HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a opta extinsă)

28 noiembrie 2019(*)

„Uniunea economică și monetară – Uniunea bancară – Mecanism unic de rezoluție a instituțiilor de credit și a anumitor firme de investiții (MUR) – Fond unic de rezoluție (FUR) – Decizia Comitetului unic de rezoluție (SRB) privind contribuțiile ex ante pentru anul 2016 – Acțiune în anulare – Afectare directă și individuală – Admisibilitate – Norme fundamentale de procedură – Autentificarea deciziei – Procedura de adoptare a deciziei – Obligația de motivare – Limitarea în timp a efectelor hotărârii”

În cauzele conexate T‑377/16, T‑645/16 și T‑809/16,

Hypo Vorarlberg Bank AG, fostă Vorarlberger Landes- und Hypothekenbank AG, cu sediul în Bregenz (Austria), reprezentată de G. Eisenberger și de A. Brenneis, avocați,

reclamantă,

susținută de

Republica Italiană, reprezentată de G. Palmieri, în calitate de agent,

intervenientă în cauza T‑645/16,

împotriva

Comitetului unic de rezoluție (SRB), reprezentat de B. Meyring, de S. Schelo, de T. Klupsch și de S. Ianc, avocați,

pârât,

având ca obiect o cerere întemeiată pe articolul 263 TFUE prin care se urmărește anularea, în primul rând, a deciziei SRB din sesiunea sa executivă din 15 aprilie 2016 privind contribuțiile ex ante pentru anul 2016 la Fondul unic de rezoluție (SRB/ES/SRF/2016/06) și, în al doilea rând, a deciziei SRB din sesiunea sa executivă din 20 mai 2016 privind ajustarea contribuțiilor ex ante pentru anul 2016 la Fondul unic de rezoluție, care completează decizia SRB din sesiunea sa executivă din 15 aprilie 2016 privind contribuțiile ex ante pentru anul 2016 la Fondul unic de rezoluție (SRB/ES/SRF/2016/13), în măsura în care aceste decizii o privesc pe reclamantă,

TRIBUNALUL (Camera a opta extinsă),

compus din domnul A. M. Collins, președinte, doamna M. Kancheva și domnii R. Barents, J. Passer (raportor) și G. De Baere, judecători,

grefier: doamna N. Schall, administratoare,

având în vedere faza scrisă a procedurii și în urma ședinței din 13 februarie 2019,

pronunță prezenta

Hotărâre

 Cadrul juridic

1        Prezentele cauze se înscriu în cadrul celui de al doilea pilon al uniunii bancare, referitor la Mecanismul unic de rezoluție (MUR), instituit prin Regulamentul (UE) nr. 806/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 iulie 2014 de stabilire a unor norme uniforme și a unei proceduri uniforme de rezoluție a instituțiilor de credit și a anumitor firme de investiții în cadrul unui mecanism unic de rezoluție și al unui fond unic de rezoluție și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010 (JO 2014, L 225, p. 1). Instituirea MUR are drept scop consolidarea integrării cadrului de rezoluție în statele membre ale zonei euro și în statele membre din afara zonei euro care aleg să participe la mecanismul unic de supraveghere (MUS) (denumite în continuare „statele membre participante”).

2        Mai precis, aceste cauze privesc Fondul unic de rezoluție (FUR) instituit prin articolul 67 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014. FUR este finanțat din contribuțiile instituțiilor percepute la nivel național, în special sub forma unor contribuții ex ante, în aplicarea articolului 67 alineatul (4) din același regulament. Potrivit articolului 3 alineatul (1) punctul 13 din regulamentul menționat, noțiunea de instituție vizează o instituție de credit sau o întreprindere de investiții care face obiectul supravegherii consolidate, în conformitate cu articolul 2 litera (c) din același regulament. Contribuțiile sunt transferate la nivelul Uniunii Europene în conformitate cu Acordul interguvernamental privind transferul și mutualizarea contribuțiilor la FUR, semnat la Bruxelles la 21 mai 2014 (denumit în continuare „Acordul AIG”).

3        Articolul 70 din Regulamentul nr. 806/2014, intitulat „Contribuții ex ante”, prevede:

„(1)      Contribuția individuală a fiecărei instituții se percepe cel puțin anual și se calculează proporțional cu cuantumul total al pasivelor sale, cu excepția fondurilor proprii și a depozitelor garantate, raportată la pasivele agregate ale tuturor instituțiilor autorizate pe teritoriul tuturor statelor membre participante, cu excepția fondurilor proprii și a depozitelor garantate.

(2)      Comitetul calculează în fiecare an, după consultarea BCE sau a autorității naționale competente și în strânsă cooperare cu autoritățile naționale de rezoluție, contribuțiile individuale, pentru a se asigura că contribuțiile datorate de toate instituțiile autorizate de pe teritoriul tuturor statelor membre participante nu depășesc 12,5 % din nivelul‑țintă.

În fiecare an, calculul contribuțiilor pentru instituțiile individuale se bazează pe:

(a)      o contribuție forfetară, proporțională cu cuantumul pasivelor unei instituții, cu excepția fondurilor proprii și a depozitelor garantate, raportată la pasivele totale, cu excepția fondurilor proprii și a depozitelor garantate, ale tuturor instituțiilor autorizate pe teritoriul statelor membre participante; și

(b)      o contribuție ajustată la risc, bazată pe criteriile prevăzute la articolul 103 alineatul (7) din Directiva 2014/59/UE, ținând cont de principiul proporționalității, fără a crea distorsiuni între structurile din sectoarele bancare ale statelor membre.

Raportul dintre contribuția forfetară și contribuțiile ajustate la risc ține seama de o distribuție echilibrată a contribuțiilor între diferitele tipuri de bănci.

În orice situație, cuantumul agregat al contribuțiilor individuale ale tuturor instituțiilor autorizate pe teritoriul tuturor statelor membre participante, calculate conform literelor (a) și (b), nu depășește anual un procent de 12,5 % din nivelul‑țintă.

[…]

(6)      Se aplică actele delegate în care se detaliază noțiunea de ajustare a contribuțiilor la profilul de risc al instituțiilor, adoptate de Comisie în temeiul articolului 103 alineatul (7) din Directiva 2014/59/UE.

(7)      Consiliul, hotărând la propunerea Comisiei, adoptă, în cadrul actelor delegate menționate la alineatul (6), acte de punere în aplicare pentru a stabili condițiile de punere în aplicare a alineatelor (1), (2) și (3) și în special în ceea ce privește:

(a)      aplicarea metodologiei pentru calcularea contribuțiilor individuale;

(b)      modalitățile practice de alocare către instituții a factorilor de risc specificați în actul delegat.”

4        Regulamentul nr. 806/2014 a fost completat, în ceea ce privește contribuțiile ex ante menționate, prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/81 al Consiliului din 19 decembrie 2014 de stabilire a condițiilor uniforme de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 806/2014 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește contribuțiile ex ante la Fondul unic de rezoluție (JO 2015, L 15, p. 1).

5        Pe de altă parte, Regulamentul nr. 806/2014 și Regulamentul de punere în aplicare 2015/81 fac trimitere la anumite dispoziții conținute în alte două acte:

–        pe de o parte, Directiva 2014/59/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 de instituire a unui cadru pentru redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții și de modificare a Directivei 82/891/CEE a Consiliului și a Directivelor 2001/24/CE, 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2005/56/CE, 2007/36/CE, 2011/35/UE, 2012/30/UE și 2013/36/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului, precum și a Regulamentelor (UE) nr. 1093/2010 și (UE) nr. 648/2012 ale Parlamentului European și ale Consiliului (JO 2014, L 173, p. 190);

–        pe de altă parte, Regulamentul delegat (UE) 2015/63 al Comisiei din 21 octombrie 2014 de completare a Directivei 2014/59/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește contribuțiile ex ante la mecanismele de finanțare a rezoluției (JO 2015, L 11, p. 44).

6        Comitetul unic de rezoluție (SRB) a fost instituit ca agenție a Uniunii (articolul 42 din Regulamentul nr. 806/2014). Acesta cuprinde în special o sesiune plenară și o sesiune executivă [articolul 43 alineatul (5) din Regulamentul nr. 806/2014]. În cadrul sesiunii sale executive, SRB ia toate deciziile în vederea punerii în aplicare a Regulamentului nr. 806/2014, cu excepția cazului în care regulamentul menționat conține dispoziții contrare [articolul 54 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 806/2014].

7        Prin decizia din 29 aprilie 2015 (SRB/PS/2015/8), în cadrul sesiunii plenare, SRB a adoptat Regulamentul de procedură al SRB în cadrul sesiunii executive (denumit în continuare „RPSE”).

8        Articolul 9 alineatele (1)-(3) din RPSE prevede:

„(1)      Deciziile pot fi luate de asemenea prin procedură scrisă, cu excepția cazului în care cel puțin doi membri ai sesiunii executive menționați la articolul 3 alineatul (1), care au participat la procedura scrisă, se opun în primele 48 de ore de la inițierea acestei proceduri scrise. În acest caz, subiectul se înscrie pe ordinea de zi a următoarei sesiuni executive.

(2)      Procedura scrisă impune în mod normal nu mai puțin de cinci zile lucrătoare pentru examinarea de către fiecare membru al sesiunii executive. În cazul în care este necesară o acțiune urgentă, președintele poate stabili o perioadă mai scurtă pentru adoptarea unei decizii prin consens. Motivul scurtării perioadei va fi indicat.

(3)      În cazul în care consensul nu poate fi atins prin intermediul unei proceduri scrise, președintele poate iniția o procedură de vot ordinară în conformitate cu articolul 8.”

 Istoricul litigiului

9        Reclamanta, Hypo Vorarlberg Bank AG, cunoscută anterior sub denumirea de Vorarlberger Landes‑und Hypothekenbank AG, este o instituție de credit cu sediul într‑un stat membru participant.

10      Prin decizia din 15 aprilie 2016 privind contribuțiile ex ante pentru anul 2016 la FUR (SRB/ES/SRF/2016/06) (denumită în continuare „prima decizie atacată”), SRB, în sesiunea sa executivă, a decis, în temeiul articolului 54 alineatul (1) litera (b) și al articolului 70 alineatul (2) din Regulamentul nr. 806/2014, cuantumul contribuțiilor ex ante pentru anul 2016 pentru fiecare instituție, printre care se numără și reclamanta. Anexa la această decizie cuprinde un tabel cu cuantumul contribuțiilor ex ante pentru anul 2016 datorat de toate instituțiile, precum și un număr de alte rubrici intitulate, printre altele, „Method (EA)” [Metoda (zona euro)] și „Risk adjustment factor in the EA environment” (Factorul de ajustare în funcție de profilul de risc în contextul zonei euro).

11      În aceeași zi, SRB a transmis autorităților naționale de rezoluție (denumite în continuare „ANR”) o copie a fișierului de date privind instituțiile situate pe teritoriile de competență ale acestora.

12      Prin avizul de percepere din 26 aprilie 2016, Finanzmarktaufsichtsbehörde (Autoritatea de supraveghere a piețelor financiare, Austria), în calitate de autoritate națională de rezoluție a Austriei (denumită în continuare „ANR austriacă”) în sensul articolului 3 alineatul (1) punctul 3 din Regulamentul nr. 806/2014, a obligat reclamanta să achite, până la 20 mai 2016, în unul dintre conturile sale bancare, un cuantum determinat cu titlu de contribuții ex ante.

13      La 11 mai 2016, reclamanta a invitat ANR austriacă să îi comunice toate calculele, deciziile și alte documente ale SRB care o priveau.

14      Prin transferul din 19 mai 2016 efectuat în contul ANR austriece, reclamanta a virat contribuția sa ex ante pentru anul 2016.

15      Prin decizia din 20 mai 2016 privind ajustarea contribuțiilor ex ante pentru anul 2016 la FUR, care completează prima decizie atacată (SRB/ES/SRF/2016/13) (denumită în continuare „a doua decizie atacată”), SRB a redus contribuția reclamantei.

16      În anexa la această decizie figurează, pentru fiecare instituție în parte, cuantumurile inițiale reprezentând contribuțiile ex ante pentru anul 2016, cuantumurile reprezentând contribuțiile ex ante pentru anul 2016 „after IPS impact” [după impactul indicatorului de încadrare într‑un sistem de protecție instituțional (denumit în continuare „SPI”)] și diferența dintre aceste cuantumuri, precum și, în special, metoda (zona euro) și factorul de ajustare în funcție de profilul de risc în contextul zonei euro.

17      La 22 mai 2016, SRB a transmis ANR‑urilor o copie a fișierului de date privind instituțiile situate pe teritoriile de competență ale acestora. În plus, a doua decizie atacată a fost comunicată ca anexă la o scrisoare privind ajustarea contribuțiilor ex ante pentru anul 2016, semnată de vicepreședintele SRB și transmisă tuturor ANR‑urilor, precum și un model de scrisoare privind ajustarea contribuțiilor ex ante pentru anul 2016, în scopul de a asigura o comunicare coerentă cu toate instituțiile, lăsând totodată ANR‑urilor libertatea de a decide dacă vor comunica sau nu scrisoarea respectivă.

18      La 23 mai 2016, ANR austriacă a transmis reclamantei un al doilea aviz de percepere, intitulat „Information zum Beitrag zum Abwicklungsfonds 2016” (Informare privind contribuția pentru anul 2016 la FUR), prin care i‑a notificat ajustarea contribuțiilor sale ex ante pentru anul 2016 și care a fost însoțit de o scrisoare a SRB din 23 mai 2016. Potrivit acestui aviz, contribuția pentru anul 2016 a fost calculată greșit, iar reclamanta a virat astfel o contribuție prea mare. Se preciza în plus că acest cuantum nu va fi restituit decât în anul 2017. A doua decizie atacată nu era anexată la acest aviz.

19      În această privință, în calculul inițial al contribuțiilor ex ante pentru anul 2016 (așa cum a fost aprobat de SRB în prima decizie atacată) a fost calculat în mod greșit un indicator privind apartenența la un SPI, astfel cum este prevăzut la articolul 5 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul delegat 2015/63, în ceea ce privește ajustarea profilului de risc prevăzut la articolul 6 din Regulamentul delegat 2015/63. Această eroare de calcul a fost rectificată de SRB în cea de a doua decizie atacată. Deși reclamanta nu este membră a unui SPI, metoda utilizată pentru calcularea contribuțiilor ex ante a impus de asemenea un nou calcul pentru toate celelalte instituții care plătesc o contribuție în funcție de un profil de risc (precum reclamanta). În urma calculului reajustat a rezultat pentru reclamantă o obligație de plată a contribuției sale ex ante pentru anul 2016 la un nivel lejer inferior. Întrucât reclamanta își plătise deja contribuția ex ante pentru 2016 pe baza calculului inițial, ea a avut drept la o restituire.

20      În ceea ce privește contribuțiile ex ante pentru anul 2016, acestea trebuiau să fie transferate de statele membre participante la FUR cel târziu la 30 iunie 2016 [a se vedea articolul 3 alineatul (2) din Acordul AIG].

21      La 14 iunie 2016, reclamanta a solicitat din nou ANR austriece să îi comunice anumite documente, printre care prima și a doua decizie atacată (denumite în continuare, împreună, „deciziile atacate”), menționate în avizele de percepere din 26 aprilie 2016 și 23 mai 2016. Aceasta a solicitat de asemenea restituirea imediată a cuantumului achitat în plus.

22      Prin scrisoarea din 28 iunie 2016, ANR austriacă a comunicat reclamantei a doua decizie atacată, fără anexa la aceasta.

23      La 7 iulie 2016, reclamanta a solicitat încă o dată ANR austriece să îi comunice documentele solicitate, trimițând această cerere și către SRB.

24      La 2 august 2016, reclamanta a primit o scrisoare din partea SRB, prin care acesta confirma primirea cererii de transmitere a documentelor, cerându‑și iertare pentru întârzierea cu care a răspuns, cauzată de necesitatea cooperării dintre servicii.

25      La 20 septembrie 2016, SRB a transmis reclamantei prima decizie atacată, fără anexa la aceasta.

 Procedura și concluziile părților

26      Prin înscrisurile depuse la grefa Tribunalului la 14 iulie, la 7 septembrie și, respectiv, la 18 noiembrie 2016, reclamanta a formulat acțiunile înregistrate cu numerele T‑377/16, T‑645/16 și T‑809/16.

27      Prin înscris separat, depus la grefa Tribunalului la 16 septembrie 2016, reclamanta a formulat o cerere de măsuri provizorii, solicitând, pe de o parte, suspendarea executării primei decizii atacate și, pe de altă parte, restituirea provizorie de către SRB a contribuției sale, până la soluționarea acțiunii în anulare.

28      Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 22 decembrie 2016, Republica Italiană a formulat o cerere de intervenție în susținerea concluziilor reclamantei în cauza T‑645/16.

29      Cererea de măsuri provizorii a fost respinsă prin Ordonanța din 6 februarie 2017, Vorarlberger Landes- und Hypothekenbank/SRB (T‑645/16 R, nepublicată, EU:T:2017:62), pentru lipsa urgenței. Cheltuielile de judecată urmează să fie soluționate odată cu fondul.

30      Prin decizia din 9 februarie 2017, președintele Camerei a opta a Tribunalului a admis cererea de intervenție a Republicii Italiene în cauza T‑645/16.

31      Întrucât părțile principale și‑au exprimat opinia privind o eventuală conexare în actele de procedură, în temeiul articolului 68 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, președintele Camerei a opta a decis, la 8 noiembrie 2018, conexarea celor trei cauze sus‑menționate, pentru buna desfășurare a fazei orale a procedurii și pentru pronunțarea deciziei prin care se finalizează judecata.

32      Printr‑o primă măsură de organizare a procedurii, adoptată la 9 octombrie 2017 în temeiul articolului 89 din Regulamentul de procedură, Tribunalul a invitat SRB să prezinte copia integrală a originalului deciziilor atacate, inclusiv anexele la acestea.

33      Prin înscrisul din 26 octombrie 2017, SRB a arătat că nu se poate conforma măsurii de organizare a procedurii adoptate la 9 octombrie 2017, invocând în special caracterul confidențial al datelor conținute în anexele la deciziile atacate.

34      Prin ordonanța privind activitățile de cercetare judecătorească din 14 decembrie 2017 (denumită în continuare „prima ordonanță”), Tribunalul a dispus, în temeiul, pe de o parte, al articolului 24 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene și, pe de altă parte, al articolului 91 litera (b), al articolului 92 alineatul (3), precum și al articolului 103 din Regulamentul de procedură, prezentarea de către SRB, în versiune neconfidențială și în versiune confidențială, a copiilor integrale ale originalelor deciziilor atacate, inclusiv anexele la acestea.

35      Prin înscrisul din 15 ianuarie 2018, SRB a răspuns la prima ordonanță și a prezentat, în versiune neconfidențială și în versiune confidențială, patru documente: două documente pentru prima decizie atacată și două documente pentru cea de a doua decizie atacată, care corespundeau, pentru fiecare, în primul rând, în ceea ce privește textul deciziei atacate, unui document de două pagini având forma unei recunoașteri prin scanare, în format PDF, a unui document tipărit și semnat și, în al doilea rând, unui document având forma unei generări digitale, în format PDF, de date digitale și care reprezenta anexa la decizia respectivă.

36      Având în vedere răspunsul SRB la prima ordonanță, Tribunalul a dispus, la 12 martie 2018, o a doua măsură de organizare a procedurii și a invitat SRB, în primul rând, să clarifice formatul anexelor la momentul adoptării deciziilor atacate, în al doilea rând, în cazul în care aceste anexe ar fi fost prezentate în format digital, să ofere explicații și să furnizeze toate elementele tehnice de autentificare necesare, pentru a dovedi că generarea în format PDF a informațiilor digitale prezentată în fața Tribunalului corespunde cu ceea ce a fost prezentat în mod concret spre semnare și adoptat de SRB în sesiune executivă, cu ocazia reuniunilor din 15 aprilie și 20 mai 2016, și, în al treilea rând, să depună observații cu privire la problema existenței juridice a deciziilor atacate și la problema respectării normelor fundamentale de procedură.

37      Prin înscrisul din 27 martie 2018, SRB a răspuns la a doua măsură de organizare a procedurii. În ceea ce privește a doua cerere menționată la punctul 36 de mai sus, SRB a arătat că nu se poate conforma măsurii din cauza caracterului confidențial al anumitor documente pe care ar trebui să le prezinte și a solicitat să se dispună o măsură de cercetare judecătorească.

38      La 2 mai 2018, Tribunalul a adoptat o nouă ordonanță privind activitățile de cercetare judecătorească, prin care a dispus ca SRB să se conformeze celei de a doua solicitări cuprinse în măsura de organizare a procedurii din 12 martie 2018 (denumită în continuare „a doua ordonanță”).

39      Prin scrisoarea din 9 mai 2018, care a fost depusă la dosar prin decizia din 22 mai 2018, reclamanta a prezentat probe noi, și anume șaisprezece decizii intermediare ale SRB de stabilire a factorilor pentru metoda de calcul a contribuțiilor pentru anul 2016.

40      Prin înscrisul din 18 mai 2018, îndreptat la 29 iunie 2018, SRB s‑a conformat celei de a doua ordonanțe și a prezentat, în versiune confidențială și în versiune neconfidențială, un document intitulat „Informații tehnice privind identificarea”, textul a patru e‑mailuri ale SRB, datate 13 aprilie 2016, ora 17.41, 15 aprilie 2016, ora 19.04 și ora 20.06, și 19 mai 2016, ora 21.25, precum și un dispozitiv USB conținând două fișiere în format XLSX și două fișiere în format TXT.

41      Prin decizia din 12 iulie 2018, în urma examinării prevăzute la articolul 103 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, Tribunalul a retras din dosar versiunile confidențiale ale documentelor prezentate de SRB ca răspuns la prima și la a doua ordonanță, cu excepția fișierelor în format TXT de pe dispozitivele USB prezentate la 18 mai 2018 de SRB și care nu cuprindeau nicio informație confidențială, fișiere care au fost depuse la dosar în format hârtie.

42      La 12 iulie 2018, printr‑o a treia măsură de organizare a procedurii, dispusă în temeiul articolului 89 din Regulamentul de procedură, Tribunalul a invitat reclamanta și intervenienta să prezinte observații cu privire la răspunsurile date de SRB la măsurile de organizare a procedurii și de cercetare judecătorească prevăzute la punctele 32, 34, 36 și 38 de mai sus.

43      Prin înscrisul din 30 iulie 2018, reclamanta a depus observațiile sale. Intervenienta nu a depus observații.

44      La propunerea Camerei a opta a Tribunalului, acesta a decis, în temeiul articolului 28 din Regulamentul de procedură, să trimită cauzele unui complet de judecată extins.

45      În acțiunea înregistrată cu numărul T‑377/16, reclamanta solicită Tribunalului:

–        anularea deciziilor atacate;

–        în subsidiar, anularea celei de a doua decizii atacate, în măsura în care dispune ca restituirea cuantumului plătit în plus să intervină în cadrul stabilirii contribuției la FUR pentru anul 2017;

–        obligarea SRB la plata cheltuielilor de judecată.

46      În acțiunea înregistrată cu numărul T‑645/16, reclamanta solicită Tribunalului:

–        anularea primei decizii atacate, cel puțin în măsura în care o privește pe reclamantă;

–        obligarea SRB la plata cheltuielilor de judecată.

47      În acțiunea înregistrată cu numărul T‑809/16, reclamanta solicită Tribunalului:

–        anularea deciziilor atacate, cel puțin în măsura în care o privesc pe reclamantă;

–        obligarea SRB la plata cheltuielilor de judecată.

48      SRB solicită Tribunalului:

–        în fiecare dintre cele trei acțiuni, înregistrate cu numerele T‑377/16, T‑645/16 și T‑809/16, declararea ca inadmisibilă a acțiunii sau, în subsidiar, respingerea acțiunii ca nefondată;

–        în fiecare dintre cele trei acțiuni, înregistrate cu numerele T‑377/16, T‑645/16 și T‑809/16, alternativ, în situația în care Tribunalul va aprecia că trebuie admise unu sau mai multe motive ale reclamantei, limitarea în timp a efectelor declarației de nevaliditate, care nu s‑ar aplica decât după șase luni de la rămânerea definitivă a hotărârii în speță;

–        în fiecare dintre cele trei acțiuni, înregistrate cu numerele T‑377/16, T‑645/16 și T‑809/16, obligarea, în orice caz, a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată și a celorlalte cheltuieli de procedură efectuate de SRB;

–        în cauzele T‑645/16 și T‑809/16, în eventualitatea în care Tribunalul va declara admisibile în tot sau în parte acțiunile în anulare formulate de reclamantă în cauzele T‑377/16, T‑645/16 și T‑809/16, conexarea acestor cauze în conformitate cu articolul 68 din Regulamentul de procedură.

49      În cauza T‑645/16, Republica Italiană solicită Tribunalului:

–        declararea acțiunii ca admisibilă;

–        admiterea celui de al doilea motiv fără a mai fi necesară pronunțarea cu privire la celelalte motive.

 În drept

 Cu privire la admisibilitate

50      În primul rând, SRB amintește că acțiunea în anulare este admisibilă numai împotriva unui act care produce efecte juridice față de terți, aspect care nu se regăsește nici în cazul primei decizii atacate, nici în cazul celei de a doua decizii atacate. Astfel, aprobarea cuantumurilor contribuțiilor ex ante pentru anul 2016 și transmiterea ulterioară a rezultatelor de către SRB, în sesiunea sa executivă, către ANR‑uri nu creează nicio obligație în sarcina instituțiilor. O asemenea obligație nu ia naștere decât dacă și atunci când ANR competentă adoptă un act juridic în temeiul dreptului național.

51      În al doilea rând, SRB invocă faptul că deciziile sale nu sunt adresate reclamantei [articolul 70 alineatul (2) din Regulamentul nr. 806/2014] și că aceasta din urmă nu este direct vizată de deciziile atacate. SRB calculează contribuțiile ex ante datorate de fiecare instituție, conform metodei descrise în Regulamentul delegat 2015/63 și în Regulamentul de punere în aplicare 2015/81, în strânsă colaborare cu ANR‑urile [articolul 4 din Regulamentul de punere în executare 2015/81 și articolul 70 alineatul (2) din Regulamentul nr. 806/2014]. Acest calcul al SRB nu are niciun efect direct în privința instituției, în sensul că nu afectează în sine statutul juridic al instituțiilor. Deși SRB, la fel ca ANR‑urile, joacă un rol în procesul de pregătire a calculării cuantumului contribuțiilor, instituțiile nu sunt direct afectate decât în momentul în care ANR‑urile colectează contribuțiile. Numai ANR‑urile, iar nu SRB, sunt abilitate să asigure – și, dacă este necesar, să dispună – plata în mod corect de către instituții a contribuțiilor lor conform dreptului național procedural și material aplicabil.

52      Atunci când a stabilit responsabilitatea ANR‑urilor de a colecta contribuțiile ex ante, legiuitorul Uniunii a decis că aceste contribuții, astfel cum au fost calculate de SRB, vor fi colectate de autoritățile naționale în temeiul prerogativelor ce le sunt acordate de dreptul procedural și material național. Acest lucru ar fi de altfel în concordanță cu motivele care stau la baza Acordului AIG. Prin urmare, actele adoptate de ANR‑uri în temeiul dreptului lor național trebuie contestate în fața instanțelor naționale, iar, dacă în fața unei instanțe naționale s‑ar ridica întrebări privind validitatea sau interpretarea unor acte adoptate de instituții, organe, oficii sau agenții ale Uniunii, această instanță ar putea să solicite Curții să se pronunțe cu titlu preliminar în temeiul articolului 267 TFUE. Nu este pertinent faptul că Bundesverwaltungsgericht (Tribunalul Administrativ Federal, Austria) a considerat, în hotărârea sa din 24 august 2016, că Curtea este singura competentă să se pronunțe asupra unei acțiuni în anulare referitoare la calcularea și la perceperea contribuțiilor ex ante, întrucât o asemenea concluzie formulată de o instanță națională nu are nicio înrâurire în speță. Astfel, numai Curtea este abilitată să își stabilească propria competență.

53      În al treilea rând, SRB susține că revine Tribunalului sarcina de a verifica ex officio dacă termenul prevăzut la articolul 263 al șaselea paragraf TFUE este respectat și, în caz contrar, de a respinge cererea. SRB arată că deciziile atacate nu au fost publicate, dar că au fost notificate ANR‑urilor, în calitate de destinatari, și că reclamanta nu se numără printre acești destinatari. Aceasta a luat însă cunoștință despre deciziile atacate prin alte mijloace. Acțiunea sa ar fi trebuit, așadar, introdusă în termen de două luni din ziua în care reclamanta a luat cunoștință despre acestea, și anume din momentul în care i‑a fost cunoscută esența conținutului lor.

54      Potrivit SRB, avizul de percepere trimis de ANR austriacă la 26 aprilie 2016 cuprindea informații suficient de precise pentru ca reclamanta să poată avea o cunoaștere necesară a primei decizii atacate, astfel încât termenul pentru introducerea acțiunii a început să curgă la 27 aprilie 2016, ziua primirii avizului menționat, și a expirat la 7 iulie 2016. Prin urmare, cele trei acțiuni au fost introduse după termenul acordat și sunt tardive în ceea ce privește prima decizie atacată. Acest lucru afectează și admisibilitatea acțiunilor în privința celei de a doua decizii atacate. Astfel, în măsura în care prin această din urmă decizie se urmărește doar reducerea cuantumului contribuției ex ante pentru anul 2016, reclamanta nu are niciun interes juridic să o conteste separat. În plus, în cadrul acțiunii înregistrate cu numărul T‑809/16, SRB a precizat că avizul de percepere al ANR austriece din 23 mai 2016 a fost primit de reclamantă la 27 mai 2016, astfel încât mai ales această acțiune este de asemenea inadmisibilă ca urmare a depășirii termenului.

55      În al patrulea rând, în privința acțiunilor înregistrate cu numerele T‑645/16 și T‑809/16, SRB susține că ele sunt inadmisibile în măsura în care au același obiect și se referă la aceleași părți ca acțiunea înregistrată cu numărul T‑377/16.

56      În al cincilea rând, în privința acțiunii înregistrate cu numărul T‑809/16, SRB consideră că nu este corect argumentul, avansat de reclamantă, potrivit căruia accesul la deciziile SRB în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei (JO 2001, L 145, p. 43, Ediție specială, 01/vol. 3, p. 76) echivalează cu o notificare formală a acestora unui destinatar și constituie un nou punct de plecare al termenului pentru introducerea unei acțiuni în anulare. Astfel, potrivit SRB, destinatarii deciziilor sunt identificați atunci când acestea sunt adoptate în temeiul cadrului juridic aplicabil. Faptul că aceste decizii sunt comunicate ulterior unor terți nu înseamnă că aceștia din urmă trebuie considerați ca fiind destinatarii (T‑809/16, DEF 25). În consecință, a treia acțiune, care are exact același obiect și care se referă la aceleași părți, la aceleași motive și la aceleași decizii ca primele două acțiuni, trebuie declarată inadmisibilă (T‑809/16, DEF 27-29 și DUP 10).

57      Reclamanta contestă aceste argumente, considerând admisibile cele trei acțiuni.

58      Potrivit articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, orice persoană fizică sau juridică poate formula o acțiune împotriva actelor al căror destinatar este sau care o privesc direct și individual, precum și împotriva actelor normative care o privesc direct și care nu presupun măsuri de executare.

59      Astfel, articolul 263 al patrulea paragraf TFUE limitează acțiunile în anulare formulate de o persoană fizică sau juridică la trei categorii de acte, și anume: în primul rând, acte al căror destinatar este, în al doilea rând, acte al căror destinatar nu este, dar care o privesc direct și individual și, în al treilea rând, acte normative al căror destinatar nu este, dar care o privesc direct și care nu presupun măsuri de executare (a se vedea Ordonanța din 10 decembrie 2013, von Storch și alții/BCE, T‑492/12, nepublicată, EU:T:2013:702, punctul 29 și jurisprudența citată).

60      În ceea ce privește condiția prevăzută la articolul 263 primul paragraf TFUE, reiese dintr‑o jurisprudență constantă că nu constituie acte sau decizii susceptibile de a face obiectul unei acțiuni în anulare decât măsurile care produc efecte juridice obligatorii, de natură să afecteze interesele reclamantului, modificând în mod distinct situația sa juridică (a se vedea Ordonanța din 21 aprilie 2016, Borde și Carbonium/Comisia, C‑279/15 P, nepublicată, EU:C:2016:297, punctul 37 și jurisprudența citată).

61      De asemenea, în cazul actelor sau al deciziilor a căror elaborare se realizează în mai multe etape, în special la finalul unei proceduri interne, constituie acte atacabile numai măsurile care stabilesc definitiv poziția instituției la finalul acestei proceduri, cu excluderea măsurilor intermediare al căror obiectiv este pregătirea deciziei finale (a se vedea Ordonanța din 9 martie 2016, Port autonome du Centre et de l’Ouest și alții/Comisia, T‑438/15, EU:T:2016:142, punctul 20 și jurisprudența citată).

62      În plus, reiese din jurisprudență că, în cazul în care o acțiune în anulare este introdusă de un reclamant neprivilegiat împotriva unui act al cărui destinatar nu este, cerința potrivit căreia efectele juridice obligatorii ale măsurii atacate trebuie să fie de natură să afecteze interesele acestei părți, modificând în mod distinct situația juridică a acesteia, se suprapune peste condițiile prevăzute la articolul 263 al patrulea paragraf TFUE (a se vedea Ordonanța din 6 martie 2014, Northern Ireland Department of Agriculture and Rural Development/Comisia, C‑248/12 P, nepublicată, EU:C:2014:137, punctul 33 și jurisprudența citată).

63      În această privință, potrivit unei jurisprudențe constante, pe de o parte, o persoană fizică sau juridică, alta decât destinatarul unei decizii, nu poate pretinde că aceasta o privește în mod individual decât dacă decizia o afectează în considerarea anumitor calități care îi sunt specifice sau a unei situații de fapt care o caracterizează în raport cu orice altă persoană și, ca urmare a acestui fapt, o individualizează analog cu destinatarul (Hotărârea din 15 iulie 1963, Plaumann/Comisia, 25/62, EU:C:1963:17, p. 223, și Hotărârea din 2 aprilie 1998, Greenpeace Council și alții/Comisia, C‑321/95 P, EU:C:1998:153, punctele 7 și 28).

64      Pe de altă parte, conform unei jurisprudențe constante, condiția potrivit căreia o persoană fizică sau juridică trebuie să fie direct vizată de decizia care face obiectul acțiunii impune ca măsura contestată să producă în mod direct efecte asupra situației juridice a particularului și să nu lase nicio putere de apreciere destinatarilor care sunt însărcinați cu punerea sa în aplicare, aceasta având un caracter pur automat și decurgând doar din reglementarea Uniunii, fără aplicarea altor norme intermediare (a se vedea Hotărârea din 22 martie 2007, Regione Siciliana/Comisia, C‑15/06 P, EU:C:2007:183, punctul 31 și jurisprudența citată).

65      Or, reiese din jurisprudență că, chiar și atunci când, pentru a produce efecte asupra situației juridice a particularilor, actul contestat implică în mod necesar adoptarea unor măsuri de executare, condiția afectării directe este totuși considerată îndeplinită dacă acest act impune obligații destinatarului său în ceea ce privește executarea acestuia și dacă acest destinatar este ținut în mod automat să adopte măsuri care modifică situația juridică a reclamantului (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 iulie 2015, Federcoopesca și alții/Comisia, T‑312/14, EU:T:2015:472, punctul 38 și jurisprudența citată).

66      Astfel, după cum a amintit domnul avocat general Wathelet în Concluziile prezentate în cauza Stichting Woonpunt și alții/Comisia (C‑132/12 P, EU:C:2013:335, punctul 68 și jurisprudența citată), lipsa unei marje de manevră a statelor membre anulează lipsa aparentă a unei legături directe între un act al Uniunii și justițiabil. Cu alte cuvinte, pentru a preveni afectarea directă, marja de apreciere a autorului actului intermediar care privește punerea în aplicare a actului Uniunii nu poate fi pur formală. Aceasta trebuie să fie sursa afectării juridice a reclamantului.

67      În speță, în primul rând, din reglementarea aplicabilă și în special din cuprinsul articolului 54 alineatul (1) litera (b) și al articolului 70 alineatul (2) din Regulamentul nr. 806/2014 reiese că atât autorul concret al calculului contribuțiilor individuale, cât și autorul deciziei de aprobare a acestor contribuții este SRB. Împrejurarea că există o cooperare între SRB și ANR‑uri nu modifică această constatare (Ordonanța din 19 noiembrie 2018, Iccrea Banca/Comisia și SRB, T‑494/17, EU:T:2018:804, punctul 27).

68      Astfel, numai SRB are competența de a calcula, „după consultarea BCE sau a autorității naționale competente și în strânsă cooperare cu [ANR‑urile]”, contribuțiile ex ante ale instituțiilor [articolul 70 alineatul (2) din Regulamentul nr. 806/2014]. Pe de altă parte, ANR‑urile au o obligație care decurge din dreptul Uniunii de a percepe contribuțiile respective, astfel cum au fost stabilite prin decizia SRB [articolul 67 alineatul (4) din Regulamentul nr. 806/2014].

69      Deciziile SRB prin care se stabilesc, în temeiul articolului 70 alineatul (2) din Regulamentul nr. 806/2014, contribuțiile ex ante prezintă, așadar, caracter definitiv.

70      În consecință, deciziile atacate nu pot fi calificate drept măsuri de natură pur pregătitoare sau măsuri intermediare, din moment ce stabilesc definitiv poziția SRB la finalul procedurii privind contribuțiile.

71      În al doilea rând, trebuie arătat că, oricare ar fi variațiile terminologice care există între versiunile lingvistice ale articolului 5 din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81, organele cărora SRB, autorul deciziei prin care se stabilesc contribuțiile ex ante, le adresează această decizie sunt ANR‑urile, iar nu instituțiile. ANR‑urile sunt, de fapt și în aplicarea reglementării relevante, singurele organe cărora autorul deciziei în discuție este obligat să le transmită această decizie și, prin urmare, în ultimă instanță, destinatarele acestei decizii în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE (Ordonanța din 19 noiembrie 2018, Iccrea Banca/Comisia și SRB, T‑494/17, EU:T:2018:804, punctul 28).

72      Constatarea că ANR‑urile au calitatea de destinatare ale deciziei SRB în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE este de altfel confirmată de faptul că ele sunt, în sistemul instituit prin Regulamentul nr. 806/2014 și în conformitate cu articolul 67 alineatul (4) din acest regulament, însărcinate cu colectarea de la instituții a contribuțiilor individuale stabilite de SRB (Ordonanța din 19 noiembrie 2018, Iccrea Banca/Comisia și SRB, T‑494/17, EU:T:2018:804, punctul 29).

73      Deși instituțiile nu sunt, așadar, destinatare ale deciziilor atacate, contrar celor susținute de intervenientă, ele sunt totuși vizate în mod individual și direct de aceste decizii, în măsura în care le afectează în considerarea anumitor calități care le sunt specifice sau a unei situații de fapt care le caracterizează în raport cu orice altă persoană și, ca urmare a acestui fapt, le individualizează analog cu destinatarul și în măsura în care produc în mod direct efecte asupra situației lor juridice și nu lasă nicio putere de apreciere destinatarilor acestei măsuri, care sunt însărcinați cu punerea lor în aplicare.

74      În această privință, pe de o parte, deciziile atacate menționează nominal fiecare dintre instituții și stabilesc sau, în cazul celei de a doua decizii atacate, ajustează contribuția individuală a fiecăreia dintre ele. Rezultă că instituțiile, printre care se numără reclamanta, sunt vizate în mod individual de deciziile atacate.

75      Pe de altă parte, referitor la afectarea directă, trebuie arătat că ANR‑urile, însărcinate cu punerea în aplicare a deciziilor atacate, nu dispun de nicio marjă de apreciere în ceea ce privește cuantumurile contribuțiilor individuale determinate în aceste decizii. În special, ANR‑urile nu pot modifica aceste cuantumuri și sunt obligate să le colecteze de la instituțiile în cauză.

76      În plus, în ceea ce privește trimiterea făcută de SRB la Acordul AIG pentru a contesta afectarea directă a reclamantei, trebuie arătat că acest acord nu privește colectarea de către ANR‑uri a contribuțiilor ex ante pentru anul 2016 de la instituții, ci numai transferul acestor contribuții către FUR.

77      Astfel, după cum reiese din dispozițiile Regulamentului nr. 806/2014 [a se vedea considerentul (20) și articolul 67 alineatul (4) din regulamentul menționat] și ale Acordului AIG [a se vedea considerentul (7), articolul 1 litera (a) și articolul 3 din Acordul AIG], colectarea contribuțiilor este realizată în temeiul dreptului Uniunii (și anume Directiva 2014/59 și Regulamentul nr. 806/2014), în timp ce transferul acestor contribuții către FUR este operat în temeiul Acordului AIG.

78      Astfel, chiar dacă obligația juridică a instituțiilor de a plăti, în conturile indicate de ANR‑uri, sumele datorate cu titlu de contribuții ex ante necesită adoptarea unor acte naționale de către ANR‑uri, nu este mai puțin adevărat că aceste instituții rămân direct vizate de deciziile SRB prin care s‑a stabilit cuantumul contribuțiilor individuale ale acestora.

79      Din considerațiile care precedă rezultă că reclamanta este vizată în mod direct și individual de deciziile atacate.

80      În ceea ce privește termenul pentru introducerea acțiunii, trebuie amintit faptul că, potrivit articolului 263 al șaselea paragraf TFUE, acțiunile în anulare trebuie formulate în termen de două luni, după caz, de la publicarea actului, de la notificarea acestuia reclamantului sau, în lipsă, de la data la care reclamantul a luat cunoștință de actul respectiv.

81      În speță, deciziile atacate nu au fost publicate și nu au fost notificate reclamantei, care nu este destinatara lor.

82      Rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că, în lipsa publicării sau a notificării, termenul de introducere a acțiunii nu curge decât de la momentul la care persoana interesată cunoaște exact conținutul și motivele actului în discuție, cu condiția să solicite textul integral într‑un termen rezonabil. Sub această rezervă, termenul pentru formularea acțiunii nu ar putea să curgă decât de la momentul în care terțul interesat cunoaște exact conținutul și motivele actului în cauză, astfel încât să își poată exercita în mod util dreptul de formulare a acțiunii (a se vedea în acest sens Ordonanța din 19 noiembrie 2018, Iccrea Banca/Comisia și SRB, T‑494/17, EU:T:2018:804, punctul 33 și jurisprudența citată).

83      Astfel, termenul de două luni prevăzut la articolul 263 al șaselea paragraf TFUE care curge, în lipsa publicării sau a notificării actului care poate face obiectul unei acțiuni în anulare, începând de la data la care reclamantul a avut cunoștință de acesta este diferit de termenul rezonabil de care dispune această parte pentru a solicita comunicarea textului integral al aceluiași act pentru a‑l cunoaște exact (a se vedea în acest sens Ordonanța din 19 noiembrie 2018, Iccrea Banca/Comisia și SRB, T‑494/17, EU:T:2018:804, punctul 34 și jurisprudența citată).

84      În speță, este necesar să se arate că reclamanta a primit, ca toate instituțiile vizate de plata unui contribuții ex ante pentru anul 2016 la FUR, documentele și chestionarele necesare pentru furnizarea datelor care permit calcularea de către SRB a contribuțiilor individuale. Prin aceste documente și chestionare, reclamanta a fost informată despre temeiurile juridice aplicabile și despre faptul că contribuția la FUR a fost calculată de SRB.

85      În continuare, reclamanta a luat cunoștință de existența primei decizii atacate prin avizul de percepere emis de ANR austriacă la 26 aprilie 2016, notificat la 27 aprilie 2016, și despre existența celei de a doua decizii atacate prin avizul de percepere al ANR menționate din 23 mai 2016, primit la 27 mai 2016.

86      Reclamanta a introdus prima acțiune, înregistrată cu numărul T‑377/16, la 14 iulie 2016, adică după mai bine de două luni și zece zile după ce i s‑a notificat, la 27 aprilie 2016, avizul de percepere al ANR austriece din 26 aprilie 2016. Această problemă legată de o eventuală depășire a termenului pentru introducerea acțiunii nu se ridică, în schimb, pentru această acțiune în ceea ce privește a doua decizie atacată.

87      Trebuie arătat însă că reclamanta a depus această acțiune în scopul conservării drepturilor sale, în așteptarea comunicării deciziilor atacate, care trebuiau să îi permită să aibă o cunoaștere exactă a conținutului acestora.

88      În acest sens, trebuie amintit, astfel cum s‑a arătat la punctele 13, 21 și 23 de mai sus, că reclamanta a formulat mai multe cereri, mai întâi la ANR austriacă, apoi la SRB, pentru a obține deciziile atacate. Prin urmare, trebuie să se verifice dacă aceste cereri au fost făcute în termenul rezonabil menționat la punctele 82 și 83 de mai sus, calculat de la momentul în care a cunoscut existența deciziilor atacate.

89      „Termenul rezonabil” pentru a solicita comunicarea unei decizii după ce s‑a luat cunoștință de existența sa nu este un termen prestabilit, care s‑ar deduce automat din durata termenului de introducere a acțiunii în anulare, ci un termen care depinde de împrejurările speței (a se vedea în acest sens Ordonanța din 19 noiembrie 2018, Iccrea Banca/Comisia și SRB, T‑494/17, EU:T:2018:804, punctul 39 și jurisprudența citată).

90      În plus, trebuie precizat, pe de o parte, că, în anumite cauze, Curtea a considerat că un termen de două luni calculat de la data la care s‑a cunoscut existența unei decizii pentru a solicita comunicarea ei depășea termenul rezonabil (a se vedea în acest sens Ordonanța din 5 martie 1993, Ferriere Acciaierie Sarde/Comisia, C‑102/92, EU:C:1993:86, punctul din 19, și Ordonanța din 10 noiembrie 2011, Agapiou Joséphidès/Comisia și EACEA, C‑626/10 P, nepublicată, EU:C:2011:726, punctele 131 și 132).

91      Pe de altă parte, Tribunalul a apreciat, în alte cauze, că o cerere de comunicare a textului integral al unei decizii formulată după mai mult de patru luni de la momentul la care reclamantul a cunoscut existența actului trebuie considerată ca fiind formulată în afara oricărui termen rezonabil (a se vedea în acest sens Ordonanța din 15 iulie 1998, LPN și GEOTA/Comisia, T‑155/95, EU:T:1998:167, punctul 44, și Ordonanța din 18 mai 2010, Abertis Infraestructuras/Comisia, T‑200/09, nepublicată, EU:T:2010:200, punctul 63).

92      Ținând seama de împrejurările speței, nu este cazul să se rețină o apreciere diferită de aceea a Curții și a Tribunalului.

93      În speță, cererile de comunicare a deciziilor atacate adresate ANR austriece de nenumărate ori și SRB la 7 iulie 2016, astfel cum au fost descrise la punctele 13, 21 și 23 de mai sus, au fost făcute într‑un termen rezonabil.

94      Desigur, la 28 iunie 2016, ANR austriacă a comunicat reclamantei a doua decizie atacată fără anexa sa, iar la 20 septembrie 2016 SRB i‑a comunicat prima decizie atacată fără anexa sa. Reclamanta nu a putut astfel lua cunoștință la aceste date de părțile care o priveau din anexele la deciziile atacate. Reclamanta a avut acces la părțile care o priveau din anexele la deciziile atacate abia ca urmare a celor două ordonanțe de măsuri de cercetare judecătorească adoptate de Tribunal și menționate la punctele 34 și 38 de mai sus.

95      Dat fiind că, pe de o parte, cererile de comunicare a deciziilor atacate au fost formulate într‑un termen rezonabil și, pe de altă parte, că cele trei acțiuni, înregistrate cu numerele T‑377/16, T‑645/16 și T‑809/16, au fost introduse înainte ca reclamanta să fi avut acces la deciziile atacate, inclusiv la părțile care o priveau din anexele la acestea, trebuie concluzionat că cele trei acțiuni nu au fost introduse tardiv.

96      Cu toate acestea, în privința argumentului litispendenței invocat în esență de SRB în scopul de a susține că acțiunile înregistrate cu numerele T‑645/16 și T‑809/16 trebuie declarate inadmisibile, în măsura în care au același obiect și privesc aceleași părți ca acțiunea înregistrată cu numărul T‑377/16, trebuie amintită jurisprudența constantă a Curții potrivit căreia o acțiune introdusă ulterior introducerii unei alte acțiuni cu aceleași părți, întemeiată pe aceleași motive și care tinde la anularea aceluiași act juridic trebuie respinsă ca inadmisibilă pentru cauză de litispendență (Hotărârea din 24 noiembrie 2005, Italia/Comisia, C‑138/03, C‑324/03 și C‑431/03, EU:C:2005:714, punctul 64; a se vedea în acest sens și Hotărârea din 22 septembrie 1988, Franța/Parlamentul, 358/85 și 51/86, EU:C:1988:431, punctul 12).

97      Cele două acțiuni înregistrate cu numerele T‑377/16 și T‑645/16 au fost introduse cu titlu conservator înainte de comunicarea deciziilor atacate, în eventualitatea în care termenul stabilit la articolul 263 al șaselea paragraf TFUE pentru introducerea unei acțiuni în anulare ar fi început deja să curgă de la primirea avizului de percepere aferent primei decizii atacate.

98      În ceea ce privește cea de a treia acțiune, înregistrată cu numărul T‑809/16, în măsura în care, potrivit reclamantei, SRB i‑a conferit accesul la deciziile atacate la 20 septembrie 2016, ea consideră că acest fapt constituie un punct de pornire pentru introducerea unei acțiuni în anulare și că această acțiune nu este, prin urmare, tardivă. Având în vedere această interpretare, reclamanta recunoaște că este posibil ca acțiunile în anulare introduse preventiv să fi fost formulate prea devreme. Totuși, ea susține că, dat fiind că textul deciziilor atacate nu i‑a fost adus la cunoștință decât la 20 septembrie 2016, s‑a dovedit de atunci că între deciziile atacate ar putea exista un raport indisociabil care, în opinia sa, nu putea fi cunoscut în momentul introducerii primelor două acțiuni în anulare. Pentru garantarea posibilităților sale de protecție jurisdicțională, reclamanta a introdus, așadar, o a treia acțiune împotriva deciziilor atacate.

99      Potrivit acesteia, acțiunea în cauza T‑809/16 nu este identică cu acțiunile în cauzele T‑377/16 și T‑645/16, atât în raport cu obiectul autonom al acestora, cât și din cauza modificării situației ca urmare a comunicării celor două decizii atacate, fără anexele lor, la 20 septembrie 2016.

100    În speță, în cele trei acțiuni sunt aceleași părți, cu excepția cauzei T‑645/16, în care există o intervenientă. Cu toate acestea, inadmisibilitatea pentru cauză de litispendență referitoare la identitatea părților vizează părțile principale, iar nu intervenienții, astfel încât această condiție este îndeplinită.

101    În plus, cele trei acțiuni vizează anularea acelorași acte juridice, cu excepția cauzei T‑645/16, care vizează anularea doar a primei decizii atacate. Întrucât obiectul cauzei T‑645/16 este inclus în obiectul celorlalte două cauze, T‑377/16 și T‑809/16, prin care se urmărește anularea celor două decizii atacate, condiția de inadmisibilitate pentru cauză de litispendență referitoare la identitatea actelor contestate este de asemenea îndeplinită în speță.

102    În sfârșit, în ceea ce privește condiția de inadmisibilitate pentru cauză de litispendență referitoare la identitatea motivelor, trebuie să se constate că acțiunile în cauzele T‑645/16 și T‑809/16 sunt susținute de două motive pe care reclamanta le‑a invocat deja în cadrul primei sale acțiuni, în cauza T‑377/16, care cuprinde patru motive. Motivele invocate în cauzele T‑645/16 și T‑809/16, mai recente, sunt, prin urmare, incluse în cadrul primei acțiuni, în cauza T‑377/16.

103    Având în vedere considerațiile ce precedă, trebuie să se declare admisibilă acțiunea în cauza T‑377/16 și inadmisibile cele două acțiuni în cauzele T‑645/16 și T‑809/16, pentru litispendență.

 Cu privire la fond

104    În susținerea acțiunii sale în anularea deciziilor atacate, reclamanta invocă patru motive. Potrivit reclamantei, prin adoptarea deciziilor atacate, SRB a săvârșit încălcări ale normelor fundamentale de procedură, pe de o parte, prin încălcarea obligației sale de motivare (primul motiv) și, pe de altă parte, din cauza notificării incomplete a deciziilor atacate (al doilea motiv). În plus, reclamanta invocă două motive întemeiate, pe de o parte, pe faptul că contribuția sa pentru anul 2016 a făcut obiectul unor rectificări nesemnificative (al treilea motiv) și, pe de altă parte, pe faptul că este nelegală restituirea surplusului abia în anul 2017 (al patrulea motiv).

105    Cu titlu preliminar, trebuie observat că reclamanta nu formulează obiecții privind procedura de adoptare a deciziilor atacate decât în două scrisori, din 9 mai și din 30 iulie 2018, trimise Tribunalului ca urmare a primirii răspunsurilor date de SRB la prima și la a doua ordonanță. Argumentele expuse de reclamantă în acest sens sunt invocate în principal în susținerea argumentației sale prin care urmărește să demonstreze încălcări ale normelor fundamentale de procedură, care se regăsesc în motivele întemeiate pe încălcarea obligației de motivare și pe notificarea incompletă a deciziilor atacate.

106    Trebuie să se examineze, mai întâi, criticile referitoare la încălcarea unor norme procedurale și motivul întemeiat pe încălcarea obligației de motivare.

 Cu privire la respectarea condițiilor de formă privind adoptarea deciziilor atacate

107    Pe de o parte, în scrisorile sale din 9 mai și din 30 iulie 2018, reclamanta a constatat că semnăturile care figurau pe deciziile atacate erau complet identice și că SRB nu a explicat cum este asigurată autenticitatea unei eventuale instrucțiuni emise de președinta SRB pentru utilizarea semnăturii electronice. În plus, reclamanta a remarcat că anexele deciziilor au fost transmise în format digital, prin e‑mail, membrilor și observatorilor sesiunii executive, deși, prin scrisoarea sa din 13 septembrie 2016, SRB a refuzat în mod absolut, întemeindu‑se pe motive legate de securitate, să îi transmită aceleași documente prin mijloace electronice de comunicare sau prin intermediul poștei. În scrisoarea din 9 mai 2018, reclamanta a solicitat Tribunalului să adopte măsuri de organizare a procedurii, conform articolului 24 primul paragraf din Statutul Curții coroborat cu articolul 89 alineatul (3) literele (a) și (b) din Regulamentul de procedură, în special în scopul de a adresa SRB întrebări privind unele aspecte de ordin procedural.

108    Pe de altă parte, în scrisoarea sa din 30 iulie 2018, reclamanta a constatat o serie de neregularități procedurale referitoare la prima decizie atacată. Mai întâi, aceasta a arătat că e‑mailurile de răspuns ale membrilor sesiunii executive a SRB, din care trebuia să rezulte acordul acestora pentru adoptarea unei decizii prin procedura scrisă, nu au fost prezentate Tribunalului. Apoi, ea a subliniat faptul că, după ce a constatat o inexactitate în calcule, decizia luată prin procedura scrisă a fost modificată în seara zilei de 15 aprilie 2016, tăcerea membrilor fiind considerată consimțământ, fără ca în cuprinsul comunicărilor dintre SRB și membrii sesiunii sale executive să se fi stabilit un termen pentru exprimarea eventualelor obiecții. Reclamanta observă că aceste mesaje nu au fost adresate unui membru al sesiunii executive în special, fără a se prezenta Tribunalului nicio explicație și nicio dovadă a notificării pe altă cale a acestui membru. Acest proces de adoptare a deciziei este contrar atât principiului bunei administrări, identificat de jurisprudență și preluat la articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, cât și RPSE, în special articolului 9 alineatele (1) și (2) și articolului 11 din acest RPSE. În sfârșit, reclamanta a criticat formatul proiectelor de decizie transmise la 15 aprilie și la 19 mai 2016, și anume distribuirea pe cale electronică a documentelor, în special sub forma unor fișiere XLSX. Calculul nu trebuia efectuat într‑un fișier tip XLSX, în care toate valorile finale sau intermediare pot fi modificate în orice moment, fie din greșeală, fie intenționat. În plus, în lipsa semnăturii electronice verificabile, care să poată garanta că cuantumurile stabilite ale contribuțiilor nu au fost falsificate sau alterate, este imposibil să se știe care dintre documentele DOCX, XLSX sau PDF reprezintă „originalul semnat” al cuantumurilor stabilite pentru fiecare instituție.

109    În scrisoarea sa din 27 martie 2018, SRB a arătat că procedura de adoptare a deciziilor atacate nu a fost viciată de încălcări ale normelor fundamentale de procedură. În scrisoarea sa din 6 iunie 2018, SRB a precizat că securitatea traficului de e‑mailuri este întotdeauna garantată și nu are nicio incidență asupra conținutului și a legalității calculului contribuțiilor ex ante. Prin urmare, acest aspect nu este pertinent pentru soluționarea acțiunii.

110    Pe de altă parte, în ceea ce privește cererea de măsuri de organizare a procedurii formulată de reclamantă, SRB a solicitat în esență Tribunalului, prin scrisoarea din 11 septembrie 2018, să o respingă pentru încălcarea articolului 88 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, întrucât reclamanta nu a explicat utilitatea pentru instanță a acestor măsuri și pertinența lor pentru soluționarea acțiunii.

111    Trebuie amintit faptul că Curtea a statuat că componenta intelectuală și componenta formală alcătuiesc un tot indisolubil, forma scrisă a actului fiind expresia necesară a voinței autorității care a adoptat actul (Hotărârea din 15 iunie 1994, Comisia/BASF și alții, C‑137/92 P, EU:C:1994:247, punctul 70, și Hotărârea din 6 aprilie 2000, Comisia/ICI, C‑286/95 P, EU:C:2000:188, punctul 38).

112    Autentificarea actului are ca scop asigurarea securității juridice, prin constatarea textului adoptat de autorul actului, și constituie o normă fundamentală de procedură (Hotărârea din 15 iunie 1994, Comisia/BASF și alții, C‑137/92 P, EU:C:1994:247, punctele 75 și 76, și Hotărârea din 6 aprilie 2000, Comisia/ICI, C‑286/95 P, EU:C:2000:188, punctele 40 și 41).

113    Curtea a statuat de asemenea că încălcarea unei norme fundamentale de procedură constă în simpla lipsă a autentificării actului, fără a fi necesar să se stabilească, în plus, că actul este afectat de un alt viciu sau că lipsa autentificării a cauzat un prejudiciu celui care îl invocă (Hotărârea din 6 aprilie 2000, Comisia/ICI, C‑286/95 P, EU:C:2000:188, punctul 42).

114    Controlul respectării formalității autentificării și, astfel, a caracterului cert al actului reprezintă o condiție prealabilă oricărui alt control, precum cel al competenței autorului actului, al respectării principiului colegialității sau al respectării obligației de motivare a actelor (Hotărârea din 6 aprilie 2000, Comisia/ICI, C‑286/95 P, EU:C:2000:188, punctul 46).

115    Dacă instanța Uniunii constată, la examinarea actului prezentat în fața sa, că acesta nu a fost autentificat în mod legal, aceasta are obligația de a invoca din oficiu motivul întemeiat pe încălcarea unei norme fundamentale de procedură constând în lipsa autentificării corespunzătoare și de a anula, în consecință, actul afectat de un astfel de viciu (Hotărârea din 6 aprilie 2000, Comisia/ICI, C‑286/95 P, EU:C:2000:188, punctul 51).

116    În această privință, nu are importanță aspectul că lipsa autentificării nu a cauzat niciun prejudiciu uneia dintre părțile din litigiu. Astfel, autentificarea actelor este o normă fundamentală de procedură în sensul articolului 263 TFUE, indispensabilă pentru securitatea juridică, a cărei încălcare determină anularea actului viciat fără a fi necesar să se stabilească existența unui astfel de prejudiciu (Hotărârea din 6 aprilie 2000, Comisia/ICI, C‑286/95 P, EU:C:2000:188, punctul 52; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 8 septembrie 2016, Goldfish și alții/Comisia, T‑54/14, EU:T:2016:455, punctul 47).

117    În speță trebuie să se constate că reclamanta nu desemnează lipsa autentificării drept motiv formal în susținerea acțiunii sale în anulare, însă are îndoieli cu privire la autenticitatea semnăturii președintei SRB de pe deciziile atacate.

118    În orice caz, din jurisprudența citată la punctul 115 de mai sus rezultă că este vorba despre o chestiune care trebuie invocată din oficiu de instanța Uniunii.

119    În această privință trebuie să se constate că, drept răspuns la prima ordonanță, prin care i s‑a pus în vedere să prezinte copia integrală a originalului deciziilor atacate, inclusiv anexele unice la acestea, SRB a prezentat la 15 ianuarie 2018, pentru textul fiecăreia dintre aceste decizii, un document de două pagini având forma unei recunoașteri prin scanare, în format PDF, a unui document tipărit și semnat, ceea ce permitea astfel să se deducă faptul că aceste pagini erau într‑adevăr copii ale originalului, cu alte cuvinte copii ale documentului care a fost prezentat în mod formal spre semnare și adoptat de către SRB în sesiunea sa executivă. SRB nu a prezentat nicio copie a originalului anexelor la deciziile atacate, ci, pentru fiecare decizie, numai un document având forma unei generări digitale de date, în format PDF, lipsit de elementele care permit garantarea autenticității sale.

120    Prin intermediul unei a doua măsuri de organizare a procedurii, apoi prin intermediul celei de a doua ordonanțe, Tribunalul a solicitat SRB să clarifice formatul anexelor la momentul adoptării deciziilor atacate și, în cazul în care aceste anexe ar fi prezentate în format digital, să ofere explicații și să furnizeze toate elementele tehnice de autentificare necesare pentru a dovedi că documentele generate în format PDF prezentate în fața Tribunalului corespundeau cu ceea ce s‑a prezentat în mod concret spre semnare și s‑a adoptat de către SRB în cadrul sesiunii sale executive, cu ocazia reuniunilor sale din 15 aprilie 2016 și 20 mai 2016. De asemenea, Tribunalul a solicitat SRB să depună observații cu privire la problema existenței juridice a deciziilor atacate, precum și cu privire la cea a respectării normelor fundamentale de procedură.

121    În răspunsurile sale din 27 martie și din 18 mai 2018 la a doua măsură de organizare a procedurii și la a doua ordonanță, SRB a susținut pentru prima dată că deciziile atacate nu au fost adoptate în cadrul reuniunilor membrilor sesiunii executive a SRB, ci în cadrul procedurii scrise, în format electronic, conform articolului 7 alineatul (5) din RPSE – potrivit căruia orice comunicare și orice documente relevante pentru sesiunea executivă trebuie, în principiu, să fie întocmite în format electronic, cu respectarea normelor privind confidențialitatea, în conformitate cu articolul 15 din RPSE – și articolului 9 din RPSE.

122    În special, în ceea ce privește procedura de adoptare a primei decizii atacate, din dosar reiese că, prin e‑mailul din 13 aprilie 2016, expediat la ora 17.41 de SRB membrilor sesiunii executive și care cuprinde trei înscrisuri anexate, dintre care un document în format PDF intitulat „Memorandum2_Final results.pdf”, aprobarea formală a contribuțiilor ex ante pentru anul 2016 a fost solicitată sesiunii executive a SRB până la 15 aprilie 2016, la ora 12.00.

123    Prin e‑mailul din 15 aprilie 2016, trimis la ora 19.04, SRB a indicat că s‑a săvârșit o eroare la calcularea contribuțiilor, a anunțat trimiterea unei versiuni modificate a unui document intitulat „Memorandum 2” și a menționat că, dacă nu există obiecții din partea destinatarilor, se va considera că aprobarea dată deja se referă și la sumele corectate.

124    Prin e‑mailul din 15 aprilie 2016, expediat la ora 20.06, documentul anunțat a fost trimis în format XLSX, sub denumirea „Final results15042016.xlsx”.

125    În ceea ce privește procedura de adoptare a celei de a doua decizii atacate, SRB a precizat că, la 19 mai 2016, la ora 21.25, a trimis membrilor sesiunii executive un e‑mail pentru începerea procedurii scrise, solicitând aprobarea ajustării rezultatelor calculului contribuțiilor ex ante pentru anul 2016, e‑mail la care a fost anexat un fișier în format XLSX denumit „Delta”, reprezentând rezultatele calculelor ajustate. Aprobarea a fost solicitată – „pentru motive legate de urgența cazului” – pentru 20 mai 2016, la ora 17.00.

126    În sfârșit, SRB a afirmat, în scrisoarea sa din 6 iunie 2018, că instrumenta deciziilor atacate au fost semnate electronic de președinta SRB.

127    Trebuie să se constate însă că, departe de a aduce și de a propune măcar prezentarea unor dovezi în susținerea acestei afirmații, constând în principiu în prezentarea unor instrumenta digitale și a certificatelor de semnătură electronică ce garantează autenticitatea, SRB prezintă elemente care în realitate contrazic această afirmație.

128    Astfel, în ceea ce privește textul deciziilor atacate, SRB prezintă documente PDF care cuprind pe ultima pagină o aparență de semnătură olografă care pare a fi fost aplicată prin „copierea‑lipirea” unui fișier imagine și care sunt lipsite de certificatele de semnătură electronică.

129    În ceea ce privește anexele la deciziile atacate, care cuprind cuantumurile contribuțiilor și, respectiv, cele ale ajustărilor acestora și care constituie astfel un element esențial al deciziilor, nici acestea nu conțin nicio semnătură electronică, chiar dacă nu sunt nicidecum legate în mod indisociabil de textul deciziilor atacate.

130    Pentru a stabili autenticitatea anexelor la deciziile atacate, SRB a prezentat, ca răspuns la a doua ordonanță, documente în format TXT prin care se urmărea stabilirea identității valorilor hash (hash value) ale acestor anexe cu valorile hash evidențiate pentru documentele în format XLSX anexate la e‑mailul din 15 aprilie 2016, trimis la ora 20.06, și, respectiv, la e‑mailul din 19 mai 2016, expediat la ora 21.25.

131    Cu toate acestea, trebuie să se observe că, pentru a dovedi că anexele la deciziile atacate au făcut obiectul unei semnături electronice, astfel cum susține SRB (a se vedea punctul 126 de mai sus), acesta din urmă ar fi trebuit să prezinte certificate de semnătură electronică legate de aceste anexe, iar nu documente TXT care conțin o valoare hash. Prezentarea unor astfel de documente TXT poate fi interpretată în sensul că SRB nu poseda certificate de semnătură electronică și că anexele la deciziile atacate nu au făcut, așadar, contrar celor afirmate, obiectul unei semnături electronice.

132    În plus, documentele în format TXT prezentate de SRB nu sunt nicidecum legate în mod obiectiv și indisociabil de anexele în cauză.

133    În sfârșit, trebuie arătat, cu titlu suplimentar, că autentificarea solicitată nu este, în orice caz, cea a proiectelor transmise spre aprobare prin e‑mailul din 15 aprilie 2016, trimis la ora 20.06, și prin e‑mailul din 19 mai 2016, expediat la ora 21.25, ci cea a instrumenta presupuse a fi fost întocmite ulterior acestei aprobări. Astfel, instrumenta au fost întocmite și autentificate prin aplicarea unei semnături abia ulterior aprobării.

134    Din considerațiile care precedă rezultă că cerința autentificării deciziilor atacate nu este îndeplinită.

135    Pe lângă aceste constatări privind lipsa autentificării deciziilor atacate, care, potrivit jurisprudenței amintite la punctele 113-116 de mai sus, impune în sine anularea deciziilor atacate, Tribunalul apreciază adecvat să formuleze anumite considerații privind în special procedura de adoptare a primei decizii atacate.

136    În speță, astfel cum s‑a arătat la punctul 122 de mai sus, procedura scrisă pentru adoptarea primei decizii atacate a fost demarată printr‑un e‑mail din 13 aprilie 2016, transmis la ora 17.41, prin care s‑a acordat membrilor sesiunii executive a SRB un termen pentru aprobarea proiectului de decizie, și anume 15 aprilie 2016, ora 12.00, așadar, un termen mai scurt de două zile lucrătoare, cu toate că termenul prevăzut la articolul 9 alineatul (2) din RPSE nu poate fi „în mod obișnuit mai scurt de cinci zile lucrătoare”. Contrar cerințelor prevăzute de RPSE, în e‑mailul din 13 aprilie 2016 nu se indică niciun motiv care să justifice reducerea termenului. Acesta nu menționează nici articolul 9 alineatul (2) din RPSE.

137    În definitiv și cu titlu suplimentar, trebuie să se arate că SRB nu dovedește că era urgent să se adopte o decizie la 15 aprilie 2016, iar nu la 20 aprilie 2016, dată care ar fi asigurat respectarea normelor de procedură. În această privință trebuie observat faptul că 15 aprilie 2016 nu este o dată impusă prin reglementare. Această reducere a termenului pentru adoptarea deciziei constituie o primă neregularitate procedurală.

138    În plus, articolul 9 alineatul (1) din RPSE prevede că deciziile pot fi luate de asemenea prin procedură scrisă, cu excepția cazului în care cel puțin doi membri ai sesiunii executive se opun în primele 48 de ore de la inițierea acestei proceduri scrise.

139    În această privință, reiese că SRB a încălcat de asemenea RPSE întrucât durata stabilită pentru procedura scrisă a fost cu șase ore mai scurtă decât cele 48 de ore prevăzute pentru exprimarea unei obiecții privind recurgerea la procedura scrisă. Or, nimic nu se opunea, presupunând că ar fi fost necesară adoptarea deciziei la 15 aprilie 2016, să se stabilească termenul de răspuns la ora 18.00 în acea zi. Aceasta constituie o a doua neregularitate procedurală.

140    SRB încearcă în mod greșit să justifice aceste încălcări ale RPSE prin lipsa unor obiecții formulate de membrii sesiunii executive a SRB. Este suficient să se observe, pe de o parte, că SRB are obligația de a aplica reglementarea care guvernează procesul său decizional, care organizează tocmai reducerea termenelor cu condiția ca anumite norme să fie respectate, și, pe de altă parte, că lipsa invocată a unei obiecții nu elimină deloc încălcarea săvârșită ab initio, atunci când SRB a impus un termen contrar cerințelor RPSE.

141    În continuare, deși e‑mailul din 13 aprilie 2016 invita membrii sesiunii executive a SRB să transmită aprobarea lor formală prin e‑mailul adresat către cutia funcțională a SRB, acesta din urmă nu prezintă niciun e‑mail de aprobare. Singurul element care evocă o aprobare este afirmația făcută de SRB, în e‑mailul de vineri, 15 aprilie 2016, expediat la ora 19.04, că această aprobare a fost dată.

142    În plus, în acest e‑mail de vineri, 15 aprilie 2016, expediat la ora 19.04, care nu a fost adresat tuturor membrilor sesiunii executive, cel puțin într‑o primă etapă (A, membru al sesiunii executive a SRB, nu a fost destinatarul acestui e‑mail, care i‑a fost expediat 21 de minute mai târziu), SRB menționa o eroare în calculul contribuțiilor ex ante și anunța trimiterea unei versiuni modificate a „memorandumului 2” prin e‑mail separat. E‑mailul de la ora 19.04 adăuga, fără să furnizeze un termen pentru o eventuală reacție, că, în lipsa unei obiecții din partea membrilor sesiunii executive a SRB, urma să se considere că aprobarea lor deja dată era valabilă și în ceea ce privește cuantumurile modificate ale contribuțiilor. Procedând astfel, SRB a inițiat o procedură de adoptare în lipsa unor obiecții, procedură care, deși nu era, desigur, străină de dispozițiile RPSE, era totuși angajată în condiții concrete neconforme, ținând seama în special de neindicarea unui termen pentru adoptarea deciziei. Aceasta constituie, pe lângă cele două neregularități evidențiate deja la punctele 136-139 de mai sus, o a treia neregularitate procedurală.

143    Trebuie subliniat faptul că SRB a depus, în anexa la scrisoarea sa din 11 septembrie 2018, dovada transmiterii către A a e‑mailului de la ora 19.04 la ora 19.25, și anume 21 de minute mai târziu. Acesta din urmă a indicat, printr‑un e‑mail din aceeași zi, transmis la ora 19.34, că nu are nicio obiecție față de modificările minore despre care îl informase SRB prin e‑mailul de la ora 19.25 prin care i se transmitea e‑mailul de la ora 19.04. Deși e‑mailul prezenta efectiv cuantumurile modificate ale calculelor pentru trei instituții anume, acesta nu conținea în niciun caz cuantumurile modificate pentru restul instituțiilor, ale căror contribuții au fost lejer modificate.

144    Din aceste elemente rezultă că A și‑a dat consimțământul înainte de a putea avea acces la versiunea modificată a contribuțiilor tuturor instituțiilor, versiune trimisă ulterior, dar netransmisă lui, astfel cum este descris la punctul 145 de mai jos. Or, acest document reprezintă cuantumurile așa cum au fost acestea adoptate în final prin prima decizie atacată.

145    Apoi, în aceeași zi, la ora 20.06, SRB a trimis un e‑mail separat, împreună cu un document XLSX intitulat „Final results15042016.xlsx” în anexă. Din nou, acest e‑mail nu a fost trimis lui A. Această din urmă împrejurare constituie o a patra neregularitate procedurală.

146    În plus, din data primei decizii atacate (15 aprilie 2016) rezultă că, deși în e‑mailul din 15 aprilie 2016, trimis la ora 19.04, nu era indicat niciun termen, consensul a fost considerat realizat în aceeași zi, prin urmare, în mod logic, la miezul nopții. Desigur, SRB exprimase în e‑mailul din 13 aprilie 2016 (anexat la e‑mailul din 15 aprilie 2016, trimis la ora 19.04) intenția sa de a adopta decizia la 15 aprilie. Presupunând că această informație era suficientă pentru a arăta că orice obiecție trebuia formulată înainte de 15 aprilie 2016 la miezul nopții, nu este mai puțin adevărat că în speță a fost pusă în aplicare o procedură de aprobare prin consens vineri seara la ora 19.04, având ca termen miezul nopții aceleiași seri. Aceste împrejurări agravează efectele celei de a treia neregularități procedurale constatate la punctul 142 de mai sus.

147    Este cu atât mai puțin dovedit faptul că această procedură de consens era conformă cu cât, pe lângă lipsa trimiterii e‑mailului de la ora 20.06 către A (a se vedea punctul 145 de mai sus), care în sine viciază procedura, SRB nu dovedește că ceilalți membri ai sesiunii executive a SRB au avut cunoștință de trimiterea acestui e‑mail de la ora 20.06 (nici chiar de altfel de cea a e‑mailului de la ora 19.04) și nici de conținutul său. SRB a prezentat anumite elemente de verificare prin care se urmărește să se stabilească faptul că trimiterile de la ora 19.04 și de la ora 20.06 au ajuns la adresele de e‑mail ale destinatarilor. Cu toate acestea, independent chiar de faptul că verificarea respectivă, efectuată prin sondaj, nu îi privește pe toți membrii sesiunii executive a SRB, ea nu dovedește în niciun mod că membrii sesiunii executive a SRB ar fi avut cunoștință în mod concret fie și numai de existența acestor trimiteri de e‑mailuri înainte de miezul nopții aceleiași seri.

148    Or, ținând seama de însăși natura unei proceduri de consens, care constă în a deduce aprobarea dintr‑o lipsă a unei obiecții, o astfel de procedură impune în mod necesar și a minima să se stabilească, înainte de adoptarea deciziei, că persoanele care participă la procedura de aprobare prin consens au luat cunoștință de această procedură și au putut examina proiectul supus aprobării lor. În speță, prima decizie atacată a fost adoptată, având în vedere atât mențiunile care figurează în textul său, cât și împrejurarea trimiterii fișierelor de date referitoare la această decizie în aceeași zi către ANR‑uri (a se vedea punctul 11 de mai sus), cel târziu la 15 aprilie 2016 la miezul nopții. Or, SRB nu prezintă dovada că era stabilit înainte de miezul nopții că membrii sesiunii executive a SRB au putut lua cunoștință de proiectul de decizie modificat sau măcar de existența e‑mailurilor de la ora 19.04 și de la ora 20.06.

149    Pe de altă parte și cu titlu incident, trebuie arătat că, în timp ce anexa la prima decizie atacată, propusă spre aprobare la 13 aprilie 2016, era un document digital în format PDF (a se vedea punctele 122 și 136 de mai sus), anexa propusă spre aprobare în seara de 15 aprilie 2016 era un document digital în format XLSX (a se vedea punctele 124 și 145 de mai sus).

150    Astfel, trebuie să se observe că, în cazul în care nu ar fi existat eroarea evocată în e‑mailurile din 15 aprilie 2016 seara (a se vedea punctul 123 de mai sus), prima decizie atacată ar fi avut drept anexă un document digital în format PDF, iar nu un fișier XLSX.

151    Tribunalul nu poate decât să constate, cu privire la această diferență, că SRB, deși trebuia să vegheze la unitatea și la coerența formală a înscrisurilor prezentate pentru aprobare și ulterior adoptate, a variat formatele electronice. Această imprecizie generează consecințe care depășesc caracterul pur procedural, în măsura în care elementele transmise prin fișier PDF nu oferă niciun detaliu asupra celulelor de calcul ale unui fișier XLSX, iar un asemenea fișier PDF cuprinde, cel puțin în speță, valori rotunjite, spre deosebire de un fișier XLSX. Astfel, în ceea ce privește doar factorul de ajustare în funcție de profilul de risc care figurează în prima decizie atacată, și anume cel referitor la contextul european, din elementele cuprinse în răspunsurile SRB reiese că valoarea furnizată în prima decizie atacată, astfel cum este prezentată ca răspuns la prima ordonanță, și anume într‑un fișier PDF, nu este valoarea exactă care figurează în fișierul XLSX – care cuprinde 14 zecimale –, ci o rotunjire la două zecimale, inutilizabilă pentru o verificare a calculului contribuției.

152    Din considerațiile de mai sus rezultă că, dincolo chiar de lipsa autentificării constatată la punctul 134 de mai sus, care implică anularea deciziilor atacate, procedura de adoptare a primei decizii atacate a fost condusă cu încălcarea vădită a cerințelor procedurale referitoare la aprobarea acestei decizii de către membrii sesiunii executive a SRB și la obținerea acestei aprobări

153    În această privință trebuie să se observe că faptul că persoanele fizice sau juridice nu se pot prevala de o încălcare a unor norme care nu sunt destinate să asigure protecția particularilor, ci care au ca obiect să organizeze funcționarea internă a serviciilor în interesul unei bune administrări (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 mai 1991, Nakajima/Consiliul, C‑69/89, EU:C:1991:186, punctele 49 și 50), nu înseamnă totuși că un particular nu poate invoca niciodată în mod util încălcarea unei norme care reglementează procesul decizional care conduce la adoptarea unui act al Uniunii. Astfel, trebuie să se distingă, printre dispozițiile care reglementează procedurile interne în cadrul unei instituții, cele a căror încălcare nu poate fi invocată de persoanele fizice și juridice, deoarece privesc numai modalitățile de funcționare internă a instituției, care nu sunt susceptibile să afecteze situația juridică a acestora, de cele a căror încălcare poate, dimpotrivă, să fie invocată din moment ce ele sunt creatoare de drepturi și factor de securitate juridică pentru aceste persoane (Hotărârea din 17 februarie 2011, Zhejiang Xinshiji Foods și Hubei Xinshiji Foods/Consiliul, T‑122/09, nepublicată, EU:T:2011:46, punctul 103).

154    În speță, analiza desfășurării procedurii de adoptare a primei decizii atacate demonstrează un număr important de încălcări ale normelor privind organizarea unei proceduri electronice scrise de adoptare a deciziilor. Deși articolul 9 din RPSE nu o prevede în mod explicit, este evident că orice procedură scrisă implică în mod necesar trimiterea proiectului de decizie tuturor membrilor organului decizional vizat de această procedură. În special în ceea ce privește o procedură de adoptare a unei decizii prin consens, precum în speță (a se vedea punctele 142-148 de mai sus), decizia nu poate fi adoptată fără să se fi stabilit cel puțin că toți membrii au putut lua cunoștință în prealabil de proiectul de decizie. În sfârșit, această procedură necesită indicarea unui termen care să le permită membrilor organului menționat să își exprime poziția cu privire la proiect.

155    Or, aceste norme de procedură, care urmăresc să asigure respectarea normelor fundamentale de procedură inerente oricărei proceduri electronice scrise și oricărei proceduri de adoptare prin consens, au fost încălcate în speță. Aceste încălcări au un impact direct asupra securității juridice întrucât conduc la adoptarea unei decizii cu privire la care nu s‑a stabilit că a făcut obiectul nu numai al unei aprobări de către organul competent, dar nici măcar al unei luări la cunoștință prealabile de către toți membrii săi.

156    Nerespectarea unor asemenea norme de procedură necesare exprimării consimțământului constituie o încălcare a normelor fundamentale de procedură pe care instanța Uniunii o poate examina din oficiu (Hotărârea din 24 iunie 2015, Spania/Comisia, C‑263/13 P, EU:C:2015:415, punctul 56, și Hotărârea din 20 septembrie 2017, Tilly‑Sabco/Comisia, C‑183/16 P, EU:C:2017:704, punctul 116).

157    În sfârșit, referitor la cea de a doua decizie atacată, trebuie arătat faptul că ea nu înlocuiește prima decizie atacată, prin care au fost stabilite cuantumurile contribuțiilor, ci numai ajustează aceste cuantumuri cu privire la un punct tehnic limitat. Anularea primei decizii atacate atrage după sine în mod necesar anularea celei de a doua.

158    Din ansamblul considerațiilor ce precedă rezultă că deciziile atacate trebuie anulate, fără a fi necesară pronunțarea asupra încălcării pretinse a articolului 11 din RPSE și asupra cererii de măsuri de organizare a procedurii, formulată de reclamantă prin scrisoarea sa din 9 mai 2018 și menționată la punctul 107 de mai sus.

159    Pe lângă această concluzie, Tribunalul consideră oportun, în interesul unei bune administrări a justiției, să se pronunțe asupra respectării în speță a obligației de motivare.

 Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea obligației de motivare

160    Reclamanta consideră că SRB a încălcat în deciziile atacate obligația de motivare prevăzută la articolul 296 al doilea paragraf TFUE. Faptul că aceste decizii nu îi sunt adresate ei nu este un impediment pentru a invoca acest motiv, în măsura în care interesul de a primi explicații pe care îl pot avea persoanele vizate direct și individual de un act trebuie avut în vedere la aprecierea întinderii obligației de motivare a actului.

161    Reclamanta amintește că, potrivit jurisprudenței, motivarea trebuie să apară în cuprinsul actului juridic respectiv și trebuie, în plus, să poată fi înțeleasă de justițiabili. În motivare trebuie să se regăsească principalele elemente de fapt și de drept pe care se întemeiază decizia și care sunt necesare pentru înțelegerea raționamentului care a condus la adoptarea ei.

162    Pe de altă parte, faptul că a participat la procesul de colectare de informații nu permite reclamantei să obțină informații suficiente deoarece contribuția sa nu este calculată numai pe baza datelor furnizate de ea, ci pornind de la relația care există între datele tuturor instituțiilor vizate.

163    În privința imposibilității, invocată de SRB, de a motiva decizia fără a dezvălui secrete de afaceri aparținând altor instituții, reclamanta invocă jurisprudența Curții potrivit căreia obligația de a păstra secretele de afaceri nu poate face obiectul unei interpretări atât de extinse încât să golească de conținut obligația de motivare, în detrimentul dreptului de a fi ascultați al operatorilor interesați. În speță, comunicarea informațiilor solicitate de reclamantă a fost de la început refuzată în mod sistematic.

164    În sfârșit, reclamanta contestă argumentația SRB potrivit căreia, chiar dacă Tribunalul ar considera că motivarea este insuficientă, calculul efectuat de SRB ar rămâne valabil. În opinia reclamantei, nu se poate prezuma în mod automat că în cazul anulării va fi adoptată o nouă decizie identică.

165    SRB susține că nu trebuia să furnizeze direct reclamantei o prezentare detaliată a motivelor, întrucât deciziile sale nu sunt adresate acesteia din urmă, ci ANR austriece. În plus, acesta invocă jurisprudența potrivit căreia cerința privind motivarea trebuie apreciată în funcție de împrejurările speței, în special în funcție de interesul de a primi explicații pe care îl poate avea destinatarul actului respectiv.

166    Pe de altă parte, în cazul în care deciziile atacate ar viza‑o direct pe reclamantă, SRB consideră că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 296 al doilea paragraf TFUE. Astfel, în măsura în care destinatarul deciziilor SRB ar fi ANR austriacă, iar nu reclamanta, ceea ce este relevant este ca expunerea de motive să fie suficientă pentru ca această ANR să înțeleagă faptele și considerațiile juridice care stau la baza calculului, ceea ce se regăsește în speță. În sprijinul argumentației sale, SRB face trimitere la jurisprudența potrivit căreia participarea persoanelor interesate la procedura de elaborare a actului poate fi un factor de reducere a cerințelor privind motivarea, întrucât ea contribuie la informarea lor, iar chestiunea dacă motivarea unei decizii respectă cerințele actualului articol 296 TFUE trebuie apreciată nu doar din punctul de vedere al modului său de redactare, ci și al contextului său și al ansamblului normelor juridice din materia respectivă.

167    Astfel, deciziile atacate au fost adoptate într‑un context bine cunoscut reclamantei. Deși cadrul juridic în sine nu permite calcularea unui cuantum exact, acesta furnizează indicații clare cu privire la criteriile cele mai importante care au fost avute în vedere la efectuarea calculului.

168    SRB susține că, potrivit articolului 70 alineatul (2) din Regulamentul nr. 806/2014, procedura de calcul se bazează pe cooperarea strânsă dintre el și ANR‑uri. Pentru acest motiv, ANR austriacă a cunoscut metoda de calcul al contribuțiilor ex ante pentru anul 2016. Acest lucru se impune cu atât mai mult cu cât contribuțiile ex ante pentru anul 2015 au fost calculate și percepute chiar de ANR‑uri, conform Regulamentului delegat 2015/63. Prin urmare, SRB consideră că expunerea de motive a deciziilor atacate era suficientă pentru ANR austriacă, implicată îndeaproape, la fel ca toate celelalte ANR‑uri, în calcularea contribuțiilor ex ante pentru anul 2016.

169    Pe de altă parte, SRB consideră că reclamanta depășește cadrul stabilit prin condițiile prevăzute la articolul 296 al doilea paragraf TFUE atunci când susține că trebuie să poată să își calculeze propriile contribuții ex ante pe baza expunerii de motive a SRB. O parte dintre informațiile necesare pentru calcularea contribuțiilor ex ante pentru anul 2016 ale reclamantei cuprind informații confidențiale ale altor instituții. În temeiul articolului 339 TFUE, SRB este obligat să protejeze toate datele confidențiale ale instituțiilor. Această obligație este prevăzută și la articolul 41 alineatul (2) litera (b) din Carta drepturilor fundamentale, la articolul 14 alineatul (7) din Regulamentul delegat 2015/63, la articolul 88 din Regulamentul nr. 806/2014 și la articolul 84 din Directiva 2014/59.

170    Potrivit SRB, reclamanta omite să menționeze că a primit o explicație extrem de detaliată privind calculul în cuprinsul avizului de percepere emis de ANR austriacă la 26 aprilie 2016 și că a fost informată în detaliu despre raționamentul urmat.

171    În sfârșit, SRB susține că încălcarea articolului 296 al doilea paragraf TFUE nu atrage nulitatea calculelor. În consecință, chiar dacă Tribunalul urmează a anula deciziile atacate pentru acest motiv, acest calcul va rămâne valabil, iar SRB va putea adopta din nou, fără întârziere, decizii identice. Astfel cum a declarat Curtea în Hotărârea din 6 iulie 1983, Geist/Comisia (117/81, EU:C:1983:191, punctul 7), reclamantul nu are niciun interes legitim în anularea unei decizii pentru vicii de formă în cazul în care autoritatea administrativă nu dispune de nicio marjă de apreciere și este obligată să acționeze în modul în care a acționat.

172    Potrivit unei jurisprudențe constante, motivarea impusă la articolul 296 TFUE trebuie să fie adaptată naturii actului în cauză și trebuie să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul instituției care a emis actul, astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de temeiurile măsurii luate, iar instanței competente să își exercite controlul (a se vedea Hotărârea din 20 decembrie 2017, Comunidad Autónoma de Galicia și Retegal/Comisia, C‑70/16 P, EU:C:2017:1002, punctul 59 și jurisprudența citată).

173    Cerința privind motivarea trebuie apreciată în funcție de împrejurările din speță, printre altele în funcție de conținutul actului, de natura motivelor invocate, precum și în funcție de interesul de a primi explicații pe care îl pot avea destinatarii sau alte persoane vizate în mod direct și individual de act. Nu este necesar ca în motivare să se specifice toate elementele de fapt și de drept pertinente, în măsura în care chestiunea dacă motivarea unui act îndeplinește cerințele prevăzute la articolul 296 TFUE trebuie apreciată nu doar în raport cu modul său de redactare, ci și în raport cu contextul său, precum și cu ansamblul normelor juridice care reglementează respectiva materie (a se vedea Hotărârea din 7 martie 2013, Acino/Comisia, T‑539/10, nepublicată, EU:T:2013:110, punctul 124 și jurisprudența citată).

174    Pe de altă parte, motivarea unui act trebuie să fie logică, fără să prezinte în special contradicții interne care să împiedice înțelegerea adecvată a motivelor care au stat la baza adoptării acestui act (Hotărârea din 15 iulie 2015, Pilkington Group/Comisia, T‑462/12, EU:T:2015:508, punctul 21 și jurisprudența citată).

175    Cu titlu introductiv, trebuie amintit faptul că, deși, în sistemul instituit prin Regulamentul nr. 806/2014 și prin Regulamentul de punere în aplicare 2015/81, deciziile de stabilire a contribuțiilor ex ante sunt notificate ANR‑urilor, instituțiile debitoare ale acestor contribuții, printre care și reclamanta, sunt, contrar celor pretinse de SRB, vizate în mod individual și direct de deciziile menționate (a se vedea punctele 73-79 de mai sus).

176    Prin urmare, interesul de a primi explicații pe care îl pot avea aceste instituții trebuie de asemenea avut în vedere atunci când este necesar să se aprecieze întinderea obligației de motivare a deciziilor în cauză. În plus, trebuie amintit faptul că motivarea are și funcția de a permite instanței Uniunii să își exercite controlul.

177    În speță trebuie să se arate că SRB a săvârșit mai multe încălcări ale obligației de motivare.

178    Pe de o parte, în ceea ce privește textul primei decizii atacate, acesta cuprinde doar menționarea Regulamentului nr. 806/2014, mai precis a articolului 70 alineatul (2) din acesta, evocarea consultării și a cooperării cu organisme [Banca Centrală Europeană (BCE) și autoritățile naționale], precum și faptul că calculul este efectuat astfel încât ansamblul contribuțiilor individuale să nu depășească un anumit nivel [și anume 12,5 % din nivelul‑țintă prevăzut la articolul 69 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014]. Textul nu cuprinde nicio informație referitoare la etapele succesive ale calculului contribuției reclamantei și nici cifrele aferente acestor etape diferite.

179    Desigur, lecturarea articolului 70 din Regulamentul nr. 806/2014, menționat în prima decizie atacată, în special a alineatului (6) al acestuia, permite să se înțeleagă faptul că contribuțiile ex ante sunt calculate de SRB cu aplicarea în special a „acte[lor] delegate în care se detaliază noțiunea de ajustare a contribuțiilor la profilul de risc al instituțiilor, adoptate de Comisie în temeiul articolului 103 alineatul (7) din Directiva 2014/59/UE”, cu alte cuvinte, cu aplicarea în speță a Regulamentului delegat 2015/63.

180    În plus, Regulamentul delegat 2015/63 cuprinde norme detaliate pe care SRB trebuie să le aplice la calcularea contribuțiilor.

181    Aceste elemente nu sunt însă suficiente pentru a înțelege modul în care SRB a aplicat aceste norme în cazul reclamantei pentru a ajunge la cuantumul contribuției care o privește, indicat în anexa la prima decizie atacată.

182    Trebuie adăugat faptul că prima decizie atacată nu menționează deciziile intermediare luate de SRB în vederea aplicării reglementării privind calcularea contribuțiilor (denumite în continuare „deciziile intermediare”), și anume cel puțin următoarele decizii intermediare:

–        decizia SRB din sesiunea executivă din 14 septembrie 2015 privind definiția pilonului „indicatorii de risc suplimentari care urmează să fie determinați de către autoritatea de rezoluție” (SRB/ES/SRF/2015/00);

–        decizia SRB din sesiunea executivă din 30 noiembrie 2015 privind regulile comune pentru calcularea contribuțiilor ex ante pentru anul 2016 la FUR, în ceea ce privește depozitele garantate (SRB/ES/SRF/2015/01);

–        decizia SRB din sesiunea executivă din 30 noiembrie 2015 privind regulile comune pentru calcularea contribuțiilor ex ante pentru anul 2016 la FUR, în ceea ce privește instituțiile nou‑supravegheate (SRB/ES/SRF/2015/02);

–        decizia SRB din sesiunea executivă din 30 noiembrie 2015 privind regulile comune pentru calcularea contribuțiilor ex ante pentru anul 2016 la FUR, în ceea ce privește discretizarea în etapa 2 (SRB/ES/SRF/2015/03);

–        decizia SRB din sesiunea executivă din 30 noiembrie 2015 privind garanțiile suplimentare aplicate datelor furnizate pentru calculul contribuțiilor ex ante pentru anul 2016 la FUR (SRB/ES/SRF/2015/04);

–        decizia SRB din sesiunea executivă din 30 noiembrie 2015 privind regulile comune pentru calcularea contribuțiilor ex ante pentru anul 2016 la FUR, în ceea ce privește data de referință a ajutoarelor de stat (SRB/ES/SRF/2015/05);

–        decizia SRB din sesiunea executivă din 24 februarie 2016 privind prelucrarea datelor care lipsesc, după transmiterea tuturor datelor finale (SRB/ES/SRF/2016/00/A);

–        decizia SRB din sesiunea executivă din 10 martie 2016 privind soldurile negative pentru perioada de contribuție 2016, ca urmare a ajustării contribuțiilor ex ante pentru anul 2016, în caz de retratare sau de revizuire a informațiilor furnizate în privința contribuțiilor ex ante pentru anul 2015 (SRB/ES/SRF/2016/02);

–        decizia SRB din sesiunea executivă din 10 martie 2016 privind deducerea contribuțiilor ex ante pentru anul 2015 din contribuțiile ex ante pentru anul 2016 (SRB/ES/SRF/2016/03);

–        decizia SRB din sesiunea executivă din 10 martie 2016 privind metoda simplificată pentru societățile de investiții (SRB/ES/SRF/2016/03A);

–        decizia SRB din sesiunea executivă din 6 aprilie 2016 privind tratamentul deducerii contribuțiilor ex ante pentru anul 2015, în cazul pierderii autorizației bancare (SRB/ES/SRF/2016/05);

–        decizia SRB din sesiunea executivă din 6 aprilie 2016 privind modificarea prelucrării datelor care lipsesc, după transmiterea tuturor datelor finale (SRB/ES/SRF/2016/05/A);

–        decizia SRB din sesiunea executivă din 6 aprilie 2016 privind datele depozitelor garantate din anul 2015 (SRB/ES/SRF/2016/05/B;

–        decizia SRB din sesiunea executivă din 13 aprilie 2016 privind excluderea pasivelor aferente creditelor promoționale (SRB/ES/SRF/2016/05/C);

–        decizia SRB din sesiunea executivă din 15 aprilie 2016 privind baza de calcul pentru angajamentele de plată irevocabile pentru perioada contribuțiilor ex ante pentru anul 2016 (SRB/ES/SRF/2016/10);

–        decizia SRB din sesiunea executivă din 15 aprilie 2016 privind acordul referitor la angajamentele de plată irevocabile și mecanismele de garantare (SRB/ES/SRF/2016/11).

183    Astfel cum s‑a arătat la punctul 39 de mai sus, reclamanta a comunicat Tribunalului aceste șaisprezece decizii intermediare prin scrisoarea din 9 mai 2018, după ce le‑a primit, la cerere, din partea SRB. În scrisoarea sa din 15 ianuarie 2018, SRB a menționat faptul că, înainte de adoptarea deciziilor atacate, stabilise deja, în mod separat, diferiții factori ai metodei de calcul și ai procesului de calcul. Ca urmare a acestei scrisori, reclamanta a solicitat comunicarea acestor documente și a primit din partea SRB, la 20 aprilie 2018, pe cale poștală, șaisprezece decizii intermediare, care au fost utilizate ca bază pentru calcularea contribuției sale pentru anul 2016 și pe care SRB le califică drept etape intermediare avute în vedere în procesul de calcul.

184    Întrucât aceste șaisprezece decizii intermediare nu au fost nici publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, nici notificate reclamantei, aceasta din urmă consideră că ar trebui declarate ca neexistând din punct de vedere juridic și că nu pot constitui un temei legal pentru impunerea contribuțiilor în litigiu. Pe de altă parte, dacă aceste decizii intermediare trebuiau considerate de SRB ca fiind măsuri cu caracter pur pregătitor, și nu acte de sine stătătoare, conținutul lor ar fi trebuit încorporat în considerentele deciziei de stabilire a contribuției ex ante pentru anul 2016.

185    Prin scrisoarea din 6 iunie 2018, SRB a replicat că depunerea acestor probe noi nu poate fi admisă, în temeiul articolului 85 din Regulamentul de procedură, în măsura în care reclamanta nu a justificat în cadrul prezentării probelor această întârziere, și că ea a fost, în orice caz, la curent cu existența unor documente interne care cuprindeau „determinări separate” ale SRB referitoare la procesul de colectare și la metoda de calculare a contribuțiilor. Astfel, SRB a permis reclamantei accesul la mai multe documente similare, prin scrisoarea din 13 septembrie 2016, respectiv cu aproape doi ani înainte de depunerea noilor probe.

186    În orice caz, în opinia SRB, documentele privind metodologia de calcul nu erau destinate să producă un efect juridic extern. Reclamanta nu a fost destinatara documentelor referitoare la metodologia de calcul, iar SRB nu a fost, prin urmare, ținut să îi notifice aceste măsuri. Conținutul acestor măsuri a fost notificat ANR‑urilor sau a făcut obiectul unor discuții aprofundate cu acestea, în timp util și în cadrul comitetului de contribuții, anterior adoptării calculelor pentru contribuțiile ex ante. În plus, aceste documente referitoare la metodologia de calcul nu sunt nici necesare, nici pertinente pentru soluționarea cauzei. Din punctul de vedere al SRB, noile probe prezentate nu au nicio valoare probantă în privința faptelor invocate de reclamantă.

187    În ceea ce privește admisibilitatea noilor probe prezentate de reclamantă prin scrisoarea din 9 mai 2018, trebuie să se constate că este vorba despre elemente noi, pe care aceasta nu le putea cunoaște înainte ca SRB să fi menționat, în scrisoarea sa din 15 ianuarie 2018, că fixase deja în mod separat factori diferiți pentru metoda de calcul și pentru procesul de calcul, înainte de adoptarea deciziilor atacate.

188    În ceea ce privește argumentul SRB potrivit căruia, în orice caz, reclamanta a fost la curent cu existența unor documente interne care cuprindeau „determinări separate” ale SRB referitoare la procesul de colectare și la metoda de calculare a contribuțiilor, încă de la expedierea de către SRB a scrisorii din 13 septembrie 2016, se impune examinarea conținutului acestei scrisori.

189    Prin această scrisoare, SRB a răspuns la o cerere formulată de reclamantă la 7 iulie 2016, prin care solicita accesul la toate deciziile care o priveau. Prin această scrisoare, SRB a acordat reclamantei permisiunea de a consulta, la sediul său, pe lângă deciziile atacate și fișierele de calcul, cinci decizii intermediare, intitulate după cum urmează:

–        decizia SRB din sesiunea executivă din 10 martie 2016 privind nivelul‑țintă al FUR pentru anul 2016 (SRB/ES/SRF/2016/01);

–        decizia SRB din sesiunea executivă din 14 decembrie 2015 privind politica angajamentelor de plată irevocabile din anul 2016 (SRB/ES/SRF/2015/06);

–        decizia SRB din sesiunea plenară din 30 septembrie 2015 privind formularul de declarație pentru contribuțiile pentru anul 2016 (SRB/PS/SRF/2015/01);

–        decizia SRB din sesiunea plenară din 23 octombrie 2015 privind modificarea formularului de declarație pentru contribuțiile pentru anul 2016 (SRB/PS/SRF/2015/02);

–        decizia SRB din sesiunea executivă din 6 aprilie 2016 privind modificarea formularului de declarație pentru contribuțiile pentru anul 2016 (SRB/ES/SRF/2016/04).

190    Potrivit modului de redactare a acestui răspuns, reclamanta putea considera în mod rezonabil că nu există nicio altă decizie intermediară a SRB care o privea. Or, niciuna dintre cele șaisprezece decizii intermediare comunicate reclamantei doi ani mai târziu nu figura printre deciziile comunicate la 13 septembrie 2016.

191    Pe de altă parte, în scrisoarea sa din 13 septembrie 2016, SRB indică faptul că deciziile atacate fac trimitere la ultimele trei decizii intermediare menționate la punctul 189 de mai sus. Or, în deciziile atacate nu se face nicăieri referire la aceste decizii intermediare.

192    Rezultă din cele ce precedă că aceste elemente de probă noi trebuie declarate admisibile.

193    Trebuie arătat că deciziile intermediare menționate atât la punctul 182, cât și la punctul 189 de mai sus sunt documente al căror destinatar nu era reclamanta, cu consecința că SRB nu avea obligația să i le notifice.

194    Cu toate acestea, trebuie să se constate, pe de o parte, că aceste decizii intermediare stabilesc elemente ale procedurii de calcul, precum și calculul însuși al contribuțiilor. Pe de altă parte, aceste decizii intermediare nu doar că pun în aplicare, dar și, unele dintre ele, completează reglementarea aplicabilă. Întrucât aceste decizii nu fac obiectul niciunei publicări și nu au fost aduse într‑un alt mod la cunoștința instituțiilor, argumentul invocat de SRB conform căruia motivarea primei decizii atacate era suficientă deoarece Regulamentul nr. 806/2014, Regulamentul delegat 2015/63, Regulamentul de punere în executare 2015/81 și Directiva 2014/59 expun în detaliu metoda care trebuie aplicată la calcularea contribuțiilor ex ante (a se vedea punctul 167 de mai sus) nu poate fi, în niciun caz, reținut.

195    Este suficient să se citeze două exemple, și anume, în primul rând, decizia intermediară SRB/ES/SRF/2016/01 (menționată la punctul 189 prima liniuță de mai sus), al cărei articol 1 stabilește nivelul‑țintă pentru anul 2016, care constituie un element de care s‑a ținut cont la calcularea contribuției ex ante a reclamantei (a se vedea articolul 4 din Regulamentul de punere în executare 2015/81 și anexa I etapa 6 din Regulamentul delegat 2015/63), și, în al doilea rând, decizia intermediară SRB/ES/SRF/2015/00 (menționată la punctul 182 prima liniuță de mai sus), prin care a fost pus în aplicare articolul 6 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul delegat 2015/63 privind determinarea de către SRB a indicatorilor de risc suplimentari care reprezintă pilonul IV de risc.

196    Or, chiar dacă deciziile intermediare menționate la punctele 182 și 189 au fost comunicate reclamantei de către SRB, această comunicare nu a avut loc înainte de 20 aprilie 2018 și, respectiv, 13 septembrie 2016, deci după introducerea acțiunii.

197    În acest sens, trebuie să se amintească faptul că respectarea obligației de motivare se apreciază în funcție de informațiile de care dispune reclamantul la momentul introducerii acțiunii (a se vedea Hotărârea din 12 noiembrie 2008, Evropaïki Dynamiki/Comisia, T‑406/06, nepublicată, EU:T:2008:484, punctul 50 și jurisprudența citată).

198    În ceea ce privește argumentul invocat de SRB referitor la jurisprudența în materia calculării amenzilor aplicate în cazul unei înțelegeri, potrivit căreia Comisia nu este obligată să prezinte o expunere mai detaliată sau elemente numerice privind modul de calcul atât timp cât indică elementele de apreciere care i‑au permis să evalueze gravitatea și durata încălcării, trebuie să se constate, pe de o parte, că, în speță, deciziile intermediare nu au fost publicate, spre deosebire de metodologia în materia calculării amenzilor, și nici nu fost aduse la cunoștința reclamantei anterior introducerii acțiunii. Pe de altă parte, materia din speță, referitoare la stabilirea de către SRB a contribuțiilor ex ante datorate de instituții pentru finanțarea FUR, diferă intrinsec de calculul amenzilor care sancționează o înțelegere, în special din perspectiva caracterului lor disuasiv (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 decembrie 2014, Pilkington Group și alții/Comisia, T‑72/09, nepublicată, EU:T:2014:1094, punctele 247 și 248). Prin urmare, acest argument nu este aplicabil în speță.

199    În concluzie, în măsura în care SRB nu a adus la cunoștința reclamantei deciziile intermediare anterior introducerii acțiunii, SRB a încălcat obligația de motivare.

200    Pe de altă parte, în ceea ce privește anexa la prima decizie atacată, trebuie arătat că, deși aceasta cuprinde un cuantum pentru factorul de ajustare în funcție de profilul de risc în contextul european, ea nu conține nicio indicație similară referitoare la factorul de ajustare în funcție de profilul de risc pentru partea din calcul operată în contextul național. De asemenea, deși precizează tipul metodei de calcul utilizate în contextul european, anexa menționată nu indică metoda de calcul folosită de SRB în contextul național.

201    Cu toate acestea, astfel cum rezultă din articolul 8 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul de punere în executare 2015/81, partea din calculul contribuțiilor operat de SRB cu trimitere la contextul național intră, pentru anul 2016, în proporție de 60 % în calculul contribuției instituțiilor, iar partea europeană în proporție de numai 40 %. Motivarea cuprinsă în prima decizie atacată pare, așadar, a fi insuficientă în această privință.

202    Trebuie adăugat faptul că nu poate fi compensat caracterul insuficient al motivării primei decizii atacate prin conținutul scrisorii din 26 aprilie 2016 a ANR austriece.

203    Astfel, independent de faptul că această scrisoare nu conține elemente substanțiale de natură să remedieze caracterul insuficient al motivării primei decizii atacate, trebuie să se constate că, în orice caz, obligația de motivare a acestei decizii revine SRB, în calitate de autor al deciziei privind contribuțiile ex ante.

204    În această privință, în sistemul instituit prin reglementarea aplicabilă, SRB este cel care calculează și stabilește contribuțiile ex ante. Deciziile luate de SRB privind calcularea acestor contribuții nu sunt adresate decât ANR‑urilor [articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81], revenind ANR‑urilor sarcina de a le comunica instituțiilor [articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81] și de a percepe contribuțiile de la instituții, pe baza deciziilor menționate [articolul 67 alineatul (4) din Regulamentul nr. 806/2014].

205    Astfel, atunci când SRB acționează în temeiul articolului 70 alineatul (2) din Regulamentul 806/2014, el adoptă decizii cu caracter definitiv, care vizează, în mod individual și direct, instituțiile.

206    În consecință, SRB, autorul acestor decizii, are obligația să le motiveze. Această obligație nu poate fi delegată ANR‑urilor, iar încălcarea ei nu poate fi remediată de către acestea fără încălcarea calității SRB de autor al acestor decizii și a responsabilității sale în acest sens și fără a genera – ținând seama de diversitatea ANR‑urilor – un risc de inegalitate de tratament între instituții în ceea ce privește motivarea deciziilor SRB.

207    În orice caz, trebuie arătat că datele care se regăsesc în anexa la avizul de percepere din 26 aprilie 2016 emis de ANR austriacă nu sunt identificate ca fiind cele ale SRB. Dimpotrivă, ele sunt prezentate ca făcând parte integrantă din avizul de percepere, care este un act de drept austriac, cu consecința că nu este posibil să se distingă elementele al căror autor este ANR austriacă de cele care provin, dacă este cazul, de la SRB.

208    Pe de altă parte, trebuie arătat că, deși factorul de ajustare în funcție de profilul de risc trebuie să cuprindă în mod necesar toate zecimalele cerute, pentru a evita un rezultat de calcul aproximativ, factorul de ajustare (cu două zecimale) care figurează în anexa la avizul de percepere din 26 aprilie 2016 nu corespunde celui (cu 14 zecimale) din anexa la prima decizie atacată, astfel cum a fost comunicată Tribunalului ca răspuns la a doua ordonanță.

209    Rezultă din cele ce precedă că prin adoptarea primei decizii atacate SRB a încălcat obligația de motivare.

210    Referitor la cea de a doua decizie atacată, trebuie precizat că și aceasta încalcă obligația de motivare, pentru aceleași rațiuni ca cele arătate în legătură cu prima decizie atacată, precum și pentru rațiunea suplimentară că nu furnizează niciun motiv privind ajustarea pe care o operează.

211    Desigur, motivele acestei ajustări au fost prezentate în scrisoarea din 23 mai 2016, adresată reclamantei de ANR austriacă și căreia i‑a fost anexată o scrisoare adresată de SRB reclamantei, datată de asemenea 23 mai 2016.

212    Cu toate acestea, scrisoarea SRB din 23 mai 2016 nu cuprinde decât explicații generale ale motivelor care au stat la baza ajustării efectuate prin a doua decizie atacată.

213    În ceea ce privește motivele cuprinse în scrisoarea ANR austriece, facem trimitere la considerațiile expuse la punctele 202-206 de mai sus.

214    În sfârșit, având în vedere argumentația SRB menționată la punctul 171 de mai sus, aceasta trebuie respinsă. Astfel, deși din jurisprudență rezultă că un reclamant nu are niciun interes legitim în anularea unei decizii pentru vicii de formă, pentru lipsa motivării sau pentru o motivare insuficientă în cazul în care anularea deciziei nu poate avea ca efect decât pronunțarea unei noi decizii identice pe fond cu decizia anulată [a se vedea în acest sens Hotărârea din 4 mai 2017, Schräder/OCVV – Hansson (SEIMORA), T‑425/15, T‑426/15 și T‑428/15, nepublicată, EU:T:2017:305, punctul 109 și jurisprudența citată], este necesar să se constate faptul că în speță nu se poate exclude posibilitatea ca anularea deciziilor atacate să aibă ca efect adoptarea unor decizii diferite. Astfel, în lipsa unei informații complete cu privire la determinările și la calculele intermediare ale SRB, precum și a tuturor datelor referitoare la celelalte instituții, în pofida interdependenței dintre contribuția reclamantei și contribuțiile fiecăreia dintre celelalte instituții, nici reclamanta și nici Tribunalul nu sunt în măsură să verifice în speță dacă anularea acestor decizii va avea în mod necesar ca efect adoptarea unei decizii identice pe fond.

215    Rezultă din cele ce precedă că primul motiv trebuie admis.

216    Prin urmare, deciziile atacate trebuie anulate fără a fi necesar să se examineze al doilea, al treilea și al patrulea motiv invocate de reclamantă.

 Cu privire la limitarea în timp a efectelor hotărârii

217    SRB învederează că, în cazul în care Tribunalul va anula prima sau a doua decizie atacată în ceea ce o privește pe reclamantă, ar fi necesar să se limiteze în timp efectele acestei anulări, care nu ar trebui să se aplice decât după șase luni de la rămânerea definitivă a hotărârii.

218    SRB indică faptul că motivul acestei cereri este împrejurarea că va trebui să aprobe din nou calculul contribuțiilor ex ante ale reclamantei pentru anul 2016. Cum aceasta din urmă nu contestă faptul că este obligată să contribuie la FUR, o rambursare în așteptarea unei noi decizii nu ar fi adecvată.

219    Reclamanta nu și‑a exprimat punctul de vedere cu privire la acest aspect.

220    În această privință, trebuie amintită jurisprudența potrivit căreia, atunci când se justifică prin considerații imperioase de securitate juridică, Curtea beneficiază, în temeiul articolului 264 al doilea paragraf TFUE, de o putere de apreciere pentru a indica, în fiecare caz, acele efecte ale actului vizat care trebuie considerate definitive (a se vedea prin analogie Hotărârea din 22 decembrie 2008, Régie Networks, C‑333/07, EU:C:2008:764, punctul 121).

221    Potrivit acestei jurisprudențe, Curtea a folosit posibilitatea de limitare a efectelor în timp ale constatării nevalidității unei reglementări a Uniunii atunci când considerații imperioase de securitate juridică privitoare la totalitatea intereselor, atât publice, cât și private, aflate în joc în cauzele respective nu permiteau să se conteste perceperea sau plata unor sume de bani efectuată în temeiul acestei reglementări pentru perioada anterioară datei pronunțării hotărârii (Hotărârea din 22 decembrie 2008, Régie Networks, C‑333/07, EU:C:2008:764, punctul 122).

222    În speță, SRB nu a demonstrat în ce mod, în urma pronunțării prezentei hotărâri, restituirea sumelor percepute de la reclamantă cu titlu de contribuție ex ante pentru anul 2016 ar afecta considerații imperioase de securitate juridică privitoare la totalitatea intereselor, atât publice, cât și private, aflate în joc în prezenta cauză. Astfel, simplul fapt că o restituire în așteptarea adoptării unei noi decizii nu este adecvată nu constituie un motiv echivalent cu considerațiile imperioase de securitate juridică.

223    În consecință, nu este necesară limitarea în timp a efectelor prezentei hotărâri.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

224    Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât SRB a căzut în pretenții în acțiunea înregistrată cu numărul T‑377/16, acesta trebuie obligat să suporte propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele ale reclamantei, potrivit concluziilor acesteia din urmă formulate în această cauză. Întrucât celelalte două acțiuni, înregistrate cu numerele T‑645/16 și T‑809/16, au fost declarate inadmisibile, iar cererea de măsuri provizorii înregistrată cu numărul T‑645/16 R a fost respinsă, reclamanta trebuie obligată să suporte propriile cheltuieli de judecată, precum și cheltuielile de judecată ale SRB, potrivit concluziilor acestuia din urmă formulate în aceste cauze.

225    Potrivit articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, Republica Italiană suportă propriile cheltuieli de judecată în cauza T‑645/16.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a opta extinsă)

declară și hotărăște:

1)      În cauzele T‑645/16 și T‑809/16, respinge acțiunile ca inadmisibile.

2)      În cauza T‑377/16, anulează decizia Comitetului unic de rezoluție (SRB) din sesiunea sa executivă din 15 aprilie 2016 privind contribuțiile ex ante pentru anul 2016 la Fondul unic de rezoluție (SRB/ES/SRF/2016/06) și decizia SRB din sesiunea sa executivă din 20 mai 2016 privind ajustarea contribuțiilor ex ante pentru anul 2016, care completează decizia SRB din sesiunea sa executivă din 15 aprilie 2016 privind contribuțiile ex ante pentru anul 2016 la Fondul unic de rezoluție (SRB/ES/SRF/2016/13), în măsura în care acestea privesc Hypo Vorarlberg Bank AG.

3)      SRB suportă propriile cheltuieli de judecată și cheltuielile de judecată efectuate de Hypo Vorarlberg Bank în cauza T‑377/16.

4)      Hypo Vorarlberg Bank suportă propriile cheltuieli de judecată și cheltuielile de judecată efectuate de SRB în cauzele T‑645/16 și T‑809/16, precum și în cauza T‑645/16 R.

5)      Republica Italiană suportă propriile cheltuieli de judecată.

Collins Kancheva Barents

Passer       De Baere

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 28 noiembrie 2019.

Semnături

*      Limba de procedură: germana.