Language of document : ECLI:EU:F:2014:16

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
A UNIUNII EUROPENE
(Camera a treia)

12 februarie 2014

Cauza F‑73/12

Jean‑Pierre Bodson și alții

împotriva

Băncii Europene de Investiții (BEI)

„Funcție publică – Personalul BEI – Natura contractuală a raportului de muncă – Reforma sistemului de remunerație și de creștere salarială al BEI”

Obiectul:      Acțiune formulată în temeiul articolului 270 TFUE prin care reclamanții solicită, în primul rând, anularea deciziilor cuprinse în fișa de salariu din aprilie 2012, care pune în aplicare decizia din 13 decembrie 2011 a consiliului de administrație al Băncii Europene de Investiții (BEI, denumită în continuare și „Banca”), care limitează la 2,8 % creșterea bugetului cheltuielilor pentru personal, și a deciziei din 14 februarie 2012 a Comitetului de direcție al acesteia, care pune în aplicare decizia consiliului de administrație menționat și, în al doilea rând, obligarea BEI la plata către aceștia a diferenței dintre sumele datorate în temeiul deciziilor menționate și sistemul anterior, precum și a unor daune interese

Decizia:      Respinge acțiunea. Domnul Bodson și ceilalți șapte reclamanți, ale căror nume figurează în anexă, suportă propriile cheltuieli de judecată și sunt obligați să suporte cheltuielile de judecată efectuate de Banca Europeană de Investiții.

Sumarul hotărârii

1.      Funcționari – Agenți ai Băncii Europene de Investiții – Natura de regulament a raportului de muncă – Organizarea unor servicii și stabilirea remunerației personalului – Puterea de apreciere a administrației

(Protocolul privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene, art. 21; Regulamentul personalului Băncii Europene de Investiții, art. 13 și 20; Regulamentul interior al Băncii Europene de Investiții, art. 31)

2.      Funcționari – Agenți ai Băncii Europene de Investiții – Remunerație – Reformă a sistemului – Puterea de apreciere a administrației – Control jurisdicțional – Limite

1.      În cazul în care contractele de muncă sunt încheiate cu un organism al Uniunii, care are o misiune de interes general și abilitat să prevadă, prin intermediul unui regulament, dispozițiile aplicabile funcționarilor săi, voința părților la un astfel de contract își găsește în mod necesar limitele în obligațiile de orice natură care rezultă din această misiune și care se impune atât organelor de conducere ale acestui organism, cât și agenților săi. În temeiul articolului 31 din regulamentul său intern, Banca Europeană de Investiții este abilitată să prevadă, prin intermediul unui regulament, dispozițiile aplicabile personalului său. Prin urmare, raporturile băncii cu personalul său contractual au, în esență, natura unui regulament.

În acest sens, Banca dispune, pentru a‑și putea îndeplini misiunea de interes general care îi revine, de o putere de apreciere pentru a organiza serviciile sale și a stabili în mod unilateral remunerația personalului său, aceasta în pofida actelor juridice de natură contractuală care se află la baza raporturilor de muncă menționate.

(a se vedea punctele 52, 53 și 55)

Trimitere la:

Curte: 14 octombrie 2004, Pflugradt/BCE, C‑409/02 P, punctele 34 și 36; 22 decembrie 2008, Centeno Mediavilla și alții/Comisia, C‑443/07 P, punctul 60

Tribunalul de Primă Instanță: 22 octombrie 2002, Pflugradt/BCE, T‑178/00 și T‑341/00, punctul 53

2.      În ceea ce privește reforma sistemului de remunerație și de creștere salarială al Băncii Europene de Investiții, elaborarea bugetului unui organism al Uniunii precum Banca implică evaluări complexe de natură politică și necesită luarea în considerare a evoluțiilor economice și a variabilelor financiare. Larga putere de apreciere de care dispune în această privință Banca nu autorizează decât un control jurisdicțional restrâns care interzice instanței să substituie aprecierea organismului menționat cu propria apreciere. Astfel, instanța Uniunii trebuie să se limiteze să examineze dacă aprecierile Băncii sunt viciate de o eroare vădită sau dacă aceasta nu a depășit în mod vădit limitele puterii sale de apreciere.

Pentru a stabili că administrația a săvârșit o eroare vădită de apreciere a faptelor care este de natură să justifice anularea unei decizii, elementele de probă, care trebuie aduse de reclamant, trebuie să fie suficiente pentru a înlătura caracterul plauzibil al aprecierilor reținute de administrație. Astfel, o afirmație a reclamanților, potrivit cărora economiile Băncii au fost suportate numai de personal, nu este susținută în niciun fel și nu poate contribui la stabilirea unei erori vădite de apreciere.

(a se vedea punctele 78, 79 și 90)

Trimitere la:

Curte: 9 iunie 2005, HLH Warenvertrieb și Orthica, C‑318/03, punctul 75