HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a treia)
15 iulie 2015(*)
„Concurență – Procedură administrativă – Piața europeană a sticlei auto – Publicarea unei decizii de constatare a unei încălcări a articolului 81 CE – Respingerea unei cereri de aplicare a regimului de confidențialitate unor informații pe care Comisia intenționează să le publice – Obligația de motivare – Confidențialitate – Secret profesional – Program de clemență – Încredere legitimă – Egalitate de tratament”
În cauza T‑465/12,
AGC Glass Europe SA, cu sediul în Bruxelles (Belgia),
AGC Automotive Europe SA, cu sediul în Fleurus (Belgia),
AGC France SAS, cu sediul în Boussois (Franța),
AGC Flat Glass Italia Srl, cu sediul în Cuneo (Italia),
AGC Glass UK Ltd, cu sediul în Northampton (Regatul Unit),
AGC Glass Germany GmbH, cu sediul în Wegberg (Germania),
reprezentate de L. Garzaniti, de J. Blockx, de P. Niggemann, de A. Burckett St Laurent, avocați, și de S. Ryan, solicitor,
reclamante,
împotriva
Comisiei Europene, reprezentată de M. Kellerbauer, de G. Meessen și de P. Van Nuffel, în calitate de agenți,
pârâtă,
având ca obiect o cerere de anulare a Deciziei C(2012) 5719 final a Comisiei din 6 august 2012 prin care se respinge o cerere de aplicare a regimului de confidențialitate formulată de AGC Glass Europe SA, de AGC Automotive Europe SA, de AGC France SAS, de AGC Flat Glass Italia Srl, de AGC Glass UK Ltd și de AGC Glass Germany GmbH, conform articolului 8 din Decizia 2011/695/UE a președintelui Comisiei din 13 octombrie 2011 privind funcția și mandatul consilierului‑auditor în anumite proceduri în domeniul concurenței (cazul COMP/39.125 – Sticlă auto),
TRIBUNALUL (Camera a treia),
compus din domnii S. Papasavvas, președinte, N. J. Forwood (raportor) și E. Bieliūnas, judecători,
grefier: domnul L. Grzegorczyk, administrator,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 2 martie 2015,
pronunță prezenta
Hotărâre(1)
Istoricul cauzei
1 La 12 noiembrie 2008, Comisia Comunităților Europene a adoptat Decizia C(2008) 6815 final privind o procedură de aplicare a articolului 81 [CE] și a articolului 53 din Acordul privind SEE împotriva mai multor producători de sticlă auto, printre care reclamantele, AGC Glass Europe SA, AGC Automotive Europe SA, AGC France SAS, AGC Flat Glass Italia Srl, AGC Glass UK Ltd și AGC Glass Germany GmbH (cazul COMP/39.125 – Sticlă auto) (denumită în continuare „Decizia sticlă auto”).
2 Comisia a constatat printre altele că destinatarele Deciziei sticlă auto încălcaseră articolul 81 CE și articolul 53 din Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) prin participarea, în diferite perioade cuprinse între luna martie 1998 și luna martie 2003, la un ansamblu de acorduri și practici concertate anticoncurențiale în sectorul sticlei auto în SEE.
3 Potrivit Deciziei sticlă auto, este vorba despre o încălcare unică și continuă constând într‑o alocare concertată a contractelor privind furnizarea de geamuri de automobile sau de ansambluri de geamuri, cuprinzând în general un parbriz, o lunetă și geamuri laterale, către principalii constructori de automobile din SEE. Această concertare, potrivit Comisiei, a luat forma unei coordonări a politicilor de stabilire a prețurilor și a strategiilor de aprovizionare a clientelei, vizând menținerea unei stabilități globale a pozițiilor părților la înțelegere pe piața relevantă. Această stabilitate ar fi fost căutată în special prin mecanisme de corecție, puse în aplicare atunci când concertările nu conduceau la rezultatele anticipate.
4 Prin scrisoarea din 25 martie 2009, Direcția Generală (DG) Concurență a Comisiei a informat reclamantele cu privire la intenția sa de a publica, în conformitate cu articolul 30 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele 81 [CE] și 82 [CE] (JO 2003, L 1, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 167), o versiune neconfidențială a Deciziei sticlă auto pe site‑ul său internet în limbile autentice în speță, și anume engleza, franceza și neerlandeza. În plus, DG Concurență a invitat reclamantele să identifice eventualele informații confidențiale sau care constituie secret de afaceri și să își motiveze aprecierea în această privință.
5 În urma unei corespondențe cu reclamantele, DG Concurență a adoptat, în decembrie 2011, versiunea neconfidențială a Deciziei sticlă auto pentru publicarea pe site‑ul internet al Comisiei. Din această corespondență rezultă că DG Concurență nu a admis cererile reclamantelor privind ocultarea informațiilor cuprinse în 246 de considerente și în 122 de note de subsol din Decizia sticlă auto.
6 Potrivit DG Concurență, aceste informații pot fi împărțite în trei categorii. Prima categorie cuprinde numele clienților și descrierea produselor în cauză, precum și orice informație de natură să identifice un client (denumite în continuare „informații din categoria I”). A doua categorie cuprinde cantitățile de piese livrate, atribuirea cotelor către fiecare constructor de automobile, acordurile privind prețurile, calculul și variațiile acestora și, în sfârșit, cifrele și procentajele privind alocarea clienților între membrii înțelegerii (denumite în continuare „informații din categoria II”). A treia categorie conține informații de ordin pur administrativ care constau în trimiterea la documente din dosar (denumite în continuare „informații din categoria III”).
7 Reclamantele s‑au adresat consilierului‑auditor la 20 ianuarie 2012 conform articolului 9 din Decizia 2001/462/CE, CECO a Comisiei din 23 mai 2001 privind mandatul consilierilor‑auditori în anumite proceduri în domeniul concurenței (JO L 162, p. 21, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 108), opunându‑se publicării informațiilor din categoriile I și II, precum și publicării unei părți dintr‑o frază care face parte din considerentul (726) al Deciziei sticlă auto. Prin scrisoarea din 21 mai 2012, reclamantele și‑au retras cererea în ceea ce privește informațiile din categoria II.
Decizia atacată
8 Consilierul‑auditor s‑a pronunțat cu privire la cererea reclamantelor prin Decizia C(2012) 5719 final a Comisiei din 6 august 2012 de respingere a cererii de aplicare a regimului de confidențialitate formulate de reclamante, adoptată în temeiul articolului 8 din Decizia 2011/695/UE a președintelui Comisiei din 13 octombrie 2011 privind funcția și mandatul consilierului‑auditor în anumite proceduri în domeniul concurenței (cazul COMP/39.125 – Sticlă auto) (denumită în continuare „decizia atacată”).
9 Ca remarci preliminare, în primul rând, consilierul‑auditor a arătat că Comunicarea Comisiei privind imunitatea la amenzi și reducerea cuantumului amenzilor în cauzele referitoare la înțelegeri (JO 2006, C 298, p. 17, Ediție specială, 08/vol. 5, p. 3, denumită în continuare „Comunicarea privind cooperarea din 2006”) nu crea reclamantei o încredere legitimă care să împiedice Comisia să procedeze la publicarea informațiilor care nu intră sub incidența secretului profesional. În plus, interesul reclamantelor pentru ca detaliile comportamentului lor care nu sunt acoperite de secretul menționat să nu fie divulgate nu ar merita nicio protecție specială. Consilierul‑auditor nu ar avea, de altfel, competența de a se pronunța cu privire la oportunitatea unei publicări a informațiilor neconfidențiale și nici cu privire la efectele negative rezultate din politica generală a Comisiei în această privință [considerentele (12)-(14) și (19) ale deciziei atacate].
10 În al doilea rând, consilierul‑auditor a respins argumentul potrivit căruia Comisia ar fi ținută de practica sa anterioară referitoare la limitele publicării. Consilierul‑auditor a amintit, pe de altă parte, că publicarea avută în vedere nu includea sursa declarațiilor de clemență și nici alte documente prezentate în acest cadru, subliniind că nu avea competența să se pronunțe asupra limitelor publicării avute în vedere în lumina principiului egalității de tratament ținând seama de calitatea de solicitante ale clemenței pe care o aveau reclamantele [considerentele (16)-(18) ale deciziei atacate].
11 Reiese din considerentul (21) al deciziei atacate că aceasta se bazează în esență pe examinarea a două argumente invocate de reclamante. Primul argument, examinat în considerentele (22)-(35) ale deciziei atacate, privește caracterul confidențial al informațiilor în litigiu ca atare, iar al doilea argument, examinat în considerentele (36)-(45) ale deciziei atacate, privește protecția identității persoanelor fizice.
12 În ceea ce privește primul argument, consilierul‑auditor a considerat, în primul rând, că informațiile din categoria I, privind numele clienților și descrierea produselor în cauză, erau cunoscute, prin natura lor și ținând seama de particularitățile pieței sticlei auto, în afara reclamantelor, în al doilea rând, că aceste informații erau istorice și, în al treilea rând, că vizau chiar esența încălcării, divulgarea lor fiind, de altfel, dictată de interesele persoanelor lezate [considerentele (24)-(29) ale deciziei atacate]. În plus, întrucât reclamantele prezentaseră argumente specifice vizând stabilirea caracterului confidențial al acestor informații, în pofida caracteristicilor lor generale precum cele descrise mai sus, consilierul‑auditor a concluzionat, la capătul unei analize care a ținut seama de trei condiții cumulative, că informațiile din categoria I nu intrau sub incidența secretului profesional [considerentul (30) ultima teză‑considerentul (35) ale deciziei atacate].
13 În ceea ce privește al doilea argument, consilierul‑auditor s‑a întemeiat pe articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date (JO L 8, p. 1, Ediție specială, 13/vol. 30, p. 142) și a acceptat aplicarea regimului de confidențialitate informațiilor care figurează în considerentele (115), (128), (132), (252) și (562), precum și în nota de subsol 282 din Decizia sticlă auto [considerentele (36)-(45) și articolul (2) din decizia atacată].
14 Consilierul‑auditor a acceptat de asemenea aplicarea regimului de confidențialitate în ceea ce privește un fragment din considerentul (726) al Deciziei sticlă auto [considerentul (8) și articolul 1 din decizia atacată].
15 Consilierul‑auditor a respins în rest cererea reclamantelor (articolul 3 din decizia atacată).
Procedura și concluziile părților
16 Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 19 octombrie 2012, reclamantele au introdus prezenta acțiune.
17 Prin Ordonanța din 27 noiembrie 2013, președintele Camerei a treia a Tribunalului a respins cererile de intervenție în susținerea concluziilor Comisiei depuse de patru asigurători care activează în sectorul sticlei auto.
18 Reclamantele solicită Tribunalului:
– anularea articolului 3 din decizia atacată;
– obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată;
– dispunerea oricăror alte măsuri adecvate.
19 Comisia solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii;
– obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată.
În drept
20 În susținerea acțiunii lor, reclamantele invocă șase motive întemeiate, respectiv, pe:
– încălcarea articolului 8 din Decizia 2011/695/UE a președintelui Comisiei Europene din 13 octombrie 2011 privind funcția și mandatul consilierului‑auditor în anumite proceduri în domeniul concurenței (JO L 275, p. 29);
– încălcarea principiului protecției încrederii legitime;
– încălcarea principiului egalității de tratament și a obligației de motivare;
– încălcarea principiului bunei administrări;
– încălcarea dispozițiilor referitoare la accesul public la documentele instituțiilor Uniunii;
– încălcarea dispozițiilor privind protecția secretului profesional.
21 Este necesar să se examineze mai întâi al șaselea motiv.
Cu privire la al șaselea motiv, întemeiat pe încălcarea dispozițiilor privind protecția secretului profesional
[omissis]
Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 8 din Decizia 2011/695
55 Reclamantele susțin că, întrucât a refuzat, în considerentele (14), (17) și (19) ale deciziei atacate, să examineze dacă publicarea avută în vedere era conformă cu principiile protecției încrederii legitime și egalității de tratament, consilierul‑auditor s‑a abținut să își exercite competența pe care i‑o atribuie articolul 8 din Decizia 2011/695. În orice caz, întrucât consilierul‑auditor și‑ar fi declinat în mod explicit competența, decizia atacată ar fi afectată de nemotivare în privința acestor principii.
56 În această privință, trebuie să se arate mai întâi că, astfel cum reiese din analiza efectuată în cadrul celui de al șaselea motiv, decizia atacată nu este afectată de nelegalitate în ceea ce privește aprecierile referitoare la caracterul confidențial al informațiilor în litigiu.
57 În continuare, reiese din considerentele (14), (17) și (19) ale deciziei atacate că consilierul‑auditor a operat o distincție între argumentele reclamantelor întemeiate pe caracterul confidențial al informațiilor în litigiu, pe de o parte, și argumentele întemeiate pe încălcarea principiilor care nu au legătură cu secretul profesional, cum ar fi principiul egalității de tratament și principiul protecției încrederii legitime, pe de altă parte.
58 În această privință, consilierul‑auditor a concluzionat în mod întemeiat, în considerentul (14) al deciziei atacate, că argumentele în discuție vizau prin definiție informații care puteau fi publicate ținând seama de limitele pe care le impuneau acțiunii Comisiei articolul 30 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003 și articolul 8 din Decizia 2011/695, și anume informații care nu făceau parte ca atare din sfera secretului profesional. Trebuie amintit că, astfel cum reiese din cuprinsul articolului 8 alineatul (1) din Decizia 2011/695, procedura care poate conduce la o intervenție a consilierului‑auditor este declanșată „[a]tunci când Comisia intenționează să divulge informații care pot constitui un secret de afaceri sau alte informații confidențiale”. În acest context, consilierul‑auditor a subliniat tot în mod întemeiat marja de apreciere de care se bucură Comisia atunci când această instituție identifică informațiile neconfidențiale care ar putea fi publicate.
59 Pe de altă parte, trebuie subliniat că, astfel cum reiese din cuprinsul articolului 8 alineatul (2) din Decizia 2011/695, consilierul‑auditor trebuie să precizeze în decizia sa termenul la expirarea căruia informația în litigiu considerată neconfidențială va fi divulgată, acest termen neputând fi mai scurt de o săptămână. Din această dispoziție rezultă că intervenția consilierului‑auditor constă în aplicarea normelor care protejează întreprinderile prin caracterul confidențial al informației vizate. Astfel, publicarea de către DG Concurență a unei informații acoperite de secretul profesional anihilează în mod definitiv protecția specifică acordată acestui tip de informație. Intervenția consilierului‑auditor vizează, așadar, să adauge o etapă de control suplimentară din partea unui organ independent de DG Concurență. Acest organ este, în plus, obligat să amâne intrarea în vigoare a deciziei sale, dând astfel întreprinderii în cauză posibilitatea de a sesiza judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii pentru a obține suspendarea executării dacă sunt îndeplinite condițiile pentru aceasta. În consecință, trebuie să se realizeze o distincție între aplicarea normelor de drept privind caracterul confidențial al informației ca atare, pe de o parte, și cele invocate cu scopul de a obține un tratament confidențial al informației independent de aspectul dacă aceasta este prin natura sa confidențială, pe de altă parte. În această privință, astfel cum arată Comisia, presupunând că publicarea unei informații care nu este acoperită de secretul profesional poate constitui o încălcare a unei norme din a doua dintre categoriile sus‑menționate, această împrejurare nu face ca protecția acordată de normele privind secretul menționat să devină iluzorie. O asemenea încălcare, în cazul în care este stabilită, poate da naștere unor măsuri corective adecvate, precum daune interese, dacă sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii extracontractuale a Uniunii. În consecință, o analiză pe fond a argumentelor în legătură cu această categorie de norme se situează în afara obiectivelor urmărite de mandatul încredințat consilierului‑auditor în temeiul articolului 8 din Decizia 2011/695 (Hotărârea din 28 ianuarie 2015, Evonik Degussa/Comisia, T‑341/12, Rep., EU:T:2015:51, punctul 43) și, prin urmare, aprecierile care figurează la considerentele (14), (17) și (19) nu sunt afectate de nelegalitate.
60 În orice situație, în sfârșit, în considerentele (12), (13) și (16) ale deciziei atacate, consilierul‑auditor a subliniat că reclamantele nu puteau invoca încrederea legitimă sau un alt interes legitim pentru a împiedica Comisia să publice informații neconfidențiale, chiar dacă acestea nu făceau parte din esența deciziei de constatare a încălcării. În plus, consilierul‑auditor a amintit, în considerentul (18) al deciziei atacate, că Comisia acceptase să elimine orice referire de natură să identifice sursa declarațiilor prezentate în procedura de clemență sau a documentelor prezentate în cadrul acestei proceduri, pentru a ține seama în mod corespunzător de calitatea reclamantelor de întreprinderi care au cooperat. În aceste condiții, trebuie să se constate că consilierul‑auditor și‑a formulat aprecierea privind argumentele întemeiate pe încălcarea principiilor protecției încrederii legitime și egalității de tratament, astfel încât, în consecință, decizia atacată nu este, în orice caz, afectată de nemotivare.
61 În consecință, primul motiv trebuie respins.
Cu privire la al doilea și al treilea motiv, întemeiate pe încălcarea principiului protecției încrederii legitime, a principiului egalității de tratament și a obligației de motivare
62 Reclamantele susțin că Comunicările privind cooperarea din 2002 și din 2006 conțin prevederi care dau naștere în privința oricărei întreprinderi care intră în domeniul lor de aplicare unei încrederi legitime cu privire la faptul că informațiile furnizate în mod voluntar vor rămâne confidențiale, în măsura posibilului, chiar și în stadiul publicării deciziei Comisiei. În plus, aceleași comunicări ar oferi asigurări precise cu privire la faptul că elementele publicate vor asigura întreprinderilor care au cooperat, precum reclamantele, o expunere mai redusă la riscurile unor acțiuni civile în raport cu întreprinderile care nu au cooperat. Această încredere, care s‑ar întemeia de asemenea pe articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1049/2001, ar viza nu numai documentele prezentate în cadrul unei proceduri de clemență, ci și informațiile cuprinse în acestea. Or, decizia atacată ar autoriza publicarea identității clienților reclamantelor, și anume a unor elemente furnizate Comisiei în cadrul programului de clemență. Această publicare, ce nu ar fi necesară în scopul aplicării articolului 101 TFUE, ar încălca astfel încrederea legitimă a reclamantelor și le‑ar pune într‑o poziție mai puțin avantajoasă în raport cu întreprinderile care nu au cooperat. Ar rezulta de aici o încălcare a dispozițiilor privind protecția secretului profesional.
63 Reclamantele susțin de asemenea că, în calitate de unice solicitante ale clemenței, ele se află într‑o situație diferită de cea a celorlalte destinatare ale Deciziei sticlă auto. Or, decizia atacată ar permite Comisiei să adopte, în ceea ce privește publicarea identității clienților în cauză, o abordare invariabilă față de toți destinatarii Deciziei sticlă auto. Această împrejurare ar aduce prejudicii în mod disproporționat reclamantelor, întrucât trimiterile la producătorii de vehicule interesați de înțelegere ar viza în majoritatea cazurilor propriii lor clienți. Aceste împrejurări ar da naștere de asemenea unei încălcări a secretului profesional, aprecierile consilierului‑auditor fiind, pe de altă parte, afectate de o eroare vădită de apreciere, precum și de nemotivare.
64 Aceste argumente nu pot fi reținute.
65 Este necesar să se arate de la bun început că aprecierile expuse la punctul 59 de mai sus nu afectează competența instanței Uniunii de a se pronunța asupra unor motive întemeiate pe o încălcare a principiului protecției încrederii legitime sau a principiului egalității de tratament.
66 În această privință, în primul rând, Comunicările privind cooperarea din 2002 și din 2006 nu conțin nicio dispoziție care să susțină argumentația reclamantelor. În special, reiese de la punctele 3-7 din Comunicarea privind cooperarea din 2002, precum și de la punctele 3-5 din Comunicarea privind cooperarea din 2006 că aceste comunicări au ca unic obiect stabilirea condițiilor în care o întreprindere poate obține fie o imunitate la amendă, fie o reducere a cuantumului acesteia. Astfel cum arată Comisia, comunicările în cauză nu prevăd niciun alt avantaj pe care l‑ar putea revendica o întreprindere în schimbul cooperării sale. Regulile enunțate la punctele 8-27 din Comunicarea privind cooperarea din 2002 și la punctele 8-30 din Comunicarea privind cooperarea din 2006 privesc exclusiv cuantumul amenzilor.
67 Această apreciere este confirmată în mod expres la punctul 31 din Comunicarea privind cooperarea din 2002 și la punctul 39 din Comunicarea din 2006 corespondentă. Potrivit textului identic al acestor puncte, faptul că o întreprindere beneficiază de imunitatea la amenzi sau de reducerea cuantumului acestora nu o poate proteja de consecințele de drept civil ale participării sale la o încălcare a articolului 101 TFUE.
68 Desigur, potrivit punctului 6 din Comunicarea privind cooperarea din 2006, „[p]otențialii solicitanți de clemență ar putea fi descurajați să coopereze cu Comisia în temeiul prezentei comunicări, în cazul în care poziția lor în procedurile civile ar deveni mai puțin avantajoasă în comparație cu aceea a întreprinderilor care nu cooperează”.
69 Totuși, această frază trebuie citită în contextul său și în special în lumina frazelor care o precedă, potrivit cărora:
„Pe lângă prezentarea de documente preexistente, întreprinderile pot furniza Comisiei în mod voluntar declarații privind cunoștințele lor cu privire la o înțelegere și la rolul lor în înțelegere, declarații pregătite în mod special pentru a fi prezentate în temeiul acestui program de clemență. Aceste inițiative s‑au dovedit utile în vederea cercetării eficace și a încetării încălcărilor normelor concurențiale și acestea nu ar trebui să fie descurajate prin decizii de prezentare a dovezilor emise în proceduri civile.”
70 În consecință, fragmentul reprodus la punctul 68 de mai sus semnifică faptul că o întreprindere nu poate fi dezavantajată în cadrul acțiunilor civile eventual inițiate împotriva sa numai pentru că a prezentat în mod voluntar Comisiei, în scris, o declarație de clemență, care ar putea face obiectul unei decizii de prezentare a dovezilor. În contextul acestei dorințe de a proteja în special declarațiile de clemență, Comisia și‑a impus, la punctele 31-35 din Comunicarea privind cooperarea din 2006, norme speciale care reglementează modalitățile de formulare a respectivelor declarații, accesul la acestea și utilizarea lor. Or, aceste norme vizează exclusiv documentele și declarațiile, scrise sau înregistrate, primite în conformitate cu Comunicările privind cooperarea din 2002 sau din 2006 și a căror divulgare Comisia consideră în general că aduce atingere protecției obiectivelor activităților de inspecție și de anchetă în sensul articolului 4 din Regulamentul nr. 1049/2001, astfel cum se indică la punctele 32 și 40 din comunicările menționate. Acestea nu au, așadar, nici ca obiect, nici ca efect împiedicarea Comisiei să publice, în decizia sa de închidere a procedurii administrative, informațiile privind descrierea încălcării care i‑au fost prezentate în cadrul programului de clemență și ele nu creează o încredere legitimă în această privință.
71 Astfel, o asemenea publicare, efectuată în temeiul articolului 30 din Regulamentul nr. 1/2003 și, după cum reiese din examinarea celui de al șaselea motiv, cu respectarea secretului profesional, nu compromite încrederea legitimă la care se pot aștepta reclamantele în temeiul Comunicărilor privind cooperarea din 2002 și din 2006, care privește calculul cuantumului amenzii și tratamentul documentelor și al declarațiilor vizate în mod special.
72 În mod corelativ, pentru motivele expuse la punctul 29 de mai sus, articolul 4 din Regulamentul nr. 1049/2001 privește accesul la documentele care fac parte din dosarul investigației, cu excluderea deciziei pe care o adoptă Comisia la finalul procedurii administrative, al cărei conținut este definit în temeiul articolului 30 din Regulamentul nr. 1/2003. Astfel, articolul 4 din Regulamentul nr. 1049/2001 nu poate crea încrederea legitimă a reclamantelor cu privire la conținutul versiunii publice a Deciziei sticlă auto.
73 În al doilea rând, astfel cum arată Comisia, Comunicările privind cooperarea din 2002 și din 2006 au ca obiect punerea în aplicare a unei politici de diferențiere între destinatarele unei decizii de constatare a unei încălcări a articolului 101 TFUE potrivit gradului de cooperare al fiecăreia și numai în privința amenzii. Întrucât, potrivit analizei care precedă, comunicările în discuție nu urmăresc să afecteze consecințele de drept civil ale participării întreprinderilor solicitante ale clemenței la o încălcare, argumentul reclamantelor potrivit căruia acestea se află, în privința consecințelor, într‑o situație diferită de cea a celorlalte destinatare ale Deciziei sticlă auto din cauza calității lor de solicitante de clemență (a se vedea punctul 63 de mai sus) nu poate fi acceptat. În consecință, argumentul potrivit căruia Comisia ar fi trebuit să adapteze trimiterile publicate referitoare la clienții fiecărui destinatar al Deciziei sticlă auto în funcție de gradul de cooperare al fiecăruia dintre aceștia este, dincolo de caracterul său impracticabil, întemeiat pe o premisă eronată. Ținând seama de faptul că, astfel cum a amintit consilierul‑auditor în considerentul (18) al deciziei atacate, Comisia acceptase să elimine orice trimitere de natură să identifice sursa de informare privind fiecare element de fapt care stă la baza Deciziei sticlă auto, nu poate, în niciun caz, să fie vorba despre o încălcare a principiului egalității de tratament sau a obligației de motivare.
74 Prin urmare, este necesar să se respingă al doilea și al treilea motiv.
Cu privire la al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului bunei administrări
[omissis]
Cu privire la al cincilea motiv, întemeiat pe încălcarea dispozițiilor privind accesul public la documentele instituțiilor
[omissis]
Cu privire la cheltuielile de judecată
[omissis]
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a treia)
declară și hotărăște:
1) Respinge acțiunea.
2) Obligă AGC Glass Europe SA, AGC Automotive Europe SA, AGC France SAS, AGC Flat Glass Italia Srl, AGC Glass UK Ltd și AGC Glass Germany GmbH la plata cheltuielilor de judecată.
Papasavvas | Forwood | Bieliūnas |
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 15 iulie 2015.
Semnături