Cauza T‑93/18
International Skating Union
împotriva
Comisiei Europene
Hotărârea Tribunalului (Camera a patra extinsă) din 16 decembrie 2020
„Concurență – Asociere de întreprinderi – Competiții de patinaj de viteză – Decizie de constatare a unei încălcări a articolului 101 TFUE – Reglementare a unei federații sportive – Conciliere între dreptul concurenței și specificitatea sportului – Pariuri sportive – Curtea de arbitraj sportiv – Orientări privind calcularea amenzilor – Domeniul de aplicare teritorial al articolului 101 TFUE – Restrângere a concurenței prin obiect – Măsuri corective”
1. Acțiune în anulare – Motive – Nemotivare sau insuficiența motivării – Examinare – Limitare numai la argumentele care nu repun în discuție temeinicia deciziei atacate
(art. 263 și 296 TFUE)
(a se vedea punctele 53 și 54)
2. Acte ale instituțiilor – Motivare – Obligație – Conținut – Decizie de aplicare a normelor de concurență – Decizie a Comisiei prin care se constată o încălcare și prin care se dispun măsuri corective – Motive pretins contradictorii
(art. 263 și 296 TFUE)
(a se vedea punctele 56-61)
3. Înțelegeri – Decizii ale unor asocieri de întreprinderi – Noțiune – Reglementare a unei federații sportive internaționale privind participarea sportivilor afiliați la competiții
(art. 101 TFUE)
(a se vedea punctele 69-75)
4. Înțelegeri – Atingere adusă concurenței – Reglementare a unei federații sportive internaționale care dispune de o putere de autorizare – Calificare drept restrângere prin obiect – Grad suficient de nocivitate – Criterii de apreciere – Conținutul și obiectivul, precum și contextul reglementării – Sancțiuni de neeligibilitate în cazul participării sportivilor afiliați la o competiție neautorizată – Restrângeri inerente urmăririi unor obiective legitime și proporționale – Luare în considerare a caracteristicilor specifice ale sportului în general, precum și a funcției sale sociale și educative
[art. 101 și art. 165 alin. (1) TFUE]
(a se vedea punctele 77-79, 82, 100 și 106)
5. Înțelegeri – Atingere adusă concurenței – Reglementare a unei federații sportive internaționale care dispune de o putere de autorizare – Calificare drept restrângere prin obiect – Grad suficient de nocivitate – Apreciere – Norme care urmăresc să protejeze integritatea unei discipline sportive de riscurile legate de pariuri și să garanteze respectarea unor standarde comune în competițiile sportive – Norme care urmăresc obiective legitime – Exercitare discreționară a puterii de autorizare de către federația sportivă internațională – Caracter disproporționat al sancțiunilor aplicabile sportivilor – Restrângere prin obiect
[art. 101 și art. 165 alin. (1) TFUE]
(a se vedea punctele 85-89, 91-95, 100, 101, 106, 108 și 109)
6. Concurență – Normele Uniunii – Domeniu de aplicare teritorial – Competența Comisiei – Criteriul efectului imediat, substanțial și previzibil al unei înțelegeri – Apreciere
(art. 101 TFUE)
(a se vedea punctele 125-130)
7. Concurență – Procedură administrativă – Încetarea încălcărilor – Competența Comisiei – Somații adresate întreprinderilor – Limite – Obligația de modificare a unei norme distincte de cea care constituie încălcarea constatată – Regulamentul de arbitraj al unei federații sportive internaționale – Analogie cu circumstanțele agravante – Inadmisibilitate
(art. 101 TFUE; Comunicarea 2006/C 210/02 a Comisiei, punctul 28)
(a se vedea punctele 143-161)
8. Concurență – Procedură administrativă – Încetarea încălcărilor – Competența Comisiei – Somații adresate întreprinderilor – Identificare a unor mijloace apte să pună efectiv capăt încălcării constatate – Limite
[articolul 101 TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 7 alin. (1)]
(a se vedea punctele 167-172)
Rezumat
Tribunalul confirmă că normele Uniunii Internaționale de Patinaj (UIP) care prevăd sancțiuni severe împotriva atleților care participă la probe de patinaj de viteză nerecunoscute de aceasta sunt contrare normelor Uniunii Europene în materie de concurență
În schimb, Comisia a contestat în mod eronat Regulamentul de arbitraj al UIP
International Skating Union (Uniunea Internațională de Patinaj, denumită în continuare „UIP”) este singura federație sportivă internațională recunoscută de Comitetul Internațional Olimpic (CIO) pentru a asigura reglementarea și administrarea patinajului artistic, precum și a patinajului de viteză. UIP desfășoară de asemenea o activitate comercială care constă în organizarea diferitor probe de patinaj de viteză în cadrul celor mai importante competiții internaționale, cum ar fi Campionatele Europene și Campionatele Mondiale, precum și Jocurile Olimpice de Iarnă.
În anul 2014, societatea coreeană Icederby International Co. Ltd preconiza organizarea în Dubai (Emiratele Arabe Unite) a unei competiții de patinaj de viteză care presupunea probe într‑un nou format. Întrucât UIP nu a autorizat acest eveniment, societatea organizatoare menționată a întâmpinat dificultăți pentru a se asigura de participarea patinatorilor de viteză profesioniști, ceea ce a determinat‑o să renunțe la acest proiect. Astfel, patinatorii afiliați la federațiile naționale membre ale UIP sunt supuși, prin statutul acesteia din urmă, unui sistem de autorizare prealabilă, care conține norme de eligibilitate. În temeiul acestor norme, în versiunea lor aplicabilă acestei perioade, participarea unui patinator la o competiție neautorizată îl expunea unei sancțiuni constând în excluderea pe viață din orice competiție organizată de UIP.
Sesizată cu o plângere formulată de doi patinatori profesioniști neerlandezi, Comisia Europeană a considerat, prin decizia din 8 decembrie 2017(1) (denumită în continuare „decizia atacată”), că normele de eligibilitate ale UIP sunt incompatibile cu normele de concurență ale Uniunii (articolul 101 TFUE) întrucât au ca obiect restrângerea posibilităților patinatorilor de viteză de a participa în mod liber la probe internaționale organizate de terți și, prin urmare, privează acești terți de serviciile atleților care sunt necesare pentru organizarea acestor competiții. În consecință, Comisia a dispus ca, sub sancțiunea unor penalități cu titlu cominatoriu, UIP să înceteze încălcarea astfel constatată, fără să îi aplice însă o amendă.
UIP a contestat decizia atacată în fața Tribunalului. Tribunalul, chemat să se pronunțe pentru prima dată cu privire la o decizie a Comisiei prin care se constată neconformitatea unei reglementări adoptate de o federație sportivă cu dreptul concurenței al Uniunii, confirmă temeinicia calificării drept restrângere a concurenței prin obiect reținută de Comisie în privința reglementării în cauză, însă anulează în parte decizia atacată, în partea referitoare la măsurile corective impuse UIP.
Aprecierea Tribunalului
În primul rând, Tribunalul statuează că în mod întemeiat Comisia a concluzionat că normele de eligibilitate au ca obiect restrângerea concurenței în sensul articolului 101 TFUE.
În această privință, Tribunalul constată mai întâi că situația în care se află UIP este susceptibilă să dea naștere unui conflict de interese. Astfel, pe de o parte, UIP exercită o funcție normativă, în temeiul căreia dispune de puterea de a edicta norme în disciplinele care sunt de competența sa și prin aceasta de a autoriza competițiile organizate de terți, în timp ce, pe de altă parte, în cadrul activității sale comerciale, organizează ea însăși cele mai importante competiții de patinaj de viteză la care patinatorii profesioniști trebuie să participe pentru a‑și câștiga existența. În acest sens, Tribunalul consideră că obligațiile care se impun unei federații sportive în exercitarea funcției sale normative în temeiul articolului 101 TFUE sunt cele consacrate în mod constant în jurisprudența privind aplicarea articolelor 102 și 106 TFUE(2), astfel încât ,în aceste condiții, UIP este obligată să se asigure, în cadrul examinării cererilor de autorizare, că terții organizatori de competiții de patinaj de viteză nu sunt privați în mod nejustificat de accesul pe piața relevantă, astfel încât concurența pe această piață să fie denaturată.
Acestea fiind precizate, Tribunalul examinează deci aprecierea Comisiei cu privire la normele de eligibilitate. El constată de la bun început că acestea din urmă nu menționează în mod expres obiectivele legitime pe care le‑ar urmări și nu prevăd criterii de autorizare, de altfel neexhaustive, decât din anul 2015. În aceste condiții, nu toate cerințele aplicate de la această dată pot fi considerate criterii de autorizare clar definite, transparente, nediscriminatorii, verificabile și care pot garanta ca atare organizatorilor de competiții un acces efectiv la piața relevantă. În consecință, Tribunalul reține că UIP păstrase, inclusiv după adoptarea criteriilor de autorizare în anul 2015, o marjă largă de apreciere pentru a refuza autorizarea competițiilor propuse de terți.
Pe de altă parte, în ceea ce privește regimul sancțiunilor, Tribunalul subliniază că severitatea sancțiunilor prevăzute este un element deosebit de relevant în cercetarea eventualelor obstacole din calea bunei funcționări a concurenței pe piața relevantă. Prin urmare, o asemenea severitate poate descuraja atleții să participe la competiții neautorizate de UIP, inclusiv în cazul în care niciun motiv legitim nu justifică un asemenea refuz al autorizării. În speță, Tribunalul apreciază că sancțiunile prevăzute de normele de eligibilitate, chiar și după relaxarea regimului intervenită în anul 2016, au un caracter disproporționat. Astfel, de la această dată, nu numai că în continuare categoriile de încălcări sunt definite în mod necorespunzător, ci și durata sancțiunilor aplicabile în special în cazul participării la competiții terțe neautorizate este în continuare severă ținând seama de durata medie a carierei unui patinator.
În sfârșit, Tribunalul examinează aprecierea Comisiei în ceea ce privește obiectivele urmărite prin normele de eligibilitate. În acest sens, Tribunalul amintește că protecția integrității sportului constituie un obiectiv legitim recunoscut la articolul 165 TFUE. Tribunalul admite, în consecință, că UIP în mod legitim a edictat norme care urmăresc atât să evite posibilitatea ca pariurile sportive să creeze riscuri de manipulare, cât și să asigure conformitatea competițiilor sportive cu standarde comune. Totuși, în speță nu este mai puțin adevărat că normele adoptate de UIP depășesc ceea ce este necesar pentru atingerea acestor obiective și, prin urmare, nu sunt proporționale cu aceste obiective. În consecință, Comisia a considerat în mod întemeiat că restrângerile care decurg din sistemul de autorizare prealabilă nu pot fi justificate de obiectivele în discuție.
Ținând seama de ansamblul acestor considerații, Comisia a concluzionat în mod întemeiat că normele de eligibilitate prezintă un nivel suficient de nocivitate, în special având în vedere conținutul lor, pentru a se considera că restrâng concurența prin obiect.
În al doilea rând, Tribunalul se pronunță cu privire la legalitatea măsurilor corective impuse prin decizia atacată pentru a înceta încălcarea constatată și admite în parte concluziile în anulare ale reclamantei în acest sens, în măsura în care Comisia a solicitat, sub sancțiunea unor penalități cu titlu cominatoriu, modificarea substanțială a Regulamentului de arbitraj al UIP în cazul menținerii sistemului de autorizare prealabilă.
În această privință, Tribunalul subliniază că Comisia a apreciat că acest regulament de arbitraj, care conferă Curții de arbitraj sportiv din Lausanne (Elveția) o competență exclusivă de a soluționa acțiunile îndreptate împotriva deciziilor de neeligibilitate și conferă un caracter obligatoriu unui asemenea arbitraj, consolidează restrângerile concurenței generate de normele de eligibilitate. În măsura în care Comisia s‑ar fi inspirat în această privință din Orientările privind calcularea amenzilor(3), mai exact din noțiunea de „circumstanță agravantă” care figurează în acestea, Tribunalul subliniază că numai comportamentele sau circumstanțele ilicite care fac încălcarea mai dăunătoare pot justifica o agravare a amenzii aplicate pentru o încălcare a dreptului concurenței al Uniunii. Or, în speță, Tribunalul consideră că asemenea circumstanțe ilicite nu există. Comisia nu putea, așadar, să aprecieze că Regulamentul de arbitraj al UIP constituie o circumstanță agravantă.