HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a șasea extinsă)

16 octombrie 2014(*)

„Politica externă și de securitate comună – Măsuri restrictive îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului – Înghețarea fondurilor – Aplicabilitatea Regulamentului (CE) nr. 2580/2001 în situațiile de conflict armat – Posibilitatea ca o autoritate a unui stat membru să fie calificată drept autoritate competentă în sensul Poziției comune 2001/931/PESC – Baza factuală a deciziilor de înghețare a fondurilor – Referirea la acte de terorism – Necesitatea unei decizii a unei autorități competente în sensul Poziției comune 2001/931”

În cauzele conexate T‑208/11 și T‑508/11,

Liberation Tigers of Tamil Eelam (LTTE), cu sediul în Herning (Danemarca), reprezentată de V. Koppe, de A. M. van Eik și de T. Buruma, avocați,

reclamantă,

împotriva

Consiliului Uniunii Europene, reprezentat de G. Étienne și de E. Finnegan, în calitate de agenți,

pârât,

susținut de

Regatul Țărilor de Jos, reprezentat, în cauza T‑208/11, inițial de M. Bulterman, de N. Noort și de C. Schillemans și ulterior, precum și în cauza T‑508/11, de C. Wissels, de M. Bulterman și de J. Langer, în calitate de agenți,

intervenient în cauzele T‑208/11 și T‑508/11,

de

Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, reprezentat inițial de S. Behzadi‑Spencer, de H. Walker și de S. Brighouse, iar ulterior de S. Behzadi‑Spencer, de H. Walker și de E. Jenkinson, în calitate de agenți, asistați de M. Gray, barrister,

intervenient în cauza T‑208/11,

și de

Comisia Europeană, reprezentată inițial de F. Castillo de la Torre și de S. Boelaert și ulterior de F. Castillo de la Torre și de É. Cujo, în calitate de agenți,

intervenientă în cauzele T‑208/11 și T‑508/11,

având ca obiect inițial, în cauza T‑208/11, o cerere de anulare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 83/2011 al Consiliului din 31 ianuarie 2011 de punere în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 privind măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 610/2010 (JO L 28, p. 14) și, în cauza T‑508/11, o cerere de anulare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 687/2011 al Consiliului din 18 iulie 2011 privind punerea în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 privind măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului și de abrogare a Regulamentelor de punere în aplicare (UE) nr. 610/2010 și (UE) nr. 83/2011 (JO L 188, p. 2), în măsura în care o privesc pe reclamantă,

TRIBUNALUL (Camera a șasea extinsă),

compus din domnul F. Dehousse (raportor), îndeplinind funcția de președinte, doamna I. Wiszniewska‑Białecka, și domnii E. Buttigieg, A. M. Collins și I. Ulloa Rubio, judecători,

grefier: doamna S. Spyropoulos, administrator,

în urma ședinței din 26 februarie 2014,

pronunță prezenta

Hotărâre

 Situația de fapt aflată la originea litigiului și procedura

1        La 27 decembrie 2001, Consiliul Uniunii Europene a adoptat Poziția comună 2001/931/PESC privind aplicarea de măsuri specifice pentru combaterea terorismului (JO L 344, p. 93, Ediție specială, 18/vol. 1, p. 179), Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 privind măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului (JO L 344, p. 70, Ediție specială, 18/vol. 1, p. 169), precum și Decizia 2001/927/CE de stabilire a listei prevăzute la articolul 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 (JO L 344, p. 83).

2        La 29 mai 2006, Consiliul a adoptat Decizia 2006/379/CE de punere în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 și de abrogare a Deciziei 2005/930/CE (JO L 144, p. 21, Ediție specială, 18/vol. 5, p. 97). Prin această decizie, Consiliul a înscris reclamanta, Liberation Tigers of Tamil Eelam (LTTE), pe lista de înghețare a fondurilor prevăzută la articolul 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 (denumită în continuare „lista de înghețare a fondurilor”). Ulterior, reclamanta rămas înscrisă pe această listă.

3        La 31 ianuarie 2011, Consiliul a adoptat Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 83/2011 de punere în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare nr. 610/2010 (JO L 28, p. 14). Reclamanta a fost menținută pe lista anexată la Regulamentul de punere în aplicare nr. 83/2011.

4        Printr‑un act depus la grefa Tribunalului la 11 aprilie 2011, reclamanta a introdus o acțiune, înregistrată cu numărul T‑208/11, având ca obiect anularea Regulamentului de punere în aplicare nr. 83/2011, în măsura în care acest act o privea.

5        Prin scrisoarea din 30 mai 2011, Consiliul a comunicat reclamantei motivele menținerii sale preconizate pe lista de înghețare a fondurilor cu ocazia viitoarei revizuiri a acesteia.

6        Prin acte depuse la grefa Tribunalului la 28 iulie, la 2 august și, respectiv, la 3 august 2011, Regatul Țărilor de Jos, Comisia Europeană și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord au depus cereri de intervenție în susținerea concluziilor Consiliului în cauza T‑208/11. Prin Ordonanța din 16 septembrie 2011, președintele Camerei a doua a Tribunalului a admis aceste cereri, după ascultarea părților.

7        La 18 iulie 2011, Consiliul a adoptat Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 687/2011 privind punerea în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 și de abrogare a Regulamentelor de punere în aplicare (UE) nr. 610/2010 și nr. 83/2011 (JO L 188, p. 2). Reclamanta a fost menținută pe lista anexată la Regulamentul de punere în aplicare nr. 687/2011.

8        Prin scrisoarea din 19 iulie 2011, Consiliul a comunicat reclamantei motivele menținerii sale pe listă.

9        Printr‑un act depus la grefa Tribunalului la 28 septembrie 2011 și ale cărui neregularități au fost îndreptate la 19 octombrie 2011, reclamanta a introdus o acțiune, înregistrată cu numărul T‑508/11, având ca obiect anularea Regulamentului nr. 687/2011, în măsura în care acest act o privea.

10      Prin acte depuse la grefa Tribunalului la 9 ianuarie și, respectiv, la 17 ianuarie 2012, Regatul Țărilor de Jos și Comisia au depus cereri de intervenție în susținerea concluziilor Consiliului în cauza T‑508/11. Prin Ordonanța din 9 martie 2012, președintele Camerei a doua a Tribunalului a admis aceste cereri, după ascultarea părților.

11      Prin scrisoarea din 18 noiembrie 2011, Consiliul a comunicat reclamantei motivele menținerii sale preconizate pe lista de înghețare a fondurilor cu ocazia viitoarei revizuiri a acesteia.

12      La 22 decembrie 2011, Consiliul a adoptat Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1375/2011 privind punerea în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare nr. 687/2011 (JO L 343, p. 10). Reclamanta a fost menținută pe lista anexată la Regulamentul de punere în aplicare nr. 1375/2011.

13      Prin scrisoarea din 3 ianuarie 2012, Consiliul a comunicat reclamantei motivele menținerii sale pe această listă.

14      Prin scrisoarea depusă la grefa Tribunalului la 27 februarie 2012, reclamanta a cerut reunirea cauzelor T‑208/11 și T‑508/11, a solicitat adaptarea concluziilor prezentelor acțiuni împotriva Regulamentului de punere în aplicare nr. 1375/2011 și a făcut propuneri de probe.

15      Prin actele din 24 mai și din 25 mai 2012, Comisia, Consiliul și Regatul Țărilor de Jos au depus observații cu privire la cererea de adaptare a concluziilor la propunerile de probe.

16      Prin Ordonanța din 15 iunie 2012, președintele Camerei a doua a Tribunalului a dispus, după ascultarea părților, reunirea cauzelor T‑208/11 și T‑508/11.

17      La 25 iunie 2012, Consiliul a adoptat Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 542/2012 privind punerea în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare nr. 1375/2011 (JO L 165, p. 12). Reclamanta a fost menținută pe lista anexată la Regulamentul de punere în aplicare nr. 542/2012.

18      Prin scrisoarea din 26 iunie 2012, Consiliul a comunicat reclamantei motivele menținerii sale pe această listă.

19      Prin scrisoarea depusă la grefa Tribunalului la 19 iulie 2012, reclamanta a solicitat adaptarea concluziilor prezentelor acțiuni împotriva Regulamentului de punere în aplicare nr. 542/2012.

20      Întrucât scrisorile din 27 februarie și din 19 iulie 2012 au fost depuse la dosar ca cereri de adaptare a concluziilor, reclamanta a depus la 2 august 2012, la invitația Tribunalului, un memoriu de adaptare a concluziilor formulate în prezentele acțiuni împotriva Regulamentelor de punere în aplicare nr. 1375/2011 și 542/2012.

21      Prin acte depuse la grefa Tribunalului la 5 septembrie și la 6 septembrie 2012, Regatul Unit, Comisia și Consiliul au depus observații cu privire la memoriul de adaptare a concluziilor.

22      La 10 decembrie 2012, Consiliul a adoptat Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1169/2012 privind punerea în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare nr. 542/2012 (JO L 337, p. 2). Reclamanta a fost menținută pe lista anexată la Regulamentul de punere în aplicare nr. 1169/2012.

23      La 7 februarie 2013, reclamanta a depus un memoriu de adaptare a concluziilor formulate în prezentele acțiuni împotriva Regulamentului de punere în aplicare nr. 1169/2012.

24      Prin acte depuse la grefa Tribunalului la 21 februarie, la 12 martie și la 13 martie 2013, Comisia, Consiliul și Regatul Unit au depus observații cu privire la acest memoriu de adaptare a concluziilor.

25      La 25 iulie 2013, Consiliul a adoptat Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 714/2013 privind punerea în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare nr. 1169/2012 (JO L 201, p. 10). Reclamanta a fost menținută pe lista anexată la Regulamentul de punere în aplicare nr. 714/2013.

26      La 22 august 2013, reclamanta a depus un memoriu de adaptare a concluziilor formulate în prezentele acțiuni împotriva Regulamentului de punere în aplicare nr. 714/2013.

27      Prin acte depuse la grefa Tribunalului la 9, la 17 și la 25 septembrie 2013, Comisia, Regatul Țărilor de Jos, Regatul Unit și Consiliul au depus observații cu privire la acest memoriu de adaptare a concluziilor.

28      Întrucât compunerea camerelor Tribunalului a fost modificată, judecătorul raportor a fost repartizat în Camera a șasea, căreia, în consecință, i‑au fost repartizate prezentele cauze.

29      Prin decizia din 13 noiembrie 2013, Tribunalul a trimis prezentele cauze în fața Camerei a șasea extinse.

30      Prin scrisoarea din 15 ianuarie 2014, Tribunalul a invitat părțile să răspundă la anumite întrebări. Părțile au dat curs acestei cereri prin actele depuse la grefa Tribunalului la 6 februarie 2014.

31      La 10 februarie 2014, Consiliul a adoptat Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 125/2014 privind punerea în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare nr. 714/2013 (JO L 40, p. 9). Reclamanta a fost menținută pe lista anexată la Regulamentul de punere în aplicare nr. 125/2014.

32      La 18 februarie 2014, reclamanta a depus un memoriu de adaptare a concluziilor formulate în prezentele acțiuni împotriva Regulamentului de punere în aplicare nr. 125/2014.

33      Întrucât un membru al camerei a fost împiedicat să judece, președintele Tribunalului a desemnat, la 25 februarie 2014, în temeiul articolului 32 alineatul (3) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, un alt judecător pentru a completa camera.

34      În ședința din 26 februarie 2014, Regatul Țărilor de Jos, Regatul Unit, Consiliul și Comisia au indicat că nu au de formulat obiecții cu privire la adaptarea concluziilor solicitată la 18 februarie 2014.

35      La 22 iulie 2014, Consiliul a adoptat Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 790/2014 al Consiliului din 22 iulie 2014 privind punerea în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 125/2014 (JO L 217, p. 1). Reclamanta a fost menținută pe lista anexată la Regulamentul de punere în aplicare nr. 790/2014, pe baza unor motive modificate.

36      La 20 august 2014, reclamanta a depus un memoriu de adaptare a concluziilor prezentelor acțiuni împotriva Regulamentului de punere în aplicare nr. 790/2014.

37      Prin acte depuse la grefa Tribunalului la 23 și la 25 septembrie 2014, Consiliul și Regatul Țărilor de Jos au depus observații cu privire la acest memoriu de adaptare a concluziilor.

 Concluziile părților

38      Reclamanta solicită Tribunalului:

–        anularea Regulamentelor de punere în aplicare nr. 83/2011, 687/2011, 1375/2011, 542/2012, 1169/2012, 714/2013, 125/2014 și 790/2014 (denumite în continuare „regulamentele atacate”) în măsura în care o privesc;

–        obligarea Consiliului la plata cheltuielilor de judecată.

39      Consiliul, susținut, în cauza T‑208/11, de Regatul Țărilor de Jos, de Regatul Unit și de Comisie și, în cauza T‑508/11, de Regatul Țărilor de Jos și de Comisie, solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunilor ca neîntemeiate;

–        obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

 În drept

40      Reclamanta invocă, în esență, șapte motive, dintre care șase în cauzele T‑208/11 și T‑508/11 și unul în cauza T‑508/11.

41      Cele șase motive comune celor două acțiuni se întemeiază, primul, pe inaplicabilitatea Regulamentului nr. 2580/2001 în cazul conflictului dintre reclamantă și guvernul din Sri Lanka, al doilea, pe calificarea eronată a reclamantei drept organizație teroristă în sensul articolului 1 alineatul (3) din Poziția comună 2001/931, al treilea, pe lipsa unei decizii luate de o autoritate competentă, al patrulea, pe lipsa revizuirii impuse de articolul 1 alineatul (6) din Poziția comună 2001/931, al cincilea, pe încălcarea obligației de motivare, al șaselea, pe încălcarea dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă ale reclamantei. Al șaptelea motiv, invocat numai în acțiunea T‑508/11 se întemeiază pe încălcarea principiilor proporționalității și subsidiarității.

 Cu privire la primul motiv, întemeiat pe inaplicabilitatea Regulamentului nr. 2580/2001 în cazul conflictului dintre reclamantă și guvernul din Sri Lanka

 Argumentele părților

42      Reclamanta susține că Regulamentul nr. 2580/2001 nu este aplicabil situațiilor de conflict armat, întrucât conflictele armate – și, prin urmare, actele comise în cadrul acestora – nu pot, în opinia sa, să intre decât sub incidența dreptului umanitar internațional.

43      Or, reclamanta ar fi fost, astfel cum ar demonstra‑o situația de fapt, parte la un conflict armat împotriva forțelor guvernului din Sri Lanka, având ca obiectiv autodeterminarea poporului tamil și „eliberarea de opresiunea” acestui guvern. Ținând seama de organizarea și de funcționarea forțelor armate ale reclamantei, membrii acestor forțe ar fi îndeplinit toate cerințele dreptului internațional pentru recunoașterea statutului de combatanți. Acest statut le‑ar fi acordat o imunitate pentru actele de război licite din punctul de vedere al dreptului conflictelor armate și, pentru eventualele acte ilicite, nu ar putea fi judecați decât în temeiul acestui drept, cu excluderea oricărei reglementări de combatere a terorismului. Întrucât actele de război legitime nu pot fi calificate drept ilicite în temeiul dreptului național, săvârșirea lor ar exclude o aplicare a Poziției comune 2001/931, care ar exclude, la articolul 1 alineatul (3), aplicarea sa în cazul unor acte care nu constituie infracțiuni potrivit dreptului național.

44      Înscrierea reclamantei pe lista de înghețare a fondurilor ar constitui, așadar, o ingerință a unui stat terț într‑un conflict armat, contrară principiului neamestecului din dreptul internațional umanitar.

45      În replicile sale, reclamanta susține că trebuie să se opereze o distincție clară între conflict armat și terorism. Prima întrebare care s‑ar pune nu este dacă un eveniment are caracteristicile unui act de terorism, ci dacă este în curs un conflict armat, caz în care numai dreptul umanitar ar fi aplicabil. Dreptul umanitar nu ar interzice conflictele armate, iar omuciderile comise într‑un context de război și fără încălcarea dreptului conflictelor armate ar fi justificate. Astfel, calificarea drept act terorist a unui atac sinucigaș împotriva unui stat major inamic, cum ar fi făcut‑o Consiliul în speță, ar echivala cu atribuirea unui caracter penal unui act de război care este însă acceptabil din punctul de vedere al dreptului umanitar internațional.

46      Reclamanta invocă, de altfel, în susținerea argumentelor sale o hotărâre din 21 octombrie 2011 a Rechtbank’s-Gravenhague (Tribunalului de Primă Instanță din Haga, Țările de Jos), precum și o hotărâre din 23 iunie 2011 a Tribunale di Napoli (Tribunalul din Napoli, Italia), care ar fi constatat că ea era parte la un conflict armat intern în sensul dreptului internațional și care ar fi refuzat reținerea calificării sale drept teroristă.

47      Consiliul, susținut de interveniente, contestă argumentele reclamantei. Acesta amintește că, în dreptul internațional, calificarea drept conflict armat nu împiedică aplicarea, atunci când sunt comise acte de terorism, a normelor juridice internaționale în materia luptei împotriva terorismului, luptă la care Uniunea Europeană ar participa activ în susținerea măsurilor adoptate de Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite (denumit în continuare „Consiliul de Securitate”). Dreptul umanitar internațional nu ar exclude aplicarea convențiilor specifice privind lupta împotriva terorismului. Definiția actului de terorism din Poziția comună 2001/931 ar rămâne valabilă oricare ar fi împrejurările în care au fost comise actele de terorism. Potrivit Consiliului, calificarea situației din Sri Lanka de către reclamantă nu o poate exonera pe aceasta de aplicarea legislației internaționale privind lupta împotriva terorismului.

48      În duplicile sale, Consiliul își menține poziția. În ceea ce privește hotărârea Rechtbank’s-Gravenhague, Consiliul arată că această hotărâre a fost atacată cu apel și că Tribunalul nu îi poate recunoaște consecințele în materie de interpretare a dreptului umanitar internațional și a dreptului european invocate de reclamantă.

49      Comisia consideră că reclamanta este în eroare în ceea ce privește pretinsa incompatibilitate între conflictele armate și actele de terorism. Nu ar exista un principiu al imunității combatanților pentru actele de terorism comise în timpul unui conflict armat. Reclamanta nu și‑ar susține cu argumente afirmația potrivit căreia actele care îi sunt reproșate în expunerea de motive a regulamentelor atacate ar constitui acte de război licite. Aceasta ar pretinde în mod greșit că actele de terorism comise în cadrul unui conflict armat nu ar putea fi judecate decât în lumina dreptului umanitar. Instituțiile Uniunii s‑ar bucura de o largă putere de apreciere în materia gestionării relațiilor externe ale Uniunii și în ceea ce privește elementele care trebuie luate în considerare în vederea adoptării unei măsuri de înghețare a fondurilor. Uniunea ar repertoria organizațiile teroriste în scopul de a le priva de sursele de finanțare, independent de eventualul lor statut de părți la un conflict armat. Acest demers ar fi conform cu punctul de vedere al Uniunii, împărtășit de altfel în mare măsură în restul lumii, potrivit căruia toate actele de terorism sunt condamnabile și trebuie să fie eradicate, indiferent dacă sunt comise pe timp de pace sau în timpul unui conflict armat.

50      În consecință, ar fi lipsită de relevanță determinarea naturii exacte a conflictului – armat sau nu, intern sau internațional, război de eliberare sau nu – dintre reclamantă și guvernul din Sri Lanka.

51      În ceea ce privește pretinsa încălcare a principiului neamestecului, Comisia arată că acest principiu este consacrat în favoarea statelor și, prin urmare, nu poate fi invocat decât de acestea, iar nu de „grupurile rebele”. Observația că numai reclamanta, iar nu guvernul din Sri Lanka, ar fi înscrisă pe lista de înghețare a fondurilor ar constitui un argument de oportunitate de care Tribunalul nu poate ține seama. În ceea ce privește referirea la articolul 6 alineatul (5) din Protocolul adițional la Convențiile de la Geneva din 12 august 1949 privind protecția victimelor conflictelor armate neinternaționale (Protocolul adițional II) din 8 iunie 1977, aceasta ar fi lipsită de pertinență.

52      Comisia, precum și ceilalți intervenienți, contestă pertinența sau temeinicia trimiterilor făcute de reclamantă la hotărârile Rechtbank’s-Gravenhague și Tribunale di Napoli.

53      Ar fi clar că aspectul dacă un atac determinat are caracter terorist nu ar depinde de cauza politică în numele căreia este lansat acest atac, ci de mijloacele și de metodele utilizate. În dreptul conflictelor armate nu ar fi prevăzute excepții de la interzicerea actelor de teroare și nicio normă de drept umanitar nu ar interzice adoptarea unor măsuri, precum înghețarea fondurilor, care au ca obiectiv să pună capăt finanțării terorismului, indiferent unde este comis.

 Aprecierea Tribunalului

54      Prin intermediul prezentului motiv, reclamanta susține în esență că, într‑un caz – precum în speță în opinia sa – de conflict armat în sensul dreptului umanitar internațional, numai acest drept este aplicabil eventualelor acte ilicite comise în cadrul acestui conflict, cu excluderea dreptului care organizează prevenirea și combaterea terorismului. Reclamanta ar fi o mișcare de eliberare care ar fi dus o luptă armată împotriva „guvernului opresiv”. Înscrierea sa pe lista de înghețare a fondurilor ar constitui o încălcare a principiului neamestecului din dreptul internațional umanitar, iar Consiliul ar fi greșit atunci când i‑a aplicat dispozițiile dreptului Uniunii în materie de terorism.

55      Reclamanta face, în susținerea argumentelor sale, diverse trimiteri la texte de drept internațional și de drept al Uniunii.

56      Or, contrar celor susținute de reclamantă, aplicabilitatea dreptului umanitar internațional unei situații de conflict armat și faptelor comise în acest cadru nu presupune inaplicabilitatea în privința acestor fapte a unei reglementări privind terorismul. Acest lucru este confirmat atât de dispozițiile dreptului Uniunii aplicate în speță, în special Poziția comună 2001/931 și Regulamentul nr. 2580/2001, cât și de dreptul internațional invocat de reclamantă.

57      În ceea ce privește, în primul rând, dreptul Uniunii, trebuie efectiv să se arate că existența unui conflict armat în sensul dreptului umanitar internațional nu exclude aplicarea dispozițiilor dreptului Uniunii referitoare la terorism eventualelor acte de terorism comise în acest cadru.

58      Astfel, pe de o parte, Poziția comună 2001/931 nu face nicio distincție în ceea ce privește domeniul său de aplicare după cum actul în cauză este sau nu este comis în cadrul unui conflict armat în sensul dreptului umanitar internațional. Pe de altă parte și cum în mod întemeiat arată Consiliul, obiectivele Uniunii și ale statelor sale membre sunt de a lupta împotriva terorismului oricare ar fi formele pe care le poate lua acesta, conform obiectivelor dreptului internațional în vigoare.

59      Consiliul a adoptat Poziția comună 2001/931 [a se vedea considerentele (5)-(7) ale acestei poziții comune], apoi, în conformitate cu această poziție comună, Regulamentul nr. 2580/2001 [a se vedea considerentele (3), (5) și (6) ale acestui regulament] în special pentru a pune în aplicare la nivelul Uniunii Rezoluția 1373 (2001) a Consiliului de Securitate din 28 septembrie 2001, care „reafirmă necesitatea de a combate, prin toate mijloacele, potrivit prevederilor Cartei Națiunilor Unite, amenințările la adresa păcii și a securității internaționale reprezentate de actele teroriste” și „cere statelor membre să completeze cooperarea internațională prin adoptarea de măsuri suplimentare în vederea prevenirii și combaterii finanțării și pregătirii oricăror acte de terorism pe teritoriile lor, prin toate mijloacele licite”.

60      În ceea ce privește, în al doilea rând, dreptul internațional invocat de reclamantă, trebuie subliniat că, dincolo de faptul că un conflict armat poate în mod indiscutabil să ocazioneze acte care să corespundă, prin natura lor, unor acte de terorism, dreptul umanitar internațional califică explicit astfel de acte drept „acte de terorism ”, contrare acestui drept.

61      Convenția de la Geneva din 12 august 1949 referitoare la protecția persoanelor civile în timp de război prevede expres, la articolul 33, că orice măsură de terorism este interzisă. În același sens, Protocoalele adiționale I și II la Convențiile de la Geneva din 12 august 1949 privind protecția victimelor conflictelor armate cu caracter internațional și fără caracter internațional, din 8 iunie 1977, care urmăresc asigurarea unei protecții mai bune a acestor victime, prevăd că sunt interzise în orice timp și loc actele de terorism (articolul 4 paragraful 2 din Protocolul adițional II) și că sunt interzise actele sau amenințările cu violența al căror scop principal este de a răspândi teroarea în rândul populației civile (articolul 51 paragraful 2 din Protocolul adițional I și articolul 13 paragraful 2 din Protocolul adițional II).

62      Din considerațiile care precedă rezultă că săvârșirea unor acte de terorism de către părțile la un conflict armat este avută în vedere în mod expres și condamnată ca atare de dreptul umanitar internațional.

63      În plus, trebuie adăugat că existența unui conflict armat în sensul dreptului umanitar internațional nu pare să excludă, în cazul unor acte de terorism comise în cadrul acestui conflict, aplicarea, pe lângă dispozițiile dreptului umanitar menționat pentru încălcările dreptului războiului, a dispozițiilor dreptului internațional care privesc în mod specific terorismul.

64      Astfel, Convenția internațională privind reprimarea finanțării terorismului, semnată la New York la 9 decembrie 1999 (denumită în continuare „Convenția de la New York din 1999”), are în vedere în mod explicit comiterea unor acte de terorism în cadrul unui conflict armat în sensul dreptului internațional. Aceasta incriminează, la articolul 2 paragraful 2 litera b), comiterea „oricărei alte fapte de natură să determine moartea sau vătămarea corporală gravă a unui civil sau a oricărei alte persoane care nu participă direct la ostilități într‑o situație de conflict armat, când, prin natura sau contextul său, această faptă are ca scop intimidarea populației sau constrângerea unui guvern ori a unei organizații internaționale să îndeplinească sau să se abțină de la îndeplinirea unui act oarecare”.

65      Această convenție confirmă că, inclusiv în cadrul unui conflict armat în sensul dreptului umanitar internațional, pot să aibă loc acte de terorism susceptibile de a fi reprimate ca atare, iar nu numai drept crime de război. Aceste acte le includ pe cele destinate să ucidă sau să rănească grav civili.

66      Argumentul a contrario al reclamantei, potrivit căruia articolul 2 paragraful 1 litera b) din Convenția de la New York din 1999 ar exclude din domeniul de aplicare al acestei convenții orice act îndreptat împotriva unor persoane „care […] participă direct la ostilități într‑o situație de conflict armat”, nu repune nicidecum în discuție această constatare.

67      Prin urmare, reclamanta susține în mod eronat că, în dreptul internațional, noțiunile de conflict armat și de terorism ar fi incompatibile.

68      În ceea ce privește eventuala împrejurare că actele de terorism ar fi comise de „luptători pentru libertate” sau de mișcări de eliberare angajate într‑un conflict armat cu „guvernul opresiv”, din considerațiile care precedă reiese de asemenea că aceasta este lipsită de pertinență. O astfel de excepție de la interdicția actelor de terorism în conflictele armate nu are niciun temei în dreptul Uniunii și nici în dreptul internațional. Acestea nu fac, în condamnarea actelor de terorism, nicio deosebire în funcție de calitatea autorului actului sau de scopurile urmărite.

69      În ceea ce privește referirea reclamantei la principiul neamestecului, pe care, în opinia sa, Consiliul l‑ar fi încălcat prin înscrierea sa pe lista de înghețare a fondurilor, trebuie arătat că acest principiu de drept internațional cutumiar, denumit și principiul neintervenției, se referă la dreptul oricărui stat suveran de a‑și gestiona afacerile fără ingerințe externe și constituie un corolar al principiului egalității suverane a statelor [Hotărârea Curții Internaționale de Justiție, Activități militare și paramilitare în Nicaragua și împotriva acesteia (Nicaragua împotriva Statelor Unite ale Americii) din 26 noiembrie 1984, cu privire la competență și admisibilitate, CIJ Recueil 1984, p. 392, punctul 73, și din 27 iunie 1986, cu privire la fond, CIJ Recueil 1986, p. 96, punctul 202]. Astfel cum arată Consiliul, acest principiu de drept internațional este enunțat în favoarea statelor suverane, iar nu în favoarea unor grupuri sau mișcări. Înscrierea pe lista de înghețare a fondurilor a unei mișcări – chiar dacă este o mișcare de eliberare – în situația unui conflict armat cu un stat suveran, din cauza implicării acestei mișcări în terorism, nu constituie, așadar, contrar celor susținute de reclamantă, o încălcare a principiului neamestecului.

70      În plus, argumentul reclamantei potrivit căruia amestecul Uniunii ar decurge din caracterul discriminatoriu al poziției Uniunii, care constă în adoptarea unor măsuri restrictive numai în privința reclamantei, iar nu și împotriva Republicii Socialiste Democratice Sri Lanka, nu poate avea succes.

71      Astfel, legalitatea măsurilor luate de Consiliu împotriva unui grup, în temeiul Poziției comune 2001/931, depinde de împrejurarea dacă această instituție s‑a conformat, în decizia sa, condițiilor și cerințelor definite de această poziție comună, iar nu de aspectul dacă alte părți ar putea eventual să facă obiectul unor măsuri restrictive. Poziția comună 2001/931 și punerea sa în aplicare de către Consiliu nu urmăresc să determine cine, în conflictul dintre un stat și un grup, are dreptate și cine nu are dreptate, ci să lupte împotriva terorismului. În acest context, având în vedere larga putere de apreciere recunoscută instituțiilor Uniunii în materia relațiilor externe ale Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 octombrie 1982, Faust/Comisia, 52/81, Rec., EU:C:1982:369, punctul 27, Hotărârea din 16 iunie 1998, Racke, C‑162/96, Rec., EU:C:1998:293, punctul 52, și Hotărârea din 27 septembrie 2007, Ikea Wholesale, C‑351/04, Rep., EU:C:2007:547, punctul 40, Ordonanța din 6 septembrie 2011, Mugraby/Consiliul și Comisia, T‑292/09, EU:T:2011:418, punctul 60), nu se impune ca, în scopul soluționării prezentului litigiu, să se examineze dacă în temeiul dreptului Uniunii ar fi putut fi adoptate măsuri restrictive împotriva Republicii Socialiste Democratice Sri Lanka. În orice caz, chiar presupunând că Republica Socialistă Democratică Sri Lanka ar fi comis acte susceptibile să fie criticate și să întemeieze o acțiune a Uniunii, trebuie arătat că principiul egalității de tratament trebuie conciliat cu principiul legalității, potrivit căruia nimeni nu poate invoca, în beneficiul său, o nelegalitate săvârșită în favoarea altuia (Hotărârea din 9 iulie 2009, Melli Bank/Consiliul, T‑246/08 și T‑332/08, Rep., EU:T:2009:266, punctul 75, și Hotărârea din 14 octombrie 2009, Bank Melli Iran/Consiliul, T‑390/08, Rep., EU:T:2009:401, punctele 56 și 59).

72      Reclamanta evocă de asemenea în mod greșit, pentru a contesta aplicabilitatea Regulamentului nr. 2580/2001 în cazul actelor de terorism comise în cadrul unui conflict armat, Decizia‑cadru 2002/475/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind combaterea terorismului (JO L 164, p. 3, Ediție specială, 19/vol. 3, p. 252) și, mai precis, considerentul (11) al acestei decizii‑cadru, potrivit căruia aceasta „nu reglementează activitățile forțelor armate pe durata unui conflict armat, în sensul dat acestor termeni în dreptul internațional umanitar, care sunt reglementate de acest drept, și activitățile desfășurate de forțele armate ale unui stat în exercitarea funcțiilor oficiale, în măsura în care sunt reglementate de alte norme de drept internațional”. Reclamanta adaugă faptul că Decizia‑cadru 2002/475 era însoțită de o declarație a Consiliului prin care era exclusă explicit rezistența armată – precum cea a diferitelor mișcări de rezistență europene în timpul celui de al Doilea Război Mondial – din domeniul său de aplicare.

73      Pe de o parte, Regulamentul nr. 2580/2001 nu a fost adoptat în aplicarea Deciziei‑cadru 2002/475, care privește dreptul penal, ci în aplicarea Poziției comune 2001/931. Decizia‑cadru 2002/475 nu poate, așadar, să determine domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 2580/2001.

74      Pe de altă parte, Poziția comună 2001/931, ca și Rezoluția 1373 (2001) a Consiliului de Securitate, pe care o pune în aplicare la nivelul Uniunii, nu conține nicio dispoziție comparabilă cu considerentul (11) al Deciziei‑cadru 2002/475.

75      În consecință, trimiterea efectuată de reclamantă la Decizia‑cadru 2002/475 și la o declarație a Consiliului care însoțește această decizie‑cadru este lipsită de pertinență.

76      În plus, este necesar să se considere, asemenea Comisiei, că absența din Poziția comună 2001/931 a unui considerent comparabil cu considerentul (11) al Deciziei‑cadru 2002/475 trebuie interpretată cel mult ca o manifestare a voinței Consiliului de a nu prevedea nicio excepție de la aplicarea dispozițiilor Uniunii atunci când este vorba despre prevenirea terorismului prin lupta împotriva finanțării acestuia. Absența unei astfel de excepții este conformă cu Convenția de la New York din 1999, care nu conține, nici ea, vreo dispoziție precum cea cuprinsă în considerentul (11) la Decizia‑cadru 2002/475.

77      În ceea ce privește trimiterea efectuată de reclamantă la Recomandarea Parlamentului European privind rolul Uniunii în lupta împotriva terorismului [2001/2016 (INI)] (JO 2002, C 72 E, p. 135), trebuie arătat că aceasta vizează un document lipsit de forță obligatorie. În plus, această recomandare nu legitimează comiterea unor acte de terorism de către mișcările de eliberare. Într‑un considerent al acestei recomandări, Parlamentul se limitează la operarea unei distincții între actele de terorism comise în interiorul Uniunii – ale cărei state membre sunt state de drept – și „actele de rezistență în țări terțe împotriva unor structuri statale care au recurs ele însele la metode teroriste”.

78      În ceea ce privește trimiterea făcută de reclamantă la articolul 6 paragraful 5 din Protocolul adițional II la Convențiile de la Geneva din 12 august 1949 (a se vedea punctul 61 de mai sus), aceasta este lipsită de pertinență. Astfel, această dispoziție, potrivit căreia, „[l]a încetarea ostilităților [interne], autoritățile aflate la putere se vor strădui să acorde o amnistie cât mai largă posibil persoanelor care au luat parte la conflictul armat”, privește urmărirea penală susceptibilă de a fi angajată de guvernul respectiv împotriva, printre altele, a membrilor unor grupuri armate care au ridicat armele împotriva sa, în timp ce Regulamentul nr. 2580/2001 nu privește aplicarea unor astfel de urmăriri și sancțiuni penale, ci luarea de către Uniune a unor măsuri preventive în materie de terorism.

79      În ceea ce privește expresia „corespunzând definiției infracțiunii în dreptul național”, care figurează la articolul 1 alineatul (3) din Poziția comună 2001/931, expresie din care reclamanta deduce recunoașterea de către Uniune, în poziția sa comună, a unei imunități împotriva aplicării unor măsuri de înghețare a fondurilor în cazul unor acte de război licite, trebuie constatat că această expresie vizează efectiv imunitatea combatanților în conflictele armate pentru actele de război licite, imunitate pe care Protocoalele adiționale I și II (a se vedea punctul 61 de mai sus) o formulează în termeni asemănători astfel: nimeni nu poate fi condamnat pentru acte sau omisiuni care, conform legilor naționale sau dreptului internațional, nu erau incriminate în momentul comiterii lor [articolul 75 paragraful 4 litera c) din Protocolul adițional I și articolul 6 paragraful 2 litera c) din Protocolul adițional II].

80      Prezența acestei expresii în Poziția comună 2001/931 nu afectează cu nimic faptul că Regulamentul nr. 2580/2001 este aplicabil actelor de terorism, care constituie întotdeauna, atunci când sunt comise în cadrul unor conflicte armate, acte de război ilicite.

81      Din ansamblul considerațiilor care precedă rezultă, contrar celor susținute de reclamantă, că Regulamentul nr. 2580/2001 este aplicabil actelor de terorism comise în cadrul unor conflicte armate.

82      Reclamanta nu se poate prevala, așadar, de existența unui pretins conflict armat care ar fi opus‑o guvernului din Sri Lanka pentru a exclude posibilitatea ca Poziția comună 2001/931 să îi fie aplicată pentru eventualele acte de terorism pe care le‑ar fi comis în acest context.

83      Prin urmare, prezentul motiv trebuie să fie respins.

 Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe lipsa unei decizii luate de o autoritate competentă

 Argumentele părților

84      Reclamanta arată că expunerile de motive ale regulamentelor atacate conțin, după o listă de atacuri care îi sunt imputate, trimiteri la decizii britanice și indiene. Reclamanta susține că niciunul dintre aceste elemente de motivare nu poate constitui decizia unei autorități competente în sensul Poziției comune 2001/931.

85      În ceea ce privește, în primul rând, lista atacurilor imputate reclamantei, ar fi clar că aceasta nu ar constitui o decizie a unei autorități competente. Totuși, aceasta nu ar împiedica observarea faptului că această listă și acuzațiile pe care le conține nu sunt susținute cu dovezi și că acestea nu pot servi, așadar, drept temei pentru menținerea reclamantei pe lista de înghețare a fondurilor.

86      În ceea ce privește, în al doilea rând, deciziile britanice invocate în motivele regulamentelor atacate, nu ar fi vorba despre decizii ale unor autorități competente. Întrucât aceste decizii nu conțin vreo condamnare pentru acte pertinente în contextul Poziției comune 2001/931, ele nu ar putea să servească drept temei juridic decât dacă ar privi inițierea unor cercetări sau a urmăririi penale și dacă s‑ar baza pe probe sau pe indicii serioase și credibile. Or, situația ar fi diferită în cazul deciziilor britanice, care ar fi mai degrabă decizii administrative decât penale, de clasificare a reclamantei drept teroristă și de înghețare a fondurilor sale. Numai deciziile care se înscriu în cadrul unor proceduri penale ar putea fi utilizate ca temei al unei decizii de înscriere pe lista de înghețare a fondurilor. Singurul caz de decizie nepenală acceptat ca temei al unei înscrieri pe lista de înghețare a fondurilor ar fi cel al deciziilor Consiliului de Securitate evocate la articolul 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931.

87      Reclamanta adaugă faptul că autoritățile britanice în cauză nu sunt autorități competente, în măsura în care niciuna dintre ele nu este o autoritate judiciară, și aceasta în pofida faptului că în Regatul Unit ar exista autorități judiciare competente în domeniul reglementat de articolul 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931.

88      În subsidiar, în cazul în care Tribunalul ar considera că deciziile britanice ar fi echivalente cu inițierea unei cercetări sau a urmăririi penale sau cu o condamnare pentru acte de terorism, reclamanta susține că aceste decizii nu se bazează pe probe sau pe indicii serioase și credibile. În această privință, expunerile de motive ale regulamentelor atacate nu ar preciza care sunt temeiurile acestor decizii britanice. Reclamanta remarcă faptul că clasificarea sa de către autoritățile britanice nu a intervenit individual, ci „în bloc” împreună cu alte 20 de grupuri.

89      În ceea ce privește, în al treilea rând, deciziile indiene, reclamanta consideră în esență că, ținând seama de principiul cooperării loiale, numai deciziile unei autorități naționale a unui stat membru pot, cu excepția însă a deciziilor Consiliului de Securitate, să fie considerate decizii ale unor autorități competente. O soluție contrară ar afecta sistemul de sancțiuni al Uniunii, „subminând” rolul major al statelor membre și determinând Consiliul să aibă încredere în informațiile provenite de la state terțe care nu sunt ținute de principiul cooperării loiale, Consiliul neputând să presupună că deciziile acestora respectă normele Uniunii în materia protecției dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă.

90      În subsidiar, în cazul în care Tribunalul ar considera că Consiliul se putea baza pe o decizie a unei autorități a unui stat terț, reclamanta arată că deciziile indiene în cauză nu pot fi considerate decizii ale unor autorități competente. Ca și deciziile britanice, acestea nu ar fi echivalente cu inițierea unei cercetări sau a urmăririi penale și nici cu o condamnare și ar exista instanțe indiene competente în materie de terorism.

91      În plus, în timp ce dreptul indian ar prevedea trimiterea în fața unui tribunal a oricărei asociații declarate ilegale, pentru ca acesta să se pronunțe cu privire la temeinicia acestei declarări, reclamanta nu ar fi beneficiat niciodată de o astfel de trimitere, iar motivele deciziilor de menținere a reclamantei pe lista de înghețare a fondurilor adoptate de Uniune nu ar arăta nimic în această privință și nici vreun alt element care să justifice faptul că determinările guvernului indian sunt într‑adevăr decizii luate de o autoritate competentă în sensul Poziției comune 2001/931.

92      Cu titlu încă mai subsidiar, în cazul în care Tribunalul ar considera că deciziile indiene ar fi echivalente cu inițierea unor cercetări sau a urmăririi penale sau cu o condamnare pentru un act de terorism, reclamanta susține că aceste decizii nu se bazează pe probe sau pe indicii serioase și credibile. În această privință, expunerile de motive ale regulamentelor atacate nu ar preciza în niciun fel care sunt temeiurile acestor decizii indiene. Consiliul nu poate să invoce pur și simplu decizii ale unor autorități naționale fără a garanta însă că acestea constituie decizii în sensul articolului 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931. Această analiză s‑ar impune cu atât mai mult cu cât ar fi vorba despre o decizie luată de un stat care nu este membru al Uniunii.

93      În sfârșit, autoritățile indiene nu pot fi considerate o sursă fiabilă de informații, întrucât acestea ar fi adoptat o „poziție partizană” în conflictul dintre reclamantă și guvernul din Sri Lanka.

94      Reclamanta arată că argumentul apărării, potrivit căruia reclamantei i‑ar reveni sarcina să conteste în fața instanțelor naționale faptele preluate în motivările deciziilor de menținere a sa pe lista de înghețare a fondurilor, nu ia în considerare faptul că Consiliul însuși nu susține cu argumente în ce fel deciziile naționale invocate au examinat și i‑au imputat respectivele fapte. Argumentul potrivit căruia Consiliul nu ar trebui să prezinte dovezi suplimentare întrucât măsura Uniunii nu ar fi penală, ci administrativă, ar fi nefondat. În plus, reclamanta nu poate fi ținută să angajeze acțiuni în fiecare dintre ordinile juridice naționale în care au fost luate decizii pe care Consiliul și‑a bazat propria decizie.

95      Consiliul, susținut de interveniente, contestă argumentele reclamantei.

96      În ceea ce privește lista atacurilor reluată în motivările deciziilor de menținere a reclamantei pe lista de înghețare a fondurilor, Consiliul contestă faptul că ar trebui să prezinte mai multe dovezi privind imputarea acestor acte reclamantei. Consiliul arată că, dacă reclamanta dorește să conteste materialitatea faptelor care îi sunt imputate, aceasta trebuie să o facă în fața instanțelor naționale ale statelor care au adoptat inițial măsuri în privința sa.

97      În ceea ce privește deciziile britanice, Consiliul contestă argumentul potrivit căruia acestea nu ar constitui decizii ale unei autorități competente pentru motivul invocat că acestea nu ar iniția nicio cercetare și nicio urmărire penală sau că acestea nu s‑ar întemeia pe probe sau pe indicii serioase și credibile. Acesta contestă de asemenea argumentul întemeiat pe faptul că autoritățile britanice în cauză nu ar fi autorități judiciare. Consiliul arată că Poziția comună 2001/931 nu impune ca decizia națională să aibă caracter penal. În ceea ce privește aprecierea probelor și a indiciilor care au stat la baza deciziei naționale, principiul cooperării loiale ar determina obligația Consiliului de a se baza cât mai mult posibil pe aprecierea autorității naționale competente, considerația primordială pentru Consiliu fiind percepția sa și evaluarea sa a riscului ca, în lipsa unei măsuri de înghețare a fondurilor, fondurile în cauză să poată fi utilizate pentru finanțarea terorismului. Împrejurarea că autoritatea națională este administrativă, iar nu judiciară, nu ar fi determinantă.

98      Mai precis, în ceea ce privește decizia Secretary of State for the Home Departement (ministrul de interne, Regatul Unit, denumit în continuare „Home Secretary”) din 29 martie 2001, Consiliul amintește că Tribunalul a avut deja ocazia să considere că era vorba despre o decizie a unei autorități competente în sensul Poziției comune 2001/931. Consiliul amintește că această decizie a fost adoptată de Home Secretary în temeiul articolului 3 alineatul (3) litera (a) din UK Terrorism Act 2000, care îi conferă competența să interzică, după aprobarea Parlamentului, orice organizație pe care o consideră „implicată în terorism”.

99      Această decizie a Home Secretary ar fi suficientă prin ea însăși pentru a constitui temeiul deciziei Consiliului, fără să mai fie necesară examinarea deciziei UK Treasury (ministrul finanțelor, Regatul Unit, denumit în continuare „UK Treasury”) din 6 decembrie 2001 privind înghețarea fondurilor, decizie menționată în expunerea de motive din 15 noiembrie 2010 care a stat la baza Regulamentului de punere în aplicare nr. 83/2011, ulterior omisă întrucât în Regatul Unit nu mai exista o decizie distinctă de înghețare a fondurilor. Consiliul subliniază că conținutul acestei din urmă decizii a fost ulterior preluat într‑o decizie subsecventă din 7 octombrie 2009 având aceeași natură și aceleași efecte de înghețare a fondurilor și consideră că aceasta este, ca și decizia Home Secretary, o decizie luată de o autoritate competentă în sensul Poziției comune 2001/931.

100    Cu privire la decizia adoptată de guvernul indian în anul 1992 în temeiul Legii indiene privind activitățile ilegale din 1967 (Unlawful Activities Act), astfel cum a fost modificată în anul 2004, Consiliul susține că este competent să adopte măsuri de înghețare a fondurilor în temeiul deciziilor adoptate de autoritățile competente dintr‑un stat terț, fie la propunerea unui stat membru făcută în acest sens după o primă examinare a cazului respectiv, fie la cererea statului terț interesat. Consiliul arată că se asigură în acest caz că deciziile respective au fost adoptate cu respectarea principiilor fundamentale care guvernează protecția drepturilor omului, statul de drept, principiul prezumției de nevinovăție, dreptul la un proces echitabil și dreptul de a nu fi judecat și condamnat de două ori pentru aceeași infracțiune. Aceasta ar fi fost situația în speță.

101    În duplică, Consiliul, deși își menține în esență poziția, arată că face trimitere, în ceea ce privește deciziile britanice, la informațiile furnizate în memoriul în intervenție al Regatului Unit. Acesta adaugă că a luat cunoștință de informațiile următoare, potrivit cărora reclamanta a continuat, fără întrerupere, să facă obiectul unor măsuri de scoatere în afara legii din partea autorităților indiene: ultima decizie ar fi intrat în vigoare pentru doi ani la 14 mai 2010 și ar fi fost confirmată judiciar la 12 noiembrie 2010. Reclamanta ar continua, așadar, să figureze pe o listă în India ca organizație teroristă.

102    Regatul Unit susține, în memoriul său în intervenție, că este evident că deciziile adoptate de Home Secretary și de UK Treasury îndeplinesc condițiile necesare pentru a fi calificate drept decizii ale unei autorități competente. În ceea ce privește decizia indiană, Regatul Unit se alătură poziției Consiliului potrivit căreia această decizie trebuie să fie calificată drept decizie a unei autorități competente.

 Aprecierea Tribunalului

103    Dincolo de prima sa observație, care este exactă, potrivit căreia lista faptelor care figurează la începutul expunerilor de motive ale regulamentelor atacate nu constituie o decizie a unei autorități competente, reclamanta susține că deciziile britanice și indiene invocate în expunerile de motive ale regulamentelor atacate nu sunt decizii ale unor autorități competente în sensul articolului 1 alineatul (4) al doilea paragraf din Poziția comună 2001/931.

104    În ceea ce privește obiecția generală potrivit căreia autoritățile britanice și indiene în cauză nu ar fi autorități competente, întrucât nu ar fi autorități judiciare în condițiile în care ar exista în aceste țări autorități judiciare competente în materie de terorism, aceasta trebuie să fie respinsă, pentru motivele următoare.

105    Tribunalul a avut deja ocazia să considere, în cazul unei decizii a unei autorități olandeze [un ordin privind sancțiunile („Sanctieregeling”) în materie de terorism adoptat de miniștrii olandezi ai afacerilor externe și de finanțe], că împrejurarea că această decizie nu constituia o decizie judiciară, ci administrativă, nu era determinantă în sine, în măsura în care textul articolului 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931 prevedea explicit că o autoritate nejudiciară putea de asemenea să fie calificată drept autoritate competentă în sensul acestei dispoziții (Hotărârea din 9 septembrie 2010, Al‑Aqsa/Consiliul, T‑348/07, Rep., EU:T:2010:373, punctul 88, denumită în continuare „Hotărârea Al‑Aqsa T‑348/07”). În hotărârea pronunțată în recurs împotriva Hotărârii Al‑Aqsa T‑348/07, citată anterior (EU:T:2010:373), Curtea a confirmat, în esență, faptul că Sanctieregeling putea fi considerată o decizie a unei autorități competente (Hotărârea din 15 noiembrie 2012, Al‑Aqsa/Consiliul, C‑539/10 P și C‑550/10 P, Rep., EU:C:2012:711, punctele 66-77, denumită în continuare „Hotărârea Al‑Aqsa C‑539/10 P”).

106    Într‑o hotărâre anterioară, referitoare la o decizie a Home Secretary, Tribunalul a considerat că rezulta că acea decizie era într‑adevăr, în lumina legislației naționale relevante, o decizie a unei autorități naționale competente care corespundea definiției de la articolul 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931 (Hotărârea din 23 octombrie 2008, People’s Mojahedin Organization of Iran/Consiliul, T‑256/07, Rep., EU:T:2008:461, punctele 144 și 145, ultima frază, denumită în continuare „Hotărârea PMOI T‑256/07”; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea Al‑Aqsa T‑348/07, punctul 102 de mai sus, EU:T:2010:373, punctul 89, in fine).

107    Astfel, chiar dacă articolul 1 alineatul (4) al doilea paragraf din Poziția comună 2001/931 conține o preferință pentru deciziile care emană de la autoritățile judiciare, acesta nu exclude în niciun fel deciziile care emană de la autorități administrative atunci când, pe de o parte, aceste autorități sunt efectiv învestite, în dreptul național, cu competența de a adopta decizii restrictive împotriva unor grupuri implicate în terorism și, pe de altă parte, când aceste autorități, chiar dacă doar administrative, pot totuși să fie considerate drept „echivalente” cu autoritățile judiciare.

108    Împrejurarea invocată de reclamantă că instanțele britanice și indiene ar avea competențe în materie de combatere a terorismului nu presupune nicidecum faptul că Consiliul nu putea ține seama de deciziile autorității naționale însărcinate cu adoptarea măsurilor restrictive în materie de terorism.

109    În această privință, trebuie subliniat că reclamanta nu susține că deciziile adoptate de autoritățile britanice și indiene în cauză ar fi fost adoptate de autorități neabilitate în acest scop potrivit dreptului național al statelor respective.

110    Din considerațiile care precedă rezultă că obiecția generală a reclamantei (a se vedea punctul 104 de mai sus) trebuie să fie respinsă.

111    Reclamanta susține, pe de altă parte, că, întrucât deciziile naționale menționate în expunerile de motive ale regulamentelor atacate nu conțin o condamnare, acestea nu ar putea servi drept temei juridic decât dacă ar privi inițierea unor cercetări sau a urmăririi penale și dacă s‑ar baza pe probe sau pe indicii serioase și credibile. Or, nu aceasta ar fi situația acestor decizii naționale, care ar fi mai degrabă decizii administrative decât decizii penale, de calificare a reclamantei drept teroristă și de înghețare a fondurilor sale. Numai deciziile care se înscriu în cadrul unor proceduri penale ar putea fi utilizate ca temeiuri ale unei decizii de înscriere pe lista de înghețare a fondurilor. Singurul caz de decizie fără caracter penal acceptat ca temei pentru o înscriere pe lista de înghețare a fondurilor ar fi cel al deciziilor Consiliului de Securitate menționate la articolul 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931.

112    Prin intermediul acestor argumente, reclamanta susține, în esență, că numai deciziile penale ar putea să constituie decizii ale unei autorități competente în sensul Poziției comune 2001/931. În plus, aceasta sugerează că simplele decizii de înscriere pe o listă nu ar putea să fie suficiente.

113    Trebuie amintit că Poziția comună 2001/931 nu impune ca decizia autorității competente să se înscrie în cadrul unei proceduri penale stricto sensu, chiar dacă de cele mai multe ori aceasta ar fi situația. Cu toate acestea, având în vedere obiectivele urmărite de Poziția comună 2001/931, în cadrul punerii în aplicare a Rezoluției 1373 (2001) a Consiliului de Securitate, procedura națională în discuție trebuie să aibă totuși drept obiect combaterea terorismului în sens larg. Aceste aprecieri, efectuate de Tribunal în Hotărârea Al‑Aqsa T‑348/07, punctul 105 de mai sus (EU:T:2010:373, punctele 98 și 100), au fost, în esență, confirmate în Hotărârea Al‑Aqsa C‑539/10 P, punctul 105 de mai sus (EU:C:2012:711, punctul 70), Curtea considerând că protecția persoanelor respective nu era repusă în discuție dacă decizia luată de autoritatea națională nu se înscria în cadrul unei proceduri prin care se urmărea aplicarea unor sancțiuni penale, ci în cadrul unei proceduri având ca obiect măsuri de tip preventiv.

114    Tribunalul a statuat de asemenea că, pentru a putea să fie invocată în mod valabil de către Consiliu, o „decizie de inițiere a unor cercetări sau a urmăririi penale” trebuie să se înscrie în cadrul unei proceduri naționale care să vizeze direct și în principal aplicarea unei măsuri de tip preventiv sau represiv împotriva persoanei interesate, pentru combaterea terorismului și ca urmare a implicării sale în acesta. Tribunalul a precizat că această cerință nu ar fi îndeplinită de decizia unei autorități judiciare naționale care s‑ar pronunța doar cu titlu accesoriu și incident asupra implicării posibile a persoanei interesate într‑o asemenea activitate, în cadrul unei contestații care privește, de exemplu, drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (Hotărârea din 30 septembrie 2009, Sison/Consiliul, T‑341/07, Rep., EU:T:2009:372, punctul 111, denumită în continuare „Hotărârea Sison T‑341/07”).

115    În speță, trebuie arătat că, deși deciziile adoptate de autoritățile britanice (și anume Home Secretary și UK Treasury) și indiene nu constituie efectiv decizii propriu‑zise „de inițiere a unei cercetări sau a urmăririi penale pentru acte de terorism” sau de „condamnare pentru astfel de fapte” în sensul penal strict al termenului, aceste decizii determină totuși interzicerea reclamantei în Regatul Unit și înghețarea fondurilor sale, precum și scoaterea sa în afara legii în India și că acestea se înscriu, așadar, în mod clar în cadrul unor proceduri naționale care vizează, cu titlu principal, impunerea unor măsuri de tip preventiv sau represiv împotriva reclamantei, în temeiul luptei împotriva terorismului.

116    În această măsură și contrar celor sugerate de reclamantă, împrejurarea că deciziile naționale în discuție în speță nu corespund întru totul modului de redactare a articolului 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931 nu permite nicidecum, în sine, să se concluzioneze că acestea nu puteau fi luate în considerare de către Consiliu.

117    Prin urmare, reclamanta pretinde în mod greșit că singurul caz de decizie nepenală acceptat ca temei pentru înscrierea pe lista de înghețare a fondurilor ar fi cel al deciziilor Consiliului de Securitate menționate la articolul 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931. Obiectul ultimei teze a articolului 1 alineatul (4) primul paragraf din această poziție comună este numai de a oferi Consiliului o posibilitate de desemnare suplimentară, pe lângă desemnarea pe care o poate opera pe baza deciziilor autorităților naționale competente.

118    Desigur, activitatea autorităților administrative în cauză conduce, în cele din urmă, la înscrierea pe o listă. Totuși, această împrejurare nu presupune, ca atare, că aceste autorități nu au efectuat o apreciere individuală cu privire la fiecare grup vizat anterior înscrierii sale pe această listă, nici că aceste aprecieri ar trebui în mod necesar să fie arbitrare sau lipsite de temei. Astfel, important nu este faptul că activitatea autorității în cauză se finalizează prin înscrierea pe o listă a persoanelor, a grupurilor sau a entităților implicate în terorism, ci ca această activitate să se desfășoare cu suficiente garanții pentru a permite Consiliului să se bazeze pe ea pentru a‑și întemeia propria decizie de înscriere.

119    În aceste condiții și pe lângă obiecțiile generale examinate mai sus, trebuie să se verifice dacă, în mod concret, autoritățile administrative în discuție în speță, și anume Home Secretary și UK Treasury, pe de o parte, și guvernul indian, pe de altă parte, puteau fi considerate autorități competente în sensul Poziției comune 2001/931.

120    În ceea ce privește, mai întâi, Home Secretary, trebuie amintit că Tribunalul a avut deja ocazia să considere, având în vedere legislația națională relevantă, că această autoritate administrativă era o autoritate competentă în sensul articolului 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931 (Hotărârea PMOI T‑256/07, punctul 106 de mai sus, EU:T:2008:461, punctul 144).

121    Reclamanta nu prezintă, în afară de argumentele generale deja evocate și respinse de Tribunal (a se vedea punctele 104-118 de mai sus), niciun argument în sens contrar, exceptându‑l pe cel întemeiat pe faptul că ar fi fost calificată drept organizație teroristă în Regatul Unit simultan cu alte 20 de grupuri și că se pretinde că Camera Comunelor a Regatului Unit nu ar fi avut altă posibilitate decât să accepte sau să refuze integral lista care i‑a fost prezentată de Home Secretary, fără a putea trata în mod individual fiecare organizație.

122    Din extrasul, prezentat de reclamantă, al dezbaterilor Camerei Comunelor din 13 martie 2001 referitoare la proiectul de ordonanță supus spre aprobare de Home Secretary la 28 februarie 2001 nu reiese însă faptul că Camera Comunelor a fost lipsită de posibilitatea de a examina individual situația fiecăreia dintre organizațiile care figurau în acest proiect de ordonanță. Pe de o parte, toți membrii Camerei Comunelor au primit un rezumat al faptelor cu privire la fiecare dintre organizațiile care figurau pe lista proiectului de ordonanță, ceea ce implica posibilitatea unei examinări individuale de către Camera Comunelor. Pe de altă parte, dezbaterile din Camera Comunelor s‑au putut desfășura efectiv cu privire la organizații individuale, în special în ceea ce privește „Organizația Revoluționară 17 Noiembrie”. În sfârșit, în ceea ce privește împrejurarea că măsurile supuse aprobării Camerei Comunelor i‑au fost prezentate sub forma unei ordonanțe unice, iar nu sub forma unei ordonanțe pentru fiecare organizație vizată, aceasta nu presupune imposibilitatea unei examinări individuale efective, Camera Comunelor rămânând liberă, în orice caz, să refuze aprobarea proiectului de ordonanță.

123    Din considerațiile care precedă rezultă că argumentele reclamantei nu repun în discuție calitatea de autoritate competentă a Home Secretary.

124    Situația este aceeași, în continuare, în ceea ce privește UK Treasury, autoritate la care, în fond, Consiliul nu face trimitere decât în expunerea de motive a Regulamentului de punere în aplicare nr. 83/2011, iar nu și în cele ale regulamentelor ulterioare. În prezentele acțiuni, reclamanta nu ridică de altfel nicio obiecție particulară împotriva calității de autoritate competentă a UK Treasury, în afară de argumentele generale evocate la punctele 104-118 de mai sus, care au fost deja respinse de Tribunal.

125    În ceea ce privește, în sfârșit, guvernul indian, reclamanta invocă, în schimb, argumente circumstanțiate. Aceasta consideră cu titlu principal că, ținând seama de principiul cooperării loiale, care nu ar exista decât între Uniune și statele membre, o autoritate a unui stat terț nu ar putea fi considerată autoritate competentă în sensul Poziției comune 2001/931.

126    Acest argument de principiu, potrivit căruia o autoritate a unui stat terț nu ar putea fi considerată autoritate competentă în sensul Poziției comune 2001/931, trebuie să fie respins pentru următoarele motive.

127    În primul rând, din considerentele (5) și (7) ale Poziției comune 2001/931 reiese că aceasta a fost adoptată în cadrul și în scopul punerii în aplicare a Rezoluției 1373 (2001) a Consiliului de Securitate, în care Consiliul de Securitate a decis că „toate statele [trebuiau …] să ia măsurile necesare pentru împiedicarea comiterii unor acte de terorism, în special asigurând alertarea rapidă a altor state prin schimbul de informații” [punctul 2 litera (b) din Rezoluția 1373 (2001) a Consiliului de Securitate], și „să își acorde reciproc cea mai mare susținere în anchetele penale și în alte proceduri privind finanțarea actelor de terorism sau sprijinul de care au beneficiat aceste acte, inclusiv susținerea în vederea obținerii elementelor de probă care s‑ar afla în posesia lor și care ar fi necesare procedurii” [punctul 2 litera (f) din Rezoluția 1373 (2001) a Consiliului de Securitate]. În rezoluția sa, Consiliul de Securitate a cerut de asemenea „tuturor statelor […] să schimbe informații în conformitate cu dreptul internațional și național și să coopereze pe plan administrativ și judiciar pentru prevenirea actelor de terorism” [punctul 3 litera (b) din Rezoluția 1373 (2001) a Consiliului de Securitate].

128    Or, trebuie amintit că, astfel cum a statuat Curtea, deși, prin adoptarea unei poziții comune, Uniunea este obligată să ia, în cadrul tratatului, măsurile pe care această poziție comună le impune, această obligație presupune, atunci când este vorba de punerea în aplicare a unei rezoluții a Consiliului de Securitate adoptate în temeiul capitolului VII din Carta Națiunilor Unite, ca, la elaborarea acestor măsuri, Uniunea să țină seama în mod corespunzător de termenii și de obiectivele rezoluției respective, precum și de obligațiile relevante care decurg din Carta Națiunilor Unite referitoare la o astfel de punere în aplicare (Hotărârea din 3 septembrie 2008, Kadi și Al Barakaat International Foundation/Consiliul și Comisia, C‑402/05 P și C‑415/05 P, Rep., EU:C:2008:461, punctul 296; a se vedea de asemenea Hotărârea din 13 martie 2012, Melli Bank/Consiliul, C‑380/09 P, Rep., EU:C:2012:137, punctul 55).

129    Având în vedere atât obiectivele Rezoluției 1373 (2001) a Consiliului de Securitate, care urmărește intensificarea luptei împotriva terorismului la nivel mondial prin cooperarea sistematică și strânsă a tuturor statelor, cât și faptul că Poziția comună 2001/931 a fost adoptată pentru a pune în aplicare această rezoluție, teza reclamantei, prezentată în pofida faptului că poziția comună nu conține a priori nicio limitare în privința originii naționale a autorităților competente, este contrară atât literei, cât și obiectivului acestei poziții comune și se opune, prin aceasta, punerii în aplicare la nivelul Uniunii a rezoluției Consiliului de Securitate.

130    Pe de altă parte, trebuie subliniat că considerentul (6) al Regulamentului nr. 2580/2001 arată că „[acest] regulament reprezintă o măsură necesară la nivel comunitar și complementară procedurilor administrative și judiciare privind organizațiile teroriste din Uniunea Europeană și din țări terțe”.

131    În al doilea rând, trebuie să se considere că argumentul reclamantei are la bază o percepție inexactă a funcției principiului cooperării loiale în cadrul regimului creat de Poziția comună 2001/931 și al adoptării de către Consiliu a unor măsuri restrictive.

132    În temeiul articolului 4 alineatul (3) TUE, relațiile dintre statele membre și instituțiile Uniunii sunt guvernate de obligații reciproce de cooperare loială (Hotărârea Sison T‑341/07, punctul 114 de mai sus, EU:T:2009:372, punctul 94).

133    Astfel cum a arătat jurisprudența, principiul cooperării loiale determină, în contextul aplicării articolului 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931 și a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001, obligația de a urma pe cât posibil aprecierea autorității naționale competente a statului membru în cauză, cel puțin dacă este vorba despre o autoritate judiciară, în special în ceea ce privește existența „unor probe sau indicii serioase și credibile” pe care se bazează decizia acesteia (Hotărârea Sison T‑341/07, punctul 114 de mai sus, EU:T:2009:372, punctul 95).

134    Așadar, acest principiu nu privește, contrar celor sugerate de reclamantă, problema calificării unei autorități naționale drept autoritate competentă în sensul Poziției comune 2001/931, ci numai întinderea obligațiilor Consiliului în privința deciziilor unei astfel de autorități, atunci când aceasta din urmă este o autoritate a unui stat membru.

135    Împrejurarea, în fond exactă, că principiul cooperării loiale se aplică numai în relațiile dintre Uniune și statele membre nu are, așadar, drept consecință imposibilitatea calificării unei autorități a unui stat terț drept autoritate competentă în sensul Poziției comune 2001/931 și, dacă este cazul, imposibilitatea Consiliului de a urma aprecierile acestei autorități.

136    Din considerațiile care precedă rezultă că argumentul prezentat cu titlu principal de reclamantă, potrivit căruia inaplicabilitatea principiului cooperării loiale în relațiile dintre Uniune și statele terțe ar interzice, din principiu, calificarea unei autorități a unui stat terț drept autoritate competentă, trebuie să fie respins. Scopul urmărit de Poziția comună 2001/931 conduce astfel la concluzia opusă.

137    Cu toate acestea, nu este mai puțin adevărat că, astfel cum Tribunalul a dedus din dispozițiile Poziției comune 2001/931, din moment ce mecanismul instituit prin această poziție comună are ca afect să permită Consiliului să includă o persoană pe lista de înghețare a fondurilor în temeiul unei decizii luate de o autoritate națională, verificarea existenței unei decizii a unei autorități naționale care să corespundă definiției cuprinse la articolul 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931 este o condiție prealabilă esențială pentru adoptarea de către Consiliu a propriei decizii de înghețare a fondurilor (a se vedea în acest sens Hotărârea Sison T‑341/07, punctul 114 de mai sus, EU:T:2009:372, punctul 93).

138    Această condiție, formulată de Tribunal în contextul deciziilor adoptate de autoritățile unui stat membru al Uniunii Europene, este cu atât mai importantă în cazul deciziilor adoptate de autoritățile unor state terțe. Astfel, spre deosebire de statele membre, multe dintre statele terțe nu sunt ținute de cerințele care decurg din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950, și niciunul dintre ele nu este supus dispozițiilor Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

139    Consiliului îi revine, așadar, sarcina ca, înainte de a se întemeia pe o decizie a unei autorități a unui stat terț, să verifice cu atenție dacă reglementarea pertinentă a acestui stat asigură o protecție a dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă echivalentă cu cea garantată la nivelul dreptului Uniunii. În plus, trebuie să nu existe elemente care să arate că statul terț ar încălca în practică această reglementare. Astfel, în acest caz, existența unei reglementări care îndeplinește formal condițiile menționate mai sus nu ar permite totuși să se deducă existența unei autorități competente în sensul Poziției comune 2001/931.

140    Trebuie adăugat că, fără o echivalență între nivelul de protecție asigurat de reglementarea statului terț și cel asigurat la nivelul Uniunii, a recunoaște unei autorități naționale a unui stat terț calitatea de autoritate competentă în sensul Poziției comune 2001/931 implică o diferență de tratament între persoanele vizate de măsuri de înghețare a fondurilor adoptate de Uniune în funcție de împrejurarea dacă autorul deciziilor naționale care stau la baza acestor măsuri este o autoritate a unui stat terț sau o autoritate a unui stat membru.

141    Or, trebuie să se constate, astfel cum o face reclamanta, că expunerile de motive ale regulamentelor atacate nu conțin niciun element care să permită să se considere că Consiliul a efectuat o astfel de verificare scrupuloasă a nivelului de garantare a dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă în ceea ce privește reglementarea indiană. Această expunere de motive se limitează, în Regulamentele de punere în aplicare nr. 83/2011‑125/2014 la următoarele considerații:

„Având în vedere comiterea și participarea [LTTE] la acte de terorism, guvernul indian a interzis LTTE în anul 1992 în temeiul Legii din 1967 privind activitățile ilegale (Unlawful Activities Act 1967) și a inclus‑o, ulterior, în lista organizațiilor teroriste care figurează în anexa la Legea (de modificare) din 2004 privind prevenirea activităților ilegale 2004 [Unlawful Activities Prevention (Amendment) Act ].

Deciziile în privința [LTTE] au fost luate, așadar, de autorități competente în sensul articolului 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931.”

142    În schimb, în cazul autorităților britanice care sunt autorități ale unui stat membru al Uniunii, Consiliul a avut grijă, după ce a menționat reglementarea aplicabilă, să constate că deciziile acestor autorități erau supuse unei revizuiri periodice de către o comisie guvernamentală (al cincilea paragraf al expunerilor de motive ale diferitelor regulamente atacate) sau unei căi de atac jurisdicționale (al șaselea paragraf al expunerilor de motive din 25 august și din 15 noiembrie 2010). Or, în ceea ce privește autoritățile indiene (stat terț), acesta nu face nicio apreciere cu privire la nivelul de protecție a dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională oferite de reglementarea indiană.

143    În această privință, Consiliul nu a fost convingător atunci când a sugerat, cu ocazia ședinței, că lipsa unei analize a nivelului protecției în ceea ce privește autoritățile indiene rezulta din faptul că regulamentele atacate ar fi privit revizuiri, iar nu înscrierea inițială, care, la rândul său, ar fi condus la o motivare mult mai detaliată care reflecta o analiză inițială mai aprofundată a reglementării indiene.

144    În primul rând, această sugestie este contrazisă de inserarea repetată a unei motivări specifice în ceea ce privește autoritățile britanice în toate regulamentele atacate succesive. În al doilea rând, Consiliul nu prezintă, în susținerea sugestiei sale, motivele pretins mai detaliate ale regulamentului de înscriere inițială și nici nu pretinde și cu atât mai puțin nu probează că i le‑ar fi comunicat reclamantei. Dacă cele sugerate de Consiliu s‑ar confirma, ar rezulta cel puțin, din cauza faptului că reclamantei i‑ar fi fost transmisă, prin urmare, o motivare incompletă, o încălcare a dreptului la apărare. În al treilea rând, trebuie amintit că măsurile de înghețare a fondurilor, în pofida naturii lor preventive, sunt măsuri susceptibile să aibă o incidență negativă foarte importantă asupra persoanelor și a grupurilor în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 iulie 2013, Comisia/Kadi, C‑584/10 P, C‑593/10 P și C‑595/10 P, Rep., EU:C:2013:518, punctul 132 și jurisprudența citată). În consecință, atât adoptarea, cât și prelungirea acestor măsuri trebuie să se întemeieze pe o motivare suficient de solidă și de explicită.

145    În ceea ce privește Regulamentul de punere în aplicare nr. 790/2014, expunerea de motive este completată cu mențiunea că articolele 36 și 37 din Unlawful Activities Act 1967 conțin dispoziții privind căile de atac și revizuirea listei și că decizia de scoatere în afara legii a LTTE ca asociație ilegală este revizuită periodic de ministrul de interne al Indiei. Consiliul adaugă că ultima revizuire a avut loc la 14 mai 2012 și că, în urma revizuirii efectuate de tribunalul instituit prin Unlawful Activities Act 1967, desemnarea LTTE a fost confirmată de ministrul de interne al Indiei la 11 decembrie 2012. Consiliul indică faptul că aceste decizii au fost publicate prin intermediul unei notificări în jurnalul oficial al Indiei.

146    Întrucât este vorba despre un stat terț, având în vedere considerațiile expuse la punctele 138‑140 de mai sus, este în special sarcina Consiliului să verifice cu scrupulozitate dacă reglementarea relevantă a statului terț asigură o protecție a dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă echivalentă cu cea garantată la nivelul Uniunii. În acest cadru, simpla referire la articole din dispozițiile legislative și la o revizuire periodică efectuată de ministrul de interne nu este suficientă pentru a permite să se constate existența unei verificări scrupuloase a garanțiilor oferite de statul terț în cauză în ceea ce privește protecția dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă.

147    Din considerațiile care precedă rezultă că, având în vedere expunerile de motive ale regulamentelor atacate, nu se poate considera că Consiliul a efectuat, anterior menținerii reclamantei pe lista de înghețare a fondurilor, verificarea scrupuloasă a faptului că statul terț în cauză dispunea de o reglementare care garanta respectarea dreptului la apărare, precum și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă, într‑o măsură echivalentă cu cea garantată la nivelul Uniunii.

148    Această situație se regăsește cu atât mai puțin cu cât expunerile de motive ale regulamentelor atacate nu menționează în niciun fel dispozițiile indiene, în special Legea privind prevenirea terorismului [Prevention of Terrorism Act (POTA)]. Apărarea arată, însă a posteriori în fața Tribunalului, că acestea erau pertinente, întrucât prevedeau procedura aplicabilă scoaterii în afara legii a grupurilor despre care se considera că încalcă legile indiene privind activitățile ilegale. Această lacună în motivarea regulamentelor atacate confirmă absența unei analize scrupuloase, deși aceasta este deosebit de importantă în cazul deciziilor unor autorități ale unor state terțe.

149    Această absență a unei analize scrupuloase în etapa adoptării regulamentelor atacate și încălcarea obligației de motivare care rezultă din aceasta nu pot fi acoperite prin trimiterile și explicațiile oferite de Consiliu pentru prima dată în fața Tribunalului.

150    Trebuie subliniat, în sfârșit, în legătură cu considerațiile expuse la punctul 139 a doua frază de mai sus, că nici Consiliul și nici vreun intervenient în susținerea sa nu răspund la argumentele din cererea introductivă, reluate în replică, potrivit cărora abrogarea POTA în anul 2004 era rezultatul faptului că acest text ar fi condus la privări de libertate arbitrare, la acte de tortură, la dispariții și la execuții extrajudiciare și potrivit cărora modificările legislative intervenite după această abrogare nu ar fi rezolvat problemele.

151    În consecință, dacă autoritățile britanice menționate în expunerile de motive ale regulamentelor atacate au putut să fie în mod corect calificate drept autorități competente de către Consiliu, acest lucru nu era posibil, cel puțin date fiind expunerile de motive ale regulamentelor atacate, în cazul autorităților indiene.

152    Se impune, prin urmare, admiterea prezentului motiv în măsura în care acesta privește autoritățile indiene și respingerea sa în măsura în care privește autoritățile britanice.

153    Este necesar ca examinarea acțiunii să continue cu cea a criticilor reclamantei formulate cu privire la abordarea urmată de Consiliu și la motivele reținute pentru menținerea sa pe lista de înghețare a fondurilor, în special cu examinarea criticii potrivit căreia imputarea în sarcina reclamantei a actelor de violență menționate în expunerile de motive ale regulamentelor atacate nu ar avea niciun temei juridic sau factual suficient.

154    În acest scop, este necesar să fie examinate, împreună, motivele al patrulea‑al șaselea, luate împreună cu al doilea motiv.

 Cu privire la motivele al patrulea‑al șaselea, luate împreună cu al doilea motiv

 Argumentele părților

155    Reclamanta arată că, departe de a fi procedat la o analiză serioasă a rezultatelor procedurilor la nivel național, cum impunea totuși articolul 1 alineatul (6) din Poziția comună 2001/931, Consiliul nu și‑a întemeiat regulamentele atacate pe decizii ale unor autorități competente, ci pe o listă de acte imputate reclamantei direct de către el. Această listă nu ar constitui o decizie a unei autorități competente. Imputarea pe care ar conține‑o nu ar avea niciun temei juridic și factual suficient (al doilea și al patrulea motiv). În plus, expunerile de motive ale regulamentelor atacate ar fi prea lacunare pentru a permite reclamantei să își organizeze o apărare eficace și pentru a permite un control jurisdicțional (al cincilea și al șaselea motiv).

156    Consiliul, susținut de interveniente, contestă argumentele reclamantei și susține că a efectuat o revizuire de fond detaliată înainte de a decide, prin regulamentele atacate, menținerea reclamantei pe lista de înghețare a fondurilor. În ceea ce privește rezultatul acestei revizuiri, ar fi vorba despre un aspect de natură politică a cărui tranșare ar fi de competența exclusivă a legiuitorului. Consiliul s‑ar bucura de o largă putere de apreciere. În ceea ce privește modul în care a luat în considerare evoluția procedurilor la nivel național, Consiliul face trimitere la două cereri de radiere prezentate de reclamantă la Home Secretary în anul 2007 și în anul 2009, care ar fi fost respinse. Consiliul contestă faptul că nu ar fi luat în considerare în mod corespunzător evoluția situației din Sri Lanka în urma înfrângerii militare a reclamantei în anul 2009. Acesta consideră că și‑a respectat pe deplin obligația de motivare și contestă faptul că ar fi fost încălcat dreptul la apărare al reclamantei. În ceea ce privește faptele imputate reclamantei, ar fi fost sarcina acesteia să le conteste, dacă era cazul, la nivel național. În fond, aceste fapte ar constitui elemente de context, notorii, pe care reclamanta le‑ar fi cunoscut de mult timp, însă pe care aceasta le‑ar contesta numai în fața Tribunalului.

 Aprecierea Tribunalului

157    În primul rând, trebuie amintit că, după ce adoptă, în temeiul unor decizii ale unor autorități naționale competente, o decizie de înscriere a unei persoane sau a unui grup pe lista de înghețare a fondurilor, Consiliul trebuie să se asigure la intervale regulate, cel puțin o dată pe semestru, că menținerea persoanei interesate pe lista în litigiu rămâne justificată.

158    Dacă verificarea existenței unei decizii a unei autorități naționale care să corespundă definiției prevăzute la articolul 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931 apare ca fiind o condiție prealabilă esențială pentru adoptarea de către Consiliu a unei decizii inițiale de înghețare a fondurilor, verificarea măsurilor luate în urma acestei decizii la nivel național este indispensabilă în contextul adoptării unei decizii subsecvente de înghețare a fondurilor (Hotărârea din 12 decembrie 2006, Organisation des Modjahedines du peuple d’Iran/Consiliul, T‑228/02, Rep., EU:T:2006:384, punctul 117, denumită în continuare „Hotărârea OMPI T‑228/02”, și Hotărârea din 11 iulie 2007, Sison/Consiliul, T‑47/03, EU:T:2007:207, punctul 164). Problema relevantă cu ocazia examinării menținerii unei persoane pe lista în litigiu este dacă în intervalul scurs de la data înscrierii acelei persoane pe lista respectivă sau de la momentul revizuirii precedente s‑a schimbat situația de fapt într‑o asemenea măsură încât să nu se mai poată trage aceeași concluzie în ceea ce privește implicarea acestei persoane în activități teroriste (Hotărârea Al‑Aqsa C‑539/10, punctul 105 de mai sus, EU:C:2012:711, punctul 82).

159    În al doilea rând, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, motivarea impusă la articolul 296 TFUE, care trebuie să fie adaptată naturii actului în cauză și contextului în care acesta a fost adoptat, trebuie să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul instituției care a emis actul, astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de temeiurile măsurii luate, iar instanței competente, să își exercite controlul de legalitate. Cerința motivării trebuie apreciată în funcție de împrejurările cauzei, în special de conținutul actului, de natura motivelor invocate și de interesul de a primi explicații propriu destinatarului sau altor persoane vizate în mod direct și individual de acest act (a se vedea Hotărârea OMPI T‑228/02, punctul 158 de mai sus, EU:T:2006:384, punctul 141 și jurisprudența citată).

160    În contextul adoptării unei decizii de înghețare a fondurilor în temeiul Regulamentului nr. 2580/2001, motivarea acesteia trebuie apreciată în primul rând având în vedere condițiile legale de aplicare a acestui regulament într‑un caz determinat, astfel cum sunt enunțate la articolul 2 alineatul (3) și, pe cale de trimitere, fie la articolul 1 alineatul (4), fie la articolul 1 alineatul (6) din Poziția comună 2001/931, după cum este vorba despre o decizie inițială sau despre o decizie subsecventă de înghețare a fondurilor (Hotărârea OMPI T‑228/02, punctul 158 de mai sus, EU:T:2006:384, punctul 142).

161    În această privință, Tribunalul nu poate admite ca motivarea să poată să constea numai într‑o formulare generală și stereotipă, calchiată pe redactarea articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 și a articolului 1 alineatele (4) sau (6) din Poziția comună 2001/931. În conformitate cu principiile amintite mai sus, Consiliul este ținut să menționeze elementele de fapt și de drept de care depinde justificarea legală a deciziei sale și considerațiile care l‑au condus la adoptarea acesteia. Motivarea unei astfel de măsuri trebuie, așadar, să indice motivele specifice și concrete pentru care Consiliul consideră că reglementarea pertinentă este aplicabilă persoanei interesate (a se vedea Hotărârea OMPI T‑228/02, punctul 158 de mai sus, EU:T:2006:384, punctul 143 și jurisprudența citată).

162    Prin urmare, atât motivarea unei decizii inițiale de înghețare a fondurilor, cât și motivarea deciziilor subsecvente trebuie să privească nu numai condițiile legale de aplicare a Regulamentului nr. 2580/2001, în special existența unei decizii naționale adoptate de către o autoritate competentă, ci și motivele specifice și concrete pentru care Consiliul consideră, în exercitarea puterii sale de apreciere discreționare, că persoana interesată trebuie să facă obiectul unei măsuri de înghețare a fondurilor (Hotărârea Sison T‑341/07, punctul 114 de mai sus, EU:T:2009:372, punctul 60).

163    În al treilea rând, în ceea ce privește controlul exercitat de Tribunal, acesta a recunoscut că Consiliul dispune de o largă putere de apreciere în ceea ce privește elementele care trebuie luate în considerare în vederea adoptării de sancțiuni economice și financiare pe baza articolelor 75 TFUE, 215 TFUE și 352 TFUE în conformitate cu o poziție comună adoptată în temeiul politicii externe și de securitate comună. Această putere de apreciere privește în special considerațiile de oportunitate pe care se bazează astfel de decizii (a se vedea Hotărârea Sison T‑341/07, punctul 114 de mai sus, EU:T:2009:372, punctul 97 și jurisprudența citată). Totuși, deși Tribunalul recunoaște Consiliului o marjă de apreciere în domeniu, aceasta nu implică faptul că instanța comunitară trebuie să se abțină de la controlul interpretării de către această instituție a datelor pertinente. Astfel, instanța Uniunii trebuie nu numai să verifice exactitatea materială a elementelor de probă invocate, credibilitatea și coerența acestora, ci și să controleze dacă aceste elemente constituie toate datele pertinente care trebuie luate în considerare pentru a aprecia situația și dacă sunt de natură să susțină concluziile care sunt desprinse din acestea. Totuși, în cadrul acestui control, Tribunalul nu trebuie să înlocuiască aprecierea Consiliului cu privire la oportunitate cu propria apreciere (a se vedea Hotărârea Sison T‑341/07, punctul 114 de mai sus, EU:T:2009:372, punctul 98 și jurisprudența citată).

164    În al patrulea rând, în ceea ce privește temeiurile juridice și factuale ale unei decizii de înghețare a fondurilor în materie de terorism, trebuie amintit că, potrivit articolului 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931, lista de înghețare a fondurilor este întocmită pe baza unor informații precise sau a unor elemente de dosar care arată că s‑a luat o decizie de către o autoritate competentă față de această persoană, față de acest grup sau de această entitate, fie este vorba despre inițierea unor cercetări sau a urmăririi penale pentru un act de terorism ori pentru tentativa de a săvârși, de a participa la sau de a facilita un astfel de act, bazate pe probe sau pe indicii serioase și credibile, fie că este vorba despre o condamnare pentru astfel de fapte.

165    În Hotărârea Al‑Aqsa (C‑539/10 P, punctul 105 de mai sus, EU:C:2012:711), Curtea a amintit că din trimiterea făcută în cuprinsul articolului 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931 la o decizie a unei „autorități competente”, precum și din noțiunile „informații precise” și „probe sau indicii serioase și credibile” rezultă că această dispoziție are ca obiectiv protejarea persoanelor vizate prin asigurarea că înscrierea lor de către Consiliu pe lista în litigiu nu poate fi operată decât dacă are o bază factuală suficient de solidă și că respectiva poziție comună urmărește atingerea acestui obiectiv prin intermediul cerinței existenței unei decizii a unei autorități naționale (punctul 68 din hotărâre). Astfel, a arătat Curtea, Uniunea nu dispune de mijloace prin care să efectueze ea însăși investigații privind implicarea unei persoane în acte de terorism (punctul 69 din hotărâre).

166    Motivele reținute de Consiliu drept temei al regulamentelor atacate trebuie să fie examinate în lumina considerațiilor care precedă.

167    Această expunere de motive începe cu un paragraf în care Consiliul, în primul rând, o descrie pe reclamantă ca fiind un „grup terorist” format în anul 1976, care luptă pentru un stat tamil separat în regiunile de nord și de est din Sri Lanka, în al doilea rând, afirmă că reclamanta a comis „un anumit număr de acte de terorism incluzând atacuri și acțiuni de intimidare repetate asupra civililor, atacuri frecvente împotriva obiectivelor guvernamentale, dezintegrarea proceselor politice, răpiri și asasinate politice” și, în al treilea rând, exprimă opinia că, „deși recenta înfrângere militară a LTTE a slăbit semnificativ structura sa, intenția probabilă a acestei organizații este de a continua atacurile teroriste în Sri Lanka” (primul paragraf al expunerilor de motive ale regulamentelor atacate).

168    În continuare, Consiliul întocmește o listă a „activităților teroriste” pe care, în opinia sa, reclamanta le‑a desfășurat între luna august 2005 și luna aprilie 2009 sau – în funcție de regulamentele atacate – luna iunie 2010 (al doilea paragraf al expunerilor de motive ale regulamentelor atacate).

169    Consiliul, după ce a considerat că „aceste acte intră sub incidența articolului 1 alineatul (3) literele (a), (b), (c), (f) și (g) din Poziția comună 2001/931 și au fost comise pentru atingerea scopurilor menționate la articolul 1 alineatul (3) [punctele] (i) și (iii) din poziția comună menționată” și că „LTTE intră sub incidența articolului 2 alineatul (3) [punctul] (i) din Regulamentul nr. 2580/2001” (al treilea și al patrulea paragraf ale expunerilor de motive ale regulamentelor atacate), menționează decizii pe care autoritățile britanice și indiene le‑ar fi adoptat în anul 1992, în anul 2001 și în anul 2004, împotriva reclamantei (al cincilea și al șaselea paragraf al expunerilor de motive ale Regulamentelor de punere în aplicare nr. 83/2011‑125/2014), precum și în anul 2012 (al șaselea și al șaptelea paragraf al expunerii de motive a Regulamentului de punere în aplicare nr. 790/2014).

170    În ceea ce privește doar deciziile britanice, Consiliul face referire la faptul că acestea sunt revizuite regulat de un comitet intern al guvernului sau pot face obiectul unei cereri de reexaminare sau al unui apel.

171    Consiliul deduce din aceste considerente că „[d]eciziile în privința [LTTE] au fost luate, așadar, de autorități competente în sensul articolului 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931” (al șaptelea paragraf al expunerilor de motive ale regulamentelor atacate).

172    În sfârșit, Consiliul „constată că deciziile sus‑menționate […] sunt încă în vigoare și […] consideră că motivele care au justificat înscrierea [LTTE] pe lista [de înghețare a fondurilor] rămân valabile” (al optulea paragraf al expunerilor de motive ale regulamentelor atacate). Consiliul conchide că reclamanta trebuie să continue să figureze pe această listă (al nouălea paragraf al expunerilor de motive ale regulamentelor atacate).

173    Trebuie arătat mai întâi că, deși lista faptelor întocmită de Consiliu în al doilea paragraf al expunerilor de motive ale regulamentelor atacate joacă un rol determinant în aprecierea oportunității de a menține înghețarea fondurilor reclamantei, din moment ce această listă constituie temeiul constatării de către Consiliu a existenței unor acte de terorism comise de reclamantă, niciuna dintre aceste fapte nu a fost examinată în deciziile naționale invocate în al cincilea și în al șaselea paragraf al expunerilor de motive ale Regulamentelor de punere în aplicare nr. 83/2011‑125/2014 și în al șaselea și al șaptelea paragraf al expunerii de motive a Regulamentului de punere în aplicare nr. 790/2014.

174    Astfel, în ceea ce privește Regulamentele de punere în aplicare nr. 83/2011‑125/2014, toate aceste fapte sunt ulterioare deciziilor naționale invocate în expunerile d emotive ale acestor regulamente. Acestea nu pot, așadar, să fi fost examinate în aceste decizii.

175    Or, deși arată că deciziile naționale pe care le evocă au rămas în vigoare, expunerile de motive ale Regulamentelor de punere în aplicare nr. 83/2011‑125/2014 nu conțin nicio referire la decizii naționale mai recente și cu atât mai puțin motivele unor astfel de decizii.

176    Confruntat cu criticile reclamantei în această privință, Consiliul nu prezintă nicio decizie mai recentă a autorităților britanice sau indiene cu privire la care să dovedească că le‑ar fi avut la dispoziție la momentul adoptării Regulamentelor de punere în aplicare nr. 83/2011‑125/2014 atacate și din care ar reieși, concret, că faptele listate în expunerile de motive fuseseră efectiv examinate și reținute de aceste autorități.

177    În ceea ce privește procedura britanică, Consiliul prezintă numai deciziile din 2001 evocate în expunerile de motive ale regulamentelor atacate. Consiliul nu prezintă nicio decizie britanică ulterioară și cu atât mai puțin motivarea unei astfel de decizii. Acesta evocă cel mult, fără însă a le prezenta și fără a da vreo indicație precisă cu privire la motivarea lor concretă, o decizie a UK Treasury din 7 decembrie 2009, precum și respingerile a două cereri ale LTTE, introduse în anul 2007 și în anul 2009, prin care solicita retragerea sa de pe lista britanică de înghețare a fondurilor.

178    În ceea ce privește decizia judiciară indiană din 12 noiembrie 2010 prezentată de Consiliu în etapa duplicilor și o decizie judiciară indiană din 7 noiembrie 2012, prezentată în răspunsul Consiliului din 6 februarie 2014 la o întrebare adresată de Tribunal, însă pe care nu a prezentat‑o, acestea sunt, ținând seama de considerațiile cuprinse la punctele 138-140 de mai sus, lipsite de pertinență. În cele din urmă și cu titlu suplimentar, trebuie arătat că aceste decizii nu menționează și nici nu se pronunță cu privire la niciuna dintre cele 24, apoi 21 de fapte listate în mod specific în expunerile de motive ale Regulamentelor de punere în aplicare nr. 83/2011‑125/2014.

179    În ceea ce privește Regulamentul de punere în aplicare nr. 790/2014, considerațiile expuse la punctul 178 de mai sus sunt valabile și pentru deciziile indiene din 2012 (printre care decizia judiciară din 7 noiembrie 2012) menționate, pentru prima dată, în al șaptelea paragraf al expunerii de motive a acestui regulament.

180    În ceea ce privește deciziile franceze din 23 noiembrie 2009 și din 22 februarie 2012 (una pronunțată în primă instanță, iar una în apel) evocate de Consiliu în duplica sa în cauza T‑508/11 și care ar fi luat, în opinia sa, în considerare o parte dintre faptele menționate în expunerea de motive a regulamentelor atacate, se impune să se arate cele ce urmează.

181    În primul rând, aceste decizii nu sunt menționate în expunerile de motive ale regulamentelor atacate adoptate anterior duplicii. De aceea, ele constituie o tentativă de motivare tardivă, inadmisibilă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 noiembrie 2013, North Drilling/Consiliul, T‑552/12, EU:T:2013:590, punctul 26, și Hotărârea din 12 decembrie 2013, Nabipour și alții/Consiliul, T‑58/12, EU:T:2013:640, punctele 36-39).

182    În al doilea rând și mult mai important, aceste decizii franceze nici măcar nu sunt menționate în regulamentele atacate adoptate ulterior duplicii (Regulamentele de punere în aplicare nr. 542/2012, 1169/2012, 714/2013, 125/2014 și 790/2014). Or, Consiliul nu poate revendica, drept „elemente de motivare” a măsurilor sale restrictive, decizii naționale pe care nu le invocă în expunerile de motive ale regulamentelor atacate adoptate ulterior datei la care a luat cunoștință de respectivele decizii.

183    Considerațiile formulate la punctele 180-182 de mai sus sunt valabile și în privința unei decizii germane evocate de Consiliu, pentru prima dată, în ședință.

184    Consiliul susține totuși, în duplică, că faptele enumerate în expunerile de motive „se înscriu în contextul, cunoscut de toată lumea […] al conflictului care a avut loc în Sri Lanka și la care reclamanta era parte” și că „aceste elemente contextuale, întemeiate pe evenimente notorii, sunt destinate să o informeze pe destinatara măsurilor preventive adoptate cu privire la motivele pe care Consiliul și‑a întemeiat aprecierea referitoare la amenințarea teroristă pe care o reprezintă aceasta”. Consiliul evocă, pentru a‑și susține referirea la „elemente contextuale”, Hotărârea PMOI T‑256/07, punctul 106 de mai sus (EU:T:2008:461, punctul 90). Acesta face, în susținerea argumentului său întemeiat pe notorietatea faptelor imputate reclamantei, trimiteri la articole de presă găsite pe internet.

185    Consiliul adaugă că „această motivare factuală nu urmărește să se substituie unei eventuale aprecieri judiciare, cu autoritate de lucru judecat, a răspunderii civile sau penale a autorilor acestor acte sau a imputării în sarcina acestora a actelor menționate, întrucât obiectul său nu este acesta”. Consiliul arată că „aceste elemente erau nu numai publice, ci și perfect cunoscute de reclamantă la data adoptării regulamentelor atacate”.

186    Aceste argumente, combinate cu lipsa oricărei referiri, în expunerile de motive ale regulamentelor atacate, la decizii ale unor autorități competente mai recente decât faptele imputate și care să facă trimitere la acele fapte, sunt dovada clară a faptului că Consiliul nu și‑a întemeiat regulamentele atacate pe aprecieri cuprinse în decizii ale unor autorități competente, ci pe informații pe care le‑a obținut din presă sau de pe internet.

187    Cu toate acestea, astfel cum reiese din elementele amintite la punctele 164 și 165 de mai sus, Poziția comună 2001/931 impune, pentru protejarea persoanelor vizate și având în vedere absența unor mijloace de investigare proprii Uniunii, ca baza factuală a unei decizii a Uniunii de înghețare a fondurilor în materie de terorism să se întemeieze pe elemente examinate concret și reținute în decizii ale unor autorități naționale competente în sensul Poziției comune 2001/931, iar nu pe elemente pe care Consiliul le‑ar fi obținut din presă sau de pe internet.

188    Numai pe o astfel de bază factuală fiabilă Consiliul poate, în continuare, să exercite marja largă de apreciere de care dispune în cadrul adoptării unor decizii de înghețare a fondurilor la nivelul Uniunii, în special în ceea ce privește considerațiile de oportunitate pe care se întemeiază astfel de decizii.

189    Din considerațiile care precedă reiese că Consiliul nu a respectat aceste cerințe ale Poziției comune 2001/931.

190    Motivarea regulamentelor atacate evidențiază, de altfel, un raționament al Consiliului care operează contrar cerințelor poziției comune.

191    Astfel, în loc să ia drept temei factual al aprecierii sale decizii ale unor autorități naționale care au luat în considerare fapte precise și care au acționat pe baza acestora și să verifice apoi că faptele menționate constituie într‑adevăr „acte de terorism”, iar grupul vizat este într‑adevăr „un grup”, în sensul definiției date de Poziția comună 2001/931, pentru a decide în cele din urmă, pe această bază și în exercitarea puterii largi de apreciere de care dispune, eventuala adoptare a unei decizii la nivelul Uniunii, Consiliul, în expunerile de motive ale regulamentelor atacate, procedează invers.

192    Acesta începe cu aprecieri care în realitate îi aparțin, calificând reclamanta drept teroristă încă din prima frază a expunerilor de motive – ceea ce clarifică chestiunea pe care aceste motive se prezumă că trebuie să o tranșeze – și imputându‑i o serie de acte de violență culese din presă și de pe internet (primul și al doilea paragraf ale expunerilor de motive ale regulamentelor atacate).

193    Trebuie subliniat, în această privință, că împrejurarea că este vorba despre o revizuire a listei de înghețare a fondurilor, așadar urmarea unor examinări anterioare, nu poate justifica această calificare efectuată de la bun început. Fără a lăsa deoparte trecutul, revizuirea unei măsuri de înghețare a fondurilor este, prin ipoteză, deschisă posibilității ca persoana sau grupul în cauză să nu mai fie terorist la momentul la care Consiliul decide. Așadar, numai la încheierea acestei revizuiri Consiliul poate trage o concluzie.

194    Consiliul constată, în continuare, că faptele pe care i le impută reclamantei se încadrează în definiția actului de terorism în sensul Poziției comune 2001/931 și că reclamanta este un grup în sensul acestei poziții (al treilea și al patrulea paragraf ale expunerilor de motive ale regulamentelor atacate).

195    Numai după ce face aceste afirmații, Consiliul evocă decizii ale unor autorități naționale (al cincilea‑al optulea paragraf ale expunerilor de motive ale regulamentelor atacate), care se dovedesc însă a fi, în orice caz pentru Regulamentele de punere în aplicare nr. 83/2011‑125/2014, anterioare faptelor imputate.

196    Consiliul nu încearcă să demonstreze, în expunerile de motive ale acestor din urmă regulamente de punere în aplicare, că prin eventuale decizii naționale de revizuire ulterioare sau prin alte decizii ale unor autorități competente au fost efectiv examinate și reținute faptele concrete care figurează la începutul expunerilor de motive menționate. Acesta se mulțumește, în expunerile de motive ale Regulamentelor de punere în aplicare nr. 83/2011‑125/2014, să citeze deciziile naționale inițiale și să indice, fără alte detalii, că acestea sunt în continuare în vigoare. Consiliul nu a menționat decizii naționale ulterioare faptelor concret imputate reclamantei decât în expunerea de motive a Regulamentului de punere în aplicare nr. 790/2014, însă nici de această dată nu justifică faptul că acele decizii – în fond lipsite de pertinență având în vedere considerațiile de la punctele 138‑140 de mai sus – au examinat și au reținut efectiv faptele concrete care figurează la începutul respectivei expuneri de motive.

197    Prezenta cauză diferă, așadar, în mod clar de celelalte cauze care au inaugurat, în fața Tribunalului, contenciosul referitor la măsurile de înghețare a fondurilor în materie de terorism, ulterior adoptării Poziției comune 2001/931 (cauzele Al‑Aqsa/Consiliul, Sison/Consiliul și People’s Mojahedin Organization of Iran/Consiliul).

198    Astfel, în timp ce, în acele prime cauze ale contenciosului Uniunii în materie de terorism, baza factuală a regulamentelor Consiliului avea ca sursă decizii ale unor autorități naționale, Consiliul nu se mai întemeiază, în prezenta cauză, pe fapte care să fi fost apreciate mai întâi de autorități naționale, ci procedează el însuși la propriile imputări factuale autonome pe baza presei sau a internetului. Prin aceasta, Consiliul exercită funcțiile„autorității competente” în sensul articolului 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931, ceea ce nu corespunde însă, astfel cum a arătat în esență Curtea, nici competenței sale potrivit acestei poziții comune, nici mijloacelor de care dispune.

199    Prin urmare, Consiliul evocă în van (a se vedea punctul 184 de mai sus), printre altele, Hotărârea PMOI T‑256/07, punctul 106 de mai sus (EU:T:2008:461, punctul 90). Astfel, în acea cauză, actele enumerate în expunerea de motive a înghețării fondurilor transmisă de Consiliu către People’s Mojahedin Organization of Iran (denumită în continuare „PMOI”) nu proveneau din aprecieri autonome ale Consiliului, ci din aprecierile autorității naționale competente. Astfel cum reiese din cuprinsul punctului 90 din Hotărârea PMOI T‑256/07, punctul 106 de mai sus (EU:T:2008:461), expunerea de motive din 30 ianuarie 2007 transmisă grupului vizat (PMOI) menționa acte de terorism de care PMOI ar fi fost responsabilă și indica faptul că, „ca urmare a acestor acte, fusese luată o decizie de către o autoritate națională competentă”. Actele enumerate în expunerea de motive a Consiliului din 30 ianuarie 2007 transmisă către PMOI fuseseră, așadar, examinate și reținute în sarcina acestui grup de autoritatea națională competentă. Listarea lor nu decurgea, așadar, spre deosebire de prezenta cauză, din aprecieri autonome ale Consiliului.

200    De asemenea, în cauza T‑348/07, Al‑Aqsa/Consiliul, Tribunalul dispunea de textul deciziilor unor autorități competente invocate în expunerile de motive ale regulamentelor atacate și le‑a analizat în detaliu. Tribunalul a conchis că nicio eroare vădită de apreciere nu fusese comisă de Consiliu atunci când acesta reținuse că reclamanta știa că fondurile pe care le colecta vor fi utilizate în scopuri teroriste (Hotărârea Al‑Aqsa T‑348/07, punctul 105 de mai sus, EU:T:2010:373, punctele 121-133). Baza factuală pe care lucra Consiliul era, așadar, potrivit constatărilor Tribunalului, o bază factuală foarte solidă, care decurgea direct din constatările efectuate de autoritățile naționale competente. În Hotărârea din 11 iulie 2007, Al‑Aqsa/Consiliul (T‑327/03, EU:T:2007:211), reiese cu claritate din motivare (punctele 17-20 din hotărâre) că aprecierile care au stat la baza măsurilor Uniunii de înghețare a fondurilor nu se întemeiau pe constatările proprii ale Consiliului, ci pe constatări care proveneau din decizii ale unor autorități naționale competente.

201    De asemenea, în cauza T‑341/07, Sison/Consiliul, aprecierile aflate la baza măsurii de înghețare a fondurilor nu se întemeiau pe constatări factuale care nu erau ale Consiliului, ci rezultau din decizii care aveau autoritate de lucru judecat și erau adoptate de autorități naționale competente [Raad van State (Consiliul de Stat, Țările de Jos) și Rechtbank (tribunal, Țările de Jos)] (Hotărârea Sison T‑341/07, punctul 114 de mai sus, EU:T:2009:372, punctele 1, 88 și 100-105).

202    Trebuie adăugat că este cert că motivarea factuală a regulamentelor atacate, așadar lista faptelor imputate de Consiliu reclamantei în speță nu constituie, pentru a prelua argumentul Consiliului (a se vedea punctul 185 de mai sus) o „apreciere judiciară care are autoritate de lucru judecat”. Totuși, această motivare factuală a regulamentelor atacate a jucat un rol determinant în aprecierea de către Consiliu a oportunității menținerii reclamantei pe lista de înghețare a fondurilor și că Consiliul, departe de a fi dovedit că și‑a întemeiat această motivare pe decizii ale unor autorități competente, atestă în realitate că s‑a bazat pe informații obținute din presă și de pe internet.

203    Tribunalul consideră că această abordare contravine sistemului pe două niveluri instituit prin Poziția comună 2001/931 în materie de terorism.

204    Deși, astfel cum a arătat Curtea, întrebarea la care trebuie să se răspundă cu ocazia unei revizuiri este dacă, de la înscrierea persoanei în cauză pe lista de înghețare a fondurilor sau de la precedenta revizuire, situația de fapt s‑a schimbat într‑atât încât nu mai permite să se tragă aceeași concluzie referitor la implicarea acestei persoane în activități teroriste (Hotărârea Al‑Aqsa C‑539/10, punctul 105 de mai sus, EU:C:2012:711, punctul 82), ceea ce are drept consecință posibilitatea Consiliului de a decide, dacă este cazul și în cadrul puterii sale largi de apreciere, să mențină o persoană pe lista de înghețare a fondurilor în absența unei schimbări în situația de fapt, orice nou act de terorism pe care Consiliul îl include în motivarea sa cu ocazia revizuirii, pentru a justifica menținerea persoanei în cauză pe lista de înghețare a fondurilor, trebuie, în sistemul decizional pe două niveluri al Poziției comune 2001/931 și din cauza absenței unor mijloace de investigare ale Consiliului, să fi făcut obiectul unei examinări și al unei decizii a unei autorități competente în sensul acestei poziții comune.

205    Consiliul și Comisa sugerează în van că absența unei referiri, în expunerile de motive ale regulamentelor atacate, la decizii ale unor autorități competente precise care au examinat concret și au reținut faptele redate la începutul expunerilor de motive menționate ar fi imputabilă reclamantei, care ar fi putut și ar fi trebuit, potrivit Consiliului și Comisiei, să conteste măsurile restrictive luate împotriva sa la nivel național.

206    Pe de o parte, obligația Consiliului de a‑și întemeia deciziile de înghețare a fondurilor în materie de terorism pe o bază factuală rezultată din decizii ale unor autorități competente decurge direct din sistemul pe două niveluri instituit de Poziția comună 2001/931, astfel cum a confirmat Hotărârea Al‑Aqsa C‑539/10, punctul 105 de mai sus (EU:C:2012:711, punctele 68 și 69). Această obligație nu este, așadar, condiționată de comportamentul persoanei sau al grupului vizat. Consiliul trebuie, în temeiul obligației de motivare, care este o normă fundamentală de procedură, să indice, în expunerile de motive ale deciziilor sale de înghețare a fondurilor, deciziile autorităților naționale competente care au examinat concret și au reținut faptele de terorism pe care el le preia drept bază factuală a propriilor decizii.

207    Pe de altă parte, argumentul Consiliului și al Comisiei nu face, în definitiv, decât să susțină constatarea, deja efectuată la punctul 186 de mai sus, potrivit căreia Consiliul s‑a întemeiat, în realitate, pe informații pe care le‑a obținut el însuși din presă și de pe internet, iar nu pe aprecieri cuprinse în decizii ale unor autorități competente. În această privință, este paradoxal faptul că Consiliul reproșează reclamantei că nu a contestat la nivel național imputări factuale pe care nu reușește el însuși să le lege de vreo decizie precisă a unei autorități competente.

208    În sfârșit, acest argument pare cel puțin problematic în măsura în care lasă să se creadă că deciziile naționale de înghețare a fondurilor pe care Consiliul decide, în aplicarea pe care o dă Poziției comune 2001/931, să se întemeieze ar putea ele însele, câtă vreme nu a fost formulată la nivel național nicio contestație de către partea interesată, să nu aibă la bază niciun act de terorism.

209    Tot în van Consiliul și Comisia contestă obligația de a extrage baza factuală a regulamentelor de înghețare a fondurilor din decizii ale unor autorități competente pentru motivul că aceasta ar putea conduce, în lipsa unor asemenea decizii, la radieri nejustificate ale unor persoane sau grupuri de pe lista de înghețare a fondurilor. Consiliul și Comisia evocă în special diferențele în ritmul temporal de revizuire care ar putea exista în statele membre în raport cu ritmul semestrial aplicabil la nivelul Uniunii.

210    Pe de o parte, din nou, această contestație este contrară cerinței Poziției comune 2001/931 [articolul 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931], astfel cum a fost confirmat în Hotărârea Al‑Aqsa C‑539/10, punctul 105 de mai sus (EU:C:2012:711, punctele 68 și 69), care impune, pentru protejarea persoanelor vizate și având în vedere absența unor mijloace de investigare proprii Uniunii, ca baza factuală a unei decizii de înghețare a fondurilor în materie de terorism să se sprijine pe elemente care au fost examinate și reținute concret în decizii ale unor autorități naționale competente în sensul Poziției comune 2001/931. Pe de altă parte, trebuie arătat că, în sistemul pe două niveluri al acestei poziții comune și pentru a asigura eficacitatea luptei împotriva terorismului, statelor membre le revine sarcina de a transmite regulat Consiliului, iar acestuia de a colecta, deciziile autorităților competente adoptate în respectivele state membre, precum și motivarea acestor decizii.

211    Această transmitere și această colectare necesară a deciziilor autorităților competente corespund de altfel întru totul circuitului informațiilor prevăzut printre altele la punctele 2, 3, 8 și 24 din documentul intitulat „Working methods of the Working Party on implementation of Common Position 2001/931 on the application of specific measures to combat terrorism” (Metode de lucru ale grupului de lucru privind punerea în aplicare a Poziției comune 2001/931 privind aplicarea de măsuri specifice pentru combaterea terorismului), care figurează în anexa II la documentul 10826/1/07 REV 1 al Consiliului din 28 iunie 2007.

212    Dacă, în pofida acestei transmiteri de informații, Consiliul nu dispune de o decizie a unei autorități competente privind o anumită faptă susceptibilă de a constitui un act de terorism, acestuia îi revine sarcina, în absența unor mijloace de investigare proprii, să ceară aprecierea unei autorități naționale competente cu privire la această faptă, în vederea adoptării unei decizii de către acea autoritate.

213    În acest scop, Consiliul se poate adresa celor 28 de state membre ale Uniunii Europene și mai precis, printre acestea, acelora dintre statele membre care eventual au examinat deja situația persoanei sau a grupului în cauză. Acesta se poate de asemenea adresa unui stat terț care îndeplinește condițiile impuse în materie de drepturi la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă. Decizia în cauză, care trebuie să fie, potrivit Poziției comune 2001/931, „inițierea unor cercetări sau a urmăririi penale […] sau […] o condamnare”, nu trebuie să fie în mod necesar decizia națională de revizuire periodică a înscrierii persoanei sau a grupului în cauză pe lista națională de înghețare a fondurilor. Însă, chiar și în acest din urmă caz, existența la nivel național a unui ritm de revizuire periodică diferit de cel în vigoare la nivelul Uniunii nu poate să justifice amânarea de către statul membru în cauză a examinării, solicitate de Consiliu, a faptei în cauză. Ținând seama atât de structura pe două niveluri a sistemului instituit de Poziția comună 2001/931, cât și de obligațiile reciproce de cooperare loială care există între statele membre și Uniune, statele membre solicitate de Consiliu trebuie să dea curs fără întârziere cererilor Consiliului prin care se urmărește obținerea unei aprecieri și, dacă este cazul, a unei decizii a unei autorități competente în sensul Poziției comune 2001/931, cu privire la un element de fapt susceptibil să constituie un act de terorism.

214    Din considerațiile care precedă rezultă că argumentul potrivit căruia cerința unei decizii a unei autorități competente ar putea conduce la radieri nejustificate din lista de înghețare a fondurilor nu este convingător.

215    Trebuie adăugat, în plus, că absența oricărui act de terorism nou într‑o anumită perioadă de șase luni nu implică în niciun fel obligația Consiliului de a retrage persoana sau grupul în cauză de pe lista de înghețare a fondurilor. Astfel, după cum Tribunalul a putut deja să constate, nimic din dispozițiile Regulamentului nr. 2580/2001 și al Poziției comune 2001/931 nu interzice impunerea sau menținerea unor măsuri restrictive împotriva unor persoane sau entități care au săvârșit în trecut acte de terorism, în pofida lipsei de elemente care să dovedească faptul că acestea săvârșesc în prezent astfel de acte sau participă la astfel de acte, dacă împrejurările justifică acest fapt (a se vedea în acest sens Hotărârea PMOI T‑256/07, punctul 106 de mai sus, EU:T:2008:461, punctele 107-113). Așadar, obligația de a nu proceda la noi imputări de acte de terorism decât pe baza unor decizii ale unor autorități competente nu se opune în niciun fel dreptului Consiliului de a menține persoana în cauză pe lista de înghețare a fondurilor, chiar și după încetarea activității de terorism propriu‑zise, dacă împrejurările justifică acest lucru.

216    În ceea ce privește posibilitatea, de asemenea evocată de Consiliu și de Comisie, a adoptării de către autoritățile competente a unor decizii incompatibile cu deciziile Uniunii, aceasta nu poate constitui un motiv valabil pentru a contesta obligația ca, în interesul protecției persoanelor și a grupurilor vizate, sursa bazei factuale a deciziilor Uniunii să o constituie deciziile unor autorități competente.

217    În sfârșit, contrar celor sugerate de Consiliu și de Comisie, o astfel de obligație ca baza factuală a regulamentelor de înghețare a fondurilor să provină din decizii ale unor autorități competente nu este de natură să suscite, invers, un risc de menținere nejustificată a unei persoane sau a unui grup pe lista de înghețare a fondurilor.

218    Astfel, deși articolul 1 alineatele (1)-(4) și (6) din Poziția comună 2001/931 se opune reținerii de către Consiliu, în motivarea deciziei sale de înscriere sau de menținere a unei persoane sau a unui grup pe lista de înghețare a fondurilor, a unor acte de terorism (inclusiv tentativele, participația sau înlesnirea unor astfel de acte) care nu au făcut obiectul unei decizii a unei autorități competente (inițierea unor cercetări, urmărirea penală sau condamnarea), Poziția comună 2001/931 nu prevede nicio obligație comparabilă în ceea ce privește menținerea de către Consiliu a unei persoane sau a unui grup pe lista de înghețare a fondurilor. Această nemenținere, favorabilă persoanei sau grupului vizat, nu este supusă acelorași exigențe procedurale chiar dacă, în cea mai mare parte a cazurilor, ea va interveni în lumina deciziilor favorabile adoptate la nivel național, precum abandonarea sau clasarea unei cercetări sau a urmăririi penale pentru acte de terorism, achitarea penală sau chiar retragerea persoanei sau a grupului vizat de pe lista națională de înghețare a fondurilor.

219    Din considerațiile expuse la punctele 209-218 de mai sus rezultă că Consiliul și Comisia susțin fără temei că obligația Consiliului de a extrage baza factuală a deciziilor sale de înghețare a fondurilor din decizii ale unor autorități competente este de natură să aducă atingere politicii Uniunii de combatere a terorismului.

220    Trebuie adăugat că ansamblul constatărilor efectuate mai sus nu depășește limitele controlului restrâns ce revine Tribunalului și care constă, fără însă a repune în discuție larga putere de apreciere Consiliului, în controlul respectării procedurii și al exactității materiale a situației de fapt. Acesta este motivul pentru care, de altfel, în Hotărârea Sison T‑341/07, punctul 114 de mai sus (EU:T:2009:372), Tribunalul a fost pus în situația să verifice – și a putut să constate – că faptele imputate domnului Sison care figurau în expunerea de motive a menținerii sale pe lista de înghețare a fondurilor erau susținute în mod corespunzător de constatările de fapt efectuate suveran în decizii ale autorităților olandeze (Raad van State și Rechtbank) invocate de Consiliu în aceeași expunere de motive (Hotărârea Sison T‑341/07, punctul 114 de mai sus, EU:T:2009:372, punctele 87 și 88).

221    În schimb, în prezenta procedură, Tribunalul nu dispune, în expunerile de motive ale regulamentelor atacate, de trimiteri la vreo decizie a unei autorități competente de a cărei motivare să poată lega elementele factuale reținute de Consiliu împotriva reclamantei.

222    În plus, tot în Hotărârea Sison T‑341/07, punctul 114 de mai sus, (EU:T:2009:372), trebuie arătat că, deși a constatat că faptele care figurau în expunerea de motive a regulamentelor Consiliului proveneau într‑adevăr din cele două decizii olandeze invocate în acele expuneri de motive, nu este mai puțin adevărat că, în continuare, Tribunalul a negat acestor decizii olandeze natura de decizii ale unor autorități competente, întrucât acestea nu urmăreau impunerea unei măsuri de tip preventiv sau represiv împotriva persoanei interesate pentru combaterea terorismului (Hotărârea Sison T‑341/07, punctul 114 de mai sus, EU:T:2009:372, punctele 107-115).

223    Deși Tribunalul a putut astfel să înlăture constatări de fapt în pofida faptului că acestea proveneau de la autorități competente, pentru motivul că aceste decizii nu erau „condamnări, inițieri de cercetări sau urmăriri penale”, aceasta implică faptul că el nu poate, în speță, să acorde unor articole de presă – în orice caz nemenționate în expunerile de motive ale regulamentelor atacate – statutul procedural și probatoriu rezervat de Poziția comună 2001/931 exclusiv deciziilor autorităților competente.

224    Tribunalul consideră, în sfârșit, oportun să sublinieze importanța garanțiilor oferite de drepturile fundamentale în acest context (a se vedea Concluziile prezentate în cauza Franța/People’s Mojahedin Organization of Iran, C‑27/09 P, Rep., EU:C:2011:482, punctele 235-238).

225    Ținând seama de ansamblul considerațiilor care precedă, din care reiese, pe de o parte, că Regulamentul nr. 2580/2001 este aplicabil în cazul unui conflict armat și, pe de altă parte, că Consiliul a încălcat atât articolul 1 din Poziția comună 2001/931, cât și, în lipsa unei trimiteri în expunerile de motive la decizii ale unor autorități competente referitoare la faptele imputate reclamantei, obligația de motivare, se impune anularea regulamentelor atacate, în măsura în care o privesc pe reclamantă.

226    Tribunalul subliniază că aceste anulări, care intervin ca urmare a încălcării unor norme fundamentale de procedură, nu implică nicio apreciere de fond cu privire la problema calificării reclamantei drept grup terorist în sensul Poziției comune 2001/931.

227    În ceea ce privește efectele în timp ale acestor anulări, trebuie amintit că, în temeiul articolului 60 al doilea paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, prin derogare de la articolul 280 TFUE, deciziile Tribunalului care anulează un regulament intră în vigoare numai după expirarea termenului de recurs menționat la articolul 56 primul paragraf din statutul menționat sau, în cazul în care în acest termen s‑a introdus un recurs, după respingerea acestuia. Consiliul dispune, așadar, în orice caz, de un termen minim de două luni, prelungit cu termenul de zece zile prevăzut în considerarea distanței, de la notificarea prezentei hotărâri, pentru a remedia încălcările constatate, adoptând, dacă este cazul, o nouă măsură restrictivă în privința reclamantei.

228    Cu toate acestea și în temeiul articolului 264 TFUE al doilea paragraf, Tribunalul poate menține provizoriu efectele actului anulat (a se vedea în acest sens Hotărârea Kadi și Al Barakaat International Foundation/Consiliul și Comisia, punctul 128 de mai sus, EU:C:2008:461, punctele 373-376, și Hotărârea din 16 septembrie 2011, Kadio Morokro/Consiliul, T‑316/11, EU:T:2011:484, punctul 39).

229    În împrejurările cauzei, Tribunalul apreciază că, pentru a evita riscul unei atingeri serioase și ireversibile aduse eficacității măsurilor restrictive, ținând totodată seama de incidența importantă a măsurilor restrictive în cauză asupra drepturilor și libertăților reclamantei, se impune ca, în temeiul articolului 264 TFUE, să fie menținute efectele Regulamentului de punere în aplicare nr. 790/2014 pentru o perioadă de trei luni începând de la pronunțarea prezentei hotărâri.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

230    Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Consiliul a căzut în pretenții, se impune obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor reclamantei.

231    Potrivit articolului 87 alineatul (4) primul paragraf din Regulamentul de procedură, statele membre și instituțiile care intervin în litigiu suportă propriile cheltuieli de judecată. În consecință, Regatul Țărilor de Jos, Regatul Unit și Comisia, suportă propriile cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a șasea extinsă)

declară și hotărăște:

1)      Anulează Regulamentele de punere în aplicare (UE) nr. 83/2011 din 31 ianuarie 2011, nr. 687/2011 din 18 iulie 2011, nr. 1375/2011 din 22 decembrie 2011, nr. 542/2012 din 25 iunie 2012, nr. 1169/2012 din 10 decembrie 2012, nr. 714/2013 din 25 iulie 2013, nr. 125/2014 din 10 februarie 2014 și nr. 709/2014 din 22 iulie 2014 ale Consiliului de punere în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 2580/2001 privind măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului și de abrogare a Regulamentelor de punere în aplicare (UE) nr. 610/2010, 83/2011, 687/2011, 1375/2011, 542/2012, 1169/2012, 714/2013 și 709/2014, în măsura în care aceste acte privesc Liberation Tigers of Tamil Eelam (LTTE).

2)      Menține efectele Regulamentului de punere în aplicare nr. 709/2014 timp de trei luni de la pronunțarea prezentei hotărâri.

3)      Obligă Consiliul Uniunii Europene să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, și cheltuielile de judecată efectuate de LTTE.

4)      Regatul Țărilor de Jos, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și Comisia suportă propriile cheltuieli de judecată.

Dehousse Wiszniewska‑Białecka Buttigieg

Collins Ulloa Rubio

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 16 octombrie 2014.

Semnături

Cuprins

Situația de fapt aflată la originea litigiului și procedura

Concluziile părților

În drept

Cu privire la primul motiv, întemeiat pe inaplicabilitatea Regulamentului nr. 2580/2001 în cazul conflictului dintre reclamantă și guvernul din Sri Lanka

Argumentele părților

Aprecierea Tribunalului

Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe lipsa unei decizii luate de o autoritate competentă

Argumentele părților

Aprecierea Tribunalului

Cu privire la motivele al patrulea‑al șaselea, luate împreună cu al doilea motiv

Argumentele părților

Aprecierea Tribunalului

Cu privire la cheltuielile de judecată

* Limba de procedură: engleza.