Language of document : ECLI:EU:C:2013:291

Cauza C‑87/12

Kreshnik Ymeraga și alții

împotriva

Ministre du Travail, de l’Emploi et de l’Immigration

(cerere de decizie preliminară formulată de Cour administrative)

„Cetățenia Uniunii – Articolul 20 TFUE – Drept de ședere al resortisanților unor țări terțe, membri ai familiei unui cetățean al Uniunii care nu și‑a exercitat dreptul la liberă circulație – Drepturi fundamentale”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera a doua) din 8 mai 2013

1.        Cetățenia Uniunii – Dreptul de liberă circulație și de liberă ședere pe teritoriul statelor membre – Directiva 2004/38 – Beneficiari – Membri de familie ai unui cetățean al Uniunii, resortisanți ai unor țări terțe – Condiție – Cetățean al Uniunii care și‑a exercitat dreptul de liberă circulație – Aplicarea Directivei 2003/86 membrilor de familie ai cetățeanului Uniunii – Excludere

[Directiva 2004/38 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 2 pct. 2 și art. 3 alin. (1); Directiva 2003/86 a Consiliului, art. 3 alin. (3)]

2.        Cetățenia Uniunii – Dispozițiile tratatului – Domeniu de aplicare – Cetățean al Uniunii care nu și‑a exercitat niciodată dreptul de liberă circulație – Condiție de includere – Aplicarea de măsuri care au ca efect să îl priveze de beneficiul efectiv al esenței drepturilor conferite de statutul de cetățean al Uniunii – Criteriu de apreciere – Măsuri care au ca efect obligarea respectivului cetățean să părăsească teritoriul Uniunii – Refuzarea dreptului de ședere membrilor săi de familie resortisanți ai unor țări terțe – Împrejurare insuficientă pentru a stabili privarea menționată

(art. 20 TFUE și 21 TFUE)

3.        Drepturi fundamentale – Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Respectarea vieții private și de familie – Refuzarea dreptului de ședere membrilor de familie ai unui cetățean al Uniunii, resortisanți ai unor țări terțe – Situație care nu intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii – Apreciere din perspectiva Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului – Apreciere care revine instanței naționale

[Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 51 alin. (1)]

1.        Directiva 2003/86 privind dreptul la reîntregirea familiei și Directiva 2004/38 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora nu sunt aplicabile unor resortisanți ai unor țări terțe care solicită un drept de ședere pentru a se alătura unui cetățean al Uniunii, membru al familiei lor, care nu și‑a exercitat niciodată dreptul la liberă circulație și care a avut întotdeauna reședința, în calitate de cetățean al Uniunii, în statul membru a cărui cetățenie o are.

(a se vedea punctul 33)

2.        Articolul 20 TFUE trebuie interpretat în sensul că nu se opune ca un stat membru să refuze unui resortisant al unei țări terțe șederea pe teritoriul său atunci când acest resortisant urmărește să locuiască cu un membru al familiei sale care este cetățean al Uniunii Europene cu domiciliul în acest stat membru, a cărui cetățenie o deține, și care nu și‑a exercitat niciodată dreptul la liberă circulație în calitate de cetățean al Uniunii, în măsura în care un astfel de refuz nu implică, pentru cetățeanul Uniunii în cauză, privarea de beneficiul efectiv al esenței drepturilor conferite de statutul de cetățean al Uniunii.

În această privință, numai faptul că un resortisant al unui stat membru ar putea dori, pentru motive de natură economică sau pentru a menține unitatea familială pe teritoriul Uniunii, ca membri ai familiei sale, care nu dispun de cetățenia unui stat membru, să poată locui cu acesta pe teritoriul Uniunii nu este suficient în sine pentru a considera că cetățeanul Uniunii ar fi obligat să părăsească teritoriul Uniunii dacă un astfel de drept nu este acordat.

(a se vedea punctele 39 și 45 și dispozitivul)

3.        În cazul în care situația membrilor de familie ai unui cetățean al Uniunii, resortisanți ai unei țări terțe, nu este guvernată nici de Directiva 2004/38 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, nici de Directiva 2003/86 privind dreptul la reîntregirea familiei, iar refuzul statului membru de a acorda un drept de ședere membrilor familiei respectivului cetățean al Uniunii nu ar avea efectul de a‑l priva pe acesta din urmă de beneficiul efectiv al esenței drepturilor conferite de statutul de cetățean al Uniunii, un astfel de refuz nu ține de punerea în aplicare a dreptului Uniunii în sensul articolului 51 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, astfel încât conformitatea acestui refuz cu drepturile fundamentale nu poate fi examinată în lumina drepturilor instituite de aceasta din urmă.

Prin intermediul unei astfel de constatări nu se poate anticipa care este răspunsul la întrebarea dacă, în temeiul unei examinări în lumina dispozițiilor Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, la care sunt părți toate statele membre, un drept de ședere nu poate fi refuzat resortisanților unei țări terțe, care sunt în cauză în litigiul principal.

(a se vedea punctele 42-44)