Ediție provizorie
CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
DOAMNA TAMARA ĆAPETA
prezentate la 16 mai 2024(1)
Cauzele conexate C‑269/23 P și C‑272/23 P
Hengshi Egypt Fiberglass Fabrics SAE,
Jushi Egypt for Fiberglass Industry SAE (C‑269/23 P),
Jushi Egypt for Fiberglass Industry SAE (C‑272/23 P)
împotriva
Comisiei Europene
„Recurs – Subvenții – Regulamentul (UE) 2016/1037 – Acordul Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) privind subvențiile și măsurile compensatorii – Măsuri compensatorii pentru o contribuție financiară a unui stat terț pe teritoriul unui alt stat terț – Validitate”
I. Introducere
1. Disciplinarea subvențiilor este un exercițiu delicat. Acordarea lor este strâns legată de suveranitatea statelor, acestea din urmă fiind în general libere să își favorizeze industriile fără a fi nevoite să își justifice acțiunile(2).
2. Cu toate acestea, anumiți parteneri comerciali ai Uniunii Europene recurg din ce în ce mai mult la utilizarea subvențiilor ca mijloace subtile de guvernanță economică(3). În special, acțiunile Republicii Populare Chineze (denumită în continuare „China”) au devenit punctul central al unui efort internațional de combatere a „subvențiilor care denaturează piața și comerțul”(4), în special politica „Go Global” (politica de globalizare) a acestei țări(5), care încurajează întreprinderile chineze să investească în străinătate(6).
3. Prezentele recursuri privesc efectele unei eventuale denaturări ale acestei politici pentru piața internă. În cauză se pune problema dacă Comisia Europeană putea să recurgă în mod legitim la utilizarea măsurilor compensatorii, astfel cum sunt reglementate de Regulamentul antisubvenție de bază(7) și de Acordul privind subvențiile și măsurile compensatorii (Acordul SMC)(8), pentru a neutraliza subvențiile acordate de un membru al OMC (China) pe teritoriul unui alt membru al OMC (Republica Arabă Egipt) (denumit în continuare „Egipt”)(9).
4. În Hotărârea Hengshi Egypt Fiberglass Fabrics și Jushi Egypt for Fiberglass Industry/Comisia(10)și în Hotărârea Jushi Egypt for Fiberglass Industry/Comisia(11)(denumite în continuare împreună „hotărârile atacate”), Tribunalul a confirmat validitatea utilizării taxelor compensatorii în acest tip special de situație de fapt. Recurentele contestă această constatare în cauzele respective.
5. Întrucât anchetele subiacente reprezintă prima ocazie în care un membru al OMC a compensat efectele prejudiciabile ale „subvențiilor transnaționale”(12), această problemă este inedită și contestată(13), iar aceasta nu numai din perspectiva dreptului Uniunii(14).
II. Istoricul prezentului litigiu
6. Istoricul acțiunilor de fond este prezentat la punctele 2-26 din hotărârile atacate. În scopul prezentei analize, trebuie amintite următoarele.
7. Zona de cooperare economică și comercială China‑Egipt din Suez (denumită în continuare „zona SETC”) face parte dintr‑o zonă economică liberă mai largă din nordul Golfului Suez și, prin urmare, face parte din teritoriul Egiptului(15).
8. În temeiul Legii egiptene nr. 83/2002 privind zonele economice cu caracter special, această zonă este clasificată drept zonă economică cu caracter special de către autoritățile publice egiptene(16).
9. Identificată de China ca fiind una dintre primele 18 „zone de comerț și cooperare de peste hotare” aprobate oficial(17), începând din 2013, întreprinderile chineze „care desfășoară activități în străinătate”, inclusiv în scopul desfășurării activității în zona SETC, pot beneficia de politici de sprijin fiscal, împrumuturi concesionale, sprijin financiar prin împrumuturi sindicalizate, credite la export, finanțarea proiectelor, investiții de capital și asigurarea creditului la export(18).
10. În 2016, președinții Chinei și Egiptului au semnat Acordul dintre Ministerul Comerțului din Republica Populară Chineză și Autoritatea Generală a Republicii Arabe Egipt pentru zona de cooperare economică și comercială Suez(19).
11. În temeiul acordului de cooperare, autoritățile publice chineze și egiptene trebuie să dezvolte în comun zona SETC, în conformitate cu strategiile naționale ale fiecăreia(20). În cadrul acestui acord, autoritățile publice egiptene oferă terenul, forța de muncă și anumite scutiri fiscale, în timp ce societățile chineze care își desfășoară activitatea în zonă gestionează unitatea de producție cu activele și cadrele lor de conducere. Finanțarea suplimentară este primită direct de la China(21).
12. Reclamantele în primă instanță sunt societățile Jushi Egypt for Fiberglass Industry SAE (denumită în continuare „Jushi Egypt”)și Hengshi EgyptFiberglass Fabrics SAE (denumită în continuare „Hengshi Egypt”). Este vorba despre societăți de drept egiptean înființate în această țară de Jushi China și Hengshi China, societățile lor mamă chineze. Aceste societăți sunt afiliate și, în ultimă instanță, aparțin grupului China National Building Material, o societate de stat(22).
13. La rândul său, acest grup este deținut în ultimă instanță de Comisia de supraveghere și administrare a activelor de stat (denumită în continuare „SASAC”) a Consiliului de Stat din China(23). Controlată direct de Consiliul de Stat chinez, organul administrativ suprem al acestei țări, regulamentele atacate identifică „SASAC [ca fiind] vehiculul de bază prin intermediul căruia guvernul chinez controlează în mai multe moduri întreprinderile de stat ca mijloc de punere în aplicare a politicilor și planurilor sale guvernamentale, mai degrabă decât să urmeze o logică a pieței în operațiunile sale comerciale”(24).
14. Produsele în cauză în prezentele recursuri sunt produse din fibră de sticlă cu filament continuu (denumite în continuare „SFS”) și din fibre de sticlă (denumite în continuare „MFS”). SFS constituie materia primă principală utilizată pentru producerea de MFS.
15. SFS sunt în esență nisip transformat în filamente din fibră de sticlă flexibile care pot fi utilizate ulterior fie ca atare, fie țesute și/sau cusute în MFS. Combinate cu rășini pentru a crea materiale compozite ușoare, acestea pot fi utilizate pentru a spori rezistența, luminozitatea și durabilitatea componentelor. Prin urmare, acestea sunt utilizate printre altele în industriile auto, navală, aerospațială, a energiei eoliene, a infrastructurii, producătoare de țevi și a construcțiilor.
16. Politica ambițioasă a Uniunii Europene privind clima a crescut în mod substanțial cererea de SFS și MFS în cadrul Uniunii(25).
17. Jushi Egypt și Hengshi Egypt produc ambele MFS în zona SETC, iar Jushi Egypt produce de asemenea SFS(26). Cele două societăți exportă aceste produse din această zonă în Uniunea Europeană(27).
18. În regulamentele atacate, pe baza probelor de care dispunea(28), Comisia a concluzionat printre altele că exista o legătură(29) între acțiunile întreprinse de autoritățile publice chineze și de autoritățile publice egiptene, cum ar fi în ceea ce privește acordarea de împrumuturi în condiții preferențiale(30) și de sprijin pentru investiții de capital(31) în favoarea Jushi Egypt și Hengshi Egypt, astfel încât contribuțiile financiare acordate de autoritățile publice chineze acestor societăți puteau fi atribuite autorităților publice egiptene(32).
19. În regulamentele atacate, Comisia a adoptat taxele compensatorii asupra importurilor de MFS și SFS în Uniune. În ceea ce privește reclamantele, această taxă a fost stabilită la 13,1 %.
III. Hotărârile atacate
20. Prin cererile depuse la grefa Tribunalului la 28 iulie 2020 și la 27 august 2020, recurentele au introdus acțiunile în anulare împotriva regulamentelor atacate.
21. La 1 martie 2023, Tribunalul a pronunțat hotărârile atacate, respingând acțiunile recurentelor, și le‑a obligat să suporte propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de Comisie.
IV. Procedura în fața Curții
22. Prin recursurile lor, formulate la 25 aprilie 2023 și, respectiv, la 27 aprilie 2023, recurentele solicită Curții anularea hotărârilor atacate, admiterea în parte a motivelor invocate în primă instanță și obligarea Comisiei și a intervenientelor la plata cheltuielilor de judecată.
23. Comisia solicită Curții respingerea recursurilor în totalitate și obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată.
24. Este susținută în această acțiune de Tech‑Fab Europe eV (în cauza C‑269/23 P) și de Asociația Europeană a Producătorilor de Fibră de Sticlă (în cauza C‑272/23 P).
V. Analiză
25. Prezentele concluzii sunt structurate după cum urmează. Având în vedere că principala problemă juridică pe care aceste recursuri trebuie să o abordeze se referă la validitatea metodologiei utilizate de Comisie pentru a compensa „subvențiile transnaționale” acordate de China în Egipt, vom aborda mai întâi această problemă. Vom propune să se constate că Tribunalul a confirmat fără a săvârși vreo eroare metodologia în cauză pe baza Regulamentului antisubvenție de bază și a Acordului SMC (secțiunea A)(33).
26. Numai după aceea vom analiza motivele comune mai tehnice ale celor două recursuri: stabilirea situației comparabile în scopul neutralizării regimului egiptean de remitere a taxelor la import (secțiunea B) și compensarea tratamentului fiscal al pierderilor din diferențele de curs valutar (secțiunea C). În sfârșit, vom examina motiv invocat exclusiv în recursul din cauza C‑269/23: nivelul subvenției care face obiectul unor măsuri compensatorii pentru entitățile din cadrul grupului (secțiunea D).
A. Cu privire la aplicarea instrumentului antisubvenție subvențiilor „transnaționale”
27. Al doilea și al treilea motiv de recurs din cauza C‑269/23 P, precum și primul și al doilea motiv de recurs din cauza C‑272/23 P privesc în esență aspectul dacă Comisia putea în mod legitim să recurgă la utilizarea instrumentului antisubvenție, astfel cum este reglementat de Regulamentul antisubvenție de bază, pentru a compensa sprijinul financiar direct și indirect primit de recurente din partea autorităților publice chineze pentru fabricarea produsului în cauză în Egipt(34).
28. În hotărârile atacate, Tribunalul a confirmat această posibilitate. Pe baza unei interpretări textuale, contextuale și teleologice, Curtea a concluzionat că Regulamentul antisubvenție de bază nu exclude posibilitatea ca, chiar dacă contribuția financiară nu provine în mod direct de la autoritățile publice ale țării de origine sau de export, această contribuție să le fie imputată”(35). A ajuns la această concluzie pe baza unei interpretări a articolului 3 punctul 1 litera (a) din Regulamentul antisubvenție de bază, care definește noțiunea de „subvenție”, interpretat în raport cu considerentul (5) al acestui regulament(36).
29. Suntem de acord cu concluzia Tribunalului. În considerațiile care urmează, vom prezenta o completare a motivării.
30. În esența sa, chestiunea juridică care stă la baza prezentelor recursuri privește domeniul de aplicare al noțiunii de „subvenție”, care este definită la articolul 3 din Regulamentul antisubvenție de bază.
31. În versiunea sa în limba engleză, această dispoziție prevede că o subvenție trebuie înțeleasă ca fiind „a financial contribution by a government in the country of origin or export” (adică o contribuție financiară a autorităților publice ale țării de origine sau de export)(37) în temeiul căreia se conferă un avantaj(38).
32. Argumentația Comisiei are legătură directă cu părțile subliniate cu italice din formularea acestei dispoziții în versiunea în limba engleză. Ea privește în esență diferențele dintre utilizarea [în versiunea în limba engleză] a articolului nehotărât „a” și a articolului hotărât „the” la articolul 3 punctul 1 litera (a) din Regulamentul antisubvenție de bază și posibilitatea rezultată, în cazul acestui instrument, de a compensa subvențiile chineze acordate întreprinderilor stabilite în Egipt.
33. Cu toate acestea, astfel cum subliniază în mod corect recurentele, o examinare lingvistică a diferitelor versiuni lingvistice ale articolului 3 punctul 1 litera (a) din Regulamentul antisubvenție de bază evidențiază diferențe.
34. Unele versiuni lingvistice ale acestei dispoziții pot fi într‑adevăr interpretate în mod similar versiunii în limba engleză, pentru a lăsa într‑o anumită măsură deschisă sursa contribuției financiare de care beneficiază produsul în cauză în țara de origine sau de export(39). Cu toate acestea, alte versiuni lingvistice sunt formulate în așa fel încât să sugereze că noțiunea de „subvenție” se limitează la contribuțiile financiare acordate de autoritățile publice ale țării de origine sau de export a produsului în cauză(40).
35. În vederea asigurării unei aplicări și a unei interpretări uniforme a Regulamentului antisubvenție de bază, articolul 3 din acesta trebuie, așadar, interpretat în raport cu economia generală și cu finalitatea reglementării din care face parte(41).
36. Principiile privind domeniul de aplicare și aplicarea instrumentului antisubvenție sunt stabilite la articolul 1 alineatul (1) din Regulamentul antisubvenție de bază. În conformitate cu această dispoziție, o taxă compensatorie poate fi impusă pentru a compensa „orice subvenție acordată, direct sau indirect, la fabricarea, producția, exportul sau transportul oricărui produs a cărui punere în liberă circulație în Uniune cauzează un prejudiciu”(42).
37. Din această definiție reiese în mod clar că Regulamentul antisubvenție de bază urmărește să se aplice în orice ipoteză în care poate fi necesară impunerea unei taxe compensatorii pentru a compensa subvenționarea unui produs străin printr‑o gamă largă de transferuri de valoare care au drept consecință producerea unui prejudiciu industriei din Uniune a unui produs similar.
38. Articolul 1 alineatul (1) din Regulamentul antisubvenție de bază nu prevede că subvenția care aduce prejudicii trebuie să provină direct din țara din care este originar sau exportat produsul în cauză. Dimpotrivă, trimiterea la faptul că o astfel de subvenție este acordată „indirect” implică faptul că nu trebuie să existe neapărat o legătură teritorială cu țara de origine sau de export, atât timp cât acordarea subvenției respective poate fi legată de fabricarea, producția, exportul sau transportul oricărui produs a cărui punere în liberă circulație pe piața internă cauzează un prejudiciu.
39. Această interpretare este confirmată de asemenea de articolul 2 litera (a) din Regulamentul antisubvenție de bază, care prevede, în partea sa relevantă, că o subvenție care face obiectul unor măsuri compensatorii „poate fi acordată fie de către autoritățile publice ale țării de origine a produsului importat, fie de către autoritățile publice ale unei țări intermediare din care produsul este exportat către Uniune”(43). Prin utilizarea verbului modal „poate”, această dispoziție lasă, așadar, deschis grupul celor care eventual acordă o subvenție care face obiectul unor măsuri compensatorii, fără a‑l limita la țara de origine sau de export a produsului în cauză.
40. Pe de altă parte și contrar celor susținute de recurente, această considerație nu este infirmată de formularea articolului 4 alineatele (2) și (3) din Regulamentul antisubvenție de bază, care reglementează problema specificității unei subvenții care face obiectul unor măsuri compensatorii și care prevede că această specificitate este apreciată prin referire la „sfera de competență a autorității care acordă subvenția”.
41. Într‑adevăr, această dispoziție nu se pronunță cu privire la chestiunea dacă autoritatea care acordă ajutorul trebuie să se afle în țara de export sau de origine a produsului în cauză.
42. În consecință, după cum a stabilit în mod întemeiat Tribunalul(44), atunci când, pe baza elementelor de probă aflate la dispoziția sa, Comisia este în măsură, pe baza elementelor de care dispune, să impute o contribuție financiară autorităților publice din țara de origine sau de export al produsului în cauză, deși această contribuție provine inițial de la autoritățile publice sau organismele publice dintr‑o țară terță, articolul 4 alineatele (2) și (3) din Regulamentul antisubvenție de bază permite Comisiei să trateze autoritățile publice ale țării de origine sau de export al produsului în cauză drept „autoritatea care acordă subvenția” în ceea ce privește această contribuție financiară specială(45).
43. În sfârșit, astfel cum arată în mod întemeiat Comisia, o asemenea interpretare este confirmată și de considerentul (5) al Regulamentului antisubvenție de bază, care, aparent în mod coerent în versiunile lingvistice(46), explică faptul că există o subvenție atunci când se demonstrează acordarea „unei contribuții financiare de către autoritățile publice sau de către un organism public, pe teritoriul unei țări”(47).
44. Interpretat în acest context, un produs poate fi considerat subvenționat nu numai atunci când o subvenție poate fi atribuită țării de origine sau de export al produsului în cauză, ci și atunci când o altă administrație publică sau o altă entitate publică poate fi identificată, pe baza elementelor de probă disponibile, ca fiind la originea subvenționării prejudiciabile.
45. Această interpretare este confirmată și de obiectivul Regulamentului antisubvenție de bază, care, de la forma sa inițială în 1968(48), urmărește în principal să sprijine industria din Uniune să reechilibreze condițiile de concurență de pe piața internă care sunt afectate de subvențiile interzise acordate în străinătate(49).
46. În concluzie, Regulamentul antisubvenție de bază nu se limitează la subvențiile acordate de autoritățile publice ale unui stat pe „propriul” teritoriu.
47. Recurentele afirmă totuși că, înțeles astfel, domeniul de aplicare al disciplinei antisubvenție nu este compatibil cu obligațiile Uniunii Europene în temeiul GATT și al Acordului SMC(50).
48. Suntem de acord că aceste acorduri internaționale trebuie luate în considerare în măsura în care Uniunea Europeană este parte semnatară la Acordurile OMC, printre care și GATT și Acordul SMC, și care, prin urmare, fac parte din ordinea juridică a Uniunii și sunt obligatorii pentru instituțiile acesteia(51).
49. Deși este bine stabilit că aceste acorduri nu au în general un efect direct(52), obligația constituțională a Uniunii Europene de a respecta angajamentele care decurg din angajamentele sale internaționale(53), care reflectă principiul general de drept internațional al respectării angajamentelor asumate prin tratate (pacta sunt servanda)(54), îi impune să interpreteze dreptul Uniunii, dacă este cazul, în conformitate cu dreptul OMC(55).
50. În conformitate cu considerentul (3) al Regulamentului antisubvenție de bază, acesta urmărește să pună în aplicare în dreptul Uniunii „în măsura posibilului” angajamentele asumate la nivelul Acordului SMC.
51. Curtea a explicat deja că aceeași formulare, deși în contextul Regulamentului antidumping de bază(56), nu trebuie înțeleasă în sine ca o voință a legiuitorului Uniunii de a transpune în dreptul Uniunii toate normele conținute în Acordul SMC(57).
52. Prin urmare, este eronat să se concluzioneze, astfel cum a procedat Tribunalul(58), că utilizarea acestei formulări constituie un element de probă suficient pentru a prezuma că legiuitorul Uniunii a intenționat să execute obligațiile speciale asumate în temeiul articolului 1.1 litera (a) punctul 1 din Acordul SMC.
53. Acestea fiind spuse, formularea articolului 3 punctul 1 litera (a) din Regulamentul antisubvenție de bază reflectă în esență formularea articolului 1.1 litera (a) punctul 1) din Acordul SMC. Cea dintâi necesită, așadar, o interpretare conformă cu cea din urmă(59).
54. Articolul 1.1 litera (a) punctul 1 din acest acord prevede că „a subsidy shall be deemed to exist if […] there is a financial contribution by a government or any public body within the territory of a Member” (adică că se consideră că există o subvenție dacă […] există o contribuție financiară a unei autorități publice sau a vreunui alt organism public de pe teritoriul unui membru)(60).
55. Din interpretarea acestei dispoziții cu bună‑credință și potrivit sensului obișnuit ce urmează a fi atribuit termenilor săi în contextul lor, astfel cum impune articolul 31 alineatul (1) din Convenția de la Viena cu privire la dreptul tratatelor (Culegerea de tratate a Organizației Națiunilor Unite, vol. 1155, p. 331), rezultă că utilizarea în cazul de față a articolului nehotărât „a” (o) în sintagma „financial contribution by a government” (contribuție financiară a unei autorități publice) în partea introductivă a articolului 1.1 litera (a) punctul 1 din Acordul SMC lasă nedelimitată originea geografică a sursei contribuției financiare în cauză, atât timp cât subvenția în cauză provine de la orice membru al OMC.
56. Nu considerăm că această interpretare este afectată de faptul că la articolul 1.1 litera (a) punctul 1 din Acordul SMC se precizează „within the territory of a Member” (de pe teritoriul unui membru), din moment ce această expresie face referire la noțiunea de „autoritate publică sau organism public”, iar nu la cea de „contribuție financiară”.
57. Această concluzie este de asemenea compatibilă cu Acordul SMC, care interpretează și aplică articolul VI din GATT 1994 și al cărui „obiect și scop principal este de a spori și de a îmbunătăți disciplinele GATT în ceea ce privește utilizarea atât a subvențiilor, cât și a măsurilor compensatorii”(61).
58. În această privință, facem trimitere în special la articolul VI alineatul (3) din GATT 1994, care definește o taxă compensatorie ca fiind o taxă specială aplicată pentru a compensa „orice facilitate sau subvenție acordată pentru fabricarea, producția sau exportul unui astfel de produs”, fără a preciza cine oferă o astfel de facilitate sau subvenție și fără a limita din punct de vedere teritorial entitatea care o oferă.
59. Prin urmare, articolul VI din GATT 1994 reglementează în principiu(62) toate subvențiile, indiferent de originea lor(63).
60. Privită și din această perspectivă, nu numai că o interpretare diferită ar fi contrară sensului obișnuit al termenilor utilizați în Acordul SMC și în articolul VI din GATT 1994, ci ar fi contrară și obiectului și scopului acestor dispoziții dacă Uniunea Europeană nu ar fi în măsură să compenseze contribuții financiare precum cele în discuție în speță, exclusiv din cauza sursei lor teritoriale.
61. Având în vedere că nu se poate desprinde nicio altă interpretare din istoricul negocierilor privind articolul 1.1 litera (a) punctul (1) din Acordul SMC(64), a cărui utilizare poate reprezenta mijloace complementare de interpretare a acestui acord, în sensul articolului 32 din Convenția de la Viena cu privire la dreptul tratatelor, ni se pare clar că articolul 1.1 litera (a) punctul 1 din Acordul SMC nu limitează din punct de vedere teritorial domeniul de aplicare geografic al sursei contribuțiilor financiare pentru membrul OMC pe teritoriul căruia are loc producția produsului în cauză(65).
62. Prin urmare, apreciem că articolul 1.1 litera (a) punctul 1 din Acordul SMC nu împiedică să se considere drept subvenție un aranjament prin care un membru al OMC oferă o contribuție financiară pentru un produs fabricat pe teritoriul unui alt membru al OMC.
63. Pentru toate motivele de mai sus, considerăm că Tribunalul nu a săvârșit o eroare concluzionând că domeniul de aplicare al Regulamentului antisubvenție de bază, astfel cum este exprimat în special la articolul 1 alineatul (1) și la articolul 3 punctul 1 litera (a) din acesta, se extinde de asemenea la situația în care Comisia este în măsură, pe baza unor elemente de probă suficiente, să atribuie sprijinul financiar primit de la autoritățile publice dintr‑o țară terță autorităților publice dintr‑o altă țară terță.
64. Prin urmare, propunem Curții să respingă al doilea și al treilea motiv de recurs în cauza C‑269/23 P, precum și primul și al doilea motiv de recurs în cauza C‑272/23 P.
B. Cu privire la determinarea elementului de comparație în scopul neutralizării regimului egiptean de remitere a taxelor la import pentru materialele importate
65. În cadrul celui de al patrulea motiv de recurs din cauza C‑269/23 P și al celui de al treilea motiv de recurs din cauza C‑272/23 P, recurentele susțin în esență că Tribunalul a săvârșit o eroare prin faptul că a confirmat abordarea Comisiei constând în compararea situației lor cu cea a unei întreprinderi situate în mod similar în zona SETC, dar care vinde pe piața egipteană, în scopul compensării avantajului de care acestea beneficiază și care rezultă din remiterea taxelor la import(66). În plus, recurentele susțin că situația lor ar fi trebuit să fie comparată cu ipoteza teoretică în care acestea ar fi fost stabilite în afara zonei SETC, dar ar fi exportat totuși produsele în cauză în Uniunea Europeană. Într‑o astfel de situație, susțin recurentele, autoritățile publice egiptene nu ar fi renunțat la venituri prin intermediul schemei de reduceri tarifare la import, de vreme ce nu ar fi urmărit niciodată să perceapă taxe la import pentru materiile prime importate pentru producția produselor în cauză.
66. În centrul argumentației recurentelor se află, așadar, problema care ar trebui să fie situația comparabilă în prezenta cauză(67).
67. Or, singura dispoziție juridică pe care recurentele o citează în textul recursurilor lor în susținerea acestui argument este articolul 5 din Regulamentul de bază antisubvenție. Această dispoziție, care privește cuantificarea valorii subvenției care face obiectul unor măsuri compensatorii, nu reglementează situația comparabilă pentru a stabili dacă autoritățile publice egiptene au ales să renunțe la anumite încasări care sunt exigibile în mod normal, în sensul articolului 3 punctul 1 litera (a) subpunctul (ii) din Regulamentul antisubvenție de bază (din moment ce cuantificarea acestor încasări la care se renunță are loc, în mod logic, ulterior momentului în care se stabilește existența lor)(68).
68. Recurentele nu explică nici modul în care Tribunalul ar fi săvârșit o eroare în interpretarea sau în aplicarea cadrului juridic aplicabil.
69. Or, această explicație este esențială pentru admisibilitatea argumentației recurentelor întrucât articolul 3 punctul 1 litera (a) subpunctul (ii) din Regulamentul antisubvenție de bază, chiar dacă era vorba despre dispoziția pe care recurentele încercaseră să o invoce (quod non), nu prevede o metodă de stabilire a elementului de comparație adecvat pentru a determina dacă se renunță la încasări publice exigibile în mod normal sau nu sunt percepute astfel de încasări.
70. Prin urmare, Comisia dispune de o anumită marjă de apreciere pentru a alege între diferiții parametri și diferitele ipoteze care stau la baza sarcinii sale de a stabili dacă autoritățile publice egiptene au ales să renunțe la încasări exigibile în mod normal(69).
71. În lipsa oricărui alt argument în sens contrar, nu se poate reproșa Tribunalului că a confirmat alegerea de către Comisie a unui element de comparație adecvat în anchetele antisubvenție aflate la baza prezentelor recursuri(70).
72. În consecință, propunem Curții să declare al patrulea motiv de recurs în cauza C‑269/23 P și al treilea motiv de recurs în cauza C‑272/23 P inadmisibile.
C. Cu privire la compensarea tratamentului fiscal al pierderilor din diferențele de curs valutar rezultate din devalorizarea lirei egiptene în 2016
73. În cadrul celui de al cincilea motiv de recurs formulat în cauza C‑269/23 P și al celui de al patrulea motiv de recurs formulat în cauza C‑272/23 P, recurentele susțin în esență că Tribunalul a omis să aprecieze dacă Comisia identificase schema de subvenționare corectă în regulamentele atacate. Potrivit acestora, Comisia a considerat în mod eronat că tratamentul fiscal al pierderilor rezultate din diferențele de curs valutar, instituit ca urmare a devalorizării lirei egiptene din 2016(71), era cel care constituia schema de subvenționare prin care se conferea un avantaj de facto specific, în sensul articolului 3 punctul 2 și al articolului 4 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul antisubvenție de bază. Potrivit recurentelor, acest tratament era deschis tuturor întreprinderilor egiptene, astfel încât, teoretic, fiecare întreprindere egipteană putea să deducă pierderile cauzate de efectele devalorizării lirei egiptene în 2016 din venitul impozabil. Din acest motiv, Comisia ar fi imputat în mod eronat avantajul obținut ca urmare a devalorizării din 2016 tratamentului fiscal al pierderilor din diferențele de curs valutar.
74. Chiar dacă aceste motive ale recursurilor nu sunt perfect clare, înțelegem, contrar celor susținute de Comisie, că ele nu urmăresc să repună în discuție situația de fapt. Dimpotrivă, o interpretare extensivă a argumentelor pare să sugereze că recurentele urmăresc să solicite Curții să reexamineze concluzia Tribunalului potrivit căreia o examinare comună a tratamentului fiscal și a normelor contabile speciale era în măsură să confere un avantaj de facto specific.
75. Acest tip de argumente intră în sfera de competență a Curții(72).
76. În această privință, remarcăm că articolul 4 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul antisubvenție de bază este conceput tocmai pentru a reflecta acele tipuri de ipoteze în care, la prima vedere, o măsură poate părea nespecifică, dar, în practică, pe baza unor criterii și condiții obiective, această măsură are ca efect stabilirea unui dispozitiv specific destinat să acorde o subvenție anumitor întreprinderi.
77. În scopul acestei aprecieri, pentru a stabili dacă o subvenție este specifică de facto, Curtea trebuie să se concentreze nu asupra normelor naționale ca atare, ci asupra gradului de impact al acestor norme pentru anumite întreprinderi(73), analizat în contextul în care au fost introduse(74).
78. Este exact cum a procedat Tribunalul în hotărârile atacate.
79. Mai întâi, acesta a considerat că argumentația recurentelor se întemeia pe o premisă eronată, și anume cea potrivit căreia „Comisia nu a considerat că tratamentul fiscal în sine constituia o subvenție care poate face obiectul unei măsuri compensatorii”(75).
80. Apoi, Tribunalul a explicat că, examinând împreună tratamentul fiscal și normele contabile speciale, Comisia a concluzionat că, deși susceptibile să creeze avantaje pentru toate întreprinderile egiptene, în practică, normele menționate erau menite să permită compensarea efectelor negative ale devalorizării lirei egiptene din 2016, astfel încât unei anumite categorii de întreprinderi(76) precum recurentele(77) li s‑a acordat un avantaj substanțial(78).
81. În sfârșit, Tribunalul a explicat că recurentele nu prezentaseră niciun element de probă pentru a contesta aceste aprecieri de fapt(79).
82. Prin urmare, propunem Curții să respingă ca nefondate și al cincilea motiv de recurs din cauza C‑269/23 P și al patrulea motiv de recurs din cauza C‑272/23 P.
D. Cu privire la stabilirea nivelului subvenției care face obiectul unor măsuri compensatorii pentru entitățile grupului
83. În cadrul primului motiv de recurs formulat în cauza C‑269/23 P, recurentele contestă în esență decizia Tribunalului de a confirma metodologia Comisiei constând în calcularea valorii subvenției care face obiectul unor măsuri compensatorii pe care au primit‑o recurentele pe baza cifrei lor de afaceri cumulate(80).
84. Acest motiv de recurs necesită, așadar, o interpretare a articolelor 5 și 6 din Regulamentul antisubvenție de bază.
85. Articolul 5 din acest regulament, intitulat „Calcularea valorii subvenției care [face] obiectul unor măsuri compensatorii”, prevede că avantajul conferit „beneficiarului”, așa cum s‑a constatat și s‑a determinat pentru perioada în care se efectuează examinarea, este cel care trebuie să servească drept bază pentru calcularea valorii subvenției care face obiectul unor măsuri compensatorii. În mod similar, articolul 6 din același regulament, intitulat „Calcularea avantajului conferit beneficiarului”, stabilește în continuare anumite orientări pentru calcularea valorii avantajului și, prin urmare, a subvenției „conferit[e] beneficiarului”.
86. Potrivit recurentelor, utilizarea la singular a termenului „beneficiar” în cadrul acestor dispoziții ar însemna, astfel cum a concluzionat Tribunalul în Hotărârea Jindal Saw and Jindal Saw Italia/Comisia(81), că „avantajul trebuie să fie stabilit și calculat pentru fiecare beneficiar în funcție de situația acestuia”(82). Numai atunci când o subvenție ar fi acordată acestor două entități luate împreună, valoarea subvenției care face obiectul unor măsuri compensatorii ar putea fi stabilită și pentru aceste entități în mod colectiv. Ar rezulta că Comisia ar fi trebuit să calculeze separat avantajul sub formă de procent pentru Jushi Egypt și Hengshi Egypt, să aplice acest avantaj exprimat procentual cifrei lor de afaceri respective pentru produsul în cauză și să calculeze o singură marjă de subvenție medie ponderată globală pentru recurente în mod colectiv(83).
87. În același timp, recurentele nu contestă – de fapt, acestea se declară în mod expres de acord în observațiile lor scrise – că, în pofida utilizării la singular a termenului „beneficiar” la articolele 5 și 6 din Regulamentul antisubvenție de bază, noțiunea de „beneficiar” poate fi interpretată astfel încât să includă și un grup de societăți(84).
88. Nu considerăm că este logic să se urmeze distincția propusă de recurente.
89. Primo, argumentația lor nu este susținută de nicio trimitere sau jurisprudență(85). De asemenea, articolele 5 și 6 din Regulamentul antisubvenție de bază nu conțin niciun criteriu care să permită o interpretare restrictivă a noțiunii „beneficiar”.
90. Secundo, o interpretare extensivă a acestei noțiuni este nu numai conformă cu interpretarea dată de Curte unor noțiuni similare din dreptul ajutoarelor de stat și din dreptul concurenței, și anume noțiunile „unitate economică” sau „întreprindere”(86), dar este și interpretarea pe care Organul de apel al OMC a dat‑o noțiunii de „beneficiar”, astfel cum este utilizată în Acordul SMC(87).
91. Tertio, din punct de vedere industrial și economic, abordarea care constă în tratarea entităților care fac parte dintr‑un ansamblu indivizibil ca fiind legate se aliniază la realitatea economică pentru a se asigura că transferurile de capital intragrup nu se pot sustrage instrumentului antisubvenție(88).
92. Interpretarea extensivă a noțiunii de „beneficiar” care rezultă răspunde, așadar, obiectivului Regulamentului antisubvenție de bază de a „compensa orice subvenție acordată, direct sau indirect, la fabricarea, producția, exportul sau transportul oricărui produs a cărui punere în liberă circulație în Uniune cauzează un prejudiciu”(89).
93. În consecință, în opinia noastră, Curtea nu ar trebui să constate că Tribunalul a săvârșit o eroare atunci când a adoptat interpretarea sus-menționată și când a confirmat calculul Comisiei privind subvenția care face obiectul unor măsuri compensatorii a recurentelor.
94. Prin urmare, propunem Curții să respingă primul motiv de recurs în cauza C‑269/23 P.
VI. Cheltuielile de judecată
95. În temeiul articolului 137 și al articolului 184 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, atunci când Curtea soluționează ea însăși în mod definitiv litigiul, aceasta se pronunță asupra cheltuielilor de judecată.
96. Potrivit articolului 138 alineatul (1) din același regulament, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din acesta, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.
97. Întrucât, în opinia noastră, recurentele au căzut în pretenții în cadrul prezentelor recursuri pentru motivele pe care le‑am prezentat mai sus, considerăm că se impune obligarea acestora să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, și pe cele efectuate de Comisie, atât în primă instanță, cât și în stadiul recursului.
98. În schimb, potrivit articolului 140 alineatul (3) din Regulamentul de procedură, care este de asemenea aplicabil în cauză în temeiul articolului 184 alineatul (1) din acest regulament, Tech‑Fab Europe eV și Asociația Europeană a Producătorilor de Fibră de Sticlă ar trebui să fie obligate la plata propriilor cheltuieli de judecată.
VII. Concluzie
99. În lumina considerațiilor care precedă, propunem Curții:
– respingerea recursurilor ca nefondate;
– confirmarea Hotărârii din 1 martie 2023, Hengshi Egypt Fiberglass Fabrics și Jushi Egypt for Fiberglass Industry/Comisia (T‑480/20, EU:T:2023:90), și a Hotărârii din 1 martie 2023, Jushi Egypt for Fiberglass Industry/Comisia (T‑540/20, EU:T:2023:91);
– obligarea întreprinderilor Hengshi Egypt Fiberglass Fabrics SAE și Jushi Egypt Fiberglass Industry SAE să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, pe cele efectuate de Comisia Europeană atât în primă instanță, cât și în stadiul recursului, și
– obligarea Tech‑Fab Europe eV și a Asociației Europene a Producătorilor de Fibră de Sticlă la plata propriilor cheltuieli de judecată.