Cauzele T‑219/09 și T‑326/09

Gabriele Albertini și alții și

Brendan Donnelly

împotriva

Parlamentului European

„Acțiune în anulare – Regimul de pensii complementare aplicabil deputaților în Parlamentul European – Modificarea regimului de pensii complementare – Act cu aplicabilitate generală – Lipsa afectării individuale – Inadmisibilitate”

Sumarul ordonanței

1.      Acțiune în anulare – Persoane fizice sau juridice – Acte care le privesc direct și individual – Posibilitatea de a întemeia o acțiune, introdusă înainte de intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, pe articolul 263 al patrulea paragraf TFUE – Lipsă

(art. 230 al patrulea și al cincilea paragraf CE; art. 263 al patrulea paragraf TFUE)

2.      Acțiune în anulare – Persoane fizice sau juridice – Acte care le privesc direct și individual – Decizie a Parlamentului European de modificare a normelor privind regimul de pensii complementare aplicabil deputaților – Acțiune formulată de un deputat – Lipsa afectării individuale – Inadmisibilitate

(art. 230 al patrulea paragraf CE)

3.      Acțiune în anulare – Persoane fizice sau juridice – Acte care le privesc direct și individual – Interpretare contra legem a condiției privind necesitatea de a fi vizate în mod individual – Inadmisibilitate

(art. 230 al patrulea paragraf CE)

1.      Aspectul admisibilității unei acțiuni trebuie apreciat în temeiul normelor în vigoare la data la care a fost introdusă aceasta, iar condițiile de admisibilitate a unei acțiuni trebuie apreciate în momentul introducerii acțiunii, și anume în momentul depunerii cererii introductive. Prin urmare, admisibilitatea unei acțiuni introduse înainte de intrarea în vigoare a Tratatului FUE, la 1 decembrie 2009, trebuie apreciată în temeiul articolului 230 CE, iar nu în temeiul articolului 263 TFUE.

(a se vedea punctul 39)

2.      Pentru ca o persoană fizică sau juridică să fie considerată ca fiind vizată individual de un act cu aplicabilitate generală, trebuie ca actul respectiv să îi aducă atingere în temeiul anumitor calități care îi sunt specifice sau al unei situații de fapt care o caracterizează în raport cu orice altă persoană.

Or, faptul că Decizia Biroului Parlamentului European din 1 aprilie 2009 de modificare a normelor privind regimul de pensii complementare (facultativ) cuprinse în anexa VIII la normele privind cheltuielile și indemnizațiile deputaților în Parlamentul European afectează drepturile pe care persoanele interesate vor putea, pe viitor, să le invoce în temeiul afilierii la fondul de pensii complementare nu este de natură să le individualizeze în sensul articolului 230 al patrulea paragraf CE față de orice alt operator, de vreme ce acestea se află într‑o situație determinată în mod obiectiv, comparabilă cu cea a oricărui alt parlamentar afiliat la respectivul fond de pensii.

Este adevărat că împrejurarea că o instituție comunitară are obligația, în temeiul unor dispoziții specifice, de a ține seama de consecințele actului pe care are intenția să îl adopte asupra situației anumitor particulari este de natură să îi individualizeze pe aceștia din urmă. Cu toate acestea, la momentul adoptării deciziei în cauză, nicio dispoziție de drept comunitar nu impunea biroului menționat să țină seama de situația specială a persoanelor interesate.

(a se vedea punctele 45, 46, 48 și 49)

3.      În conformitate cu sistemul de control al legalității stabilit de tratat, o persoană fizică sau juridică nu poate formula o acțiune împotriva unui regulament decât dacă este vizată nu numai direct, ci și individual. Deși este adevărat că această ultimă condiție trebuie interpretată în lumina principiului unei protecții jurisdicționale efective, ținând cont de diversele circumstanțe care sunt de natură să individualizeze un reclamant, o asemenea interpretare nu poate conduce la înlăturarea condiției în cauză, care este prevăzută expres de tratat, fără a depăși competențele atribuite de acesta instanțelor comunitare.

De asemenea, aplicarea principiilor de bună administrare a justiției și de economie procedurală nu poate justifica declararea ca admisibilă a unei acțiuni care nu respectă condițiile de admisibilitate prevăzute la articolul 230 al patrulea paragraf CE, cu riscul depășirii competențelor atribuite de tratat instanțelor Uniunii. Astfel, niciunul dintre aceste principii nu este de natură să constituie un temei pentru o derogare de la atribuirea competențelor acestor instanțe, așa cum aceasta este prevăzută de tratat.

(a se vedea punctele 52 și 54)