Recurs introdus la 29 decembrie 2023 de Bourbon Offshore Interoil Shipping  Navegação, Lda împotriva Ordonanței Tribunalului (Camera a cincea) din 18 octombrie 2023 în cauza T721/22, Bourbon Offshore Interoil Shipping/Comisia (Zona Franca da Madeira)

(Cauza C803/23 P)

Limba de procedură: portugheza

Părți

Recurentă: Burbon Offshore Interoil Shipping  Navegação, Lda (reprezentanți: S. Fernandes Martins și M. Mendonça Saraiva, advogadas)

Cealaltă parte din procedură: Comisia Europeană

Concluziile

Recurenta solicită Curții:

i)anularea Ordonanței Tribunalului (Camera a cincea) din 18 octombrie 2023 în cauza T-721/22 și, în locul acestei instanțe:

a)anularea Deciziei (UE) 2022/1414 a Comisiei din 4 decembrie 2020 privind schema de ajutoare SA.21259 (2018/C) (ex 2018/NN) pusă în aplicare de Portugalia pentru Zona Franca da Madeira; ¹

b)în orice caz, fără a aduce atingere cererii formulate la litera (a), anularea articolului 4 din Decizia (UE) 2022/1414 a Comisiei din 4 decembrie 2020 privind schema de ajutor SA.21259 (2018/C) (ex 2018/NN) și, în consecință, obligarea beneficiarilor la restituirea ajutoarelor, majorate cu dobânzi,

și, în măsura în care sunt admise concluziile anterioare,

ii)obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

1. Primul motiv: Eroare de apreciere în decizia atacată în ceea ce privește delimitarea noțiunii de „creare de locuri de muncă”

–Contrar celor susținute de Tribunal, Comisia a impus aplicarea de către statul portughez a metodei UMA/ENI – a se vedea în acest sens punctele (173)-(179) și (216) din decizia Comisiei.

–Din decizia atacată reiese că, potrivit Tribunalului, atât deciziile din 2007 și din 2013, cât și însăși rațiunea care stă la baza autorizării regimului III pledează în sensul unei utilizări imperative a metodei UMA/ENI. Recurenta consideră că acest raționament este lipsit de temei juridic, întrucât nici deciziile din 2007 și din 2013, nici secțiunea 5 din Liniile directoare privind ajutoarele de stat regionale pentru perioada 2007-2013 [denumite în continuare „Liniile directoare 2007-2013”] – aplicabilă ajutorului pentru funcționare, categorie din care face parte regimul III – nu conțin nicio trimitere la metoda UMA/ENI.

–Această metodă este reglementată numai de nota de subsol 52 din Liniile directoare 2007-2013, în partea de jos a secțiunii 4 din acestea, care este aplicabilă numai ajutoarelor pentru investiții, categorie care nu include regimul III.

–Întrucât nota de subsol 52 din Liniile directoare 2007-2013 nu este aplicabilă și în lipsa vreunei definiții a „creării de locuri de muncă” aplicabile în mod transversal în dreptul Uniunii, delimitarea acestei noțiuni în scopul punerii în aplicare a regimului III trebuie să aibă loc în lumina dreptului național, asigurând respectarea principiilor proporționalității și subsidiarității, care, în materie de competență partajată, limitează intervenția legislativă a Uniunii la ceea ce este indispensabil pentru garantarea obiectivelor tratatelor.

–Nu există nicio contradicție între dreptul portughez al muncii și normele dreptului Uniunii, în special normele aplicabile în materie de ajutoare de stat, de natură să justifice neaplicarea dreptului portughez al muncii.

–Aplicarea dreptului portughez al muncii nu conduce la rezultate în mod necesar abuzive și nu împiedică evidențierea timpului efectiv de lucru în modul propus de Comisie.

–Aplicarea sistematică a criteriului UMA/ENI este contrară dreptului portughez, în măsura în care nu ține seama de situațiile de vulnerabilitate protejate de acest drept, precum calitatea de părinte și starea de boală.

–Revenea Tribunalului sarcina de a justifica, printr-un raționament deductiv, abaterea de la dreptul național prin aplicarea preferențială a unei metode stabilite în dreptul Uniunii, ceea ce nu a făcut, astfel încât decizia atacată este nelegală și trebuie anulată și înlocuită cu o altă decizie de anulare în totalitate a Deciziei (UE) 2022/1414 a Comisiei din 4 decembrie 2020.

2. Al doilea motiv: Eroare de apreciere în decizia atacată prin faptul că s-a considerat că articolul 4 din Decizia (UE) 2022/1414 a Comisiei din 4 decembrie 2020 nu încalcă principiile securității juridice și încrederii legitime

–Nici deciziile din 2007 și din 2013, nici Liniile directoare 2007-2013 nu definesc metoda aplicabilă pentru delimitarea noțiunii de „creare de locuri de muncă” și este cert că examinarea atât a practicii obișnuite a Comisiei, cât și a conținutului și a structurii regimului III ar determina interpretul să concluzioneze în sensul inaplicabilității metodologiei UMA/ENI de definire a locurilor de muncă. Prin urmare, dacă se consideră, astfel cum a procedat Tribunalul, că cerința în cauză nu poate fi interpretată decât în modul propus de Comisie, concluzia inevitabilă este că regimul juridic în discuție este lipsit de claritate.

–Tribunalul a săvârșit o eroare atunci când a considerat că inacțiunea prelungită (timp de cel puțin opt ani) a Comisiei este nevătămătoare, întrucât, deși este adevărat că Comisia nu era supusă unui termen maxim pentru efectuarea controlului, acest lucru nu poate lipsi consecințe juridice o asemenea inacțiune.

–Recurenta era convinsă că regimul III este perfect compatibil cu piața internă, iar convingerea respectivă a fost determinată de faptul că un asemenea regim a fost autorizat de Comisie și că, în plus, succeda unui regim similar în toate privințele – regimul II, a cărui compatibilitate cu dreptul Uniunii nu a fost niciodată pusă la îndoială.

–Punerea la dispoziția Comisiei în mod periodic de către statul portughez a unor elemente care permiteau controlul aplicării acestor ajutoare, combinată cu lipsa oricărei declarații publice din partea Comisiei în sensul nelegalității lor, constituie asigurări precise cu privire la legalitatea punerii în aplicare a ajutorului de către statul portughez, care au dat naștere unei încrederi legitime în acest sens a beneficiarilor regimului III.

–Nu se poate concluziona în mod credibil că „beneficiarul mediu” al ajutorului (în sensul noțiunii juridice de „persoană medie”), plasat în situația recurentei, ar fi aplicat, dată fiind inacțiunea Comisiei și în lipsa unor trimiteri explicite în acest sens, noțiunea de „creare de locuri de muncă” în sensul notei de subsol 52 din Liniile directoare 2007-2013 – cu alte cuvinte utilizând metoda UMA/ENI – sau chiar ar fi avut în vedere posibilitatea ca aceasta să fie noțiunea aplicabilă, întrucât nu exista nicio indicație în acest sens.

–În consecință, având în vedere eroarea vădită de apreciere din decizia atacată în măsura în care se consideră că nu au fost încălcate principiile securității juridice și încrederii legitime, se impune anularea deciziei respective și înlocuirea sa cu o decizie de anulare a articolului 4 din Decizia (UE) 2022/1414 a Comisiei din 4 decembrie 2020, în temeiul articolului 16 din Regulamentul (UE) 2015/1589 al Consiliului din 13 iulie 2015.¹

____________

¹JO 2022, L 217, p. 49.

¹Regulamentul (UE) 2015/1589 al Consiliului din 13 iulie 2015 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (JO 2015, L 248, p. 9).