Language of document :

Hotărârea Tribunalului din 7 decembrie 2011 - El Corte Inglés, SA/OAPI - Azzedine Alaïa (ALIA)

(Cauza T-152/10)

["Marcă comunitară - Procedură de opoziție - Cerere de înregistrare a mărcii comunitare verbale ALIA - Marca comunitară figurativă anterioară ALAÏA PARIS - Motiv relativ de refuz - Risc de confuzie - Articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009"]

Limba de procedură: spaniola

Părțile

Reclamantă: El Corte Inglés, SA (Madrid, Spania) (reprezentanți: J. L. Rivas Zurdo, M. E. López Camba și E. Seijo Veiguela, avocați)

Pârât: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (reprezentant: R. Pethke, agent)

Cealaltă parte în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs a OAPI, intervenientă la Tribunal: Azzedine Alaïa (Paris, Franța) (reprezentant: M. Holah, avocat)

Obiectul

Acțiune formulată împotriva Deciziei Camerei a patra de recurs a OAPI din 3 februarie 2010 (cauza R 924/2008-4) privind o procedură de opoziție între domnul Azzedine Alaïa și El Corte Inglés, SA.

Dispozitivul

Anulează Decizia Camerei a patra de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI) din 3 februarie 2010 (cauza R 924/2008-4) în măsura în care camera de recurs a exclus din analiza sa privind riscul de confuzie între mărcile în cauză produsele din clasa 3 care corespund descrierii "parfumerie, uleiuri esențiale, cosmetice, loțiuni pentru păr; preparate pentru curățarea dinților."

Respinge în rest acțiunea.

El Corte Inglés, SA, OAPI și domnul Azzedine Alaïa suportă fiecare propriile cheltuieli de judecată.

____________

1 - JO C 148, 5.6.2010.