Language of document :

Cerere de decizie preliminară introdusă de Hoge Raad der Nederlanden (Țările de Jos) la 25 februarie 2021 – X BV/Classic Coach Company vof, Y, Z

(Cauza C-112/21)

Limba de procedură: neerlandeza

Instanța de trimitere

Hoge Raad der Nederlanden

Părțile din procedura principală

Recurentă: X BV

Intimați: Classic Coach Company vof, Y, Z

Întrebările preliminare

Pentru a stabili că există un „drept anterior” al unui terț în sensul articolului 6 alineatul (2) din Directiva abrogată 2008/95/CE1

este suficient ca, anterior depunerii mărcii, acest terț să fi utilizat în cadrul comerțului un drept recunoscut prin legislația statului membru în cauză; sau

este necesar ca acest terț să poată interzice, în temeiul acestui drept anterior, utilizarea mărcii de către titularul acesteia, în conformitate cu legislația națională aplicabilă?

Pentru a răspunde la întrebarea 1, este relevant dacă titularul mărcii are un drept și mai vechi (recunoscut prin legislația statului membru în cauză) cu privire la semnul depus ca marcă și, în caz afirmativ, este relevant dacă titularul mărcii poate interzice utilizarea pretinsului „drept anterior” de către terț în temeiul acestui drept și mai vechi, care a fost recunoscut?

____________

1 Directiva 2008/95/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2008 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la mărci (versiune codificată), JOUE 2008, L 299, p. 25.