HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
(Camera a doua)

9 decembrie 2010

Cauza F‑83/05

Kristine Ezerniece Liljeberg și alții

împotriva

Comisiei Europene

„Funcție publică — Funcționari — Numire — Juriști lingviști înscriși pe o listă de rezervă anterior intrării în vigoare a noului statut — Discriminare în raport cu juriștii lingviști recrutați de alte instituții și organisme ale Uniunii”

Obiectul:      Acțiune introdusă în temeiul articolelor 236 CE și 152 EA, prin care doamna Ezerniece Liljeberg și alți nouă funcționari, toți juriști lingviști în cadrul Comisiei, solicită în principal anularea deciziilor lor de numire din 6 octombrie 2004, în măsura în care stabilesc încadrarea acestora în gradul A*6, deși ar fi trebuit să fie încadrați în gradul A*7

Decizia:      Respinge acțiunea. Comisia suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și jumătate din cheltuielile de judecată efectuate de reclamanți. Reclamanții suportă jumătate din cheltuielile de judecată efectuate.

Sumarul hotărârii

1.      Funcționari — Recrutare — Numire în grad — Introducerea unei noi structuri a carierelor prin Regulamentul nr. 723/2004 — Dispoziții tranzitorii de încadrare în grad

[Statutul funcționarilor, anexa XIII, art. 13 alin. (2); Regulamentul nr. 723/2004 al Consiliului]

2.      Funcționari — Recrutare — Numire în grad — Numire într‑un grad superior al carierei — Putere de apreciere a autorității împuternicite să facă numiri — Control jurisdicțional — Limite

[Statutul funcționarilor, anexa XIII, art. 13 alin. (2); Regulamentul nr. 723/2004 al Consiliului]

3.      Funcționari — Repartizare — Corespondență între grad și post — Încadrare într‑un post de grad superior — Drept la reîncadrare — Inexistență

[Statutul funcționarilor, art. 7 alin. (1)]

4.      Funcționari — Egalitate de tratament — Tratament diferențiat al diferitelor categorii de agenți în materie de garanții statutare — Lipsa discriminării

5.      Funcționari — Principii — Protecția încrederii legitime — Condiții

6.      Funcționari — Obligația de solicitudine care incumbă administrației — Conținut — Limite

[Statutul funcționarilor, anexa XIII, art. 13 alin. (2)]

1.      Deciziile de încadrare în grad adoptate de alte instituții în afară de Comisie, în temeiul articolului 13 alineatul (2) din anexa XIII la statut, constituie măsuri care nu pot fi invocate în susținerea motivului întemeiat pe încălcarea de Comisie a principiului egalității de tratament.

În ceea ce privește susținerea potrivit căreia juriștii lingviști încadrați în gradul A*6 de Comisie ar fi discriminați în raport cu candidații care au reușit la același concurs și care au fost încadrați în gradul A*7 de celelalte instituții, reiese de la articolul 13 alineatul (2) din anexa XIII la statut că fiecare instituție este abilitată să determine dacă este necesară încadrarea unui jurist lingvist în gradul A*7. În consecință, funcționarii recrutați de o instituție și încadrați în acest grad în temeiul acestei dispoziții trebuie considerați ca fiind într‑o situație diferită de cea a funcționarilor recrutați de altă instituție care a ales să nu aplice dispoziția menționată.

Astfel, faptul de a figura pe aceeași listă de rezervă nu este relevant în raport cu aplicarea articolului 13 alineatul (2) din anexa XIII la statut din moment ce, astfel cum s‑a amintit, revine fiecărei instituții să decidă dacă este necesar să recurgă la această dispoziție pentru încadrarea unui jurist lingvist în gradul A*7. În continuare, jurisprudența potrivit căreia toți candidații care au reușit la același concurs sunt în aceeași situație vizează recrutarea funcționarilor de aceeași instituție, iar nu de instituții diferite. În cele din urmă, deși, potrivit principiului unicității funcției publice, astfel cum este enunțat la articolul 9 alineatul (3) din Tratatul de la Amsterdam, toți funcționarii tuturor instituțiilor Uniunii sunt supuși unui statut unic, un asemenea principiu nu implică faptul că instituțiile trebuie să facă uz în mod similar de puterea de apreciere care le‑a fost recunoscută prin statut, în condițiile în care, dimpotrivă, beneficiază de un principiu al autonomiei.

(a se vedea punctele 55, 58 și 59)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: 16 septembrie 1997, Gimenez/Comitetul Regiunilor, T‑220/95, RecFP, p. I‑A‑275 și II‑775, punctul 72

2.      În cazul în care administrația dispune de o largă putere de apreciere în raport cu decizia dacă se impune să utilizeze o dispoziție, în scopul de a nu lipsi dispoziția respectivă de orice efect util, administrația este obligată, în raport cu împrejurările particulare cu care se confruntă, să realizeze o apreciere concretă a aplicării eventuale a dispoziției vizate.

Cu toate acestea, potrivit articolului 13 alineatul (2) din anexa XIII la statut, instituțiile pot recruta funcționari pe posturi de jurist lingvist cu gradul A*7 sau AD 7, ceea ce implică faptul că autoritatea împuternicită să facă numiri nu este obligată să aplice această dispoziție, iar funcționarii nou recrutați nu au un drept subiectiv la o astfel de încadrare.

Dat fiind că autoritatea împuternicită să facă numiri dispune de o largă putere de apreciere în raport cu decizia de a utiliza sau de a nu utiliza articolul 13 alineatul (2) din anexa XIII la statut, controlul jurisdicțional al unei decizii de încadrare în grad nu se poate substitui aprecierii autorității împuternicite să facă numiri. În consecință, instanța Uniunii trebuie să se limiteze să verifice dacă nu a avut loc o încălcare a normelor fundamentale de procedură, dacă autoritatea împuternicită să facă numiri nu și‑a întemeiat decizia pe date materiale inexacte sau incomplete, dacă decizia nu este afectată de abuz de putere, de o eroare de drept sau de motivare insuficientă sau dacă autoritatea împuternicită să facă numiri nu și‑a folosit puterea de apreciere în mod vădit eronat.

(a se vedea punctele 75‑77)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: 5 octombrie 1995, Alexopoulou/Comisia, T‑17/95, RecFP, p. I‑A‑227 și II‑683, punctul 21; 26 octombrie 2004, Brendel/Comisia, T‑55/03, RecFP, p. I‑A‑311 și II‑1437, punctul 60; 15 noiembrie 2005, Righini/Comisia, T‑145/04, RecFP, p. I‑A‑349 și II‑1547, punctul 53

Tribunalul Funcției Publice: 26 aprilie 2006, Falcione/Comisia, F‑16/05, RecFP, p. I‑A‑1‑3 și II‑A‑1‑7, punctul 49; 20 septembrie 2007, Giannopoulos/Consiliul, F‑111/06, RepFP, p. I‑A‑1‑253 și II‑A‑1‑1415, punctul 52

3.      Chiar dacă un funcționar acceptă să își exercite atribuțiile într‑un post corespunzător unui grad superior gradului său, principiul corespondenței dintre grad și post nu conferă funcționarului niciun drept la schimbarea gradului corespunzător postului său într‑un grad superior.

Oricare ar fi situația, nicio dispoziție din statut sau din Regimul aplicabil celorlalți agenți nu impune administrației să țină seama de situația anterioară a candidaților care au reușit la un concurs pentru a determina încadrarea lor în grad.

(a se vedea punctele 89 și 90)

Trimitere la:

Curte: 12 iulie 1973, Tontodonati/Comisia, 28/72, Rec., p. 779, punctul 8

Tribunalul de Primă Instanță: 7 mai 1991, Jongen/Comisia, T‑18/90, Rec., p. II‑187, punctul 27; 6 iulie 1999, Séché/Comisia, T‑112/96 și T‑115/96, RecFP, p. I‑A‑115 și II‑623, punctul 182

Tribunalul Funcției Publice: 12 martie 2009, Arpaillange și alții/Comisia, F‑104/06, RepFP, p. I‑A‑1‑57 și II‑A‑1‑273, punctul 106

4.      Nu pot fi puse în discuție diferențele de statut existente între diferitele categorii de persoane angajate în serviciul Uniunii, fie în calitate de funcționari propriu‑ziși, fie în una dintre diferitele categorii de agenți a căror activitate este reglementată de Regimul aplicabil celorlalți agenți, definiția fiecăreia dintre aceste categorii fiind corespunzătoare unor nevoi legitime ale administrației Uniunii și naturii sarcinilor, permanente sau temporare, pe care trebuie să le îndeplinească.

(a se vedea punctul 93)

Trimitere la:

Tribunalul Funcției Publice: 17 noiembrie 2009, Palazzo/Comisia, F‑57/08, RepFP, p. I‑A‑1‑437 și II‑A‑1‑2371, punctul 38 și jurisprudența citată

5.      Dreptul de a solicita protecția încrederii legitime revine oricărui particular care se află într‑o situație din care reiese că administrația, oferindu‑i asigurări precise și concordante, l‑a determinat să nutrească speranțe întemeiate.

Este necesară îndeplinirea a trei condiții pentru a se solicita protecția încrederii legitime. În primul rând, trebuie ca administrația să îi dea persoanei interesate asigurări precise, necondiționate și concordante, provenite din surse autorizate și fiabile. În al doilea rând, aceste asigurări trebuie să fie de natură să dea naștere unei așteptări legitime din partea celui căruia îi erau adresate. În al treilea rând, asigurările date trebuie să fie în conformitate cu dispozițiile statutului și cu normele aplicabile în general sau, cel puțin, eventuala lor nelegalitate trebuie să fie de natură să rămână neobservată de către un funcționar rezonabil și diligent, în raport cu elementele pe care le are la dispoziție și cu capacitatea sa de a desfășura verificările necesare.

În ceea ce privește deciziile de încadrare în grad, eventualele afirmații ale unui șef de unitate nu pot fi considerate informații provenite din surse autorizate și fiabile, dat fiind că aceste decizii sunt exclusiv de competența autorității împuternicite să facă numiri.

(a se vedea punctele 98, 99 și 101)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: 6 iulie 1999, Forvass/Comisia, T‑203/97, RecFP, p. I‑A‑129 și II‑705, punctul 70; 11 iulie 2002, Wasmeier/Comisia, T‑381/00, RecFP, p. I‑A‑125 și II‑677, punctul 106; Righini/Comisia, citată anterior, punctele 130 și 131; 8 decembrie 2005, Reynolds/Parlamentul European, T‑237/00, RecFP, p. I‑A‑385 și II‑1731, punctul 146

Tribunalul Funcției Publice: 11 septembrie 2008, Bui Van/Comisia, F‑51/07, RepFP, p. I‑A‑1‑289 și II‑A‑1‑1533, punctul 55; 11 mai 2010, Maxwell/Comisia, F‑55/09, punctul 87

6.      Obligația de solicitudine reflectă echilibrul drepturilor și obligațiilor reciproce pe care le‑a creat statutul în relațiile dintre autoritățile publice și agenții serviciului public. Această obligație implică în principal luarea în considerare de către autoritate, atunci când ia o decizie cu privire la situația unui funcționar sau agent, a tuturor elementelor care îi pot determina decizia și, în același timp, luarea în considerare nu numai a interesului serviciului, ci și a interesului funcționarului în cauză. Protecția drepturilor și a intereselor funcționarilor trebuie întotdeauna limitată de respectarea normelor în vigoare.

Obligația de solicitudine nu poate avea drept obiect transformarea posibilității oferite potrivit articolului 13 alineatul (2) din anexa XIII la statut într‑o obligație a administrației. În consecință, faptul că autoritatea împuternicită să facă numiri nu a aplicat articolul 13 alineatul (2) menționat nu poate reprezenta per se o încălcare a obligației de solicitudine.

(a se vedea punctele 110 și 111)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: Forvass/Comisia, citată anterior, punctele 53 și 54 și jurisprudența citată

Tribunalul Funcției Publice: 28 iunie 2006, Grünheid/Comisia, F‑101/05, RecFP, p. I‑A‑1‑55 și II‑A‑1‑199, punctul 149