HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a șasea)
27 februarie 2014(*)
„Concurență – Înțelegeri – Piața mondială a ecranelor cu cristale lichide (LCD) – Acorduri și practici concertate în materie de prețuri și de capacități de producție – Vânzări interne – Dreptul la apărare – Amenzi – Imunitate parțială la amendă – Încălcare unică și continuă – Principiul ne bis in idem”
În cauza T‑128/11,
LG Display Co. Ltd, cu sediul în Seul (Coreea de Sud),
LG Display Taiwan Co. Ltd, cu sediul în Taipei (Taiwan),
reprezentate de A. Winckler și de F.‑C. Laprévote, avocați,
reclamante,
împotriva
Comisiei Europene, reprezentată de P. Van Nuffel și de F. Ronkes Agerbeek, în calitate de agenți, asistați de S. Kingston, barrister,
pârâtă,
având ca obiect o cerere de anulare în parte a Deciziei C(2010) 8761 final a Comisiei din 8 decembrie 2010, privind o procedură de aplicare a articolului 101 [TFUE] și a articolului 53 din Acordul privind Spațiul Economic European (cazul COMP/39.309 – LCD), și de reducere a cuantumului amenzilor aplicate reclamantelor prin această decizie,
TRIBUNALUL (Camera a șasea),
compus din domnii H. Kanninen, președinte, G. Berardis (raportor) și C. Wetter, judecători,
grefier: domnul N. Rosner, administrator,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 26 aprilie 2013,
pronunță prezenta
Hotărâre(1)
Istoricul cauzei
Societățile din prezenta cauză
1 LG Display Co. Ltd (denumită în continuare „LGD”), denumită anterior LG Philips LCD Co. Ltd, este o societate de drept coreean care controlează un grup de societăți stabilite în lumea întreagă și care sunt active în sectorul producerii de ecrane cu cristale lichide cu matrice activă (denumite în continuare „LCD”).
2 LGD a fost creată la 26 iulie 1999 printr‑un acord de întreprindere comună încheiat între societatea de drept coreean LG Electronics, Inc. (denumită în continuare „LGE”) și societatea de drept olandez Koninklijke Philips Electronics NV (denumită în continuare „Philips”).
3 În perioada cuprinsă între 26 iulie 1999 și 23 iulie 2004, LGE și Philips dețineau fiecare 50 % din capitalul LGD. Ulterior, participațiile lor respective au scăzut la 37,9 % și la 32,87 %.
4 LG Display Taiwan Co. Ltd, denumită anterior LG Philips LCD Taiwan (denumită în continuare „LGDT”), este o societate de drept taiwanez, filială deținută 100 % de LGD, activă în producerea și furnizarea de LCD.
[omissis]
Decizia atacată
[omissis]
19 În decizia atacată, Comisia a constatat existența unei înțelegeri între cei șase mari producători internaționali de LCD, printre care și reclamantele, în ceea ce privește următoarele două categorii din aceste produse, de dimensiune mai mare sau egală cu 12 inchi: LCD pentru tehnologia informației, cum ar fi cea pentru calculatoarele portabile compacte și pentru monitoarele calculatoarelor, și LCD pentru televizoare (denumite în continuare, împreună, „LCD care fac obiectul cartelului”).
20 Potrivit deciziei atacate, această înțelegere a luat forma unei încălcări unice și continue a articolului 101 TFUE și a articolului 53 din Acordul privind Spațiul Economic European (SEE), care a avut loc cel puțin între 5 octombrie 2001 și 1 februarie 2006 (denumită în continuare „perioada încălcării”). În această perioadă, participanții la încălcare au organizat numeroase reuniuni multilaterale, pe care le numeau „reuniuni Cristal”, în principal în hoteluri din Taiwan. Aceste reuniuni aveau un obiect în mod clar anticoncurențial, din moment ce dădeau ocazia participanților în special să stabilească prețuri minime pentru LCD care făceau obiectul cartelului, să discute prețurile preconizate pentru a evita diminuarea acestora și să coordoneze majorările prețurilor, precum și nivelurile de producție. În perioada încălcării, participanții la înțelegere s‑au întâlnit la nivel bilateral și au făcut în mod frecvent schimb de informații cu privire la subiectele dezbătute cu ocazia „reuniunilor Cristal”. Pe de altă parte, au luat măsuri pentru a verifica dacă deciziile adoptate cu ocazia acestor reuniuni erau aplicate [considerentele (70)-(74) ale deciziei atacate].
[omissis]
22 În temeiul Orientărilor din 2006, Comisia a definit, în primul rând, valoarea vânzărilor de LCD care făceau obiectul cartelului vizate în mod direct sau indirect de încălcare. În acest scop, Comisia a stabilit următoarele trei categorii de vânzări efectuate de participanții la încălcare:
– „vânzări în SEE directe”, mai precis vânzări de LCD care fac obiectul cartelului către altă întreprindere din cadrul Spațiului Economic European (SEE);
– „vânzări directe în SEE prin produse prelucrate”, mai precis vânzări de LCD care fac obiectul cartelului și care sunt încorporate, în cadrul grupului din care face parte producătorul, în produse finite care sunt vândute unei alte întreprinderi din cadrul SEE;
– „vânzări indirecte”, mai precis vânzări de LCD care fac obiectul cartelului către altă întreprindere situată în afara SEE, care ulterior încorporează ecranele în produse finite pe care le vinde în SEE [considerentul (380) al deciziei atacate].
23 Cu toate acestea, Comisia a considerat că se putea limita să țină seama numai de primele două categorii menționate la punctul 22 de mai sus, nefiind necesară includerea celei de a treia categorii astfel încât amenzile aplicate să poată atinge un nivel suficient de disuasiv [considerentul (381) al deciziei atacate].
24 În loc să utilizeze valoarea vânzărilor realizate de o întreprindere în ultimul an complet al participării acesteia la încălcare, astfel cum se prevede, de altfel, la punctul 13 din Orientările din 2006, Comisia a considerat mai adecvat să utilizeze, în speță, valoarea anuală medie a vânzărilor pe durata completă a încălcării, ținând seama în special de creșterea exponențială a vânzărilor majorității întreprinderilor în cauză în anii menționați în decizia atacată [considerentul (384) al deciziei atacate].
25 În ceea ce privește reclamantele, în pofida obiecțiilor acestora, Comisia a considerat că valoarea vânzărilor relevante trebuia calculată ținând seama și de vânzările lor către LGE și către Philips. Astfel, pe de o parte, vânzările către aceste din urmă societăți ar fi fost de asemenea vizate în discuțiile dintre participanții la încălcarea în cauză și, pe de altă parte, prețul referitor la aceste vânzări ar fi fost influențat de circumstanțele care caracterizau piața, mai precis existența unor prețuri convenite în cadrul cartelului. Astfel, pentru reclamante, totalul vânzărilor relevante efectuate în perioada încălcării a fost stabilit la 2 296 240 479 de euro, media anuală, obținută prin împărțirea cuantumului menționat la durata de 4,33 ani a înțelegerii, fiind de 530 309 579 de euro [considerentele (386) și (396), precum și tabelul nr. 4 din decizia atacată].
[omissis]
31 În temeiul acestor considerații, la articolul 2 din decizia atacată, Comisia a obligat reclamanta la plata unei amenzi de 215 000 000 de euro.
Procedura și concluziile părților
32 Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 23 februarie 2011, reclamantele au introdus prezenta acțiune.
33 După depunerea duplicii de către Comisie, la 8 decembrie 2011, reclamantele au prezentat o propunere de probe suplimentare, în temeiul articolului 48 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, în susținerea celui de al patrulea motiv invocat în cererea lor introductivă (denumită în continuare „propunerea de probe suplimentare”).
34 Comisia a depus observații cu privire la propunerea de probe suplimentare la 26 ianuarie 2012.
35 Pe baza raportului judecătorului raportor, Tribunalul (Camera a șasea) a decis deschiderea procedurii orale și, în cadrul măsurilor de organizare a procedurii prevăzute la articolul 64 din Regulamentul de procedură, a adresat în scris întrebări părților, la care acestea au răspuns în termenul acordat.
36 Pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările orale adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința din 26 aprilie 2013.
37 După această ședință, întrucât procedura orală a fost lăsată deschisă, Tribunalul a adresat în scris alte întrebări părților, la care acestea au răspuns în termenele acordate.
38 Procedura orală a fost închisă prin Decizia președintelui Camerei a șasea a Tribunalului din 12 iulie 2013.
39 Reclamantele solicită Tribunalului:
– anularea în parte a deciziei atacate și reducerea substanțială a cuantumului amenzii care le‑a fost aplicată în temeiul acestei decizii;
– obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată;
– dispunerea oricărei alte măsuri pe care o va considera adecvată.
40 Comisia solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii;
– obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată.
În drept
[omissis]
Cu privire la primul motiv, întemeiat pe faptul că, în mod greșit și încălcând dreptul la apărare al reclamantelor, Comisia a inclus vânzările interne ale acestora în calculul cuantumului amenzii
[omissis]
Cu privire la primul aspect, referitor la încălcarea Orientărilor din 2006
[omissis]
– Cu privire la luarea în considerare a vânzărilor către întreprinderile afiliate reclamantelor
60 Reclamantele susțin în esență că faptul că nu formează o întreprindere unică împreună cu LGE și Philips în sensul jurisprudenței amintite la punctul 54 de mai sus, dacă, în consecință, acestea din urmă nu pot fi considerate răspunzătoare în solidar pentru încălcarea comisă de reclamante, este irelevant pentru a se stabili dacă LCD care fac obiectul cartelului pe care reclamantele le‑au vândut către LGE și Philips făceau parte din vânzările în legătură cu încălcarea constatată în decizia atacată, în sensul punctului 13 din Orientările din 2006.
61 În această privință, este necesar să se observe că Comisia nu a pretins că vânzările reclamantelor către LGE și Philips erau vizate de încălcare prin simplul fapt că nu era vorba despre vânzări între societăți care făceau parte dintr‑o întreprindere unică, în sensul jurisprudenței amintite la punctul 54 de mai sus.
62 Astfel, faptul că, în decizia atacată, Comisia nu a constatat că reclamantele, LGE și Philips formau o întreprindere unică era o condiție necesară pentru a include vânzările reclamantelor către LGE și Philips în categoria „vânzărilor în SEE directe”, care presupune ca vânzările în discuție să se efectueze către terți independenți. Cu toate acestea, Comisia era totuși obligată să explice legătura dintre vânzările reclamantelor către LGE și Philips și înțelegere.
63 În această privință, în considerentul (396) al deciziei atacate, Comisia a considerat că această legătură consta în faptul că, în primul rând, vânzările de LCD care fac obiectul cartelului către clienți precum LGE și Philips, care erau afiliate participanților la înțelegere, făceau parte din discuțiile dintre aceștia și, în al doilea rând, prețul vânzărilor către acești clienți era influențat de circumstanțele ce caracterizau piața, mai precis existența unor prețuri convenite în cadrul cartelului.
[omissis]
Cu privire la al treilea aspect, referitor la încălcarea principiului egalității de tratament
[omissis]
136 În ceea ce privește reclamantele, Comisia a considerat, în cele din urmă, că nu formau împreună cu LGE și Phillips o întreprindere unică. În această privință, este necesar să se arate că reclamantele nu au furnizat niciun element care să repună în discuție această concluzie a Comisiei.
137 Astfel, vânzările reclamantelor către LGE și Philips au fost incluse în categoria „vânzărilor SEE directe”.
138 În cazul în care Comisia nu ar fi procedat astfel, ar fi permis reclamantelor să beneficieze de un avantaj în raport cu ceilalți participanți la înțelegere care, la fel ca acestea, nu erau integrați pe verticală, în măsura în care nu formau o întreprindere unică împreună cu societățile cărora le vindeau LCD pe care le produceau și care fac obiectul cartelului.
139 Faptul că față de participanții la înțelegere care, spre deosebire de reclamante, fuseseră considerați întreprinderi unice integrate pe verticală, Comisia a inclus vânzările relevante în categoria „vânzărilor directe în SEE prin produse prelucrate” nu poate fi criticat din punctul de vedere al respectării principiului egalității de tratament, din moment ce existența unei întreprinderi unice creează o situație diferită, care justifică faptul că în cazul participanților respectivi s‑a aplicat cealaltă categorie.
140 În ceea ce privește argumentul reclamantelor referitor la pretinsa discriminare operată după cum vânzările interne dintr‑un grup au vizat societăți filiale sau societăți‑mamă, este suficient să se arate că în mod întemeiat Comisia a aplicat noțiunea de întreprindere unică. Astfel, s‑a considerat că societățile filiale deținute 100 % aparțin aceleiași întreprinderi ca participanții la înțelegere, în timp ce societățile care dețin o participație în acțiuni în cele care luau parte la înțelegere nu au fost considerate societăți‑mamă întrucât nu se demonstrase că erau îndeplinite condițiile prevăzute în acest scop de jurisprudență. Or, Comisia a considerat că această situație nu se regăsea în cazul LGE și al Philips față de reclamante, care nu repun în discuție această constatare. În schimb, atunci când una dintre întreprinderile participante la înțelegere a efectuat vânzări în SEE către terți independenți, aceste vânzări au fost luate în considerare de Comisie, indiferent care a fost societatea (filială sau societate‑mamă), care aparține acestei întreprinderi, care vânduse în concret LCD care fac obiectul cartelului.
141 În ceea ce privește faptul că, în vederea calculului cuantumului amenzii, Comisia a decis să țină seama de cea de a treia categorie de vânzări definită în considerentul (380) al deciziei atacate, respectiv „vânzările indirecte” (a se vedea punctul 22 de mai sus), trebuie să se observe că, deși este adevărat că este posibil ca anumite LCD care fac obiectul cartelului furnizate de participanții la înțelegere unor terți stabiliți în afara SEE să se fi regăsit în produse finite vândute în SEE, nu se poate nega că legătura dintre înțelegere și teritoriul SEE, în sensul punctului 13 din Orientările din 2006, era mai slabă decât cea care exista în ceea ce privește cele două categorii de vânzări luate în considerare în decizia atacată.
142 În plus, având în vedere că excluderea „vânzărilor indirecte” a fost aplicată tuturor participanților la încălcare, nu se poate constata nicio discriminare în această privință.
[omissis]
Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe faptul că în mod greșit Comisia ar fi refuzat să acorde reclamantelor o imunitate la amendă pentru anul 2005
155 Reclamantele consideră că Comisia ar fi trebuit să le acorde o imunitate parțială în temeiul punctului 23 litera (b) ultimul paragraf din Comunicarea privind clemența din 2002 nu numai pentru anul 2006, ci și pentru anul 2005. Astfel, prin cererea lor verbală de clemență din 17 iulie 2006, precum și prin declarația lor verbală suplimentară din 20 iulie 2006, însoțită de numeroase înscrisuri, reclamantele ar fi fost primele care au comunicat Comisiei fapte pe care aceasta nu le cunoscuse anterior, și anume că înțelegerea privind LCD continuase în anul 2005. În această privință, reclamantele susțin că documentele depuse de Samsung la 18 iulie 2006, după cererea lor verbală, nu permiteau să se dovedească organizarea unor „reuniuni Cristal” în cursul anului 2005 și că declarația verbală suplimentară a Samsung din 20 iulie 2006, deși descria contacte survenite între concurenți în anul 2005, nu era însoțită de mijloace de probă scrise.
[omissis]
157 Trebuie amintit că punctul 23 din Comunicarea privind clemența din 2002 prevede următoarele:
„23 Comisia stabilește în cazul oricărei decizii finale adoptate la finalul procedurii administrative:
(a) dacă probele furnizate de o întreprindere reprezintă o valoare adăugată semnificativă în raport cu probele aflate în posesia Comisiei la acea dată;
(b) nivelul reducerii de care va beneficia întreprinderea, care se va stabili după cum urmează, în funcție de cuantumul amenzii care i‑ar fi fost aplicată în mod normal de Comisie:
– [p]rima întreprindere care îndeplinește condiția prevăzută la punctul 21: o reducere de 30-50 %;
– […]
În plus, dacă o întreprindere furnizează probe de fapt care anterior nu au fost luate în considerare de Comisie și care au o incidență directă asupra gravității sau a duratei presupusei înțelegeri, Comisia nu ține seama de aceste fapte pentru a stabili cuantumul amenzii aplicate întreprinderii care le‑a furnizat.” [traducere neoficială]
[omissis]
Scurtă prezentare a principiilor generale
[omissis]
166 Astfel, punctul 23 litera (b) ultimul paragraf din Comunicarea privind clemența din 2002 nu se referă la cazurile în care o întreprindere a furnizat pur și simplu elemente de probă noi sau mai complete cu privire la fapte în privința cărora Comisia este deja informată. Paragraful menționat nu se aplică nici în cazurile în care o întreprindere aduce la cunoștința Comisiei fapte noi care, cu toate acestea, nu sunt în măsură să modifice aprecierea Comisiei cu privire la gravitatea sau la durata înțelegerii. Această dispoziție se aplică, în schimb, numai în cazurile în care sunt îndeplinite două condiții: în primul rând, întreprinderea în cauză este prima care dovedește fapte necunoscute anterior de Comisie și, în al doilea rând, aceste fapte, întrucât au o incidență directă asupra gravității sau a duratei presupusei înțelegeri, permit Comisiei să ajungă la concluzii noi cu privire la încălcare (Hotărârea Transcatab/Comisia, citată anterior, punctul 382).
167 Trebuie reținută o interpretare restrictivă a condițiilor prevăzute pentru aplicarea punctului 23 litera (b) ultimul paragraf din Comunicarea privind clemența din 2002, limitând‑o la cazurile în care o societate care este parte la o înțelegere furnizează Comisiei o informație nouă privind gravitatea sau durata încălcării și excluzând cazurile în care societatea nu a făcut decât să furnizeze elemente care permit consolidarea probelor privind existența încălcării. În această privință, trebuie amintit că, întrucât procedura de clemență constituie o excepție de la principiul potrivit căruia o întreprindere trebuie sancționată pentru orice încălcare a prevederilor dreptului concurenței, normele referitoare la aceasta sunt, prin urmare, de strictă interpretare. Pe de altă parte, trebuie subliniat că eficacitatea programelor de clemență ar fi afectată dacă întreprinderile nu ar mai fi încurajate să fie primele care prezintă informații prin care denunță Comisiei o înțelegere.
[omissis]
Aplicarea în prezenta cauză
170 Mai întâi, trebuie constatat că reclamantele nu contestă cronologia evenimentelor din luna iulie 2006 reținută de Comisie. Astfel, nu se contestă că:
– reclamantele au făcut o declarație verbală la 17 iulie 2006;
– Samsung a prezentat anumite elemente de probă la 18 iulie 2006;
– Samsung a făcut o declarație verbală la 20 iulie 2006, la ora 9.40;
– reclamantele au făcut o declarație verbală și au prezentat elemente de probă la 20 iulie 2006, la ora 15.30.
171 În consecință, pentru a beneficia de imunitate parțială pentru anul 2005, reclamantele trebuie să demonstreze că informațiile pe care le‑au furnizat la 17 iulie 2006 îndeplinesc condițiile prevăzute la punctul 23 litera (b) ultimul paragraf din Comunicarea privind clemența din 2002, astfel cum sunt rezumate la punctul 166 de mai sus. În caz contrar, reclamantele ar trebui să demonstreze, pe de o parte, că, în pofida informațiilor dezvăluite de Samsung la 18 și la 20 iulie 2006, Comisia nu avea cunoștință că încălcarea constatată în decizia atacată continuase în anul 2005 și, pe de altă parte, că informațiile pe care le‑au prezentat la 20 iulie 2006 îndeplineau condițiile în cauză.
172 Trebuie să se verifice dacă reclamantele au reușit să demonstreze, prin argumentele invocate în susținerea prezentului motiv, că ar fi trebuit să beneficieze de imunitate parțială pentru anul 2005.
173 În primul rând, în opinia reclamantelor, Comisia a interpretat în mod incorect punctul 23 litera (b) ultimul paragraf din Comunicarea privind clemența din 2002, impunându‑le ca, pentru a obține imunitatea parțială, să furnizeze probe suficiente pentru dovedirea faptelor în cauză. Astfel, textul comunicării menționate, astfel cum este interpretat de Comisie în alte cauze, s‑ar limita să dispună ca aceste probe să fie pertinente. Pe de altă parte, Comisia ar fi aplicat Samsung un tratament preferențial, întrucât i‑a acordat imunitatea pe baza unor informații care nu aveau o calitate superioară celei a informațiilor furnizate de reclamante.
174 În această privință, este necesar să se observe că, în conformitate cu principiile amintite la punctele 161-168 de mai sus, Comisia a considerat în mod corect că informațiile furnizate de reclamante la 17 iulie 2006 erau prea vagi pentru a îndeplini condițiile prevăzute de dispoziția în cauză, astfel cum este interpretată de jurisprudență.
175 Astfel, lectura declarației reclamantelor din 17 iulie 2006 permite să se constate că, în considerentul (467) al deciziei atacate, Comisia a putut sublinia în mod întemeiat următoarele:
„[…] În speță, simplele susțineri verbale din 17 iulie 2006, potrivit cărora reuniunile, asemănătoare celor din 5 și din 19 octombrie 2001, au continuat până la începutul anului 2005 și, ulterior acestei date, pentru o anumită perioadă, au avut loc în continuare anumite schimburi de informații sau uneori se discutau ori se conveneau prețuri minime și liniile directoare privind tarifele, dar că altfel aceste reuniuni se limitau la schimburi de informații cu privire la prețuri, capacitățile și producția, nu sunt suficiente pentru a dovedi că încălcarea a durat întregul an 2005. În momentul în care [LGD] a prezentat acest tip de elemente de probă cu privire la anul 2005 și de asemenea cu privire la primele două luni ale anului 2006, în special prin declarația sa din 20 iulie 2006, Samsung, în calitate de solicitant de imunitate, informase deja Comisia într‑o măsură suficientă, prin declarațiile sale din 18 și din 20 iulie 2006, cu privire la continuarea încălcării în anul 2005 […]”
176 Spre deosebire de ceea ce pretind reclamantele, nu se poate considera că declarația lor conține elemente de probă exacte și coroborate, care să aibă o incidență directă asupra duratei încălcării potrivit jurisprudenței amintite la punctul 168 de mai sus, în sensul că încălcarea a continuat de‑a lungul întregului an 2005. Astfel, deși în declarație se arată că în reuniunile desfășurate între luna octombrie 2001 și începutul anului 2005 s‑au schimbat informații cu privire la prețuri, piața și condițiile de aprovizionare la nivel mondial, precum și informații cu privire la relațiile cu anumiți clienți, ulterior acestei date nu se mai face vorbire decât despre „anumite schimburi de informații” pentru „o anumită perioadă”, fără să se precizeze despre ce tip de informații era vorba. Referirile conținute în declarație la schimburi de informații cu privire la prețuri vizează reuniunile sus‑menționate, organizate între 2001 și începutul anului 2005. Niciun element din declarație nu evocă schimbul de informații cu privire la prețuri pentru perioada de după începutul anului 2005. Declarația nu precizează nici la ce dată în anul 2005 ar fi avut loc o schimbare a caracterului reuniunilor, ci se limitează să menționeze că această schimbare s‑a produs la începutul anului.
177 În consecință, informațiile conținute în declarația reclamantelor în ceea ce privește anul 2005 sunt prea vagi pentru a avea o incidență directă asupra duratei încălcării.
178 În ceea ce privește faptul că Comisia a aplicat societății Samsung criterii mai puțin stricte atunci când i‑a acordat imunitatea pentru întreaga amendă, este suficient să se constate că testul care trebuie aplicat în acest scop, descris la punctul 8 litera (b) din Comunicarea privind clemența din 2002, este diferit de cel prevăzut la punctul 23 litera (b) ultimul paragraf. Astfel, prima dispoziție prevede că imunitatea totală se acordă întreprinderii care a furnizat prima elemente de probă care, în opinia Comisiei, sunt de natură să îi permită acesteia constatarea existenței unei înțelegeri.
179 Faptul că este vorba despre teste diferite constituie o justificare obiectivă care permite Comisiei să nu trateze Samsung și pe reclamante în același mod, fără să încalce totuși principiul egalității de tratament (a se vedea jurisprudența amintită la punctul 131 de mai sus).
[omissis]
189 Pe de altă parte, este adevărat, desigur, că ultimul element de probă furnizat de Samsung, vizat la punctul 187 de mai sus, nu este menționat în decizia atacată, care se întemeiază cel mai adesea pe probele furnizate de reclamante în ceea ce privește anul 2005. Cu toate acestea, lipsa unei referiri în decizia atacată la fiecare dintre probele furnizate de Samsung nu are nicio incidență asupra faptului că, în momentul declarației reclamantelor din 20 iulie 2006, Comisia nu era în necunoștință de cauză, în considerarea elementelor furnizate de această din urmă întreprindere, cu privire la faptul că în anul 2005 contactele bilaterale între anumiți participanți la înțelegere continuaseră.
190 Împrejurarea potrivit căreia Comisia a utilizat adeseori informațiile furnizate de reclamante la 20 iulie 2006 confirmă că acestea aveau efectiv o valoare probantă mai mare decât cea a elementelor divulgate anterior de Samsung. Cu toate acestea, tocmai pentru acest motiv Comisia a considerat că elementele furnizate de reclamante prezentau o „valoare adăugată semnificativă” în sensul punctelor 21 și 22 din Comunicarea privind clemența din 2002, care justifică o reducere de 50 % a cuantumului amenzii. În această privință, trebuie să se sublinieze că criteriile de apreciere pentru acordarea acestei reduceri sunt diferite de cele amintite la punctul 166 de mai sus, care trebuie utilizate pentru a stabilidacă declarația reclamantelor din 20 iulie 2006 putea determina acordarea imunității parțiale și pentru anul 2005.
[omissis]
192 În al patrulea rând, în ceea ce privește faptul că informațiile furnizate de Samsung nu privesc „reuniunile Cristal”, ci numai contactele bilaterale, trebuie amintit că decizia atacată, mai precis considerentul (70), definește încălcarea în cauză în sensul că include nu numai „reuniunile Cristal”, ci și reuniunile și contactele bilaterale dintre participanți. În consecință, elementele de probă cu privire la existența acestor contacte în cursul anului 2005 sunt pertinente pentru a demonstra că încălcarea unică constatată în decizia atacată a continuat tot acest an.
193 În ceea ce privește faptul că probele depuse de Samsung nu ar viza în mod special participarea reclamantelor la înțelegere în anul 2005, pe de o parte, trebuie amintit că, astfel cum s‑a observat la punctul 185 de mai sus, unul dintre e‑mail‑urile prezentate de Samsung evocă posibilitatea de a chestiona reclamantele cu privire la intențiile lor cu privire la anumite prețuri, ceea ce arată că participau în continuare la înțelegere. Pe de altă parte, potrivit jurisprudenței, având în vedere că este vorba despre o încălcare unică și continuă, o întreprindere care a participat la o încălcare prin comportamente proprii, care intră în sfera de aplicare a noțiunilor de acord sau de practică concertată prevăzute la articolul 101 alineatul (1) TFUE și care au drept scop să contribuie la realizarea încălcării în ansamblul său, poate fi de asemenea răspunzătoare pentru comportamente la care au recurs alte întreprinderi în cadrul aceleiași încălcări, în privința întregii perioade a participării sale la încălcarea respectivă (Hotărârea Tribunalului din 12 decembrie 2007, BASF și UCB/Comisia, T‑101/05 și T‑111/05, Rep., p. II‑4949, punctul 160, și Hotărârea din 2 februarie 2012, Denki Kagaku Kogyo și Denka Chemicals/Comisia, T‑83/08, punctul 242).
194 Reiese din cele de mai sus că argumentele reclamantelor prin care urmăresc să obțină imunitatea parțială pentru anul 2005 nu sunt întemeiate.
195 În aceste împrejurări, trebuie analizat, în ultimul rând, argumentul reclamantelor, prezentat în subsidiar, referitor la faptul că imunitatea parțială pe care le‑a acordat‑o Comisia pentru luna ianuarie 2006 ar fi implicat excluderea acestei luni din toate etapele calculului cuantumului amenzii în ceea ce le privește.
196 În această privință, trebuie amintit că, astfel cum se indică în tabelul nr. 5 din decizia atacată, Comisia a exclus luna ianuarie 2006 din calculul coeficientului referitor la durata încălcării în ceea ce privește reclamantele. Astfel, acestora li s‑a aplicat un coeficient egal cu 4,16, în timp ce coeficientul aplicat celorlalți participanți la înțelegere era egal cu 4,25, corespunzând întregii durate a perioadei încălcării, rotunjite în minus.
197 Cu toate acestea, pentru a defini valoarea vânzărilor de bunuri în legătură cu încălcarea, valoare pe baza căreia se obține cuantumul de bază pentru calculul amenzii, Comisia a calculat pentru toți participanții la încălcare media vânzărilor lor în cursul întregii perioade a încălcării, inclusiv luna ianuarie 2006.
198 Așadar, Comisia a ținut seama și pentru reclamante de totalul vânzărilor lor pe întreaga perioadă a încălcării, inclusiv luna ianuarie 2006, și a împărțit cuantumul obținut la 4,33, durata întregii perioade a încălcării, rotunjită în plus.
199 Trebuie amintit că, astfel cum a recunoscut Comisia în considerentul (468) al deciziei atacate, faptul de a acorda reclamantelor imunitatea parțială pentru 2006 înseamnă că, în vederea calculului cuantumului amenzii care trebuie să le fie aplicată, acestea trebuie să fie tratate ca și cum ar fi participat la încălcare de la 5 octombrie 2001 la 31 decembrie 2005. Într‑o formulare mai apropiată de termenii punctului 23 litera (b) ultimul paragraf din Comunicarea privind clemența din 2002, pentru a se stabili cuantumul amenzii nu trebuie să se țină seama de fapte ulterioare datei de 31 decembrie 2005.
200 Or, prin modul său de a proceda în privința reclamantelor, Comisia nu și‑a respectat angajamentul de a nu ține seama de perioada acoperită de imunitatea parțială, acordată în temeiul punctului 23 litera (b) ultimul paragraf din Comunicarea privind clemența din 2002.
201 Astfel, această dispoziție nu conține o prevedere potrivit căreia Comisia să facă abstracție de faptele acoperite de imunitatea menționată numai în vederea calculului coeficientului referitor la durata încălcării, ci trebuie să i se acorde un domeniu de aplicare mai general, ceea ce exclude, prin urmare, luarea în considerare a faptelor respective în privința tuturor aspectelor referitoare la stabilirea cuantumului amenzii, inclusiv calculul mediei valorii vânzărilor relevante. În esență, imunitatea parțială, astfel cum este preconizată în Comunicarea privind clemența din 2002, devine astfel o „ficțiune juridică” în temeiul căreia, în vederea calculului amenzii, Comisia trebuie să își dezvolte raționamentul ca și cum întreprinderea care beneficiază de această imunitate nu participase la încălcare în perioada acoperită de acest beneficiu.
202 Pentru acest motiv, este necesar să se respingă teza Comisiei potrivit căreia imunitatea parțială nu are nicio incidență asupra alegerii anului sau a anilor de referință utilizați pentru a include valoarea vânzărilor relevante în calculul cuantumului de bază al amenzii, această valoare servind numai pentru a se evalua puterea nocivă a participantului la înțelegere.
203 Reiese din cele de mai sus că prezentul motiv trebuie primit în parte, întrucât Comisia a luat în considerare în mod greșit luna ianuarie 2006 în calculul valorii vânzărilor reclamantelor în vederea calculului cuantumului amenzii care trebuie să le fie aplicată.
Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe refuzul eronat al Comisiei de a considera cooperarea reclamantelor o circumstanță atenuantă în vederea calculului cuantumului amenzii
[omissis]
205 Potrivit punctului 29 a patra liniuță din Orientările din 2006, poate constitui o circumstanță atenuantă, susceptibilă să determine o reducere a cuantumului amenzii, faptul că „întreprinderea implicată cooperează efectiv cu Comisia, în afara sferei de aplicare a Comunicării privind clemența [din 2002] și dincolo de obligațiile sale legale de a coopera”.
206 În această privință, este necesar să se considere că această dispoziție trebuie interpretată în sensul că nu permite unei întreprinderi să beneficieze de o reducere dublă a cuantumului amenzii, în temeiul Comunicării privind clemența din 2002 și al Orientărilor din 2006, pentru aceeași cooperare cu Comisia.
207 Astfel, reiese din jurisprudență că, în ceea ce privește încălcările care țin de domeniul de aplicare al Comunicării privind clemența din 2002, în principiu, persoana interesată nu poate reproșa în mod valabil Comisiei că nu a luat în considerare drept circumstanță atenuantă gradul cooperării sale în afara cadrului juridic al comunicării respective (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 15 martie 2006, BASF/Comisia, T‑15/02, Rec., p. II‑497, punctul 586, și Hotărârea din 14 iulie 2011, Arkema France/Comisia, T‑189/06, Rep., p. II‑5455, punctul 178). Din moment ce Comisia a ținut seama de cooperarea reclamantelor, reducând cuantumul amenzilor în temeiul Comunicării privind clemența din 2002, nu i se poate reproșa în mod valabil că nu a aplicat o reducere suplimentară a cuantumului amenzii aplicate reclamantelor, în afara sferei de aplicare a comunicării respective.
208 În consecință, jurisprudența potrivit căreia, în situații excepționale, Comisia este obligată să acorde unei întreprinderi o reducere a cuantumului amenzii în temeiul punctului 29 a patra liniuță din Orientările din 2006 (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 mai 2011, Arkema France/Comisia, citată anterior, punctul 170, și Hotărârea Transcatab/Comisia, citată anterior, punctul 330) trebuie interpretată în sensul că existența unor astfel de situații presupune că cooperarea întreprinderii în cauză, deși depășește obligația sa legală de a coopera, nu îi dă, cu toate acestea, dreptul la o reducere a cuantumului amenzii în temeiul Comunicării privind clemența din 2002.
209 În speță, întrucât Comisia reproșează reclamantelor că au participat la o încălcare, nu se poate contesta să este vorba despre o încălcare ce face parte din domeniul de aplicare al Comunicării privind clemența din 2002 (a se vedea prin analogie Hotărârea Curții din 28 iunie 2005, Dansk Rørindustri și alții/Comisia, C‑189/02 P, C‑202/02 P, C‑205/02 P-C‑208/02 P și C‑213/02 P, Rec., p. I‑5425, punctul 381).
210 De asemenea, nu se contestă că reclamantele au beneficiat de o reducere a cuantumului amenzii în temeiul comunicării respective.
211 În aceste împrejurări, reclamantele nu ar putea beneficia de o reducere suplimentară, cu titlu de circumstanță atenuantă, decât pe baza unei cooperări diferite de cea care a fost deja luată în considerare în cadrul Comunicării privind clemența din 2002 și care ar îndeplini condițiile necesare pentru aplicarea punctului 29 a patra liniuță din Orientările din 2006.
[omissis]
Cu privire la al patrulea motiv, întemeiat pe excluderea din procedură a furnizorilor japonezi de LCD
[omissis]
Cu privire la conceptul de încălcare unică și continuă
[omissis]
220 Trebuie amintit mai întâi că noțiunea de încălcare unică vizează o situație în care mai multe întreprinderi au participat la o încălcare constituită dintr‑un comportament continuu, prin care se urmărește un singur scop economic, de denaturare a concurenței, sau constituită din încălcări individuale legate între ele printr‑o identitate de obiect (același scop al tuturor elementelor) și de subiecte (identitate a întreprinderilor în cauză, conștiente de participarea la obiectul comun) (a se vedea Hotărârea Tribunalului din 28 aprilie 2010, Amann & Söhne și Cousin Filterie/Comisia, T‑446/05, Rep., p. II‑1255, punctul 89 și jurisprudența citată).
221 În continuare, este necesar să se arate că o încălcare a articolului 101 alineatul (1) TFUE poate rezulta nu numai dintr‑un act izolat, ci și dintr‑o serie de acte sau chiar dintr‑un comportament continuu. Această interpretare nu poate fi contestată pentru motivul că unul sau mai multe elemente din această serie de acte sau din acest comportament continuu ar putea constitui prin el însuși, respectiv prin ele însele, în mod izolat, o încălcare a respectivei dispoziții. Atunci când diferitele acțiuni se înscriu într‑un plan de ansamblu ca urmare a obiectului identic al acestora privind denaturarea concurenței în cadrul pieței comune, Comisia are dreptul să impute răspunderea acestor acțiuni în funcție de participarea la încălcare considerată în ansamblul său (a se vedea Hotărârea Amann & Söhne și Cousin Filterie/Comisia, citată anterior, punctul 90 și jurisprudența citată).
222 În această privință, în primul rând, trebuie să se observe că, deși această jurisprudență permite Comisiei să investigheze, printr‑o singură procedură și o singură decizie, în același timp mai multe comportamente care ar fi putut fi investigate în mod individual, ea nu are drept consecință obligația Comisiei de a proceda astfel. Prin urmare, în principiu, Comisiei nu i se poate reproșa că investighează în mod separat diferite comportamente pe care le‑ar fi putut regrupa într‑o încălcare unică și continuă. Pe de altă parte, fiecare dintre aceste comportamente ar putea constitui mai multe încălcări.
223 În consecință, Comisia dispune de o putere de apreciere cu privire la întinderea procedurilor pe care le inițiază. Astfel, potrivit jurisprudenței, aceasta nu poate fi obligată să constate și să sancționeze toate comportamentele anticoncurențiale și instanțele Uniunii nu ar putea să se pronunțe – chiar dacă numai în scopul reducerii amenzii – cu privire la faptul că, în lumina probelor aflate la dispoziția sa, Comisia ar fi trebuit să stabilească existența unei încălcări săvârșite de‑a lungul unei anumite perioade și de o anumită întreprindere (a se vedea în acest sens Hotărârea Tokai Carbon și alții/Comisia, citată anterior, punctele 369 și 370).
224 Exercitarea acestei puteri face obiectul controlului jurisdicțional. Totuși, reiese din jurisprudență că numai în cazul în care s‑ar putea demonstra că, fără un motiv obiectiv, Comisia a inițiat două proceduri distincte referitoare la o situație de fapt unică alegerea sa ar putea fi considerată abuz de putere (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 29 iunie 2010, Comisia/Alrosa, C‑441/07 P, Rep., p. I‑5949, punctul 89).
225 În speță, Comisia a considerat că nu dispunea sau că nu dispunea încă de probe suficiente împotriva furnizorilor japonezi și a ales astfel să nu îi investigheze în același timp cu reclamanta și cu ceilalți destinatari ai deciziei atacate. Or, această împrejurare constituie un motiv obiectiv, care justifică alegerea Comisiei. Trebuie să se arate însă că, în cadrul procedurii deschise împotriva furnizorilor japonezi, Comisia va fi obligată să respecte în mod special principiul ne bis in idem în privința reclamantelor.
[omissis]
228 În speță, trebuie să se observe mai întâi că încălcarea pe care Comisia a reproșat‑o destinatarilor deciziei atacate constă în faptul că au participat, pe de o parte, la „reuniunile Cristal”, în cursul cărora stabileau prețuri minime pentru LCD care fac obiectul cartelului, discutau prețurile preconizate pentru a evita diminuarea acestora și își coordonau majorările de prețuri, precum și nivelurile de producție, și, pe de altă parte, la reuniuni bilaterale în legătură cu subiectele discutate în „reuniunile Cristal” (a se vedea punctul 20 de mai sus).
229 Or, reclamantele recunosc că furnizorii japonezi nu au participat la „reuniunile Cristal”, ci la alte reuniuni, la care destinatarii deciziei atacate nu au participat însă.
230 Presupunând chiar că furnizorii japonezi au pus de asemenea în aplicare, între ei sau împreună cu destinatarii deciziei atacate, o înțelegere care viza denaturarea concurenței cu privire la prețurile LCD, nu se poate considera că strategia lor în acest scop face parte în mod necesar din același plan global și utilizează aceleași metode cu cele concepute de destinatarii deciziei atacate.
231 Lipsa probelor cu privire la un plan global și cu privire la existența unor metode comune constituie un motiv obiectiv care permite Comisiei să investigheze încălcarea săvârșită de reclamante fără să includă în aceeași procedură încălcarea pe care, eventual, ar fi săvârșit‑o furnizorii japonezi.
[omissis]
234 Pe de altă parte, trebuie înlăturat argumentul pe care reclamantele urmăresc să îl întemeieze pe faptul că, în înscrisurile sale depuse la Tribunal, Comisia a susținut că, pentru a se conforma principiilor stabilite în Hotărârea Tribunalului din 12 octombrie 2007, Pergan Hilfsstoffe für industrielle Prozesse/Comisia (T‑474/04, Rep., p. II‑4225, punctele 72-81), a omis în decizia atacată orice mențiune referitoare la furnizorii japonezi, în timp ce aceștia fuseseră menționați în comunicarea privind obiecțiunile, deși nu erau destinatarii acesteia.
235 În această privință, trebuie amintit că din Hotărârea Pergan Hilfsstoffe für industrielle Prozesse/Comisia, citată anterior, rezultă astfel că, pentru a respecta prezumția de inocență, Comisia trebuie să evite să publice în deciziile sale mențiuni care ar fi în mod clar susceptibile să acuze o întreprindere de o încălcare atunci când dispozitivul acestei decizii nu vizează întreprinderea respectivă. Totuși, faptul că, în temeiul principiilor stabilite în hotărârea menționată, Comisia nu a menționat furnizorii japonezi în decizia atacată înseamnă doar că a respectat prezumția de inocență în ceea ce privește acești furnizori. În schimb, această lipsă a unei mențiuni nu poate fi interpretată în sensul că Comisia și‑a precizat poziția, fie și doar implicit, cu privire la participarea furnizorilor japonezi la practici anticoncurențiale care vizează LCD care fac obiectul cartelului.
[omissis]
Cu privire la pretinsa încălcare a obligației de motivare
[omissis]
238 În această privință, trebuie amintit că Comisia nu avea nicio obligație să expună în decizia atacată motivele pentru care furnizorii japonezi nu fuseseră cercetați. Astfel, potrivit jurisprudenței, obligația de motivare a unui act nu poate include o obligație a instituției care este autorul acestuia de a motiva faptul că nu a adoptat și alte acte similare adresate terților (Hotărârea Tribunalului din 8 iulie 2004, JFE Engineering și alții/Comisia, T‑67/00, T‑68/00, T‑71/00 și T‑78/00, Rec., p. II‑2501, punctul 414, și Hotărârea Tribunalului din 4 iulie 2006, Hoek Loos/Comisia, T‑304/02, Rec., p. II‑1887, punctul 63). Prin urmare, argumentele invocate de reclamante trebuie înlăturate.
Cu privire la pretinsele încălcări ale principiilor securității juridice și ne bis in idem
[omissis]
242 În speță, reclamantele nu pot invoca principiul ne bis in idem, având în vedere că acțiunea lor vizează decizia prin care s‑a finalizat prima procedură deschisă de Comisie în privința lor din cauza unei încălcări legate de LCD care fac obiectul cartelului. Astfel, acest principiu nu poate fi invocat decât împotriva unei decizii care închide o a doua procedură eventuală, referitoare la aceeași încălcare. În schimb, acest principiu nu poate avea niciun rol în ceea ce privește decizia atacată, a cărei existență constituie o condiție sine qua non pentru ca principiul în discuție să poată fi invocat în ceea ce privește cea de a doua procedură.
243 Securitatea juridică a reclamantelor este garantată de faptul că orice decizie a Comisiei care le‑ar cerceta pentru aceeași încălcare vizată de decizia atacată ar fi contrară principiului ne bis in idem. Evident, respectarea acestui principiu nu poate fi concepută în mod preventiv, în cadrul prezentei acțiuni, îndreptată împotriva deciziei atacate.
244 În ceea ce privește circumstanța potrivit căreia Comisia a inițiat o procedură împotriva furnizorilor japonezi, în cadrul căreia a solicitat informații de la reclamante, ea nu are nicio incidență asupra legalității deciziei atacate sau asupra cuantumului amenzii aplicate reclamantelor. Astfel, cercetarea acestora din cauza încălcării constatate în decizia atacată nu le exclude de la obligația lor de a coopera cu Comisia în cadrul unei proceduri susceptibile să se finalizeze prin constatarea unei încălcări săvârșite de alte întreprinderi sau chiar de ele însele, cu condiția ca faptele reținute de Comisie în acest scop să fie diferite de cele pe care este întemeiată decizia atacată, precizându‑se că aceasta din urmă nu îi viza pe furnizorii japonezi.
[omissis]
Cu privire la pretinsa încălcare a principiului proporționalității
[omissis]
248 Trebuie să se observe că proporționalitatea unei amenzi trebuie apreciată având în vedere ansamblul circumstanțelor încălcării (a se vedea Hotărârea Tribunalului din 29 noiembrie 2005, SNCZ/Comisia, T‑52/02, Rec., p. II‑5005, punctul 58 și jurisprudența citată). Or, riscurile, invocate de reclamante, de a trebui să suporte cheltuielile suplimentare ca urmare a unei a doua proceduri inițiate de Comisie în special în privința furnizorilor japonezi nu pot fi considerate circumstanțe referitoare la încălcarea săvârșită de reclamante, constatată în decizia atacată.
[omissis]
Exercitarea competenței de fond
252 În plus față de anularea în parte a deciziei atacate, reclamantele solicită Tribunalului reducerea cuantumului amenzii care le‑a fost aplicată de Comisie, întemeindu‑se pe faptul că aceasta din urmă ar fi săvârșit erorile vizate prin motivele examinate mai sus și, în ceea ce privește excluderea din procedură a furnizorilor japonezi de LCD, și pe posibilitatea ca deschiderea unei proceduri care să îi vizeze pe acești furnizori să cauzeze un prejudiciu reclamantelor.
253 Reiese din analiza argumentelor reclamantelor că singura eroare săvârșită de Comisie în stabilirea amenzii pe care le‑a aplicat‑o este aceea de a fi luat în considerare luna ianuarie 2006 în calculul mediei valorii vânzărilor acestora (punctele 195-203 de mai sus). Pe de altă parte, pentru motivele explicate la punctul 244 de mai sus, nu se poate considera că deschiderea de către Comisie a unei proceduri care îi vizează pe furnizorii japonezi a cauzat un prejudiciu reclamantelor. În orice caz, această circumstanță nu a avut incidență asupra gravității și duratei încălcării săvârșite de reclamante.
254 În aceste împrejurări, este necesar să se examineze cererea reclamantelor prin care solicită ca Tribunalul să corecteze eroarea referitoare la luna ianuarie 2006 și să reducă în consecință cuantumul amenzii pe care le‑a aplicat‑o Comisia.
255 Trebuie amintit că controlul de legalitate a deciziilor adoptate de Comisie este completat de competența de fond care este recunoscută instanței Uniunii prin articolul 31 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele 81 [CE] și 82 [CE] (JO 2003, L 1, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 167), conform articolului 261 TFUE. Această competență autorizează instanța, dincolo de simplul control al legalității sancțiunii, să substituie aprecierea Comisiei cu propria apreciere și, în consecință, să anuleze, să reducă sau să majoreze amenda sau penalitatea cu titlu cominatoriu aplicată.
256 Prin urmare, revine Tribunalului, în cadrul competenței sale de fond, sarcina de a aprecia, la data la care adoptă decizia sa, dacă reclamantelor li s‑a aplicat o amendă al cărei cuantum reflectă corect gravitatea și durata încălcării în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 27 septembrie 2012, Shell Petroleum și alții/Comisia, T‑343/06, punctul 117 și jurisprudența citată).
257 În speță, trebuie să se observe că părțile sunt de acord cu privire la faptul că excluderea lunii ianuarie 2006 din calculul mediei valorii vânzărilor relevante ale reclamantelor are drept consecință că, prin aplicarea la această medie a aceleiași metode urmate în decizia atacată, cuantumul amenzii care trebuie aplicată reclamantelor se ridică la 210 000 000 de euro.
258 Prin urmare, în lipsa altor elemente susceptibile să justifice o revizuire mai importantă a cuantumului amenzii aplicate reclamantelor în decizia atacată și având în vedere ansamblul circumstanțelor cauzei, acest cuantum trebuie redus la 210 000 000 de euro.
259 Pe de altă parte, ținând seama de ansamblul considerațiilor precedente, restul concluziilor formulate prin cererea introductivă trebuie respinse.
[omissis]
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a șasea)
declară și hotărăște:
1) Stabilește cuantumul amenzii aplicate în solidar societăților LG Display Co. Ltd și LG Display Taiwan Co. Ltd la articolul 2 din Decizia C(2010) 8761 final a Comisiei din 8 decembrie 2010 privind o procedură de aplicare a articolului 101 [TFUE] și a articolului 53 din Acordul privind Spațiul Economic European (cazul COMP/39.309 – LCD) la 210 000 000 de euro.
2) Respinge în rest acțiunea.
3) LG Display și LG Display Taiwan suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și trei pătrimi din cheltuielile de judecată efectuate de Comisia Europeană.
4) Comisia suportă o pătrime din propriile cheltuieli de judecată.
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 27 februarie 2014.
Semnături