HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE

(Camera întâi)

20 septembrie 2011

Cauza F‑8/05 REV

Martine Fouwels și alții

împotriva

Comisiei Europene

„Funcție publică – Procedură – Cerere de revizuire – Articolul 119 din Regulamentul de procedură al Tribunalului – Decizie a Tribunalului – Cerere de revizuire privind o ordonanță de radiere ca urmare a unei desistări – Autoritate de lucru judecat – Inexistență – Inadmisibilitate invocată din oficiu”

Obiectul:      Cerere de revizuire a Ordonanței de radiere a președintelui Camerei întâi a Tribunalului din 16 septembrie 2010, Block și alții/Comisia și Knaul și alții/Comisia (cauzele conexate F‑8/05 și F‑10/05)

Decizia:      Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire. Reclamantele suportă cheltuielile de judecată ale Comisiei. Consiliul, intervenient în revizuire, suportă propriile cheltuieli de judecată.

Sumarul hotărârii

1.      Procedură – Revizuirea unei hotărâri – Cerere privind o ordonanță de radiere în urma desistării reclamantului – Inadmisibilitate

[Statutul Curții de Justiție, art. 44 și anexa I, art. 7; Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, art. 74, art. 89 alin. (5) și art. 119]

2.      Procedură – Reprezentarea părților – Mandat ad litem – Inexistența obligației de prezentare

[Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, art. 35 alin. (5), art. 39 alin. (1) al treilea paragraf și art. 74]

3.      Dreptul Uniunii – Principii – Dreptul la protecție jurisdicțională efectivă –Conținut

[art. 6 alin. (1) TUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47 și art. 52 alin. (7)]

1.      Din moment ce o ordonanță motivată prin care stabilește că nu mai este necesară pronunțarea asupra fondului cauzei sau se pune capăt unei judecăți pentru necompetența instanței Uniunii sau pentru că acțiunea era inadmisibilă sau vădit neîntemeiată produce efecte analoge celor ale unei hotărâri, o acțiune în revizuire în temeiul articolului 44 din Statutul Curții de Justiție, aplicabil Tribunalului Funcției Publice în temeiul articolului 7 din anexa I la statutul respectiv, ar putea fi formulată împotriva unei astfel de ordonanțe, chiar dacă litera articolului 44 menționat nu prevede expres aceasta. În același sens, cuprinsul articolului 119 din Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice nu limitează acțiunea în revizuire la hotărârile Tribunalului, ci prevede că se poate cere revizuirea unei decizii a Tribunalului.

Totuși, chiar dacă cuprinsul articolului 119 menționat vizează, fără a distinge între hotărâri și ordonanțe, orice decizie a Tribunalului ca putând face obiectul unei cereri de revizuire, în sistemul jurisdicțional al Uniunii, revizuirea rămâne nu o cale de atac ordinară, ci o cale de atac extraordinară, care permite punerea în discuție a autorității de lucru judecat a unei hotărâri sau a unei ordonanțe definitive.

În această privință, în măsura în care o ordonanță de radiere pronunțată în temeiul articolului 74 din Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice nu soluționează nici admisibilitatea, nici fondul cauzei, aceasta nu are autoritate de lucru judecat și, așadar, nu poate fi asimilată unei ordonanțe motivate care ar produce efecte analoge celor ale unei hotărâri. Astfel, în cazul în care, în temeiul articolului 74 menționat, președintele Tribunalului decide prin ordonanță radierea unei cauze din registrul Tribunalului, acesta se limitează să ia act de voința reclamantului de a renunța la judecată. Într‑o astfel de ordonanță, singurele dispoziții care afectează părțile la litigiu sunt cele prin care președintele Tribunalului se pronunță cu privire la cheltuielile de judecată în conformitate cu dispozițiile articolului 89 alineatul (5) din Regulamentul de procedură.

(a se vedea punctele 31-33, 35, 36, 38, 39 și 41)

Trimitere la:

Curte: 7 martie 1995, ISAE/VP și Interdata/Comisia, C‑130/91 REV, punctul 6; 29 noiembrie 2007, Meister/OAPI, C‑12/05 P‑REV, punctul 16; 5 martie 1998, Inpesca/Comisia, C‑199/94 P și C‑200/94 P‑REV, punctul 16; 2 aprilie 2009, Yedaș Tarim ve Otomotiv Sanayi ve Ticaret/Consiliul și Comisia, C‑255/06 P‑REV, punctele 15-17

2.      Potrivit articolului 35 alineatul (5) și articolului 39 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, avocatul care asistă sau care reprezintă o parte nu este obligat să efectueze în fața Tribunalului nicio altă formalitate în afara dovedirii calității sale de avocat și nu este obligat să prezinte o procură legal valabilă decât pentru a dovedi această împuternicire în caz de contestare. În consecință, întrucât avocatul nu trebuie în principiu să prezinte o procură legal valabilă din partea clientului său nici pentru introducerea acțiunii, nici pentru a informa Tribunalul în legătură cu intenția clientului său de a renunța la judecată, decizia acestuia din urmă putând fi comunicată Tribunalului chiar și oral în ședință, potrivit articolului 74 din regulamentul menționat, existența, precum și întinderea sau chiar revocarea mandatului ad litem dintre un avocat și clientul său sunt, cu excepția cazurilor de contestare, aspecte care nu necesită examinare din partea Tribunalului menționat.

(a se vedea punctele 45 și 46)

Trimitere la:

Curte: 16 februarie 1965, Barge/Înalta Autoritate, 14/64

Tribunalul de Primă Instanță: 26 septembrie 1990, Virgili‑Schettini/Parlamentul European, T‑139/89

3.      În ceea ce privește dreptul la o cale de atac efectivă, reiese din explicațiile aferente articolului 47 din Carta drepturilor fundamentale, care, conform articolului 6 alineatul (1) al treilea paragraf TUE și articolului 52 alineatul (7) din carta menționată, trebuie luate în considerare în vederea interpretării acesteia, că al doilea paragraf al acestui articol corespunde articolului 6 alineatul (1) din Convenția europeană a drepturilor omului, chiar dacă, în dreptul Uniunii, dreptul de acces la justiție nu se aplică numai contestațiilor privind drepturile și obligațiile cu caracter civil. Primul paragraf al articolului 47 din Carta drepturilor fundamentale se întemeiază însă pe articolul 13 din Convenția europeană a drepturilor omului, protecția fiind totuși mai extinsă în dreptul Uniunii, întrucât aceasta garantează un drept la o cale de atac efectivă la o instanță, nu numai o acțiune efectivă la un organism național. Dreptul la o cale de atac efectivă în sensul articolului 47 primul paragraf din Carta drepturilor fundamentale nu se limitează la protecția drepturilor fundamentale, ci include și protecția tuturor drepturilor și libertăților garantate de dreptul Uniunii.

(a se vedea punctul 53)