Cauza C‑59/08

Copad SA

împotriva

Christian Dior couture SA și alții

[cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Cour de cassation (Franța)]

„Directiva 89/104/CEE – Dreptul mărcilor – Epuizarea drepturilor titularului mărcii – Contract de licență – Vânzarea de produse care poartă marca cu încălcarea unei clauze din contractul de licență – Lipsa consimțământului titularului mărcii – Vânzare către magazine de solduri – Atingere adusă renumelui mărcii”

Sumarul hotărârii

1.        Apropierea legislațiilor – Mărci – Directiva 89/104 – Licență – Titular care poate invoca drepturile conferite de marcă împotriva unui licențiat care încalcă o clauză ce interzice vânzarea de produse de prestigiu către magazine de solduri – Condiții

[Directiva 89/104 a Consiliului, art. 8 alin. (2)]

2.        Apropierea legislațiilor – Mărci – Directiva 89/104 – Introducerea pe piață a unor produse de către un licențiat, cu încălcarea unei clauze din contractul de licență – Lipsa consimțământului titularului – Condiție

[Directiva 89/104 a Consiliului, art. 7 alin. (1) și art. 8 alin. (2)]

3.        Apropierea legislațiilor – Mărci – Directiva 89/104 – Introducerea pe piață a unor produse de prestigiu de către un licențiat, cu încălcarea unei clauze din contractul de licență, care trebuie totuși considerată ca fiind efectuată cu consimțământul titularului – Opoziția titularului

[Directiva 89/104 a Consiliului, art. 7 alin. (2)]

1.        Articolul 8 alineatul (2) din Prima directivă 89/104 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la mărci trebuie interpretat în sensul că titularul mărcii poate invoca drepturile conferite de această marcă împotriva unui licențiat care încalcă o clauză din contractul de licență ce interzice, din motive care țin de prestigiul mărcii, vânzarea către magazine de solduri a unor produse, în măsura în care se dovedește că, în circumstanțele din speță, această încălcare aduce atingere alurii și imaginii de prestigiu care conferă produselor respective o impresie de lux.

Calitatea de produse de prestigiu nu rezultă numai din caracteristicile lor materiale, ci și din alura și din imaginea de prestigiu care le conferă o impresie de lux.

Astfel, întrucât produsele de prestigiu constituie produse de cea mai bună calitate, impresia de lux pe care acestea o conferă este un element esențial pentru ca respectivii consumatori să le poată distinge de alte produse similare.

Prin urmare, o atingere adusă respectivei impresii de lux poate afecta însăși calitatea acestor produse.

Instanței naționale îi revine sarcina să verifice dacă, ținând cont de circumstanțele din litigiul cu care este sesizată, încălcarea de către licențiat a unei clauze care interzice vânzarea de produse de prestigiu către magazine de solduri aduce atingere impresiei de lux a produselor respective, afectând astfel calitatea acestora.

În această privință, este important în special să se ia în considerare, pe de o parte, natura produselor de prestigiu care poartă marca respectivă, volumul, precum și caracterul sistematic sau, dimpotrivă, sporadic al vânzărilor acestor produse de către licențiat către magazine de solduri care nu fac parte din rețeaua de distribuție selectivă și, pe de altă parte, natura produselor comercializate în mod obișnuit de acești comercianți, precum și modalitățile de comercializare uzuale în sectorul de activitate al acestora.

(a se vedea punctele 24-26, 31, 32 și 37 și dispozitiv 1)

2.        Articolul 7 alineatul (1) din Prima directivă 89/104 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la mărci trebuie interpretat în sensul că introducerea pe piață de către licențiat a unor produse care poartă marca, cu încălcarea unei clauze din contractul de licență, se face fără consimțământul titularului mărcii în ipoteza în care se dovedește că această clauză corespunde uneia dintre cele prevăzute la articolul 8 alineatul (2) din această directivă.

Introducerea pe piață de produse care poartă marca respectivă de către un licențiat trebuie considerată, în principiu, ca fiind efectuată cu consimțământul titularului mărcii, în sensul articolului 7 alineatul (1) din directivă.

Deși rezultă că, în asemenea condiții, titularul mărcii nu poate invoca executarea necorespunzătoare a contractului pentru a utiliza, față de licențiat, drepturile pe care i le conferă marca, nu este mai puțin adevărat că respectivul contract de licență nu echivalează cu un consimțământ absolut și necondiționat al titularului mărcii cu privire la introducerea pe piață, de către licențiat, a produselor care poartă această marcă.

Astfel, articolul 8 alineatul (2) din directivă prevede în mod expres posibilitatea titularului mărcii de a invoca drepturile pe care aceasta i le conferă față de un licențiat în cazul în care acesta din urmă încalcă anumite clauze din contractul de licență.

(a se vedea punctele 46-48 și 51 și dispozitiv 2)

3.        Atunci când un licențiat vinde produse către un magazin de solduri, cu încălcarea unei clauze din contractul de licență trebuie să se evalueze comparativ, pe de o parte, interesul legitim al titularului mărcii care a făcut obiectul contractului de licență de a fi protejat față de un magazin de solduri ce nu face parte din rețeaua de distribuție selectivă, care utilizează această marcă în scopuri comerciale într‑un mod care ar putea aduce atingere renumelui mărcii, și, pe de altă parte, interesul magazinului de solduri de a putea revinde produsele în cauză utilizând modalitățile uzuale în sectorul său de activitate.

Prin urmare, atunci când instanța națională stabilește că vânzarea efectuată de licențiat către un terț nu poate repune în discuție calitatea produselor de prestigiu care poartă această marcă, astfel încât introducerea acestora pe piață trebuie considerată ca fiind efectuată cu consimțământul titularului mărcii, este de competența acestei instanțe să aprecieze, în funcție de circumstanțele fiecărei cauze, dacă această comercializare ulterioară a produselor de prestigiu care poartă marca, efectuată de terț utilizând modalitățile uzuale în sectorul de activitate al acestuia, aduce atingere renumelui respectivei mărci.

În această privință, este important să se ia în considerare în special destinatarii revânzării, precum și condițiile specifice de comercializare a produselor de prestigiu.

Astfel, în cazul în care comercializarea de produse de prestigiu de către licențiat cu încălcarea unei clauze din contractul de licență trebuie totuși considerată ca fiind efectuată cu consimțământul titularului mărcii, acesta din urmă nu poate invoca o astfel de clauză pentru a se opune unei revânzări a acestor produse în temeiul articolului 7 alineatul (2) din Prima directivă 89/104 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la mărci decât în cazul în care se dovedește, ținând cont de circumstanțele cauzei, că o astfel de revânzare aduce atingere renumelui mărcii.

(a se vedea punctele 56-59 și dispozitiv 3)