HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a treia)

31 ianuarie 2007

Cauza T‑166/04

C

împotriva

Comisiei Comunităților Europene

„Funcționari – Executarea unei hotărâri a Tribunalului – Acțiune în anulare – Nepronunțare asupra fondului – Acțiune în despăgubire – Greșeală de serviciu – Pierderea unei șanse”

Obiectul: Acțiune având ca obiect, pe de o parte, o cerere de anulare a deciziei implicite de respingere a cererii reclamantului care viza executarea hotărârii pronunțate de Tribunal, precum și, în măsura în care este necesar, a deciziei de respingere a reclamației sale din 12 februarie 2004 și, pe de altă parte, o cerere prin care se solicită repararea pretinsului prejudiciu material și moral suferit

Decizia: Constată că nu este necesar să se pronunțe asupra concluziilor privind anularea. Obligă Comisia Comunităților Europene la plata către reclamant, M. C., a sumei de 15 000 de euro. Obligă Comisia Comunităților Europene la plata cheltuielilor de judecată.

Sumar

1.      Funcționari – Acțiune – Interes de a acționa în justiție

(art. 233 CE; Statutul funcționarilor, art. 90 și 91)

2.      Funcționari – Acțiune – Hotărâre de anulare – Efecte – Obligația de a adopta măsuri de executare

(art. 233 CE)

3.      Funcționari – Răspundere extracontractuală a instituțiilor

(art. 233 CE; Statutul funcționarilor, art. 91)

1.      În principiu, destinatarul unei hotărâri care anulează un act al unei instituții este direct interesat de modul în care instituția execută această hotărâre. Prin urmare, acesta are posibilitatea să obțină recunoașterea de către instanța comunitară a eventualei neîndepliniri a obligațiilor care îi revin instituției în temeiul dispozițiilor aplicabile.

Situația este diferită, nemaifiind necesară pronunțarea, referitor la concluziile privind anularea care au fost formulate în cadrul unei acțiuni prin care se contesta modul în care o instituție a executat o hotărâre care anulase respingerea candidaturii reclamantului pentru un post vacant, în cazul în care acesta a fost pensionat ulterior introducerii acțiunii. Într‑adevăr, instituția respectivă nu trebuie să reconsidere candidatura reclamantului la postul în cauză, astfel încât singura măsură de executare în ceea ce îl privește ar fi acordarea unei despăgubiri. Cu toate acestea, atunci când o acțiune cuprinde și concluzii privind acordarea unor despăgubiri, trebuie, pentru a aprecia legalitatea comportamentului ce i se reproșează instituției, să se analizeze motivele și argumentele prezentate în cadrul cererii în anulare.

(a se vedea punctele 25-27 și 29)

Trimitere la: Curte 28 februarie 1989, Van der Stijl și alții/Comisia, 341/85, 251/86, 258/86, 259/86, 262/86, 266/86, 222/87 și 232/87, Rec., p. 511, punctul 18; Tribunal 22 aprilie 1999, Brognieri/Comisia, T‑148/96 și T‑174/96, RecFP, p. I‑A‑65 și II‑329, punctul 22 și jurisprudența citată

2.      Administrația încalcă articolul 233 CE și comite o greșeală de serviciu de natură să angajeze răspunderea sa atunci când, invocând imposibilitatea executării, nu adoptă nicio măsură în vederea executării unei hotărâri de anulare și nu întreprinde niciun demers în ceea ce îl privește pe reclamant în vederea căutării unei modalități de înțelegere. Într‑adevăr, chiar dacă circumstanțe obiective împiedică administrația să execute în natură o hotărâre de anulare, obligația de solicitudine îi impune să anunțe cât mai curând posibil reclamantul și să înceapă un dialog cu acesta în vederea identificării unei despăgubiri echitabile pentru prejudiciul suferit de acesta.

                  (a se vedea punctele 49 și 52)

Trimitere la: Tribunal 12 decembrie 2000, Hautem/BEI, T‑11/00, Rec., p. II‑4019, punctul 43 și jurisprudența citată

3.      Atunci când administrația comite o greșeală de serviciu din cauza neîndeplinirii obligației sale de a executa hotărârea care a anulat respingerea candidaturii reclamantului pentru un post vacant, surplusul în ceea ce privește remunerația și drepturile de pensie pe care reclamantul l‑ar fi obținut dacă ar fi fost numit în postul în cauză nu ar putea fi considerat drept un prejudiciu suficient de cert pentru a putea constitui temeiul unui drept la despăgubire. Într‑adevăr, chiar în lipsa ilegalității care a dat naștere anulării respingerii candidaturii sale, reclamantul nu avea nicio certitudine în ceea ce privește numirea sa finală, acest eveniment fiind ipotetic prin natură, prin aceea că implică exercitarea unei largi puteri de apreciere de care dispune autoritatea împuternicită să facă numiri în domeniul recrutării și al promovării, atât în legătură cu evaluarea comparativă a meritelor candidaților, cât și cu organizarea procedurii de recrutare a agenților săi.

Sub aspectul său moral, prejudiciul produs prin ilegalitatea comisă de administrație are în schimb un caracter real și cert. Într‑adevăr, din moment ce meritele reclamantului nu au fost luate în considerare în mod corespunzător, acesta a suferit în mod necesar un prejudiciu moral care rezultă din sentimentul de a fi pierdut o șansă de a ocupa postul în cauză și de a‑i fi recunoscută competența, iar acest lucru s‑a datorat comportamentului ilegal al administrației. Din moment ce aceasta nu a întreprins nicio măsură de executare care să aibă ca obiect luarea în considerare a candidaturii reclamantului cu respectarea cerințelor legale, pierderea unei șanse suferită de reclamant devine definitivă și certă din momentul în care se refuză executarea în natură a anulării.

În această privință, administrația nu ar putea să se prevaleze de jurisprudența potrivit căreia anularea de către instanța comunitară a deciziei aflate la originea unui astfel de prejudiciu moral ar fi suficientă, în principiu, pentru repararea acestuia. Într‑adevăr această considerație se bazează pe obligația administrației de a adopta măsuri de executare a hotărârii.

(a se vedea punctele 66, 68 și 70-72)

Trimitere la: Curte 27 octombrie 1977, Giry/Comisia, 126/75, 34/76 și 92/76, Rec., p. 1937, punctul 28; Tribunal 11 iunie 2002, AICS/Parlamentul European, T‑365/00, Rec., p. II‑2719, punctele 79 și 80