Language of document : ECLI:EU:C:2016:294

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

MELCHIOR WATHELET

prezentate la 21 aprilie 2016(1)

Cauzele conexate C‑105/15 P-C‑109/15 P

Konstantinos Mallis și Elli Konstantinou Malli (C‑105/15 P),

Tameio Pronoias Prosopikou Trapezis Kyprou (C‑106/15 P),

Petros Chatzithoma și Elenitsa Chatzithoma (C‑107/15 P),

Lella Chatziioannou (C‑108/15 P),

Marinos Nikolaou (C‑109/15 P)

împotriva

Comisiei Europene,

Băncii Centrale Europene (BCE)

„Recurs – Program de susținere a stabilității Republicii Cipru – Acord încheiat între țările Eurogrupului și autoritățile cipriote privind între altele restructurarea sectorului bancar din Republica Cipru – Punerea în aplicare a acestei părți a acordului de Banca Centrală a Ciprului – Acțiune în anulare”





I –    Introducere

1.        Prin recursurile formulate, în cauza C‑105/15 P, Konstantinos Mallis și Elli Konstantinou Malli, în cauza C‑106/15 P, Tameio Pronoias Prosopikou Trapezis Kyprou, în cauza C‑107/15 P, Petros Chatzithoma și Elenitsa Chatzithoma, în cauza C‑108/15 P, Lella Chatziioannou și, în cauza C‑109/15 P, Marinos Nikolaou (denumiți în continuare, împreună, „Mallis și alții”) solicită casarea Ordonanțelor Mallis și Malli/Comisia și BCE (T‑327/13, EU:T:2014:909), Tameio Pronoias Prosopikou Trapezis Kyprou/Comisia și BCE (T‑328/13, EU:T:2014:906), Chatzithoma/Comisia și BCE (T‑329/13, EU:T:2014:908), Chatziioannou/Comisia și BCE (T‑330/13, EU:T:2014:904) și Nikolaou/Comisia și BCE (T‑331/13, EU:T:2014:905) (denumite în continuare, împreună, „ordonanțele atacate”), prin care Tribunalul a respins acțiunile formulate de aceștia împotriva Comisiei Europene și a Băncii Centrale Europene (BCE), având ca obiect anularea declarației Eurogrupului din 25 martie 2013 privind printre altele restructurarea sectorului bancar din Republica Cipru (denumită în continuare „declarația în litigiu”), impusă ca o condiție de acordare a asistenței financiare pentru stabilitate de Mecanismul European de Stabilitate (denumit în continuare „MES”).

II – Cadrul juridic

A –    Dreptul primar al Uniunii

2.        Potrivit articolului 137 TFUE, „[c]ondițiile de organizare a reuniunilor miniștrilor statelor membre a căror monedă este euro se stabilesc prin Protocolul privind Eurogrupul”.

3.        Protocolul nr. 14 privind Eurogrupul (denumit în continuare „Protocolul nr. 14”) prevede:

Articolul 1

Miniștrii statelor membre a căror monedă este euro se întâlnesc în reuniuni informale. Reuniunile au loc, în măsura necesară, pentru a se discuta chestiuni legate de responsabilitățile specifice care le revin în ceea ce privește moneda unică. Comisia participă la reuniuni. Banca Centrală Europeană este invitată să participe la aceste reuniuni, care sunt pregătite de reprezentanții miniștrilor responsabili cu finanțele statelor membre a căror monedă este euro, precum și de reprezentanții Comisiei.

Articolul 2

Miniștrii statelor membre a căror monedă este euro aleg un președinte pentru doi ani și jumătate, hotărând cu majoritatea statelor membre în cauză.”

B –    Tratatul MES

4.        La 2 februarie 2012 a fost încheiat la Bruxelles (Belgia) Tratatul de instituire a Mecanismului European de Stabilitate între Regatul Belgiei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Irlanda, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Republica Italiană, Republica Cipru, Marele Ducat al Luxemburgului, Malta, Regatul Țărilor de Jos, Republica Austria, Republica Portugheză, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda (denumit în continuare „Tratatul MES”). Conform articolelor 1 și 2 și articolului 32 alineatul (2) din acesta, părțile contractante ale acestui tratat, și anume statele membre a căror monedă este euro, instituie între ele o instituție financiară internațională, Mecanismul European de Stabilitate (MES), care are personalitate juridică. După ratificarea sa de către toți semnatarii, Tratatul MES a intrat în vigoare la 27 septembrie 2012.

5.        Considerentul (1) al Tratatului MES are următorul cuprins:

„Consiliul European a stabilit la 17 decembrie 2010 că este necesar ca statele membre din zona euro să instituie un mecanism permanent de stabilitate. [MES] își va asuma rolul atribuit în prezent Fondului european de stabilitate financiară […] și Mecanismului european de stabilitate financiară («MESF»), furnizând, în măsura necesară, o asistență financiară statelor membre din zona euro.”

6.        Articolul 3 din Tratatul MES, intitulat „Scop”, prevede:

„MES are ca scop mobilizarea de resurse financiare și furnizarea, cu o condiționare strictă adaptată la instrumentul de asistență financiară ales, a unui sprijin pentru stabilitatea membrilor săi care se confruntă sau riscă să se confrunte cu probleme grave de finanțare, dacă este indispensabil pentru menținerea stabilității financiare a zonei euro în ansamblu și a statelor sale membre. În acest scop, este autorizat să obțină fonduri prin emiterea de instrumente financiare sau prin încheierea de acorduri ori de aranjamente financiare sau de alte acorduri ori aranjamente cu membrii săi, cu instituții financiare sau cu terți.”

7.        Articolul 4 din Tratatul MES, intitulat „Structură și reguli de vot” prevede, la alineatul (1), următoarele:

„MES are un consiliu al guvernatorilor și un consiliu de administrație, precum și un director general și efectivele considerate necesare.”

8.        Articolul 5 din Tratatul MES, intitulat „Consiliul guvernatorilor”, prevede:

„(1)      Fiecare membru al MES desemnează un guvernator și un guvernator supleant, care pot fi revocați în orice moment. Guvernatorul este membrul responsabil cu finanțele al guvernului membrului MES. În absența acestuia, supleantul său are competență deplină pentru a acționa în numele său.

(2)      Consiliul guvernatorilor decide fie să fie prezidat de președintele Eurogrupului, prevăzut de Protocolul (nr. 14) privind Eurogrupul anexat la [TUE] și la TFUE, fie să aleagă dintre membrii săi un președinte și un vicepreședinte pentru un mandat de doi ani. […]

(3)      Membrul [Comisiei] însărcinat cu problemele economice și monetare și președintele BCE, precum și președintele Eurogrupului (dacă nu este el însuși președinte sau guvernator) pot participa la reuniunile Consiliului guvernatorilor privind acest sprijin în calitate de observatori.

[…]

(6)      Consiliul guvernatorilor adoptă de comun acord următoarele decizii:

[…]

(f) acordarea unui sprijin pentru stabilitate de MES, inclusiv politica de condiționalitate economică prevăzută de Protocolul de acord prevăzut la articolul 13 alineatul (3) [din Tratatul MES] și alegerea instrumentelor și a modalităților și condițiilor financiare, în conformitate cu articolele 12-18 [din Tratatul MES];

(g) acordarea în favoarea [Comisiei] a mandatului de a negocia, în colaborare cu BCE, politica de condiționalitate economică care însoțește fiecare asistență financiară, potrivit articolului 13 alineatul (3) [din Tratatul MES].

[…]”

9.        Articolul 12 din Tratatul MES, intitulat „Principii”, definește principiile cărora le este supus sprijinul pentru stabilitate și prevede, la alineatul (1), cele ce urmează:

„Dacă este indispensabil pentru a menține stabilitatea financiară a zonei euro în ansamblu și a statelor sale membre, MES poate furniza unui membru al MES un sprijin pentru stabilitate, care va face obiectul unei stricte condiționări adaptate instrumentului de asistență financiară ales. Această condiționare poate lua forma, printre altele, a unui program de ajustare macroeconomică sau a obligației de a continua respectarea condițiilor de eligibilitate prestabilite.”

10.      Articolul 13 din Tratatul MES, intitulat „Procedura de acordare a unui sprijin pentru stabilitate” stipulează:

„(1)      Un membru al MES poate adresa o cerere de sprijin pentru stabilitate președintelui Consiliului guvernatorilor. Această cerere indică instrumentul sau instrumentele de asistență financiară care trebuie avute în vedere. După primirea acestei cereri, președintele Consiliului guvernatorilor însărcinează Comisia […], în colaborare cu BCE:

(a)      să evalueze existența unui risc pentru stabilitatea financiară a zonei euro în ansamblu sau a statelor sale membre, cu condiția ca BCE să nu fi depus deja o analiză în temeiul articolului 18 alineatul (2) [din Tratatul MES];

(b)      să evalueze sustenabilitatea datoriei publice. Atunci când este util și posibil, este de dorit ca această evaluare să fie efectuată în colaborare cu [Fondul Monetar Internațional (FMI)];

(c)      să evalueze necesitățile reale sau potențiale de finanțare ale membrului MES vizat.

(2)      Pe baza cererii membrului MES și a evaluării prevăzute la alineatul (1), Consiliul guvernatorilor poate decide acordarea, în principiu, a unui sprijin pentru stabilitatea membrului MES vizat sub forma unei facilități de asistență financiară.

(3)      În cazul în care adoptă o decizie în temeiul alineatului (2), Consiliul guvernatorilor însărcinează Comisia […] – în colaborare cu BCE și, atunci când este posibil, împreună cu FMI – să negocieze cu membrul MES vizat un protocol de acord care să definească în mod precis condiționarea care însoțește această facilitate de asistență financiară. Conținutul protocolului de acord ține cont de gravitatea deficiențelor care trebuie remediate și de instrumentul de asistență financiară ales. În paralel, directorul general al MES pregătește o propunere de acord privind facilitatea de asistență financiară, precizând modalitățile și condițiile financiare ale asistenței, precum și instrumentele alese, care va fi adoptată de Consiliul guvernatorilor.

Protocolul de acord trebuie să fie pe deplin compatibil cu măsurile de coordonare a politicilor economice prevăzute de TFUE, în special cu orice act de drept al [Uniunii], inclusiv orice aviz, avertisment, recomandare sau decizie care se adresează membrului MES vizat.

(4)      Comisia […] semnează în numele MES protocolul de acord, în măsura în care acesta respectă condițiile prevăzute la alineatul (3) [al articolului 13 din Tratatul MES] și a fost aprobat de Consiliul guvernatorilor.

(5)      Consiliul de administrație aprobă acordul privind facilitatea de asistență financiară care precizează aspectele financiare ale sprijinului pentru stabilitate care trebuie acordat, precum și, dacă este cazul, modalitățile de plată a primei tranșe a asistenței.

[…]

(7)      Comisia […] – în colaborare cu BCE și, atunci când este posibil, împreună cu FMI – are sarcina de a asigura respectarea condiționării care însoțește facilitatea de asistență financiară.”

C –    Protocolul de acord din 26 aprilie 2013

11.      Un protocol de acord [„Memorandum of Understanding on Specific Economic Policy Conditionality (Protocolul de acord privind politica de condiționalitate economică specifică)”] a fost semnat la 26 aprilie 2013 de Republica Cipru și de Comisie în numele MES(2).

12.      Preambulul acestuia precizează:

„Programul de ajustare economică va permite înfruntarea dificultăților financiare, fiscale și structurale, pe termen scurt și mediu, cu care se confruntă [Republica Cipru]. Obiectivele esențiale ale programului sunt:

–        restabilirea solidității sectorului bancar cipriot, precum și a încrederii depunătorilor și a pieței prin realizarea unei restructurări profunde a instituțiilor financiare și a unei reduceri a anvergurii acestora, prin consolidarea supravegherii și prin remedierea insuficienței capitalurilor, în conformitate cu acordul politic al Eurogrupului din 25 martie 2013;

[…]”(3)

13.      Protocolul de acord prevede în cadrul titlului I, cu denumirea „Reforma sectorului financiar”, următoarele:

„1.26.      În al doilea rând, [Trapeza Kyprou Dimosia Etairia Ltd (Banca Ciprului) (denumită în continuare «Trapeza Kyprou»)(4)] preia – prin intermediul unei proceduri de cumpărare și de absorbție – activele cipriote ale [Cyprus Popular Bank Public Co. Ltd (Banca Populară a Ciprului) (denumită în continuare «Laïki»)(5)], la justa lor valoare, precum și depozitele sale asigurate și expunerea sa la aportul urgent de lichidități, la valoarea lor nominală. Depozitele neasigurate ale [Laïki] vor fi menținute în cadrul fostei entități. Scopul urmărit este ca valoarea activelor cedate să fie mai mare decât cea a pasivelor cedate astfel încât diferența să corespundă recapitalizării [Trapeza Kyprou] de către [Laïki] în procent de 9 % din activele ponderate în funcție de riscurile care au fost cedate. [Trapeza Kyprou] face obiectul unei recapitalizări astfel încât să atingă, la sfârșitul programului, un procent minim de fonduri proprii (core tier one ratio) de 9 %, potrivit ipotezei nefavorabile a testului de rezistență, ceea ce ar trebui să contribuie la restabilirea încrederii și la normalizarea condițiilor de finanțare. Conversia a 37,5 % din depozitele neasigurate deținute de [Trapeza Kyprou] în acțiuni de categoria A, cu drept de vot deplin și drepturi la dividende, furnizează cea mai mare parte a nevoilor de capital, cu un aport suplimentar de capitaluri proprii din partea fostei entități a [Laïki]. O parte a depozitelor neasigurate rămase ale [Trapeza Kyprou] va fi înghețată temporar până la finalizarea evaluării independente prevăzute la punctul următor.

1.27.      În al treilea rând, pentru a asigura că obiectivele capitalizării vor fi atinse, se va efectua o evaluare independentă mai detaliată și actualizată a activelor [Trapeza Kyprou] și ale [Laïki], în conformitate cu cerințele cadrului pentru rezoluția bancară, până la sfârșitul lunii iunie 2013. În acest scop, termenii de referință ai exercițiului de evaluare independentă vor fi stabiliți cel târziu până la jumătatea lunii aprilie 2013, cu consultarea Comisiei [Europene], a BCE și a FMI. După această evaluare, se va efectua, dacă este necesar, o conversie adițională a depozitelor neasigurate în acțiuni de categoria A, astfel încât să se asigure ca obiectivul privind un nivel minim de capitaluri proprii de 9 % în condiții de criză să poată fi atins la sfârșitul programului. În cazul în care [Trapeza Kyprou] va trebui să fie supracapitalizată în raport cu acest obiectiv, se va proceda la o cumpărare de acțiuni în vederea rambursării depunătorilor din cuantumul corespunzător supracapitalizării.”

D –    Dreptul derivat al Uniunii

14.      Decizia 2013/236/UE a Consiliului din 25 aprilie 2013 adresată Ciprului cu privire la anumite măsuri specifice de reinstaurare a stabilității financiare și a creșterii sustenabile(6) (denumită în continuare „Decizia 2013/236”) prevede:

Articolul 1

(1)      Pentru a facilita revenirea economiei cipriote la o traiectorie de creștere sustenabilă și la stabilitate bugetară și financiară, Ciprul pune riguros în aplicare un program de ajustare macroeconomică (denumit în continuare «programul»), ale cărui elemente principale sunt prezentate la articolul 2 din prezenta decizie […]

Articolul 2

(1)      Principalele obiective ale programului sunt următoarele: refacerea unui sector bancar cipriot solid, continuarea procesului actual de consolidare bugetară și implementarea reformelor structurale în vederea susținerii competitivității și a unei creșteri sustenabile și echilibrate.

[…]

(6)      Pentru a reconstrui un sector financiar solid, Ciprul continuă reformarea și restructurarea profundă a sectorului bancar și consolidarea băncilor viabile prin refacerea capitalului, asigurarea lichidității și înăsprirea supravegherii acestora. Programul prevede următoarele măsuri și rezultate:

[…]

(d)      să se ia măsuri pentru reducerea la minimum a costurilor suportate de contribuabili pentru restructurarea bancară […]

[…]

Articolul 3

Prezenta decizie se adresează Republicii Cipru.”

15.      Potrivit considerentului (3) al Regulamentului (UE) nr. 472/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 mai 2013 privind consolidarea supravegherii economice și bugetare a statelor membre din zona euro care întâmpină sau care sunt amenințate de dificultăți grave în ceea ce privește stabilitatea lor financiară(7) (denumit în continuare „Regulamentul nr. 472/2013”):

„Legislația Uniunii ar trebui să asigure coerența perfectă a cadrului de supraveghere multilaterală al Uniunii, instituit prin TFUE, cu eventualele condiții de politică ce însoțesc asistența financiară. […]”

16.      Textul Regulamentului nr. 472/2013 prevede:

Articolul 1

Obiectul și domeniul de aplicare

(1)      Prezentul regulament stabilește dispoziții pentru consolidarea supravegherii economice și bugetare a statelor membre a căror monedă este euro, în cazul în care statele membre respective:

[…]

(b)      solicită sau primesc asistență financiară din partea unuia sau mai multor alte state membre sau țări terțe, a [MESF], a [MES], a Fondului european de stabilitate financiară (FESF) sau a unei alte instituții financiare internaționale relevante, cum ar fi [FMI].

[…]

Articolul 5

Informații privind cererile de asistență financiară preconizate

Un stat membru care intenționează să solicite asistență financiară din partea unuia sau mai multor alte state membre sau țări terțe, a MES, a FESF sau a unei alte instituții financiare relevante cum ar fi FMI informează imediat președintele Grupului de lucru Eurogrup, membrul Comisiei responsabil pentru afaceri economice și monetare și președintele BCE cu privire la intenția sa.

După primirea unei evaluări din partea Comisiei, grupul de lucru Eurogrup organizează o discuție cu privire la cererea preconizată, pentru a examina, printre altele, posibilitățile existente pe baza instrumentelor financiare existente ale Uniunii sau ale zonei euro, înainte ca statul membru în cauză să se adreseze potențialilor creditori.

Un stat membru care intenționează să solicite asistență financiară din partea MESF informează imediat președintele CEF, membrul Comisiei responsabil pentru afaceri economice și monetare și președintele BCE cu privire la intenția sa.

Articolul 6

Evaluarea sustenabilității datoriei publice

În cazul în care un stat membru solicită asistență financiară din partea MESF, a MES sau a FESF, Comisia evaluează, în colaborare cu BCE și, dacă este posibil, cu FMI, sustenabilitatea datoriei publice a statului membru respectiv și necesitățile sale de finanțare reale sau potențiale. Comisia prezintă această evaluare Grupului de lucru Eurogrup, dacă asistența financiară se acordă în cadrul MES sau FESF, respectiv CEF, dacă asistența financiară se acordă în cadrul MESF.

[…]

Articolul 7

Programul de ajustare macroeconomică

(1)      Atunci când un stat membru solicită asistență financiară din partea unuia sau mai multor alte state membre sau țări terțe, a MESF, a MES, a FESF sau a FMI, acesta elaborează, în acord cu Comisia, acționând în colaborare cu BCE și, dacă este cazul, cu FMI, un proiect de program de ajustare macroeconomică ce se bazează pe un program de parteneriat economic prevăzut în Regulamentul (UE) nr. 473/2013, urmând să înlocuiască respectivul program, și care include obiective bugetare anuale.

[…]

Proiectul de program de ajustare macroeconomică respectă pe deplin articolul 152 din Tratatul [FUE] și articolul 28 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Comisia îi informează oral pe președintele și pe vicepreședinții comisiei competente a Parlamentului European cu privire la progresele înregistrate în elaborarea proiectului de program de ajustare macroeconomică. Aceste informații sunt confidențiale.

(2)      Consiliul, hotărând cu majoritate calificată la propunerea Comisiei, aprobă programul de ajustare macroeconomică întocmit de statul membru care solicită asistență financiară în conformitate cu alineatul (1).

Comisia se asigură că memorandumul de înțelegere semnat de Comisie în numele MES sau al FESF este pe deplin consecvent cu programul de ajustare macroeconomică aprobat de Consiliu.

[…]

Articolul 15

Votul în cadrul Consiliului

Pentru măsurile menționate în prezentul regulament votează numai acei membri ai Consiliului care reprezintă state membre a căror monedă este euro, iar Consiliul hotărăște fără a ține seama de votul membrului Consiliului care reprezintă statul membru în cauză.

Majoritatea calificată a membrilor Consiliului menționați la primul paragraf se calculează în conformitate cu articolul 238 alineatul (3) litera (a) din Tratatul [FUE].

Articolul 16

Aplicarea în cazul statelor membre care primesc asistență financiară

Statelor membre care primesc asistență financiară la 30 mai 2013 li se aplică prezentul regulament de la acea dată.

[…]”

17.      Decizia 2013/236 a fost abrogată și înlocuită prin Decizia de punere în aplicare 2013/463/UE a Consiliului din 13 septembrie 2013 privind aprobarea programului de ajustare macroeconomică pentru Cipru și de abrogare a Deciziei 2013/236/UE(8) (denumită în continuare „Decizia de punere în aplicare 2013/463”).

18.      Considerentul (6) al acesteia are următorul cuprins:

„Ca urmare a intrării în vigoare a Regulamentului (UE) nr. 472/2013, programul de ajustare macroeconomică urmează să fie aprobat printr‑o decizie de punere în aplicare a Consiliului. Din motive de claritate și de securitate juridică, programul ar trebui readoptat în temeiul articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 472/2013. Conținutul programului ar trebui să rămână identic cu cel aprobat prin [Decizia 2013/236], dar să includă și rezultatele analizei efectuate în conformitate cu articolul 1 alineatul (2) din decizia respectivă. În același timp, [Decizia 2013/236] ar trebui abrogată.”

19.      Articolul 2 alineatul (5) din această decizie prevede:

„Pentru a restabili soliditatea sectorului financiar, Ciprul continuă să reformeze și să restructureze în profunzime sectorul bancar și să consolideze băncile viabile prin refacerea capitalului, asigurarea lichidității și înăsprirea supravegherii acestora. Programul prevede următoarele măsuri și rezultate:

[…]

(c)      luarea de măsuri pentru reducerea la minimum a costurilor suportate de contribuabili pentru restructurarea băncilor. […]”

III – Istoricul cauzei

20.      Începând din anul 2012, Republica Cipru s‑a confruntat cu presiuni din ce în ce mai mari pe piețele financiare, în contextul preocupărilor tot mai accentuate legate de sustenabilitatea finanțelor sale publice, în special de ajutorul public semnificativ pe care îl necesita sectorul financiar, puternic afectat.

21.      Pe fondul retrogradărilor consecutive ale obligațiunilor sale suverane de către agențiile de rating, Republica Cipru a ajuns în situația de a nu se mai putea refinanța la dobânzi sustenabile pe termen lung pentru finanțele publice. În paralel, sectorul bancar a fost treptat deconectat de la finanțare pe piața internațională, iar o serie de instituții importante au înregistrat deficite de capital substanțiale.

22.      Din primele luni ale anului 2012, anumite bănci cu sediul în Cipru, printre care Laïki și Trapeza Kyprou, s‑au confruntat cu dificultăți financiare. Republica Cipru a considerat, așadar, că era necesară recapitalizarea acestora.

23.      Având în vedere aceste grave perturbări economice și financiare, autoritățile cipriote au solicitat oficial președintelui Eurogrupului, la 25 iunie 2012, asistență financiară sub forma unui împrumut acordat de FESF/MES, precum și de FMI, cu scopul de a sprijini revenirea economiei Ciprului la o creștere sustenabilă, de a garanta buna funcționare a sistemului bancar și de a asigura stabilitatea financiară în Uniune și în zona euro.

24.      La 27 iunie 2012, Eurogrupul a invitat Comisia ca, în colaborare cu BCE, autoritățile cipriote și FMI, să se pună de acord asupra unui program de ajustare macroeconomică pentru Republica Cipru, inclusiv cu privire la nevoile de finanțare, și să ia măsurile corespunzătoare pentru protejarea stabilității financiare, în contextul dificil în care exista riscul propagării efectelor negative de pe piețele datoriilor suverane.

25.      Republica Cipru și celelalte state membre a căror monedă este euro au ajuns la un acord politic cu privire la un proiect de protocol de acord în martie 2013.

26.      Prin declarația din 16 martie 2013, Eurogrupul a salutat acest acord și a menționat anumite măsuri de ajustare prevăzute, printre care crearea unei taxe pe depozitele bancare. Eurogrupul a arătat că, având în vedere acest context, acordarea unei asistențe financiare susceptibile să asigure stabilitatea financiară a Republicii Cipru și a zonei euro este, în principiu, justificată și a invitat părțile interesate să accelereze negocierile în curs.

27.      La 18 martie 2013, Republica Cipru a dispus închiderea băncilor în zilele lucrătoare de 19 și de 20 martie 2013. Prin declarația din aceeași zi, președintele Eurogrupului a arătat că taxa pe depozitele bancare împreună cu asistența financiară solicitată va fi utilizată pentru restaurarea viabilității sectorului bancar cipriot și, astfel, pentru asigurarea stabilității financiare a Republicii Cipru. El a indicat însă că Eurogrupul este de părere că micii depunători trebuiau să beneficieze de un tratament diferit de cel al marilor depunători, subliniind importanța garantării depline a depozitelor mai mici de 100 000 de euro. În sfârșit, președintele Eurogrupului, în numele acestuia din urmă, a încurajat autoritățile cipriote să pună rapid în aplicare măsurile convenite.

28.      Autoritățile cipriote au decis să proroge închiderea băncilor până la data de 28 martie 2013 pentru a evita goana la ghișee.

29.      La 19 martie 2013, parlamentul cipriot a respins proiectul de lege al guvernului cipriot referitor la crearea unei taxe pe toate depozitele bancare din Republica Cipru. La 22 martie 2013, acesta a adoptat noua lege privind reorganizarea instituțiilor de credit.

30.      La 25 martie 2013, Eurogrupul a pronunțat declarația în litigiu(9), potrivit căreia:

„Eurogrupul a ajuns la un acord cu autoritățile cipriote în privința elementelor esențiale ale unui viitor program macroeconomic de ajustare. Acest acord are susținerea tuturor statelor membre a căror monedă este euro, precum și a celor trei instituții.

[…]

Eurogrupul salută planurile de restructurare a sectorului financiar menționate în anexă. Aceste măsuri vor servi drept bază pentru restaurarea viabilității sectorului financiar. În special, acestea garantează toate depozitele mai mici de 100 000 de euro, în conformitate cu principiile Uniunii.

[…]

Eurogrupul solicită autorităților cipriote și Comisiei, în colaborare cu BCE și cu FMI, să finalizeze protocolul de acord la nivelul serviciilor respective pentru începutul [lunii] aprilie.

[…]

Eurogrupul ia act de decizia autorităților de a institui măsuri administrative adecvate având în vedere situația unică și excepțională cu care se confruntă sectorul financiar cipriot și de a asigura o redeschidere rapidă a băncilor. Eurogrupul subliniază că aceste măsuri vor fi temporare, proporționale și nediscriminatorii și că vor face obiectul unei monitorizări riguroase în ceea ce privește întinderea și durata lor, în conformitate cu tratatul.

[…]

Eurogrupul se așteaptă ca Consiliul guvernatorilor MES să fie în măsură să aprobe în mod formal propunerea privind acordarea unei facilități de asistență financiară în cursul celei de a treia săptămâni a lunii aprilie 2013, sub rezerva finalizării procedurilor naționale.”

31.      Anexa la declarația în litigiu avea următorul cuprins:

„În urma prezentării proiectelor politice ale autorităților [Republicii Cipru], care au fost salutate la scară largă de Eurogrup, s‑a ajuns la un acord cu privire la cele ce urmează:

1. Laïki este desființată cu efect imediat – cu o contribuție completă a acționarilor, a deținătorilor de obligațiuni și a depunătorilor neasigurați – potrivit unei rezoluții a Băncii Centrale a Ciprului [(denumită în continuare «BCC»)] în cadrul rezoluției bancare nou‑adoptate.

2. Laïki se scindează într‑o structură de încetare a activității și o bancă bună. Structura de încetare a activității va trebui să dispară în mod progresiv.

3. Banca bună se integrează în cadrul [Trapeza Kyprou] cu ajutorul cadrului de rezoluție bancară și după consultarea consiliilor de administrație al [Trapeza Kyprou] și al Laïki. Aceasta va acorda un [ajutor de urgență în caz de criză de lichidități (ELA)] care se ridică la [nouă] miliarde de euro. Numai depozitele negarantate ale [Trapeza Kyprou] vor rămâne înghețate până la realizarea recapitalizării și vor putea fi supuse ulterior unor condiții adecvate.

4. Consiliul guvernatorilor BCE va acorda lichidități [Trapeza Kyprou] cu respectarea normelor aplicabile.

5. [Trapeza Kyprou] va fi recapitalizată prin intermediul unei conversiuni a depozitelor negarantate în fonduri proprii cu o contribuție completă a acționarilor și a deținătorilor de obligațiuni.

6. Conversiunea se va efectua astfel încât să asigure un procent de capital de 9 % la sfârșitul programului.

7. Toți deținătorii de depozite garantate la toate băncile vor beneficia de o protecție totală în conformitate cu legislația relevantă a [Uniunii].

8. Bugetul programului (până la [zece] miliarde de euro) nu va servi la recapitalizarea Laïki sau a [Trapeza Kyprou].”

32.      În aceeași zi, guvernatorul BCC a supus Trapeza Kyprou și Laïki unei proceduri de reorganizare.

33.      La 29 martie 2013, au fost publicate două decrete în acest scop(10).

34.      Decretul nr. 103 prevedea o recapitalizare a Trapeza Kyprou, pe cheltuiala, printre altele, a acționarilor, a creditorilor obligatari și a depunătorilor negarantați pentru sumele mai mari de 100 000 de euro.

35.      În ceea ce privește Decretul nr. 104, acesta prevedea transferul anumitor elemente din activul și din pasivul Laïki către Trapeza Kyprou, inclusiv depozitele mai mici de 100 000 de euro. Depozitele mai mari de 100 000 de euro au fost menținute la Laïki, în așteptarea lichidării acesteia(11).

36.      În conformitate cu aceste decrete, măsurile de reorganizare a Laïki și a Trapeza Kyprou au fost executate la 29 martie 2013 între orele 6.00 și 6.10 ale dimineții. Până la acel moment, Mallis și alții erau titularii unor depozite la Trapeza Kyprou sau la Laïki, care, prin aplicarea măsurilor prevăzute de decretele menționate, au suferit o reducere substanțială a valorii lor. Mallis și alții susțin că au pierdut tot ceea ce depășea 100 000 de euro.

37.      După adoptarea Decretelor nr. 103 și nr. 104, Comisia a angajat noi discuții cu autoritățile cipriote în vederea finalizării unui protocol de acord.

38.      Cu ocazia reuniunii din 24 aprilie 2013, Consiliul guvernatorilor MES:

–        a confirmat, pe de o parte, că Comisia și BCE fuseseră însărcinate să efectueze evaluările menționate la articolul 13 alineatul (1) din Tratatul MES și, pe de altă parte, că, în colaborare cu BCE și cu FMI, Comisia fusese însărcinată să negocieze protocolul de acord cu Republica Cipru;

–        a decis să acorde, în principiu, Republicii Cipru un sprijin pentru stabilitate sub forma unei facilități de asistență financiară (denumită în continuare „FAF”), în conformitate cu propunerea directorului general al MES;

–        a aprobat proiectul de protocol de acord negociat de Comisie (în colaborare cu BCE și cu FMI) și de Republica Cipru și

–        a însărcinat Comisia să semneze acest protocol în numele MES.

39.      La 25 aprilie 2013, Consiliul a adoptat Decizia 2013/236, care, la articolul 2 alineatul (6) litera (d), prevedea că „bail‑inul” băncilor cipriote făcea parte din programul de ajustare macroeconomică a Republicii Cipru.

40.      Protocolul de acord a fost semnat la 26 aprilie 2013 de ministrul de finanțe al Republicii Cipru, de guvernatorul BCC și de domnul O. Rehn, vicepreședintele Comisiei.

41.      La 8 mai 2013, consiliul de administrație al MES a aprobat acordul referitor la FAF, precum și o propunere referitoare la modalitățile de plată a unei prime tranșe de ajutor către Republica Cipru. Această tranșă a fost împărțită în două plăți efectuate la 13 mai 2013, în cuantum de două miliarde de euro, și, respectiv, la 26 iunie 2013, în cuantum de un miliard de euro. O a doua tranșă de ajutor, în cuantum de un miliard și jumătate de euro, a fost plătită la 27 septembrie 2013. Alte tranșe, cu valori cuprinse între 100 și 600 de milioane de euro, au fost plătite între luna decembrie 2013 și luna iulie 2015.

42.      Consiliul a adoptat la 21 mai 2013 Regulamentul nr. 472/2013, în temeiul căruia Decizia 2013/236 a fost abrogată și înlocuită prin Decizia de punere în aplicare 2013/463.

IV – Acțiunile în fața Tribunalului și ordonanțele atacate

43.      Prin cererile introductive depuse la grefa Tribunalului la 4 iunie 2013, Mallis și alții au formulat trei acțiuni prin care solicitau:

–        anularea declarației în litigiu, „care a dobândit forma sa definitivă prin [Decretul nr. 104] al guvernatorului [BCC], care a acționat în calitate de reprezentant al [Sistemului European al Băncilor Centrale], prin care s‑a decis „vânzarea anumitor activități” ale [Laïki] și care constituie, în esență, o decizie comună a [BCE], precum și a Comisiei”;

–        în subsidiar, declararea faptului că, indiferent de forma și de tipul acesteia, declarația în litigiu constituie, în esență, o „decizie comună a [BCE] și/sau a Comisiei”;

–        cu titlu mai subsidiar, anularea declarației în litigiu, „indiferent de forma și de tipul acesteia”;

–        cu titlu încă mai subsidiar, „anularea deciziei comune a [BCE] și/sau a Comisiei […] adoptate prin intermediul Eurogrupului, indiferent de forma și de tipul acesteia”, și

–        obligarea BCE și/sau a Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

44.      Prin înscrisuri separate, depuse la grefa Tribunalului la 1 și, respectiv, la 9 octombrie 2013, Comisia și BCE au ridicat excepții de inadmisibilitate în temeiul articolului 114 din Regulamentul de procedură al Tribunalului. Acestea au solicitat Tribunalului:

–        să respingă acțiunea ca inadmisibilă și

–        să îi oblige pe Mallis și alții la plata cheltuielilor de judecată.

45.      Prin ordonanțele atacate, Tribunalul a respins în tot acțiunile ca fiind inadmisibile.

46.      Întrucât Mallis și alții au solicitat anularea declarației Eurogrupului din 25 martie 2013, însă acțiunile lor au fost formulate împotriva Comisiei și a BCE (fapt confirmat în observațiile lor scrise)(12), Tribunalul a examinat, mai întâi, la punctele 38-50 din ordonanțele atacate, aspectul dacă declarația în litigiu putea fi imputată Comisiei și BCE.

47.      Întemeindu‑se pe Protocolul nr. 14, care precizează că Eurogrupul este o reuniune informală a miniștrilor statelor membre din zona euro „pentru a se discuta chestiuni legate de responsabilitățile specifice care le revin în ceea ce privește moneda unică”(13), Tribunalul a apreciat, la punctul 44 din ordonanțele atacate, că nu se „poate considera că Eurogrupul este controlat de Comisie sau de BCE, nici că acționează în calitate de mandatar al acestor instituții”(14).

48.      La punctele 46-50 din ordonanțele atacate, Tribunalul a respins de asemenea ideea potrivit căreia declarația în litigiu ar putea fi imputată MES pe motivul că se pretinde că acesta din urmă ar fi controlat de Comisie și de BCE.

49.      Tribunalul a examinat de asemenea, cu titlu suplimentar, la punctele 51-62 din ordonanțele atacate, aspectul dacă declarația în litigiu producea efecte juridice față de terți.

50.      Acesta a statuat cu privire la acest aspect că, deși declarația în litigiu cuprinde formulări care ar putea părea categorice, în special în ceea ce privește desființarea Laïki și reducerea depozitelor bancare negarantate, aceste afirmații nu pot fi interpretate în mod izolat, ci, „dimpotrivă, trebuie plasate în context, din care reiese cu claritate conținutul pur informativ al declarației [în litigiu]”(15).

V –    Procedura în fața Curții

51.      Prin recursurile formulate la 27 februarie 2015, depuse la grefa Curții la 4 martie 2015, Mallis și alții solicită Curții:

–        anularea ordonanțelor atacate și

–        anularea obligării lor la plata cheltuielilor de judecată în primă instanță.

52.      Prin memoriul în răspuns, Comisia și BCE solicită Curții:

–        respingerea recursurilor și

–        obligarea recurenților la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

VI – Recursurile

53.      Anunțăm de la început că vom propune Curții să respingă recursurile în cauză, însă importanța problemelor pe care le ridică pentru protecția jurisdicțională efectivă, legătura lor cu jurisprudența Curții [Hotărârile Pringle, (C‑370/12, EU:C:2012:756) și Gauweiler și alții (C‑62/14, EU:C:2015:400)], relația (sau lipsa legăturii) dintre sistemul MES și dreptul Uniunii, precum și decizia Curții de a soluționa aceste recursuri printr‑o hotărâre (precum, de altfel, în cazul recursurilor formulate în cauzele conexate C‑8/15 P, C‑9/15 P și C‑10/15 P, privind acțiuni în anulare și în despăgubire legate de protocolul de acord) și de a le încredința Marii Camere ne incită să formulăm câteva observații introductive înainte de a aborda motivele invocate de Mallis și alții.

A –    Observații introductive

1.      Cu privire la Eurogrup

54.      Întrucât Eurogrupul nu este menționat la primul paragraf al articolului 263 TFUE și nu face parte dintre cele șapte instituții ale Uniunii prevăzute la articolul 13 alineatul (1) TUE, actele acestuia nu pot face obiectul unei acțiuni în anulare decât în cazul în care Eurogrupul poate fi considerat o formațiune a Consiliului ori un organ, oficiu sau agenție a Uniunii.

55.      Eurogrupul este menționat în mod explicit la articolul 137 TFUE, care, în ceea ce privește compunerea și condițiile de organizare a reuniunilor sale, trimite la Protocolul nr. 14, anexat la Tratatul FUE.

56.      Reiese cu claritate din aceste dispoziții că Eurogrupul este format din miniștrii de finanțe ai statelor membre din zona euro, la reuniunile cărora Comisia și BCE sunt invitate să asiste.

57.      Protocolul nr. 14 precizează că miniștrii respectivi „se întâlnesc în reuniuni informale” și că „aleg un președinte pentru doi ani și jumătate”.

58.      Articolul 16 alineatul (6) TUE prevede, pe de altă parte, că Consiliul se întrunește în cadrul diferitor formațiuni, lista acestora fiind adoptată de Consiliul European în conformitate cu articolul 236 litera (a) TFUE. Potrivit acestei liste, prevăzute de anexa I la Regulamentul de procedură al Consiliului(16), Consiliul se întrunește în zece formațiuni diferite(17), dintre care Eurogrupul nu face parte.

59.      Se poate deduce existența unei legături între Eurogrup și Consiliu prin faptul că Eurogrupul se întrunește în mod obișnuit o dată pe lună, în ziua anterioară sesiunii Consiliului „Afaceri Economice și Financiare”(18), și că biroul președintelui grupului de lucru Eurogrup(19) se află la Secretariatul General al Consiliului de la Bruxelles(20).

60.      Pe de altă parte, Tratatul FUE prevede o modalitate specială de vot al Consiliului privind măsurile referitoare la statele membre a căror monedă este euro. Astfel, articolul 136 alineatul (2) primul paragraf TFUE prevede că, „[l]a votul privind [aceste măsuri] iau parte numai membrii Consiliului reprezentând statele membre a căror monedă este euro”, ceea ce duce cu gândul la Eurogrup, cu atât mai mult cu cât statele membre a căror monedă nu este euro nici măcar nu participă la reuniunile acestuia.

61.      În pofida acestor elemente de legătură, considerăm că Eurogrupul nu constituie o formațiune a Consiliului, nu numai deoarece Tratatul FUE nu îi conferă această calificare și deoarece nu reunește toate statele membre ale Uniunii, dar și în considerarea funcțiilor diferite care le sunt încredințate. Eurogrupul este forumul unde statele membre a căror monedă este euro discută chestiuni legate de responsabilitățile specifice care le revin în ceea ce privește moneda unică”(21), în timp ce, astfel cum prevede articolul 16 alineatul (1) TUE, funcțiile Consiliului sunt mult mai largi și includ printre altele exercitarea, împreună cu Parlamentul, a funcției legislative a Uniunii și a celorlalte competențe decizionale conferite numai Consiliului prin Tratatul FUE.

62.      În aceste condiții, faptul că Eurogrupul nu poate fi considerat o formațiune a Consiliului nu implică în mod automat faptul că acesta nu constituie un organ, oficiu sau agenție a Uniunii în sensul articolului 263 primul paragraf TFUE.

63.      Cu toate acestea, deși, prin Tratatul de la Lisabona, actele „organelor, oficiilor sau agențiilor Uniunii” au fost adăugate actelor care pot fi atacate cu acțiune în anulare, pentru a evita ca unele dintre acestea să beneficieze de imunitate jurisdicțională, Eurogrupul, care nu este menționat la articolul 263 TFUE, nu are personalitate juridică.

64.      Nu există în Tratatul FUE sau în jurisprudență niciun element care să permită să se considere că autorii Tratatului FUE au intenționat să renunțe la această cerință(22). De fiecare dată când Tratatul FUE a dorit ca articolul 263 TFUE să fie aplicabil în lipsa personalității juridice, acesta a citat în mod expres instituțiile, organele, oficiile sau agențiile în discuție, fie că este vorba de Consiliul European (adăugat prin Tratatul de la Lisabona) sau de Comitetul Regiunilor(23).

65.      Fără a aduce atingere posibilității de a imputa aceste acte unei instituții menționate la articolul 263 TFUE, unui organ, oficiu sau agenție a Uniunii având personalitate juridică, nu considerăm totuși că Eurogrupul poate fi considerat un organ, oficiu sau agenție a Uniunii în sensul articolului 263 primul paragraf TFUE.

66.      Desigur, această concluzie ar putea ridica probleme în ceea ce privește principiul protecției jurisdicționale efective(24), însă numai în cazul în care Eurogrupului i s‑ar fi conferit prin tratat competența de a adopta acte care produc efecte juridice obligatorii față de terți, ceea ce nu este cazul, Eurogrupul fiind un forum de discuții, iar nu un organ decizional. Această caracteristică implică, pe de altă parte, faptul că participarea BCE la reuniunile Eurogrupului nu este contrară independenței acestuia garantate prin articolul 282 alineatul (3) TFUE, pe care instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii, precum și guvernele statelor membre trebuie să o respecte.

67.      În consecință, actele Eurogrupului nu pot fi anulate în temeiul articolului 263 TFUE.

2.      Cu privire la MES și la Consiliul guvernatorilor acestuia

68.      Tratatul MES nu face parte din ordinea juridică a Uniunii. Astfel, după cum a reținut Curtea la punctul 180 din Hotărârea Pringle (C‑370/12, EU:C:2012:756), „statele membre nu pun în aplicare dreptul Uniunii […] atunci când instituie un mecanism de stabilitate precum MES, pentru instituirea căruia […] Tratatele UE și FUE nu atribuie nicio competență specifică Uniunii”(25).

69.      Potrivit articolului 4 alineatul (1) din Tratatul MES, MES are un consiliu al guvernatorilor [în realitate, miniștrii de finanțe ai statelor membre ale MES, astfel cum precizează articolul 5 alineatul (1) din Tratatul MES], un consiliu de administrație și un director general, organul suprem de conducere fiind, în mod evident, Consiliul guvernatorilor.

70.      Președintele Consiliului guvernatorilor este, în principiu, președintele Eurogrupului [articolul 5 alineatul (2) din Tratatul MES].

71.      Prin urmare, este evident că, până în prezent, Eurogrupul și Consiliul guvernatorilor MES au exact aceeași compunere, întrucât, de la crearea sa, consiliul guvernatorilor a decis să fie prezidat de președintele Eurogrupului.

72.      Cât privește Comisia și BCE, articolul 5 alineatul (3) din Tratatul MES prevede că membrul Comisiei însărcinat cu problemele economice și monetare și președintele BCE pot participa la reuniunile Consiliului guvernatorilor în calitate de observatori.

73.      Un stat membru care intenționează să solicite MES asistență financiară trebuie să urmeze procedura menționată la articolul 13 din Tratatul MES.

74.      În conformitate cu alineatul (1) al acestui articol, acest stat membru trebuie să adreseze o cerere de sprijin pentru stabilitate președintelui Consiliului guvernatorilor, care însărcinează Comisia să o evalueze în colaborare cu BCE.

75.      Articolul 13 alineatul (2) din Tratatul MES precizează că, pe baza cererii statului membru solicitant și a evaluării acestei cereri de către Comisie și BCE, Consiliul guvernatorilor poate decide, în principiu, acordarea unui sprijin pentru stabilitatea statului membru.

76.      Potrivit articolului 13 alineatul (3) din Tratatul MES, în cazul în care adoptă o astfel de decizie, Consiliul guvernatorilor însărcinează Comisia și BCE „și, atunci când este posibil, împreună cu FMI […] să negocieze cu [statul membru] vizat un protocol de acord care să definească în mod precis condiționarea care însoțește această facilitate de asistență financiară”.

77.      Trebuie precizat că, potrivit articolului 5 alineatul (6) litera (g) din Tratatul MES, Consiliul guvernatorilor definește de comun acord politica de condiționalitate economică care însoțește asistența financiară acordată statului membru aflat în dificultate.

78.      Potrivit articolului 13 alineatul (4) din Tratatul MES, Comisia semnează în numele MES protocolul de acord, în măsura în care acesta respectă condițiile prevăzute la alineatul (3) și a fost aprobat de Consiliul guvernatorilor.

79.      Consiliul de administrație al MES va aproba în acest caz „acordul privind facilitatea de asistență financiară”(26).

80.      În continuare, statul membru respectiv trebuie să ia măsurile naționale necesare pentru a pune în aplicare angajamentele cuprinse în protocolul de acord.

81.      Amintim că Curtea a reținut, la punctul 161 din Hotărârea Pringle (C‑370/12, EU:C:2012:756), cu privire la atribuțiile încredințate Comisiei și BCE în cadrul Tratatului MES, că, „deși sunt importante, nu presupun nicio putere decizională proprie. Pe de altă parte, activitățile exercitate de aceste două instituții în cadrul aceluiași tratat nu angajează decât MES”(27).

82.      Observăm însă că, în temeiul articolului 13 alineatul (4) din Tratatul MES, Comisia pare a avea competența (și datoria, în calitatea sa de gardian al tratatelor) de a bloca protocolul de acord în cazul în care acesta din urmă nu este, astfel cum impune alineatul (3) al aceluiași articol, compatibil cu măsurile de coordonare a politicilor economice prevăzute de Tratatul FUE. Este adevărat că acest refuz al Comisiei de a executa mandatul de semnare a protocolului de acord în numele MES este foarte improbabil („teoretic”, a precizat Comisia în ședință), în măsura în care Comisia asigură respectarea compatibilității impuse la articolul 13 alineatul (3) din Tratatul MES în toate etapele procesului, începând cu cererea din partea statului membru aflat în dificultate, însă această improbabilitate politică nu anulează constatarea juridică. În aceste condiții, semnarea de către Comisie intervine doar în numele MES și, astfel cum se menționează la punctul 161 din Hotărârea Pringle (C‑370/12, EU:C:2012:756), nu angajează decât MES, care este, așadar, singurul autor al actelor decizionale în discuție.

83.      În plus, dat fiind că diferendele legate de Tratatul MES (și, prin urmare, de actele MES) nu pot parveni Curții decât în conformitate cu procedura compromisului (articolul 273 TFUE), prevăzută la articolul 37 alineatul (3) din Tratatul MES(28), Curtea nu este competentă să soluționeze, în temeiul articolului 263 TFUE, o acțiune în anulare care ar fi formulată împotriva unui act adoptat de MES.

84.      De asemenea, măsurile naționale adoptate exclusiv în temeiul protocolului de acord nu constituie o punere în aplicare de către statele membre a dreptului Uniunii, cu toate că articolul 13 alineatul (3) din Tratatul MES precizează, la al doilea paragraf, că „[p]rotocolul de acord trebuie să fie pe deplin compatibil […] cu orice act de drept al Uniunii […]”(29).

85.      Cu toate acestea, măsurile care fac obiectul unui protocol de acord adoptat în cadrul MES au făcut de asemenea, până în prezent, în mod mai mult sau mai puțin detaliat, obiectul unei decizii a Consiliului adoptate în cadrul Tratatului FUE de Consiliu(30), procedură dictată, probabil, de teama că protocolul de acord nu este obligatoriu din punct de vedere juridic.

86.      Această ipoteză este confirmată de deciziile anumitor instanțe naționale.

87.      Symvoulio tis Epikrateias (Consiliul de Stat, Grecia) a decis printre altele, cu privire la primul și la al doilea protocol de acord semnate de Republica Elenă în anul 2010 și, respectiv, în anul 2012, că acestea nu constituie tratate internaționale, întrucât părțile nu își asumă obligații reciproce și nu prevăd un mecanism prin care autoritățile elene să fie obligate să pună în aplicare dispozițiile acestora(31). Potrivit Symvoulio tis Epikrateias (Consiliul de Stat), aceste protocoale nu constituie decât programul politic pe care statul membru respectiv intenționează să îl pună în aplicare pentru a beneficia de asistență financiară(32). Altfel spus, protocoalele menționate nu sunt instrumente juridice obligatorii.

88.      Pentru a ajunge la această constatare, Symvoulio tis Epikrateias (Consiliul de Stat) s‑a întemeiat pe faptul că, dacă protocoalele de acord ar fi fost obligatorii din punct de vedere juridic, Consiliul nu ar fi adoptat Decizia 2010/320(33).

89.      În orice caz, aceste decizii ale Consiliului adresate unui stat membru permit să se considere că măsurile naționale adoptate pentru punerea în aplicare a angajamentelor asumate de un stat membru față de MES constituie o punere în aplicare a dreptului Uniunii, cu toate că protocolul de acord nu constituie un act de drept al Uniunii, pentru motivul că aceste măsuri sunt reluate în decizia Consiliului adoptată după semnarea protocolului de acord.

90.      Prin urmare, astfel cum a reținut Tribunalul în Ordonanțele ADEDY și alții/Consiliul (T‑541/10, EU:T:2012:626, punctul 87) și ADEDY și alții/Consiliul (T‑215/11, EU:T:2012:627, punctul 99)(34), întrucât deciziile adoptate de Consiliu reiau angajamentele asumate prin protocolul de acord de către statul membru aflat în dificultate, acestea nu pot viza în mod direct(35) particularii în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, ceea ce a dus la inadmisibilitatea acțiunii în anulare a reclamanților.

91.      Totuși, dat fiind că articolul 13 alineatul (3) al doilea paragraf din Tratatul MES precizează că măsurile cuprinse în protocolul de acord trebuie „să fie pe deplin compatibil[e]” cu dreptul Uniunii și în măsura în care acestea sunt reluate în decizia Consiliului, statele membre sunt obligate, în conformitate cu articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, să stabilească „căile de atac necesare pentru a asigura o protecție jurisdicțională efectivă” care să permită instanțelor statului membru respectiv să adreseze Curții întrebări preliminare cu privire la validitatea acestor decizii și, pe cale de consecință, a programului de ajustare macroeconomică în cauză(36).

3.      Cu privire la Regulamentul nr. 472/2013

92.      Considerațiile anterioare sunt consolidate de adoptarea Regulamentului nr. 472/2013, chiar dacă acesta nu este aplicabil, ratione temporis, declarației în litigiu.

93.      Acest regulament are drept scop, astfel cum indică considerentul (3), ca „legislația Uniunii […] să asigure coerența perfectă a cadrului de supraveghere multilaterală al Uniunii, instituit prin Tratatul [FUE], cu eventualele condiții de politică ce însoțesc asistența financiară”, altfel spus coerența dintre Tratatul MES și Tratatul FUE.

94.      Astfel, articolele 5-7 din regulamentul menționat detaliază modul în care Comisia și BCE trebuie să își exercite funcțiile care le sunt conferite prin articolul 13 din Tratatul MES, prevăd adoptarea unui proiect de program de ajustare macroeconomică [un alt nume al protocolului de acord prevăzut la articolul 13 alineatul (3) din Tratatul MES] și aprobarea sa de Consiliu, numai statele membre din zona euro având drept de vot(37).

95.      Reflectând articolul 13 alineatul (7) din Tratatul MES, articolul 7 alineatul (4) din Regulamentul nr. 472/2013 conferă troikăi, și anume „Comisi[ei], în colaborare cu BCE și, dacă este cazul, cu FMI”, misiunea de a monitoriza progresele realizate de un stat membru în punerea în aplicare a protocolului de acord.

96.      Tot astfel cum articolul 13 alineatul (3) al doilea paragraf din Tratatul MES prevede că protocolul de acord trebuie să fie „pe deplin compatibil” cu dreptul Uniunii, articolul 7 alineatul (1) ultimul paragraf din Regulamentul nr. 472/2013 impune ca programul de ajustare macroeconomică să fie compatibil cu articolul 152 TFUE și cu articolul 28 din cartă.

97.      În urma intrării în vigoare a Regulamentului nr. 472/2013, Decizia 2013/236 adresată Republicii Cipru a fost abrogată și înlocuită prin Decizia de punere în aplicare 2013/463, cu readoptarea programului de ajustare macroeconomică cuprins în Decizia 2013/236 „din motive de claritate și de securitate juridică”(38).

98.      Chiar dacă particularii nu pot demonstra că sunt vizați în mod direct de deciziile de punere în aplicare(39), statele membre sunt în orice caz obligate, în temeiul articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, să stabilească „căile de atac necesare pentru a asigura o protecție jurisdicțională efectivă”(40). Astfel cum am explicat la punctul 91 din prezentele concluzii, instanțele naționale trebuie să aibă posibilitatea de a adresa Curții întrebări preliminare cu privire la validitatea deciziei de punere în aplicare și la compatibilitatea programului de ajustare macroeconomică cu Tratatul FUE, cu principiile generale ale dreptului Uniunii și ale cartei.

B –    Cu privire la primul și la al treilea motiv

1.      Argumentele părților

99.      Prin intermediul primului și al celui de al treilea motiv, Mallis și alții susțin că ordonanțele atacate sunt afectate de lipsa poziției Tribunalului cu privire la autoritatea care a decis în realitate și efectiv reducerea depozitelor la băncile Laïki și Trapeza Kyprou sau, în orice caz, care ar fi provocat sau ar fi impus punerea în aplicare a acestei reduceri de autoritățile cipriote, în special prin adoptarea Decretelor nr. 103 și nr. 104. Astfel, Tribunalul nu ar fi luat în considerare faptul că această reducere rezultă doar din modalitățile și din condițiile impuse Republicii Cipru de Comisie și de BCE prin intermediul declarației în litigiu.

100. Mallis și alții susțin că Tribunalul nu ar fi examinat teza lor potrivit căreia Eurogrupul nu poate fi considerat un simplu forum de discuții. Întrucât acestuia nu i s‑a conferit sau delegat niciuna dintre competențele Comisiei sau ale BCE, ar trebui să se deducă că Eurogrupul constituie un mijloc prin intermediul căruia Comisia și BCE iau decizii cu privire la aspectele specifice legate de MES sau de stabilitatea financiară.

101. În plus, potrivit celor susținute de Mallis și alții, Comisia și BCE sunt „adevărații autori” ai declarației în litigiu. Aceștia susțin, cu privire la acest aspect, că Tribunalul nu putea să nu țină seama, astfel cum a procedat, nici de propria constatare de la punctul 61 din ordonanțele atacate, potrivit căreia declarația în litigiu cuprindea o serie de formulări „care ar putea părea categorice”, nici de rolul Comisiei și al BCE în cadrul Tratatului MES, potrivit căruia Comisia negociază și semnează protocolul de acord și, în colaborare cu BCE, asigură aplicarea de către statul membru respectiv a măsurilor prevăzute de acest protocol.

102. Comisia arată că Mallis și alții nu identifică punctele din ordonanțele atacate care ar fi viciate de o eroare de drept. Prin urmare, primul motiv de recurs ar trebui considerat inadmisibil. Acesta ar fi, în orice caz, nefondat, dat fiind că ordonanțele atacate sunt suficient motivate.

103. Potrivit Comisiei, Mallis și alții au susținut în recursurile formulate, fără nicio motivare, că declarația în litigiu constituie, în esență, o decizie comună a BCE și a Comisiei, care ar acționa „prin intermediul Eurogrupului”. Această teză ar fi fost respinsă de Tribunal prin intermediul unei argumentații motivate.

104. Argumentul potrivit căruia Tribunalul nu a examinat faptul că Republica Cipru și în special guvernatorul BCC nu au făcut decât să aplice deciziile Eurogrupului ar fi inoperant, întrucât este întemeiat pe premisa eronată că declarația în litigiu a fost adoptată de Comisie și de BCE. În orice caz, acesta ar fi un argument inadmisibil și inoperant, întrucât nu ar avea nicio legătură cu aprecierea Tribunalului referitoare la legalitatea actului atacat.

105. BCE arată că Mallis și alții încearcă să repună în discuție concluziile de fapt ale Tribunalului. În plus, nu ar exista nicio îndoială că această apreciere a situației de fapt nu este viciată de nicio eroare de drept, pretențiile exprimate de Mallis și alții nefiind, în opinia BCE, susținute de un raționament concret sau de jurisprudență.

106. BCE consideră că, în orice caz, Mallis și alții nu aduc, în cadrul recursurilor formulate, nicio argumentație pentru a susține afirmația potrivit căreia Tribunalul ar fi săvârșit o eroare de drept considerând că Comisia și BCE nu sunt adevărații autori ai declarației în litigiu, limitându‑se la a reitera argumentele care au fost respinse de Tribunal.

2.      Apreciere

107. Întrucât primul și al treilea motiv urmăresc să conteste tocmai constatarea Tribunalului potrivit căreia declarația în litigiu nu este imputabilă nici Comisiei și nici BCE, ele trebuie analizate împreună, considerând că au în vedere, în principal, punctele 41-50 din ordonanțele atacate.

108. Cu privire la fond, observațiile de la punctele 54-82 din prezentele concluzii ne conduc la concluzia că declarația în litigiu nu poate fi imputată Comisiei sau BCE și că, cu privire la acest aspect, Tribunalul nu a săvârșit nicio eroare de drept. Astfel, Comisia și BCE nu intervin în cadrul acestei proceduri decât în calitate de mandatari ai Consiliului guvernatorilor MES pentru a negocia, a monitoriza și a semna prin delegare protocolul de acord. În plus, astfel cum observă Tribunalul la punctul 43 din ordonanțele atacate, nu rezultă nici din normele referitoare la Eurogrup, nici din faptul că „această entitate [a] primit o delegare de competență din partea Comisiei sau a BCE, contrar celor susținute de reclamanți, nici că aceste instituții pot să exercite competențe de control în privința sa sau să îi adreseze recomandări și cu atât mai puțin instrucțiuni obligatorii”.

109. În aceste condiții, se ridică întrebarea (chiar dacă aceasta nu modifică cu nimic soluția rezervată recursurilor în cauză) dacă Tribunalul nu ar fi trebuit să declare de la bun început acțiunea inadmisibilă, în măsura în care aceasta era în mod clar îndreptată împotriva Comisiei și a BCE în vederea anulării unui act al Eurogrupului.

110. Desigur, astfel cum a apreciat Tribunalul la punctul 36 din ordonanțele atacate, „desemnarea în cererea introductivă, din eroare, a unui alt pârât decât autorul actului atacat nu atrage inadmisibilitatea cererii dacă aceasta din urmă conține elementele care permit identificarea fără dubiu a părții împotriva căreia este formulată, precum desemnarea actului atacat și a autorului său”.

111. Este adevărat că Curtea a declarat admisibilă o acțiune îndreptată împotriva Băncii Europene de Investiții (BEI), iar nu împotriva Consiliului guvernatorilor acesteia, în perioada în care, în temeiul articolului 180 litera (b) din Tratatul CEE, Curtea era competentă să soluționeze litigiile referitoare la deliberările Consiliului guvernatorilor BEI(41). Aceasta a reținut că, „deși termenii din partea introductivă ai cererii menționează Banca ca pârâtă, cererea face referire în mod expres la articolul 180 litera (b) din Tratatul CEE și precizează, în partea introductivă, că acțiunea are ca obiect «anularea deciziei Consiliului guvernatorilor Băncii». Aceste elemente permit să se constate fără echivoc că acțiunea este formulată împotriva Consiliului guvernatorilor în calitate de organ vizat al Băncii și că acțiunea respectă cerințele articolului 38 alineatul (1) din Regulamentul de procedură”(42).

112. Mai recent, Curtea a declarat admisibilă o acțiune în anulare împotriva unei directive a Parlamentului European și a Consiliului formulată de Regatul Spaniei, însă îndreptată numai împotriva Consiliului(43). Curtea a decis că „identificarea, în versiunea inițială a cererii, a [Directivei 2002/15/UE] «a Parlamentului European și a Consiliului» ca fiind obiectul acțiunii în anulare echivalează cu desemnarea, implicită, însă certă, atât a Parlamentului, cât și a Consiliului drept pârâți și nu permite să se pună la îndoială că intenția părții recurente a fost, de la început, să formuleze acțiunea împotriva acestor două instituții”(44).

113. În plus, Regatul Spaniei și‑a corectat cererea în termenul acordat pentru introducerea acțiunii, desemnând Parlamentul și Consiliul drept pârâți, și Parlamentul a putut, așadar, să participe la procedură și să se apere.

114. Nu considerăm că prezenta cauză conține o „eroare” de tipul celei constatate în Ordonanța Comisia/BEI (85/86, EU:C:1986:292), precum și în Hotărârea Spania și Finlanda/Parlamentul și Consiliul (C‑184/02 și C‑223/02, EU:C:2004:497), care nu a împiedicat, în cauzele în care s‑au pronunțat ordonanța și hotărârea respectivă, corectarea cererii. În plus, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 37 din ordonanțele atacate, Mallis și alții au insistat asupra deciziei lor de a formula acțiunile împotriva Comisiei și a BCE, iar nu împotriva Eurogrupului.

115. Prin urmare, deși Tribunalul nu putea aplica în prezenta cauză noțiunea „eroare” care reiese din cuprinsul punctului 36 din ordonanțele atacate(45) pentru a analiza aspectul dacă declarația în litigiu poate fi imputată Comisiei și BCE, ar fi putut proceda astfel în temeiul unei alte jurisprudențe a Curții(46).

116. Astfel, la punctul 14 din Hotărârea Parlamentul/Consiliul și Comisia (C‑181/91 și C‑248/91, EU:C:1993:271), Curtea a reținut că „nu este suficient ca un act să fie calificat drept «decizie a statelor membre» pentru a nu face obiectul controlului instituit la articolul [263 TFUE]. Pentru aceasta, este necesar de asemenea să se verifice dacă actul în discuție, având în vedere conținutul său și ansamblul împrejurărilor în care a fost adoptat, constituie în realitate o decizie a Consiliului”. În consecință, întrucât Eurogrupul nu este un organ, un oficiu sau o agenție a Uniunii, Tribunalul a putut examina în acest temei, la punctele 38-50 din ordonanțele atacate, aspectul dacă declarația în litigiu poate fi imputată Comisiei și BCE.

117. Prin urmare, în cazul în care există o eroare de drept în motivarea analizei efectuate de Tribunal cu privire la aspectul dacă declarația în litigiu poate fi imputată Comisiei și BCE, această analiză se putea impune și se putea întemeia pe un alt motiv.

118. În orice caz, primul și al treilea motiv de recurs trebuie respinse ca nefondate.

C –    Cu privire la al doilea motiv

1.      Argumentele părților

119. Prin intermediul celui de al doilea motiv, Mallis și alții consideră că Tribunalul a respins în mod eronat teza lor potrivit căreia decizia în litigiu este un act atacabil, în măsura în care acesta a produs efecte juridice și a dat naștere situației juridice și de fapt în care au fost plasați recurenții. În plus, Tribunalul ar fi susținut teza arbitrară potrivit căreia Republica Cipru este singura răspunzătoare pentru reducerea depozitelor.

120. Comisia arată că acest motiv este nefondat, întrucât Tribunalul a prezentat în mod circumstanțiat motivele pentru care actul atacat nu poate produce efecte juridice față de terți. Aceasta ar reieși, astfel cum a arătat în mod întemeiat Tribunalul, atât din dispozițiile care reglementează funcționarea Eurogrupului, care nu îi conferă competența de a adopta acte obligatorii din punct de vedere juridic, cât și din modul de redactare a declarației în litigiu, care este de natură pur informativă.

121. BCE susține că recurenții nu au invocat argumente precise pentru a demonstra că Tribunalul ar fi săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat că Eurogrupul nu este competent să adopte măsuri obligatorii și, așadar, prin definiție, că declarațiile sale nu produc efecte juridice față de terți în sensul articolului 263 TFUE. În plus, BCE amintește că recursul trebuie să indice în mod exact motivele și argumentele de drept invocate. Or, Mallis și alții s‑ar fi limitat la a afirma că Tribunalul ar fi trebuit să interpreteze pasajele menționate mai sus în mod diferit, fără a furniza argumente de drept cu privire la acest aspect. Prin urmare, acest motiv ar trebui respins ca vădit inadmisibil.

2.      Apreciere

122. Trebuie amintit că, „potrivit unei jurisprudențe constante, criticile îndreptate împotriva motivelor suplimentare ale unei decizii a Tribunalului nu ar putea determina anularea acestei decizii și sunt, așadar, inoperante”(47).

123. Întrucât analiza Tribunalului cu privire la acest aspect de la punctele 51-62 din ordonanțele atacate a fost efectuată numai „cu titlu suplimentar”, al doilea motiv, chiar dacă ar fi întemeiat, nu ar putea duce la anularea ordonanțelor atacate.

124. Prin urmare, este vorba despre un motiv inoperant, care trebuie respins.

125. În aceste condiții, pentru a fi exhaustivi și făcând referire la punctele 54-67 din prezentele concluzii, dincolo de raționamentul nostru cu privire la aspectul dacă Eurogrupul are sau nu are calitatea de organ, oficiu sau agenție a Uniunii în sensul articolului 263 primul paragraf TFUE, nu considerăm că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a reținut că declarația în litigiu nu poate produce efecte juridice față de terți.

126. Desigur, astfel cum a sugerat Tribunalul la punctul 61 din ordonanțele atacate (care menționează „formulări care ar putea părea categorice”), limbajul și conținutul declarației în litigiu nu sunt în totalitate conforme definiției și misiunilor Eurogrupului care se regăsesc în Protocolul nr. 14, și anume o reuniune informală a miniștrilor statelor membre din zona euro „pentru a se discuta chestiuni legate de responsabilitățile specifice care le revin [acestora din urmă] în ceea ce privește moneda unică”.

127. Facem referire în special la pasajele din declarația în litigiu prin care Eurogrupul anunță că a ajuns la un acord cu autoritățile cipriote în privința elementelor esențiale ale programului macroeconomic de ajustare și că a solicitat, astfel, Comisiei, BCE și FMI să finalizeze un protocol de acord care reia aceste elemente(48).

128. Aceste elemente esențiale reluate în declarația în litigiu, precum și în anexa la aceasta erau garantarea depozitelor bancare în limita a 100 000 de euro, desființarea Laïki, sciziunea acesteia din urmă într‑o bancă bună și o structură de încetare a activității, integrarea băncii bune în cadrul Trapeza Kyprou și participarea depunătorilor la procedura de reorganizare a celor două bănci în limita sumelor negarantate(49), legalitatea acestui din urmă element fiind contestată de Mallis și alții prin acțiunea în anulare formulată la Tribunal.

129. Cu toate acestea, Eurogrupul a afirmat că „salută” planul de restructurare a sectorului financiar din Republica Cipru, „ia act” de angajamentele asumate de autoritățile cipriote și „se așteaptă” ca Consiliul guvernatorilor MES să aprobe în scurt timp propunerea de acord privind facilitatea de asistență financiară, limbaj care indică faptul că nu este vorba despre o decizie cu efecte juridice obligatorii.

130. Pe de altă parte, arătăm că declarația în litigiu a fost adoptată la 25 martie 2013, după respingerea, la 19 martie 2013, de către parlamentul cipriot a unui proiect de lege care impunea o taxă pe toate depozitele bancare din Republica Cipru, condiție menționată de Eurogrup în declarația sa din 16 martie 2013, apreciind că acordarea de asistență financiară Republicii Cipru era, în principiu, justificată(50).

131. Arătăm de asemenea că autoritățile cipriote au adoptat imediat alte măsuri naționale care permiteau punerea în aplicare a acordului politic menționat în declarația în litigiu. Astfel, reducerea depozitelor bancare la Laïki și Trapeza Kyprou a fost prevăzută de Decretele nr. 103 și nr. 104 adoptate de BCC și intrate în vigoare la 29 martie 2013(51).

132. Această desfășurare demonstrează, desigur, că Eurogrupul are, fără îndoială, o importanță politică considerabilă și că statele membre se consideră angajate prin acordurile convenite în cadrul acestui forum. Totuși, acest fapt nu este suficient pentru a considera că declarația în litigiu a produs efecte juridice obligatorii față de terți în sensul jurisprudenței Curții.

133. Prin urmare, împărtășim observația Tribunalului de la punctul 61 din ordonanțele atacate, potrivit căreia măsurile decise de Eurogrup „nu pot fi interpretate în mod izolat, ci, dimpotrivă, trebuie plasate în context, din care reiese cu claritate conținutul pur informativ al declarației [în litigiu]”.

134. Situația este diferită în ceea ce privește dispozițiile Deciziei 2013/236 și ale Deciziei de punere în aplicare 2013/463(52), care, la articolul 2 alineatul (6) litera (d) și, respectiv, la articolul 2 alineatul (5) litera (c), exprimă angajamentul Republicii Cipru de a reduce depozitele bancare printr‑o obligație cu forță juridică obligatorie. Totuși, aceste dispoziții nu sunt avute în vedere de prezentele recursuri.

135. Pentru aceste motive, al doilea motiv de recurs invocat de Mallis și alții trebuie respins.

D –    Cu privire la al patrulea motiv

1.      Argumentele părților

136. Prin intermediul celui de al patrulea motiv, Mallis și alții au în vedere obligarea lor la plata cheltuielilor de judecată în primă instanță și susțin că, în cazul în care recursul va fi admis, nu ar trebui obligați la plata cheltuielilor de judecată efectuate în primă instanță.

137. Comisia arată că cererea de plată a cheltuielilor de procedură este formulată în mod eronat de recurenți drept motiv de recurs.

138. BCE arată că acest motiv urmărește întârzierea punerii în aplicare a ordonanțelor atacate și amintește în această privință că, în temeiul articolului 278 din TFUE și al articolului 60 primul paragraf din Statutul Curții, recursul nu are efect suspensiv.

2.      Apreciere

139. Astfel cum a reținut Curtea la punctul 65 din Ordonanța Schmoldt și alții/Comisia (C‑342/04 P, EU:C:2005:562), „în temeiul articolului 58 al doilea paragraf din Statutul Curții, «recursul nu poate privi exclusiv taxele și cheltuielile de judecată». În plus, potrivit unei jurisprudențe constante, în ipoteza în care toate celelalte motive ale unui recurs au fost respinse, concluziile privind pretinsa nelegalitate a deciziei Tribunalului cu privire la cheltuielile de judecată trebuie respinse ca inadmisibile, în temeiul acestei dispoziții”(53).

140. Întrucât al patrulea motiv privește exclusiv cheltuielile de judecată, iar celelalte motive trebuie respinse, al patrulea motiv trebuie respins de asemenea ca inadmisibil.

VII – Concluzie

141. Având în vedere considerațiile care precedă, propunem Curții:

–        să respingă recursurile și

–        să îi oblige pe Konstantinos Mallis, pe Elli Konstantinou Malli, Tameio Pronoias Prosopikou Trapezis Kyprou, pe Petros Chatzithoma, pe Elenitsa Chatzithoma, pe Lella Chatziioannou și pe Marinos Nikolaou la suportarea propriilor cheltuieli de judecată, precum și a celor efectuate de Comisie și de BCE, în mod egal.


1 – Limba originală: franceza.


2 – Textul integral al Protocolului de acord este disponibil în limba engleză pe site‑ul internet al Ministerului Finanțelor (Ypourgeío Oikonomikón) din Republica Cipru, la următoarea adresă: http://www.mof.gov.cy/mof/mof.nsf/All/B331D12F3608B009C2257D5D00239594/$file/Memorandum%20of%20Understanding%20April%202013.pdf


3 –      Traducere neoficială.


4 –      Trapeza Kyprou Dimosia Etairia Ltd este adesea denumită cu numele sau inițialele sale în limba engleză, și anume „Bank of Cyprus” sau „BoC”.


5 –      Facem referire la denumirea în limba greacă a Cyprus Popular Bank Public Co. Ltd, „Laïki” („popular” în limba greacă).


6 – JO L 141, p. 32.


7 – JO L 140, p. 1. Împreună cu Regulamentul (UE) nr. 473/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 mai 2013 privind dispozițiile comune pentru monitorizarea și evaluarea proiectelor de planuri bugetare și pentru asigurarea corectării deficitelor excesive ale statelor membre din zona euro (JO L 140, p. 11), Regulamentul nr. 472/2013 face parte din reforma denumită „two‑pack”, care urmărește să consolideze integrarea economică și convergența dintre statele membre din zona euro.


8 – JO L 250, p. 40.


9 – Textul integral al declarației în litigiu este disponibil în numai limba engleză pe site‑ul internet al Comisiei (http://ec.europa.eu/spain/pdf/acuerdo‑eurogrupo‑chipre.pdf) și pe cel al Consiliului (http://www.consilium.europa.eu/uedocs/cms_Data/docs/pressdata/en/ecofin/136487.pdf).


10 – Este vorba despre To peri diasosis me idia mesa tis Trapezas Kyprou Dimosias Etaireias Ltd Diatagma tou 2013, Kanonistiki Dioikitiki Praxi No. 103 [Decretul din 2013 privind reorganizarea prin mijloace proprii a Trapeza Kyprou, actul administrativ cu caracter normativ nr. 103 (Decretul nr. 103), EE, anexa III(I), nr. 4645, 29 martie 2013, p. 769-780] și despre To Peri tis Polisis Orismenon Ergasion tis Cyprus Popular Bank Public Co. Ltd Diatagma tou 2013, Kanonistiki Dioikitiki Praxi No. 104 [Decretul din 2013 privind vânzarea anumitor activități ale Laïki, actul administrativ cu caracter normativ nr. 104 (Decretul nr. 104), EE, anexa III(I), nr. 4645, 29 martie 2013, p. 781-788].


11 – Această procedură de reorganizare este denumită adesea „haircut” (reducere) a depozitelor bancare sau „bail‑in” al băncilor cipriote. Termenul „bail‑out” desemnează o operațiune de salvare în sarcina investitorilor externi și a contribuabilului. Termenul „bail‑in”, în schimb, desemnează o operațiune de salvare în care creditorii unei bănci sunt obligați să accepte reducerea unei părți din creanța lor.


12 – A se vedea punctul 37 din ordonanțele atacate.


13 – Articolul 1 din Protocolul nr. 14.


14 – Punctul 44 din ordonanțele atacate.


15 – Punctul 61 din ordonanțele atacate.


16 – A se vedea Decizia 2009/937/UE a Consiliului din 1 decembrie 2009 de adoptare a regulamentului său de procedură (JO L 325, p. 35).


17 – Afaceri Generale; Afaceri Externe; Afaceri Economice și Financiare; Justiție și Afaceri Interne; Ocuparea Forței de Muncă, Politică Socială, Sănătate și Consumatori; Competitivitate (piață internă, industrie și cercetare); Transporturi, Telecomunicații și Energie; Agricultură și Pescuit; Mediu; Educație, Tineret și Cultură.


18 – A se vedea site‑ul internet al Consiliului, la adresa următoare: http://www.consilium.europa.eu/fr/council‑eu/eurogroup/.


19 – Grupul de lucru Eurogrup este o entitate care pregătește reuniunile Eurogrupului, cuprinzând reprezentanții din cadrul Comitetului Economic și Financiar ai statelor membre care fac parte din zona euro, Comisia și BCE.


20 – A se vedea site‑ul internet al Consiliului, la adresa următoare: http://www.consilium.europa.eu/fr/council‑eu/eurogroup/eurogroup‑working‑group/.


21 – Articolul 1 din Protocolul nr. 14.


22 – A se vedea Hotărârea Elitaliana/Eulex Kosovo (C‑439/13 P, EU:C:2015:753, punctele 58 și 59).


23 – Remarcăm că Curtea de Conturi nu este menționată la articolul 263 primul paragraf TFUE, cu toate că este, astfel cum prevede articolul 13 alineatul (1) TUE, o instituție a Uniunii și nu doar un organ, oficiu sau agenție a acesteia. Problema dacă instituțiile trebuie a fortiori considerate ca fiind organe, oficii sau agenții ale Uniunii sau dacă această lacună este o omisiune sau expresia faptului că acțiunile acestora nu se pretează unei acțiuni în anulare nu s‑a ridicat încă.


24 – A se vedea în acest sens Concluziile avocatului general Jääskinen prezentate în cauza Elitaliana/Eulex Kosovo (C‑439/13 P, EU:C:2014:2416, punctul 51): „chiar în absența unei dispoziții exprese care conferă entității în cauză o personalitate juridică, considerăm că modul de redactare a articolului 263 al cincilea paragraf TFUE creează o prezumție foarte puternică în sensul că, în cazul în care instituțiile instituie o entitate care poate adopta decizii privind indivizii, trebuie să existe totuși o cale de atac”.


25 – A se vedea de asemenea punctul 105 din această hotărâre.


26 – Articolul 13 alineatul (5) din Tratatul MES.


27 – Participarea la reuniunile consiliului guvernatorilor în calitate de observatori, negocierea, semnarea și monitorizarea punerii în aplicare a protocolului de acord de către statul membru respectiv.


28 – A se vedea Hotărârea Pringle (C‑370/12, EU:C:2012:756, punctele 170-176).


29 – A se vedea de asemenea Hotărârea Pringle (C‑370/12, EU:C:2012:756, punctul 174).


30 – A se vedea, în cazul Republicii Cipru, Decizia 2013/236, al cărei articol 2 alineatul (6) litera (d) prevede că „[p]rogramul de [ajustare macroeconomică] prevede următoarele măsuri și rezultate: […] să se ia măsuri pentru reducerea la minimum a costurilor suportate de contribuabili pentru restructurarea bancară”. Această reducere a costurilor pentru contribuabili implică în mod necesar participarea depunătorilor și, prin urmare, reducerea depozitelor bancare. A se vedea de asemenea, în cazul Republicii Elene, Decizia 2010/320/UE a Consiliului din 8 iunie 2010 adresată Greciei în vederea consolidării și a aprofundării supravegherii fiscale și de notificare a Greciei să ia măsuri de reducere a deficitului considerate necesare pentru remedierea situației de deficit excesiv (JO L 145, p. 6), cu modificările ulterioare, precum și Decizia 2011/734/UE a Consiliului din 12 iulie 2011 adresată Greciei în vederea consolidării și a aprofundării supravegherii fiscale și de notificare a Greciei să ia măsuri de reducere a deficitului considerate necesare pentru remedierea situației de deficit excesiv (JO L 296, p. 38), cu modificările ulterioare.


31 – A se vedea Symvoulio tis Epikrateias (Consiliul de Stat) (Adunarea Plenară) 668/2012, punctul 27, și Symvoulio tis Epikrateias (Consiliul de Stat) (Adunarea Plenară) 2307/2014, punctul 19.


32 – A se vedea Symvoulio tis Epikrateias (Consiliul de Stat) (Adunarea Plenară) 668/2012, punctul 27, și Symvoulio tis Epikrateias (Consiliul de Stat) (Adunarea Plenară) 2307/2014, punctul 19.


33 – A se vedea Symvoulio tis Epikrateias (Consiliul de Stat) (Adunarea Plenară) 668/2012, punctul 27.


34 – Neatacate în fața Curții.


35 – Prin definiție, nu era necesar să se examineze dacă reclamanții erau vizați în mod direct, întrucât condițiile sunt cumulative. Totuși, în opinia noastră, în aceste dosare reclamanții nu puteau fi considerați nici ca fiind vizați în mod individual.


36 – În ceea ce privește prezenta cauză, trebuie arătat că, potrivit jurisprudenței Anotato Dikastirio Kyprou (Curtea Supremă a Republicii Cipru), depunătorii afectați de reducerea conturilor lor nu au interesul de a exercita o acțiune în anulare împotriva Decretelor nr. 103 și nr. 104, întrucât aceste decrete nu vizează raporturile dintre stat și particulari, ci se adresează băncilor în cauză, și anume Laïki și Trapeza Kyprou (Hotărârea Myrto Christodoulou și alții împotriva Kentriki Trapeza Kyprou și alții, cauza nr. 553/2013 și altele, 7 iunie 2013, și Hotărârea Vias Dimitriou și alții împotriva Kentriki Trapeza Kyprou și alții, cauza nr. 1034/2013 și altele, 9 octombrie 2014). Potrivit acestei jurisprudențe, depunătorii, în temeiul raportului lor contractual cu banca, pot formula o acțiune în despăgubire împotriva acesteia la instanțele civile, procedură în care Republica Cipru ar putea fi chemată să intervină. În acest context, problema legalității Decretelor nr. 103 și nr. 104 și a compatibilității lor cu dreptul Uniunii s‑ar putea ridica pentru a stabili răspunderea civilă a băncii și a statului. La prima vedere, acest fapt nu pare suficient în ceea ce privește conformitatea cu cerințele articolului 19 TUE.


37 – A se vedea articolul 15 din Regulamentul nr. 472/2013.


38 – Considerentul (6) al Deciziei de punere în aplicare 2013/463.


39 – A se vedea punctul 90 din prezentele concluzii.


40 – A se vedea nota de subsol 36 din prezentele concluzii.


41 – A se vedea Ordonanța Comisia/BEI (85/86, EU:C:1986:292).


42 – A se vedea Ordonanța Comisia/BEI (85/86, EU:C:1986:292, punctul 6).


43 – A se vedea Hotărârea Spania și Finlanda/Parlamentul și Consiliul (C‑184/02 și C‑223/02, EU:C:2004:497).


44 – A se vedea Hotărârea Spania și Finlanda/Parlamentul și Consiliul (C‑184/02 și C‑223/02, EU:C:2004:497, punctul 17).


45 – A se vedea punctul 110 din prezentele concluzii.


46 – A se vedea punctele 19 și 20 din Hotărârea Parlamentul/Consiliul și Comisia (C‑181/91 și C‑248/91, EU:C:1993:271), în care Curtea a respins argumentul potrivit căruia faptul că Comisia era însărcinată cu gestionarea unui ajutor special pentru Bangladesh era suficient pentru a imputa Consiliului decizia reprezentanților statelor membre de acordare a acestui ajutor, deoarece „articolul 155 a patra liniuță din Tratatul [CE] nu exclude posibilitatea ca statele membre să încredințeze Comisiei sarcina de a coordona o acțiune comună a acestora în temeiul unui act adoptat în cadrul consiliului reunit al reprezentanților lor”.


47 – Ordonanța Schneider Electric/Comisia (C‑188/06 P, EU:C:2007:158, punctul 64). A se vedea de asemenea în acest sens Hotărârile Dansk Rørindustri și alții/Comisia (C‑189/02 P, C‑202/02 P, C‑205/02 P-C‑208/02 P și C‑213/02 P, EU:C:2005:408, punctul 148) și OAPI/Celltech (C‑273/05 P, EU:C:2007:224, punctele 56 și 57), precum și Ordonanța Piau/Comisia (C‑171/05 P, EU:C:2006:149, punctul 86).


48 – „Eurogrupul a ajuns la un acord cu autoritățile cipriote în privința elementelor esențiale ale unui viitor program macroeconomic de ajustare. Acest acord are susținerea tuturor statelor membre a căror monedă este euro, precum și a [Comisiei, a BCE și a FMI] […]. Eurogrupul solicită autorităților cipriote și Comisiei, în colaborare cu BCE și cu FMI, să finalizeze protocolul de acord la nivelul serviciilor respective pentru începutul lunii aprilie […].”


49 – A se vedea punctele 30 și 31 din prezentele concluzii.


50 – A se vedea punctele 25-29 din prezentele concluzii.


51 – A se vedea punctele 32-35 din prezentele concluzii.


52 – A se vedea prin analogie Symvoulio tis Epikrateias (Consiliul de Stat) (Adunarea Plenară) 668/2012, punctul 27, și Symvoulio tis Epikrateias (Consiliul de Stat) (Adunarea Plenară) 2307/2014, punctul 19, precum și punctele 86-88 din prezentele concluzii.


53 – A se vedea de asemenea, în acest sens, Hotărârile Henrichs/Comisia (C‑396/93 P, EU:C:1995:280, punctele 65 și 66), Comisia și France/TF1 (C‑302/99 P și C‑308/99 P, EU:C:2001:408, punctul 31), Freistaat Sachsen și alții/Comisia (C‑57/00 P și C‑61/00 P, EU:C:2003:510, punctul 124), precum și Tralli/BCE (C‑301/02 P, EU:C:2005:306, punctul 88).