HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
(Camera întâi)
8 martie 2011
Cauza F‑59/09
Carlo De Nicola
împotriva
Băncii Europene de Investiții
„Funcție publică — Personalul Băncii Europene de Investiții — Evaluare — Promovare — Competența Tribunalului — Admisibilitate — Decizie implicită de respingere — Directivă internă — Reprezentant al personalului — Principiul respectării dreptului la apărare”
Obiectul: Acțiune formulată în temeiul articolului 41 din Regulamentul personalului Băncii Europene de Investiții, prin care domnul De Nicola solicită în special, în primul rând, anularea deciziei Comitetului pentru recursuri al Băncii Europene de Investiții (Banca) din 14 noiembrie 2008, în al doilea rând, anularea deciziilor de promovare din 29 aprilie 2008 și a deciziei din aceeași zi prin care se refuza promovarea acestuia la funcția D, în al treilea rând, anularea raportului de evaluare întocmit în privința sa pentru 2007, în al patrulea rând, constatarea că a fost victima hărțuirii morale, în al cincilea rând, obligarea Băncii la încetarea acesteia și la repararea prejudiciilor pe care consideră că le‑a suferit ca urmare a acestei hărțuiri
Decizia: Anulează raportul de evaluare pentru 2007 și decizia de refuz al promovării reclamantului. Respinge în rest acțiunea. Reclamantul și Banca Europeană de Investiții suportă fiecare propriile cheltuieli de judecată.
Sumarul hotărârii
1. Funcționari — Agenți ai Băncii Europene de Investiții — Acțiune — Termene
(art. 236 CE; Statutul funcționarilor, art. 90 și 91; Regulamentul personalului Băncii Europene de Investiții, art. 41)
2. Procedură — Cerere de sesizare a instanței — Cerințe de formă
[Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, art. 35 alin. (1) lit. (d)]
3. Funcționari — Agenți ai Băncii Europene de Investiții — Acțiune — Aplicare prin analogie a articolelor 90 și 91 din statut
(art. 236 CE; Statutul funcționarilor, art. 90 și 91; Regulamentul personalului Băncii Europene de Investiții, art. 41)
4. Funcționari — Agenți ai Băncii Europene de Investiții — Evaluare — Raport de evaluare
5. Funcționari — Agenți ai Băncii Europene de Investiții — Evaluare — „Decizie internă” privind procedura de evaluare — Încălcare
(Regulamentul personalului Băncii Europene de Investiții, art. 22)
6. Funcționari — Agenți ai Băncii Europene de Investiții — Promovare — Puterea de apreciere a administrației — Control jurisdicțional — Limite
(Regulamentul personalului Băncii Europene de Investiții, art. 22 și 23)
1. Concilierea dintre, pe de o parte, dreptul la o protecție jurisdicțională efectivă, care constituie un principiu general de drept al Uniunii și care presupune ca justițiabilul să aibă la dispoziție un termen suficient pentru a evalua legalitatea actului care îl lezează și pentru a‑și pregăti cererea introductivă, dacă este cazul, și, pe de altă parte, cerința securității juridice, potrivit căreia, după trecerea unei anumite perioade, actele adoptate de instanțele Uniunii devin definitive, presupune ca litigiile dintre Banca Europeană de Investiții și angajații săi să fie deduse judecății instanței Uniunii într‑un termen rezonabil.
Determinarea unui astfel de termen trebuie efectuată ținând seama, în special, de specificitatea litigiilor în materie de personal și de importanța pe care o prezintă, în acest cadru, eventuala existență a unei proceduri precontencioase. Astfel, deși angajații băncii fac obiectul unui regim special, adoptat de aceasta, litigiile pur interne dintre Bancă și angajații săi sunt similare, prin natura lor, litigiilor dintre instituțiile Uniunii și funcționarii sau agenții lor, în cazul cărora sunt aplicabile articolele 90 și 91 din statut și care sunt de asemenea supuse controlului jurisdicțional în temeiul articolului 236 CE. În consecință, este necesară luarea în considerare a condițiilor referitoare la termenul pentru introducerea acțiunii stabilite la articolele 90 și 91 din statut, ținând seama de contextul particular al Regulamentului personalului Băncii, care instituie, la punctul 41, o procedură de conciliere facultativă.
În această privință, procedura de conciliere de la articolul 41 din Regulamentul personalului și procedura de apel specifică în materie de evaluare anuală prevăzută de o comunicare administrativă a Băncii urmăresc același obiectiv precum procedura precontencioasă obligatorie instituită la articolul 90 din statut. Aceste proceduri urmăresc de asemenea să permită o soluționare amiabilă a diferendelor, acordând Băncii posibilitatea de a reveni asupra actului contestat, iar angajatului vizat, posibilitatea de a accepta motivarea pe baza actului contestat și de a renunța, dacă este cazul, la introducerea unei acțiuni. Pe de altă parte, reglementarea Băncii nu prevede modalitățile de coordonare între aceste două proceduri. În materie de rapoarte de evaluare, decizia de a recurge alternativ la una, la cealaltă sau la ambele, paralel sau succesiv, este astfel lăsată la aprecierea angajatului vizat, sub rezerva respectării termenului orientativ stabilit în comunicările administrative relevante pentru cererea de sesizare a comitetului de apel.
În acest context, un termen de trei luni din ziua comunicării actului care lezează către angajatul vizat sau, dacă este cazul, a soluției negative din cadrul procedurii de apel sau a eșecului procedurii de conciliere trebuie considerat în principiu rezonabil, cu condiția totuși, pe de o parte, ca eventuala procedură de apel să se deruleze într‑un termen rezonabil și, pe de altă parte, ca persoana interesată să își fi formulat eventuala cerere de conciliere într‑un termen rezonabil după primirea comunicării actului care o lezează. Mai precis, instituirea acestor două proceduri facultative prin articolul 41 din Regulamentul personalului și, respectiv, prin comunicările sus‑menționate către personal, obligatorii pentru Bancă, conduce în mod obligatoriu la concluzia că, dacă un angajat solicită succesiv inițierea procedurii de apel și, ulterior, pe cea a procedurii de conciliere, termenul pentru introducerea unei acțiuni la Tribunalul Funcției Publice nu începe să curgă decât începând de la momentul în care această ultimă procedură a eșuat, din moment ce angajatul a formulat cererea de conciliere într‑un termen rezonabil ulterior încheierii procedurii de apel. Orice altă interpretare ar conduce la o situație în care angajatul Băncii ar fi obligat să introducă o acțiune la instanță într‑un moment în care este în curs de căutare activă a unei soluții amiabile a litigiului, ceea ce ar lipsi de efect util procedurile administrative facultative.
(a se vedea punctele 134‑137)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: 23 februarie 2001, De Nicola/BEI, T‑7/98, T‑208/98 și T‑109/99, punctele 98, 99, 100, 106 și 107
2. Sunt inadmisibile concluziile de anulare care nu permit identificarea actului care lezează a cărui anulare o solicită reclamantul. Astfel, asemenea concluzii nu îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 35 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, care impun ca cererea introductivă de instanță să cuprindă obiectul litigiului și concluziile reclamantului. În cazul în care un reclamant solicită anularea tuturor actelor conexe, consecutive și prealabile unei decizii de promovare, neidentificarea clară și precisă a actelor contestate nu permite să se considere că acele concluzii îndeplinesc condițiile articolului 35 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul de procedură. În consecință, astfel de concluzii trebuie respinse ca inadmisibile.
(a se vedea punctele 148 și 149)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: 24 martie 1993, Benzler/Comisia, T‑72/92, punctele 16, 18 și 19
Tribunalul Funcției Publice: 26 iunie 2008, Nijs/Curtea de Conturi, F‑1/08, punctul 46
3. Or, dată fiind lipsa unei reglementări relevante în regulamentul personalului Băncii Europene de Investiții, nu se impune aplicarea directă a normelor statutului, ceea ce ar încălca natura specifică a regimului aplicabil membrilor personalului Băncii Europene de Investiții, ci, pornind de la acestea, aplicarea lor prin analogie, întrucât litigiile pur interne dintre Bancă și angajații acesteia sunt similare, sub aspectul naturii, celor dintre instituțiile Uniunii și funcționarii sau agenții acestora. În special, se impune aplicarea prin analogie în cazul acțiunilor membrilor personalului Băncii Europene de Investiții a normei rezultate din articolul 91 alineatul (1) din statut, potrivit căreia instanța Uniunii nu are competență în cazul în care acțiunea cu care este sesizată nu este îndreptată împotriva unui act pe care administrația l‑ar fi adoptat pentru a respinge pretențiile reclamantului. În plus, în cazul în care Banca este sesizată de un membru al personalului cu o cerere prin care i se solicită adoptarea unei decizii în privința lui, se impune aplicarea prin analogie a dispozițiilor articolului 90 alineatul (1) din statut și să se considere că lipsa răspunsului la această cerere într‑un termen rezonabil de patru luni dă naștere unei decizii implicite de respingere care poate face obiectul unei acțiuni la Tribunalul Funcției Publice.
(a se vedea punctele 153‑155)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: De Nicola/BEI, citată anterior, punctele 100 și 101
Tribunalul Funcției Publice: 30 noiembrie 2009, De Nicola/BEI, F‑55/08, punctul 239, care face obiectul unui recurs aflat pe rolul Tribunalului Uniunii Europene, cauza T‑37/10 P
4. Respectarea dreptului la apărare în orice procedură inițiată împotriva unei persoane și care poate să conducă la un act care lezează constituie un principiu fundamental al dreptului Uniunii și trebuie să fie garantat chiar în lipsa unei dispoziții exprese prevăzute în acest scop în reglementarea care privește procedura în cauză. Acest principiu, care respectă cerința bunei administrări, impune ca anterior adoptării definitive a unui raport de evaluare, membrul personalului să aibă posibilitatea de a fi ascultat de superiorul său ierarhic. În cazul în care întrevederea de evaluare a unui membru al personalului Băncii Europene de Investiții cu superiorii săi ierarhici nu se desfășoară în mod adecvat întrucât prezintă un caracter pur formal și nu privește decât o parte a aspectelor care trebuie să facă obiectul unei astfel de discuții și, astfel, nu permite persoanei interesate să își facă cunoscute în mod util observațiile, principiul respectării dreptului la apărare, precum și normele referitoare la procedura de evaluare sunt încălcate. Desigur, pentru ca o încălcare a principiului respectării dreptului la apărare să conducă la anularea unui act, este necesar ca, în lipsa acestei neregularități, procedura să fi avut un rezultat diferit. Însă, din moment ce nu este exclus că, în cazul în care membrul personalului și‑ar fi putut face cunoscute în mod util observațiile și întrevederea de evaluare s‑ar fi desfășurat în mod adecvat, raportul de evaluare întocmit în privința sa ar fi fost diferit, încălcarea menționată trebuie să determine anularea acestui act.
(a se vedea punctele 176, 177 și 181‑183)
Trimitere la:
Curte: 23 octombrie 1974, Transocean Marine Paint/Comisia, 17/74, punctul 15; 12 noiembrie 1996, Ohja/Comisia, C‑294/95 P, punctul 67
Tribunalul de Primă Instanță: 30 septembrie 2004, Ferrer de Moncada/Comisia, T‑16/03, punctul 40; 14 septembrie 2006, Laroche/Comisia, T‑115/04, punctul 36; 25 octombrie 2006, Carius/Comisia, T‑173/04, punctul 69;
6 februarie 2007, Wunenburger/Comisia, T‑246/04 și T‑71/05, punctul 149
Tribunalul Funcției Publice: 29 iunie 2010, Kipp/Europol, F‑28/09, punctul 68
5. În temeiul articolului 22 din Regulamentul personalului Băncii Europene de Investiții, procedura care trebuie urmată pentru evaluarea anuală a fiecărui membru al personalului „este stabilită printr‑o decizie internă” a Băncii. În lipsa oricărei trimiteri la alt text în afara unei note interne, se impune constatarea că, prin această notă, Banca a stabilit procedura de evaluare anuală și că nota internă și ghidul practic al evaluării care este anexat la această notă constituie un ansamblu de norme obligatorii a căror aplicare Banca nu o poate evita fără a săvârși o neregularitate. Presupunând chiar că nota internă respectivă nu reprezintă „decizia internă” vizată prin Regulamentul personalului, totuși aceasta nu este lipsită de forță obligatorie, dat fiind că trebuie analizată cel puțin ca o dispoziție internă prin care Banca își impune o normă de conduită, supletivă, desigur, dar a cărei aplicare nu o poate evita fără a preciza motivele care au determinat‑o la aceasta decât cu încălcarea principiului egalității de tratament.
Atunci când Banca atribuie unui membru al personalului său o evaluare fără să fi luat în considerare activitatea acestuia în calitate de membru titular al unui comitet paritar, încalcă punctul 7 din Ghidul procedurii de evaluare. Astfel, activitățile de reprezentare a personalului trebuie luate în considerare cu ocazia întocmirii raportului de evaluare în privința unui agent, astfel încât acesta să nu fie penalizat ca urmare a exercitării acestor activități. În aceste condiții, cu toate că evaluatorul este abilitat numai să formuleze o apreciere referitoare la prestațiile pe care agentul, titular al unui mandat de reprezentare a personalului, le furnizează în cadrul postului în care este repartizat, cu excluderea activităților legate de mandatul menționat, care nu se află sub autoritatea sa, acesta trebuie totuși să țină seama, cu ocazia aprecierii prestațiilor strict profesionale, de constrângerile legate de exercitarea atribuțiilor de reprezentare. Mai precis, revine acestuia obligația de a ține seama de faptul că, date fiind activitățile sale de reprezentare, un agent nu a putut furniza, în cadrul serviciului, decât un număr de zile de muncă inferior numărului normal în decursul perioadei de evaluare.
(a se vedea punctele 185, 190, 192 și 195)
Trimitere la:
Tribunalul Funcției Publice: De Nicola/BEI, citată anterior, punctele 105 și 106 și jurisprudența citată
6. Rezultă de la articolele 22 și 23 din Regulamentul personalului Băncii Europene de Investiții că aceasta este obligată să efectueze o examinare comparativă a meritelor candidaților la promovare. Sub acest aspect, angajații Băncii fac, așadar, obiectul unui regim comparabil cu cel al funcționarilor instituțiilor Uniunii.
Examinarea comparativă a meritelor este expresia atât a principiului egalității de tratament a angajaților, cât și a principiului vocației acestora la carieră. Atunci când a instituit o procedură de promovare bazată pe merit, regulamentul personalului Băncii a consacrat astfel principiul vocației angajaților săi la carieră, fără ca această recunoaștere să le confere totuși un drept subiectiv la promovare, chiar dacă îndeplinesc condițiile pentru a fi promovați. În plus, întrucât administrația dispune de o largă putere de apreciere cu ocazia examinării comparative a meritelor candidaților la promovare, controlul instanței comunitare trebuie să se limiteze la problema dacă aceasta s‑a menținut în limite rezonabile și nu a făcut uz de puterea sa în mod vădit eronat. Astfel, instanța nu poate substitui aprecierea autorității competente cu propria apreciere a calificărilor și a meritelor candidaților.
Rezultă din Ghidul procedurii de evaluare că Banca, pentru a desfășura examinarea comparativă a meritelor, acordă o importanță deosebită rapoartelor de apreciere din cel puțin ultimii trei ani și notelor superioare sau egale cu o anumită notă care au fost atribuite cu aceste ocazii. Din moment ce raportul de apreciere este un element indispensabil pe care Banca trebuie să îl ia în considerare pentru a efectua examinarea comparativă a meritelor în vederea adoptării deciziilor de promovare, anularea raportului de apreciere determină, în consecință, anularea deciziei de refuz al promovării.
(a se vedea punctele 199‑202)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: De Nicola/BEI, citată anterior, punctele 127, 175 și 176‑178; 19 octombrie 2006, Buendía Sierra/Comisia, T‑311/04, punctele 340‑344