HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera de recursuri)
14 decembrie 2011(*)
„Recurs – Funcție publică – Funcționari – Recrutare – Anunț de concurs – Concurs general – Excluderea de la participarea la proba scrisă ca urmare a rezultatului obținut la testele de acces – Repartizarea competențelor între EPSO și comisia de evaluare din cadrul concursului”
În cauza T‑361/10 P,
având ca obiect un recurs formulat împotriva Hotărârii Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (Camera întâi) din 15 iunie 2010, Pachtitis/Comisia (F‑35/08, nepublicată încă în Repertoriu), și prin care se urmărește anularea acestei hotărâri,
Comisia Europeană, reprezentată inițial de domnii J. Currall și I. Chatzigiannis, în calitate de agenți, și ulterior de domnul J. Currall, asistați de E. Antypas și E. Bourtzalas, avocați,
recurentă,
celelalte părți din cadrul procedurii fiind
Dimitrios Pachtitis, cu domiciliul în Atena (Grecia), reprezentat de P. Giatagantzidis și K. Kyriazi, avocați,
reclamant în primă instanță,
susținut de
Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor (AEPD),
intervenientă în primă instanță,
TRIBUNALUL (Camera de recursuri),
compus din domnii M. Jaeger, președinte, N. J. Forwood și A. Dittrich (raportor), judecători,
grefier: doamna S. Spyropoulos, administrator,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 9 noiembrie 2011,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Prin recursul formulat în temeiul articolului 9 din anexa I la Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, Comisia Europeană solicită anularea Hotărârii Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (Camera întâi) din 15 iunie 2010, Pachtitis/Comisia (F‑35/08, nepublicată încă în Repertoriu, denumită în continuare „hotărârea atacată”), prin care s‑au anulat deciziile Oficiului European pentru Selecția Personalului (EPSO) din 31 mai 2007 și din 6 decembrie 2007, prin intermediul cărora domnul Dimitrios Pachtitis a fost exclus de pe lista celor 110 candidați care au obținut cele mai bune note la testele de acces din cadrul concursului general EPSO/AD/77/06.
Situația de fapt
2 Situația de fapt relevantă pentru examinarea prezentului recurs este expusă în hotărârea atacată astfel:
„16 La 15 noiembrie 2006, EPSO a publicat anunțul de concurs general EPSO/AD/77/06 (JO C 277 A, p. 3, denumit în continuare «concursul în litigiu») care avea drept scop întocmirea unei liste de rezervă pentru administratori lingviști cu gradul AD 5, de limbă greacă, în domeniul traducerii. Conform anunțului de concurs, candidații trebuiau să aleagă, dintre două opțiuni, denumite opțiunea 1 și opțiunea 2, pe cea care corespundea cunoștințelor lor lingvistice […]
17 [R]eclamantul, cetățean elen, și‑a depus candidatura pentru concursul menționat, pentru opțiunea 1.
18 Concursul cuprindea trei etape. Potrivit titlului B din anunțul de concurs, prima etapă sau etapa preliminară consta în două teste de acces, compuse fiecare din 30 de întrebări cu variante multiple de răspuns, primul având drept scop evaluarea cunoștințelor privind Uniunea Europeană, instituțiile și politicile acesteia [denumit în continuare «testul (a)»], iar al doilea având drept scop evaluarea capacităților și a competențelor generale ale candidaților în domeniul raționamentului verbal și numeric [denumit în continuare «testul (b)»]. Potrivit titlului C din anunțul de concurs, a doua etapă consta în probe scrise, iar a treia într‑o probă orală. În temeiul titlului B din anunțul de concurs și în ceea ce privește opțiunea 1, numai 110 candidați care obțineau cele mai bune note la testele de acces și, în orice caz, punctajul minim necesar, mai precis 5 puncte din 10 la testul (a) și 10 puncte din 20 la testul (b), trebuiau invitați să depună o candidatură completă în vederea admiterii lor în a doua etapă a concursului; numărul de candidați cu opțiunea 2 care puteau fi admiși în a doua etapă a fost stabilit la 30.
19 Rezultă din titlul D din anunțul de concurs că respectivele candidaturi trebuiau depuse pe cale electronică. Mai precis, fiecare candidat era invitat mai întâi să alcătuiască un dosar electronic cu datele sale personale în cadrul sistemului informatic al EPSO. După înregistrarea dosarului său, candidatul putea să depună o cerere electronică de participare la concurs. Dacă cererea era introdusă în termen, EPSO îi trimitea candidatului o convocare electronică pentru a participa la etapa preliminară a concursului, redirecționându‑l apoi către site‑ul internet al unui cocontractant extern, căruia EPSO îi încredințase organizarea și desfășurarea etapei preliminare a concursului. Pe site‑ul acestui cocontractant, candidatul trebuia să rezerve pe cale electronică o dată și o oră de examen în perioada 10 aprilie-4 mai 2007, perioadă în care testele de acces trebuiau să se desfășoare în diferite centre de examinare.
20 Aceste teste, care au fost susținute pe calculator, astfel cum se prevedea în titlul B din anunțul de concurs, s‑au desfășurat astfel în locuri și la date diferite pentru fiecare candidat. Întrebările, de asemenea diferite pentru fiecare candidat, erau alese la întâmplare dintr‑o bază de date care conținea un set de întrebări, furnizate EPSO de către un cocontractant extern. Comisia de evaluare din cadrul concursului în litigiu nu a intervenit decât la sfârșitul testelor de acces, prin urmare numai în etapa probelor scrisă și orală. Potrivit titlului E punctul 2 din anunțul de concurs, numele membrilor comisiei de evaluare au fost publicate pe site‑ul internet al EPSO cu 15 zile înaintea desfășurării probelor scrise.
21 După participarea reclamantului la testele de acces, EPSO i‑a comunicat, la 31 mai 2007, pe cale electronică, notele pe care le‑a obținut la testele (a) și (b), informându‑l că aceste note, «deși superioare sau egale punctajului minim impus, [erau] insuficiente pentru a[‑i permite să] se afle printre candidații care au obținut cele mai bune 110 note, potrivit modalităților stabilite în titlul B din anunțul de concurs» […]
[…]
[…]
24 Reclamantul a contestat «validitatea și conținutul» deciziei EPSO din 31 mai 2007, prin formularea unei reclamații în temeiul articolului 90 alineatul (2) din statut, în cadrul căreia, plângându‑se, pe de o parte, de încălcarea principiilor egalității, obiectivității și transparenței, precum și a obligației de motivare a deciziei din 31 mai 2007 și, pe de altă parte, de erorile de apreciere pe care «comisia de evaluare a testelor de acces (mai precis, calculatorul)» le‑ar fi comis în mod necesar cu ocazia corectării testelor sale de acces având în vedere experiența sa profesională, solicita ca EPSO să revizuiască conținutul acestei decizii după reexaminarea testelor sale de acces și ca EPSO să îi aducă la cunoștință dacă și, în cazul unui răspuns afirmativ, care dintre întrebările ce figurau în testele de acces au fost «anulate» de comisia de evaluare.
[…]
26 Prin decizia din 6 decembrie 2007, în care afirma că a reexaminat, pe de o parte, dosarul reclamantului în ceea ce privește prelucrarea automată a testelor de acces ale acestuia și, pe de altă parte, consecințele anulării anumitor întrebări asupra punctajului său, EPSO a respins reclamația și a confirmat decizia sa din 31 mai 2007. În special referitor la întrebările anulate, EPSO a arătat că au fost într‑adevăr anulate șapte întrebări de către un «comitet consultativ», care avea rolul de a controla calitatea întrebărilor cuprinse în baza de date, însă testele de acces ale reclamantului nu cuprindeau niciuna dintre întrebările anulate.”
Procedura în fața primei instanțe și hotărârea atacată
3 Prin cererea introductivă depusă la 14 martie 2008 la grefa Tribunalului Funcției Publice, domnul Pachtitis a formulat o acțiune înregistrată cu numărul F‑35/08.
4 În cadrul procedurii în primă instanță, domnul Pachtitis a solicitat Tribunalului Funcției Publice anularea deciziilor EPSO din 31 mai 2007 și din 6 decembrie 2007, precum și a oricărui act conex și obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată (punctul 27 din hotărârea atacată).
5 În cadrul procedurii în primă instanță, Comisia a solicitat Tribunalului Funcției Publice respingerea acțiunii ca fiind vădit neîntemeiată și obligarea domnului Pachtitis la plata cheltuielilor de judecată (punctul 28 din hotărârea atacată).
6 Astfel cum rezultă din cuprinsul punctelor 29 și 30 din hotărârea atacată, Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor (AEPD), autorizată să formuleze o cerere de intervenție în susținerea concluziilor domnului Pachtitis prin Ordonanța din 20 noiembrie 2008 a președintelui Camerei întâi a Tribunalului Funcției Publice, a formulat o cerere de intervenție în procedura în fața primei instanțe.
7 Prin hotărârea atacată (punctele 43-72), Tribunalul Funcției Publice a admis acțiunea în anulare constatând că este întemeiat al doilea motiv invocat de domnul Pachtitis, întemeiat pe necompetența EPSO de a elimina candidații în etapa preliminară din cadrul concursului în litigiu. Tribunalul Funcției Publice a concluzionat, așadar, că se impune anularea deciziilor EPSO din 31 mai 2007 și din 6 decembrie 2007, fără a fi necesar să se pronunțe cu privire la celelalte trei motive invocate de domnul Pachtitis.
Procedura în fața Tribunalului și concluziile părților
8 Prin memoriul depus la grefa Tribunalului la 25 august 2010, Comisia a formulat prezentul recurs și a solicitat, în temeiul articolului 55 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul de procedură al Tribunalului, examinarea acestuia cu prioritate.
9 Prin scrisoarea depusă la 30 noiembrie 2010, AEPD a renunțat să ia parte la prezenta procedură și să depună un memoriu în răspuns.
10 La 29 decembrie 2010, domnul Pachtitis a depus memoriul în răspuns.
11 Prin scrisoarea depusă la 21 ianuarie 2011, Comisia a formulat o cerere privind prezentarea unui scurt memoriu în replică.
12 Prin Decizia din 3 februarie 2011, președintele Camerei de recursuri a admis această din urmă cerere.
13 La 14 martie 2011, Comisia a depus un memoriu în replică.
14 La 5 mai 2011, domnul Pachtitis a depus un memoriu în duplică.
15 Prin scrisorile depuse la 24 mai 2011 și la 14 iunie 2011, Comisia și domnul Pachtitis au formulat câte o cerere în temeiul articolului 146 din Regulamentul de procedură, pentru a fi ascultați în cadrul fazei orale a procedurii.
16 Pe baza raportului judecătorului raportor, Tribunalul (Camera de recursuri) a admis cererile potrivit articolului 146 din Regulamentul de procedură și a deschis procedura orală.
17 Prin Decizia din 13 octombrie 2011, președintele Camerei de recursuri a admis cererea Comisiei privind examinarea cu prioritate a prezentului recurs în temeiul articolului 55 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul de procedură.
18 Pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările orale adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința din 9 noiembrie 2011.
19 Comisia solicită Tribunalului:
– anularea hotărârii atacate;
– trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Funcției Publice în vederea examinării celorlalte motive de anulare;
– obligarea domnului Pachtitis la plata cheltuielilor de judecată aferente recursului și procedurii în primă instanță.
20 Domnul Pachtitis solicită Tribunalului:
– respingerea recursului în totalitate;
– obligarea Comisiei la plata integrală a cheltuielilor de judecată aferente celor două proceduri.
Cu privire la recurs
21 În susținerea recursului, Comisia invocă un singur motiv, întemeiat pe încălcarea articolelor 1, 5 și 7 din anexa III la Statutul funcționarilor Comunităților Europene (denumit în continuare „statutul”), a Deciziei 2002/620/CE a Parlamentului European, a Consiliului, a Comisiei, a Curții de Justiție, a Curții de Conturi, a Comitetului Economic și Social, a Comitetului Regiunilor și a Ombudsmanului European din 25 iulie 2002 de înființare a EPSO (JO L 197, p. 53, Ediție specială, 01/vol. 8, p. 247), a Deciziei 2002/621/CE a secretarilor generali ai Parlamentului European, Consiliului și Comisiei, a grefierului Curții de Justiție, a secretarilor generali ai Curții de Conturi, Comitetului Economic și Social și Comitetului Regiunilor și a reprezentantului Ombudsmanului European din 25 iulie 2002 privind organizarea și funcționarea EPSO (JO L 197, p. 56), precum și pe încălcarea obligației de motivare.
22 În esență, Comisia susține că Tribunalul Funcției Publice a considerat în mod eronat că EPSO nu este competent să îl excludă pe domnul Pachtitis din cadrul celei de a doua etape a concursului general în discuție, care consta într‑o probă scrisă. Astfel, potrivit Comisiei, în cadrul primei etape a concursului respectiv, care consta în două teste de acces, EPSO era competent să determine conținutul probelor de preselecție care permiteau accesul la a doua etapă a acestui concurs. A doua și a treia etapă a concursului, ultima constând într‑o probă orală, ar constitui concursul propriu‑zis. Nu ar exista nicio dispoziție care să interzică EPSO să organizeze prima etapă a concursului respectiv, din moment ce acest concurs, începând cu a doua etapă, era în mod efectiv sub controlul unei comisii de evaluare.
23 Înainte de a aborda criticile menționate la punctul 22 de mai sus, trebuie să se examineze pretinsa încălcare a obligației de motivare a hotărârii atacate.
Cu privire la obligația de motivare a hotărârii atacate
24 În susținerea afirmației potrivit căreia Tribunalul Funcției Publice și‑a încălcat obligația de motivare a hotărârii atacate, Comisia subliniază că Tribunalul Funcției Publice nu a explicat aprecierea potrivit căreia un concurs nu poate fi organizat în „două etape”, prima constând în probele de preselecție, iar a doua în concursul propriu‑zis. Mai mult, nu ar fi fost indicată nicio dispoziție care să interzică faptul ca, în cadrul concursurilor organizate în „două etape”, prima să poată fi organizată de EPSO. În plus, în mod greșit, Tribunalul Funcției Publice nu ar fi ținut cont de Deciziile 2002/620 și 2002/621.
25 Trebuie subliniat că obligația de motivare nu impune Tribunalului Funcției Publice să realizeze o motivare care să urmeze în mod exhaustiv și unul câte unul toate argumentele prezentate de părțile în litigiu. Prin urmare, motivarea poate fi implicită, cu condiția de a permite persoanelor interesate să cunoască motivele pentru care au fost luate măsurile în discuție, iar instanței competente să dispună de elemente suficiente pentru a exercita controlul (a se vedea în acest sens, prin analogie, Hotărârea Curții din 7 ianuarie 2004, Aalborg Portland și alții/Comisia, C‑204/00 P, C‑205/00 P, C‑211/00 P, C‑213/00 P, C‑217/00 P și C‑219/00 P, Rec., p. I‑123, punctul 372, și Hotărârea Curții din 8 februarie 2007, Groupe Danone/Comisia, C‑3/06 P, Rec., p. I‑1331, punctul 46).
26 În primul rând, în ceea ce privește afirmația Comisiei potrivit căreia Tribunalul Funcției Publice nu ar fi explicat aprecierea potrivit căreia un concurs nu poate fi organizat în „două etape”, se impune constatarea că Tribunalul Funcției Publice nu a enunțat o astfel de apreciere. Astfel, la punctul 64 din hotărârea atacată, Tribunalul Funcției Publice a menționat în mod expres că raționamentul din hotărârea atacată nu punea în niciun caz sub semnul întrebării puterea autorității împuternicite să facă numiri (denumite în continuare „AIPN”) de a organiza un concurs cu două etape distincte, mai precis o primă etapă de preselecție, bazată pe întrebări cu variante multiple de răspuns, și o a doua etapă, de concurs propriu‑zis, condiționată de reușita la probele din prima etapă, accesul la aceasta fiind rezervat unui număr redus de candidați.
27 În al doilea rând, în ceea ce privește afirmația Comisiei potrivit căreia Tribunalul Funcției Publice nu ar fi menționat nicio dispoziție care să interzică faptul ca, în cadrul concursurilor organizate în „două etape”, prima să poată fi organizată de EPSO, trebuie menționat că Tribunalul Funcției Publice nu a concluzionat în sensul că EPSO nu poate organiza această primă etapă. În schimb, acesta a concluzionat, la punctele 57 și 58 din hotărârea atacată, că atât selectarea, cât și aprecierea subiectelor întrebărilor adresate candidaților în cadrul unui concurs sunt excluse din sfera competenței EPSO, iar rolul acestuia din urmă, în mod cert semnificativ în măsura în care asistă comisia, rămâne în orice caz subsidiar în raport cu rolul comisiei, căreia, pe de altă parte, EPSO nu i se poate substitui. Tribunalul Funcției Publice a explicat corespunzător cerințelor legale raționamentul său în această privință, examinând, la punctele 50-56 din hotărârea atacată, repartizarea competențelor între EPSO și comisia de evaluare din cadrul concursului în ceea ce privește recrutarea funcționarilor. În această privință, s‑a realizat mai întâi compararea competențelor AIPN și ale comisiei de evaluare, analizându‑se, la punctele 50-55 din hotărârea atacată, în special articolul 30 primul paragraf din statut, potrivit căruia, pentru fiecare concurs, AIPN numește un juriu care stabilește lista candidaților eligibili și procedura de concurs prevăzută în anexa III la statut. În continuare, la punctul 56 din hotărârea atacată, s‑a menționat că repartizarea competențelor între AIPN și comisia de evaluare, astfel cum a fost descrisă la punctele precedente, nu a fost afectată prin înființarea în 2002 a EPSO, al cărui act de constituire prevede expres, la articolul 2, că acesta exercită competențele în materie de selecție conferite AIPN în ceea ce privește concursurile. Argumentarea Comisiei trebuie, așadar, respinsă.
28 În al treilea rând, în ceea ce privește afirmația Comisiei potrivit căreia Tribunalul Funcției Publice a încălcat obligația de motivare întrucât în mod greșit nu a ținut cont de Deciziile 2002/620 și 2002/621, este suficient să se constate că Tribunalul Funcției Publice a prezentat, la punctul 56 din hotărârea atacată, raționamentul potrivit căruia deciziile respective nu contraziceau soluția referitoare la repartizarea competențelor între EPSO și comisia de evaluare. Astfel, potrivit Tribunalului Funcției Publice, aceste decizii au, în orice caz, un rang ierarhic inferior celui al dispozițiilor statutului.
29 Prin urmare, argumentul Comisiei referitor la pretinsa încălcare a obligației de motivare trebuie respins.
Cu privire la competența EPSO de a‑l exclude pe domnul Pachtitis din cadrul celei de a doua etape a concursului în discuție
30 Comisia susține, în esență, că Tribunalul Funcției Publice a considerat în mod greșit, la punctul 65 din hotărârea atacată, că EPSO nu era competent să îl excludă pe domnul Pachtitis din cadrul celei de a doua etape a concursului. În această privință, Comisia subliniază că Tribunalul Funcției Publice a interpretat în mod eronat dispozițiile referitoare la procedura de concurs menționată în anexa III la statut. Astfel, acesta nu ar fi ținut cont de toate atribuțiile conferite EPSO prin anexa respectivă, în special prin articolul 1 alineatul (1) litera e) și prin articolul 7 alineatele (1) și (2), precum și prin Deciziile 2002/620 și 2002/621.
31 În primul rând, în ceea ce privește organizarea concursului în discuție, contrar celor susținute de Comisie, Tribunalul Funcției Publice nu a considerat că EPSO nu era competent să organizeze acest concurs în „două etape”. Astfel, Tribunalul Funcției Publice a indicat, la punctul 64 din hotărârea atacată, făcând trimitere la Hotărârea Tribunalului din 26 octombrie 2004, Falcone/Comisia (T‑207/02, RecFP, p. I‑A‑305 și II‑1393), că raționamentul realizat în hotărârea atacată nu punea în niciun fel sub semnul întrebării puterea discreționară a AIPN de a organiza un concurs cu două etape distincte, mai precis o primă etapă de preselecție, bazată pe întrebări cu variante multiple de răspuns, și o a doua etapă, de concurs propriu‑zis, condiționată de reușita la probele din prima etapă, accesul la aceasta fiind rezervat unui număr redus de candidați. Potrivit Tribunalului Funcției Publice, problema dezbătută în hotărârea atacată este aceea dacă prima etapă a unui concurs, precum cea amintită în Hotărârea Falcone/Comisia, citată anterior, sau în cauza în care s‑a pronunțat hotărârea atacată, poate fi organizată și finalizată numai de către EPSO, fără participarea comisiei de evaluare.
32 În al doilea rând, în ceea ce privește natura primei etape a concursului în discuție, Comisia subliniază că această etapă constă în probe de preselecție care permit accesul la „a doua etapă”, cea a concursului propriu‑zis.
33 În ceea ce privește conținutul primei etape a concursului, trebuie amintit că, potrivit punctului 18 din hotărârea atacată, această etapă consta în două teste de acces, compuse fiecare din 30 de întrebări cu variante multiple de răspuns, primul având drept scop evaluarea cunoștințelor privind Uniunea Europeană, instituțiile și politicile acesteia, iar al doilea având drept scop evaluarea capacităților și a competențelor generale ale candidaților în domeniul raționamentului verbal și numeric.
34 La punctul 61 din hotărârea atacată, Tribunalul Funcției Publice a constatat că, din 1 772 de candidați care au rezervat o dată pentru testele de acces din cadrul concursului în litigiu, numai 140 puteau fi invitați să depună o candidatură completă în vederea admiterii lor în a doua etapă a concursului. La punctul 62 din hotărârea atacată, Tribunalul Funcției Publice a făcut referire, fără ca acest lucru să fie contestat de Comisie în mod special, la natura comparativă a testelor din prima etapă, inerentă noțiunii înseși de concurs, din moment ce nu era suficientă obținerea mediei la testele respective, iar pentru a avea acces la a doua etapă a concursului trebuia ca persoana respectivă să se afle în numărul stabilit de candidați care au obținut cele mai bune note la testele de acces. Având în vedere aceste considerații, Tribunalul Funcției Publice putea reține în mod întemeiat natura de concurs a primei etape. Această etapă constituia, așadar, nu numai un element formal din cadrul procedurii de concurs în discuție, ci avea și caracterul unui concurs.
35 În al treilea rând, în ceea ce privește repartizarea competențelor între AIPN și comisia pentru recrutarea funcționarilor, Comisia susține că AIPN a fost întotdeauna competentă, în temeiul articolului 1 din anexa III la statut, să determine conținutul probelor de preselecție, iar înființarea EPSO nu a avut drept consecință decât transmiterea acestei competențe speciale acestuia din urmă.
36 În această privință, trebuie examinat dacă Tribunalul Funcției Publice a săvârșit o eroare de drept prin analizarea, la punctele 51-55 din hotărârea atacată, a repartizării competențelor între AIPN și comisie în ceea ce privește recrutarea funcționarilor.
37 La punctul 51 din hotărârea atacată, Tribunalul Funcției Publice a considerat, astfel cum rezultă din articolul 1 alineatul (1) primul paragraf din anexa III la statut și din articolul 4 din anexa menționată, că AIPN trebuie să stabilească, pe de o parte, conținutul anunțului de concurs, după consultarea comisiei paritare, și, pe de altă parte, lista candidaților care îndeplinesc primele trei condiții enumerate la articolul 28 din statut pentru a putea fi numiți funcționari, și anume aceea de a fi resortisant al unui stat membru, precum și cele referitoare la îndeplinirea obligațiilor prevăzute de legislația privind serviciul militar și la garanțiile morale necesare exercitării atribuțiilor.
38 La punctul 52 din hotărârea atacată, Tribunalul Funcției Publice a considerat că, odată ce AIPN a transmis această listă președintelui comisiei de evaluare, revine, în consecință, chiar acesteia din urmă, astfel cum se precizează la articolul 5 din anexa III la statut, în primul rând sarcina de a stabili lista candidaților care corespund cerințelor stabilite în anunțul de concurs, în al doilea rând, sarcina de a asigura desfășurarea probelor și, în al treilea rând, sarcina de a stabili lista candidaților eligibili și de a o transmite AIPN.
39 La punctele 53-55 din hotărârea atacată, Tribunalul Funcției Publice a subliniat că, având în vedere acest rol decisiv încredințat comisiei de evaluare din cadrul concursului, legiuitorul a prevăzut un anumit număr de garanții în ceea ce privește atât înființarea și compunerea acesteia, cât și funcționarea sa. În această privință, Tribunalul Funcției Publice a făcut trimitere în special la articolul 30 primul paragraf din statut, potrivit căruia, pentru fiecare concurs, AIPN numește un juriu care stabilește lista candidaților eligibili.
40 Potrivit Comisiei, Tribunalul Funcției Publice a săvârșit o eroare de drept în analizarea repartizării competențelor între AIPN și comisia de evaluare, întrucât nu a ținut cont nici de articolul 1 alineatul (1) literele (b) și (e) din anexa III la statut, nici de faptul că această anexă nu cuprinde nicio dispoziție care să interzică AIPN să determine conținutul probelor de preselecție.
41 În ceea ce privește articolul 1 alineatul (1) literele (b) și (e) din anexa III la statut, potrivit căruia AIPN trebuie să menționeze în anunțul de concurs modalitățile (concurs pe bază de dosare, pe bază de examene sau pe bază de dosare și examene), iar în cazul concursului pe bază de examene, natura examenelor și baremul corespunzător fiecăruia, se impune constatarea că aceste dispoziții nu prevăd nicio competență a AIPN cu privire la selectarea și la aprecierea subiectelor întrebărilor adresate candidaților în cadrul unui concurs. Astfel, întrucât modalitățile de concurs potrivit articolului 1 alineatul (1) litera (b) din anexa III la statut constau în concurs pe bază de dosare, pe bază de examene sau pe bază de dosare și examene, această dispoziție nu vizează stabilirea conținutului probelor. În ceea ce privește articolul 1 alineatul (1) litera (e) din anexa respectivă, trebuie menționat că, deși stabilirea pragurilor de reușită la probe intră în sfera de aplicare a noțiunii „natura examenelor și baremul corespunzător fiecăruia”, nu aceasta este situația în ceea ce privește stabilirea conținutului întrebărilor adresate în cadrul unui concurs (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 5 martie 2003, Staelen/Parlamentul European, T‑24/01, RecFP, p. I‑A‑79 și II‑423, punctul 51).
42 În ceea ce privește argumentul Comisiei potrivit căruia anexa III la statut nu cuprinde nicio prevedere care să interzică AIPN să determine conținutul probelor de preselecție, trebuie amintit că această anexă nu prevede expres cine stabilește conținutul probelor de preselecție și cine supervizează această etapă a concursului. O astfel de competență nu este atribuită în mod expres nici în favoarea AIPN, nici în favoarea comisiei de evaluare din cadrul concursului.
43 Cu toate acestea, pentru a analiza repartizarea competențelor între AIPN și comisia de evaluare în această privință, Tribunalul Funcției Publice s‑a referit, în mod întemeiat, la articolul 30 primul paragraf din statut și la articolul 5 primul paragraf din anexa III la statut. Aceste dispoziții prevăd că lista candidaților eligibili și lista candidaților care corespund cerințelor menționate în anunțul de concurs sunt stabilite de comisia de evaluare. Având în vedere aceste competențe, Tribunalul Funcției Publice putea considera în mod întemeiat la punctul 53 din hotărârea atacată că, în cadrul desfășurării concursului, comisia de evaluare are un rol decisiv.
44 În mod special, în ceea ce privește argumentul Comisiei potrivit căruia AIPN a fost întotdeauna competentă să determine conținutul probelor de preselecție, trebuie amintit că Tribunalul Funcției Publice a considerat în mod întemeiat la punctul 64 din hotărârea atacată că, potrivit regimului juridic în vigoare anterior înființării EPSO, desfășurarea testelor de preselecție, similare testelor de acces din prezenta cauză, era încredințată numai comisiei de evaluare din cadrul concursului. Astfel, rezultă dintr‑o jurisprudență bine stabilită că, înainte de înființarea EPSO prin Decizia 2002/620, deși AIPN dispunea de o largă putere de apreciere pentru a stabili condițiile și modalitățile de organizare a unui concurs, comisia de evaluare dispunea de o largă putere de apreciere cu privire la modalitățile și la conținutul detaliat al probelor din cadrul unui concurs (Hotărârile Tribunalului Staelen/Parlamentul European, punctul 41 de mai sus, punctul 51, Falcone/Comisia, punctul 31 de mai sus, punctele 31 și 38, și Hotărârea Tribunalului din 14 iulie 2005, Le Voci/Consiliul, T‑371/03, RecFP, p. I‑A‑209 și II‑957, punctul 41). Înainte de înființarea EPSO, comisia de evaluare era de asemenea competentă să supervizeze o eventuală primă etapă de preselecție a candidaților organizată de AIPN (Hotărârile Tribunalului din 17 septembrie 2003, Alexandratos și Panagiotou/Consiliul, T‑233/02, RecFP, p. I‑A‑201 și II‑989, punctul 26, și Falcone/Comisia, punctul 31 supra, punctul 39). Acest argument al Comisiei trebuie, așadar, înlăturat.
45 Rezultă că, analizând, la punctele 51-55 din hotărârea atacată, repartizarea competențelor între AIPN și comisia de evaluare în ceea ce privește recrutarea funcționarilor, Tribunalul Funcției Publice nu a săvârșit o eroare de drept. Argumentul Comisiei în această privință trebuie, așadar, respins.
46 În al patrulea rând, în ceea ce privește considerațiile Tribunalului Funcției Publice de la punctele 56-58 din hotărârea atacată, potrivit cărora această repartizare a competențelor între AIPN și comisia de evaluare nu a fost afectată de înființarea EPSO în 2002, Tribunalul Funcției Publice s‑a referit la articolul 7 din anexa III la statut, precum și la Deciziile 2002/620 și 2002/621.
47 În primul rând, în ceea ce privește articolul 7 din anexa III la statut, Tribunalul Funcției Publice a considerat, la punctul 56 din hotărârea atacată, că din această dispoziție rezultă că, referitor la desfășurarea concursurilor de recrutare a funcționarilor, atribuțiile EPSO au, în esență, caracter organizatoric. În plus, la punctul 57 din hotărârea atacată, Tribunalul Funcției Publice menționează lipsa oricărei referiri, în articolul 7 din anexa III la statut, la vreo atribuție a EPSO în ceea ce privește stabilirea sau definirea „conținutului examenelor” pentru concursurile de recrutare a funcționarilor. În schimb, potrivit Tribunalului Funcției Publice, același articol 7 atribuie în mod expres EPSO astfel de atribuții, printre altele, în domeniul certificării funcționarilor, la alineatul (2) litera (c), sau al selecției agenților temporari și contractuali, la alineatul (4). Potrivit Tribunalului Funcției Publice, această lipsă confirmă faptul că atât selectarea, cât și aprecierea subiectelor întrebărilor adresate candidaților în cadrul unui concurs sunt excluse din sfera competenței EPSO.
48 Comisia afirmă în această privință că, potrivit articolului 7 alineatul (1) din anexa III la statut, misiunea EPSO de a garanta aplicarea unor norme uniforme în cadrul procedurilor de selecție a funcționarilor nu poate fi îndeplinită decât dacă EPSO are un rol în stabilirea conținutului probelor. Or, diferitele atribuții ale EPSO sunt definite în mod expres la articolul 7 alineatul (2) din anexa III la statut. Deși aceste atribuții trebuie în mod cert interpretate în lumina misiunii EPSO, astfel cum este prevăzută la articolul 7 alineatul (1), definirea misiunii ca atare nu poate crea în favoarea EPSO noi competențe. În plus, trebuie menționat că această misiune a EPSO privește stabilirea, în mod general, a procedurilor de selecție a funcționarilor, iar nu stabilirea conținutului probelor concursurilor specifice.
49 În ceea ce privește argumentul Comisiei potrivit căruia, dacă legiuitorul nu a menționat în mod expres la articolul 7 din anexa III la statut competența EPSO de a stabili conținutul probelor pentru concursurile destinate recrutării funcționarilor, spre deosebire de situația referitoare la recrutarea agenților temporari și contractuali și la procedura privind evoluția carierei funcționarilor cu gradul AST, înseamnă că a considerat această mențiune inutilă, întrucât competența respectivă exista deja în cadrul anexei III la statut, trebuie menționat că rezultă din considerațiile expuse la punctele 35-45 de mai sus că AIPN nu dispunea de o astfel de competență. În mod special, din aprecierea formulată la punctul 44 de mai sus rezultă că, potrivit regimului juridic în vigoare înainte de înființarea EPSO, desfășurarea testelor de preselecție era încredințată numai comisiei de evaluare din cadrul concursului. Tribunalul Funcției Publice putea, așadar, să considere în mod întemeiat că lipsa oricărei referiri în articolul 7 din anexa III la statut la vreo atribuție a EPSO în ceea ce privește stabilirea sau definirea „conținutului probelor” pentru concursurile de recrutare a funcționarilor confirmă concluzia potrivit căreia atât selectarea, cât și aprecierea subiectelor întrebărilor adresate candidaților în cadrul unui concurs sunt excluse din sfera competenței EPSO.
50 În al doilea rând, în ceea ce privește Deciziile 2002/620 și 2002/621, Tribunalul Funcției Publice a considerat la punctul 56 din hotărârea atacată că Decizia 2002/620 prevede în mod expres, la articolul 2, că EPSO exercită competențele în materie de selecție conferite AIPN în ceea ce privește concursurile. În plus, Tribunalul Funcției Publice a considerat, la același punct din hotărârea atacată, că aprecierea potrivit căreia atribuțiile EPSO au în esență caracter organizatoric nu este contrazisă de dispozițiile specifice conținute în Deciziile 2002/620 și 2002/621, chiar dacă aceste decizii cuprind uneori formulări care pot induce în eroare, cum ar fi aceea că EPSO „stabilește lista candidaților eligibili”, inducându‑se ideea că EPSO este competent pentru a stabili care dintre candidați trebuie să se afle pe această listă, întrucât deciziile în cauză au, în orice caz, un rang ierarhic inferior celui al dispozițiilor statutului.
51 Potrivit Comisiei, Tribunalul Funcției Publice a săvârșit o eroare de drept prin faptul că nu ar fi ținut cont de deciziile respective ca urmare a pretinsei ierarhii a normelor. Din moment ce competența pentru stabilirea întrebărilor în cadrul unui concurs nu ar fi fost rezervată în exclusivitate comisiei de evaluare, Comisia afirmă, făcând referire la articolul 1 alineatul (2) litera (c) din Decizia 2002/621, că EPSO este competent să determine conținutul acestor întrebări.
52 În această privință, trebuie menționat că Tribunalul Funcției Publice a considerat în mod întemeiat că, potrivit articolului 2 alineatul (1) din Decizia 2002/620, EPSO exercită competențele în materie de selecție conferite AIPN în ceea ce privește concursurile. Din această dispoziție rezultă că, potrivit articolului 30 primul paragraf din statut și anexei III la statut, competențele AIPN sunt preluate de EPSO. Din moment ce s‑a constatat deja că, prin examinarea repartizării competențelor între AIPN și comisia de evaluare în ceea ce privește recrutarea funcționarilor, Tribunalul Funcției Publice nu a săvârșit vreo eroare de drept, acesta putea concluziona în mod întemeiat, la punctul 57 din hotărârea atacată, că atât selectarea, cât și aprecierea subiectelor întrebărilor adresate candidaților în cadrul unui concurs sunt excluse din sfera competenței EPSO.
53 În ceea ce privește Decizia 2002/621, trebuie menționat că Tribunalul Funcției Publice a considerat în mod întemeiat că aceasta are un rang ierarhic inferior celui al dispozițiilor statutului. În mod special, întrucât Decizia 2002/621 a fost adoptată în temeiul articolului 5 din Decizia 2002/620, are de asemenea un rang ierarhic inferior acestei ultime decizii. Din acest rang ierarhic, care trebuie să fie respectat în temeiul principiului legalității, rezultă că Decizia 2002/621 nu poate fi interpretată în sensul că ar contraveni statutului și Deciziei 2002/620. Cu toate acestea, Decizia 2002/621 poate constitui un element care să permită, în procesul de aplicare a statutului și a Deciziei 2002/620 la speța de față, interpretarea acestora.
54 În ceea ce privește articolul 1 alineatul (2) litera (c) din Decizia 2002/621, potrivit căruia, în opinia Comisiei, EPSO este competent să determine conținutul întrebărilor respective, acesta prevede că una dintre atribuțiile EPSO este aceea de a dezvolta metode și tehnici de selecție pe baza celor mai bune practici și în conformitate cu competențele stabilite pentru diferitele categorii de personal ale instituțiilor. Or, din această dispoziție nu rezultă că EPSO dispune de pretinsa competență. În contextul primei teze a alineatului (1) al articolului 1 din Decizia 2002/621, care prevede că EPSO organizează concursuri deschise cu scopul de a asigura angajarea funcționarilor în condiții profesionale și financiare optime în instituții, alineatul (2) litera (c) al articolului respectiv conferă EPSO mai degrabă rolul de a asista comisia de evaluare în cadrul desfășurării unui concurs, fiind însărcinat să dezvolte metode și tehnici de selecție. În speță, nu este vorba, așadar, despre o interpretare a articolului 1 alineatul (2) litera (c) din Decizia 2002/621 care să contravină statutului sau Deciziei 2002/620, potrivit cărora EPSO nu dispune nici de pretinsa competență.
55 Având în vedere cele de mai sus, Tribunalul Funcției Publice nu a săvârșit vreo eroare de drept prin faptul că a apreciat, la punctele 56-58 din hotărârea atacată, că înființarea EPSO și în mod special articolul 7 din anexa III la statut, precum și Deciziile 2002/620 și 2002/621 nu au afectat repartizarea competențelor între AIPN și comisia de evaluare. Argumentul Comisiei în această privință trebuie, așadar, respins.
56 În măsura în care Comisia contestă aprecierea Tribunalului Funcției Publice cuprinsă la punctul 71 din hotărârea atacată, potrivit căreia volumul suplimentar de muncă pe care l‑ar determina pentru o comisie de evaluare supravegherea și supervizarea testelor de acces din cadrul etapei preliminare, chiar în situația în care la aceste probe ar avea în cele din urmă acces un număr scăzut de candidați, nu ar reprezenta decât o parte redusă în comparație cu volumul de muncă semnificativ necesar pentru probele scrise și orale, trebuie menționat că acest aspect constituie un motiv suplimentar care nu ar putea determina anularea hotărârii atacate. Această critică este, așadar, inoperantă și trebuie respinsă.
57 În sfârșit, în măsura în care părțile au opinii diferite în ceea ce privește caracterul legal al alegerii unui cocontractant extern căruia EPSO i‑a încredințat organizarea și desfășurarea etapei preliminare a concursului, trebuie menționat că hotărârea atacată nu cuprinde nicio apreciere a Tribunalului Funcției Publice cu privire la legalitatea unei asemenea alegeri, o astfel de apreciere nefăcând nici măcar obiectul unui motiv suplimentar. Or, potrivit articolului 11 alineatul (1) din anexa I la Statutul Curții, un recurs în fața Tribunalului este limitat la chestiuni de drept. Acesta poate fi fondat pe lipsa de competență a Tribunalului Funcției Publice, pe încălcarea procedurii în fața acestuia din urmă care aduce atingere intereselor părții în cauză, precum și pe încălcarea dreptului Uniunii de către Tribunalul Funcției Publice. În aceste împrejurări, nu este necesar ca Tribunalul să se pronunțe cu privire la respectiva alegere a unui cocontractant extern.
58 Prin urmare, Tribunalul Funcției Publice nu a săvârșit vreo eroare de drept prin faptul că a considerat că domnul Pachtitis a fost eliminat din cadrul celei de a doua etape a concursului în urma unei proceduri efectuate de o autoritate necompetentă și printr‑o decizie adoptată de aceeași autoritate. Argumentul Comisiei trebuie, așadar, respins.
59 Din toate cele de mai sus rezultă că recursul trebuie respins în totalitate.
Cu privire la cheltuielile de judecată
60 În conformitate cu articolul 148 primul paragraf din Regulamentul de procedură, atunci când recursul nu este fondat, Tribunalul se pronunță asupra cheltuielilor de judecată.
61 Potrivit articolului 87 alineatul (2) primul paragraf din același regulament, aplicabil procedurii recursului în temeiul articolului 144 din regulament, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.
62 Întrucât Comisia a căzut în pretenții, iar domnul Pachtitis a solicitat obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată, se impune obligarea acesteia la plata propriilor cheltuieli de judecată, precum și a celor efectuate de domnul Pachtitis în cadrul prezentului recurs.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera de recursuri)
declară și hotărăște:
1) Respinge recursul.
2) Comisia Europeană suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de domnul Dimitrios Pachtitis în cadrul prezentului recurs.
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 14 decembrie 2011.
Semnături