ORDONANȚA TRIBUNALULUI (Camera a cincea)
7 decembrie 2021(*)
„Acțiune în anulare – Marcă a Uniunii Europene – Lipsa reprezentării de către un avocat autorizat să pledeze în fața instanței unui stat membru sau a unui alt stat parte la Acordul privind SEE – Inadmisibilitate vădită”
În cauza T‑422/21,
Daimler AG, cu sediul în Stuttgart (Germania),
reclamantă,
împotriva
Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO),
pârât,
cealaltă parte din procedura în fața camerei de recurs a EUIPO fiind
Volkswagen AG, cu sediul în Wolfsburg (Germania),
având ca obiect o acțiune formulată împotriva Deciziei Camerei întâi de recurs a EUIPO din 7 mai 2021 (cauza R 734/2020‑1) privind o procedură de opoziție între Daimler și Volkswagen,
TRIBUNALUL (Camera a cincea),
compus din domnii D. Spielmann (raportor), președinte, și R. Mastroianni și doamna M. Brkan, judecători,
grefier: domnul E. Coulon,
dă prezenta
Ordonanță
Cadru juridic
1 La 1 februarie 2020, a intrat în vigoare Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (JO 2020, L 29, p. 7, denumit în continuare „Acordul de retragere”), conform articolului 185 din acesta. El prevede, la articolul 126, o perioadă de tranziție, care s‑a încheiat la 31 decembrie 2020, în care dreptul Uniunii Europene era aplicabil în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, în absența unor dispoziții contrare prevăzute în acest acord. În consecință, de la 1 februarie 2020, Regatul Unit nu mai este membru al Uniunii.
2 Articolul 91 din Acordul de retragere, intitulat „Reprezentarea în fața Curții”, prevede la alineatele (1) și (2):
„(1) Fără a aduce atingere articolului 88, în cazul în care, înainte de încheierea perioadei de tranziție, un avocat autorizat să pledeze în fața instanțelor judecătorești din Regatul Unit a reprezentat sau a asistat o parte în cadrul unei proceduri în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene sau în legătură cu cereri de decizii preliminare introduse înainte de încheierea perioadei de tranziție, avocatul respectiv poate continua să reprezinte sau să asiste partea respectivă în cadrul procedurilor în cauză sau în legătură cu cererile respective. Acest drept se aplică în toate etapele procedurale, inclusiv procedurilor de recurs în fața Curții de Justiție și procedurilor în fața Tribunalului după ce cauza este trimisă spre rejudecare Tribunalului.
(2) Fără a aduce atingere articolului 88, avocații autorizați să pledeze în fața instanțelor judecătorești din Regatul Unit pot să reprezinte sau să asiste o parte în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauzele menționate la articolul 87 și la articolul 95 alineatul (3). De asemenea, avocații autorizați să pledeze în fața instanțelor judecătorești din Regatul Unit pot să reprezinte sau să asiste Regatul Unit în cadrul procedurilor prevăzute la articolul 90 în care Regatul Unit a decis să intervină sau să participe.”
3 Articolul 87 din Acordul de retragere, intitulat „Noile cauze sesizate Curții de Justiție”, prevede la alineatele (1) și (2):
„(1) În cazul în care Comisia Europeană consideră că Regatul Unit nu și‑a îndeplinit o obligație care îi revine în temeiul tratatelor sau în temeiul părții a patra din prezentul acord înainte de încheierea perioadei de tranziție, Comisia Europeană poate sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în termen de patru ani de la încheierea perioadei de tranziție, în conformitate cu cerințele prevăzute la articolul 258 din TFUE sau la articolul 108 alineatul (2) al doilea paragraf din TFUE, după caz. Aceste cauze sunt de competența Curții de Justiție a Uniunii Europene.
(2) În cazul în care Regatul Unit nu se conformează unei decizii menționate la articolul 95 alineatul (1) din prezentul acord sau nu conferă efecte juridice în ordinea juridică a Regatului Unit unei decizii menționate de respectiva dispoziție care a fost adresată unei persoane fizice sau juridice care își are reședința sau este stabilită în Regatul Unit, Comisia Europeană poate sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene în termen de patru ani de la data deciziei în cauză, în conformitate cu cerințele prevăzute la articolul 258 din TFUE sau la articolul 108 alineatul (2) al doilea paragraf din TFUE, după caz. Aceste cauze sunt de competența Curții de Justiție a Uniunii Europene.”
4 Articolul 95 din Acordul de retragere, intitulat „Caracterul obligatoriu și executoriu al deciziilor”, prevede la alineatele (1) și (3):
„(1) Deciziile adoptate de instituțiile, organismele, oficiile și agențiile Uniunii înainte de încheierea perioadei de tranziție sau cele adoptate, după încheierea perioadei de tranziție, în cadrul procedurilor menționate la articolele 92 și 93 și care sunt adresate Regatului Unit sau persoanelor fizice și juridice care își au reședința sau sunt stabilite în Regatul Unit au caracter obligatoriu pentru Regatul Unit și pe teritoriul acestuia.
[…]
(3) Controlul legalității deciziei menționate la alineatul (1) de la prezentul articol revine exclusiv Curții de Justiție a Uniunii Europene, în conformitate cu articolul 263 din TFUE.”
5 Articolul 92 din Acordul de retragere, intitulat „Proceduri administrative aflate în desfășurare”, prevede la alineatul (1):
„(1) Instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii sunt în continuare competente în ceea ce privește procedurile administrative care au fost inițiate înainte de încheierea perioadei de tranziție având ca obiect:
(a) respectarea dreptului Uniunii de către Regatul Unit sau de către persoane fizice sau juridice care își au reședința sau sunt stabilite în Regatul Unit sau
(b) respectarea legislației Uniunii în materie de concurență în Regatul Unit.”
6 Articolul 93 din Acordul de retragere, intitulat „Noi proceduri în materie de ajutor de stat sau inițiate de Oficiul European de Luptă Antifraudă”, prevede:
„(1) În ceea ce privește ajutoarele acordate înainte de încheierea perioadei de tranziție, pentru o perioadă de patru ani de la încheierea perioadei de tranziție, Comisia Europeană are competența de a iniția, cu privire la Regatul Unit, noi proceduri administrative privind ajutoarele de stat reglementate de Regulamentul (UE) 2015/1589.
Comisia Europeană are competența de a iniția astfel de proceduri și după încheierea perioadei de patru ani în cazul procedurilor inițiate înainte de încheierea perioadei respective.
Dispozițiile articolului 92 alineatul (5) din prezentul acord se aplică mutatis mutandis.
Comisia Europeană informează Regatul Unit cu privire la orice noi proceduri administrative în materie de ajutor de stat care au fost inițiate în temeiul primului paragraf de la prezentul alineat, în termen de trei luni de la data inițierii acestora.
(2) Fără a aduce atingere articolelor 136 și 138 din prezentul acord, pentru o perioadă de patru ani de la încheierea perioadei de tranziție, Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) are competența de a iniția noi investigații, reglementate de Regulamentul (UE, Euratom) nr. 883/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, cu privire la:
(a) fapte care au avut loc înainte de încheierea perioadei de tranziție sau
(b) orice datorie vamală generată după încheierea perioadei de tranziție, începând din momentul descărcării regimurilor vamale menționate la articolul 49 alineatul (1) din prezentul acord.
OLAF are competența de iniția astfel de proceduri și după încheierea perioadei de patru ani în cazul procedurilor inițiate înainte de încheierea perioadei respective.
OLAF informează Regatul Unit cu privire la orice noi investigații inițiate în temeiul primului paragraf de la prezentul alineat, în termen de trei luni de la data inițierii lor.”
7 Articolul 97 din Acordul de retragere, intitulat „Reprezentarea în cadrul procedurilor aflate în desfășurare la Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală”, prevede:
„În cazul în care, înainte de încheierea perioadei de tranziție, o persoană care este autorizată să reprezinte o persoană fizică sau juridică în fața Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală în conformitate cu dreptul Uniunii reprezenta o parte în cadrul unei proceduri inițiate în fața oficiului respectiv, reprezentantul respectiv poate continua să reprezinte partea în cauză în cadrul procedurii menționate. Acest drept se aplică în toate etapele procedurii aflate în desfășurare în fața oficiului.
Atunci când reprezintă o parte în fața Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală în cadrul procedurilor menționate la primul paragraf, reprezentantul respectiv beneficiază, sub toate aspectele, de același tratament ca un reprezentant autorizat să reprezinte o persoană fizică sau juridică în fața Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală, în conformitate cu dreptul Uniunii.”
Situația de fapt și procedura
8 Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 12 iulie 2021, reclamanta, Daimler AG, a formulat o acțiune împotriva Deciziei Camerei întâi de recurs a Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) din 7 mai 2021 (cauza R 734/2020‑1) privind o procedură de opoziție între aceasta și Volkswagen AG.
9 În cererea introductivă, reclamanta a arătat că este reprezentată de domnul D. Moore, „patent attorney litigator”, precum și de domnul D. Ivison și doamna K. Nezami, barristers.
10 La 19 iulie 2021, Tribunalul a invitat reclamanta să îndrepte neregularitatea cererii introductive, în special prin prezentarea unor documente de legitimare care să certifice că domnul Ivison și doamna Nezami aveau dreptul să își exercite profesia în fața unei instanțe a unui stat membru sau a unui alt stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE), în conformitate cu articolul 51 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al acestuia.
11 La 31 august 2021, reclamanta a prezentat două certificate de înscriere în barou emise de General Council of the Bar of England and Wales (Consiliul General al Baroului din Anglia și din Țara Galilor, Regatul Unit), potrivit cărora domnul Ivision și doamna Nezami dețineau titlul de „barrister” și aveau dreptul să își exercite profesia în fața oricărei instanțe în cadrul oricărei proceduri.
În drept
12 Potrivit articolului 126 din Regulamentul de procedură, atunci când Tribunalul este sesizat cu o acțiune în mod vădit inadmisibilă, el poate oricând să decidă, la propunerea judecătorului raportor, fără continuarea procedurii, să se pronunțe prin ordonanță motivată.
13 În speță, întrucât se consideră suficient de lămurit de înscrisurile și mijloacele materiale de probă de la dosar, Tribunalul decide, în temeiul acestui articol, să se pronunțe fără continuarea procedurii.
14 Conform articolului 19 al patrulea paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, aplicabil procedurii în fața Tribunalului în temeiul articolului 53 din același statut, numai un avocat autorizat să practice în fața unei instanțe a unui stat membru sau a unui alt stat parte la Acordul SEE poate reprezenta sau asista o parte în fața instanțelor Uniunii.
15 Astfel, potrivit unei jurisprudențe constante, din articolul menționat reiese că trebuie îndeplinite două condiții cumulative pentru ca o persoană să poată reprezenta în mod valabil în fața instanțelor Uniunii alte părți decât statele membre și instituțiile Uniunii, și anume, în primul rând, să aibă calitatea de avocat și, în al doilea rând, să fie autorizată să practice în fața unei instanțe a unui stat membru sau a unui alt stat parte la Acordul SEE (a se vedea în acest sens Ordonanța din 11 mai 2017, Neonart svetlobni in reklamni napisi Krevh/EUIPO, C‑22/17 P, nepublicată, EU:C:2017:369, punctele 6 și 7, și Ordonanța din 12 iunie 2019, Saga Furs/EUIPO, C‑805/18 P, nepublicată, EU:C:2019:488, punctele 5 și 6).
16 Cu titlu introductiv, trebuie amintit că un „patent attorney litigator”, precum domnul Moore, nu este un avocat în sensul articolului 19 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene și, în consecință, nu este autorizat să reprezinte o parte în fața Tribunalului [Ordonanța din 20 octombrie 2008, Imperial Chemical Industries/OAPI (FACTORY FINISH), T‑487/07, nepublicată, EU:T:2008:453, punctul 22].
17 În plus, este cert că reclamanta a dovedit că domnul Ivison și doamna Nezami erau autorizați să practice în fața instanțelor din Regatul Unit. Totuși, ea nu a dovedit că aceștia erau, pe de altă parte, autorizați să practice în fața unei instanțe a unui stat membru sau a unui alt stat parte la Acordul SEE.
18 De la intrarea în vigoare a Acordului de retragere, diversele ipoteze în care un avocat autorizat să pledeze în fața instanțelor din Regatul Unit poate să reprezinte sau să asiste o parte în fața instanțelor Uniunii sunt prevăzute la articolul 91 alineatele (1) și (2) din acest acord.
19 În speță, în primul rând, cererea introductivă a fost depusă la 12 iulie 2021, respectiv după încheierea perioadei de tranziție. Prin urmare, acțiunea nu se încadrează în situațiile prevăzute la articolul 91 alineatul (1) din Acordul de retragere, care privește procedurile pendinte în fața instanțelor Uniunii înainte de încheierea perioadei de tranziție.
20 În al doilea rând, prezenta acțiune a fost formulată în temeiul articolului 72 din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2017 privind marca Uniunii Europene (JO 2017, L 154, p. 1). În consecință, ea nu se încadrează în una dintre situațiile prevăzute la articolul 87 din Acordul de retragere, la care face trimitere articolul 91 alineatul (2) din același acord și care vizează în mod specific procedurile de constatare a neîndeplinirii obligațiilor în temeiul articolului 108 alineatul (2) TFUE și al articolului 258 TFUE, inițiate de Comisia Europeană împotriva Regatului Unit.
21 În al treilea rând, întrucât decizia atacată a fost adoptată la 7 mai 2021, respectiv după încheierea perioadei de tranziție, acțiunea nu se încadrează în situația vizată la articolul 95 alineatul (1) primul segment de teză din Acordul de retragere, la care face trimitere în mod indirect articolul 91 alineatul (2) din același acord și care privește deciziile adoptate de instituțiile, organismele, oficiile și agențiile Uniunii înainte de încheierea acestei perioade.
22 În al patrulea rând, prezenta acțiune, în măsura în care urmărește anularea unei decizii a unei camere de recurs a EUIPO, nu se încadrează nici în situațiile vizate la articolul 92 alineatul (1) din Acordul de retragere, la care face trimitere articolul 91 alineatul (2) din același acord și care privește procedurile administrative având ca obiect, pe de o parte, respectarea dreptului Uniunii de către Regatul Unit sau de către persoane fizice sau juridice care își au reședința sau sunt stabilite în Regatul Unit și, pe de altă parte, respectarea legislației Uniunii în materie de concurență în Regatul Unit, nici în situațiile prevăzute la articolul 93 din acest acord, la care face de asemenea trimitere articolul 91 alineatul (2) din același acord și care privește procedurile în materie de ajutoare de stat și procedurile inițiate de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF).
23 În sfârșit, în al cincilea rând, acțiunea nu intră sub incidența articolului 97 din Acordul de retragere, la care reclamanta face referire în cererea introductivă, întrucât această dispoziție privește numai reprezentarea în cadrul procedurilor aflate în desfășurare la EUIPO, iar nu în fața Tribunalului.
24 Rezultă din ceea ce precedă că prezenta acțiune nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele prevăzute în Acordul de retragere în care un avocat autorizat să pledeze în fața instanțelor din Regatul Unit și care nu a dovedit, pe de altă parte, că este autorizat să pledeze în fața unei instanțe a unui stat membru sau a unui alt stat parte la Acordul SEE poate să reprezinte sau să asiste o parte în fața instanțelor Uniunii.
25 În consecință, cererea introductivă nu îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 19 al patrulea paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, astfel încât acțiunea trebuie respinsă ca vădit inadmisibilă, fără a fi necesar să fie notificată EUIPO și celeilalte părți din procedura în fața acestuia din urmă.
Cu privire la cheltuielile de judecată
26 Având în vedere că prezenta ordonanță a fost adoptată înainte de notificarea cererii introductive către EUIPO, precum și către cealaltă parte din procedura în fața acestuia din urmă și înainte ca aceștia să fi putut efectua cheltuieli de judecată, este suficient să se decidă că reclamanta va suporta propriile cheltuieli de judecată, în conformitate cu articolul 133 din Regulamentul de procedură.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a cincea)
dispune:
1) Respinge acțiunea ca vădit inadmisibilă.
2) Daimler AG va suporta propriile cheltuieli de judecată.
Luxemburg, 7 decembrie 2021.