Cauza T‑446/05
Amann & Söhne GmbH & Co. KG și Cousin Filterie SAS
împotriva
Comisiei Europene
„Concurență – Înțelegeri – Piața europeană a aței industriale – Decizie prin care se constată o încălcare a articolului 81 CE și a articolului 53 din Acordul privind SEE – Noțiunea de încălcare unică – Definiția pieței – Amenzi – Plafon al amenzii – Gravitatea și durata încălcării – Circumstanțe atenuante – Cooperare – Proporționalitate – Egalitate de tratament – Dreptul la apărare – Linii directoare privind metoda de stabilire a amenzilor”
Sumarul hotărârii
1. Concurență – Înțelegeri – Interzicere – Încălcări – Acorduri și practici concertate care pot fi considerate o încălcare unică – Noțiune
[art. 81 alin. (1) CE; Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2), și Regulamentul nr. 1/2003, art. 23 alin. (2)]
2. Acțiune în anulare – Decizie a Comisiei adoptată în temeiul articolului 81 CE sau al articolului 82 CE – Apreciere economică complexă – Control jurisdicțional – Limite
[art. 81 CE și 82 CE; Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2), și Regulamentul nr. 1/2003, art. 23 alin. (2)]
3. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Puterea de apreciere a Comisiei – Control jurisdicțional – Competență de fond a instanței comunitare
[art. 81 CE, 82 CE, 229 CE și 253 CE; Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2), și Regulamentul nr. 1/2003, art. 23 alin. (2) și (3) și art. 31]
4. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Putere de apreciere acordată Comisiei în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 – Încălcarea principiului legalității pedepselor – Lipsă
[art. 81 CE și 82 CE; Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2), și Regulamentul nr. 1/2003, art. 23 alin. (2)]
5. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Pluralitate de încălcări
[art. 81 CE și 82 CE; Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2)]
6. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Gravitatea încălcării
[Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2); Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei]
7. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Măsura capacității efective de a cauza prejudicii pe piața afectată
[Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2)]
8. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Repartizarea întreprinderilor în cauză pe categorii care au un punct de plecare specific identic
[Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2); Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei]
9. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Necesitatea luării în considerare a cifrelor de afaceri ale întreprinderilor în cauză și a asigurării proporționalității amenzilor cu aceste cifre – Lipsă
[Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2), și Regulamentul nr. 1/2003, art. 23 alin. (3); Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei]
10. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Repartizarea întreprinderilor în cauză pe categorii care au un punct de plecare specific identic
[Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2); Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei, pct. 1 A al șaselea paragraf]
11. Concurență – Amenzi – Decizie de aplicare a unor amenzi – Obligația de motivare – Întindere
[art. 253 CE; Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2); Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei]
12. Concurență – Înțelegeri – Participarea la reuniuni care au un obiect anticoncurențial – Împrejurare ce permite, în lipsa unei distanțări în raport cu deciziile adoptate, să se constate participarea la înțelegerea subsecventă
[art. 81 alin. (1) CE]
13. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Durata încălcării – Încălcări de durată medie și lungă – Majorarea cu 10 % pe an a cuantumului de plecare al amenzii
[Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2), și Regulamentul nr. 1/2003, art. 23 alin. (3); Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei, pct. 1 B]
14. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Circumstanțe atenuante
[Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15 alin. (2), și Regulamentul nr. 1/2003, art. 23 alin. (2); Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei, pct. 3 a treia liniuță]
15. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Cifra de afaceri care trebuie luată în considerare pentru calcularea amenzii
(Comunicarea 98/C 9/03 a Comisiei, pct. 1 A)
16. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Gravitatea încălcării – Luarea în considerare a efectelor încălcării
(Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 15)
17. Concurență – Procedură administrativă – Decizia Comisiei de constatare a unei încălcări – Elemente de probă care pot fi reținute
[Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 27 alin. (1)]
18. Concurență – Procedură administrativă – Solicitare de informații – Dreptul la apărare
[Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 11 alin. (5)]
19. Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Criterii – Cooperarea întreprinderii în cursul procedurii administrative
[Regulamentul nr. 17 al Consiliului, art. 11 alin. (4) și (5)]
1. Noțiunea de încălcare unică vizează o situație în care mai multe întreprinderi au participat la o încălcare reprezentată printr‑un comportament continuu prin care se urmărește un singur scop economic, de denaturare a concurenței, sau constituită din încălcări individuale legate între ele printr‑o identitate de obiect (același scop al tuturor elementelor) și de subiecte (identitate a întreprinderilor în cauză, conștiente de participarea la obiectul comun). O încălcare a articolului 81 alineatul (1) CE poate rezulta nu numai dintr‑un act izolat, ci și dintr‑o serie de acte sau chiar dintr‑un comportament continuu. Această interpretare nu poate fi contestată pentru motivul că unul sau mai multe elemente din această serie de acte sau din acest comportament continuu ar putea constitui prin el însuși, respectiv prin ele însele, în mod izolat, o încălcare a respectivei dispoziții. Atunci când diferitele acțiuni se înscriu într‑un „plan de ansamblu” ca urmare a obiectului identic al acestora privind denaturarea concurenței în cadrul pieței comune, Comisia are dreptul să atribuie răspunderea pentru aceste acțiuni în funcție de participarea la încălcare considerată în ansamblul său. În plus, noțiunea de încălcare unică se poate raporta la calificarea juridică a unui comportament anticoncurențial care constă în acorduri, în practici concertate și în decizii ale asocierilor de întreprinderi.
Noțiunea de obiectiv unic nu poate fi stabilită prin referirea generală la denaturarea concurenței pe piața vizată de încălcare, din moment ce afectarea concurenței constituie, ca obiect sau ca efect, un element consubstanțial pentru orice comportament care intră în domeniul de aplicare al articolului 81 alineatul (1) CE. O asemenea definiție a noțiunii de obiectiv unic ar risca să priveze noțiunea de încălcare unică și continuă de o parte din sensul ei, în măsura în care aceasta ar avea drept consecință faptul că mai multe comportamente referitoare la un sector economic, interzise de articolul 81 alineatul (1) CE, ar trebui calificate în mod sistematic drept elemente constitutive ale unei încălcări unice. Astfel, pentru calificarea diferitelor comportamente drept încălcare unică și continuă, trebuie să se verifice dacă sunt complementare, în sensul că fiecare dintre acestea era destinat să facă față uneia sau mai multor consecințe ale concurenței normale, și contribuie, prin intermediul unei interacțiuni, la realizarea ansamblului de efecte anticoncurențiale dorite de către autorii acestora în cadrul unui plan global care vizează un obiectiv unic. În această privință, va trebui ținut cont de orice împrejurare ce poate să stabilească sau să repună în discuție legătura menționată, precum perioada de aplicare, conținutul și, în mod corelativ, obiectivul diverselor acorduri și practici concertate în cauză. Prin urmare, pentru motive obiective, Comisia poate să inițieze proceduri distincte, să constate mai multe încălcări distincte și să aplice mai multe amenzi distincte.
Calificarea anumitor comportamente ilicite drept acțiuni constitutive ale aceleiași încălcări sau ale unei pluralități de încălcări afectează, în principiu, sancțiunea care poate fi impusă. Astfel, constatarea unei pluralități de încălcări poate determina aplicarea mai multor amenzi distincte, de fiecare dată în limitele stabilite la articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și la articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003 privind punerea în aplicare a normelor privind concurența prevăzute la articolele 81 CE și 82 CE.
(a se vedea punctele 89-94, 133 și 134)
2. În ceea ce privește validitatea articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și a articolului 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003 privind punerea în aplicare a normelor privind concurența prevăzute la articolele 81 CE și 82 CE în raport cu principiul legalității pedepselor, astfel cum a fost consacrat de instanța comunitară conform indicațiilor oferite de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și de tradițiile constituționale ale statelor membre, Comisia nu dispune de o marjă de apreciere nelimitată, în primul rând, la constatarea existenței încălcărilor normelor privind concurența, în al doilea rând, la stabilirea aspectului dacă diferitele acte ilicite constituie o încălcare unică și continuă sau mai multe încălcări distincte și, în al treilea rând, la stabilirea cuantumului amenzilor pentru aceste încălcări.
În primul rând, încălcările normelor privind concurența pentru care Comisia poate aplica amenzi, în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003, sunt numai cele ale dispozițiilor articolului 81 CE sau 82 CE. Aspectul dacă sunt reunite condițiile de aplicare a articolelor 81 CE și 82 CE, în principiu, face obiectul unui control deplin al instanței comunitare. Pe de altă parte, deși este adevărat că, în eventualitatea în care această constatare ar presupune aprecieri economice sau tehnice complexe, instanța recunoaște Comisiei o anumită marjă de apreciere, aceasta nu este, în orice caz, nelimitată. Prin urmare, existența unei astfel de marje de apreciere nu implică faptul că Tribunalul, în cadrul unei acțiuni în anulare, trebuie să se abțină să controleze interpretarea de către Comisie a datelor de această natură. Instanța comunitară trebuie nu numai să verifice exactitatea materială a elementelor de probă invocate, fiabilitatea și coerența acestora, ci și să controleze dacă aceste elemente constituie ansamblul datelor pertinente ce trebuie luate în considerare pentru aprecierea unei situații complexe și dacă acestea sunt de natură să susțină concluziile deduse.
(a se vedea punctele 130 și 131)
3. Comisia nu dispune de o marjă de apreciere nelimitată la stabilirea amenzilor pentru încălcări ale normelor privind concurența. Deși criteriul obiectiv al plafonului amenzii și criteriile subiective privind gravitatea și durata încălcării lasă Comisiei o marjă largă de apreciere, nu este mai puțin adevărat că este vorba despre criterii care permit Comisiei să aplice sancțiuni ținând seama de gravitatea nelegalității comportamentului în cauză. Prin urmare, trebuie să se considere că articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și articolul 23 alineatele (2) și (3) din Regulamentul nr. 1/2003 privind punerea în aplicare a normelor privind concurența prevăzute la articolele 81 CE și 82 CE, deși lasă Comisiei o anumită marjă de apreciere, definesc criteriile și limitele care îi sunt impuse în exercitarea competenței sale în materie de amenzi. În plus, pentru a stabili amenzi în temeiul acestor dispoziții, Comisia este obligată să respecte principiile generale de drept, în special principiile egalității de tratament și proporționalității, astfel cum au fost interpretate în jurisprudența Curții de Justiție și a Tribunalului.
În temeiul articolului 229 CE și al articolului 31 din Regulamentul nr. 1/2003, Curtea și Tribunalul judecă având competență de fond în privința acțiunilor introduse împotriva deciziilor prin care Comisia aplică amenzi și pot astfel nu numai să anuleze deciziile adoptate de Comisie, dar și să anuleze, să reducă sau să majoreze amenda aplicată. Astfel, practica administrativă a Comisiei este supusă unui control deplin al instanței comunitare.
Potrivit articolului 253 CE, în decizia prin care se aplică o amendă, Comisia este obligată, în pofida contextului general cunoscut al deciziei, să ofere o motivare, în special cu privire la cuantumul amenzii aplicate și la metoda aleasă în această privință. Această motivare trebuie să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul Comisiei, astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de temeiurile măsurii luate pentru a aprecia oportunitatea sesizării instanței comunitare și, dacă este cazul, să permită acesteia din urmă să își exercite controlul.
(a se vedea punctele 140, 142-144 și 148)
4. Calificarea anumitor comportamente ilicite drept acțiuni constitutive ale aceleiași încălcări sau ale unei pluralități de încălcări afectează, în principiu, sancțiunea care poate fi impusă, din moment ce constatarea unei pluralități de încălcări poate determina aplicarea mai multor amenzi distincte, de fiecare dată în limitele stabilite la articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și la articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003 privind punerea în aplicare a normelor privind concurența prevăzute la articolele 81 CE și 82 CE, care prevăd că pentru fiecare întreprindere și asociere de întreprinderi care participă la încălcarea normelor, amenda nu poate depăși 10 % din cifra de afaceri totală din exercițiul financiar precedent. Rezultă că, prin aplicarea a două amenzi ale căror cuantumuri cumulate depășesc plafonul de 10 % din cifra de afaceri a reclamantelor, nu a avut loc o încălcare de către Comisie a principiului nulla poena sine lege.
(a se vedea punctele 150 și 151)
5. Obiectivul de descurajare pe care Comisia are dreptul să îl urmărească la stabilirea cuantumului unei amenzi are ca scop asigurarea respectării de către întreprinderi a normelor privind concurența stabilite de tratat pentru desfășurarea activităților lor în cadrul Comunității Europene sau al Spațiului Economic European. În cazul unei pluralități de încălcări, Comisia poate considera în mod întemeiat că un astfel de obiectiv nu poate fi atins prin simpla aplicare a unei sancțiuni pentru una dintre încălcări.
(a se vedea punctul 160)
6. Principiul proporționalității impune ca actele instituțiilor comunitare să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru a atinge scopul urmărit. În contextul calculului amenzilor, gravitatea încălcărilor trebuie stabilită în funcție de mai multe elemente și nu trebuie să se atribuie niciunuia dintre aceste elemente o importanță disproporționată în raport cu celelalte elemente de apreciere. Principiul proporționalității presupune, în acest context, că amenda trebuie stabilită de Comisie proporțional cu elementele luate în considerare pentru a se aprecia gravitatea încălcării și că, în această privință, Comisia trebuie să aplice aceste elemente în mod coerent și justificat din punct de vedere obiectiv.
La aprecierea gravității unei încălcări, Comisia trebuie să țină seama de un număr mare de elemente ale căror caracter și importanță variază în funcție de tipul de încălcare în cauză și de împrejurările specifice ale încălcării vizate. Printre aceste elemente care demonstrează gravitatea unei încălcări, nu este exclus că ar putea figura, după caz, mărimea pieței produsului în cauză. În consecință, deși mărimea pieței poate constitui un element de care trebuie să se țină seama la stabilirea gravității încălcării, importanța acestuia variază în funcție de împrejurările specifice ale încălcării vizate.
Restricțiile orizontale de tipul „cartel de fixare a prețurilor” în sensul Liniilor directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) din Tratatul CECO sunt „foarte grave” prin natura lor. Într‑un astfel de context, mărimea redusă a piețelor relevante este doar de mai mică importanță în raport cu toate celelalte elemente care demonstrează gravitatea încălcării.
(a se vedea punctele 171, 175, 176 și 178)
7. În cadrul analizei efectuate în vederea stabilirii cuantumului unei amenzi pentru încălcarea normelor comunitare privind concurența, a capacității economice efective a societăților contraveniente de a aduce o atingere importantă concurenței, care implică o apreciere a importanței reale a acestor întreprinderi pe piața afectată, mai precis a influenței lor asupra celei din urmă, cifra de afaceri globală nu redă decât o imagine incompletă a situației. Astfel, nu este exclus ca o întreprindere importantă cu o multitudine de activități diferite să nu fie prezentă decât în mod secundar pe o piață a produselor specifică. De asemenea, nu este exclus ca o întreprindere cu o poziție importantă pe o piață geografică extracomunitară să nu dispună decât de o poziție slabă pe piața comunitară sau pe cea a Spațiului Economic European. În astfel de cazuri, simplul fapt că întreprinderea vizată realizează o cifră de afaceri globală importantă nu înseamnă în mod necesar că exercită o influență determinantă pe piața afectată. Pentru acest motiv, deși este adevărat că cifrele de afaceri ale unei întreprinderi realizate pe piețele vizate nu pot fi determinante pentru a reține că o întreprindere aparține unei entități economice puternice, acestea sunt în schimb relevante pentru a determina influența pe care aceasta a exercitat‑o pe piață.
Astfel, partea din cifra de afaceri ce provine din mărfurile care fac obiectul încălcării este de natură să dea o indicație justă a amplorii unei încălcări pe piața în cauză. Astfel, această cifră de afaceri este de natură să indice în mod corect răspunderea fiecărei întreprinderi pe piețele respective, având în vedere că este un element obiectiv care exprimă în mod corect nocivitatea acestei practici pentru o concurență normală și, prin urmare, reprezintă un indicator fiabil al capacității fiecărei întreprinderi vizate de a cauza un prejudiciu.
(a se vedea punctele 187 și 188)
8. În cazul stabilirii cuantumului amenzilor aplicate diferiților participanți la o înțelegere, metoda care constă în repartizarea membrilor unei înțelegeri pe mai multe categorii, ceea ce determină stabilirea forfetară a cuantumului de plecare al amenzilor stabilit pentru întreprinderile din aceeași categorie, deși aceasta înseamnă să nu se țină seama de diferențele de dimensiune dintre întreprinderile din aceeași categorie, nu poate fi criticată, cu condiția respectării principiilor proporționalității și egalității de tratament. Nu este de competența Tribunalului să se pronunțe asupra oportunității unui astfel de sistem, presupunând chiar că acest sistem ar dezavantaja întreprinderile de dimensiune mai redusă. Tribunalul, în cadrul controlului său privind legalitatea exercitării puterii de apreciere de care Comisia dispune în materie, trebuie să se limiteze astfel să controleze numai dacă repartizarea membrilor înțelegerii pe categorii este coerentă și justificată din punct de vedere obiectiv, fără a substitui de la bun început propria apreciere celei a Comisiei.
(a se vedea punctul 196)
9. Articolul 23 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1/2003 privind punerea în aplicare a normelor privind concurența prevăzute la articolele 81 CE și 82 CE nu impune ca, în cazul în care sunt aplicate amenzi mai multor întreprinderi implicate în aceeași încălcare, cuantumul amenzii aplicate unei întreprinderi de dimensiuni mici sau mijlocii, exprimat ca procentaj din cifra de afaceri, să nu fie superior celui al amenzilor aplicate întreprinderilor mai mari. Astfel, din această dispoziție reiese că, atât pentru întreprinderile de dimensiuni mici sau mijlocii, cât și pentru cele de dimensiuni mari, trebuie să se ia în considerare gravitatea și durata încălcării la stabilirea cuantumului amenzii. În măsura în care Comisia impune întreprinderilor implicate în aceeași încălcare amenzi justificate pentru fiecare dintre acestea, în raport cu gravitatea și cu durata încălcării, nu i se poate reproșa că, pentru unele dintre acestea, cuantumul amenzii este mai mare, în raport cu cifra de afaceri, față de cel al altor întreprinderi. Astfel, Comisia nu este obligată să diminueze cuantumul amenzilor atunci când întreprinderile în cauză sunt întreprinderi mici și mijlocii. Mărimea întreprinderii este, astfel, deja luată în considerare prin plafonul stabilit la articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și la articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003 și prin dispozițiile din Liniile directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) din Tratatul CECO. Exceptând aceste considerații privind dimensiunea, nu există niciun motiv pentru a trata întreprinderile mici și mijlocii diferit de celelalte întreprinderi. Faptul că întreprinderile vizate sunt întreprinderi mici și mijlocii nu le scutește de obligația de a respecta normele privind concurența.
(a se vedea punctele 199 și 200)
10. În cadrul Liniilor directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) din Tratatul CECO care prevăd la punctul 1 A al șaselea paragraf că o diferență considerabilă între dimensiunile întreprinderilor care comit o încălcare de același tip este în mod special de natură să justifice o diferențiere în vederea aprecierii gravității încălcării, o decizie a Comisiei nu încalcă principiul egalității de tratament atunci când clasifică în același grup mai multe întreprinderi dintre care una are o cifră de afaceri globală net, chiar „semnificativ”, inferioară celei a celorlalte întreprinderi, pe baza cifrelor lor de afaceri pe piața vizată și a cotelor lor de piață foarte apropiate și când aplică în privința acestora același cuantum de plecare specific.
(a se vedea punctele 202 și 205)
11. La stabilirea cuantumului amenzii în cazul încălcărilor normelor privind concurența, cerințele fundamentale de procedură constituite de obligația de motivare sunt îndeplinite atunci când Comisia indică, în decizia sa, elementele de apreciere care i‑au permis să determine gravitatea și durata încălcării. Aceste cerințe nu impun Comisiei să indice în decizie elementele exprimate în cifre referitoare la modul de calcul al amenzilor, subliniindu‑se că, în orice caz, prin recurgerea exclusivă și sistematică la formule de aritmetică, Comisia nu se poate priva de puterea sa de apreciere. În cazul unei decizii prin care se aplică amenzi mai multor întreprinderi, întinderea obligației de motivare trebuie apreciată în special în lumina faptului că gravitatea încălcării trebuie stabilită în funcție de un număr mare de elemente, precum în special împrejurările specifice ale cauzei, contextul acesteia și caracterul descurajator al amenzilor, și aceasta fără să se fi stabilit o listă obligatorie sau exhaustivă a criteriilor de care trebuie să se țină seama în mod obligatoriu.
(a se vedea punctul 226)
12. Faptul că o întreprindere nu a participat la o reuniune multilaterală și că a încetat să comunice informații celorlalți membri ai înțelegerii nu poate fi suficient pentru a demonstra că aceasta ar fi renunțat să participe la o înțelegere, din moment ce nu s‑a distanțat public de conținutul înțelegerii.
(a se vedea punctele 240, 241 și 244)
13. În conformitate cu articolul 23 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1/2003 privind punerea în aplicare a normelor privind concurența prevăzute la articolele 81 CE și 82 CE, durata încălcării constituie unul dintre elementele care trebuie luate în considerare pentru a determina cuantumul amenzii ce urmează să fie aplicată întreprinderilor vinovate de încălcări ale normelor privind concurența.
Deși dispozițiile punctului 1 B din Liniile directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) din Tratatul CECO nu prevăd nicio majorare pentru încălcările de scurtă durată, în general cu o durată mai mică de un an, se aplică o majorare pentru încălcările de durată medie, în general cu o durată între 1 și 5 ani, majorare care se poate ridica, spre exemplu, la 50 % din cuantumul de plecare al amenzii. Referitor la încălcările de lungă durată, în general cu o durată de peste 5 ani, se prevede doar că cuantumul poate fi majorat cu 10 % pe an. Aceste majorări nu se aplică automat, întrucât liniile directoare menționate lasă Comisiei o marjă de apreciere.
(a se vedea punctele 237, 247 și 249)
14. Liniile directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) din Tratatul CECO nu enumeră în mod imperativ circumstanțele atenuante pe care Comisia ar fi obligată să le ia în considerare la reducerea cuantumului de bază al amenzii. Prin urmare, Comisia păstrează o anumită marjă pentru a aprecia în mod global importanța unei eventuale reduceri a cuantumului amenzilor în temeiul circumstanțelor atenuante. Astfel, Comisia nu poate în niciun mod fi obligată să acorde, în cadrul puterii sale de apreciere, o reducere a amenzii pentru încetarea unei încălcări vădite, indiferent dacă încetarea respectivă a avut loc înainte sau după intervențiile acesteia.
Încetarea încălcărilor normelor privind concurența încă de la primele intervenții ale Comisiei, prevăzută la punctul 3 a treia liniuță din liniile directoare, nu poate, în mod logic, să constituie o circumstanță atenuantă decât dacă există motive pentru a se presupune că întreprinderile în cauză au fost determinate să își înceteze comportamentele anticoncurențiale prin intervențiile în cauză. Astfel, finalitatea acestei dispoziții este de a încuraja întreprinderile să înceteze comportamentele anticoncurențiale imediat ce Comisia inițiază o investigație în această privință. O reducere a amenzii în acest temei nu poate fi aplicată în cazul în care aceste întreprinderi au luat o decizie fermă de încetare a încălcării înainte de data primelor intervenții ale Comisiei sau în cazul în care încălcarea a încetat deja anterior acestei date. Această din urmă ipoteză este luată suficient în considerare la calcularea perioadei de încălcare reținute.
(a se vedea punctele 259 și 260)
15. În ceea ce privește elementele subiective care trebuie luate în considerare pentru stabilirea cuantumului de plecare al amenzii, Liniile directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) din Tratatul CECO prevăd că este necesar să se țină seama de capacitatea economică efectivă a autorilor încălcării de a cauza prejudicii semnificative altor operatori, în special consumatorilor, și să se fixeze amenda la un nivel care să îi asigure un efect suficient de descurajator. Potrivit acestor linii directoare, în cazurile în care sunt implicate mai multe întreprinderi, cum este cazul cartelurilor, se poate să fie necesară aplicarea unei ponderări la cuantumul de plecare general, pentru a se ține seama de ponderea specifică a fiecărei întreprinderi și, prin urmare, de impactul real al comportamentului său ilicit asupra concurenței, în special atunci când există o diferență considerabilă între dimensiunile întreprinderilor care săvârșesc o încălcare de același tip, și adaptarea corespunzătoare a cuantumului de plecare general în funcție de caracterul specific al fiecărei întreprinderi.
Liniile directoare nu se opun ca cifra de afaceri globală sau cifra de afaceri realizată de întreprinderi pe piața vizată să fie luată în considerare în stabilirea cuantumului amenzii pentru respectarea principiilor generale ale dreptului comunitar și atunci când circumstanțele impun acest fapt.
Astfel, repartizarea întreprinderilor în două categorii, în funcție de cifra lor de afaceri, este o modalitate rezonabilă de a lua în considerare importanța relativă a acestora pe piață în vederea stabilirii cuantumului de plecare al amenzii, cu condiția să nu conducă la o reprezentare vădit denaturată a pieței relevante.
(a se vedea punctele 273-275 și 280)
16. În domeniul concurenței, sarcina probei privind existența efectelor unei încălcări pe piața relevantă, ce revine Comisiei atunci când ține seama de aceste efecte la stabilirea amenzii în funcție de gravitatea încălcării, este mai puțin dificilă decât sarcina ce îi revine acesteia atunci când trebuie să demonstreze existența în sine a unei încălcări în cazul unei înțelegeri. Astfel, pentru a ține seama de impactul real al înțelegerii pe piață, este suficientă furnizarea de către Comisie a unor „motive serioase pentru a ține seama de acesta”.
(a se vedea punctul 301)
17. Dreptul la apărare nu este încălcat ca urmare a unei neconcordanțe între comunicarea privind obiecțiunile și decizia finală decât dacă o obiecțiune reținută în aceasta nu a fost expusă într‑o măsură suficientă pentru a permite destinatarilor să se apere.
Dacă unele documente nu au fost menționate în comunicarea privind obiecțiunile, întreprinderea în cauză poate considera în mod întemeiat că nu prezintă importanță în speță. Neinformând o întreprindere că anumite documente ar fi utilizate în decizie, Comisia o împiedică să își exprime în timp util opinia cu privire la valoarea probatorie a acestor documente. Rezultă că aceste documente nu pot fi considerate mijloace de probă valabile în ceea ce o privește.
Un înscris utilizat de Comisie în susținerea unei obiecțiuni în decizia finală, deși acesta a fost utilizat în comunicarea privind obiecțiunile în susținerea unei obiecțiuni diferite, poate fi reținut în decizie împotriva întreprinderii în cauză numai dacă aceasta a avut în mod rezonabil posibilitatea să deducă, pornind de la comunicarea privind obiecțiunile și de la conținutul înscrisului, concluziile pe care Comisia intenționa să le formuleze.
(a se vedea punctele 313-315)
18. Dreptul de a păstra tăcerea nu poate fi recunoscut unei întreprinderi destinatare a unei decizii privind solicitarea de informații în sensul articolului 11 alineatul (5) din Regulamentul nr. 17. Astfel, recunoașterea acestui drept ar fi contrară a ceea ce este necesar pentru a proteja dreptul la apărare al întreprinderilor și ar constitui un obstacol nejustificat în calea îndeplinirii de către Comisie a misiunii de a asigura respectarea normelor privind concurența pe piața comună. Dreptul de a păstra tăcerea poate fi recunoscut numai în măsura în care întreprinderea în cauză ar fi obligată să dea răspunsuri prin care aceasta ar fi determinată să admită existența încălcării în privința căreia sarcina probei revine Comisiei.
Prin urmare, pentru a păstra efectul util al articolului 11 din Regulamentul nr. 17, Comisia are dreptul să oblige întreprinderile să furnizeze toate informațiile necesare privind faptele de care acestea pot avea cunoștință și să îi comunice, dacă este cazul, documentele aferente care sunt în posesia lor, chiar dacă acestea pot fi utilizate la stabilirea existenței unui comportament anticoncurențial. Această atribuție a Comisiei de a solicita informații nu este contrară nici articolului 6 alineatele 1 și 2 din Convenția europeană a drepturilor omului, nici jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.
În orice caz, obligația de a răspunde la întrebările pur factuale adresate de Comisie și la solicitările acesteia de a prezenta documente preexistente nu este susceptibilă să încalce principiul fundamental al respectării dreptului la apărare, precum și principiul dreptului la un proces echitabil care oferă în domeniul dreptului concurenței o protecție echivalentă cu cea garantată de articolul 6 din Convenția europeană a drepturilor omului. Astfel, nimic nu se opune ca destinatarul unei cereri de informații să demonstreze ulterior în cadrul procedurii administrative sau într‑o procedură în fața instanței comunitare că situația de fapt expusă în răspunsurile sale sau în documentele comunicate au o altă semnificație decât cea reținută de Comisie.
În sfârșit, atunci când, în cadrul unei cereri de informații formulate în temeiul articolului 11 din Regulamentul nr. 17, pe lângă întrebări pur factuale și solicitări de a prezenta documente preexistente, Comisia solicită unei întreprinderi să descrie obiectul și derularea mai multor reuniuni la care ar fi participat, precum și rezultatele sau concluziile acestor reuniuni, deși este clar că Comisia are suspiciuni că obiectul acestor reuniuni era restrângerea concurenței, o astfel de solicitare este de natură să oblige întreprinderea interogată să mărturisească participarea sa la o încălcare a normelor comunitare privind concurența, astfel încât întreprinderea în cauză nu este obligată să răspundă la acest tip de întrebări. În acest caz, trebuie să se considere că faptul că o întreprindere furnizează totuși informații cu privire la aceste aspecte constituie o colaborare spontană a întreprinderii, ceea ce poate justifica o reducere a cuantumului amenzii în temeiul comunicării privind cooperarea. În același caz, întreprinderile nu pot pretinde că le‑a fost încălcat dreptul de a nu contribui la propria incriminare ca urmare a faptului că au răspuns în mod voluntar la această solicitare.
(a se vedea punctele 326-329)
19. În cadrul unei proceduri administrative inițiate împotriva unei înțelegeri interzise, colaborarea întreprinderii în cauză la investigație ce nu depășește nivelul care rezultă din obligațiile ce revin întreprinderilor în temeiul articolului 11 alineatele (4) și (5) din Regulamentul nr. 17 nu justifică o reducere a amenzii. În schimb, în cazul în care întreprinderea furnizează, drept răspuns la o cerere de informații formulată în temeiul articolului 11, informații care depășesc nivelul celor a căror prezentare poate fi solicitată de Comisie în temeiul aceluiași articol, întreprinderea poate beneficia de o reducere a amenzii.
(a se vedea punctul 340)