ORDONANȚA PREȘEDINTELUI TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE

17 decembrie 2008

Cauza F‑80/08 R

Fritz Harald Wenig

împotriva

Comisiei Comunităților Europene

„Funcție publică – Procedura măsurilor provizorii – Cerere de suspendare a executării unei decizii de suspendare din funcție a persoanei interesate – Urgență – Lipsă”

Obiectul: Cerere formulată în temeiul articolelor 242 CE, 243 CE, 157 EA și 158 EA, prin care domnul Wenig solicită suspendarea executării deciziei Comisiei din 18 septembrie 2008, adoptată în temeiul articolelor 23 și 24 din anexa IX la Statutul funcționarilor, prin care acesta a fost suspendat pentru o perioadă nedeterminată și prin care s‑a dispus reținerea unei sume de 1 000 de euro pe lună din remunerația sa pentru o perioadă de maximum șase luni

Decizia: Respinge cererea de măsuri provizorii. Cererea privind cheltuielile de judecată se soluționează odată cu fondul.

Sumarul ordonanței

1.      Procedură privind măsurile provizorii – Suspendarea executării – Măsuri provizorii – Condiții de acordare – „Fumus boni iuris” – Urgență – Caracter cumulativ – Ordine de examinare și mod de verificare

[art. 242 CE și 243 CE; Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, art. 102 alin. (2)]

2.      Măsuri provizorii – Suspendarea executării – Condiții de acordare – Evaluare comparativă a tuturor intereselor în cauză

[art. 242 CE; Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, art. 102 alin. (2); Statutul funcționarilor, anexa IX, art. 23 și 24]

3.      Măsuri provizorii – Suspendarea executării – Condiții de acordare – Urgență – Sarcina probei

[art. 242 CE; Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, art. 102 alin. (2); Statutul funcționarilor, anexa IX, art. 23 și 24]

4.      Măsuri provizorii – Suspendarea executării – Retroactivitate – Lipsă

(art. 242 CE)

1.      Potrivit articolului 102 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, cererile referitoare la măsuri provizorii trebuie să indice, printre altele, împrejurările care determină urgența, precum și motivele de fapt și de drept care justifică la prima vedere (fumus boni iuris) dispunerea măsurilor solicitate. Aceste condiții sunt cumulative, astfel încât o cerere de măsuri provizorii trebuie respinsă în cazul în care una dintre aceste condiții nu este îndeplinită. Pe de altă parte, măsurile solicitate trebuie să prezinte un caracter provizoriu, în sensul că nu trebuie să se refere la soluția care va fi adoptată prin decizia pe fond.

În cadrul acestei evaluări de ansamblu, judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii dispune de o largă putere de apreciere și are libertatea să stabilească, în raport cu particularitățile speței, modul în care trebuie verificată îndeplinirea acestor condiții, precum și ordinea în care se efectuează această examinare, întrucât nicio normă de drept comunitar nu îi impune o structură de analiză prestabilită pentru a aprecia necesitatea de a se pronunța cu caracter provizoriu.

(a se vedea punctele 20-23)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: 21 martie 1997, Antillean Rice Mills/Consiliul, T‑41/97 R, Rec., p. II‑447, punctul 19; 9 august 2001, De Nicola/BEI, T‑120/01 R, RecFP, p. I‑A‑171 și II‑783, punctele 12 și 13

Tribunalul Funcției Publice: 31 mai 2006, Bianchi/ETF, F‑38/06 R, RecFP, p. I‑A‑1‑27 și II‑A‑1‑93, punctele 20 și 22

2.      Atunci când, în cadrul unei cereri de măsuri provizorii, judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii în fața căruia se invocă riscul ca solicitantul să suporte un prejudiciu grav și ireparabil evaluează comparativ diferitele interese prezente în cauză, acesta trebuie în special să examineze dacă eventuala anulare a deciziei în litigiu de către instanța de fond ar permite răsturnarea situației care ar fi fost provocată prin executarea imediată a acesteia și, invers, dacă suspendarea executării respectivei decizii ar fi de natură să împiedice ca aceasta să își producă pe deplin efectele în cazul în care acțiunea principală ar fi respinsă.

Or, o decizie de suspendare din funcție a unui funcționar în temeiul articolelor 23 și 24 din anexa IX la statut are vocația de a fi adoptată în orice moment de‑a lungul unei perioade date. Această perioadă corespunde, inițial, duratei anchetei și continuă dincolo de aceasta atunci când instituția consideră că interesul serviciului și, uneori, cel al funcționarului impun îndepărtarea acestuia până la momentul la care instituția și‑a stabilit, în mod definitiv, poziția față de neregulile invocate. Ulterior, o decizie de suspendare ar fi, în fapt, lipsită în cea mai mare parte de utilitate în condițiile în care nu și‑ar putea produce efectele în cursul perioadei în care ar trebui să le producă.

În consecință, suspendarea executării unei astfel de decizii produce efecte ireversibile, astfel încât riscă să anticipeze decizia pe care o va pronunța Tribunalul Funcției Publice cu privire la acțiunea principală. Situația este diferită în cazul în care nu este dispusă suspendarea executării. Astfel, prejudiciul funcționarului suspendat legat de o atingere adusă reputației sale va putea fi eventual reparat prin anularea acestei decizii și chiar, dacă acest lucru este necesar, printr‑o eventuală obligare a instituției la plata unei despăgubiri bănești. Prin urmare, este necesar ca, în cadrul evaluării comparative a intereselor în cauză, să se țină seama de acest caracter ireversibil și să nu se dispună suspendarea executării deciziei de suspendare a funcționarului decât dacă, printre altele, rezultă că urgența unei suspendări este incontestabilă.

(a se vedea punctele 27-31 și 36)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: Antillean Rice Mills/Consiliul, citată anterior, punctul 46; 30 aprilie 2008, Spania/Comisia, T‑65/08 R, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 82 și jurisprudența citată

3.      Scopul procedurii referitoare la măsurile provizorii nu este de a asigura repararea unui prejudiciu, ci de a garanta deplina eficacitate a hotărârii pe fond. În vederea atingerii acestui din urmă obiectiv, trebuie ca măsurile solicitate să fie urgente, în sensul că este necesar, pentru a evita prejudicierea gravă și ireparabilă a intereselor reclamantului, ca acestea să fie adoptate și să își producă efectele înainte de pronunțarea deciziei din acțiunea principală. În plus, partea care solicită dispunerea unor măsuri provizorii este cea care trebuie să facă dovada că nu poate aștepta până la finalizarea procedurii principale fără a suferi o astfel de prejudiciere a intereselor sale.

În măsura în care repercusiunile pe care o decizie prin care se dispune suspendarea unui funcționar le are asupra imaginii acestuia dau naștere unui prejudiciu moral, aceasta este, în principiu, o consecință inevitabilă și imediată a respectivei decizii. În plus, eventuala suspendare a executării unei astfel de decizii nu ar putea repara un prejudiciu de acest tip într‑o mai mare măsură decât ar face‑o, în viitor, o eventuală anulare a deciziei în cauză hotărâtă la capătul procedurii principale.

Pe de altă parte, chiar și presupunând că funcționarul suspendat ar invoca un prejudiciu specific, referitor la cariera sa, care s‑ar distinge de atingerea adusă reputației sale, acest eventual prejudiciu ar rezulta din procedura disciplinară care ar putea fi declanșată împotriva sa, iar nu din decizia în litigiu.

(a se vedea punctele 41, 43 și 44)

Trimitere la:

Curte: 25 martie 1999, Willeme/Comisia, C‑65/99 P(R), Rec., p. I‑1857, punctele 60-62

Tribunalul de Primă Instanță: 10 septembrie 1999, Elkaïm Mazuel/Comisia, T‑173/99 R, RecFP, p. I‑A‑155 și II‑811, punctul 25; De Nicola/BEI, citată anterior, punctul 43; 19 decembrie 2002, Esch‑Leonhardt și alții/BCE, T‑320/02 R, RecFP, p. I‑A‑325 și II‑1555, punctul 27

4.      O decizie jurisdicțională prin care se dispune suspendarea executării are caracterul unei măsuri provizorii menite să evite producerea unor efecte iremediabile în viitor. Astfel, spre deosebire de o anulare, suspendarea nu poate avea efect retroactiv.

(a se vedea punctul 53)