Language of document : ECLI:EU:T:2022:421

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a șasea extinsă)

6 iulie 2022(*)

„Drept instituțional – Membru al Parlamentului – Refuz al președintelui Parlamentului de a recunoaște unor candidați aleși calitatea de deputat european și drepturile asociate – Acțiune în anulare – Act care nu este supus căilor de atac – Inadmisibilitate”

În cauza T‑388/19,

Carles Puigdemont i Casamajó, cu domiciliul în Waterloo (Belgia),

Antoni Comín i Oliveres, cu domiciliul în Waterloo,

reprezentați de P. Bekaert, G. Boye, S. Bekaert, avocați, și B. Emmerson, QC,

reclamanți,

împotriva

Parlamentului European, reprezentat de N. Görlitz, T. Lukácsi și C. Burgos, în calitate de agenți,

pârât,

susținut de

Regatul Spaniei, reprezentat de A. Gavela Llopis, în calitate de agent,

intervenient,

TRIBUNALUL (Camera a șasea extinsă),

compus din doamna A. Marcoulli, președintă, și domnii S. Frimodt Nielsen, J. Schwarcz, C. Iliopoulos (raportor) și R. Norkus, judecători,

grefier: domnul I. Pollalis, administrator,

având în vedere faza scrisă a procedurii,

în urma ședinței din 21 ianuarie 2022,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Prin acțiunea întemeiată pe articolul 263 TFUE, reclamanții, domnii Carles Puigdemont i Casamajó și Antoni Comín i Oliveres, solicită anularea, pe de o parte, a instrucțiunii din 29 mai 2019 a președintelui Parlamentului European prin care li s‑a refuzat accesul la serviciul de primire și de asistență oferit noilor deputaților europeni și acordarea unei acreditări temporare și, pe de altă parte, a refuzului președintelui Parlamentului de a le recunoaște calitatea de deputat european, cuprins în scrisoarea din 27 iunie 2019.

 Cadrul juridic

 Protocolul (nr. 7) privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene

2        Articolul 9 din Protocolul (nr. 7) privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene (JO 2010, C 83, p. 266, denumit în continuare „Protocolul nr. 7”) prevede următoarele:

„Pe durata sesiunilor Parlamentului European, membrii acestuia beneficiază:

(a)      pe teritoriul național, de imunitățile recunoscute membrilor Parlamentului propriei țări;

(b)      pe teritoriul oricărui alt stat membru, de exceptare privind orice măsură de detenție sau urmărire penală.

Imunitatea este valabilă inclusiv pe perioada deplasării la locul reuniunii Parlamentului […], cât și la întoarcere.

[…]”

 Actul electoral

3        Articolul 5 din Actul privind alegerea reprezentanților în Parlamentul European prin vot universal direct (JO 1976, L 278, p. 5), anexat la Decizia 76/787/CECO, CEE, Euratom a Consiliului din 20 septembrie 1976 (JO 1976, L 278, p. 1), astfel cum a fost modificat prin Decizia 2002/772/CE, Euratom a Consiliului din 25 iunie și 23 septembrie 2002 (JO 2002, L 283, p. 1, JO 2009, L 228, p. 47, denumit în continuare „Actul electoral”), prevede următoarele:

„(1)      Perioada de cinci ani pentru care sunt aleși membrii Parlamentului […] începe la deschiderea primei sesiuni organizate după fiecare alegere.

[…]

(2)      Mandatul fiecărui membru începe și expiră în același timp cu perioada menționată la alineatul (1).

[…]” [traducere neoficială]

4        Articolul 7 din Actul electoral prevede următoarele:

„(1)      Calitatea de membru al Parlamentului […] este incompatibilă cu cea de:

–        membru al guvernului unui stat membru;

–        membru al Comisiei [Europene];

–        judecător, avocat general sau grefier al Curții de Justiție [a Uniunii Europene];

–        membru al Comitetului executiv al Băncii Centrale Europene;

–        membru al Curții de Conturi [Europene];

–        Ombudsman [European];

–        membru al Comitetului Economic și Social [European];

–        membru al Comitetului Regiunilor;

–        membru al comitetelor sau organismelor create în temeiul sau în conformitate cu Tratatele de instituire a Comunității Economice Europene și a Comunității Europene a Energiei Atomice, responsabile cu administrarea fondurilor comunitare sau având o responsabilitate permanentă și directă de gestiune administrativă;

–        membru în Consiliul de administrație, în Comitetul director sau angajat al Băncii Europene de Investiții;

–        funcționar sau angajat activ al instituțiilor [Uniunii Europene] sau al organismelor specializate care le sunt atașate sau al Băncii Centrale Europene.

(2)      Începând cu alegerile pentru Parlament […] din 2004, mandatul de membru al Parlamentului […] este incompatibil cu cel de membru al unui parlament național.

[…]

(3)      În plus, fiecare stat membru poate extinde incompatibilitățile aplicabile pe plan național, în condițiile prevăzute la articolul [8].

[…]” [traducere neoficială]

5        Articolul 8 din Actul electoral prevede următoarele:

„Sub rezerva dispozițiilor prezentului act, procedura electorală este reglementată în fiecare stat membru de dispozițiile naționale.

Dispozițiile naționale care, dacă este cazul, pot ține cont de situația specifică din statele membre nu afectează caracterul esențial proporțional al sistemului de vot.”

6        Articolul 12 din Actul electoral prevede următoarele:

„Parlamentul […] verifică prerogativele membrilor Parlamentului […]. În acest sens, Parlamentul […] ia act de rezultatele proclamate oficial de statele membre și hotărăște în legătură cu contestațiile care ar putea să apară, eventual, pe baza dispozițiilor prezentului act, cu excepția dispozițiilor de drept intern la care acesta face trimitere.” [traducere neoficială]

7        Articolul 13 din Actul electoral prevede următoarele:

„(1)      Un mandat [a se citi «loc»] devine vacant atunci când mandatul unui membru al Parlamentului […] se încheie ca urmare a demisiei, a decesului sau a retragerii [a se citi «invalidării»] mandatului.

(2)      Sub rezerva altor dispoziții din prezentul act, fiecare stat membru stabilește proceduri adecvate pentru ocuparea oricărui mandat [a se citi «loc»] care devine vacant în timpul perioadei de cinci ani prevăzute în articolul [5], pentru restul perioadei menționate anterior.

(3)      În cazul în care legislația unui stat membru prevede explicit retragerea [a se citi «invalidarea»] mandatului unui membru al Parlamentului […], mandatul acestuia se încheie în conformitate cu dispozițiile legale respective. Autoritățile naționale competente informează Parlamentul […] cu privire la aceasta.

[…]”

 Regulamentul de procedură al Parlamentului (2019-2024)

8        Articolul 3 din Regulamentul de procedură al Parlamentului aplicabil celei de a noua legislaturi (2019-2024) (denumit în continuare „Regulamentul de procedură”), intitulat „Verificarea prerogativelor”, prevede:

„(1)      În urma alegerilor generale pentru Parlament […], [p]reședintele [Parlamentului] invită autoritățile competente ale statelor membre să comunice Parlamentului, în cel mai scurt timp, numele deputaților aleși, pentru ca aceștia să poată participa la lucrările Parlamentului încă de la deschiderea primei ședințe de după alegeri.

În același timp, [p]reședintele [Parlamentului] le atrage atenția acestor autorități cu privire la dispozițiile pertinente din Actul [electoral] și le invită să ia măsurile necesare pentru a evita orice incompatibilitate cu mandatul de deputat în Parlament […]

(2)      Orice deputat a cărui alegere este notificată Parlamentului trebuie să declare în scris, înainte de a participa la lucrările parlamentare, că nu deține o funcție incompatibilă cu cea de deputat în Parlament […], în conformitate cu articolul 7 alineatul (1) sau (2) din Actul [electoral]. După alegerile generale, această declarație trebuie făcută, în măsura posibilului, cel târziu cu șase zile înainte de prima ședință a Parlamentului de după alegeri. Orice deputat participă la lucrările Parlamentului și ale organelor acestuia cu exercitarea deplină a drepturilor atât timp cât prerogativele sale nu au fost verificate sau nu s‑a luat o hotărâre în legătură cu o eventuală contestație, cu condiția să fi efectuat în prealabil declarația menționată anterior.

În cazul în care s‑a stabilit, pe baza unor date verificabile și din surse accesibile publicului, că un deputat exercită o funcție incompatibilă cu calitatea de deputat în Parlament […], în sensul articolului 7 alineatul (1) sau (2) din Actul [electoral], Parlamentul constată, pe baza informațiilor furnizate de [p]reședintele său, că locul este vacant.

(3)      Pe baza unui raport al comisiei competente, Parlamentul efectuează în cel mai scurt timp verificarea prerogativelor și statuează asupra validității mandatului fiecărui membru nou ales, precum și în privința eventualelor contestații formulate în conformitate cu dispozițiile Actului [electoral], altele decât cele care, în temeiul actului respectiv, fac în mod exclusiv obiectul dispozițiilor de drept intern la care face trimitere actul.

Raportul comisiei competente se întemeiază pe comunicarea oficială, de către fiecare stat membru, a rezultatelor electorale în ansamblul lor, cu precizarea numelor candidaților aleși, precum și ale eventualilor supleanți, în ordinea clasării rezultate în urma votului.

Mandatul unui deputat poate fi validat numai după prezentarea declarațiilor scrise prevăzute la prezentul articol, precum și în anexa I la prezentul regulament.

[…]”

9        Articolul 8 din Regulamentul de procedură, intitulat „Acțiunea de urgență a [p]reședintelui [Parlamentului] pentru susținerea imunității”, prevede următoarele:

„(1)      În cazul în care un deputat este arestat sau privat de libertatea de circulație pe motivul unei presupuse încălcări a privilegiilor și imunităților sale, [p]reședintele [Parlamentului] poate lua de urgență, după consultarea președintelui și a raportorului comisiei competente, inițiativa de a susține privilegiile și imunitățile deputatului în cauză. Președintele Parlamentului comunică această inițiativă comisiei și informează Parlamentul cu privire la aceasta.

[…]”

10      Articolul 9 din Regulamentul de procedură, intitulat „Proceduri privind imunitatea”, prevede următoarele:

„(1)      Orice cerere adresată [p]reședintelui [Parlamentului] de către o autoritate competentă a unui stat membru în vederea ridicării imunității unui deputat sau de către un deputat sau un fost deputat în vederea apărării privilegiilor și imunităților se anunță în Parlament și se transmite comisiei competente.

(2)      Cu acordul deputatului sau al fostului deputat în cauză, cererea poate fi adresată de un alt deputat, căruia i se va permite să îl reprezinte pe deputatul sau pe fostul deputat în cauză în toate fazele procedurii.

[…]”

11      În sfârșit, articolul 4 alineatul (1) din anexa I la Regulamentul de procedură, intitulată „Codul de conduită a deputaților în Parlament[…] în materie de interese financiare și de conflicte de interese”, prevede următoarele:

„Din rațiuni de transparență, deputații în Parlament […] prezintă [p]reședintelui o declarație de interese financiare pe propria răspundere, înaintea încheierii primei perioade de sesiune de după alegerile pentru Parlament […] (sau, în cursul legislaturii, în termen de 30 de zile de la preluarea funcției în Parlament), utilizând formularul adoptat de Birou în conformitate cu articolul 9. Deputații informează [p]reședintele cu privire la orice schimbare care ar putea avea o influență asupra celor declarate până la sfârșitul lunii care urmează schimbării respective.”

 Legea electorală spaniolă

12      Articolul 224 din Ley orgánica 5/1985 de Régimen Electoral General (Legea organică 5/1985 privind regimul electoral general) din 19 iunie 1985 (Boletín Oficial del Estado nr. 147 din 20 iunie 1985, p. 19110, denumită în continuare „Legea electorală spaniolă”) prevede următoarele:

„1.      Junta Electoral Central [Comisia Electorală Centrală, Spania] procedează, cel târziu în a douăzecea zi ulterioară alegerilor, la numărarea voturilor la nivel național, la atribuirea locurilor aferente fiecărui candidat și la proclamarea candidaților aleși.

2.      În termen de cinci zile de la proclamarea lor, candidații aleși trebuie să jure sau să promită că respectă Constituția [Spaniei] în fața [Comisiei Electorale Centrale]. După expirarea termenului respectiv, [Comisia Electorală Centrală] declară vacante mandatele aferente deputaților în Parlament […] care nu au jurat să respecte Constituția [Spaniei] și suspendă toate prerogativele care le‑ar putea reveni în temeiul funcției lor până la depunerea jurământului respectiv.

[…]”

 Istoricul litigiului și situația de fapt ulterioară introducerii acțiunii

13      Domnul Puigdemont i Casamajó era președintele Generalitat de Cataluña (Generalidad din Catalonia, Spania), iar domnul Comín i Oliveres era membru al Gobierno autonómico de Cataluña (guvernul autonom din Catalonia, Spania) la momentul adoptării Ley 19/2017 del Parlamento de Cataluña, reguladora del referéndum de autodeterminación (Legea 19/2017 a Parlamentului Cataloniei privind reglementarea referendumului de autodeterminare) din 6 septembrie 2017 (DOGC nr. 7449A din 6 septembrie 2017, p. 1) și a Ley 20/2017 del Parlamento de Cataluña, de transitoriedad jurídica y fundacional de la República (Legea 20/2017 a Parlamentului Cataloniei de tranziție juridică și constitutivă a Republicii) din 8 septembrie 2017 (DOGC nr. 7451A din 8 septembrie 2017, p. 1), precum și al organizării, la 1 octombrie 2017, a referendumului de autodeterminare prevăzut de prima dintre aceste două legi, ale cărei dispoziții fuseseră între timp suspendate printr‑o decizie a Tribunal Constitucional (Curtea Constituțională, Spania).

14      În urma adoptării legilor menționate și a organizării referendumului respectiv, Ministerio fiscal (Ministerul Public, Spania), Abogado del Estado (Avocatul Statului, Spania) și partidul politic VOX au inițiat o procedură penală împotriva mai multor persoane, printre care reclamanții, considerând că acestea săvârșiseră fapte care constituie printre altele infracțiunile de „sedițiune” și de „deturnare de fonduri publice”.

15      Prin ordonanța din 9 iulie 2018, Tribunal Supremo (Curtea Supremă, Spania) a constatat lipsa reclamanților ca urmare a fugii lor din Spania și a suspendat procedura penală inițiată împotriva lor până la găsirea acestora.

16      Pe de altă parte, reclamanții s‑au prezentat drept candidați la alegerile pentru Parlament care au avut loc în Spania la 26 mai 2019 (denumite în continuare „alegerile din 26 mai 2019”), pe lista coaliției Lliures per Europa (Junts), pe care o conduceau.

17      În urma alegerilor din 26 mai 2019, lista menționată a primit 1 018 435 de voturi și a obținut două locuri în Parlament.

18      La 29 mai 2019, președintele Parlamentului în funcție la acea dată (denumit în continuare „fostul președinte al Parlamentului”) a dat o instrucțiune internă secretarului general al instituției (denumită în continuare „instrucțiunea din 29 mai 2019”) pentru a se refuza tuturor candidaților aleși în Spania accesul la „welcome village”, precum și asistența furnizată de instituție candidaților nou-aleși în Parlament (denumit în continuare „serviciul special de primire”) și pentru a suspenda acreditarea lor până la primirea oficială de către Parlament a confirmării alegerii lor în conformitate cu articolul 12 din Actul electoral. În aplicarea acestei instrucțiuni, reclamanții nu au putut beneficia de serviciul special de primire și, prin urmare, li s‑a refuzat accesul la „welcome village”, precum și acordarea unei acreditări și a unei legitimații temporare.

19      La 13 iunie 2019, Junta Electoral Central (Comisia Electorală Centrală, Spania) a adoptat o decizie privind „[p]roclamarea deputaților aleși în Parlamentul European la alegerile organizate la 26 mai 2019” (Boletín Oficial del Estado nr. 142 din 14 iunie 2019, p. 62477, denumită în continuare „proclamarea din 13 iunie 2019”). Proclamarea din 13 iunie 2019 arăta că, în conformitate cu articolul 224 alineatul 1 din Legea electorală spaniolă și potrivit datelor care figurau în numărătoarea consolidată transmisă de fiecare dintre comisiile electorale provinciale, Comisia Electorală Centrală procedase la o nouă numărătoare a voturilor la nivel național pentru alegerile din 26 mai 2019, la atribuirea locurilor corespunzătoare fiecăruia dintre candidați și la proclamarea candidaților aleși menționați nominal, printre care figurau reclamanții. Proclamarea din 13 iunie 2019 indica de asemenea că sesiunea cu ocazia căreia candidații aleși urmau să depună jurământul de respectare a Constituției spaniole, impus de articolul 224 alineatul 2 din Legea electorală spaniolă, urma să aibă loc la 17 iunie 2019.

20      Prin scrisoarea din 14 iunie 2019, reclamanții au solicitat fostului președinte al Parlamentului în esență să ia act de rezultatele alegerilor din 26 mai 2019 care rezultau din proclamarea din 13 iunie 2019, să retragă instrucțiunea din 29 mai 2019, pentru a putea avea acces în clădirile Parlamentului și a beneficia de serviciul special de primire, și să dea instrucțiuni serviciilor Parlamentului pentru a li se permite să intre în funcție și să beneficieze de drepturile aferente calității lor de membri ai Parlamentului începând cu 2 iulie 2019, data primei ședințe plenare de după alegerile din 26 mai 2019.

21      La 15 iunie 2019, judecătorul de instrucție al Tribunal Supremo (Curtea Supremă) a respins o cerere a reclamanților având ca obiect retragerea mandatelor de arestare naționale emise împotriva lor de instanțele penale spaniole pentru ca aceștia să poată fi judecați în cadrul procedurii penale menționate la punctul 14 de mai sus.

22      La 17 iunie 2019, Comisia Electorală Centrală a notificat Parlamentului lista candidaților aleși în Spania (denumită în continuare „comunicarea din 17 iunie 2019”), în care nu figurau numele reclamanților.

23      La 20 iunie 2019, Comisia Electorală Centrală a refuzat în esență reclamanților posibilitatea de a depune jurământul de respectare a Constituției spaniole, impus de articolul 224 alineatul 2 din Legea electorală spaniolă, printr‑o declarație scrisă dată în fața unui notar în Belgia sau prin intermediul unor mandatari desemnați prin act notarial emis în Belgia, pentru motivul că acest jurământ este un act care trebuie efectuat personal în fața Comisiei Electorale Centrale.

24      În aceeași zi, Comisia Electorală Centrală a comunicat Parlamentului o decizie în care a constatat că reclamanții nu depuseseră jurământul de respectare a Constituției spaniole și, în conformitate cu articolul 224 alineatul 2 din Legea electorală spaniolă, a declarat vacante locurile atribuite reclamanților în Parlament și a suspendat toate prerogativele care le puteau reveni ca urmare a funcțiilor lor până la depunerea jurământului respectiv.

25      Prin scrisoarea din 20 iunie 2019, reclamanții au solicitat fostului președinte al Parlamentului să adopte de urgență, în temeiul articolului 8 din Regulamentul de procedură, orice măsură necesară pentru a le susține privilegiile și imunitățile și, în special, să apere aceste privilegii și imunități, să declare că mandatele de arestare naționale care îi vizau încălcau privilegiile și imunitățile de care beneficiau în temeiul articolului 9 din Protocolul nr. 7, să declare că articolul 9 al doilea paragraf din același protocol proteja deputații europeni împotriva oricărei restricții judiciare aduse libertății lor de circulație care îi putea împiedica să îndeplinească formalitățile necesare intrării lor în funcție și, în sfârșit, să transmită imediat decizia sa autorităților spaniole competente.

26      Prin scrisoarea din 24 iunie 2019, reclamanții au reiterat în esență toate cererile prezentate anterior în scrisorile lor din 14 și din 20 iunie 2019 (a se vedea punctele 20 și 25 de mai sus), rămase fără răspuns.

27      Prin scrisoarea din 27 iunie 2019, fostul președinte al Parlamentului a răspuns la scrisorile reclamanților din 14, 20 și 24 iunie 2019, indicându‑le în esență că nu putea să îi trateze ca viitori membri ai Parlamentului, întrucât numele lor nu figurau pe lista candidaților aleși comunicată oficial de autoritățile spaniole (denumită în continuare „scrisoarea din 27 iunie 2019”).

28      În urma acestui răspuns, la 28 iunie 2019, reclamanții au introdus prezenta acțiune în anulare (înregistrată sub numărul T‑388/19) îndreptată, pe de o parte, împotriva instrucțiunii din 29 mai 2019 și, pe de altă parte, împotriva mai multor acte cuprinse în scrisoarea din 27 iunie 2019, și anume în esență, în primul rând, refuzul fostului președinte al Parlamentului de a lua act de rezultatele alegerilor din 26 mai 2019, în al doilea rând, declarația privind faptul că locul atribuit fiecăruia dintre reclamanți este vacant, efectuată de fostul președinte al Parlamentului, în al treilea rând, refuzul fostului președinte al Parlamentului de a le recunoaște dreptul de a‑și prelua funcția, de a exercita mandatul de deputat european și de a participa la lucrările Parlamentului încă de la deschiderea primei sesiuni de după alegerile din 26 mai 2019 și, în al patrulea rând, refuzul fostului președinte al Parlamentului de a lua de urgență, în temeiul articolului 8 din Regulamentul de procedură, inițiativa de a le susține privilegiile și imunitățile.

29      În aceeași zi, reclamanții au introdus de asemenea o cerere de măsuri provizorii, înregistrată sub numărul T‑388/19 R.

30      La 2 iulie 2019 a fost deschisă prima sesiune a Parlamentului nou ales după alegerile din 26 mai 2019.

31      Prin e‑mailul din 10 octombrie 2019, deputata europeană doamna Riba i Giner, acționând în numele reclamanților, a adresat noului președinte al Parlamentului, ales la 3 iulie 2019 (denumit în continuare „noul președinte al Parlamentului”) și președintelui și vicepreședintelui Comisiei pentru afaceri juridice a Parlamentului o cerere din partea a 38 de deputați europeni de diferite naționalități și provenind din mai multe partide politice, printre care se număra și ea, prin care solicita printre altele ca Parlamentul să apere, în temeiul articolului 9 din Regulamentul de procedură, imunitatea parlamentară a reclamanților, prevăzută la articolul 9 primul și al doilea paragraf din Protocolul nr. 7.

32      La 14 octombrie 2019, judecătorul de instrucție al Secției penale a Tribunal Supremo (Curtea Supremă) a emis un mandat de arestare național, un mandat european de arestare și un mandat internațional de arestare împotriva domnului Puigdemont i Casamajó, pentru ca acesta să poată fi judecat în cadrul procedurii penale menționate la punctul 14 de mai sus. La 4 noiembrie 2019, judecătorul de instrucție al Secției penale a Tribunal Supremo (Curtea Supremă) a emis aceleași mandate de arestare împotriva domnului Comín i Oliveres. Ulterior, reclamanții au fost arestați în Belgia la 17 octombrie și, respectiv, la 7 noiembrie 2019 și eliberați condiționat în aceeași zi.

33      Prin două scrisori din 10 decembrie 2019, redactate în termeni similari, una adresată doamnei Riba i Giner, iar cealaltă tuturor celor 38 de deputați, noul președinte al Parlamentului a răspuns la cererea menționată la punctul 31 de mai sus. În esență, noul președinte al Parlamentului a arătat în special că nu îi putea considera pe reclamanți ca fiind membri ai Parlamentului în lipsa unei comunicări oficiale a alegerii lor de către autoritățile spaniole, în sensul Actului electoral.

34      La 20 februarie 2020, reclamanții au introdus o acțiune în anulare împotriva scrisorii din 10 decembrie 2019 adresate doamnei Riba i Giner de către noul președinte al Parlamentului (a se vedea punctul 33 de mai sus), care a fost înregistrată sub numărul T‑115/20.

35      Prin Hotărârea din 19 decembrie 2019, Junqueras Vies (C‑502/19, EU:C:2019:1115), Curtea a statuat printre altele că o persoană care a fost proclamată în mod oficial aleasă în Parlament, dar care nu a fost autorizată să se conformeze anumitor cerințe prevăzute de dreptul intern în urma unei astfel de proclamări și nici să se deplaseze la Parlament pentru a lua parte la prima sesiune a acestuia trebuia considerată că beneficiază de imunitate în temeiul articolului 9 al doilea paragraf din Protocolul nr. 7.

36      În ședința plenară din 13 ianuarie 2020, Parlamentul a luat act, în urma Hotărârii din 19 decembrie 2019, Junqueras Vies (C‑502/19, EU:C:2019:1115), de alegerea în Parlament a reclamanților cu efect de la 2 iulie 2019 (denumită în continuare „luarea de act din 13 ianuarie 2020”).

 Procedura și concluziile părților

37      Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 28 iunie 2019, reclamanții au introdus prezenta acțiune.

38      Prin înscrisul separat depus la grefa Tribunalului în aceeași zi, reclamanții au formulat o cerere de măsuri provizorii în temeiul articolelor 278 și 279 TFUE, înregistrată sub numărul T‑388/19 R.

39      Prin Ordonanța din 1 iulie 2019, Puigdemont i Casamajó și Comín i Oliveres/Parlamentul (T‑388/19 R, nepublicată, EU:T:2019:467), președintele Tribunalului a respins cererea de măsuri provizorii și a dispus soluționarea cererii privind cheltuielile de judecată odată cu fondul. Reclamanții au formulat recurs împotriva acestei ordonanțe la Curte, înregistrat sub numărul C‑646/19 P(R).

40      Prin Ordonanța din 20 decembrie 2019, Puigdemont i Casamajó și Comín i Oliveres/Parlamentul [C‑646/19 P(R), nepublicată, EU:C:2019:1149], vicepreședinta Curții a anulat Ordonanța din 1 iulie 2019, Puigdemont i Casamajó și Comín i Oliveres/Parlamentul (T‑388/19 R, nepublicată, EU:T:2019:467), a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului și a dispus soluționarea odată cu fondul a cererii privind cheltuielile de judecată.

41      Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 10 septembrie 2019, Regatul Spaniei a formulat o cerere de intervenție în prezenta cauză.

42      Prin înscrisul separat depus la grefa Tribunalului la 19 septembrie 2019 în temeiul articolului 130 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, Parlamentul a formulat, pe de o parte, o cerere de nepronunțare asupra fondului pentru o parte a acțiunii și, pe de altă parte, o excepție de inadmisibilitate în rest a acțiunii, cu privire la care reclamanții și‑au prezentat observațiile la 4 noiembrie 2019.

43      Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 20 ianuarie 2020, Parlamentul a solicitat Tribunalului să constate lipsa necesității de a se pronunța asupra fondului întregii acțiuni. Reclamanții și‑au prezentat observațiile cu privire la această cerere la 7 februarie 2020.

44      Prin Ordonanța din 19 martie 2020, Puigdemont i Casamajó și Comín i Oliveres/Parlamentul (T‑388/19 R‑RENV, nepublicată, EU:T:2020:114), președintele Tribunalului, pronunțându‑se asupra trimiterii spre rejudecare ca urmare a Ordonanței din 20 decembrie 2019, Puigdemont i Casamajó și Comín i Oliveres/Parlamentul [C‑646/19 P (R), nepublicată, EU:C:2019:1149], menționată la punctul 40 de mai sus, a statuat că, având în vedere luarea de act din 13 ianuarie 2020, nu mai era necesar să se pronunțe cu privire la cererea de măsuri provizorii și a dispus soluționarea odată cu fondul a cererii privind cheltuielile de judecată.

45      Prin Ordonanța din 29 iulie 2020, Tribunalul (Camera a șasea) a decis să unească cu fondul excepția de inadmisibilitate, precum și cererile de nepronunțare asupra fondului din 19 septembrie 2019 și din 20 ianuarie 2020.

46      Prin Decizia din 11 septembrie 2020, președinta Camerei a șasea a Tribunalului a admis intervenția Regatului Spaniei în susținerea concluziilor Parlamentului.

47      Parlamentul a depus memoriul în apărare la grefa Tribunalului la 11 septembrie 2020.

48      Regatul Spaniei a depus memoriul în intervenție la grefa Tribunalului la 8 ianuarie 2021.

49      Reclamanții au depus replica la grefa Tribunalului la 11 ianuarie 2021.

50      Parlamentul a depus la grefa Tribunalului observații cu privire la memoriul în intervenție al Regatului Spaniei la 4 martie 2021.

51      Reclamanții au depus la grefa Tribunalului observații cu privire la memoriul în intervenție al Regatului Spaniei la 11 martie 2021.

52      Parlamentul a depus duplica la grefa Tribunalului la 11 martie 2021.

53      La propunerea judecătorului raportor, Tribunalul (Camera a șasea) a decis deschiderea fazei orale a procedurii și, în cadrul măsurilor de organizare a procedurii prevăzute la articolul 89 din Regulamentul de procedură, a adresat părților întrebări scrise, la care acestea au răspuns în termenele stabilite.

54      La propunerea Camerei a șasea, Tribunalul a decis, în temeiul articolului 28 din Regulamentul de procedură, să trimită cauza în fața unui complet de judecată extins.

55      Pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările orale adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința din 21 ianuarie 2022. Cu această ocazie, Parlamentul și‑a retras cererile de nepronunțare asupra fondului din 19 septembrie 2019 și din 20 ianuarie 2020.

56      Reclamanții solicită în esență Tribunalului:

–        respingerea excepției de inadmisibilitate din 19 septembrie 2019;

–        anularea instrucțiunii din 29 mai 2019;

–        anularea refuzului fostului președinte al Parlamentului de a lua act de rezultatele alegerilor din 26 mai 2019 proclamate oficial de Regatul Spaniei, cuprins în scrisoarea din 27 iunie 2019;

–        anularea declarației privind faptul că locurile lor sunt vacante, efectuată de fostul președinte al Parlamentului în scrisoarea din 27 iunie 2019;

–        anularea refuzului fostului președinte al Parlamentului de a le recunoaște dreptul de a‑și prelua funcția, de a‑și exercita mandatul și de a participa la lucrările Parlamentului încă de la deschiderea primei sesiuni de după alegerile din 26 mai 2019, cuprins în scrisoarea din 27 iunie 2019;

–        anularea refuzului fostului președinte al Parlamentului de a lua de urgență, în temeiul articolului 8 din Regulamentul de procedură, inițiativa de a le susține privilegiile și imunitățile, cuprins în scrisoarea din 27 iunie 2019;

–        obligarea Parlamentului la plata cheltuielilor de judecată.

57      Parlamentul, susținut în esență de Regatul Spaniei, solicită Tribunalului:

–        cu titlu principal, respingerea acțiunii ca inadmisibilă;

–        cu titlu subsidiar, respingerea acțiunii ca fiind în parte inadmisibilă și în parte nefondată;

–        cu titlu complet subsidiar, respingerea acțiunii ca nefondată;

–        obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.

 În drept

58      În susținerea acțiunii, reclamanții invocă cinci motive. Primul motiv privește instrucțiunea din 29 mai 2019 și se întemeiază pe încălcarea articolului 20, a articolului 21 și a articolului 39 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”) și a articolului 3 alineatul (2) din Regulamentul de procedură. Al doilea motiv privește refuzul fostului președinte al Parlamentului de a lua act de rezultatele alegerilor din 26 mai 2019 proclamate oficial de Regatul Spaniei și este întemeiat în esență pe încălcarea articolului 39 alineatul (2) din cartă, a articolului 5 alineatul (1) și a articolului 12 din Actul electoral, a articolului 2 TUE, a articolului 10 alineatele (2) și (4) TUE, a articolului 14 alineatul (3) TUE și a articolului 3 alineatul (1) din Regulamentul de procedură. Al treilea motiv privește pretinsa declarație a fostului președinte al Parlamentului cu privire la faptul că locurile reclamanților sunt vacante și este întemeiat în esență pe încălcarea articolului 6 alineatul (2), a articolului 8 și a articolului 13 din Actul electoral coroborate cu articolul 39 alineatul (2) din cartă și cu articolul 10 alineatele (2) și (3) TUE. Al patrulea motiv privește refuzul fostului președinte al Parlamentului de a le recunoaște reclamanților dreptul de a‑și prelua funcția, de a‑și exercita mandatul și de a participa la lucrările Parlamentului încă de la deschiderea primei sesiuni de după alegerile europene din 26 mai 2019 și este întemeiat pe încălcarea articolului 5 alineatul (1) și a articolului 12 din Actul electoral coroborate cu articolul 39 alineatul (2) din cartă și cu articolul 10 alineatele (1) și (2) TUE și articolul 14 alineatele (2) și (3) TUE, precum și cu articolul 3 alineatul (2) din Regulamentul de procedură. În sfârșit, al cincilea motiv privește refuzul fostului președinte al Parlamentului de a susține privilegiile și imunitățile reclamanților în temeiul articolului 8 din Regulamentul de procedură și se întemeiază pe încălcarea articolului 5 alineatul (2) din regulamentul menționat, a articolului 39 alineatul (2) din cartă, a obligației de motivare și a principiului bunei administrări.

59      Parlamentul, susținut de Regatul Spaniei, invocă, cu titlu principal, inadmisibilitatea acțiunii pentru motivul, pe de o parte, al lipsei de claritate a cererii introductive în ceea ce privește anumite acte a căror anulare este solicitată și, pe de altă parte, al inexistenței unor acte atacabile.

60      Reclamanții solicită respingerea excepției de inadmisibilitate. Pe de o parte, aceștia susțin că actele a căror anulare o solicită sunt clar identificate în cererea introductivă. Pe de altă parte, acțiunea ar fi îndreptată împotriva unor acte care pot face obiectul unei acțiuni în temeiul articolului 263 TFUE.

61      Prin urmare, este necesar să se examineze admisibilitatea acțiunii introduse de reclamanți.

 Observații introductive cu privire la obiectul litigiului

62      În primul rând, trebuie arătat că, în răspunsul la întrebările adresate de Tribunal în ședință, pe de o parte, reclamanții au confirmat că acțiunea lor era îndreptată în continuare împotriva instrucțiunii din 29 mai 2019 (a se vedea punctul 56 a doua liniuță de mai sus).

63      Pe de altă parte, reclamanții au arătat că, menținând capetele de cerere menționate la punctul 56 de mai sus, ceea ce contestau era în esență refuzul fostului președinte al Parlamentului de a le recunoaște calitatea de deputat european începând de la proclamarea din 13 iunie 2019, cuprins în scrisoarea din 27 iunie 2019.

64      În această privință, reclamanții au precizat că refuzul respectiv a produs mai multe consecințe juridice, printre care refuzul fostului președinte al Parlamentului de a le recunoaște dreptul de a‑și prelua funcția, de a‑și exercita mandatul și de a participa la lucrările Parlamentului, precum și refuzul aceluiași președinte de a adopta de urgență, în temeiul articolului 8 din Regulamentul de procedură, inițiativa de a le susține privilegiile și imunitățile.

65      În sfârșit, reclamanții au confirmat că, în ipoteza în care, contrar celor solicitate de ei, Tribunalul ar ajunge la concluzia că legalitatea refuzului fostului președinte al Parlamentului de a le recunoaște calitatea de deputat european nu poate fi repusă în discuție, nu ar fi necesar să se examineze separat legalitatea actelor menționate la punctul 56 de mai sus.

66      Ținând seama de explicațiile reclamanților amintite la punctele 63-65 de mai sus, trebuie să se considere în esență că aceștia nu solicită anularea actelor menționate la punctul 56 a treia, a patra, a cincea și a șasea liniuță de mai sus, ci numai anularea refuzului fostului președinte al Parlamentului de a le recunoaște calitatea de deputat european, ale cărui consecințe ar fi actele menționate.

67      În al doilea rând, în duplică, Parlamentul a invocat inadmisibilitatea capătului de cerere pe care reclamanții l‑ar fi invocat pentru prima dată în replică având ca obiect anularea, pe de o parte, a pretinsului refuz al fostului președinte al Parlamentului de a le apăra privilegiile și imunitățile în temeiul articolelor 7 și 9 din Regulamentul de procedură și, pe de altă parte, a pretinsei decizii a acestui președinte de a nu comunica comisiei competente a Parlamentului presupusa lor cerere de apărare a privilegiilor și imunităților.

68      În răspunsul la o întrebare scrisă adresată de Tribunal (a se vedea punctul 53 de mai sus), reclamanții au arătat că nu solicitau anularea unei eventuale decizii a Parlamentului privind refuzul de apărare a privilegiilor și imunităților lor în temeiul articolelor 7 și 9 din Regulamentul de procedură, o asemenea decizie nefiind, în plus, adoptată niciodată. Astfel, aceștia s‑ar fi limitat să conteste faptul că fostul președinte al Parlamentului nu a comunicat cererea lor de apărare a privilegiilor și imunităților în plen și nu a transmis‑o comisiei competente, cu încălcarea articolului 9 alineatul (1) din Regulamentul de procedură. În esență, reclamanții au precizat că era vorba și în acest caz despre o consecință juridică ce decurgea din refuzul fostului președinte al Parlamentului de a le recunoaște calitatea de deputat european.

69      În consecință, în replică, reclamanții nu au solicitat nici anularea unui eventual refuz al fostului președinte al Parlamentului de a le apăra privilegiile și imunitățile în temeiul articolelor 7 și 9 din Regulamentul de procedură, nici anularea eventualei decizii a acestui președinte de a nu comunica în plen presupusa lor cerere de apărare a privilegiilor și imunităților și de a nu o transmite comisiei competente a Parlamentului.

70      Ținând seama de tot ceea ce precedă, trebuie să se considere că prezenta acțiune vizează în esență anularea, pe de o parte, a instrucțiunii din 29 mai 2019 și, pe de altă parte, a refuzului fostului președinte al Parlamentului de a le recunoaște reclamanților calitatea de deputat european, cuprins în scrisoarea din 27 iunie 2019 (denumite în continuare, împreună, „actele atacate”).

 Cu privire la natura actelor atacate

71      În cadrul excepției de inadmisibilitate, în primul rând, Parlamentul arată că scrisoarea din 27 iunie 2019 este un act cu caracter pur informativ, care se limitează să amintească reclamanților că, în conformitate cu cadrul juridic aplicabil, nu puteau fi asimilați unor noi deputați europeni în cadrul celei de a noua legislaturi. În al doilea rând, Parlamentul pretinde că instrucțiunea din 29 mai 2019 nu produce efecte juridice față de terți în sensul articolului 263 primul paragraf TFUE și invită Tribunalul să se sesizeze din oficiu cu privire la aspectul dacă aceasta este un act atacabil.

72      Reclamanții solicită respingerea argumentelor Parlamentului. În primul rând, aceștia susțin în esență că refuzul fostului președinte al Parlamentului de a le recunoaște calitatea de deputat european, cuprins în scrisoarea din 27 iunie 2019, nu are un caracter informativ. Astfel, acest refuz ar fi determinat o schimbare în situația lor juridică, întrucât i‑ar fi împiedicat printre altele să își preia funcția, să își exercite mandatul și să participe la lucrările Parlamentului. Prin urmare, acesta ar constitui un act care lezează în sensul articolului 263 primul paragraf TFUE. În al doilea rând, reclamanții susțin că instrucțiunea din 29 mai 2019 este un act atacabil, întrucât i‑ar fi împiedicat să efectueze demersurile necesare pentru preluarea funcției lor.

73      Regatul Spaniei consideră în esență că acțiunea este inadmisibilă pentru motivul că pretinsele efecte negative ale actelor atacate, invocate de reclamanți, nu decurg din aceste acte, ci din deciziile autorităților spaniole.

74      Potrivit unei jurisprudențe constante, sunt considerate acte atacabile în sensul articolului 263 TFUE toate actele adoptate de instituții, indiferent de natura sau de forma lor, care urmăresc să producă efecte juridice obligatorii de natură să afecteze interesele reclamantului, modificând în mod distinct situația juridică a acestuia din urmă (Hotărârea din 11 noiembrie 1981, IBM/Comisia, 60/81, EU:C:1981:264, punctul 9, și Hotărârea din 26 ianuarie 2010, Internationaler Hilfsfonds/Comisia, C‑362/08 P, EU:C:2010:40, punctul 51; a se vedea de asemenea Hotărârea din 25 octombrie 2017, România/Comisia, C‑599/15 P, EU:C:2017:801, punctul 47 și jurisprudența citată).

75      În schimb, nu intră în sfera controlului jurisdicțional prevăzut la articolul 263 TFUE actele care nu produc efecte juridice obligatorii, precum actele preparatorii, actele confirmative și actele de pură executare, simplele recomandări și avize, precum și, în principiu, instrucțiunile de ordin intern [a se vedea Hotărârea din 12 septembrie 2006, Reynolds Tobacco și alții/Comisia, C‑131/03 P, EU:C:2006:541, punctul 55 și jurisprudența citată, și Ordonanța din 14 mai 2012, Sepracor Pharmaceuticals (Ireland)/Comisia, C‑477/11 P, nepublicată, EU:C:2012:292, punctul 52 și jurisprudența citată; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 23 noiembrie 1995, Nutral/Comisia, C‑476/93 P, EU:C:1995:401, punctul 30]. În plus, actele cu caracter pur informativ nu pot nici să afecteze interesele destinatarului, nici să modifice situația juridică a acestuia față de situația anterioară primirii actelor menționate (a se vedea Hotărârea din 11 decembrie 2012, Sina Bank/Consiliul, T‑15/11, EU:T:2012:661, punctul 30 și jurisprudența citată).

76      Potrivit jurisprudenței, aptitudinea unui act de a produce efecte juridice și, prin urmare, de a face obiectul unei acțiuni în anulare în temeiul articolului 263 TFUE implică examinarea substanței sale și evaluarea efectelor menționate în lumina unor criterii obiective, cum este conținutul aceluiași act, ținându‑se seama, dacă este cazul, de contextul adoptării sale, precum și de competențele instituției Uniunii care este autoarea acestuia (a se vedea Hotărârea din 20 februarie 2018, Belgia/Comisia, C‑16/16 P, EU:C:2018:79, punctul 32 și jurisprudența citată).

77      În sfârșit, trebuie amintit că condiția privind existența unui act atacabil face parte dintre cauzele de inadmisibilitate de ordine publică, pe care Tribunalul le poate invoca, dacă este cazul, din oficiu (a se vedea în acest sens Ordonanța din 14 ianuarie 1992, ISAE/VP și Interdata/Comisia, C‑130/91, EU:C:1992:7, punctul 11, și Ordonanța din 19 octombrie 2016, E‑Control/ACER, T‑671/15, nepublicată, EU:T:2016:626, punctul 91; Concluziile avocatului general Bot prezentate în cauza Comisia/Irlanda și alții, C‑89/08 P, EU:C:2009:298, punctul 62, și în cauza BSH/OAPI, C‑43/15 P, EU:C:2016:129, punctul 52).

78      În lumina acestor considerații, trebuie să se examineze dacă refuzul fostului președinte al Parlamentului de a le recunoaște reclamanților calitatea de deputat european, pe de o parte, și instrucțiunea din 29 mai 2019, pe de altă parte, sunt acte atacabile în sensul articolului 263 TFUE.

 Cu privire la refuzul fostului președinte al Parlamentului de a le recunoaște reclamanților calitatea de deputat european

79      Reclamanții susțin în esență că refuzul fostului președinte al Parlamentului de a le recunoaște calitatea de deputat european a avut mai multe efecte juridice, precum, în primul rând, imposibilitatea de a‑și prelua funcția, de a‑și exercita mandatul și de a participa la lucrările Parlamentului începând de la deschiderea primei sesiuni de după alegerile din 26 mai 2019, în al doilea rând, declararea faptului că locurile lor sunt vacante, efectuată de fostul președinte al Parlamentului, în al treilea rând, refuzul acestuia din urmă de a lua de urgență, în temeiul articolului 8 din Regulamentul de procedură, inițiativa de a le susține privilegiile și imunitățile și, în al patrulea rând, necomunicarea în plen a cererii lor de apărare a privilegiilor și imunităților, întemeiată pe articolul 9 din Regulamentul de procedură, și netransmiterea acesteia către comisia competentă a Parlamentului.

80      Parlamentul, susținut de Regatul Spaniei, arată că, chiar presupunând dovedită existența efectelor invocate de reclamanți, acestea nu decurg din refuzul fostului președinte al Parlamentului de a le recunoaște calitatea de deputat european.

–       Cu privire la conținutul scrisorii din 27 iunie 2019

81      În scrisoarea din 27 iunie 2019, mai întâi, fostul președinte al Parlamentului a comunicat reclamanților că, la 17 și la 20 iunie 2019, autoritățile spaniole îl informaseră cu privire la rezultatele oficiale ale alegerilor europene care se desfășuraseră în Spania. În continuare, a amintit reclamanților că, în temeiul articolului 12 din Actul electoral, „Parlamentul ia act de rezultatele proclamate oficial de statele membre și că revine, în primul rând, instanțelor naționale atribuția de a se pronunța cu privire la legalitatea dispozițiilor și a procedurilor electorale naționale”. În sfârșit, fostul președinte al Parlamentului a arătat că numele reclamanților nu apăreau pe lista candidaților aleși comunicată oficial Parlamentului de autoritățile spaniole și că, „până la [primirea unei] noi comunicări din partea autorităților spaniole, [nu era] în prezent în măsură să [îi] trateze ca viitori membri ai [Parlamentului], astfel [cum solicitaseră] în scrisoarea lor din 14 iunie 2019”.

82      Astfel, din cuprinsul scrisorii din 27 iunie 2019 reiese că fostul președinte al Parlamentului nu a făcut decât să ia act de situația juridică a reclamanților, cu privire la care fusese informat oficial de autoritățile spaniole prin intermediul comunicărilor din 17 și din 20 iunie 2019.

83      În plus, din cuprinsul scrisorii din 27 iunie 2019 reiese în mod expres că poziția exprimată de fostul președinte al Parlamentului ar fi putut evolua în funcție de noi informații primite din partea autorităților spaniole.

84      În consecință, având în vedere conținutul său, scrisoarea din 27 iunie 2019 excludea în mod expres orice caracter decizional și definitiv al poziției fostului președinte al Parlamentului care era exprimată în aceasta.

–       Cu privire la pretinsele efecte juridice care decurg din scrisoarea din 27 iunie 2019

i)      Observații introductive

85      În primul rând, trebuie arătat că, în Hotărârea din 19 decembrie 2019, Junqueras Vies (C‑502/19, EU:C:2019:1115), Curtea a efectuat o distincție între calitatea de deputat european și exercitarea mandatului aferent acesteia.

86      Astfel, după ce a arătat că, în temeiul articolului 5 alineatele (1) și (2) din Actul electoral, mandatul de deputat european coincide cu perioada de cinci ani care începe la deschiderea primei sesiuni organizate după fiecare alegere, astfel încât acesta începe și expiră în același timp cu perioada de cinci ani menționată, Curtea a declarat că, spre deosebire de calitatea de membru al Parlamentului, calitate care, pe de o parte, este dobândită la momentul la care o persoană este proclamată în mod oficial aleasă și, pe de altă parte, stabilește o legătură între această persoană și instituția din care face parte în prezent, mandatul de membru al Parlamentului stabilește o legătură între persoana menționată și legislatura pentru care aceasta a fost aleasă. Or, această legislatură nu se constituie decât la momentul deschiderii primei sesiuni a „noului” Parlament desfășurate după alegeri, care este prin ipoteză ulterioară proclamării oficiale a rezultatelor electorale efectuate de statele membre (Hotărârea din 19 decembrie 2019, Junqueras Vies, C‑502/19, EU:C:2019:1115, punctele 72 și 74).

87      În al doilea rând, în Hotărârea din 19 decembrie 2019, Junqueras Vies (C‑502/19, EU:C:2019:1115, punctele 70, 71 și 81), Curtea a declarat că articolele 8 și 12 din Actul electoral trebuiau înțelese în sensul că trebuia să se considere că o persoană care fusese proclamată în mod oficial aleasă în Parlament a dobândit, din acest motiv și începând cu acest moment, calitatea de membru al acestei instituții, în sensul articolului 9 din Protocolul nr. 7, precum și că beneficiază, în acest temei, de imunitatea prevăzută la al doilea paragraf al acestui articol.

88      În această privință, Curtea a precizat că imunitatea prevăzută la articolul 9 al doilea paragraf din Protocolul nr. 7 este valabilă pentru membrii Parlamentului pe perioada deplasării la locul reuniunii acestuia, cât și la întoarcere și, așadar, printre altele atunci când se deplasează la prima reuniune organizată în urma proclamării oficiale a rezultatelor electorale pentru a permite noii legislaturi să își organizeze sesiunea constitutivă și să verifice competențele membrilor săi. Membrii menționați beneficiază, așadar, de imunitatea în discuție înainte ca mandatul lor să înceapă (Hotărârea din 19 decembrie 2019, Junqueras Vies, C‑502/19, EU:C:2019:1115, punctul 80).

89      În al treilea rând, din cuprinsul punctului 89 din Hotărârea din 19 decembrie 2019, Junqueras Vies (C‑502/19, EU:C:2019:1115), reiese în mod implicit, dar necesar că proclamarea oficială a rezultatelor alegerilor din 26 mai 2019 care au avut loc în Spania este proclamarea din 13 iunie 2019.

90      Având în vedere ceea ce precedă, în speță trebuie să se considere că reclamanții, ale căror nume figurau în proclamarea din 13 iunie 2019, au dobândit calitatea de deputat european începând cu această dată și beneficiau, așadar, numai pentru acest motiv de imunitatea prevăzută la articolul 9 al doilea paragraf din Protocolul nr. 7. De altfel, părțile sunt în prezent de acord în ceea ce privește acest aspect.

91      În plus, din jurisprudența citată la punctele 86 și 87 de mai sus rezultă că dobândirea de către reclamanți a calității de deputat european și, în consecință, a imunității prevăzute la articolul 9 al doilea paragraf din Protocolul nr. 7 aferentă acesteia decurge exclusiv din proclamarea din 13 iunie 2019 și, prin urmare, nu putea fi repusă în discuție nici de fostul președinte al Parlamentului, nici de Parlamentul însuși.

92      Astfel, chiar dacă scrisoarea din 27 iunie 2019 nu menționa problema imunității reclamanților, trebuie să se constate că refuzul fostului președinte al Parlamentului de a le recunoaște reclamanților calitatea de deputat european pe care aceasta îl conține nu a avut, în orice caz, efectul de a‑i priva de imunitatea prevăzută la articolul 9 al doilea paragraf din Protocolul nr. 7, a cărui respectare se impunea autorităților naționale prin simplul fapt al proclamării oficiale a rezultatelor alegerilor europene.

93      În lumina acestor considerații, trebuie să se examineze dacă refuzul fostului președinte al Parlamentului de a le recunoaște reclamanților calitatea de deputat european s‑a aflat la originea efectelor juridice invocate de aceștia, amintite la punctul 79 de mai sus.

ii)    Cu privire la imposibilitatea reclamanților de ași prelua funcția, de ași exercita mandatul și de a participa la lucrările Parlamentului

94      Parlamentul, susținut de Regatul Spaniei, arată în esență că nu putea adopta acte care produc efecte juridice față de reclamanți pentru motivul că, în temeiul articolului 12 din Actul electoral și în conformitate cu jurisprudența aplicabilă, era obligat să respecte lista candidaților aleși care îi fusese notificată oficial de autoritățile spaniole prin comunicarea din 17 iunie 2019. În această privință, Parlamentul arată că, ținând seama de repartizarea competențelor consacrată prin Actul electoral, revine statelor membre atribuția de a stabili condițiile de exercitare a mandatului de deputat european. Astfel, în temeiul articolelor 8 și 12 din Actul electoral coroborate cu principiul cooperării loiale consacrat la articolul 4 alineatul (3) TUE, Parlamentul ar fi fost obligat să dea efecte depline dispozițiilor dreptului electoral spaniol aplicabile, așa cum sunt reflectate în comunicările din 17 și din 20 iunie 2019. Pe de altă parte, Parlamentul susține în esență că din dispozițiile menționate mai sus și din articolul 3 din Regulamentul de procedură rezultă că notificările oficiale care îi sunt adresate de organele electorale naționale competente sunt singurele surse de informare autentice în ceea ce privește situația juridică a deputaților europeni potrivit dreptului național și că acestea sunt un instrument indispensabil procesului electoral. În concluzie, Parlamentul apreciază că, având în vedere ansamblul informațiilor transmise de Comisia Electorală Centrală, nu era în măsură, la data de 27 iunie 2019, să considere că reclamanții „[dobândiseră] în mod necondiționat [statutul] de viitori membri ai Parlamentului” și, prin urmare, nu era abilitat să le recunoască în esență dreptul de a‑și prelua funcția, de a‑și exercita mandatul și de a participa la lucrările sale începând cu 2 iulie 2019.

95      Reclamanții contestă aceste argumente. În opinia lor, principala problemă care se ridică în speță este aceea dacă Parlamentul era obligat să respecte proclamarea din 13 iunie 2019 sau comunicările din 17 și din 20 iunie 2019. În această privință, reclamanții susțin că din articolul 12 din Actul electoral rezultă că noțiunea de „rezultate proclamate oficial” este un concept autonom al dreptului Uniunii. În speță, aceste rezultate ar coincide cu cele proclamate în conformitate cu articolul 224 alineatul 1 din Legea electorală spaniolă, astfel cum ar fi statuat Curtea la punctul 89 din Hotărârea din 19 decembrie 2019, Junqueras Vies (C‑502/19, EU:C:2019:1115), cu alte cuvinte rezultatele care figurează în proclamarea din 13 iunie 2019. Pe de altă parte, reclamanții susțin în esență că Regatul Spaniei nu era competent să stabilească condiții de exercitare a mandatului de deputat european, cum ar fi condiția de a depune jurământul de respectare a Constituției spaniole, prevăzută la articolul 224 alineatul 2 din Legea electorală spaniolă. Această interpretare ar fi fost confirmată de Hotărârea din 19 decembrie 2019, Junqueras Vies (C‑502/19, EU:C:2019:1115), în care Curtea ar fi statuat că „formalitățile necesare” pentru a putea exercita funcția de membru al Parlamentului trebuiau îndeplinite în fața acestei instituții. În sfârșit, reclamanții susțin că Parlamentul cunoștea faptul că autoritățile spaniole nu îi comunicaseră rezultatele complete ale alegerilor din 26 mai 2019, dat fiind că îi transmiseseră ei înșiși o copie a acestor rezultate. Astfel, necomunicarea rezultatelor complete ale alegerilor menționate de către autoritățile spaniole nu ar fi eliberat Parlamentul de obligația de a lua act de aceste rezultate.

96      În speță, problema care se ridică este aceea dacă fostul președinte al Parlamentului avea competența de a repune în discuție comunicarea din 17 iunie 2019, prin care autoritățile spaniole i‑au comunicat oficial lista candidaților aleși cu ocazia alegerilor din 26 mai 2019, care nu menționa numele reclamanților, deși numele lor figurau în proclamarea oficială din 13 iunie 2019.

97      Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, în conformitate cu articolul 5 alineatul (1) și cu articolul 13 alineatul (2) TUE, Parlamentul acționează în limitele competențelor care îi sunt conferite prin tratate. Principiile echilibrului instituțional și atribuirii competențelor, așa cum sunt consacrate la articolul 13 alineatul (2) TUE, implică, astfel, ca fiecare instituție să acționeze în limitele atribuțiilor care îi sunt conferite prin tratate, în conformitate cu procedurile, cu condițiile și cu scopurile prevăzute de acestea (Hotărârea din 3 decembrie 2020, Changmao Biochemical Engineering/Distillerie Bonollo și alții, C‑461/18 P, EU:C:2020:979, punctul 102).

98      În ceea ce privește alegerea deputaților europeni, Actul electoral stabilește o repartizare a competențelor între Parlament și statele membre.

99      Astfel, pe de o parte, în temeiul articolului 8 primul paragraf din Actul electoral, sub rezerva dispozițiilor acestui act, procedura electorală este reglementată în fiecare stat membru de propriile dispoziții naționale.

100    Pe de altă parte, potrivit articolului 12 din Actul electoral, Parlamentul verifică prerogativele membrilor săi. În acest scop, Parlamentul ia act de rezultatele proclamate oficial de statele membre și hotărăște în legătură cu contestațiile care ar putea să apară, eventual, pe baza dispozițiilor actului menționat, cu excepția dispozițiilor de drept intern la care acesta face trimitere.

101    Din articolul 12 a doua teză din Actul electoral reiese că competența de verificare de care dispune Parlamentul face obiectul a două restricții importante (Hotărârea din 30 aprilie 2009, Italia și Donnici/Parlamentul, C‑393/07 și C‑9/08, EU:C:2009:275, punctul 52).

102    În primul rând, potrivit primei părți a celei de a doua teze a articolului 12 din Actul electoral, în scopul verificării prerogativelor, Parlamentul ia act de rezultatele proclamate oficial de statele membre (Hotărârea din 30 aprilie 2009, Italia și Donnici/Parlamentul European, C‑393/07 și C‑9/08, EU:C:2009:275, punctul 53).

103    Potrivit jurisprudenței, utilizarea expresiei „a lua act”, prevăzută la articolul 12 din Actul electoral, trebuie interpretată în sensul că indică absența totală a unei marje de apreciere a Parlamentului. Într‑adevăr, autoritățile naționale sunt cele competente să desemneze viitorii membri ai Parlamentului în conformitate cu procedura electorală, care este reglementată, așa cum rezultă în mod expres din articolul 8 din Actul electoral, de dispozițiile naționale [a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 aprilie 2009, Italia și Donnici/Parlamentul, C‑393/07 și C‑9/08, EU:C:2009:275, punctele 55 și 56 și jurisprudența citată, și Ordonanța din 8 octombrie 2020, Junqueras i Vies/Parlamentul, C‑201/20 P(R), nepublicată, EU:C:2020:818, punctul 66].

104    Astfel, acțiunea care constă în „a lua act de rezultatele proclamate oficial” semnifică faptul că, pentru a adopta propria decizie cu ocazia verificării prerogativelor membrilor săi, Parlamentul este ținut să se întemeieze pe proclamarea oficială a rezultatelor alegerilor, astfel cum rezultă aceasta dintr‑un proces decizional conform procedurilor naționale, prin care problemele juridice legate de proclamarea respectivă au fost soluționate și care constituie, prin urmare, o situație juridică preexistentă care se impune Parlamentului (a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 aprilie 2009, Italia și Donnici/Parlamentul, C‑393/07 și C‑9/08, EU:C:2009:275, punctul 55).

105    În al doilea rând, în conformitate cu articolul 12 a doua parte a celei de a doua teze din Actul electoral, Parlamentul hotărăște în legătură cu contestațiile care ar putea să apară, eventual, pe baza dispozițiilor actului menționat, cu excepția dispozițiilor de drept intern la care acesta face trimitere (Hotărârea din 30 aprilie 2009, Italia și Donnici/Parlamentul, C‑393/07 și C‑9/08, EU:C:2009:275, punctul 53).

106    Prin urmare, chiar din textul articolului 12 din Actul electoral rezultă că acest articol nu conferă Parlamentului competența de a hotărî asupra contestațiilor formulate în temeiul dreptului Uniunii în ansamblul său, ci numai asupra acelora care ar putea să apară pe baza dispozițiilor Actului electoral (Hotărârea din 30 aprilie 2009, Italia și Donnici/Parlamentul European, C‑393/07 și C‑9/08, EU:C:2009:275, punctul 54). În plus, articolul menționat exclude în mod expres competența Parlamentului de a se pronunța cu privire la contestațiile care își au originea în dreptul național, chiar și atunci când Actul electoral face trimitere la acest drept.

107    Pe de altă parte, trebuie să se observe, asemenea Parlamentului și avocatului general Szpunar în Concluziile prezentate în cauza Junqueras Vies (C‑502/19, EU:C:2019:958, punctul 53), că, după proclamarea oficială a rezultatelor electorale, mai multe evenimente pot conduce la situația ca un candidat proclamat în mod oficial ales deputat european în urma numărării voturilor să nu își preia funcția și să nu exercite mandatul aferent, cum ar fi, de exemplu, existența unei incompatibilități cu mandatul de deputat european sau renunțarea de către deputatul ales la preluarea funcției sale. În plus, trebuie arătat, așa cum a procedat avocatul general Szpunar în cauza Junqueras Vies (C‑502/19, EU:C:2019:958, punctul 48), că diferite sisteme parlamentare prevăd obligații formale care trebuie îndeplinite de candidații aleși înainte de preluarea efectivă a funcției lor.

108    Aceasta este situația dreptului spaniol, întrucât articolul 224 alineatul 2 din Legea electorală spaniolă prevede că, în termen de cinci zile de la proclamarea lor, candidații aleși trebuie să depună jurământul de respectare a Constituției spaniole în fața Comisiei Electorale Centrale, în caz contrar locurile lor în Parlament fiind declarate „vacante”, iar prerogativele care le‑ar putea reveni în temeiul funcției lor sunt suspendate până când această depunere a jurământului va avea loc (a se vedea punctul 12 de mai sus).

109    Ținând seama de ceea ce precedă, nu se poate exclude că Parlamentul trebuie să procedeze la verificarea prerogativelor pe baza listei candidaților proclamați în mod oficial aleși, așa cum a fost modificată în urma contestațiilor formulate în temeiul dreptului național.

110    Astfel, articolul 3 din Regulamentul de procedură, care reglementează procedura de verificare a prerogativelor, prevede că această procedură se bazează pe comunicarea oficială de către statele membre a listei rezultatelor electorale.

111    Mai întâi, potrivit articolului 3 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, în urma alegerilor generale pentru Parlament, președintele invită autoritățile competente ale statelor membre să comunice Parlamentului, în cel mai scurt timp, numele deputaților aleși, pentru ca aceștia să poată participa la lucrările Parlamentului încă de la deschiderea primei ședințe de după alegeri.

112    În continuare, în conformitate cu articolul 3 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, deputații europeni ale căror nume figurează pe această listă sunt cei care trebuie să declare inexistența unei incompatibilități și care pot participa la lucrările Parlamentului și ale organelor acestuia cu exercitarea deplină a drepturilor atât timp cât prerogativele lor nu au fost verificate sau nu s‑a luat o hotărâre în legătură cu o eventuală contestație care ține de competența Parlamentului.

113    În sfârșit, din articolul 3 alineatul (3) din Regulamentul de procedură rezultă că Parlamentul verifică prerogativele membrilor săi nou-aleși pe baza unui raport al comisiei competente, care, conform articolului 3 alineatul (3) al doilea paragraf din acest regulament, se întemeiază pe comunicarea oficială de către fiecare stat membru a rezultatelor electorale în ansamblul lor, cu precizarea numelor candidaților aleși, precum și ale eventualilor supleanți, în ordinea clasării rezultate în urma votului.

114    În consecință, pentru a proceda la verificarea prerogativelor membrilor săi, Parlamentul trebuie să se întemeieze pe lista candidaților aleși, comunicată oficial de autoritățile naționale, care, prin ipoteză, este întocmită având în vedere rezultatele proclamate în mod oficial și după ce eventualele contestații întemeiate pe aplicarea dreptului național au fost soluționate de aceste autorități.

115    Argumentele reclamanților trebuie examinate în lumina acestor considerații.

116    În primul rând, reclamanții susțin în esență că Parlamentul nu era obligat să respecte nici comunicarea din 17 iunie 2019, nici pe cea din 20 iunie 2019, ceea ce ar fi recunoscut el însuși, întrucât, după luarea de act din 13 ianuarie 2020, acesta le‑a permis să își preia funcția, să își exercite mandatul și să participe la lucrările Parlamentului. În plus, reclamanții observă că Parlamentul cunoștea faptul că autoritățile spaniole nu îi comunicaseră rezultatele complete ale alegerilor din 26 mai 2019, dat fiind că îi transmiseseră ei înșiși o copie a acestor rezultate. Astfel, reclamanții susțin în esență că Parlamentul ar fi fost obligat, în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, să solicite autorităților spaniole să îi transmită rezultatele complete ale alegerilor din 26 mai 2019. În sfârșit, întemeindu‑se pe Concluziile avocatului general Szpunar prezentate în cauza Junqueras Vies (C‑502/19, EU:C:2019:958, punctul 51), reclamanții susțin că faptul că autoritățile spaniole nu au notificat niciodată Parlamentului rezultatele alegerilor, astfel cum au rezultat din proclamarea din 13 iunie 2019, nu îl exonera de obligația de a lua act de acesta în conformitate cu articolul 12 din Actul electoral.

117    În speță, pe de o parte, părțile nu contestă că reclamanții nu au îndeplinit cerința prevăzută la articolul 224 alineatul 2 din Legea electorală spaniolă și că acesta este motivul pentru care numele lor nu au fost incluse în comunicarea din 17 iunie 2019, prin care autoritățile spaniole au comunicat în mod oficial Parlamentului lista candidaților aleși cu ocazia alegerilor din 26 mai 2019.

118    Pe de altă parte, fostul președinte al Parlamentului avea competența de a controla temeinicia excluderii anumitor candidați aleși de pe lista menționată anterior, comunicată oficial de autoritățile spaniole în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, aceasta reflectând rezultatele oficiale ale alegerilor din 26 mai 2019, așa cum au fost stabilite, dacă este cazul, după soluționarea eventualelor contestații formulate în temeiul dreptului național (a se vedea punctele 97-106 de mai sus).

119    În consecință, reclamanții nu pot susține în mod întemeiat că fostul președinte al Parlamentului ar fi trebuit, în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, să solicite autorităților spaniole să îi comunice rezultatele complete ale alegerilor din 26 mai 2019 care figurau în proclamarea din 13 iunie 2019.

120    Pe de altă parte, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței amintite la punctul 76 de mai sus, aptitudinea unui act de a produce efecte juridice și, prin urmare, de a face obiectul unei acțiuni în anulare în temeiul articolului 263 TFUE implică examinarea substanței sale și evaluarea efectelor menționate în lumina unor criterii obiective, cum este conținutul aceluiași act, ținându‑se seama, dacă este cazul, de contextul adoptării sale, precum și de competențele instituției Uniunii care este autoarea acestuia.

121    Astfel, faptul că, având în vedere Hotărârea din 19 decembrie 2019, Junqueras Vies (C‑502/19, EU:C:2019:1115), și după luarea de act din 13 ianuarie 2020, Parlamentul le‑a permis reclamanților să participe la lucrările Parlamentului și să beneficieze pe deplin de drepturile aferente statutului de deputat european în lipsa unei comunicări oficiale a statului membru nu este de natură să repună în discuție considerațiile de la punctele 82-84 și 100-114 de mai sus.

122    În plus, în ședință, Parlamentul a explicat că, având în vedere incertitudinea juridică a statutului reclamanților după pronunțarea Hotărârii din 19 decembrie 2019, Junqueras Vies (C‑502/19, EU:C:2019:1115), și a Ordonanței din 20 decembrie 2019, Puigdemont i Casamajó și Comín i Oliveres/Parlamentul [C‑646/19 P (R), nepublicată, EU:C:2019:1149], a decis să permită reclamanților să își preia funcția și să participe la lucrările sale, în temeiul articolului 3 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, fără a proceda însă la verificarea prerogativelor lor, întrucât aceasta necesita, în prealabil, notificarea oficială a alegerii lor de către autoritățile naționale.

123    Prin urmare, argumentația reclamanților amintită la punctul 116 de mai sus trebuie respinsă.

124    În sfârșit, în ceea ce privește trimiterea efectuată de reclamanți la Concluziile avocatului general Szpunar prezentate în cauza Junqueras Vies (C‑502/19, EU:C:2019:958), trebuie amintit că problema care se ridica în cauza menționată era aceea dacă o persoană proclamată în mod oficial aleasă beneficia de imunitatea prevăzută la articolul 9 al doilea paragraf din Protocolul nr. 7 pentru a putea îndeplini formalitățile și cerințele necesare intrării sale în funcție.

125    La punctul 50 din Concluziile avocatului general Szpunar prezentate în cauza Junqueras Vies (C‑502/19, EU:C:2019:958), avocatul general a admis că cerința prevăzută la articolul 224 alineatul 2 din Legea electorală spaniolă poate condiționa preluarea efectivă a funcției de către candidații aleși deputați europeni. În schimb, potrivit avocatului general Szpunar, această cerință nu poate condiționa dobândirea calității de deputat european și a prerogativelor care decurg din calitatea respectivă, printre care imunitatea, în caz contrar o persoană aleasă în mod legal ca deputat european fiind împiedicată să îndeplinească formalitățile și cerințele necesare intrării sale în funcție.

126    În acest context trebuie interpretat punctul 51 din Concluziile avocatului general Szpunar prezentate în cauza Junqueras Vies (C‑502/19, EU:C:2019:958), potrivit căruia, deși este logic ca Parlamentul să fie informat cu privire la rezultatul alegerilor prin comunicarea oficială a statelor membre prevăzută la articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, această comunicare nu reprezintă în esență dobândirea calității de deputat european.

127    Astfel, opinia avocatului general Szpunar exprimată la punctul 51 din Concluziile prezentate în cauza Junqueras Vies (C‑502/19, EU:C:2019:958) nu poate veni în sprijinul argumentației reclamanților potrivit căreia, în scopul verificării prerogativelor, Parlamentul ar fi avut obligația de a lua act de rezultatele alegerilor din 26 mai 2019 care figurează în proclamarea din 13 iunie 2019 în locul celor comunicate oficial de autoritățile spaniole la 17 iunie 2019.

128    În al doilea rând, reclamanții susțin că autoritățile spaniole aveau competența de a stabili cerința prevăzută la articolul 224 alineatul 2 din Legea electorală spaniolă. Astfel, condiția de a depune jurământul de respectare a Constituției spaniole nu ar face parte din „procedura electorală” a statelor membre în sensul articolului 8 din Actul electoral și, prin urmare, nu ar intra sub incidența trimiterii la legislația națională efectuate la acest articol. Reclamanții adaugă că, în temeiul articolului 223 alineatul (2) TFUE, revine Parlamentului atribuția de a stabili statutul și condițiile generale privind exercitarea funcțiilor membrilor săi, această competență nefiind delegată statelor membre. Astfel, atunci când un deputat european dobândește acest statut în urma proclamării rezultatelor alegerilor europene, toate formalitățile ulterioare ar ține de competența prevăzută la articolul menționat.

129    Din cuprinsul punctelor 97-109 de mai sus reiese că Parlamentul nu are competența de a se pronunța cu privire la contestațiile care își au originea în dispoziții ale dreptului național la care Actul electoral nu a efectuat nicio trimitere, precum cerința prevăzută la articolul 224 alineatul 2 din Legea electorală spaniolă.

130    În consecință, chiar presupunând că Regatul Spaniei nu ar fi avut competența de a institui în dreptul său național cerința menționată mai sus, fostul președinte al Parlamentului nu dispunea de nicio putere de a invoca această lipsă de competență și, a fortiori, de a repune în discuție legalitatea listei candidaților aleși comunicată oficial de autoritățile spaniole la 17 iunie 2019.

131    În plus, trebuie amintit că Tribunalul nu are competența nici să aprecieze, pe de o parte, dacă Regatul Spaniei avea competența, în raport cu articolul 223 alineatul (2) TFUE și cu articolul 8 din Actul electoral, să instituie cerința prevăzută la articolul 224 alineatul 2 din Legea electorală spaniolă și, pe de altă parte, dacă această cerință este conformă cu dreptul Uniunii, aceste aspecte fiind de competența instanțelor naționale și, dacă este cazul, a Curții în ipoteza în care ar fi sesizată cu o acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor în temeiul articolului 258 TFUE sau cu o întrebare preliminară de interpretare în temeiul articolului 267 TFUE [a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 aprilie 2009, Italia și Donnici/Parlamentul, C‑393/07 și C‑9/08, EU:C:2009:275, punctul 65, și Ordonanța din 8 octombrie 2020, Junqueras i Vies/Parlamentul, C‑201/20 P(R), nepublicată, EU:C:2020:818, punctul 60].

132    Cu titlu suplimentar, potrivit articolului 223 alineatul (2) TFUE, după avizul Comisiei și cu aprobarea Consiliului, Parlamentul, hotărând prin regulamente din proprie inițiativă, în conformitate cu o procedură legislativă specială, stabilește statutul și condițiile generale privind exercitarea funcțiilor membrilor săi.

133    Or, „condițiile generale privind exercitarea funcțiilor membrilor Parlamentului” fac obiectul titlului I din Decizia 2005/684/CE, Euratom a Parlamentului European din 28 septembrie 2005 de adoptare a Statutului deputaților în Parlamentul European (JO 2005, L 262, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 6, p. 28), intitulat „Dispoziții și condiții generale care reglementează exercitarea funcțiilor deputaților în Parlamentul European”, și privesc în esență modalitățile de exercitare a funcției de deputat european, iar nu formalitățile prealabile intrării în funcție.

134    Prin urmare, articolul 223 alineatul (2) TFUE conferă Parlamentului o competență exclusivă pentru a stabili statutul deputaților europeni și, în acest cadru, condițiile „generale” privind exercitarea mandatului de deputat european. În schimb, din articolul menționat nu reiese în mod expres că Parlamentul ar dispune de o astfel de competență exclusivă și pentru a stabili condițiile sau cerințele prealabile intrării în funcție a deputaților europeni.

135    Prin urmare, argumentul reclamanților întemeiat pe necompetența Regatului Spaniei de a edicta cerința prevăzută la articolul 224 alineatul 2 din Legea electorală spaniolă, care condiționează exercitarea mandatului de deputat european, trebuie respins ca inoperant.

136    În al treilea rând, având în vedere considerațiile care precedă, trebuie de asemenea respinsă ca inoperantă afirmația reclamanților potrivit căreia, la punctul 74 din Ordonanța din 20 decembrie 2019, Puigdemont i Casamajó și Comín i Oliveres/Parlamentul [C‑646/19 P(R), nepublicată, EU:C:2019:1149], vicepreședinta Curții ar fi statuat că îndeplinirea oricărei formalități ulterioare rezultatului numărării voturilor exprimate de alegători nu făcea parte din procedura electorală.

137    În această privință, trebuie amintit că, la punctul 74 din Ordonanța din 20 decembrie 2019, Puigdemont i Casamajó și Comín i Oliveres/Parlamentul [C‑646/19 P(R), nepublicată, EU:C:2019:1149], vicepreședinta Curții a considerat că, ținând seama de faptul că, în conformitate cu articolul 14 alineatul (3) TUE, cu articolul 223 alineatul (1) TFUE, cu articolul 39 din cartă, precum și cu articolul 1 din Actul electoral, alegerea membrilor Parlamentului este reglementată de principiul votului universal direct, liber și secret, nu se putea exclude, la prima vedere, că actul prin care se încheie procedura de alegere a membrilor Parlamentului este cel care conține rezultatele numărării voturilor exprimate de alegători, astfel încât îndeplinirea oricărei formalități ulterioare impuse de dreptul național nu face parte din această procedură electorală.

138    Or, pe de o parte, trebuie să se constate că aprecierea menționată anterior a fost efectuată cu titlu interlocutoriu, în cadrul recursului împotriva Ordonanței din 1 iulie 2019, Puigdemont i Casamajó și Comín i Oliveres/Parlamentul (T‑388/19 R, nepublicată, EU:T:2019:467). Astfel, nu se poate considera că vicepreședinta Curții a adoptat o poziție definitivă cu privire la acest aspect.

139    Pe de altă parte, chiar presupunând că Regatul Spaniei nu ar fi competent să impună o asemenea formalitate, o constatare în acest sens efectuată de vicepreședinta Curții nu poate, în orice caz, să constituie temeiul competenței Parlamentului de a refuza să ia act de lista candidaților aleși comunicată oficial de autoritățile spaniole, pentru motivele expuse la punctele 97-114 și 117-119 de mai sus.

140    Prin urmare, susținerea reclamanților trebuie respinsă.

141    În al patrulea rând, reclamanții pretind că din Hotărârea din 19 decembrie 2019, Junqueras Vies (C‑502/19, EU:C:2019:1115), reiese că „formalitățile necesare” pentru a putea participa la lucrările Parlamentului în calitate de deputat european trebuie să fie îndeplinite exclusiv în fața acestei instituții.

142    Cu toate acestea, afirmația menționată mai sus nu își află confirmarea în Hotărârea din 19 decembrie 2019, Junqueras Vies (C‑502/19, EU:C:2019:1115).

143    Trebuie amintit că, în cadrul cauzei în care s‑a pronunțat Hotărârea din 19 decembrie 2019, Junqueras Vies (C‑502/19, EU:C:2019:1115), Curtea era sesizată exclusiv cu problema dacă articolul 9 din Protocolul nr. 7 trebuia interpretat în sensul că o persoană care fusese proclamată în mod oficial aleasă în Parlament, deși făcea obiectul unei măsuri de arestare preventivă în cadrul unei proceduri pentru infracțiuni grave, dar care nu fusese autorizată să se conformeze anumitor cerințe prevăzute de dreptul intern în urma unei astfel de proclamări și nici să se deplaseze la Parlament pentru a lua parte la prima sesiune a acestuia trebuia să fie considerată că beneficiază de imunitate în temeiul articolului menționat. În cazul unui răspuns afirmativ, instanța de trimitere solicita, în plus, să se stabilească dacă această imunitate implica înlăturarea măsurii arestării preventive impuse persoanei în cauză, pentru a‑i permite să se deplaseze la Parlament și să îndeplinească formalitățile necesare.

144    La punctul 88 și la a doua liniuță a dispozitivului Hotărârii din 19 decembrie 2019, Junqueras Vies (C‑502/19, EU:C:2019:1115), Curtea a răspuns la a doua întrebare arătând că imunitatea prevăzută la articolul 9 al doilea paragraf din Protocolul nr. 7 trebuia, sub rezerva unei cereri de ridicare a acestei imunități, să permită persoanei în cauză să se deplaseze la Parlament și să îndeplinească „formalitățile necesare”. În acest context, simpla referire la formalitățile care trebuie îndeplinite în fața Parlamentului nu poate fi interpretată în sensul că Curtea a exclus posibilitatea ca dreptul național să poată condiționa intrarea în funcție a unui deputat european de existența anumitor formalități.

145    Prin urmare, argumentul reclamanților trebuie respins.

146    În lumina tuturor considerațiilor care precedă, trebuie să se concluzioneze că imposibilitatea reclamanților de a‑și prelua funcția, de a‑și exercita mandatul și de a participa la lucrările Parlamentului nu decurge din refuzul fostului președinte al Parlamentului de a le recunoaște calitatea de deputat european, cuprins în scrisoarea din 27 iunie 2019, ci din aplicarea dreptului spaniol, astfel cum a fost reflectată în comunicările din 17 și din 20 iunie 2019, în privința cărora fostul președinte al Parlamentului și, în general, Parlamentul nu dispuneau de nicio marjă de apreciere.

147    În consecință, reclamanții nu pot susține în mod întemeiat că refuzul fostului președinte al Parlamentului de a le recunoaște calitatea de deputat european ar fi avut ca efect juridic privarea lor de posibilitatea de a‑și prelua funcția, de a‑și exercita mandatul și de a participa la lucrările Parlamentului.

iii) Cu privire la pretinsa declarație referitoare la faptul că locurile reclamanților sunt vacante

148    Reclamanții susțin în esență că refuzul fostului președinte al Parlamentului de a le recunoaște calitatea de deputat european, care se întemeia pe comunicările din 17 și din 20 iunie 2019, a condus la declararea de către președintele menționat a faptului că locurile lor sunt vacante, deși motivul care justifica această declarație nu era unul dintre cele prevăzute la articolul 13 alineatul (1) din Actul electoral.

149    În această privință, este suficient să se constate, asemenea Parlamentului, că nici fostul președinte al Parlamentului, nici Parlamentul nu au declarat vacante locurile reclamanților.

150    Prin urmare, efectul juridic invocat de reclamanți, întemeiat pe declararea de către Parlament a faptului că locurile lor sunt vacante, este inexistent din punct de vedere material.

151    În plus, potrivit articolului 13 alineatul (1) din Actul electoral, un loc devine vacant atunci când mandatul unui membru al Parlamentului se încheie ca urmare a demisiei, a decesului sau a invalidării mandatului acestuia. În conformitate cu articolul 13 alineatul (3) din Actul electoral, autoritățile naționale informează Parlamentul cu privire la încheierea mandatului unui deputat european ca urmare a invalidării acestuia, prevăzută în mod expres de dreptul național.

152    În speță, Regatul Spaniei a explicat în ședință că, în pofida terminologiei utilizate la articolul 224 alineatul 2 din Legea electorală spaniolă, în dreptul spaniol, lipsa depunerii jurământului nu avea ca efect „vacantarea” locurilor candidaților aleși, în sensul articolului 13 din Actul electoral, ci numai să suspende temporar posibilitatea de a le ocupa. Regatul Spaniei a confirmat, așadar, că aceste locuri rămâneau „rezervate” candidaților aleși, dacă este cazul, pe toată durata legislaturii Parlamentului, până la depunerea de către aceștia a jurământului de respectare a Constituției spaniole prevăzut la articolul 224 alineatul 2 din Legea electorală spaniolă.

153    Prin urmare și în orice caz, imposibilitatea temporară a reclamanților de a‑și prelua locurile în Parlament nu decurge din refuzul fostului președinte al Parlamentului de a le recunoaște calitatea de deputat european, cuprins în scrisoarea din 27 iunie 2019, ci din aplicarea dreptului spaniol.

iv)    Cu privire la neadoptarea de urgență a inițiativei de a susține privilegiile și imunitățile reclamanților

154    Reclamanții pretind în esență că refuzul fostului președinte al Parlamentului de a le recunoaște calitatea de deputat european, cuprins în scrisoarea din 27 iunie 2019, a condus la respingerea de către același președinte a cererii prin care solicitau ca acesta să ia inițiativa de a le susține privilegiile și imunitățile, în temeiul articolului 8 din Regulamentul de procedură (a se vedea punctele 64 și 79 de mai sus).

155    Din jurisprudența Tribunalului reiese că președintele Parlamentului nu este nicidecum obligat să ia inițiativa de a susține privilegiile și imunitățile unui deputat european și că dispune de o putere discreționară în această privință, chiar și atunci când deputatul respectiv ar fi arestat sau privat de libertatea sa de deplasare cu încălcarea aparentă a privilegiilor și a imunităților sale (Ordonanța din 20 ianuarie 2021, Junqueras i Vies/Parlamentul, T‑734/19, nepublicată, EU:T:2021:15, punctul 44).

156    Astfel, presupunând că fostul președinte al Parlamentului le‑ar fi recunoscut reclamanților calitatea de deputat european, acesta ar fi putut, în orice caz, să refuze luarea de urgență a unei inițiative în temeiul articolului 8 din Regulamentul de procedură.

157    Prin urmare, neadoptarea unei astfel de inițiative nu poate fi considerată un efect juridic obligatoriu care decurge din refuzul fostului președinte al Parlamentului de a le recunoaște reclamanților calitatea de deputat european, ci este consecința puterii discreționare care îi este conferită, în această privință, de articolul 8 din Regulamentul de procedură.

158    În plus, chiar presupunând că respingerea cererii reclamanților întemeiate pe articolul 8 din Regulamentul de procedură, prin care ei solicitau ca fostul președinte al Parlamentului să ia inițiativa de a le susține privilegiile și imunitățile, este consecința refuzului acestuia de a le recunoaște calitatea de deputat european, din jurisprudența Tribunalului reiese că un astfel de refuz ar fi fost, în orice caz, lipsit de efecte obligatorii față de autoritățile spaniole (a se vedea în acest sens Ordonanța din 20 ianuarie 2021, Junqueras i Vies/Parlamentul, T‑734/19, nepublicată, EU:T:2021:15, punctele 62 și 65).

v)      Cu privire la necomunicarea în plen a pretinsei cereri de apărare a privilegiilor și imunităților reclamanților și la netransmiterea acesteia către comisia competentă a Parlamentului

159    Reclamanții susțin că faptul că fostul președinte al Parlamentului nu a comunicat cererea lor de apărare a privilegiilor și imunităților în plen și nu a transmis‑o comisiei competente, cu încălcarea articolului 9 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, ar fi un efect juridic care decurge din refuzul acestuia de a le recunoaște calitatea de deputat european (a se vedea punctul 68 de mai sus).

160    În această privință, trebuie amintit că, în replică, reclamanții au arătat că în scrisoarea din 20 iunie 2019 solicitaseră fostului președinte al Parlamentului, pe de o parte, să ia de urgență inițiativa de a le susține privilegiile și imunitățile în temeiul articolului 8 din Regulamentul de procedură și, pe de altă parte, să apere aceste privilegii și imunități în temeiul articolului 9 din regulamentul menționat. În plus, în această scrisoare, ei ar fi pus în esență accentul pe articolul 8 din Regulamentul de procedură numai pentru a sublinia situația de urgență cu care se confruntau. Mai mult, aceștia susțin că articolele 8 și 9 din Regulamentul de procedură nu instituie proceduri distincte și că, prin urmare, nu este necesar să se diferențieze între o cerere prin care se urmărește susținerea de urgență a privilegiilor și imunităților, în sensul articolului 8 din regulamentul menționat, și o cerere de apărare a acestor privilegii și imunități, în sensul articolului 9 din același regulament.

161    Potrivit articolului 9 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, orice cerere adresată președintelui Parlamentului de către un deputat sau un fost deputat în vederea apărării privilegiilor și imunităților se anunță în plen și se transmite comisiei competente.

162    Rezultă, astfel, din modul de redactare a acestei dispoziții că aplicarea sa este condiționată de existența unei cereri de apărare a privilegiilor și imunităților adresate președintelui Parlamentului de către un deputat sau un fost deputat.

163    În speță, pe de o parte, în scrisoarea din 20 iunie 2019 reclamanții au solicitat fostului „președinte al Parlamentului să ia de urgență, în conformitate cu articolul 8 alineatul (1) din [Regulamentul de procedură și] după consultarea președintelui Comisiei pentru afaceri juridice, toate măsurile necesare pentru a [le] susține privilegiile și imunitățile”. Această cerere era evidențiată cu caractere aldine și nu viza articolele 7 și 9 din Regulamentul de procedură. Pe de altă parte, reclamanții au enumerat măsurile menționate mai sus a căror adoptare o solicitau „în special”, printre care figura apărarea privilegiilor și imunităților lor (a se vedea punctul 25 de mai sus).

164    Prin urmare, trebuie să se considere că cererea de apărare a privilegiilor și imunităților menționată mai sus nu a fost formulată cu titlu separat, ci se înscria în cadrul cererii privind adoptarea de urgență a unor măsuri având ca obiect susținerea privilegiilor și imunităților reclamanților în temeiul articolului 8 din Regulamentul de procedură, care era singurul articol vizat în mod expres în scrisoarea din 20 iunie 2019.

165    Pe de altă parte, contrar celor pretinse de reclamanți, din jurisprudență reiese că o cerere întemeiată pe articolul 8 din Regulamentul de procedură trebuie diferențiată de o cerere de apărare a privilegiilor și imunităților întemeiată pe articolele 7 și 9 din acest regulament (Ordonanța din 20 ianuarie 2021, Junqueras i Vies/Parlamentul, T‑734/19, nepublicată, EU:T:2021:15, punctele 42-46, 57 și 61).

166    Astfel, având în vedere inexistența materială a unei cereri de apărare a privilegiilor și imunităților formulată în mod corespunzător de reclamanți în temeiul articolelor 7 și 9 din Regulamentul de procedură, refuzul fostului președinte al Parlamentului de a le recunoaște reclamanților calitatea de deputat european nu poate avea drept consecință necomunicarea în plen și netransmiterea către comisia competentă a cererii menționate.

167    Având în vedere tot ceea ce precedă, trebuie să se considere că refuzul fostului președinte al Parlamentului de a le recunoaște reclamanților calitatea de deputat european nu este un act care produce efecte juridice obligatorii de natură să afecteze interesele reclamanților în sensul jurisprudenței citate la punctul 74 de mai sus.

168    Prin urmare, acțiunea în anulare împotriva refuzului menționat este inadmisibilă.

 Cu privire la instrucțiunea din 29 mai 2019

169    Parlamentul arată că instrucțiunea din 29 mai 2019 se limitează să suspende temporar o practică informală, care nu a fost niciodată concepută ca un angajament juridic obligatoriu care se impune Parlamentului. Astfel, această instrucțiune nu ar produce efecte juridice față de terți, în sensul articolului 263 primul paragraf TFUE.

170    Reclamanții contestă această cauză de inadmisibilitate pentru motivul că, contrar celor pretinse de Parlament, practica în cauză constituia o „etapă esențială” pentru ca, în esență, candidații aleși să își poată prelua funcția și exercita mandatul, în conformitate cu articolul 3 alineatul (2) din Regulamentul de procedură.

171    Începând din ziua alegerilor și până la sfârșitul săptămânii primei sesiuni de după alegerile pentru Parlament, instituția are obiceiul de a furniza, la sediul său, un serviciu special de primire pentru candidații nou aleși.

172    Acest serviciu are drept obiectiv să îi asiste pe candidații aleși, înainte de începerea mandatului, în contactul lor inițial cu Parlamentul și să faciliteze la maximum intrarea lor în funcție.

173    În ședință, Parlamentul a explicat că, în cadrul serviciului special de primire, mai întâi, candidații aleși obțin fie o acreditare temporară, cu o legitimație temporară care le permite accesul în clădirile Parlamentului, fie o acreditare definitivă, cu o legitimație definitivă, atunci când statul membru ai cărui resortisanți sunt a transmis deja Parlamentului comunicarea oficială a rezultatelor alegerilor europene, prevăzută la articolul 3 din Regulamentul de procedură. În continuare, candidații aleși au acces la standuri tematice care le furnizează printre altele informații cu privire la formalitățile administrative care trebuie îndeplinite și la aspectele financiare. În sfârșit, Parlamentul a arătat că, pentru a efectua demersurile administrative necesare intrării lor în funcție, revine candidaților aleși sarcina de a contacta direct serviciile administrative ale instituției.

174    În plus, legitimația definitivă acordată candidaților a căror alegere a fost comunicată în mod oficial Parlamentului nu ar deveni efectivă decât de la deschiderea primei sesiuni de după alegeri, care marchează începutul noii legislaturi.

175    În sfârșit, Parlamentul a arătat că, în practică, procedura de verificare a prerogativelor, desfășurată de Comisia pentru afaceri juridice a Parlamentului în temeiul articolului 3 alineatul (3) din Regulamentul de procedură, începe de asemenea după deschiderea primei sesiuni ulterioare alegerilor. În cursul acestei perioade de verificare a prerogativelor, care poate dura mai multe luni, candidații aleși pot adresa orice informație sau document util comisiei menționate, printre care și declarația privind inexistența unei incompatibilități.

176    În această privință, ca răspuns la o întrebare a Tribunalului, Parlamentul a confirmat astfel că, deși articolul 3 alineatul (2) din Regulamentul de procedură prevedea că declarația privind inexistența unei incompatibilități trebuia efectuată „în măsura posibilului” cu cel mult șase zile înainte de deschiderea primei ședințe ulterioare alegerilor, nu era vorba nicidecum despre o obligație.

177    În speță, în urma alegerilor din 26 mai 2019, Parlamentul a instituit serviciul special de primire în cadrul „welcome village” la sediile sale din Bruxelles (Belgia) și din Strasbourg (Franța), care a încetat la 4 iulie 2019.

178    Prin instrucțiunea din 29 mai 2019, adoptată oral de fostul președinte al Parlamentului, acesta a decis, pe de o parte, să înghețe acordarea acreditărilor temporare candidaților aleși în Spania și să le suspende pe cele care fuseseră deja acordate unora dintre acești candidați și, pe de altă parte, să le refuze accesul la „welcome village” până la comunicarea oficială de către autoritățile spaniole a rezultatului alegerilor din 26 mai 2019. După cum reiese dintr‑un e‑mail al fostului președinte al Parlamentului din 30 mai 2019, prezentat de Parlament în anexa la excepția de inadmisibilitate din 19 septembrie 2019, obiectivul acestei instrucțiuni era de a nu interveni în procedura electorală națională, având în vedere faptul că rezultatele alegerilor nu erau încă definitive și că numărarea voturilor era încă în curs.

179    În primul rând, având în vedere termenii instrucțiunii din 29 mai 2019, astfel cum au fost explicați în e‑mailul menționat mai sus, trebuie să se considere că fostul președinte al Parlamentului a adoptat o măsură de organizare internă care avea vocația de a produce doar efecte provizorii, în așteptarea rezultatelor definitive ale alegerilor desfășurate în Spania și a comunicării oficiale a rezultatelor respective Parlamentului de către autoritățile spaniole.

180    În al doilea rând, contrar celor pretinse de reclamanți, instrucțiunea din 29 mai 2019 nu a prejudecat în niciun fel posibilitatea candidaților aleși în Spania de a obține o acreditare și o legitimație definitive pentru a putea participa la lucrările Parlamentului încă de la deschiderea primei sesiuni de după alegerile europene. Astfel, din considerațiile prezentate la punctele 117, 118, 129 și 130 de mai sus și din explicațiile furnizate de Parlament în ședință, amintite la punctele 173-175 de mai sus, reiese că acreditarea și legitimația definitive nu pot fi acordate de Parlament decât după primirea comunicării oficiale a rezultatelor alegerilor, prevăzută la articolul 3 din Regulamentul de procedură.

181    În al treilea rând, chiar presupunând că, așa cum susțin reclamanții, aceștia nu au putut să efectueze declarațiile privind inexistența unei incompatibilități și interesele financiare prevăzute la articolul 3 din Regulamentul de procedură și, respectiv, la articolul 4 din anexa I la regulamentul menționat, întrucât nu avuseseră acces la „welcome village”, în cadrul căruia erau distribuite formularele necesare în acest scop, împrejurarea respectivă nu era, în orice caz, de natură să afecteze posibilitatea lor de a participa la lucrările Parlamentului încă de la deschiderea primei sesiuni de după alegerile europene.

182    Pe de o parte, din articolul 3 alineatele (1), (2) și (3) din Regulamentul de procedură rezultă că, în cursul procedurii de verificare a prerogativelor, pot participa la lucrările Parlamentului doar candidații aleși ale căror nume figurează pe lista rezultatelor alegerilor comunicată de autoritățile naționale (a se vedea punctele 109-114 de mai sus). Pe de altă parte și în orice caz, în conformitate cu articolul 3 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, declarația privind inexistența unei incompatibilități poate fi efectuată după deschiderea primei sesiuni de după alegerile europene, aspect confirmat de Parlament în ședință (a se vedea punctele 175 și 176 de mai sus).

183    În plus, trebuie să se constate că reclamanții nu au susținut că instrucțiunea din 29 mai 2019 a interzis candidaților aleși în Spania să transmită Parlamentului declarația privind inexistența unei incompatibilități și declarația de interese financiare. În plus, această instrucțiune nu se adresa candidaților aleși în Spania, ci secretarului general al instituției (a se vedea punctul 18 de mai sus).

184    Prin urmare, contrar celor pretinse de reclamanți, instrucțiunea din 29 mai 2019 nu a avut ca efect să îi împiedice să efectueze demersurile administrative necesare pentru intrarea lor în funcție și pentru exercitarea mandatului lor, prevăzute la articolul 3 alineatele (2) și (3) din Regulamentul de procedură, și anume declararea inexistenței unei incompatibilități și declararea unor interese financiare.

185    Ținând seama de ceea ce precedă, instrucțiunea din 29 mai 2019 nu s‑a aflat la originea imposibilității reclamanților de a‑și prelua funcția, de a participa la lucrările Parlamentului și de a‑și exercita mandatul începând de la deschiderea primei sesiuni după alegeri, respectiv de la 2 iulie 2019. Cel mult, această instrucțiune i‑a privat pe reclamanți de asistența Parlamentului în scopul preluării funcției lor începând de la adoptarea sa și până la 17 iunie 2019, dată la care autoritățile spaniole au transmis Parlamentului comunicarea oficială a rezultatelor alegerilor.

186    Rezultă că, având în vedere conținutul său, caracterul său provizoriu și contextul adoptării sale, instrucțiunea din 29 mai 2019 nu a produs efecte juridice obligatorii de natură să afecteze interesele reclamanților în sensul jurisprudenței menționate la punctul 74 de mai sus.

187    Prin urmare, acțiunea în anulare împotriva instrucțiunii din 29 mai 2019 este inadmisibilă.

188    Având în vedere tot ceea ce precedă, este necesar să se considere că prezenta acțiune nu este îndreptată împotriva unor acte atacabile în temeiul articolului 263 TFUE și, prin urmare, trebuie respinsă ca inadmisibilă, fără a fi necesară pronunțarea cu privire la celelalte cauze de inadmisibilitate invocate de Parlament.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

189    Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

190    Întrucât reclamanții au căzut în pretenții, se impune obligarea acestora la suportarea propriilor cheltuieli de judecată, precum și a celor efectuate de Parlament în fața Tribunalului în cadrul prezentei cauze și al cauzelor T‑388/19 R și T‑388/19 R‑RENV, precum și în fața Curții în cadrul cauzei C‑646/19 P(R), conform concluziilor Parlamentului.

191    În sfârșit, în temeiul articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, Regatul Spaniei suportă propriile cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a șasea extinsă)

declară și hotărăște:

1)      Respinge acțiunea ca inadmisibilă.

2)      Îi obligă pe domnii Carles Puigdemont i Casamajó și Antoni Comín i Oliveres să suporte propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de Parlamentul European, inclusiv în cadrul cauzelor T388/19 R, C646/19 P(R) și T388/19 RRENV.

3)      Regatul Spaniei suportă propriile cheltuieli de judecată.

Marcoulli

Frimodt Nielsen

Schwarcz

Iliopoulos

 

      Norkus

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 6 iulie 2022.

Semnături


Cuprins




*      Limba de procedură: engleza.