Cauzele conexate T‑515/13 RENV și T‑719/13 RENV
Regatul Spaniei și alții
împotriva
Comisiei Europene
Hotărârea Tribunalului (Camera a opta extinsă) din 23 septembrie 2020
„Ajutoare de stat – Ajutor acordat de autoritățile spaniole în favoarea anumitor grupuri de interes economic (GIE) și a investitorilor acestora – Regim fiscal aplicabil anumitor acorduri de leasing financiar pentru achiziționarea de nave (sistem fiscal spaniol în materie de leasing) – Decizie prin care ajutorul este declarat incompatibil cu piața internă și prin care se dispune recuperarea în parte a acestuia – Caracter selectiv – Obligația de motivare – Recuperarea ajutorului – Egalitate de tratament – Încredere legitimă – Securitate juridică”
1. Procedură jurisdicțională – Intervenție – Intervenția în procedura de trimitere spre rejudecare a unei interveniente doar în procedura de recurs – Admisibilitate
[Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 217 alin. (1)]
(a se vedea punctele 64 și 65)
2. Ajutoare acordate de state – Noțiune – Caracterul selectiv al măsurii – Măsuri fiscale în favoarea anumitor grupuri de interes economic și a investitorilor acestora – Regim fiscal aplicabil anumitor acorduri de leasing financiar pentru achiziționarea de nave – Sistem întemeiat pe obținerea unei autorizații prealabile pe baza unor criterii vagi care necesită o interpretare a administrației fiscale – Criterii vagi care nu pot fi considerate ca fiind obiective – Caracter discreționar de iure al reglementării – Includere
[art. 107 alin. (1) TFUE]
(a se vedea punctele 81-102)
3. Ajutoare acordate de state – Afectarea schimburilor comerciale dintre statele membre – Atingere adusă concurenței – Criterii de apreciere – Măsuri fiscale în favoarea anumitor grupuri de interes economic și a investitorilor acestora – Regim fiscal aplicabil anumitor acorduri de leasing financiar pentru achiziționarea de nave – Piață deschisă schimburilor comerciale dintre statele membre – Reducere de preț susceptibilă să denatureze concurența pe piața achiziționării și vânzării de nave maritime
[art. 107 alin. (1) TFUE]
(a se vedea punctele 103-107)
4. Acte ale instituțiilor – Motivare – Obligație – Conținut – Decizie a Comisiei în materia ajutoarelor de stat – Control jurisdicțional
[art. 296 alin. (2) TFUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 41 alin. (2) lit. (c)]
(a se vedea punctele 118-132)
5. Ajutoare acordate de state – Recuperarea unui ajutor ilegal – Măsuri fiscale în favoarea anumitor grupuri de interes economic și a investitorilor acestora – Măsuri similare altui regim care a făcut obiectul unui ordin de recuperare – Diferență de tratament – Justificare obiectivă
(art. 108 TFUE)
(a se vedea punctele 139-146)
6. Ajutoare acordate de state – Recuperarea unui ajutor ilegal – Ajutor acordat cu încălcarea normelor de procedură ale articolului 108 TFUE – Încredere legitimă eventuală a beneficiarilor – Protecție – Condiții și limite – Împrejurări excepționale – Inexistență
(art. 108 TFUE)
(a se vedea punctele 155-176)
7. Ajutoare acordate de state – Recuperarea unui ajutor ilegal – Principiul securității juridice – Condiții și limite – Împrejurări excepționale – Inexistență
(art. 108 TFUE)
(a se vedea punctele 193-206)
8. Ajutoare acordate de state – Recuperarea unui ajutor ilegal – Determinarea beneficiarului ajutorului – Criteriu – Beneficiere efectivă
[art. 108 alin. (2) TFUE]
(a se vedea punctele 217-220)
Rezumat
Regimul fiscal spaniol aplicabil anumitor acorduri de leasing financiar încheiate de șantiere navale constituie o schemă de ajutor
Ajutoarele de stat ilegale acordate în acest temei trebuie recuperate de la beneficiarii lor
În 2006, Comisia Europeană fusese sesizată cu mai multe plângeri în legătură cu aplicarea „sistemului fiscal spaniol în materie de leasing” (denumit în continuare „STL”) anumitor acorduri de leasing financiar, în măsura în care aceasta permitea companiilor maritime să beneficieze de o reducere de preț de 20 %-30 % pentru achiziționarea de nave construite de șantiere navale spaniole. Potrivit Comisiei, obiectivul sistemului STL era acela de a genera avantaje fiscale în favoarea unor grupuri de interes economic (denumite în continuare „GIE”) și a investitorilor care participă la acestea și, apoi, de a transfera o parte din aceste avantaje către companiile maritime care au achiziționat o navă nouă.
În decizia în litigiu(1), adoptată în iulie 2013, Comisia a considerat că STL constituia un ajutor de stat(2) sub formă de avantaj fiscal selectiv care era parțial incompatibil cu piața internă. Întrucât această schemă de ajutor fusese pusă în aplicare de la 1 ianuarie 2002 cu încălcarea obligației de notificare(3), aceasta a impus autorităților naționale să recupereze aceste ajutoare de la investitori, și anume membrii GIE.
În septembrie 2013, Regatul Spaniei, Lico Leasing, SA și Pequeños y Medianos Astilleros Sociedad de Reconversión, SA (denumite în continuare „reclamantele”) au formulat acțiuni în anulare împotriva deciziei în litigiu. În Hotărârea din 17 decembrie 2015, Spania și alții/Comisia(4) (T‑515/13 și T‑719/13, EU:T:2015:1004), Tribunalul a considerat că avantajul perceput de investitorii GIE nu era selectiv și că motivarea referitoare la criteriile de denaturare a concurenței și de afectare a schimburilor comerciale era insuficientă. În consecință, decizia în litigiu a fost anulată fără să fie necesar să se statueze cu privire la celelalte motive și argumente invocate de reclamante. Curtea, sesizată cu un recurs formulat de Comisie, a anulat, prin Hotărârea din 25 iulie 2018, Comisia/Spania și alții(5) (C‑128/16 P, EU:C:2018:591), hotărârea Tribunalului. Astfel, Curtea a considerat că Tribunalul, în cadrul analizei sale privind caracterul selectiv al măsurilor fiscale, aplicase în mod eronat dispozițiile tratatului referitoare la ajutoarele de stat și, contrar celor concluzionate de acesta, decizia Comisiei nu era afectată de un viciu de motivare. După ce a arătat că Tribunalul nu se pronunțase cu privire la toate motivele invocate în fața sa, Curtea a considerat că litigiul nu este în stare de judecată și, prin urmare, a trimis cauzele Tribunalului spre rejudecare.
Prin Hotărârea după trimiterea spre rejudecare din 23 septembrie 2020, Spania și alții/Comisia (T‑515/13 RENV și T‑719/13 RENV), Tribunalul a respins acțiunile introduse de reclamante.
Tribunalul a examinat, în primul rând, calificarea măsurilor fiscale ca ajutoare de stat. În acest cadru, acesta a verificat, mai întâi, dacă Comisia putea concluziona că avantajele acordate pe baza sistemului STL, analizat în ansamblu, prezentau un caracter selectiv. După o evocare a jurisprudenței privind selectivitatea care rezultă din puterea discreționară a administrațiilor naționale atunci când își exercită competențele fiscale(6), Tribunalul a observat că beneficiul regimului fiscal în discuție era acordat de administrația fiscală în cadrul unui regim de autorizare prealabilă pe baza unor criterii vagi care presupuneau o interpretare a cărei exercitare nu făcea obiectul niciunei reglementări. Astfel, administrația fiscală putea stabili data de începere pentru amortizare în funcție de împrejurări definite în termeni care confereau administrației o marjă de apreciere importantă. Potrivit Tribunalului, existența acestor aspecte discreționare era de natură să favorizeze beneficiarii în raport cu alte persoane impozabile care se găseau într‑o situație de fapt și de drept comparabilă. În special, alte GIE ar fi putut să nu beneficieze de amortizarea anticipată în aceleași condiții. În plus, pentru a înlătura argumentul potrivit căruia autorizația fusese acordată în practică tuturor GIE active în sectorul în cauză, Tribunalul a subliniat că, având în vedere caracterul discreționar de iure al reglementării, nu este relevant dacă aplicarea sa a fost sau nu discreționară de facto. Tribunalul a dedus că, dat fiind că una dintre măsurile care permitea să se beneficieze de STL în ansamblu era selectivă, și anume autorizarea amortizării anticipate, Comisia nu a săvârșit o eroare atunci când a considerat că sistemul era selectiv în ansamblu. Apoi, Tribunalul a subliniat că piața achiziționării și vânzării de nave maritime era deschisă schimburilor comerciale dintre statele membre și că o reducere de 20 %-30 % a prețului unei nave amenința să denatureze concurența pe această piață pe care erau active GIE. Astfel, erau îndeplinite condițiile referitoare la riscul de denaturare a concurenței și de afectare a schimburilor comerciale dintre statele membre. În consecință, Tribunalul a respins motivul întemeiat pe o nerespectare a calificării unei măsuri ca ajutor de stat.
Tribunalul a examinat, în al doilea rând, recuperarea ajutoarelor ilegale și a respins diferitele motive invocate de reclamante în această privință. În special, acesta a înlăturat presupusa încălcare a principiului încrederii legitime. Astfel, reclamantele nu reușiseră să demonstreze că obținuseră de la Comisie asigurări precise, necondiționate și concordante din care ar rezulta că regimul în discuție nu intra sub incidența noțiunii de ajutor de stat. Pe de altă parte, Tribunalul a constatat că Comisia luase în mod corespunzător în considerare cerința securității juridice în decizia în litigiu, ceea ce o determinase să limiteze în timp recuperarea ajutoarelor ilegale. Astfel, recuperarea ajutoarelor a fost limitată la cele acordate după publicarea deciziei referitoare la GIE fiscale din Franța, care pusese capăt unei situații de insecuritate juridică ce rezulta din decizia Brittany Ferries(7). În această privință, Tribunalul constată că Comisia nu a săvârșit o eroare atunci când a considerat că publicarea acestei decizii făcuse să înceteze orice insecuritate juridică, având în vedere că în această decizie un regim comparabil cu STL fusese calificat drept ajutor de stat. În plus, Tribunalul a subliniat că validitatea acestei constatări nu era repusă în discuție de împrejurări ulterioare precum o pretinsă inacțiune a Comisiei în raport cu regimul în discuție.
În sfârșit, Tribunalul a respins de asemenea motivul întemeiat pe încălcarea principiilor aplicabile recuperării. Reclamantele criticau decizia în litigiu în măsura în care aceasta dispunea recuperarea integralității ajutorului de la investitori (membrii GIE), deși o parte a avantajului fiscal era transferată companiilor maritime. Astfel, Comisia decisese că companiile maritime nu erau beneficiarele ajutorului, astfel încât ordinul de recuperare viza în mod exclusiv și integral investitorii, singurii beneficiari ai totalității ajutorului, din cauza regimului de transparență fiscală al GIE. Tribunalul a statuat că, fără a săvârși o eroare, Comisia a dispus recuperarea integralității ajutorului de la investitori, deși aceștia transferaseră o parte a avantajului către alți operatori, din moment ce aceștia nu erau considerați drept beneficiari ai ajutorului. Astfel, investitorii sunt cei care au beneficiat efectiv de ajutor, dat fiind că reglementarea aplicabilă nu le impunea transferul unei părți a ajutorului către terți.