Language of document : ECLI:EU:T:2022:276

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a zecea extinsă)

4 mai 2022(*)

„Ajutoare de stat – Transport aerian – Măsură de sprijin adoptată de România – Ajutor pentru salvare acordat TAROM – Decizie de a nu ridica obiecții – Acțiune în anulare – Calitatea de persoană interesată – Protecția drepturilor procedurale – Admisibilitate – Orientări privind ajutoarele de stat pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor nefinanciare aflate în dificultate – Măsură care vizează prevenirea dificultăților sociale sau remedierea disfuncționalității pieței – Principiul «pentru prima și ultima dată» al ajutorului – Incidența unui ajutor anterior acordat înainte de aderarea României la Uniune – Dificultăți serioase – Obligația de motivare”

În cauza T‑718/20,

Wizz Air Hungary Légiközlekedési Zrt. (Wizz Air Hungary Zrt.), cu sediul în Budapesta (Ungaria), reprezentată de E. Vahida, S. Rating și I.‑G. Metaxas‑Maranghidis, avocați,

reclamantă,

împotriva

Comisiei Europene, reprezentată de L. Flynn, V. Bottka și I. Barcew, în calitate de agenți,

pârâtă,

TRIBUNALUL (Camera a zecea extinsă),

compus din domnii S. Papasavvas, președinte, A. Kornezov, E. Buttigieg, G. Hesse și D. Petrlík (raportor), judecători,

grefier: domnul I. Pollalis, administrator,

având în vedere faza scrisă a procedurii,

în urma ședinței din 6 decembrie 2021,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Prin acțiunea întemeiată pe articolul 263 TFUE, reclamanta, Wizz Air Hungary Légiközlekedési  Zrt. (Wizz Air Hungary Zrt.), solicită anularea Deciziei C(2020) 1160 final a Comisiei din 24 februarie 2020 privind ajutorul de stat SA.56244 (2020/N) – România – Ajutor pentru salvare acordat TAROM (JO 2020, C 310, p. 3), prin care Comisia Europeană, pe de o parte, nu a ridicat obiecții împotriva unei măsuri de ajutor acordate de România Companiei Naționale de Transporturi Aeriene Române „TAROM SA” (denumită în continuare „TAROM”) și constituită dintr‑un împrumut în valoare de 175 952 000 de lei românești (RON) (aproximativ 36 660 000 euro), rambursabil la sfârșitul unei perioade de șase ani, și, pe de altă parte, a declarat acest ajutor compatibil cu piața internă (denumită în continuare „decizia atacată”).

 Istoricul litigiului și decizia atacată

2        TAROM este o companie aeriană română care operează de pe un singur hub aeroportuar, situat pe Aeroportul Internațional OTP Henri‑Coandă din București (România). Ea își desfășoară activitatea în principal în transportul aerian de pasageri, de mărfuri și de curierat. La începutul anului 2020, TAROM avea 1 795 de angajați și o flotă de 25 de aeronave. TAROM opera atât rute interne, cât și internaționale.

3        La 19 februarie 2020, România a notificat Comisiei un plan de ajutor pentru salvarea TAROM, constituit dintr‑un împrumut pentru finanțarea nevoilor în lichidități ale acesteia în cuantum de 175 952 000 RON (aproximativ 36 660 000 de euro), rambursabil la sfârșitul unei perioade de șase luni, cu posibilitatea unei rambursări parțiale anticipate (denumită în continuare „măsura de ajutor”).

4        Comisia a constatat că situația financiară a TAROM s‑a deteriorat semnificativ în ultimii cinci ani și a subliniat că pierderile cumulate în perioada 2004-2019 se ridicau la 3 362 130 000 RON (aproximativ 715 350 000 de euro), depășind astfel mai mult de jumătate din capitalul TAROM.

5        În ceea ce privește situația rețelelor de transport din România, Comisia a arătat că starea generală și fiabilitatea rețelelor feroviare și rutiere din România sunt slabe și că transportul aerian rămâne esențial pentru dezvoltarea regională în această țară, în special pentru rutele interne operate de TAROM.

6        Comisia a arătat că, potrivit României, ieșirea TAROM de pe piață nu ar permite asigurarea zborurilor legate de rezervările deja efectuate, fără ca rutele în cauză să poată fi preluate pe termen scurt de concurenții TAROM, iar această situație ar afecta un număr mare de întreprinderi, în special aeroporturile interne.

7        În examinarea măsurii de ajutor, în primul rând, Comisia a considerat că aceasta constituia un ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE.

8        În al doilea rând, Comisia a verificat dacă măsura de ajutor era compatibilă cu piața internă în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (c) TFUE.

9        Primo, în considerentele (52)-(57) ale deciziei atacate, Comisia a considerat că TAROM era o întreprindere aflată în dificultate în sensul Orientărilor privind ajutoarele de stat pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor nefinanciare aflate în dificultate (JO 2014, C 249, p. 1, denumite în continuare „orientările”).

10      Secundo, în considerentele (58)-(65) ale deciziei atacate, Comisia a arătat că informațiile furnizate de România demonstrau că măsura de ajutor îndeplinea condiția prevăzută la punctele 43-52 din orientări, potrivit căreia un ajutor de stat trebuie să contribuie la un obiectiv de interes comun.

11      Tertio, în considerentele (66)-(77) ale deciziei atacate, Comisia a considerat că măsura de ajutor era adecvată pentru atingerea obiectivului urmărit, și anume prevenirea disfuncționalității TAROM.

12      Quarto, în considerentele (78)-(85) ale acestei decizii, Comisia a considerat că măsura de ajutor era proporțională cu necesitățile de lichidități ale TAROM pentru o perioadă de șase luni.

13      Quinto, în considerentele (86)-(89) ale deciziei atacate, Comisia a concluzionat că era îndeplinită condiția „pentru prima și ultima dată” a ajutoarelor, a cărei respectare este impusă la punctele 70-74 din orientări.

14      În consecință, Comisia a decis să nu ridice obiecții cu privire la măsura de ajutor pentru motivul că aceasta era compatibilă cu piața internă, în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera (c) TFUE.

 Concluziile părților

15      Reclamanta solicită Tribunalului:

–        anularea deciziei atacate;

–        obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

16      Comisia solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii ca nefondată;

–        obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

 În drept

 Cu privire la admisibilitate

17      Reclamanta arată că are calitate procesuală activă și interesul de a exercita acțiunea ca parte în cauză în sensul articolului 108 alineatul (2) TFUE și ca persoană interesată în sensul articolului 1 litera (h) din Regulamentul (UE) 2015/1589 al Consiliului din 13 iulie 2015 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 [TFUE] (JO 2015, L 248, p. 9).

18      Comisia nu contestă admisibilitatea acțiunii.

19      În această privință, trebuie amintit că, în cazul în care, precum în speță, Comisia adoptă o decizie de a nu ridica obiecții în temeiul articolului 4 alineatul (3) din Regulamentul 2015/1589, aceasta nu numai că declară măsura în cauză compatibilă cu piața internă, ci și refuză în mod implicit să deschidă procedura formală de investigare prevăzută la articolul 108 alineatul (2) TFUE și la articolul 6 alineatul (1) din regulamentul menționat (a se vedea prin analogie Hotărârea din 27 octombrie 2011, Austria/Scheucher‑Fleisch și alții, C‑47/10 P, EU:C:2011:698, punctul 42 și jurisprudența citată). Dacă, după examinarea preliminară, Comisia constată că există îndoieli privind compatibilitatea măsurii notificate cu piața internă, aceasta este obligată să adopte, în temeiul articolului 4 alineatul (4) din Regulamentul 2015/1589, o decizie de deschidere a procedurii formale de investigare prevăzute la articolul 108 alineatul (2) TFUE și la articolul 6 alineatul (1) din regulamentul menționat. Potrivit acestei din urmă dispoziții, printr‑o astfel de decizie se solicită statului membru în cauză și celorlalte persoane interesate să își prezinte observațiile într‑un termen stabilit, care în mod normal nu depășește o lună (a se vedea prin analogie Hotărârea din 24 mai 2011, Comisia/Kronoply și Kronotex, C‑83/09 P, EU:C:2011:341, punctul 46).

20      Atunci când procedura formală de investigare nu este deschisă, persoanele interesate, care ar fi putut depune observații în cursul acestei a doua faze, nu au această posibilitate. Pentru a remedia acest lucru, li se recunoaște dreptul de a contesta în fața instanței Uniunii decizia adoptată de Comisie de a nu deschide procedura formală de investigare. Astfel, acțiunea având ca obiect anularea unei decizii întemeiate pe articolul 108 alineatul (3) TFUE formulată de o persoană interesată în sensul articolului 108 alineatul (2) TFUE este admisibilă atunci când autorul acestei acțiuni urmărește protecția drepturilor sale procedurale conferite de această dispoziție [Hotărârea din 18 noiembrie 2010, NDSHT/Comisia, C‑322/09 P, EU:C:2010:701, punctul 56, și Hotărârea din 9 iunie 2021, Ryanair/Comisia (Condor; Covid-19), T‑665/20, EU:T:2021:344, punctul 26].

21      Printre asemenea persoane interesate figurează, având în vedere articolul 1 litera (h) din Regulamentul 2015/1589, în special întreprinderi concurente ale beneficiarului unei măsuri de ajutor [a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 septembrie 2020, Vereniging tot Behoud van Natuurmonumenten in Nederland și alții/Comisia, C‑817/18 P, EU:C:2020:637, punctul 50, și Hotărârea din 9 iunie 2021, Ryanair/Comisia (Condor; Covid-19), T‑665/20, EU:T:2021:344, punctul 28].

22      În speță, trebuie arătat că există un raport de concurență între reclamantă și TAROM, beneficiarul măsurii de ajutor. Într‑adevăr, reclamanta a susținut, fără a fi contrazisă, că era cea mai mare companie aeriană din România din punctul de vedere al cotei de ocupare a locurilor în anul 2019. Astfel, ea ar deține 40,8 % din aceasta – în timp ce TAROM ar deține o cotă de doar 15,3 % –, transportând aproximativ 9,3 milioane de pasageri pe an dinspre și către România, precum și pe rutele interne din această țară. De asemenea, reclamanta a subliniat că programul său de zboruri pentru vara anului 2020, întocmit înainte de începutul pandemiei de COVID-19, includea 163 de rute cu plecare de pe 11 aeroporturi din România.

23      Rezultă că reclamanta este o persoană interesată care are interesul de a se asigura că drepturile sale procedurale în temeiul articolului 108 alineatul (2) TFUE sunt protejate.

24      Prin urmare, trebuie acceptată admisibilitatea acțiunii, în măsura în care reclamanta invocă, în cadrul acesteia, o încălcare a drepturilor sale procedurale.

25      Astfel, trebuie arătat că, în susținerea acțiunii, reclamanta invocă patru motive, întemeiate, primul, pe o eroare vădită de apreciere a contribuției măsurii de ajutor la un obiectiv de interes comun bine definit, al doilea, pe o eroare de drept și pe o eroare vădită de apreciere, referitoare la respectarea condiției „pentru prima și ultima dată”, al treilea, pe existența unor dificultăți serioase care ar fi trebuit să determine Comisia să inițieze procedura formală de investigare și, al patrulea, pe o încălcare a obligației de motivare în sensul articolului 296 TFUE.

26      Trebuie constatat de la bun început că, prin intermediul celui de al treilea motiv, reclamanta urmărește în mod explicit să obțină respectarea drepturilor sale procedurale. În această privință, trebuie arătat de altfel că reclamanta poate invoca, în scopul protecției drepturilor sale procedurale, numai argumente de natură să demonstreze că aprecierea informațiilor și a elementelor de care dispunea sau putea să dispună Comisia în cadrul fazei de examinare preliminară a măsurii notificate ar fi trebuit să dea naștere unor îndoieli privind compatibilitatea acesteia cu piața internă [a se vedea în acest sens Hotărârea din 22 decembrie 2008, Régie Networks, C‑333/07, EU:C:2008:764, punctul 81, Hotărârea din 9 iulie 2009, 3F/Comisia, C‑319/07 P, EU:C:2009:435, punctul 35, și Hotărârea din 9 iunie 2021, Ryanair/Comisia (Condor; Covid-19), T‑665/20, EU:T:2021:344, punctul 31].

27      Prin urmare, trebuie să se constate că al treilea motiv este admisibil.

28      În ceea ce privește primul și al doilea motiv, trebuie să se precizeze că, pentru a demonstra încălcarea drepturilor sale procedurale ca urmare a îndoielilor pe care măsura de ajutor ar fi trebuit să le suscite cu privire la compatibilitatea ei cu piața internă, reclamanta are dreptul să invoce argumente care vizează să demonstreze caracterul eronat al constatării la care a ajuns Comisia în privința compatibilității acestei măsuri cu piața internă, ceea ce, a fortiori, este de natură să se demonstreze că Comisia ar fi trebuit să aibă îndoieli cu ocazia aprecierii compatibilității acestei măsuri cu piața internă. Așadar, Tribunalul este abilitat să examineze argumentele de fond, prezentate de reclamantă în cadrul primului și al celui de al doilea motiv, pentru a verifica dacă sunt de natură să susțină motivul formulat în mod expres de aceasta cu privire la existența unor îndoieli care justifică deschiderea procedurii prevăzute la articolul 108 alineatul (2) TFUE [a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 iunie 2013, Ryanair/Comisia, C‑287/12 P, nepublicată, EU:C:2013:395, punctele 57-60, Hotărârea din 6 mai 2019, Scor/Comisia, T‑135/17, nepublicată, EU:T:2019:287, punctul 77, și Hotărârea din 9 iunie 2021, Ryanair/Comisia (Condor; Covid-19), T‑665/20, EU:T:2021:344, punctul 32].

29      În ceea ce privește al patrulea motiv, întemeiat pe o încălcare a obligației de motivare, trebuie subliniat că nerespectarea obligației de motivare ține de încălcarea normelor fundamentale de procedură și constituie un motiv de ordine publică pe care instanța Uniunii trebuie să îl invoce din oficiu și care nu se raportează la legalitatea pe fond a deciziei atacate [Hotărârea din 19 mai 2021, Ryanair/Comisia (TAP; Covid-19), T‑465/20, EU:T:2021:284, punctul 29; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 2 aprilie 1998, Comisia/Sytraval și Brink’s France, C‑367/95 P, EU:C:1998:154, punctul 67].

 Cu privire la fond

30      Având în vedere analiza prezentată la punctele 25-29 de mai sus, trebuie să se examineze mai întâi al treilea motiv.

 Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe existența unor dificultăți serioase care ar fi trebuit să determine Comisia să inițieze procedura formală de investigare

31      Reclamanta susține că Comisia a efectuat o examinare insuficientă și incompletă, pe de o parte, a respectării condiției referitoare la contribuția pentru salvarea TAROM la un obiectiv de interes comun și, pe de altă parte, a respectării condiției „pentru prima și ultima dată” a ajutoarelor pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate. În această privință, reclamanta face trimitere la conținutul primelor două motive ale acțiunii și deduce din ele că aceste insuficiențe indică existența unor dificultăți serioase care ar fi trebuit să determine Comisia să inițieze procedura formală de investigare.

32      Reclamanta arată de asemenea că rezultatul procedurii de examinare a măsurii de ajutor ar fi putut fi diferit dacă Comisia ar fi respectat drepturile sale procedurale, oferindu‑i posibilitatea de a‑și prezenta observațiile cu privire la această măsură și de a aduce la cunoștința Comisiei informații factuale sau de altă natură.

–       Considerații introductive

33      Cu titlu introductiv, trebuie arătat că, având în vedere argumentația reclamantei, revine Tribunalului sarcina de a verifica, în cadrul examinării prezentei acțiuni, dacă două dintre condițiile prevăzute de orientări pentru ca un ajutor pentru salvare în favoarea unei întreprinderi aflate în dificultate să poată fi considerat compatibil cu piața internă, și anume condiția referitoare la contribuția măsurii de ajutor la un obiectiv de interes comun și condiția „pentru prima și ultima dată” a ajutoarelor pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate, au fost respectate de Comisie.

34      Or, în ceea ce privește prima dintre aceste condiții, Tribunalul consideră necesar, având în vedere Hotărârea din 22 septembrie 2020, Austria/Comisia (C‑594/18 P, EU:C:2020:742), să arate că din cuprinsul punctului 43 din orientări reiese că, pentru a fi declarată compatibilă cu piața internă în temeiul orientărilor, o măsură de ajutor de stat trebuie să urmărească un obiectiv de interes comun. Potrivit aceluiași punct, această cerință se reflectă în condiția potrivit căreia o asemenea măsură trebuie să „vize[ze] prevenirea dificultăților sociale sau remedierea disfuncționalității pieței”. Acest lucru este confirmat de punctul 44 din orientările menționate, potrivit căruia statele membre trebuie să demonstreze că falimentul beneficiarului ar putea să genereze o dificultate socială gravă sau o disfuncționalitate puternică a pieței. Astfel, conținutul acestei cerințe este legat de condiția prevăzută la articolul 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE, potrivit căreia măsura de ajutor trebuie să fie destinată să faciliteze dezvoltarea economică a anumitor activități sau a anumitor regiuni economice, după cum au susținut de altfel părțile în ședință.

35      Rezultă că însăși esența cerinței prevăzute la punctele 43 și 44 din orientări nu este contrară articolului 107 alineatul (3) litera (c) TFUE, ceea ce, pe de altă parte, nu pretinde niciuna dintre părți, și, prin impunerea acestei cerințe, orientările nu au restrâns în mod nejustificat domeniul de aplicare al dispoziției menționate în ceea ce privește examinarea compatibilității unei măsuri de ajutor de stat, în sensul Hotărârii din 22 septembrie 2020, Austria/Comisia (C‑594/18 P, EU:C:2020:742, punctul 24). În plus, din cuprinsul punctelor 66 și 67 din hotărârea menționată rezultă că faptul că ajutorul avut în vedere permite remedierea unei disfuncționalități a pieței poate constitui un element pertinent pentru a aprecia compatibilitatea acestui ajutor în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (c) TFUE.

–       Cu privire la normele referitoare la sarcina probei aplicabile în cadrul examinării cerințelor prevăzute la punctele 43 și 44 din orientări

36      Reclamanta susține că Comisia nu a respectat cerințele impuse de punctele 8 și 43 din orientări. În special, aceasta apreciază în esență că statul român trebuia să demonstreze realitatea consecințelor negative pe care măsura de ajutor urmărește să le remedieze. Astfel, cu titlu de exemplu, acest stat ar fi fost obligat să demonstreze că alte companii aeriene nu ar reuși să preia anumite rute operate în prezent de TAROM. Or, Comisia ar fi acceptat în mod eronat ca statul român să demonstreze doar că era plauzibil ca măsura de ajutor să îndeplinească cerințele prevăzute la punctele 43 și 44 din orientări.

37      Comisia consideră că argumentația reclamantei trebuie înlăturată.

38      În această privință, mai întâi, din textul punctului 43 din orientări reiese că statul membru în cauză trebuie să furnizeze dovezi că ajutorul „vizează” prevenirea dificultăților sociale sau remedierea disfuncționalității pieței.

39      Or, punctul menționat trebuie coroborat cu punctul 44 litera (b) din orientări, care prevede că statele membre trebuie să demonstreze că falimentul beneficiarului „ar putea” să genereze o dificultate socială gravă sau o disfuncționalitate puternică a pieței, în special arătând că există un „risc” de perturbare a unui serviciu important care este greu de reprodus și în cazul căruia ar fi dificil ca un concurent să ia locul beneficiarului.

40      Rezultă că statul membru în cauză nu este obligat să demonstreze că, în lipsa măsurii de ajutor, anumite consecințe negative s‑ar produce în mod necesar ca urmare a falimentului beneficiarului ajutorului, ci doar că acestea riscă să se producă.

41      În continuare, elementele furnizate de statul membru în acest sens pot, prin însăși natura lor, să se refere numai la evenimente viitoare, a căror realizare nu este sigură la momentul notificării ajutorului către Comisie. Astfel, aceste elemente trebuie să permită Comisiei să efectueze o analiză prospectivă a consecințelor negative ale neadoptării unei măsuri de ajutor.

42      În sfârșit, din jurisprudență rezultă că legalitatea unei decizii, precum decizia atacată, de a nu ridica obiecții, întemeiată pe articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul 2015/1589, depinde de aspectul dacă aprecierea informațiilor și a elementelor de care dispunea Comisia în cadrul fazei preliminare de examinare a măsurii notificate ar fi trebuit în mod obiectiv să dea naștere unor îndoieli privind compatibilitatea acestei măsuri cu piața internă, având în vedere că astfel de îndoieli trebuie să determine deschiderea unei proceduri formale de investigare, la care pot participa persoanele interesate prevăzute la articolul 1 litera (h) din acest regulament (Hotărârea din 3 septembrie 2020, Vereniging tot Behoud van Natuurmonumenten in Nederland și alții/Comisia, C‑817/18 P, EU:C:2020:637, punctul 80, și Hotărârea din 2 septembrie 2021, Comisia/Tempus Energy și Tempus Energy Technology, C‑57/19 P, EU:C:2021:663, punctul 38).

43      Dovada existenței îndoielilor cu privire la compatibilitatea cu piața internă a ajutorului în discuție, care trebuie identificată atât în împrejurările adoptării deciziei de a nu ridica obiecții, cât și în conținutul acesteia, trebuie adusă de solicitantul anulării acestei decizii, pe baza unei serii de indicii concordante (Hotărârea din 3 septembrie 2020, Vereniging tot Behoud van Natuurmonumenten in Nederland și alții/Comisia, C‑817/18 P, EU:C:2020:637, punctul 82, și Hotărârea din 2 septembrie 2021, Comisia/Tempus Energy și Tempus Energy Technology, C‑57/19 P, EU:C:2021:663, punctul 40).

44      În aceste condiții, pentru a aprecia legalitatea deciziei atacate, nu este necesar să se examineze dacă Comisia a demonstrat că, în lipsa măsurii de ajutor, ar apărea în mod necesar dificultăți sociale sau o disfuncționalitate a pieței și că măsura respectivă ar permite prevenirea sau remedierea cu certitudine a acestora. În schimb, trebuie să se verifice dacă reclamanta a demonstrat existența unor dificultăți serioase, în lumina informațiilor și a elementelor de care dispunea sau putea dispune Comisia, care ar fi trebuit să o determine să aibă îndoieli cu privire la existența unui risc ca, în lipsa măsurii de ajutor, să apară astfel de dificultăți sociale sau disfuncționalități ale pieței sau cu privire la faptul că măsura de ajutor urmărește să prevină apariția lor sau să le remedieze.

45      În consecință, argumentația reclamantei trebuie înlăturată.

–       Cu privire la indiciile existenței unor dificultăți serioase în ceea ce privește cerințele prevăzute la punctele 43 și 44 din orientări

46      Prin intermediul primului aspect al celui de al treilea motiv, în cadrul căruia face trimitere și la primul motiv, reclamanta susține că Comisia a săvârșit erori în examinarea cerințelor prevăzute la punctele 43 și 44 din orientări. În primul rând, ea arată că Comisia ar fi trebuit să aibă îndoieli cu privire la importanța TAROM pe piața națională. În al doilea rând, reclamanta consideră că Comisia a omis să aprecieze eventualitatea înlocuirii TAROM pe rutele interne respective. În al treilea rând, ea arată că Comisia a omis să aprecieze, în cadrul examinării compatibilității măsurii de ajutor, cota redusă a TAROM pe rutele internaționale.

47      Comisia consideră că argumentația reclamantei trebuie înlăturată.

48      În această privință, trebuie subliniat că, în considerentele (58)-(65) ale deciziei atacate, Comisia a examinat dacă măsura de ajutor îndeplinea cerințele prevăzute la punctele 43 și 44 din orientări, considerând că, în conformitate cu acestea din urmă, trebuia să se demonstreze că măsura respectivă urmărea prevenirea dificultăților sociale sau remedierea unei disfuncționalități a pieței.

49      În considerentele (59) și (60) ale deciziei atacate, Comisia a considerat că s‑a demonstrat că TAROM juca un rol decisiv în asigurarea conectivității regionale în interiorul României, întrucât această companie asigura singură mai multe rute aeriene interne. În plus, încetarea activităților TAROM ar afecta 460 000 de pasageri care au rezervat deja zboruri, dintre care 63 000 pe rute operate exclusiv de TAROM. În ceea ce privește aceste din urmă rute, Comisia a apreciat, în considerentele (61) și (62) ale deciziei respective, că era puțin probabil ca unele companii aeriene concurente să le opereze în totalitate, situație care ar afecta conectivitatea regiunilor României, având în vedere starea precară a infrastructurii rutiere și feroviare, ce nu oferă alternative reale viabile pentru pasagerii de pe aceste rute. În considerentul (63) al deciziei atacate, Comisia a subliniat că încetarea activităților TAROM ar putea afecta situația economică a regiunilor României, mai ales a aeroporturilor regionale, astfel încât să conducă la o diminuare a activității economice, care ar putea duce la o scădere a cererii de servicii de călătorie. În considerentul (64) al aceleiași decizii, Comisia a constatat, pe baza informațiilor furnizate, că exista un risc concret de întrerupere a serviciilor de transport aerian de pasageri în România și, în considerentul (65) al deciziei menționate, aceasta a concluzionat în esență că, prin evitarea unui proces de lichidare iminent și potențial perturbator, măsura de ajutor ar preveni dificultăți sociale grave și o disfuncționalitate semnificativă a pieței.

50      În această privință, în primul rând, trebuie arătat că analiza Comisiei nu poate fi repusă în discuție de argumentul reclamantei potrivit căruia Comisia a omis să aprecieze dimensiunea pieței și importanța TAROM în cadrul rutelor naționale și internaționale.

51      Astfel, trebuie arătat că punctul 43 și punctul 44 litera (b) din orientări nu impun Comisiei să ia în considerare dimensiunea pieței relevante atunci când examinează dacă serviciul în cauză este „important”. Astfel, chiar dacă piața relevantă este relativ limitată, acest lucru nu se opune ca un serviciu furnizat pe această piață să fie important în sensul orientărilor.

52      În cazul de față, analiza Comisiei în speță se întemeiază în esență pe constatarea potrivit căreia încetarea activității TAROM ar aduce prejudicii conectivității regiunilor României deservite exclusiv de TAROM, precum și situației economice a acestor regiuni și ar exista, în cazul respectiv, un risc concret de întrerupere a anumitor servicii de transport aerian de pasageri în România.

53      În această privință, trebuie subliniat că, în contextul lipsei unor alternative valide ca urmare a stării precare a infrastructurilor rutiere și feroviare din România, situație care nu este contestată de reclamantă, conectivitatea regională prin intermediul rutelor aeriene interne și conectivitatea internațională a României puteau fi considerate în mod întemeiat de Comisie ca fiind un serviciu important a cărui întrerupere ar putea să genereze o dificultate socială gravă sau ar putea constitui o disfuncționalitate a pieței, în sensul punctului 44 litera (b) din orientări.

54      În plus, în măsura în care reclamanta susține că, având în vedere prezența redusă a TAROM pe piața națională a transportului aerian, cuantumul ajutorului pentru fiecare pasager pare disproporționat, aceasta pune în discuție în esență proporționalitatea măsurii de ajutor.

55      În această privință, reclamanta nu demonstrează că punerea în aplicare a unor obligații de serviciu public cu care TAROM ar fi fost însărcinată, după cum sugerează, ar fi putut să se efectueze într‑un termen suficient de scurt pentru a evita ieșirea de pe piață a acesteia din urmă, cu privire la care nu se contestă că părea iminentă. De asemenea, reclamanta nu a demonstrat că astfel de obligații de serviciu public ar fi fost de natură să prevină încetarea activității TAROM și consecințele care ar fi rezultat din aceasta pentru conectivitatea și activitatea economică a regiunilor în cauză ale României.

56      În al doilea rând, în ceea ce privește argumentele reclamantei legate de înlocuirea TAROM pe rutele interne, trebuie amintit că legalitatea unei decizii de a nu ridica obiecții, luată la finalul procedurii de examinare preliminară, trebuie să fie apreciată de instanța Uniunii nu numai în funcție de informațiile de care dispunea Comisia la momentul la care a adoptat‑o, ci și în funcție de elementele de care putea să dispună (Hotărârea din 29 aprilie 2021, Achemos Grupė și Achema/Comisia, C‑847/19 P, nepublicată, EU:C:2021:343, punctul 41, și Hotărârea din 2 septembrie 2021, Comisia/Tempus Energy și Tempus Energy Technology, C‑57/19 P, EU:C:2021:663, punctul 42).

57      În această privință, deși, în cursul examinării existenței și a legalității unui ajutor de stat, poate fi necesar ca Comisia să meargă, dacă este cazul, dincolo de simpla examinare a elementelor de fapt și de drept aduse la cunoștința sa, nu se poate deduce din aceasta că revine Comisiei sarcina de a examina, din proprie inițiativă și în lipsa oricărui indiciu în acest sens, toate informațiile care ar putea prezenta o legătură cu cauza cu care este sesizată, chiar și în situația în care asemenea informații s‑ar găsi în domeniul public (a se vedea Hotărârea din 2 septembrie 2021, Comisia/Tempus Energy și Tempus Energy Technology, C‑57/19 P, EU:C:2021:663, punctul 45 și jurisprudența citată).

58      În acest context, mai întâi, trebuie arătat că, contrar celor afirmate de reclamantă, eventualitatea înlocuirii TAROM cu concurenții săi pe rutele interne operate exclusiv de aceasta a fost apreciată de Comisie în considerentul (61) al deciziei atacate. Într‑adevăr, din conținutul acestui considerent, care face trimitere în această privință la considerentul (17) al deciziei menționate, reiese că Comisia a considerat puțin probabil ca companiile aeriene concurente prezente pe piața românească, care sunt în principal companii low‑cost, să intre pe această piață pentru a asigura toate aceste rute, din moment ce se presupunea că interesul comercial al companiilor respective în această privință era scăzut. În acest scop, Comisia a arătat că cererea pe aceste rute era scăzută în ceea ce privește numărul de pasageri pe zbor și nu era rentabil să se opereze pe aceste rute cu aeronave cu o capacitate mai mare de locuri decât cele utilizate de TAROM, cum ar fi cele operate de obicei de companiile low‑cost. Aceasta a observat că modelul economic al companiilor low‑cost se bazează pe cantitate și pe o flotă omogenă pentru a minimiza costurile.

59      În continuare, deși reclamanta susține că companiile aeriene concurente ale TAROM efectuau trei dintre cele șapte rute interne prezentate în această decizie ca fiind operate exclusiv de TAROM, aceasta nu contestă că, în orice caz, celelalte patru rute interne erau într‑adevăr operate exclusiv de TAROM.

60      În plus, reclamanta nu a prezentat suficiente elemente de probă care să demonstreze că, la data adoptării deciziei atacate, acele companii aeriene concurente operau cele trei rute interne.

61      Astfel, pe de o parte, extrasul de pe site‑ul internet al unei companii aeriene, prezentat de reclamantă, permite doar să se constate că acea companie aeriană opera cele trei rute interne în discuție la 3 noiembrie 2020, respectiv ulterior datei la care a fost adoptată decizia atacată. Prin urmare, nu se poate contesta că Comisia nu putea ține seama, în această decizie, de informațiile ce reies din documentul respectiv.

62      Pe de altă parte, în ceea ce privește un alt document prezentat Tribunalului de către reclamantă, potrivit căruia unele dintre rutele interne și internaționale considerate ca fiind operate exclusiv de TAROM în decizia atacată ar fi operate și de concurenți ai acesteia, reclamanta a precizat în ședință că era vorba despre un tabel întocmit de ea însăși, care preia informațiile privind rutele aeriene pentru o anumită perioadă de la o societate specializată în colectarea și prelucrarea datelor privind diferitele rute aeriene existente.

63      Cu toate acestea, presupunând că informațiile din acest tabel sunt fiabile, nu este mai puțin adevărat că ele confirmă că TAROM opera singură mai multe dintre rutele aeriene în discuție la momentul adoptării deciziei atacate, după cum admite de altfel reclamanta. În plus, în ceea ce privește celelalte rute aeriene în cauză, aceste informații nu precizează dacă și alte companii aeriene le‑ar fi exploatat conform unei anumite periodicități – anuală sau sezonieră – și cu o anumită frecvență – în special zilnică sau săptămânală – care le‑ar fi plasat într‑o poziție de concurență cu TAROM. Astfel, nici acest tabel, nici înscrisurile reclamantei nu permit identificarea unor asemenea informații.

64      Prin urmare, presupunând că aceasta a fost stabilită, faptul că alte companii aeriene ar fi operat anumite rute interne și internaționale la un moment dat în anul 2019 nu este de natură să demonstreze că aceste companii aeriene ar fi fost în măsură să asigure cu ușurință serviciul furnizat de TAROM în cazul disfuncționalității acesteia pe toate rutele pe care le opera în mod exclusiv.

65      În plus, în măsura în care reclamanta indică, în cererea introductivă, că informațiile care figurează în tabelul respectiv ar proveni din surse care țin de domeniul public, precum site‑urile internet ale companiilor aeriene, trebuie amintit că, după cum rezultă din jurisprudența citată la punctul 57 de mai sus, Comisia nu este obligată să examineze, din proprie inițiativă și în lipsa oricărui indiciu în acest sens, toate informațiile care ar putea prezenta o legătură cu cauza cu care este sesizată, chiar și în situația în care asemenea informații s‑ar găsi în domeniul public.

66      Pe de altă parte, după cum a recunoscut de altfel în ședință în ceea ce privește propriul caz, reclamanta nu a furnizat niciun element de natură să demonstreze că, în cazul ieșirii de pe piață a TAROM, companiile aeriene concurente ale acesteia ar fi fost pregătite să preia toate rutele operate exclusiv de TAROM.

67      În sfârșit, chiar presupunând că înlocuirea TAROM ar fi fost posibilă pe unele dintre rutele interne sau internaționale în discuție, reclamanta nu a demonstrat nici că, având în vedere încetarea probabilă și iminentă a activității TAROM, această înlocuire ar fi putut avea loc pe termen scurt, pentru a evita pe cât posibil orice întrerupere a serviciului și în condiții apropiate de cele în care erau operate aceste rute.

68      Acest lucru este valabil cu atât mai mult cu cât este cert că TAROM dispune de o rețea radială (de tip „hub‑and‑spoke”) și, prin urmare, este în măsură să ofere o conexiune cu aeroportul din București pasagerilor care vin de pe aeroporturi regionale, în timp ce concurenții săi prezenți pe rutele interne, altele decât cele operate doar de TAROM, dispun de rețele cu zboruri directe. Or, reclamanta nu a contestat că, după cum susține Comisia, conexiunea către destinații naționale sau internaționale de pe aeroportul din București este de natură să asigure conectivitatea regională într‑un mod deosebit de satisfăcător.

69      Pe de altă parte, în ceea ce privește pretinsa supracapacitate existentă în România la data deciziei atacate, reclamanta nu contestă nici faptul că, după cum arată Comisia, mai mult de jumătate dintre aeronavele aflate la sol la acea dată aparțineau TAROM, nici faptul că, în general, companiile aeriene concurente ale TAROM, care sunt toate companii low‑cost, utilizează aeronave cu o capacitate de transport de pasageri mai mare decât cele utilizate de TAROM pentru a asigura zborurile pe rutele pe care operează în mod exclusiv. Or, reclamanta nu explică în ce măsură ar fi rentabilă operarea rutelor interne în cauză cu astfel de aeronave, care nu implică decât un număr limitat de pasageri.

70      În orice caz, având în vedere jurisprudența citată la punctul 57 de mai sus, nu revenea Comisiei sarcina de a examina dincolo de informațiile care i‑au fost prezentate de statul membru, din proprie inițiativă și în lipsa oricărui indiciu în acest sens, informațiile care ar fi putut arăta că unele companii aeriene concurente ale TAROM, în pofida caracteristicilor lor menționate la punctul 69 de mai sus, erau dispuse să opereze rutele interne în cauză.

71      În special, nu reiese din elementele de probă de care dispune Tribunalul că numărul de aeronave aflate la sol la data deciziei atacate, ca indiciu al existenței unei supracapacități în România la acea dată, era o informație pe care Comisia trebuia să o examineze din proprie inițiativă.

72      În sfârșit, în ceea ce privește argumentul potrivit căruia falimentul unei companii aeriene nu ar afecta conectivitatea unui stat membru, acesta este speculativ și nu este de natură să demonstreze că ar fi putut fi evitate consecințele încetării activității TAROM pentru pasagerii de pe rutele interne și internaționale operate exclusiv de aceasta, întrucât reclamanta nu a demonstrat că, în cazul disfuncționalității acesteia din urmă, companiile aeriene concurente ale TAROM ar fi putut prelua rutele respective.

73      În al treilea rând, în ceea ce privește argumentul prin care reclamanta reproșează Comisiei că a omis să aprecieze cota de piață scăzută a TAROM pe rutele internaționale, trebuie arătat că această cotă de piață scăzută, presupunând că este dovedită, nu este de natură să influențeze constatarea potrivit căreia situația TAROM și riscul ca aceasta din urmă să își înceteze activitățile pe termen scurt erau de natură să aducă atingere conectivității României în ansamblu și mai ales conectivității anumitor regiuni ale României și să producă prejudicii pasagerilor care utilizau serviciile sale de transport aerian, precum și, într‑o mai mare măsură, situației economice a regiunilor respective sau anumitor infrastructuri precum aeroporturile regionale, după cum reiese din considerentul (63) al deciziei atacate.

74      Având în vedere importanța TAROM pentru conectivitatea regiunilor României și consecințele pe care le‑ar avea falimentul acesteia asupra regiunilor respective, Comisia a putut concluziona, fără a avea îndoieli, doar pe această bază, că măsura de ajutor îndeplinea cerințele prevăzute la punctele 43 și 44 din orientări.

75      Rezultă din cele ce precedă că reclamanta nu a prezentat indicii referitoare la examinarea cerințelor prevăzute la punctele 43 și 44 din orientări care să poată demonstra existența unor dificultăți serioase care ar fi trebuit să determine Comisia să aibă îndoieli cu privire la compatibilitatea măsurii de ajutor cu piața internă, în special în ceea ce privește riscul ca, în lipsa măsurii de ajutor, să se producă dificultăți sociale sau o disfuncționalitate a pieței sau în ceea ce privește faptul că măsura de ajutor este destinată să le prevină sau să le remedieze.

76      În consecință, primul motiv și primul aspect al celui de al treilea motiv trebuie respinse.

–       Cu privire la indiciile existenței unor dificultăți serioase în ceea ce privește respectarea de măsura de ajutor a condiției „pentru prima și ultima dată”

77      Prin intermediul celui de al doilea aspect al celui de al treilea motiv, în cadrul căruia face trimitere la al doilea motiv, reclamanta susține că, prin autorizarea măsurii de ajutor, Comisia a încălcat condiția „pentru prima și ultima dată”, prevăzută la punctul 70 din orientări. Comisia nu ar fi luat în considerare faptul, pe de o parte, că TAROM a beneficiat de o serie de majorări de capital care au avut loc până în anul 2019, ce puneau în aplicare un ajutor de restructurare pe care acesta din urmă îl obținuse înainte de aderarea României la Uniune (denumit în continuare „ajutorul de restructurare acordat TAROM”) și, pe de altă parte, că planul de restructurare aferent a fost pus în aplicare până în anul 2019, întrucât acest ajutor ar fi fost la rândul său pus în aplicare până în acel an. În plus, faptul că un asemenea ajutor poate fi considerat ajutor existent ar fi irelevant pentru aplicarea condiției „pentru prima și ultima dată”.

78      Comisia consideră că argumentația reclamantei trebuie înlăturată.

79      În această privință, trebuie amintit că, potrivit punctului 70 din orientări, pentru a se reduce hazardul moral, stimulentele excesive care favorizează asumarea unor riscuri și denaturările potențiale ale concurenței, ajutoarele ar trebui să se acorde întreprinderilor în dificultate pentru o singură operațiune de restructurare.

80      Punctul 71 din orientările menționate prevede, în acest context, că, atunci când ajutorul pentru salvare planificat sau ajutorul de restructurare planificat este notificat Comisiei, statul membru trebuie să precizeze dacă întreprinderea a mai primit anterior un ajutor pentru salvare, un ajutor de restructurare sau un sprijin temporar pentru restructurare, inclusiv orice astfel de ajutor acordat înainte de data intrării în vigoare a orientărilor sau orice ajutor nenotificat. În caz afirmativ și dacă au trecut mai puțin de 10 ani de la acordarea ajutorului pentru salvare sau de la încheierea perioadei de restructurare ori de la oprirea punerii în aplicare a planului de restructurare (luându‑se în considerare evenimentul cel mai recent), Comisia nu va autoriza un nou ajutor în temeiul acestor orientări.

81      În considerentele (87)-(89) ale deciziei atacate, Comisia a concluzionat că era respectată condiția „pentru prima și ultima dată”, prevăzută la punctele 70-75 din orientări. În acest scop, ea a examinat impactul unei serii de majorări ale capitalului TAROM care au avut loc până în anul 2019. Comisia a considerat că acestea puneau în aplicare ajutorul de restructurare acordat TAROM, și aceasta înainte de aderarea României la Uniune. În această privință, Comisia a arătat că ajutorul respectiv, care consta într‑un împrumut și o garanție din partea României pentru împrumuturile contractate de TAROM, fusese pus în aplicare până în anul 2019, acest stat substituindu‑se TAROM pentru rambursarea împrumuturilor respective, iar datoriile acesteia din urmă rezultate din plățile efectuate în acest cadru fuseseră convertite în majorări de capital subscrise de statul respectiv.

82      În speță, reclamanta susține în esență că condițiile de punere în aplicare a ajutorului de restructurare acordat TAROM nu permit să se considere îndeplinită condiția „pentru prima și ultima dată”. Astfel, decizia atacată nu ar respecta termenul de mai puțin de 10 ani, oricare ar fi ipoteza menționată la punctul 71 din orientări care ar fi luată în considerare.

83      În primul rând, în ceea ce privește prima ipoteză prevăzută de punctul 71 din orientări, și anume trecerea unui termen de mai puțin de 10 ani de la data acordării ajutorului de restructurare, reiese din jurisprudență că, din momentul în care dreptul de a primi asistență, furnizată prin intermediul resurselor de stat, este conferit beneficiarului în temeiul legislației naționale aplicabile, ajutorul trebuie să fie considerat ca fiind acordat, astfel încât transferul efectiv al resurselor în cauză nu este decisiv (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 martie 2013, Magdeburger Mühlenwerke, C‑129/12, EU:C:2013:200, punctul 40, Hotărârea din 19 decembrie 2019, Arriva Italia și alții, C‑385/18, EU:C:2019:1121, punctul 36, și Hotărârea din 20 mai 2021, Azienda Sanitaria Provinciale di Catania, C‑128/19, EU:C:2021:401, punctul 45).

84      Or, după cum reiese din decizia atacată și din răspunsul Comisiei la măsura de organizare a procedurii, ajutorul de restructurare acordat TAROM constă într‑un împrumut și în mai multe garanții pentru alte împrumuturi, acordate de statul român în favoarea TAROM prin intermediul a cinci hotărâri și ordonanțe ale guvernului român, adoptate între anii 1997 și 2003. Ajutorul de restructurare acordat TAROM a fost autorizat ulterior de Consiliul Concurenței (România) în anul 2004.

85      Rezultă că acordarea diferitelor componente ale ajutorului de restructurare în favoarea TAROM a avut loc între anii 1997 și 2003, cu precizarea că, așa cum reiese din explicațiile furnizate de Comisie în ședință, garanțiile aferente împrumutului astfel acordate au fost, toate, solicitate imediat după acordarea lor.

86      În plus, natura unei măsuri de ajutor de stat care constă în garantarea împrumuturilor acordate beneficiarului ajutorului implică în mod necesar că, odată ce garanția este solicitată, plățile efectuate în acest cadru se pot extinde pe întreaga perioadă a împrumutului. Acest lucru nu afectează însă data la care a fost acordat ajutorul, astfel încât toate argumentele privind plățile referitoare la garanții efectuate ulterior sunt inoperante.

87      De altfel, Comisia a explicat în esență, în considerentul (88) al deciziei atacate, că plățile efectuate de statul român în temeiul garanțiilor care fac obiectul ajutorului de restructurare acordat TAROM și conversia datoriilor TAROM care decurg din acestea în majorări de capital în favoarea statului respectiv până în anul 2019 nu constituiau decât o simplă punere în aplicare a acestui ajutor.

88      În această privință, reclamanta nu contestă afirmația Comisiei potrivit căreia condițiile de solicitare a garanțiilor de împrumut și conversia datoriilor rezultate din plățile efectuate de statul român, în temeiul acestor garanții, în majorări de capital al TAROM în favoarea acestui stat erau prevăzute de diferitele hotărâri și ordonanțe menționate la punctul 84 de mai sus și, prin urmare, chiar înainte de aderarea României la Uniune.

89      Astfel, reclamanta se limitează la a susține că Comisia ar fi trebuit să se asigure că solicitarea garanțiilor acordate de statul român fusese efectuată în condițiile convenite inițial cu ocazia acordării lor. Totuși, cu încălcarea normelor privind sarcina probei amintite la punctul 43 de mai sus, aceasta nu a prezentat niciun element de probă sau indiciu potrivit căruia condițiile respective ar fi fost modificate în perioada de punere în aplicare a diferitelor garanții în discuție.

90      În această privință, reclamanta a susținut în ședință că Comisia ar fi trebuit să se asigure de condițiile în care punerea în aplicare a ajutorului de restructurare acordat TAROM ar fi fost efectuată cu examinarea rapoartelor anuale pe care statele membre trebuie să le întocmească în temeiul articolului 21 din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a [articolului 108 TFUE] (JO 1999, L 83, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 41) și al articolului 26 din Regulamentul 2015/1589, pentru a înlătura orice îndoială în ceea ce privește respectarea de măsura de ajutor a condiției „pentru prima și ultima dată”.

91      Or, cu încălcarea normelor privind sarcina probei amintite la punctul 43 de mai sus, reclamanta nu a prezentat niciun element de probă în legătură cu faptul că, pe de o parte, România nu și‑ar fi respectat obligația de a întocmi raportul anual prevăzut la articolul 21 din Regulamentul nr. 659/1999 și la articolul 26 din Regulamentul 2015/1589 în perioada de punere în aplicare a ajutorului de restructurare acordat TAROM și, pe de altă parte, din aceste rapoarte anuale ar reieși că ajutorul respectiv ar fi fost pus în aplicare în condiții diferite de cele care fuseseră aprobate de Consiliul Concurenței.

92      În consecință, nu se poate susține că Comisia ar fi trebuit să aibă îndoieli cu privire la respectarea termenului de mai puțin de 10 ani, prevăzut la punctul 71 din orientări, calculat de la data la care a fost acordat ajutorul de restructurare în favoarea TAROM.

93      În al doilea rând, în ceea ce privește a doua și a treia ipoteză prevăzute la punctul 71 din orientări, și anume trecerea unei perioade de mai puțin de 10 ani de la încheierea perioadei de restructurare și oprirea punerii în aplicare a planului de restructurare, reclamanta susține că plățile efectuate ca urmare a solicitării garanțiilor acordate în cadrul ajutorului de restructurare în favoarea TAROM și conversia datoriei rezultate în majorări de capital al acesteia până în anul 2019 demonstrează că, pe de o parte, perioada de restructurare a durat până în acel an și, pe de altă parte, punerea în aplicare a planului de restructurare a încetat în același an.

94      Mai precis, reclamanta consideră în esență că punerea în aplicare a ajutorului de restructurare acordat TAROM făcea parte din planul de restructurare, a cărui încetare coincide cu sfârșitul perioadei de restructurare.

95      Primo, în ceea ce privește noțiunea de „perioadă de restructurare”, trebuie arătat că punctul 7 din orientări prevede că întreprinderea aflată în dificultate poate fi în măsură să realizeze o restructurare care să conducă la abandonarea anumitor activități care generează structural pierderi și să permită reorganizarea celorlalte activități pe o bază care să ofere o perspectivă rezonabilă de viabilitate pe termen lung.

96      Potrivit punctului 45 din orientări, restructurarea poate implica unul sau mai multe dintre următoarele elemente: reorganizarea și raționalizarea activităților beneficiarului într‑un mod mai eficient, ceea ce presupune, în general, retragerea din activitățile generatoare de pierderi, restructurarea activităților existente care pot să fie din nou competitive și, eventual, diversificarea în direcția unor activități noi și viabile. De regulă, restructurarea implică de asemenea restructurarea financiară sub formă de injecții de capital din partea acționarilor noi sau existenți și reducerea datoriilor de către creditorii existenți.

97      În acest context, punctul 47 din orientări prevede că „[p]erioada de restructurare ar trebui să fie cât mai scurtă posibil”, aceste orientări fiind astfel întemeiate – inclusiv punctul 71 din acestea – pe un concept de restructurare scurtă.

98      Din cele ce precedă rezultă că noțiunea de „perioadă de restructurare” se referă la perioada în care sunt luate măsurile enumerate la punctul 96 de mai sus. Prin urmare, aceasta este diferită, în principiu, de perioada în care este pusă în aplicare o măsură de ajutor de stat.

99      Or, cu încălcarea normelor privind sarcina probei amintite la punctul 43 de mai sus, reclamanta nu a furnizat niciun element de probă sau indiciu potrivit căruia perioada de restructurare, astfel cum a fost definită la punctul 98 de mai sus, s‑ar fi încheiat ulterior anului 2005, contrar a ceea ce reiese din considerentul (24) al deciziei atacate, și, în orice caz, cu mai puțin de 10 ani înainte de acordarea măsurii de ajutor.

100    Secundo, în ceea ce privește noțiunea de „plan de restructurare”, trebuie amintit că, pentru a putea fi declarat compatibil cu piața internă în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (c) TFUE, un proiect de ajutor de restructurare pentru o întreprindere în dificultate trebuie să fie legat de un plan de restructurare care vizează reducerea sau reorientarea activităților acesteia (Hotărârea din 14 septembrie 1994, Spania/Comisia, C‑278/92-C‑280/92, EU:C:1994:325, punctul 67, și Hotărârea din 6 aprilie 2006, Schmitz‑Gotha Fahrzeugwerke/Comisia, T‑17/03, EU:T:2006:109, punctul 43; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 12 septembrie 2007, Olympiaki Aeroporia Ypiresies/Comisia, T‑68/03, EU:T:2007:253, punctul 88).

101    Astfel, faptul că un ajutor de restructurare este legat de un plan de restructurare nu înseamnă că acest ajutor face parte ca atare din planul de restructurare, având în vedere că existența acestuia din urmă constituie, dimpotrivă, o condiție esențială pentru ca un asemenea ajutor pentru restructurare să poată fi considerat compatibil cu piața internă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 iulie 2014, Westfälisch‑Lippischer Sparkassen- und Giroverband/Comisia, T‑457/09, EU:T:2014:683, punctul 283).

102    O asemenea interpretare este confirmată de noțiunea de „plan de restructurare”, așa cum figurează în orientări, ale căror puncte 45-52 definesc obiectivele și conținutul acestuia, inclusiv raportul său cu un ajutor de restructurare.

103    Astfel, punctele 45 și 46 din orientări prevăd că, în cazul unui asemenea ajutor, statul membru în cauză prezintă Comisiei un plan de restructurare, acordarea ajutorului fiind astfel condiționată de punerea în aplicare a acestui plan. Punctul 45 din orientările menționate prevede elementele pe care le poate implica un plan de restructurare, având în vedere că niciunul dintre aceste elemente nu se referă la ajutorul de restructurare. În ceea ce privește punctul 47 din orientări, reiese că un asemenea plan are ca obiectiv să restabilească viabilitatea pe termen lung a beneficiarului într‑un termen rezonabil și pe baza unor ipoteze realiste.

104    Rezultă că orientările fac distincție între noțiunea de „punere în aplicare a unei măsuri de ajutor” și cea de „punere în aplicare a unui plan de restructurare”.

105    Or, atunci când reclamanta susține că împrejurarea potrivit căreia ajutorul de restructurare acordat TAROM a fost pus în aplicare până în anul 2019 înseamnă că și planul de restructurare a durat până în anul 2019, aceasta ignoră atât domeniul de aplicare al jurisprudenței citate la punctele 100 și 101 de mai sus, cât și distincția dintre noțiunea de punere în aplicare a unei măsuri de ajutor de stat și cea de punere în aplicare a unui plan de restructurare.

106    În consecință, argumentația reclamantei prin care urmărește să demonstreze că Comisia ar fi trebuit să aibă îndoieli cu privire la data la care s‑a încheiat perioada de restructurare sau cu privire la data la care a încetat planul de restructurare trebuie înlăturată.

107    În al treilea rând, reclamanta critică considerațiile enunțate de Comisie în considerentul (88) al deciziei atacate, potrivit cărora ajutorul de restructurare acordat TAROM constituia un ajutor existent, având în vedere că acesta a fost aprobat de Consiliul Concurenței înainte de data aderării României la Uniune. În special, Comisia nu ar fi verificat dacă ajutorul de restructurare constituia într‑adevăr un ajutor existent în sensul punctului 4 din titlul 2 din anexa V la Actul privind condițiile de aderare a Republicii Bulgaria și a României și adaptările tratatelor pe care se întemeiază Uniunea Europeană (JO 2005, L 157, p. 203), care impune ca un ajutor de această natură să fi fost notificat Comisiei în termen de patru luni de la data aderării și limitează efectele calificării drept ajutor existent până la sfârșitul celui de al treilea an de la data respectivă.

108    Cu toate acestea, fără a fi necesar să se examineze dacă calificarea ajutorului de restructurare acordat TAROM drept ajutor existent este relevantă pentru punerea în aplicare a condiției „pentru prima și ultima dată”, trebuie să se constate că Comisia nu s‑a întemeiat pe o astfel de calificare pentru a examina dacă această condiție era îndeplinită în speță de măsura de ajutor. Prin urmare, argumentația reclamantei nu este de natură să influențeze legalitatea deciziei atacate.

109    Rezultă din cele ce precedă că reclamanta nu a prezentat indicii privind respectarea condiției „pentru prima și ultima dată” care ar fi de natură să demonstreze existența unor dificultăți serioase care ar fi trebuit să determine Comisia să aibă îndoieli cu privire la compatibilitatea măsurii de ajutor cu piața internă.

110    În consecință, a doua critică cuprinsă în al treilea motiv trebuie înlăturată.

–       Cu privire la indiciile existenței unor dificultăți serioase, referitoare la încălcarea drepturilor procedurale ale reclamantei

111    Prin intermediul celui de al treilea aspect al celui de al treilea motiv, reclamanta susține că rezultatul procedurii de examinare a măsurii de ajutor ar fi putut fi diferit în cazul în care Comisia ar fi respectat drepturile sale procedurale, oferindu‑i posibilitatea de a‑și prezenta observațiile cu privire la măsura respectivă și de a aduce la cunoștința acesteia informații factuale sau de altă natură.

112    Trebuie să se constate că, așa cum subliniază Comisia, un asemenea argument este inoperant pentru a contesta o decizie prin care Comisia declară un ajutor de stat compatibil cu piața internă fără a iniția procedura formală de investigare.

113    Astfel, legalitatea unei decizii de a nu iniția procedura formală de investigare depinde de faptul dacă Comisia a întâmpinat dificultăți serioase în examinarea măsurii de ajutor de stat care i‑a fost notificată.

114    Or, posibilitatea reclamantei de a prezenta observații cu privire la măsura de ajutor și de a aduce la cunoștința Comisiei informații factuale sau de altă natură nu este susceptibilă să demonstreze existența unor dificultăți grave care ar fi trebuit să determine Comisia să aibă îndoieli cu privire la compatibilitatea măsurii de ajutor cu piața internă.

115    Prin urmare, al treilea aspect al celui de al treilea motiv și, în consecință, motivul respectiv în ansamblu trebuie respinse.

 Cu privire la al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea obligației de motivare în sensul articolului 296 TFUE

116    Reclamanta consideră că Comisia nu și‑a îndeplinit obligația de motivare, în sensul că nu a indicat nici motivul pentru care trebuia să se considere că activitatea TAROM are o importanță deosebită pentru România, nici cotele de piață deținute de TAROM din segmentele național și internațional ale pieței românești. În plus, decizia atacată ar conține explicații incomplete cu privire la posibilitatea de a reproduce serviciile furnizate de TAROM și ar fi contradictorie și incompletă în ceea ce privește aplicarea condiției „pentru prima și ultima dată”.

117    Comisia consideră că argumentația reclamantei trebuie înlăturată.

118    În această privință, trebuie amintit că motivarea impusă de articolul 296 TFUE constituie o normă fundamentală de procedură (Hotărârea din 18 iunie 2015, Ipatau/Consiliul, C‑535/14 P, EU:C:2015:407, punctul 37) și aceasta trebuie să fie adaptată naturii actului în cauză și să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul instituției care a emis actul, astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de temeiurile măsurii luate, iar instanței competente să exercite controlul. Astfel, cerința motivării trebuie apreciată în funcție de împrejurările cauzei, în special de conținutul actului, de natura motivelor invocate și de interesul de a primi explicații propriu destinatarului actului sau altor persoane vizate de actul respectiv în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE. Nu este obligatoriu ca motivarea să specifice toate elementele de fapt și de drept pertinente, având în vedere că problema dacă motivarea unui act respectă condițiile impuse de articolul 296 TFUE trebuie să fie apreciată nu numai prin prisma modului de redactare, ci și în funcție de contextul său, precum și de ansamblul de norme juridice care guvernează materia respectivă (Hotărârea din 2 aprilie 1998, Comisia/Sytraval și Brink’s France, C‑367/95 P, EU:C:1998:154, punctul 63, și Hotărârea din 15 aprilie 2008, Nuova Agricast, C‑390/06, EU:C:2008:224, punctul 79).

119    În plus, o decizie adoptată la sfârșitul fazei preliminare de examinare și de declarare a unei măsuri de ajutor de stat compatibile cu piața internă, care se adoptă în termene scurte, trebuie să cuprindă numai motivele pentru care Comisia estimează că nu se află în prezența unor dificultăți serioase de apreciere a compatibilității ajutorului respectiv cu piața internă (Hotărârea din 22 decembrie 2008, Régie Networks, C‑333/07, EU:C:2008:764, punctul 65, și Hotărârea din 27 octombrie 2011, Austria/Scheucher‑Fleisch și alții, C‑47/10 P, EU:C:2011:698, punctul 111).

120    În speță, în ceea ce privește, mai întâi, critica privind motivarea referitoare la importanța deosebită a serviciilor furnizate de TAROM pentru România, Comisia a prezentat, în considerentele (60)-(64) ale deciziei atacate, motivele pentru care aprecia că măsura de ajutor îndeplinea cerințele prevăzute la punctele 43 și 44 din orientări, din cauză că activitatea TAROM, și anume serviciile de transport aerian de pasageri pe care aceasta le asigura, prezenta o importanță deosebită pentru România pentru motivele reproduse la punctul 49 de mai sus.

121    În ceea ce privește, în continuare, lipsa menționării, în decizia atacată, a cotelor de piață deținute de TAROM în segmentele național și internațional ale pieței românești, din cuprinsul punctelor 50-53 și 73 de mai sus reiese că o asemenea mențiune nu era necesară pentru ca Comisia să poată efectua analiza consecințelor prejudiciabile ale eventualei încetări a activității TAROM în privința întregului sector al transportului aerian în România, precum și, mai general, în privința economiei românești și pentru ca aceasta să poată concluziona că măsura de ajutor îndeplinea cerințele prevăzute la punctele 43 și 44 din orientări.

122    În ceea ce privește, în plus, critica referitoare la motivarea legată de posibilitatea de a reproduce serviciile TAROM, trebuie să se arate că, în considerentul (61) al deciziei atacate, Comisia a apreciat, întemeindu‑se pe considerentele (17)-(19) ale acestei decizii, că era improbabil ca unele companii aeriene concurente ale TAROM să preia integral rutele interne operate exclusiv de aceasta, intenția lor de a intra pe această piață fiind, după toate aparențele, redusă. În această privință, în considerentul (17) al deciziei menționate se arată că aceste rute interne nu ar fi atractive pentru concurenții respectivi, care sunt companii aeriene low‑cost, întrucât cererea pentru aceste rute este scăzută în ceea ce privește numărul de pasageri pe zbor și nu ar fi rentabilă operarea lor cu aeronave mai mari decât cele utilizate de TAROM, cum ar fi cele operate de aceste companii. În considerentul (18) al aceleiași decizii, s‑a subliniat că nu ar exista alternative valabile pentru rutele operate de TAROM în ceea ce privește aeroporturile de proximitate, durata minimă a călătoriei și numărul de escale pentru a ajunge la destinație, întrucât zborurile oferite de concurenții acesteia pentru rutele internaționale erau posibile doar cu una sau două escale. În sfârșit, în considerentul (19) al deciziei atacate, se arată că concurenții TAROM nu ar putea oferi în câteva luni capacități suplimentare pentru a prelua rutele care ar fi abandonate și, în cazul în care ar face acest lucru, serviciile oferite nu ar fi la același nivel cu cele ale TAROM în ceea ce privește frecvența zborurilor și calitatea serviciilor.

123    În ceea ce privește, în sfârșit, argumentele care se raportează la motivarea referitoare la punerea în aplicare a ajutorului de restructurare acordat TAROM până în anul 2019, este suficient să se arate că, după cum reiese din cuprinsul punctelor 100-106 de mai sus, o asemenea punere în aplicare nu are niciun impact asupra principiului „pentru prima și ultima dată” al ajutoarelor, a cărui respectare este impusă la punctele 70-75 din orientări și, așadar, asupra compatibilității măsurii de ajutor în această privință. Prin urmare, Comisia nu era obligată să precizeze în decizia atacată că ajutorul de restructurare acordat TAROM fusese pus în aplicare până în anul 2019.

124    În consecință, al patrulea motiv trebuie respins.

125    Rezultă din toate cele ce precedă că acțiunea trebuie respinsă.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

126    Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamanta a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia să suporte propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele ale Comisiei, conform concluziilor acesteia din urmă.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a zecea extinsă)

declară și hotărăște:

1)      Respinge acțiunea.

2)      Obligă Wizz Air Hungary Légiközlekedési Zrt. (Wizz Air Hungary Zrt.) să suporte propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de Comisia Europeană.

Papasavvas

Kornezov

Buttigieg

Hesse

 

      Petrlík

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 4 mai 2022.

Semnături


*      Limba de procedură: engleza.