Language of document :

Recurs introdus la 23 februarie 2024 de Fugro NV împotriva Ordonanţei Tribunalului (Camera a șaptea) din 15 decembrie 2023 în cauza T-143/23, Fugro/Consiliul

(Cauza C-146/24 P)

Limba de procedură: engleza

Părțile

Recurentă: Fugro NV (reprezentant: T.C. Gerverdinck, advocaat)

Cealaltă parte din procedură: Consiliul Uniunii Europene

Concluziile recurentei

Recurenta solicită Curții:

anularea hotărârii atacate;

în măsura în care Curtea consideră că starea procedurii o permite, respingerea excepției de inadmisibilitate, declararea recursului ca fiind admisibil și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunal pentru a se pronunța asupra fondului sau, în subsidiar, declararea faptului că măsura contestată1 o privește direct pe recurentă și trimiterea cauzei la Tribunal pentru ca acesta să se pronunțe asupra afectării directe sau să o unească cu fondul;

obligarea Consiliului la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a celor efectuate în fața Tribunalului.

Motivele și principalele argumente

Reclamanta invocă un motiv întemeiat pe faptul că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept, în special la punctele 40-44, prin interpretarea eronată a noțiunii de „afectare directă”, în sensul articolului 263 al patrulea paragraf a doua teză TFUE.

____________

1 Directiva (UE) 2022/2523 a Consiliului din 14 decembrie 2022 privind asigurarea unui nivel minim global de impozitare a grupurilor de întreprinderi multinaționale și a grupurilor naționale de mari dimensiuni în Uniune (JO 2022, L 328, p. 1).