s‑au retras din procedura de tranzacționare, deși nu au fost de acord cu aplicarea punctelor 28 și 37 din Orientările privind calcularea amenzilor. Dimpotrivă, reclamantele s‑ar fi angajat să continue procedura de tranzacționare prin prezentarea propunerii lor de tranzacție și prin recunoașterea faptului că în comunicarea privind obiecțiunile se reflecta în mod corespunzător conținutul acestor propuneri.

198    Comisia adaugă că existența unei „aprecieri comune” a întinderii eventualelor obiecțiuni și a estimării intervalului probabil al amenzilor care urmează să fie aplicate este cea care o determină să invite o întreprindere să prezinte o propunere de tranzacționare. Acest interval trebuie să fie inclus în propunerile de tranzacționare. În opinia sa, atât timp cât cuantumul amenzii indicat în decizia finală nu depășește cuantumul maxim al marjei care a făcut obiectul discuțiilor care au condus la propunerea de tranzacționare, trebuie să se considere că decizia finală reflectă propunerea de tranzacționare în această privință.

199    Or, contestarea de către reclamante a unui element esențial al propunerii de tranzacționare ar compromite finalitatea procedurii de tranzacționare.

200    În această privință, în primul rând, Comisia susține că procedura de tranzacționare este sinalagmatică prin natura sa. Părțile ar dispune de posibilitatea și chiar ar avea obligația de a semnala orice obstacol care împiedică realizarea unei aprecieri comune. În opinia sa, abordarea adoptată de reclamante în cursul procedurii administrative era pur strategică și nu este decât un mijloc de a obține o reducere a cuantumului amenzii, pentru a contesta ulterior decizia în temeiul acelorași elemente care făceau obiectul aprecierii comune, astfel încât să obțină noi reduceri din partea instanței Uniunii.

201    În al doilea rând, Comisia arată că, în general, în speță, nu se mai realizează câștigurile de eficiență urmărite prin procedura de tranzacționare. Obiectivul procedurii de tranzacționare ar consta în a‑i permite, pe de o parte, să soluționeze mai rapid cazurile privind înțelegerile și, pe de altă parte, să soluționeze mai multe cazuri privind înțelegerile cu aceleași resurse. Or, în măsura în care resursele Comisiei au fost mobilizate atât pentru faza administrativă, cât și pentru faza contencioasă a prezentei cauze, determinând astfel o muncă suplimentară, aceasta nu ar fi în măsură să soluționeze un număr mai mare de cazuri.

202    Deși Comisia recunoaște că a beneficiat de faptul că reclamantele nu au contestat anumite elemente legate de răspunderea lor și de încălcare și că nu au solicitat accesul la documentele din dosar, aceasta subliniază totuși că a investit resurse suplimentare în organizarea mai multor reuniuni cu părțile cu privire la cele două majorări în litigiu. Pe de altă parte, aceasta nu ar fi economisit resurse în ceea ce privește motivarea și justificarea calculului cuantumului amenzii care figurează în comunicarea privind obiecțiunile și în decizia finală.

203    Comisia subliniază că nu este posibil să se cuantifice a posteriori gradul de cooperare a unei părți la procedura de tranzacționare. Aceasta arată că îi este astfel dificil să stabilească dacă s‑ar fi angajat într‑o procedură de tranzacționare în cazul în care cooperarea întreprinderilor ar fi fost limitată, chiar inexistentă, dar că ar fi putut totuși să se realizeze anumite câștiguri de eficiență.

204    În al treilea rând, Comisia arată că Tribunalul a admis, în Hotărârea din 29 aprilie 2004, Tokai Carbon și alții/Comisia (T‑236/01, T‑244/01-T‑246/01, T‑251/01 și T‑252/01, EU:T:2004:118), că beneficiul reducerilor amenzii în temeiul clemenței putea fi retras și amenda astfel majorată atunci când atitudinea reclamantului se schimbă și că acesta din urmă contestă, pentru prima dată în fața Tribunalului, elemente care nu au fost contestate sau care au fost recunoscute în cursul procedurii administrative. Pe lângă hotărârea menționată, Tribunalul ar fi examinat, în alte cauze, în competența sa de fond, dacă trebuia retrasă o reducere pe care părțile în litigiu o obținuseră în schimbul cooperării lor în cadrul procedurii administrative, chiar dacă nu erau îndeplinite condițiile acestei retrageri.

205    În al patrulea rând, Comisia apreciază că dreptul reclamantelor la un control jurisdicțional este pe deplin respectat. În opinia sa, exercitarea acestui drept nu înseamnă că acțiunea nu are nicio consecință asupra amenzii. Retragerea reducerii de 10 % în temeiul procedurii de tranzacționare nu ar constitui o sancționare a reclamantelor pentru că și‑au exercitat dreptul la un control jurisdicțional, ci ar fi o simplă consecință a faptului că reclamantele repun în discuție elemente pe care le recunoscuseră și le confirmaseră în cursul procedurii administrative.

206    În consecință, Comisia susține că beneficiul reducerii amenzii care fusese acordată reclamantelor pentru a le recompensa pentru cooperarea lor trebuie retras. Prin urmare, aceasta solicită Tribunalului să majoreze amenda aplicată reclamantelor și să stabilească cuantumul acesteia la 181 731 000 de euro.

207    Reclamantele contestă argumentele Comisiei.

1.      Considerații introductive cu privire la procedura de tranzacționare

208    Procedura de tranzacționare a fost instituită prin Regulamentul (CE) nr. 622/2008 al Comisiei din 30 iunie 2008 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 773/2004 în ceea ce privește desfășurarea procedurii de tranzacționare în cazurile privind cartelurile (JO 2008, L 171, p. 3). Această procedură a fost precizată prin comunicarea privind tranzacționarea.

209    Potrivit considerentului (4) al Regulamentului nr. 622/2008, procedura de tranzacționare permite Comisiei să acționeze mai rapid și mai eficient în cazurile privind cartelurile. Obiectivul acestei proceduri este, așadar, de a simplifica și de a accelera procedurile administrative pentru a permite Comisiei să soluționeze mai multe cauze cu aceleași resurse (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 mai 2015, Timab Industries și CFPR/Comisia, T‑456/10, EU:T:2015:296, punctul 60).

210    În esență, procedura de tranzacționare prevede că întreprinderile care fac obiectul investigațiilor, care sunt confruntate cu probe incriminatoare și care au decis să încheie o tranzacție își recunosc participarea la încălcare, renunță, în anumite condiții, la dreptul de acces la dosarul administrativ și la dreptul de a fi ascultate și acceptă să primească comunicarea privind obiecțiunile și decizia finală într‑o limbă oficială convenită a Uniunii (Comunicarea privind tranzacționarea, punctul 20). În plus, în cazul în care comunicarea privind obiecțiunile reflectă propunerile de tranzacționare ale întreprinderilor menționate, ele sunt obligate să răspundă la aceasta în termenul acordat, confirmând că respectiva comunicare corespunde conținutului propunerilor lor și că, prin urmare, angajamentul lor de a continua procedura de tranzacționare rămâne valabil (comunicarea privind tranzacționarea, punctul 26). În schimb, Comisia le poate acorda o reducere de 10 % a cuantumului amenzii care le‑ar fi fost impusă la finalul unei proceduri ordinare prin aplicarea Orientărilor privind calcularea amenzilor, precum și a Comunicării privind cooperarea (Comunicarea privind tranzacționarea, punctele 30-33) (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 mai 2015, Timab Industries și CFPR/Comisia, T‑456/10, EU:T:2015:296, punctele 61 și 62).

211    Din considerentul (4) al Regulamentului nr. 622/2008 și din cuprinsul punctului 5 din comunicarea privind tranzacționarea reiese că este obligația Comisiei să ia în considerare probabilitatea de a ajunge, într‑un termen rezonabil, la o apreciere comună a domeniului de aplicare al eventualelor obiecții, având în vedere factori precum numărul părților implicate, pozițiile conflictuale previzibile cu privire la atribuirea răspunderii și gradul de contestare a faptelor. Din acest considerent reiese de asemenea posibilitatea Comisiei de a ține cont de alte considerații decât cele privind eventuale creșteri ale eficienței, precum posibilitatea creării unui precedent. În consecință, Comisia dispune de o marjă largă de apreciere în ceea ce privește identificarea cauzelor care pot fi adecvate pentru un acord tranzacțional (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 mai 2015, Timab Industries și CFPR/Comisia, T‑456/10, EU:T:2015:296, punctul 64).

212    Procedura de tranzacționare se desfășoară în esență în felul următor. Această procedură este inițiată de Comisie cu acordul întreprinderilor vizate (comunicarea privind tranzacționarea, punctele 5, 6 și 11). De îndată ce procedura este inițiată, întreprinderile care fac obiectul investigațiilor și care participă la procedura de tranzacționare sunt informate de Comisie, cu ocazia discuțiilor bilaterale, cu privire la elementele esențiale, precum „faptele care fac obiectul acuzației, încadrarea acestor fapte, gravitatea și durata presupusului cartel, atribuirea răspunderii, estimarea cuantumului eventualelor amenzi, precum și elementele probatorii utilizate pentru a stabili obiecțiile potențiale” (comunicarea privind tranzacționarea, punctul 16). Acest mecanism permite părților să își susțină punctul de vedere cu privire la obiecțiunile pe care Comisia le‑ar putea formula în privința lor și să decidă în cunoștință de cauză cu privire la oportunitatea încheierii unei tranzacții (Comunicarea privind tranzacționarea, punctul 16) (Hotărârea din 20 mai 2015, Timab Industries și CFPR/Comisia, T‑456/10, EU:T:2015:296, punctele 66 și 67).

213    În urma comunicării acestor informații, întreprinderile în cauză pot alege să opteze pentru procedura de tranzacționare și să prezinte o propunere de tranzacționare. Această propunere de tranzacționare trebuie să conțină, printre altele, o recunoaștere clară și fără echivoc de către părți a răspunderii lor pentru încălcare, o indicare a cuantumului maxim al amenzilor pe care părțile se așteaptă să le fie aplicate de Comisie și pe care acestea le‑ar accepta în cadrul unei proceduri de tranzacționare și o confirmare a faptului că nu intenționează să solicite accesul la dosar sau să fie ascultate din nou, în cadrul unei audieri, cu excepția cazului în care comunicarea privind obiecțiunile și decizia Comisiei nu reflectă propunerea lor de tranzacționare (comunicarea privind tranzacționarea, punctul 20) (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 mai 2015, Timab Industries și CFPR/Comisia, T‑456/10, EU:T:2015:296, punctul 68).

214    În urma acestei recunoașteri a răspunderii și a confirmărilor furnizate de întreprinderile vizate, Comisia le transmite acestora comunicarea privind obiecțiunile și adoptă în continuare o decizie finală. Aceasta se întemeiază în esență pe faptul că părțile și‑au recunoscut fără echivoc răspunderea, nu au contestat comunicarea privind obiecțiunile și și‑au menținut angajamentul de a încheia o tranzacție (Comunicarea privind tranzacționarea, punctele 23-28) (Hotărârea din 20 mai 2015, Timab Industries și CFPR/Comisia, T‑456/10, EU:T:2015:296, punctul 69).

215    Dacă întreprinderea vizată decide să nu încheie o tranzacție, procedura care conduce la decizia finală este guvernată de dispozițiile generale ale Regulamentului nr. 773/2004, în locul celor care guvernează procedura de tranzacționare. Situația este aceeași în cazul în care Comisia ia inițiativa de a încheia procedura de tranzacționare (Comunicarea privind tranzacționarea, punctele 19, 27 și 29) (Hotărârea din 20 mai 2015, Timab Industries și CFPR/Comisia, T‑456/10, EU:T:2015:296, punctul 70).

216    Deciziile finale adoptate în urma unei proceduri de tranzacționare, adoptate în temeiul articolelor 7 și 23 din Regulamentul nr. 1/2003, sunt supuse unui control jurisdicțional în conformitate cu articolul 263 TFUE (Comunicarea privind tranzacționarea, punctul 41).

2.      Cu privire la desfășurarea procedurii de tranzacționare

217    Cu ocazia discuțiilor dintre Comisie și reclamante, între 18 septembrie 2018 și 29 octombrie 2019, Comisia a indicat obiecțiunile pe care intenționa să le invoce în privința lor, precum și intenția sa de a majora amenda în temeiul punctelor 28 și 37 din Orientările privind calcularea amenzilor cu 50 % și, respectiv, cu 10 %. Reclamantele și‑au putut prezenta observațiile.

218    La 20 noiembrie 2019, reclamantele au prezentat o propunere de tranzacție prin care și‑au recunoscut printre altele răspunderea pentru participarea lor la înțelegerea în discuție în speță și au declarat că erau de acord cu aplicarea unei amenzi care să nu depășească 159 663 000 de euro.

219    Comisia a adoptat comunicarea privind obiecțiunile în care a indicat, printre altele, majorările cuantumului de bază al amenzii în temeiul punctelor 28 și 37 din Orientările privind calcularea amenzilor, fără a indica însă cetele precise ale majorării avute în vedere. Ca răspuns la comunicarea menționată, reclamantele au confirmat că aceasta din urmă reflecta în mod corespunzător conținutul propunerii lor de tranzacționare și că rămâneau pe deplin angajate să continue procedura de tranzacționare.

3.      Cu privire la temeinicia cererii reconvenționale a Comisiei

220    Astfel cum s‑a amintit la punctul 185 de mai sus, instanța Uniunii este competentă, dincolo de simplul control al legalității sancțiunii, să anuleze, să reducă sau să majoreze amenda sau penalitatea cu titlu cominatoriu aplicată în temeiul competenței sale de fond.

221    Deși exercitarea competenței de fond este cel mai des solicitată de reclamanți în sensul unei reduceri a cuantumului amenzii, nimic nu se opune posibilității Comisiei de a supune deopotrivă instanței Uniunii problema cuantumului amenzii și de a formula o cerere de majorare a respectivului cuantum (Hotărârea din 8 octombrie 2008, Schunk și Schunk Kohlenstoff‑Technik/Comisia, T‑69/04, EU:T:2008:415, punctul 244).

222    Deși nu este, așadar, exclus ca Tribunalul să decidă majorarea amenzii ca urmare a unei cereri reconvenționale a Comisiei, revine totuși acesteia din urmă sarcina de a demonstra că majorarea cuantumului amenzii solicitate este adecvată, în special având în vedere faptele și circumstanțele care au apărut în cursul procedurii și de care aceasta nu avea cunoștință în momentul în care a adoptat decizia. Or, trebuie să se constate că Comisia nu a reușit să demonstreze că o astfel de majorare era adecvată în speță.

223    Astfel, argumentația Comisiei privind avantajul de 10 % pentru cooperarea în cursul procedurii administrative se întemeiază pe premisa eronată potrivit căreia reclamantele contestă, prin prezenta acțiune, elemente pe care le‑ar fi recunoscut în propunerea lor de tranzacționare sau pe care le‑ar fi acceptat în cadrul procedurii menționate.

224    În această privință, trebuie amintit că punctul 16 din Comunicarea privind tranzacționarea prevede că, în cadrul discuțiilor privind tranzacția, părțile sunt informate, printre altele, cu privire la „estimarea cuantumului eventualelor amenzi”. Din cuprinsul punctului 17 din comunicarea menționată reiese că acest element trebuie să facă obiectul unei „viziuni comune” în urma discuțiilor bilaterale înainte de acordarea de către Comisie a unui termen întreprinderilor pentru a prezenta o propunere de tranzacție. Punctul 20 din această comunicare prevede, în ceea ce privește cuantumul amenzii, că propunerile de tranzacții conțin o „indicație a cuantumului maxim al amenzii prevăzute a fi aplicată de Comisie și pe care părțile ar accepta‑o în cadrul unei proceduri de tranzacție”.

225    Prin urmare, nu este obligatoriu ca părțile la procedura de tranzacționare să accepte cuantumul final al amenzii și toți parametrii acesteia, precum ajustările în temeiul punctelor 28 și 37 din Orientările privind calcularea amenzilor, pentru a putea încheia o tranzacție, ci numai un interval probabil sau un cuantum maxim al amenzii.

226    În speță, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 218 de mai sus, în propunerea lor de tranzacție, reclamantele nu au acceptat decât un cuantum maxim al amenzii pe care Comisia intenționa să li‑l aplice. Majorările în temeiul punctelor 28 și 37 din Orientările privind calcularea amenzilor nu constituiau, așadar, un element esențial al acestei propuneri. Prin urmare, confirmarea reclamantelor că comunicarea privind obiecțiunile reflecta în mod corespunzător propunerea lor de tranzacție nu poate fi interpretată ca o acceptare a majorărilor în temeiul punctelor menționate, cu atât mai mult cu cât comunicarea menționată nu indica nivelurile de majorare pe care Comisia intenționa să le aplice.

227    Argumentul Comisiei potrivit căruia cuantumul maxim al amenzii includea majorările avute în vedere în temeiul punctelor 28 și 37 din Orientările privind calcularea amenzilor nu poate fi admis. Astfel, după cum afirmă în mod întemeiat reclamantele ca răspuns la o măsură de organizare a procedurii, faptul de a fi acceptat un cuantum maxim al amenzii în propunerea lor de tranzacție nu poate fi asimilat unei acceptări a cuantumului său exact final, a modalităților de calcul al acesteia și a raționamentului pe care s‑a întemeiat Comisia pentru a stabili acest cuantum final.

228    În această privință, trebuie observat că, în decizia atacată, Comisia ar fi putut decide să nu majoreze cuantumul amenzii în temeiul punctelor 28 și 37 din Orientările privind calcularea amenzilor sau chiar să decidă aplicarea unor niveluri de majorare inferioare celor reținute în final. Prin urmare, numai după ce au luat cunoștință de decizia atacată, în care Comisia a decis cuantumul final al amenzii în conformitate cu punctul 30 din Comunicarea privind tranzacționarea, reclamantele au putut contesta în mod util parametrii calculului acestui cuantum, astfel cum susțin în răspunsul la o măsură de organizare a procedurii.

229    În plus, astfel cum recunoaște însăși Comisia, trebuie amintit că discuțiile bilaterale în vederea unei tranzacții nu au permis să se ajungă la un consens între Comisie și reclamante cu privire la majorările aplicate în temeiul punctelor 28 și 37 din Orientările privind calcularea amenzilor. Astfel, din observațiile finale ale procesului‑verbal al ultimei reuniuni privind tranzacția, din 29 octombrie 2019, reiese că reprezentantul reclamantelor își reiterase dezacordul în ceea ce privește aplicarea celor două puncte menționate mai sus. Prin urmare, nu se poate constata că aceste majorări făcuseră obiectul unei aprecieri comune între Comisie și reclamante.

230    Prin urmare, contrar celor susținute de Comisie, majorările amenzii aplicate în temeiul punctelor 28 și 37 din Orientările privind calcularea amenzilor nu au fost admise în mod expres de reclamante în propunerea lor de tranzacție și nu au făcut obiectul unei aprecieri comune. Dat fiind că, prin prezenta acțiune, reclamantele contestă cuantumul amenzii care le‑a fost aplicată, susținând că aplicarea punctelor menționate era eronată, Comisia nu a reușit să demonstreze că ar fi justificat să nu le acorde avantajul de 10 % pentru a le recompensa pentru cooperarea lor în cursul procedurii administrative.

231    Celelalte argumente ale reclamantei nu pot infirma această concluzie.

232    În primul rând, Comisia susține că reclamantele nu s‑au retras din procedura de tranzacționare și nu i‑au indicat că era imposibil, în opinia lor, să se ajungă la o apreciere comună, deși ar fi avut obligația de a semnala orice obstacol care împiedica realizarea unei asemenea aprecieri. Aceasta consideră că abordarea adoptată de reclamante în cursul procedurii administrative era pur strategică și era doar un mijloc de a obține o reducere a cuantumului amenzii cooperând, pentru ca ulterior să încerce să obțină noi reduceri de la instanța Uniunii.

233    Cu toate acestea, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 225 de mai sus, nu este necesar ca părțile la procedura de tranzacționare să accepte cuantumul final al amenzii și toți parametrii acesteia, precum ajustările în temeiul punctelor 28 și 37 din Orientările privind calcularea amenzilor, pentru a putea încheia o tranzacție. În plus, este suficient să se arate, astfel cum s‑a indicat la punctul 229 de mai sus, că reclamantele și‑au exprimat dezacordul în ceea ce privește aplicarea punctelor 28 și 37 din Orientările privind calcularea amenzilor în cursul discuțiilor bilaterale, astfel încât, contrar celor sugerate de Comisie, aceasta din urmă nu a fost indusă în eroare de reclamante.

234    În plus, trebuie amintit că, astfel cum s‑a arătat la punctul 211 de mai sus, potrivit punctului 5 din Comunicarea privind tranzacționarea, Comisia dispune de o marjă largă de apreciere pentru a stabili cazurile care s‑ar putea preta la examinarea interesului pe care părțile l‑ar putea avea în a participa la discuții de tranzacționare, pentru a decide să inițieze aceste discuții sau să le pună capăt ori să ajungă la o soluționare tranzacțională definitivă a cauzei. Prin urmare, Comisia poate decide, în orice etapă a procedurii, să pună capăt discuțiilor desfășurate în vederea unei tranzacționări. În speță, aceasta nu a considerat oportun să pună capăt discuțiilor, deși cunoștea dezacordul reclamantelor cu privire la aplicarea punctelor 28 și 37 din Orientările privind calcularea amenzilor.

235    În al doilea rând, Comisia arată că în general nu se mai realizează câștigurile de eficiență urmărite prin procedura de tranzacționare.

236    În această privință, trebuie amintit că procedura de tranzacționare urmărește să permită Comisiei să soluționeze mai rapid și mai eficient cazurile privind înțelegerile și să îi permită astfel să soluționeze mai multe cauze cu aceleași resurse (a se vedea punctul 209 de mai sus).

237    Or, astfel cum recunoaște Comisia, aceasta din urmă a obținut câștiguri procedurale din continuarea procedurii de tranzacționare cu reclamantele. În această privință, pe de o parte, Comisia a putut întocmi o versiune simplificată a comunicării privind obiecțiunile și a deciziei atacate, într‑o singură limbă. Pe de altă parte, Comisia nu a fost obligată să stabilească o versiune neconfidențială a comunicării menționate, să organizeze o audiere și nici să organizeze un acces la dosar pentru reclamante. Prin urmare, aceasta a beneficiat de creșteri în eficiență procedurale care, astfel cum arată în mod corect reclamantele, rămân dobândite, independent de introducerea prezentei acțiuni.

238    În ceea ce privește mobilizarea de resurse suplimentare pentru organizarea de reuniuni cu părțile privind cele două majorări în litigiu, aceasta trebuie considerată o mobilizare de resurse inerentă procedurii de tranzacționare.

239    Pe de altă parte, imposibilitatea de a efectua a posteriori o cuantificare a câștigurilor care pot fi sau nu pot fi păstrate în cursul procedurii administrative nu este pertinentă. Din cuprinsul punctului 17 din Comunicarea privind tranzacționarea reiese că Comisia invită întreprinderea să prezinte o propunere de tranzacție numai în cazul în care „consideră, prima facie, că este probabilă respectarea principiului eficienței procedurale ținând seama de progresele realizate în ansamblu”. Prin urmare, aceasta trebuie să efectueze o evaluare a priori a eficacității procedurii în raport cu discuțiile inițiate cu părțile și să decidă, pe această bază, dacă să continue sau nu procedura de tranzacționare în temeiul puterii sale de apreciere.

240    În al treilea rând, Comisia susține că, deși recunoaște dreptul reclamantelor de a introduce o acțiune împotriva deciziei atacate, exercitarea acestui drept nu înseamnă că acțiunea nu are nicio consecință asupra amenzii. Aceasta face trimitere în special la Hotărârea din 29 aprilie 2004, Tokai Carbon și alții/Comisia (T‑236/01, T‑244/01-T‑246/01, T‑251/01 și T‑252/01, EU:T:2004:118), pronunțată în contextul reducerilor amenzii în temeiul Comunicării Comisiei privind neaplicarea de amenzi sau reducerea cuantumului acestora în cauzele având ca obiect înțelegeri (JO 1996, C 207, p. 4), în care Tribunalul ar fi considerat că o astfel de reducere putea fi retrasă reclamantei.

241    Desigur, în hotărârea citată la punctul 240 de mai sus, Tribunalul a admis o cerere a Comisiei de majorare a amenzii arătând că aceasta, împotriva oricărei așteptări pe care putea să o întemeieze în mod rezonabil pe cooperarea obiectivă a reclamantei în cadrul procedurii administrative, fusese obligată să elaboreze și să prezinte o apărare în fața Tribunalului având ca obiect contestarea unor fapte ilicite despre care considerase în mod întemeiat că reclamanta nu le va mai repune în discuție.

242    Cu toate acestea, este suficient să se arate că, în speță, reclamantele contestă majorările aplicate în temeiul punctelor 28 și 37 din Orientările privind calcularea amenzilor, care nu figurau în propunerea lor de tranzacție și pe care nu le acceptaseră în cursul procedurii administrative. Comisia nu putea, așadar, să pornească de la premisa că acestea nu le mai puneau în discuție în cadrul unei acțiuni.

243    Rezultă din tot ceea ce precedă că cererea reconvențională a Comisiei trebuie respinsă.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

244    Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Potrivit articolului 134 alineatul (3) din Regulamentul de procedură, în cazul în care părțile cad în pretenții cu privire la unul sau la mai multe capete de cerere, fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată. Totuși, în cazul în care împrejurările cauzei justifică acest lucru, Tribunalul poate decide ca, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, o parte să suporte o fracțiune din cheltuielile de judecată efectuate de cealaltă parte.

245    În speță, reclamantele au căzut în pretenții cu privire la acțiunea formulată, în timp ce Comisia a căzut în pretenții în ceea ce privește cererea sa reconvențională. Întrucât aceasta nu urmărea să majoreze cuantumul amenzilor decât marginal, trebuie să se constate că, în esență, reclamantele au căzut în pretenții în ceea ce privește concluziile și motivele invocate. În aceste condiții, trebuie să se decidă că reclamantele suportă propriile cheltuieli de judecată și 90 % din cheltuielile de judecată efectuate de Comisie, în timp ce Comisia suportă 10 % din propriile cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a treia extinsă)

declară și hotărăște:

1)      Respinge acțiunea.

2)      Respinge cererea reconvențională a Comisiei Europene.

3)      Clariant AG și Clariant International AG suportă propriile cheltuieli de judecată și 90 % din cheltuielile de judecată efectuate de Comisie.

4)      Comisia suportă 10 % din propriile cheltuieli de judecată.

van der Woude De Baere Steinfatt

Kecsmár       Kingston

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 18 octombrie 2023.

Semnături

Cuprins

I. Istoricul cauzei

A. Procedura administrativă

B. Decizia atacată

1. Descrierea încălcării

2. Calculul cuantumului amenzii aplicate reclamantelor

II. Concluziile părților

III. În drept

A. Cu privire la cererile de anulare și de reducere a cuantumului amenzii

1. Cu privire la primul motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a majorat în mod eronat cuantumul de bază al amenzii în temeiul punctului 28 din Orientările privind calcularea amenzilor

a) Cu privire la primul aspect al primului motiv, întemeiat pe neexercitarea de către Comisie a puterii sale de apreciere

b) Cu privire la al doilea aspect al primului motiv, întemeiat pe calificarea eronată a reclamantelor drept autoare ale unor încălcări repetate

1) Cu privire la prima critică, referitoare la lipsa similitudinii dintre încălcarea săvârșită în cadrul înțelegerii AMCA și încălcarea în discuție în speță

2) Cu privire la a doua critică, referitoare la intervalul de timp dintre cele două încălcări

3) Cu privire la a treia critică, referitoare la neaplicarea unei sancțiuni pecuniare

4) Cu privire la a patra critică, referitoare la neluarea în considerare a altor împrejurări

c) Cu privire la al treilea aspect al primului motiv, întemeiat pe nemotivare

2. Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a majorat în mod eronat cuantumul de bază al amenzii în temeiul punctului 37 din Orientările privind calcularea amenzilor

a) Cu privire la primul aspect al celui de al doilea motiv, întemeiat pe neexercitarea de către Comisie a puterii sale de apreciere

b) Cu privire la al doilea aspect al celui de al doilea motiv, întemeiat pe aplicarea eronată a majorării în temeiul punctului 37 din Orientările privind calcularea amenzilor

1) Cu privire la prima critică, întemeiată pe faptul că valoarea achizițiilor nu presupune o subestimare a importanței economice a încălcării în prezenta cauză

2) Cu privire la a doua critică, întemeiată pe faptul că majorarea cuantumului amenzii nu era necesară pentru a asigura un efect descurajator

3) Cu privire la a treia critică, întemeiată pe faptul că o majorare aplicată tuturor înțelegerilor în materie de achiziții ar determina o descurajare excesivă sistematică

4) Cu privire la a patra critică, întemeiată pe lipsa de relevanță a deciziei privind reciclarea bateriilor pentru automobile pentru motivul că înțelegerea în cauză nu ar fi privit decât un element de preț minor

5) Cu privire la a cincea critică, întemeiată pe faptul că potențialele câștiguri ale înțelegerilor în materie de achiziții sunt mai puțin importante decât cele ale înțelegerilor în materie de vânzări

c) Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe o încălcare a obligației de motivare

3. Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe caracterul disproporționat al cuantumului amenzii

a) Cu privire la cererea de reducere a nivelului de majorare în temeiul punctului 28 din Orientările privind calcularea amenzilor

b) Cu privire la cererea de reducere a nivelului de majorare în temeiul punctului 37 din Orientările privind calcularea amenzilor

B. Cu privire la cererea reconvențională a Comisiei

1. Considerații introductive cu privire la procedura de tranzacționare

2. Cu privire la desfășurarea procedurii de tranzacționare

3. Cu privire la temeinicia cererii reconvenționale a Comisiei

IV. Cu privire la cheltuielile de judecată

*      Limba de procedură: engleza.