Language of document :

Acțiune introdusă la 11 august 2021 – Ungaria/Comisia

(Cauza T-491/21)

Limba de procedură: maghiara

Părți

Reclamantă: Ungaria (reprezentanți: Z. Fehér și G. Koós, în calitate de agenți)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile

Reclamanta solicită Tribunalului:

anularea Deciziei de punere în aplicare (UE) 2021/988 a Comisiei din 16 iunie 2021 de excludere de la finanțarea de către Uniunea Europeană a anumitor cheltuieli efectuate de statele membre în cadrul Fondului european de garantare agricolă (FEGA) și al Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) în măsura în care privește Ungaria, prin excluderea de la finanțarea de către Uniune a ajutoarelor acordate în cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală corespunzătoare exercițiilor financiare 2016-2019 ca urmare a absenței unui control-cheie (Dezvoltare rurală – FEADR – Măsuri în domeniul forestier), și1

obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

În opinia guvernului maghiar, Comisia interpretează în mod eronat articolul 30 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 și articolul 28 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 809/2014. Guvernul maghiar consideră că argumentația prezentată la punctul 3.4.2 din versiunea din februarie 2017 a documentului explicativ al Comisiei intitulat „Metode de calcul al cuantumului ajutorului pentru dezvoltare rurală în scopul excluderii dublei finanțări” nu ar fi conformă cu dispozițiile menționate. Documentul explicativ nu are caracter obligatoriu, iar interpretarea pe care o propune nu este conformă cu dreptul Uniunii.2

În susținerea acțiunii formulate, guvernul maghiar invocă, în esență, un motiv. În opinia sa, articolul 30 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 și articolul 28 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 809/2014 nu impun instituirea unui control al dublei finanțări care ar putea rezulta din ajutoarele acordate pentru ecologizare și proforestare, având în vedere că, potrivit dispozițiilor în vigoare ale dreptului Uniunii, nu există un risc justificat de dublă finanțare în ceea ce privește ajutoarele acordate pentru aceste două titluri.

În sprijinul acestei afirmații, guvernul maghiar urmărește mai întâi să demonstreze că cheltuielile finanțate pentru proforestare și ecologizare servesc unor obiective complet diferite. În continuare, guvernul maghiar arată în cererea introductivă că și contextul celor două ajutoare este complet diferit. Criteriile de eligibilitate nu sunt aceleași pentru diferitele măsuri de ajutor, iar costurile eligibile nu sunt comparabile.

În sfârșit, guvernul maghiar susține că Comisia Europeană interpretează greșit domeniul de aplicare al interdicției generale privind dubla finanțare prevăzute la articolul 20 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 și că nu ia în considerare faptul că normele în vigoare ale dreptului Uniunii nu prevăd în mod explicit că ajutoarele acordate pentru proforestare și ecologizare ar constitui o dublă finanțare.

____________

1 JO 2021, L 218, p. 9.

2 Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1290/2005 și (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului (JO 2013, L 347, p. 549).

3 Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 809/2014 al Comisiei din 17 iulie 2014 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește sistemul integrat de administrare și control, măsurile de dezvoltare rurală și ecocondiționalitatea (JO 2014, L 227, p. 69).