HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE A UNIUNII EUROPENE (Camera întâi)
14 octombrie 2008(*)
„Funcție publică – Concurs general – Nereușită la proba orală – Neînscriere pe lista de rezervă – Obligația de motivare – Păstrarea secretului lucrărilor comisiei de evaluare – Refuzul instituției de a se conforma unei măsuri de organizare a procedurii”
În cauza F‑74/07,
având ca obiect o acțiune formulată în temeiul articolelor 236 CE et 152 EA,
Stefan Meierhofer, cu domiciliul în München (Germania), reprezentat de H.‑G. Schiessl, avocat,
reclamant,
împotriva
Comisiei Comunităților Europene, reprezentată de doamnele B. Eggers și K. Herrmann, în calitate de agenți,
pârâtă,
TRIBUNALUL (Camera întâi),
compus din domnii H. Kreppel, președinte, H. Tagaras (raportor) și S. Gervasoni, judecători,
grefier: domnul R. Schiano, administrator,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 23 aprilie 2008,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Prin cererea primită la grefa Tribunalului la 3 iulie 2007 prin fax (depunerea originalului efectuându‑se la 5 iulie 2007), domnul Meierhofer solicită, în esență, pe de o parte, anularea deciziei din 10 mai 2007 a comisiei de evaluare din cadrul concursului EPSO/AD/26/05, organizat de Oficiul Comunităților Europene pentru Selecția Personalului (EPSO), prin care i se aducea la cunoștință nereușita sa la proba orală a respectivului concurs, precum și a deciziei din 19 iunie 2007 prin care i‑a fost respinsă cererea de reexaminare introdusă împotriva deciziei din 10 mai 2007 și, pe de altă parte, o reevaluare a acestei probe și înscrierea pe lista de rezervă.
Cadrul juridic
Dreptul comunitar general și cadrul statutar
2 Articolul 253 CE prevede:
„Regulamentele, directivele și deciziile adoptate împreună de Parlamentul European și de Consiliul [Uniunii Europene], precum și cele adoptate de Consiliu sau de Comisia [Comunităților Europene] sunt motivate și se referă la propunerile sau avizele a căror obținere este obligatorie în executarea prezentului tratat.”
3 Articolul 25 al doilea paragraf din Statutul funcționarilor Comunităților Europene (denumit în continuare „statutul”) are următorul cuprins:
„Orice decizie individuală luată în temeiul prezentului statut trebuie comunicată de îndată, în scris, funcționarului în cauză. Orice decizie care lezează un funcționar trebuie motivată.”
4 Articolul 6 din anexa III la statut prevede:
„Lucrările comisiei sunt secrete.”
Anunțul de concurs
5 La 20 iulie 2005, EPSO a publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene anunțul de concurs general „EPSO/AD/26/05: drept” (JO C 178 A, p. 3).
6 Pe de o parte, în cuprinsul titlului „A. Natura funcțiilor, condiții de admitere (profilul cerut)”, acest anunț prevedea, la punctul „I. Natura funcțiilor”, „[î]ndeplinirea de sarcini de analiză, de concepție, de studiu și de control privind activitatea Uniunii Europene”; în ceea ce privește secțiunea referitoare la drept, aceasta avea următorul cuprins:
„EPSO/AD/26/05: drept
– [c]onceperea, analiza și elaborarea de proiecte de acte juridice de drept comunitar;
– consiliere juridică;
– cercetare în domeniul dreptului național, al dreptului comunitar și al dreptului internațional;
– participarea la negocieri referitoare la acorduri internaționale;
– analiza și pregătirea proiectelor de decizii, de exemplu în domeniul dreptului concurenței;
– examinarea și urmărirea legislațiilor naționale pentru a verifica caracterul conform al acestora cu dreptul comunitar;
– instrumentarea dosarelor precontencioase (încălcări ale dreptului comunitar, plângeri etc.);
– diverse funcții în domeniul contencios: elaborarea poziției instituțiilor, în principal, în cadrul cauzelor de pe rolul Curții de Justiție a Comunităților Europene sau al Tribunalului de Primă Instanță al Comunităților Europene, funcții juridice în cadrul grefei Curții de Justiție și a Tribunalului de Primă Instanță;
– lucrări de concepere, de pregătire și de aplicare în domeniile justiției și afacerilor interne.”
7 Pe de altă parte, în cuprinsul titlului „B. Desfășurarea concursului”, acest anunț de concurs conține următoarele reguli referitoare la proba orală și la înscrierea pe lista de rezervă:
3. Proba orală – Notare
e) Interviu cu comisia de evaluare, în limba principală a candidatului, care permite aprecierea aptitudinii sale de a exercita funcțiile menționate în cadrul titlului A punctul I. Acest interviu vizează, în principal, cunoștințele de specialitate referitoare la domeniul respectiv și cunoștințele privind Uniunea Europeană, instituțiile și politicile acesteia. Sunt examinate totodată și cunoștințele privind a doua limbă. Acest interviu urmărește de asemenea să evalueze capacitatea de adaptare a candidaților la activitatea în cadrul funcției publice europene, într‑un mediu multicultural.
Probă notată de la 0 la 50 de puncte (minimul necesar: 25 de puncte).
[…]
5. Înscrierea pe listele de rezervă
Comisia de evaluare stabilește listele de rezervă, pentru fiecare concurs, pe grupe de merit (maximum patru grupe) și în ordine alfabetică în interiorul grupelor de merit, cuprinzând candidații […] (titlul A, număr de candidați care au reușit la concurs) care au obținut cele mai mari note la proba scrisă d) în ansamblu și la proba orală e), precum și minimul necesar la fiecare dintre aceste probe.
[…]”
Situația de fapt
8 Reclamantul, cetățean german, a participat la concursul EPSO/AD/26/05. După ce a reușit la testele de preselecție, precum și la proba scrisă, la 29 martie 2007, a participat la proba orală.
9 Prin scrisoarea din 10 mai 2007, președintele comisiei de evaluare din cadrul concursului EPSO/AD/26/05 l‑a informat pe reclamant că a obținut 24,5 puncte la proba orală, astfel că nu a atins pragul minim cerut de 25/50 și nu poate figura pe lista de rezervă.
10 Prin scrisoarea din 11 mai 2007, reclamantul a formulat o cerere de reexaminare a deciziei din 10 mai 2007, menționată mai sus, considerând, prin referire la prezentarea sintetică pe care a întocmit‑o chiar el după proba orală, prezentare care a fost anexată la cererea introductivă, că a răspuns corect la cel puțin 80 % din întrebări la această probă. Astfel, reclamantul a solicitat o verificare a notării probei orale, precum și, în subsidiar, o explicație cu privire la notele pe care le‑a obținut la fiecare dintre întrebările adresate în cadrul acestei probe.
11 Prin scrisoarea din 19 iunie 2007, președintele comisiei de evaluare din cadrul concursului EPSO/AD/26/05 l‑a informat pe reclamant că, în urma reexaminării candidaturii sale, comisia de evaluare nu a considerat că se impune modificarea rezultatelor obținute. În această scrisoare, i s‑a precizat totodată reclamantului, pe de o parte, că, în ceea ce privește cunoștințele sale de specialitate, numărul de răspunsuri nesatisfăcătoare a depășit numărul de răspunsuri satisfăcătoare, pe de altă parte, că proba orală s‑a desfășurat în conformitate cu criterii specificate în anunțul de concurs și că, ținând seama de secretul lucrărilor comisiei de evaluare impus prin articolul 6 din anexa III la statut, nu era posibil să li se furnizeze candidaților nici grila de notare („marking grid”), nici situația detaliată a notelor obținute la proba orală („breakdown of their marks for the oral test”).
Concluziile părților și procedura
12 Reclamantul a solicitat Tribunalului:
– anularea deciziei din 10 mai 2007 a comisiei de evaluare din cadrul concursului EPSO/AD/26/05;
– anularea deciziei din 19 iunie 2007 a comisiei de evaluare din cadrul concursului EPSO/AD/26/05 prin care i‑a fost respinsă cererea de reexaminare introdusă la 11 mai 2007;
– obligarea Comisiei să procedeze la o reevaluare a probei orale susținute la 29 martie 2007, cu luarea în considerare a criteriilor de examinare în vigoare;
– obligarea Comisiei la luarea unei noi decizii cu privire la includerea reclamantului pe lista de rezervă a procedurii comunitare de selecție a personalului EPSO/AD/26/05, cu luarea în considerare a noului rezultat al probei;
– obligarea Comisiei la motivarea deciziilor pe care trebuie să le ia în temeiul celei de a treia și al celei de a patra liniuțe;
– obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
13 Comisia a solicitat Tribunalului:
– respingerea acțiunii;
– obligarea fiecărei părți la plata propriilor cheltuieli de judecată.
14 În cadrul măsurilor de organizare a procedurii, dispuse în aplicarea articolului 55 din Regulamentul de procedură, Tribunalul a solicitat Comisiei, în raportul pregătitor de ședință transmis părților la 7 februarie 2008, să depună înainte de ședință:
a) grila de notare și situația detaliată a notelor obținute la proba orală („marking grid” și „breakdown of [the] marks for the oral test”) de reclamant, la care face trimitere decizia din 19 iunie 2007 de respingere a cererii sale de reexaminare;
b) orice alt element referitor la aprecierea calității prestației reclamantului la proba orală;
c) o listă de notare nenominală a celorlalți candidați care au obținut o notă eliminatorie la proba orală;
d) calculele care au condus la rezultatul precis de 24,5/50 pentru notarea reclamantului la proba orală.
15 Chiar în cuprinsul acestui raport pregătitor de ședință și după invitarea părților să dedice o parte substanțială a pledoariilor lor motivului întemeiat pe încălcarea obligației de motivare se indica, pe de o parte, că obiectul măsurilor solicitate era „să dea un efect pe deplin util dezbaterilor referitoare la acest motiv (precum și la motivul întemeiat pe încălcarea vădită a criteriilor de examinare în vigoare, motiv legat în esență de cel privind motivarea)”, pe de altă parte, că reclamantului îi vor fi comunicate elementele menționate la literele a)-d) din raportul pregătitor amintit în măsura în care o astfel de comunicare ar fi conciliabilă cu principiul secretului lucrărilor comisiei de evaluare și/sau după omiterea, dacă va fi cazul, a anumitor indicații a căror divulgare ar contraveni acestui principiu.
16 În răspuns la aceste măsuri de organizare a procedurii, prin scrisoarea primită la grefa Tribunalului la 18 februarie 2008 prin fax (depunerea originalului efectuându‑se la 19 februarie 2008), Comisia a transmis Tribunalului, în conformitate cu cele impuse la litera c) în raportul pregătitor de ședință, un tabel nenominal privind notele eliminatorii obținute de candidații care nu au reușit la proba orală. Totuși, Comisia a refuzat să se conformeze măsurilor de organizare indicate la litere a), b) și d) în raportul menționat, susținând, în esență, că, în lipsa unei probe privind o încălcarea a regulilor care se aplică lucrărilor comisiei de evaluare, motivul întemeiat pe obligația de motivare nu justifica singur, dat fiind secretul lucrărilor comisiei de evaluare, prezentarea altor elemente și înscrisuri solicitate de Tribunal. Pe de altă parte, Comisia a subliniat că nu este obligată să prezinte astfel de elemente și de înscrisuri, pe care Tribunalul le solicită prin intermediul măsurilor de organizare a procedurii, precum în speță, sau chiar prin intermediul măsurilor de cercetare judecătorească.
17 La 20 martie 2008, reclamantul a depus la grefa Tribunalului observații, datate 17 martie 2008, cu privire la măsurile de organizare a procedurii adresate Comisiei și în special la refuzul acesteia de a se conforma tuturor solicitărilor Tribunalului.
18 La 19 mai 2008, Comisia a depus la grefa Tribunalului observații în răspuns la memoriul reclamantului menționat mai sus.
Cu privire la obiectul acțiunii
19 Se impune constatarea că reclamantul solicită, printre altele, anularea deciziei din 10 mai 2007 prin care i se aducea la cunoștință nereușita sa la proba orală a concursului, precum și anularea deciziei din 19 iunie 2007 prin care i‑a fost respinsă cererea de reexaminare. În această privință, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței, în cazul în care un candidat la un concurs solicită reexaminarea unei decizii adoptate de o comisie de evaluare, actul care îl lezează este decizia luată de această comisie după reexaminarea situației candidatului (Ordonanța Tribunalului de Primă Instanță din 3 aprilie 2001, Zaur‑Gora și Dubigh/Comisia, T‑95/00 și T‑96/00, RecFP, p. I‑A‑79 și II‑379, punctele 24-27, Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 23 ianuarie 2002, Gonçalves/Parlamentul European, T‑386/00, RecFP, p. I‑A‑13 și II‑55, punctul 39, Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 31 mai 2005, Gibault/Comisia, T‑294/03, RecFP, p. I‑A‑141 și II‑635, punctul 22, Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 13 decembrie 2006, Heus/Comisia, T‑173/05, RecFP, p. II‑A‑2‑1695, punctul 19, și Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 12 martie 2008, Giannini/Comisia, T‑100/04, nepublicată încă în Repertoriu, care face obiectului unui recurs aflat pe rolul Curții, cauza C‑231/08 P, punctul 30). Prin urmare, decizia din 19 iunie 2007, adoptată în urma cererii de reexaminare formulate de reclamant la 11 mai 2007, s‑a substituit deciziei inițiale a comisiei de evaluare din 10 mai 2007 și constituie, așadar, actul care lezează.
20 În consecință, trebuie să se considere că acțiunea este îndreptată împotriva deciziei din 19 iunie 2007 a comisiei de evaluare din cadrul concursului EPSO/AD/26/05.
În drept
Argumentele părților
21 În susținerea acțiunii, reclamantul invocă trei motive.
22 În primul rând, Comisia nu și‑ar fi respectat obligația de motivare a deciziei din 10 mai 2007 (a se vedea punctul 9 din prezenta hotărâre), astfel cum este prevăzută această obligație la articolul 253 CE, „obligația de rezervă” vizată la articolul 6 din anexa III la statut putând fi opusă numai terților, nu și candidatului însuși. Potrivit Comisiei, referitor la accesul unui candidat la lucrările comisiei de evaluare, în conformitate cu o jurisprudență constantă, articolul 6 din anexa III la statut conține o dispoziție specială care interzice divulgarea poziției comisiei de evaluare și a elementelor legate de aprecieri cu caracter personal sau comparativ în ceea ce îi privește pe candidați; astfel, prin comunicarea către reclamant a notei pe care a obținut‑o la proba orală, Comisia și‑ar fi respectat obligația de motivare.
23 Reclamantul mai invocă și un viciu de procedură referitor la faptul că, întrucât nu a utilizat căștile care i‑ar fi permis să asculte traducerea simultană în limba franceză a probei orale, domnul Singer, președintele comisiei de evaluare, nu ar fi înțeles răspunsurile date de reclamant în limba germană. Comisia consideră că acest motiv nu este întemeiat, dat fiind că, în afară de faptul că domnul Singer stăpânește perfect limba germană și că membrii comisiei de evaluare nu sunt obligați să folosească interpretarea simultană, este clar, mai întâi, că reclamantul nu a făcut obiectul niciunei inegalități de tratament, deoarece domnul Singer nu a utilizat interpretarea simultană pentru niciunul dintre ceilalți 94 de candidați la proba orală care au răspuns în limba germană și că, în orice caz, acest aspect nu poate fi considerat o neregularitate de procedură.
24 În sfârșit, reclamantul susține că, având în vedere multitudinea de răspunsuri complete și indiscutabil exacte pe care le‑a dat la proba orală, o notare a prestației sale sub 50 % constituie o încălcare vădită a regulilor determinante pentru lucrările comisiei de evaluare a concursului și a criteriilor de examinare în vigoare și nu poate fi decât rezultatul unei astfel de încălcări. Comisia subliniază că nu există eroare vădită de apreciere în măsura în care o comisie de evaluare a concursului dispune de o largă putere de apreciere, care este și mai extinsă în cadrul probei orale a unui concurs, comisia de evaluare putând să țină seama de răspunsurile candidaților, dar și de experiența și de personalitatea lor.
25 În răspuns la măsurile de organizare a procedurii solicitate de Tribunal în raportul pregătitor de ședință din 7 februarie 2008, Comisia susține, pentru a justifica refuzul său de a comunica anumite elemente solicitate de Tribunal (a se vedea punctul 16 din prezenta hotărâre), în special că reclamantul nu a demonstrat încălcarea regulilor care se aplică lucrărilor comisiei de evaluare și că, prin urmare, potrivit unei jurisprudențe constante, decizia acesteia este exclusă controlului judiciar. Comisia recunoaște că, în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 23 ianuarie 2003, Angioli/Comisia (T‑53/00, RecFP, p. I‑A‑13 și II‑73), a furnizat persoanei interesate „o situație detaliată a notelor pe care le obținuse la proba orală”, dar susține că era vorba de o „excepție absolută” și că, în conformitate cu jurisprudența constantă referitoare la secretul lucrărilor comisiei de evaluare, o pretinsă încălcare a obligației de motivare nu justifică, în speță, prezentarea „fișelor de evaluare” a reclamantului, fișe care conțin atât o grilă de notare, diferitele puncte acordate la proba orală, cât și aprecierea membrilor comisiei de evaluare. Comisia concluzionează că, în lipsa oricărui indiciu de natură să pună în discuție validitatea actului contestat, acesta beneficiază de prezumția de validitate de care se bucură actele comunitare, iar Tribunalul nu este îndreptățit să solicite informațiile cerute.
26 În observațiile sale referitoare la refuzul Comisiei de a comunica anumite elemente solicitate în cadrul măsurilor de organizare a procedurii, reclamantul a reafirmat, întemeindu‑se pe articolul 27 din statut, că există o încălcare vădită a regulilor pertinente privind lucrările comisiei de evaluare din cadrul concursului, în măsura în care, printre alte, comisia de evaluare nu ar fi apreciat obiectiv prestațiile efective la proba orală și nu și‑ar fi motivat decizia; această încălcare vădită a regulilor amintite fiind demonstrată în speță, reclamantul ar trebui să beneficieze în mod excepțional de o simplificare a sarcinii probei, din cauza imposibilității involuntare în care se află de a prezenta o astfel de probă. În plus, reclamantul impută Comisiei, în lumina cauzei în care a fost pronunțată Hotărârea Angioli/Comisia, citată anterior, că a încălcat principiul egalității de tratament.
27 În răspuns la observațiile expuse la punctul precedent, Comisia susține că, potrivit jurisprudenței, prin natura sa, controlul ulterior al unei probe orale de către instanța comunitară este imposibil și că, prin urmare, pentru respectarea obligației de motivare, este suficientă numai comunicarea notei globale. Comisia insistă, apoi, asupra absenței unui încălcări vădite a regulilor care se aplică lucrărilor comisiei de evaluare, având în vedere, în primul rând, aprecierea corectă de către membrii comisiei de evaluare a prestației reclamantului la examen, în al doilea rând, respectarea obligației de motivare, în al treilea rând, respectarea principiului egalității de tratament; aceasta adaugă, pe de altă parte, că reclamantul nu a reușit să prezinte probe suficiente în ceea ce privește încălcarea vădită a unor astfel de reguli.
Aprecierea Tribunalului
28 Trebuie amintit în prealabil că, în susținerea acțiunii sale, reclamantul invocă trei motive, întemeiate pe încălcarea obligației de motivare, pe existența unui viciu de procedură și pe existența unei erori vădite de apreciere. Întrucât Comisia a dezvoltat în memoriul său în apărare anumite considerații referitoare la principiul egalității de tratament, în memoriul său complementar din 17 martie 2008, reclamantul a avansat argumente referitoare la o pretinsă încălcare a principiului menționat, argumente la care Comisia a răspuns în observațiile sale din 19 mai 2008. De vreme ce astfel de critici nu au fost invocate de reclamant în cererea sa introductivă, Tribunalul nu poate decât să constate că acestea sunt inadmisibile și că nu se impune examinarea lor.
29 Dintre cele trei motive invocate de reclamant în cererea sa introductivă, trebuie să se examineze, în primul rând, motivul întemeiat pe încălcarea obligației de motivare.
30 În această privință, trebuie să se constate de la început că, din articolul 253 CE și din articolul 25 al doilea paragraf din statut, rezultă că orice decizie individuală luată în aplicarea statutului și care lezează trebuie să fie motivată. Potrivit unei jurisprudențe constante, obligația de motivare constituie atât un principiu esențial al dreptului comunitar, cât și o condiție de fond a actelor instituțiilor și are ca obiect, pe de o parte, să permită instanței să își exercite controlul de legalitate asupra deciziei și, pe de altă parte, să îi furnizeze persoanei interesante precizările necesare pentru a ști dacă decizia este sau nu este fondată și pentru a‑i permite să aprecieze oportunitatea introducerii unei acțiuni (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 7 martie 2002, Italia/Comisia, C‑310/99, Rec., p. I‑2289, punctul 48, și Hotărârea Curții din 19 septembrie 2002, Spania/Comisia, C‑113/00, Rec., p. I‑7601, punctul 47, Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 20 martie 1991, Pérez‑Mínguez Casariego/Comisia, T‑1/90, Rec., p. II‑143, punctul 73, Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 8 iunie 1995, P/Comisia, T‑583/93, RecFP, p. I‑A‑137 și II‑433, punctul 24, și Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 29 februarie 1996, Lopes/Curtea de Justiție, T‑280/94, RecFP, p. I‑A‑77 și II‑239, punctul 148).
31 Totuși, cu privire la deciziile adoptate de o comisie de evaluare din cadrul unui concurs, Curtea a precizat că obligația de motivare trebuie conciliată cu păstrarea secretului care guvernează lucrările comisiei de evaluare în temeiul articolului 6 din anexa III la statut, secret instituit pentru garantarea independenței comisiei de evaluare a concursului și a obiectivității lucrărilor acesteia, protejându‑o astfel de orice ingerințe și presiuni exterioare, indiferent dacă provin de la însăși administrația comunitară, de la candidații interesați sau de la terți; s‑a considerat în special că păstrarea acestui secret împiedică atât divulgarea poziției adoptate de fiecare dintre membrii comisiei de evaluare, cât și dezvăluirea oricărui element legat de aprecieri cu caracter personal sau comparativ în ceea ce îi privește pe candidați și că exigența de motivare a deciziilor comisiei de evaluare din cadrul concursului trebuie să țină seama de natura lucrărilor respective, care, la stadiul examinării aptitudinilor candidaților, sunt, în principal, de natură comparativă și, prin urmare, sunt supuse secretului inerent acestor lucrări (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 4 iulie 1996, Parlamentul European/Innamorati, C‑254/95 P, Rec., p. I‑3423, punctele 24-28).
32 Pe baza acestor considerații, instanța comunitară a concluzionat în mod constant că o „comunicare a notelor obținute la diferitele probe” reprezintă o motivare suficientă a deciziilor comisiei de evaluare (Hotărârea Parlamentul European/Innamorati, citată anterior, punctul 31, Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 21 mai 1996, Kaps/Curtea de Justiție, T‑153/95, RecFP, p. I‑A‑233 și II‑663, punctul 81, Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 2 mai 2001, Giulietti și alții/Comisia, T‑167/99 și T‑174/99, RecFP, p. I‑A‑93 și II‑441, punctul 81, Hotărârile Tribunalului de Primă Instanță citate anterior Angioli/Comisia, punctul 69, și Gibault/Comisia, punctul 39).
33 Această concluzie este valabilă cu atât mai mult în situațiile în care notarea fazei scrise sau a fazei orale a concursului constă din mai multe note individuale care corespund diferitelor probe ale fazei respective; aceeași este situația în cazul comunicării către persoana interesată a notelor intermediare, care corespund diferitelor criterii de evaluare a fiecăreia dintre probele scrise sau orale. Într‑adevăr, în astfel de cazuri, comunicarea adresată candidaților eliminați cu privire la notele individuale sau intermediare nu îi informează numai asupra faptului că au fost eliminați de la etapa următoare a procedurii de selecție, ci și asupra motivelor pentru care au fost respinși, furnizându‑li‑se precizări referitoare la materiile sau la criteriile pentru care comisia de evaluare a considerat că prestația lor este nesatisfăcătoare.
34 Jurisprudența menționată la punctele 31 și 32 din prezenta hotărâre nu face distincție, cel puțin direct, între comunicarea mai multor note, individuale sau intermediare, și comunicarea unei singure note individuale eliminatorii. Totuși, nu se poate deduce că, întotdeauna, comunicarea către candidat a unei singure note individuale eliminatorii reprezintă o motivare suficientă, indiferent de circumstanțele specifice ale cauzei respective.
35 Într‑adevăr, pe de o parte, nimic din formularea sau din contextul jurisprudenței expuse la punctele 31 și 32 din prezenta hotărâre nu permite ca mențiunea referitoare la „notele obținute la diferitele probe” să fie interpretată în sensul că privește numai notele individuale eliminatorii, nu și celelalte note existente, inclusiv notele intermediare, în special în cazul acestora din urmă, în situațiile în care faza scrisă sau – precum în speță – faza orală nu cuprinde decât o singură probă și, prin urmare, o singură notă individuală. Tribunalul a subliniat în acest sens că, în jurisprudența în discuție, se folosesc termenii generali, precum și faptul că, în Hotărârea Parlamentul European/Innamorati, citată anterior, hotărâre care este la originea jurisprudenței citate la punctul 32, critica referitoare la obligația de motivare nu avea legătură cu refuzul instituției pârâte de a‑i furniza reclamantului mai multe note, individuale sau intermediare, ci cu refuzul de a‑i face cunoscute reclamantului criteriile avute în vedere de comisia de evaluare și motivele deciziei contestate în respectiva speță (a se vedea Hotărârea Parlamentul European/Innamorati, citată anterior, punctul 22); această apreciere este valabilă și în cazul hotărârilor care priveau, precum prezenta speță, eliminarea reclamanților în cursul fazei orale, precum, cu titlu exemplificativ, Hotărârile citate anterior Angioli/Comisia (punctele 56-65) și Gibault/Comisia (punctele 33-35).
36 În plus, într‑o cauză recentă care privea, precum prezenta speță, nereușita unei candidate la faza orală a unui concurs, s‑a considerat că obligația de motivare poate presupune comunicarea, la cererea candidatului, a notelor intermediare și a metodei folosite de comisia de evaluare pentru a stabili nota individuală la una dintre probele orale și că, dacă această motivare nu este furnizată la cerere candidatului respins, instanța comunitară este îndreptățită să solicite precizări prin intermediul măsurilor de organizare a procedurii (Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 28 aprilie 2004, Pascall/Consiliul, T‑277/02, RecFP, p. I‑A‑137 și II‑621); în acea cauză, de altfel, Tribunalul de Primă Instanță a solicitat astfel de măsuri, iar pârâta s‑a conformat acestei solicitări, în urma acestui fapt motivul întemeiat pe încălcarea obligației de motivare rămânând fără obiect (a se vedea Hotărârea Pascall/Consiliul, citată anterior, punctele 28-31).
37 Tribunalul observă, pe de altă parte, că însăși Comisia a acceptat anterior să comunice candidaților notele intermediare, printre altele, în două cauze privind nereușita candidaților la faza orală, care cuprindea o singură probă orală. În prima cauză, referitoare la un concurs, Comisia i‑a transmis persoanei interesate, la cerere, situația detaliată a diferitelor note intermediare obținute la proba orală, în funcție de fiecare criteriu în parte (a se vedea Hotărârea Angioli/Comisia, citată anterior, punctul 79). În cea de a doua cauză, referitoare la o procedură de recrutare, Comisia a transmis, la cererea Tribunalului de Primă Instanță, aprecierile la proba orală de selecție, în funcție de fiecare criteriu în parte, reprezentate pe o scară de la „--” la „++” (a se vedea Hotărârea Curții din 28 februarie 2008, Neirinck/Comisia, C‑17/07 P, punctul 56). Astfel, contrar susținerilor Comisiei referitoare la cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea Angioli/Comisia, citată anterior, prezentate în cuprinsul răspunsului la măsurile de organizare a procedurii, comunicarea de informații suplimentare și în special a notelor obținute pentru fiecare criteriu de evaluare nu este „excepție absolută, într‑o singură situație specifică”, ci a intervenit în mai multe rânduri, în funcție de circumstanțele speței.
38 Pe de altă parte, în ceea ce privește cererile care au ca obiect alte elemente de informare decât notele ca atare, mai precis criteriile sau motivele pentru care a fost acordată o notă ori alte informații referitoare la notarea candidatului respectiv, se impune constatarea că, în pofida afirmației potrivit căreia obligația de motivare este respectată prin comunicarea notelor individuale, rezultă chiar din textul hotărârilor care preiau această afirmație (a se vedea punctul 32 din prezenta hotărâre), inclusiv Hotărârea Parlamentul European/Innamorati, citată anterior, și în special hotărârile referitoare la faza orală, cum sunt, de exemplu, Hotărârile Angioli/Comisia (citată anterior, punctele 71-85) și Gibault/Comisia (citată anterior, punctul 42), că instanța comunitară nu se limitează la o aplicare automată a jurisprudenței menționate mai sus, ci examinează fiecare speță în funcție de contextul specific al cauzei și de cererile candidaților respectivi.
39 Considerațiile expuse la punctele 35-37, precum și la punctul precedent sunt amplificate de jurisprudența existentă în materia nereușitei la faza scrisă a unui concurs, în temeiul căreia, în realitate, candidatul primește o explicație suficient de completă cu privire la nereușita sa prin faptul că obține nu numai diferitele note individuale, ci și motivarea notei individuale eliminatorii care a determinat eliminarea sa de la fazele ulterioare ale concursului, precum și alte elemente. Astfel, potrivit instanței comunitare, „candidații care nu au fost reținuți [pot], dacă este cazul, să obțină din partea instituției organizatoare a concursului în cauză lucrările lor corectate și/sau criteriile generale de notare stabilite de comisia de evaluare și aceasta, precum în speță, prin intermediul unei comunicări deliberate a înscrisurilor justificative în cursul unei proceduri jurisdicționale între această instituție și candidații amintiți sau în temeiul unei practici adoptate de această instituție și care constă în asigurarea transparenței procedurilor de recrutare cu respectarea regulii referitoare la secretul lucrărilor comisiei de evaluare, înscrise la articolul 6 din anexa III la statut” (a se vedea Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 25 iunie 2003, Pyres/Comisia, T‑72/01, RecFP, p. I‑A‑169 și II‑861, punctul 70, și Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 17 septembrie 2003, Alexandratos și Panagiotou/Consiliul, T‑233/02, RecFP, p. I‑A‑201 și II‑989, punctul 31). Rezultă de altfel că, în mai multe rânduri, instituțiile au comunicat fie direct reclamantului, fie instanței comunitare, la cerere, lucrarea scrisă corectată și/sau o fișă de evaluare cuprinzând o apreciere a lucrării (a se vedea Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 14 iulie 2005, Le Voci/Consiliul, T‑371/03, RecFP, p. I‑A‑209 și II‑957, punctele 115-117, Hotărârea Tribunalului Funcției Publice din 13 decembrie 2007, Van Neyghem/Comisia, F‑73/06, nepublicată încă în Repertoriu, care face obiectul unui recurs aflat pe rolul Tribunalului de Primă Instanță, cauza T‑105/08 P, punctele 72, 79 și 80, precum și Hotărârea Tribunalului Funcției Publice din 4 septembrie 2008, Dragoman/Comisia, F‑147/06, nepublicată încă în Repertoriu, punctele 21, 82 și 83). Deși este adevărat că este posibil ca persoanele interesate să nu cunoască persoanele care au corectat probele scrise (și care sunt, astfel, protejate de ingerințele și de presiunile la care se referă jurisprudența citată la punctul 31 din prezenta hotărâre), spre deosebire de membrii comisiei de evaluare de la faza orală, Tribunalul consideră că această împrejurare nu justifică obiectiv existența unor diferențe importante între exigențele privind motivarea în cazul nereușitei la faza scrisă, astfel cum aceste exigențe rezultă din jurisprudența expusă la prezentul punct, și exigențele pentru care pledează Comisia în cazul nereușitei la proba orală și care, în speță, ar consta în a furniza reclamantului numai nota individuală eliminatorie, aceasta, în ciuda circumstanțelor descrise la punctele 42-47 din prezenta hotărâre.
40 În consecință, trebuie să se admită că, deși rezultatul concilierii dintre obligația de motivare și respectarea principiului secretului lucrărilor comisiei de evaluare, în special în ceea ce privește aspectul dacă prin comunicarea unei singure note individuale eliminatorii candidatului eliminat la faza orală se respectă această obligație, este cel mai adesea în favoarea principiului secretului lucrărilor comisiei de evaluare, situația poate fi diferită în prezența unor circumstanțe speciale. O astfel de concluzie nu se opune nicidecum principiului păstrării secretului lucrărilor comisiei de evaluare prevăzut la articolul 6 din anexa III la statut și se înscrie, de altfel, în evoluția recentă a jurisprudenței comunitare în favoarea transparenței (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 18 decembrie 2007, Suedia/Comisia, C‑64/05 P, Rep., p. I‑11389, și Hotărârea Curții din 1 iulie 2008, Suedia și Turco/Consiliul, C‑39/05 P și C‑52/05 P, nepublicată încă în Repertoriu, Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 8 noiembrie 2007, Bavarian Lager/Comisia, T‑194/04, Rep., p. II‑4523, care face obiectul unui recurs aflat pe rolul Curții, cauza C‑28/08 P).
41 În speță, Tribunalul consideră că se află în prezența unor circumstanțe speciale în sensul punctului precedent.
42 În primul rând, din lectura deciziei din 10 mai 2007 (a se vedea punctul 9 din prezenta hotărâre), este cert că reclamantul nu a promovat la limită faza orală. În aceste condiții, este rezonabil ca persoana interesată să solicite un supliment de informații, chiar dacă numai cu scopul de a se asigura că nota sa nu rezultă dintr‑o eroare sau cu acela de a fi informat cu privire la o eventuală rotunjire a notei.
43 În al doilea rând, este de asemenea necontestat faptul că reclamantul a obținut numai o singură notă individuală la faza orală, ceea ce, prin opoziție cu ipotezele vizate la punctul 33 din prezenta hotărâre, nu îi permite să obțină precizările, expuse la punctul amintit, de care are nevoie pentru a înțelege motivele pentru care nu a reușit la această fază a concursului, cu atât mai mult cu cât, astfel cum s‑a amintit mai sus, nu a promovat la limită proba.
44 În al treilea rând, este de asemenea necontestat faptul că existau în speță note intermediare care au fost utilizate la calcularea notei individuale eliminatorii a reclamantului. Acest lucru este indicat cu claritate în răspunsul la cererea sa de reexaminare și a fost confirmat de reprezentanta Comisiei în cursul ședinței.
45 În al patrulea rând, deși reprezentanta Comisiei a susținut în cursul ședinței că toate criteriile de evaluare din anunțul de concurs EPSO/AD/26/05 au făcut într‑adevăr obiectul notării și că fuseseră luate în considerare la calcularea notelor individuale ale candidaților, trebuie amintit, pe de o parte, că, potrivit propriei sale declarații, ea nu a văzut personal fișele de evaluare (a se vedea punctul 25 din prezenta hotărâre) și nu a făcut decât să transmită Tribunalului informația pe care o deținea de la EPSO. Pe de altă parte, trebuie amintit, în principal, că, întrebată fiind de Tribunal cu privire la acest aspect, reprezentanta Comisiei a recunoscut că nu știe dacă toate criteriile de evaluare au aceeași pondere, și nici dacă s‑a ținut seama și de alte elemente, neprevăzute în anunțul de concurs. În special, interogată în mai multe rânduri asupra aspectului dacă nota 24,5/50 era rezultatul sumei aritmetice a fiecărei note individuale corespunzând criteriilor de evaluare stabilite în anunțul de concurs, reprezentanta Comisiei, deși a răspuns afirmativ la această întrebare, și‑a nuanțat totuși poziția în sensul că nu a exclus că și alte elemente sau considerații au putut să fie luate în seamă la acordarea acestei note eliminatorii reclamantului. Or, deși „criteriile de corectare” menționate la punctul 29 din Hotărârea Parlamentul European/Innamorati, citată anterior, urmăresc să ofere persoanelor care corectează probele scrise – în mod obișnuit, mai multe decât membrii comisiei de evaluare a fazei orale – reguli comune pentru aprecierea și pentru notarea lucrărilor scrise și sunt supuse secretului, nu aceeași este situația în cazul criteriilor de evaluare vizate în speță, care sunt stabilite la titlul B punctul 3 din anunțul de concurs EPSO/AD/26/05, sunt accesibile publicului și sunt obligatorii pentru membrii comisiei de evaluare. Rezultă din aceasta că, în circumstanțele speței, astfel cum sunt descrise mai sus, simpla comunicare a notei individuale eliminatorii nu permite nici reclamantului, nici Tribunalului să se asigure că deciziile din 10 mai 2007 și din 19 iunie 2007 nu sunt viciate printr‑o eroare referitoare la criteriile de evaluare care trebuie luate în considerare pentru calcularea notei individuale, criterii ce ar avea ca obiect, în prezenta cauză, evaluarea, pe de o parte, a cunoștințelor de specialitate referitoare la „domeniu” și a cunoștințelor privind Uniunea Europeană, instituțiile și politicile acesteia, pe de altă parte, a cunoștințelor privind a doua limbă, și, în sfârșit, a capacității de adaptare a candidaților la activitatea în cadrul funcției publice europene, într‑un mediu multicultural.
46 În al cincilea rând, nu rezultă că, în speță, comunicarea către reclamant a unor informații mai detaliate decât nota individuală eliminatorie pe care a obținut‑o ar putea fie să reprezinte un volum sporit de muncă pentru Comisie, date fiind mijloacele tehnologice disponibile în prezent, fie să se dovedească delicată. Deși este adevărat că, în cursul ședinței, reprezentanta Comisiei a invocat aceste două aspecte, Tribunalul ține să sublinieze că invocarea acestora s‑a făcut la modul general, fără a prezenta problemele care s‑ar ridica în speță, în special fără a menționa dacă există un număr mare de alți candidați care au solicitat o motivare mai detaliată a notei individuale eliminatorii obținute și fără a preciza în ce măsură comunicarea de informații suplimentare reclamantului, fără a lăsa însă să transpară aprecierile individuale ale membrilor comisiei de evaluare sau notele concrete acordate de fiecare dintre aceștia, ar putea să conducă la situații delicate. În fapt, reprezentanta Comisiei a invocat, cel mult, în cursul ședinței și tot în termeni generali, că refuzul de a comunica astfel de informații ar consta în principal în dificultatea de a găsi voluntari ce doresc să devină membri ai comisiei de evaluare și în „valul de contestații” pe care l‑ar putea determina comunicarea unor astfel de informații în rândul candidaților la concurs.
47 În al șaselea rând, în decizia sa din 19 iunie 2007 prin care a respins cererea de reexaminare, comisia de evaluare a precizat, cu referire la cunoștințele de specialitate ale reclamantului, că numărul de răspunsuri nesatisfăcătoare a depășit numărul răspunsurilor satisfăcătoare, în timp ce, în răspunsurile la măsurile de organizare a procedurii și ulterior, în cursul ședinței, pârâta a indicat că principalul neajuns al răspunsurilor reclamantului la proba orală a fost faptul că, în general, au avut un caracter imprecis și neclar. În plus, în ceea ce privește această din urmă critică, Comisia nu a menționat dacă aceasta se referea la ansamblul criteriilor de evaluare stabilite în anunțul de concurs sau numai la criteriul referitor la cunoștințele de specialitate. Tribunalul constată astfel existența anumitor lacune și ambiguități în comentariile Comisiei pe care simpla comunicare a fișelor de evaluare și/sau a notelor intermediare obținute de reclamant ar fi putut‑o remedia.
48 În subsidiar, Tribunalul precizează că reclamantul a anexat la cererea sa o prezentare sintetică de trei pagini cu privire la proba orală din 29 martie 2007. Deși este cert că Tribunalul nu poate pune la îndoială aprecierile membrilor comisiei de evaluare pe baza unei astfel de document, care, în plus, nu poate avea nicio valoare pe fond, nu este mai puțin adevărat că reclamantul nu își întemeiază contestațiile referitoare la rezultatele probei orale pe considerații confuze și vagi invocate în manieră imprecisă și dezorganizată, ci pe o prezentare sintetică clară și explicită, care reflectă întrebările care i‑au fost adresate și care prezintă răspunsurile pe care le‑a dat.
49 În consecință, trebuie să se admită că, deși comunicarea către reclamant a notei individuale eliminatorii pe care a obținut‑o la proba orală, mai precis nota 24,5/50, constituie mai mult decât un început de motivare, cu privire la care, potrivit jurisprudenței (a se vedea Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 6 noiembrie 1997, Berlingieri Vinzek/Comisia, T‑71/96, RecFP p. I‑A‑339 și II‑921, punctul 79), se pot aduce precizări suplimentare în cursul judecării cauzei, în schimb, în circumstanțele speței, această notă, singură, nu este suficientă, pentru ca obligația de motivare să fie respectată; rezultă că refuzul Comisiei de a aduce orice supliment de informație constituie o încălcare a acestei obligații.
50 Nu este obligația Tribunalului să stabilească care sunt elementele de informare pe care Comisia trebuie să le comunice persoanei interesate pentru a respecta obligația de motivare, în special atunci când, precum în speță, Comisia refuză să se conformeze măsurilor de organizare dispuse de Tribunal și când, în consecință, Tribunalul se găsește în imposibilitatea de a cunoaște conținutul fișelor de evaluare a reclamantului și al altor elemente referitoare la desfășurarea probei sale orale și, în special, la acordarea notei pe care a obținut‑o.
51 Cu toate acestea, Tribunalul observă că, în orice situație, și în special în prezenta cauză, anumite precizări suplimentare i‑ar fi putut fi comunicate reclamantului, precum în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea Pascall/Consiliul, citată anterior, fără a se aduce atingere secretului referitor la lucrările comisiei de evaluare, astfel cum s‑a stabilit în jurisprudență (a se vedea punctul 31 din prezenta hotărâre), în special, astfel cum impune Hotărârea Parlamentul European/Innamorati, citată anterior, fără divulgarea poziției adoptate de fiecare dintre membrii comisiei de evaluare, și nici a elementelor legate de aprecieri cu caracter personal sau comparativ referitoare la candidați (a se vedea Hotărârea Pascall/Consiliul, citată anterior, punctul 28). Tribunalul are în vedere în special notele intermediare pentru fiecare dintre criteriile de evaluare stabilite în anunțul de concurs; aprecierea ar putea fi valabilă și pentru fișele de evaluare, care i‑ar fi putut fi transmise cu ocultarea elementelor supuse secretului lucrărilor comisiei de evaluare. Refuzul Comisiei de a comunica, chiar și numai Tribunalului, aceste elemente de informare a avut drept consecință să nu îi permită acestuia exercitarea deplină a controlului său. Astfel, în ciuda faptului că, în cursul ședinței, Comisia a considerat că aducerea la cunoștință a notelor pentru fiecare criteriu „nu ar aduce elemente noi”, apoi, în observațiile sale din 19 mai 2008 referitoare la memoriul completator din 17 martie 2008, că documentele solicitate de Tribunal, mai precis fișele de evaluare, erau „lipsite de pertinență”, o astfel de apreciere referitoare la temeinicia unui motiv privind încălcarea obligației de motivare este de competența Tribunalului, și nu a Comisiei.
52 În orice caz, a accepta raționamentul Comisiei ar însemna, printre altele, a priva Tribunalul de orice posibilitate de control al notării fazei orale. Or, deși nu poate, într‑adevăr, înlocui aprecierea făcută de membrii comisiei de evaluare cu propria apreciere, Tribunalul trebuie să fie în măsură să verifice, în privința obligației de motivare (a cărei întindere a fost amintită la punctul 30 din prezenta hotărâre), că aceștia l‑au notat pe reclamant pe baza criteriilor de evaluare indicate în anunțul de concurs și că nu s‑a produs nicio eroare la calcularea notei persoanei interesate; în același timp, Tribunalul trebuie să fie în măsură să exercite un control restrâns cu privire la raportul dintre aprecierile membrilor comisiei de evaluare și notele concrete pe care le‑au acordat (a se vedea Hotărârea Curții din 16 iunie 1987, Kolivas/Comisia, 40/86, Rec., p. 2643, punctul 11, Hotărârea Van Neyghem/Comisia, citată anterior, punctul 86, și Hotărârea Tribunalului din 11 septembrie 2008, Coto Moreno/Comisia, F‑127/07, nepublicată încă în Repertoriu, punctele 34 și 36). În acest scop, Tribunalul trebuie să dispună măsurile de organizare a procedurii pe care le consideră adecvate, date fiind particularitățile cauzei, precizând eventual instituției pârâte, astfel cum a fost cazul în speță, că răspunsurile nu vor fi transmise persoanei interesate decât în măsura în care această transmitere ar fi compatibilă cu principiul secretului lucrărilor comisiei de evaluare.
53 În speță, având în vedere elementele din dosar (în special împrejurările relatate la punctele 42-47 din prezenta hotărâre) și nefurnizarea de către Comisie a elementelor de informare solicitate de Tribunal în cadrul măsurilor de organizare a procedurii (a se vedea punctul 16 din prezenta hotărâre), Tribunalul consideră că motivul constând în încălcarea obligației de motivare este întemeiat și că trebuie admis.
54 O astfel de concluzie nu poate fi pusă la îndoială de poziția Comisiei, exprimată în memoriul său din 18 februarie 2008, în sensul că refuzul de comunicare a fișelor de evaluare și a altor elemente solicitate de Tribunal era justificat, pe de o parte, prin faptul că reclamantul nu a susținut, și cu atât mai puțin a dovedit, o încălcare vădită a regulilor care se aplică lucrărilor comisiei de evaluare și, pe de altă parte, de împrejurarea că Tribunalul ar fi caracterizat în mod greșit obligația de motivare ca o regulă ce se aplică lucrărilor comisiei de evaluare sau, cel mult, ca o regulă conexă. Astfel, în afară de faptul că din însăși lectura raportului pregătitor de ședință rezultă că măsurile în discuție au fost solicitate, în principal, pentru a aprecia motivul întemeiat pe obligația de motivare, poziția Comisiei încalcă, în circumstanțele speței, atât caracterul de ordine publică al obligației de motivare, cât și însăși întinderea acestei obligații, astfel cum a fost amintită la punctul 30 din prezenta hotărâre.
55 Din totalitatea considerațiilor precedente și fără să fie necesar să se examineze celelalte două motive invocate de reclamant, rezultă că, în speță, concluziile referitoare la anularea deciziei din 19 iunie 2007 a comisiei de evaluare din cadrul concursului EPSO/AD/26/05 (a se vedea punctul 19 din prezenta hotărâre) trebuie admise, întrucât există o încălcare a obligației de motivare.
56 În schimb, în ceea ce privește concluziile având ca obiect somațiile care ar trebui adresate Comisiei de către Tribunal, acesta amintește că, potrivit unei jurisprudențe constante, instanța comunitară este evident lipsită de competența de a adresa somații instituțiilor comunitare. Această jurisprudență se aplică contenciosului funcției publice (Hotărârea Curții din 21 noiembrie 1989, Becker și Starquit/Parlamentul European, C‑41/88 și C‑178/88, Rec., p. 3807, punctul 6, Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 9 iunie 1998, Chesi și alții/Consiliul, T‑172/95, RecFP, p. I‑A‑265 și II‑817, punctul 33). Astfel, Tribunalul nu poate, în speță, fără a aduce atingere prerogativelor autorității administrative (a se vedea în special Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 15 decembrie 1999, Latino/Comisia, T‑300/97, RecFP, p. I‑A‑259 și II‑1263, punctul 28 și jurisprudența citată) să adreseze somații Comisiei, nici chiar dacă acestea corespund obligației care ar reveni instituției, în conformitate cu articolul 233 CE, în urma unei hotărâri în anulare (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 9 iunie 2005, Castets/Comisia, T‑80/04, RecFP, p. I‑A‑161 și II‑729, punctul 17, și Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 5 octombrie 2005, Rasmussen/Comisia, T‑203/03, RecFP, p. I‑A‑279 și II‑1287, punctul 32). În schimb, Comisia trebuie să ia măsurile pe care le presupune executarea hotărârii.
Cu privire la cheltuielile de judecată
57 În temeiul articolului 122 din Regulamentul de procedură, prevederile capitolului VIII al titlului II din regulamentul menționat, referitoare la cheltuieli, nu se aplică decât cererilor înregistrate pe rolul Tribunalului începând cu intrarea în vigoare a acestui regulament de procedură, care a avut loc la 1 noiembrie 2007. Prevederile pertinente în materie din Regulamentul de procedură al Tribunalului de Primă Instanță continuă să se aplice mutatis mutandis cauzelor în curs de judecare înregistrate pe rolul Tribunalului înaintea acestei date.
58 Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului de Primă Instanță, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Cu toate acestea, în temeiul articolului 88 din acest regulament, în litigiile dintre Comunități și agenții acestora, cheltuielile efectuate de instituții rămân în sarcina acestora. Întrucât acțiunea reclamantului a fost admisă cu privire la principalul capăt de cerere, se impune obligarea Comisiei să suporte propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de reclamant.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera întâi)
declară și hotărăște:
1) Anulează decizia din 19 iunie 2007 a comisiei de evaluare din cadrul concursului EPSO/AD/26/05.
2) Respinge celelalte capete de cerere.
3) Comisia Comunităților Europene suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și cheltuielile de judecată ale reclamantului.
Kreppel | Tagaras | Gervasoni |
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 14 octombrie 2008.
W. Hakenberg | | S. Gervasoni |
Textul prezentei decizii, precum și cel al deciziilor instanțelor comunitare citate în cuprinsul acesteia și nepublicate încă în Repertoriu sunt disponibile pe pagina de internet a Curții de Justiție: www.curia.europa.eu