Cauza T‑153/10

Schneider España de Informática, SA

împotriva

Comisiei Europene

„Uniune vamală — Importul de aparate receptoare de televiziune color asamblate în Turcia — Recuperare ulterioară a taxelor la import — Cerere de neînscriere ulterioară în evidența contabilă și de remitere a taxelor — Articolul 220 alineatul (2) litera (b) și articolul 239 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 — Decizie de respingere a Comisiei — Anulare de către instanța națională a deciziilor autorităților naționale de înscriere ulterioară în evidența contabilă — Nepronunțare asupra fondului”

Sumarul ordonanței

1.      Acțiune în anulare — Acțiune împotriva unei decizii a Comisiei de neînscriere ulterioară în evidența contabilă și de remitere a unei datorii vamale constatate de către autoritățile vamale naționale — Anularea, printr‑o decizie jurisdicțională națională definitivă, a deciziei de înscriere ulterioară în evidența contabilă a autorităților vamale naționale — Acțiune rămasă fără obiect — Nepronunțare asupra fondului

(Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 113; Regulamentul nr. 2913 al Consiliului)

2.      Acțiune în anulare — Interesul de a exercita acțiunea — Acțiune vizând evitarea reproducerii în viitor a unei nelegalități care afectează un act al unei instituții sau al unui organ al Uniunii — Admisibilitate — Condiții

[art. 263 TFUE; Regulamentul nr. 2913 al Consiliului, art. 220 alin. (2) lit. (b), art. 236 și art. 239]

1.      Este lipsită de obiect acțiunea vizând obținerea anulării unei decizii a Comisiei de respingere a cererii reclamantului privind neînscrierea ulterioară în evidența contabilă și remiterea datoriei vamale puse în sarcina sa prin mai multe decizii ale autorităților vamale naționale, întrucât, ca urmare a anulării deciziilor sale de înscriere ulterioară în evidența contabilă printr‑o decizie jurisdicțională definitivă a unei instanțe naționale, plata taxelor în cauză nu mai poate fi pretinsă reclamantului și, în consecință, anularea deciziei atacate nu mai este susceptibilă să îi confere un beneficiu acestuia.

Această concluzie nu ar putea fi infirmată de faptul că decizia Comisiei este susceptibilă să producă efecte în privința altor importatori. Astfel, interesul de a exercita acțiunea trebuie să fie personal și reclamantul nu poate introduce o acțiune în anulare în interesul general al terților sau al legalității. Acest interes propriu, în plus, trebuie să fie suficient de direct. Simplul fapt că persistă interesul terților în raport cu reclamantul de a obține anularea deciziei atacate nu poate fi suficient, în aceste condiții, pentru a concluziona că acțiunea nu a rămas fără obiect.

(a se vedea punctele 19, 34, 38, 40 și 57)

2.      Reclamantul poate continua să aibă un interes de a solicita anularea unui act al unei instituții sau al unui organ al Uniunii pentru a se putea evita repetarea în viitor a pretinsei nelegalități de care acesta ar fi afectat, dar numai în măsura în care pretinsa nelegalitate este susceptibilă să se repete în viitor, independent de circumstanțele cauzei care au dat naștere acțiunii formulate de acel reclamant.

În această privință, motivele invocate de un reclamant referitoare, pe de o parte, la critici de natură procedurală care îl privesc personal și, pe de altă parte, la erori pe care Comisia le ar fi săvârșit aplicând articolul 220 alineatul (2) litera (b), articolul 236 și articolul 239 din Regulamentul nr. 2913/92 de instituire a Codului vamal comunitar la situația particulară a reclamantului în împrejurări de fapt determinate nu privesc nelegalități susceptibile să se repete independent de împrejurările cauzei.

(a se vedea punctele 41 și 42)