ORDONANȚA TRIBUNALULUI (Camera a patra)
20 aprilie 2021(*)
„Acțiune în anulare și în despăgubire – Al șaptelea program‑cadru pentru activități de cercetare, de dezvoltare tehnologică și demonstrative (2007-2013) – Proiectele MARE, Senior și ECRN – Decizie a Comisiei de recuperare a sumelor plătite fără a fi datorate – Reclamant care nu mai răspunde la solicitările Tribunalului – Nepronunțare asupra fondului”
În cauza T‑539/13 RENV,
Inclusion Alliance for Europe GEIE, cu sediul în București (România),
reclamantă,
împotriva
Comisiei Europene, reprezentată de F. Moro, în calitate de agent,
pârâtă,
având ca obiect, pe de o parte, o cerere întemeiată pe articolul 263 TFUE prin care se solicită anularea Deciziei C(2013) 4693 final a Comisiei din 17 iulie 2013 privind recuperarea de la reclamantă a sumei totale de 212 411,89 euro, majorată cu dobânzi, care i‑a fost plătită în cadrul proiectelor MARE, Senior și ECRN, și, pe de altă parte, o cerere întemeiată pe articolul 268 TFUE prin care se solicită repararea prejudiciului material și moral pe care reclamanta pretinde că l‑ar fi suferit din cauza acestei decizii,
TRIBUNALUL (Camera a patra),
compus din domnii S. Gervasoni, președinte, L. Madise și P. Nihoul (raportor), judecători,
grefier: domnul E. Coulon,
dă prezenta
Ordonanță
1 Reclamanta, Inclusion Alliance for Europe GEIE, este o societate cu sediul în România, care își desfășoară activitatea în sectorul sănătății și al integrării sociale.
2 La 19 decembrie 2007 și la 2 septembrie 2008, în urma Deciziei nr. 1982/2006/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 18 decembrie 2006 privind Al șaptelea program‑cadru al Comunității Europene pentru activități de cercetare, de dezvoltare tehnologică și demonstrative (2007-2013) (JO 2006, L 412, p. 1, Ediție specială, 13/vol. 59, p. 115), Comisia Comunităților Europene a încheiat cu reclamanta un acord de grant intitulat „Senior – Social Ethical and Privacy Needs in ICT for Older People: a dialogue roadmap” (Senior – Necesități în materie de etică socială și de confidențialitate în TIC pentru persoanele în vârstă: o foaie de parcurs a dialogului, denumit în continuare „contractul Senior”) și, respectiv, un acord de grant intitulat „Market Requirements, Barriers and Cost‑Benefits Aspects of Assistive Technologies” (Cerințele pieței, obstacole și aspecte costuri‑avantaje ale tehnologiilor asistive, denumit în continuare „contractul MARE”).
3 Pe de altă parte, la 6 octombrie 2008, în cadrul unuia dintre cele trei programe specifice ale Programului‑cadru pentru competitivitate și inovare (CIP), adoptat prin Decizia nr. 1639/2006/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 2006 de instituire a unui program‑cadru pentru inovație și competitivitate (2007-2013) (JO 2006, L 310, p. 15, Ediție specială, 13/vol. 54, p. 224), Comisia a încheiat cu reclamanta un al treilea acord de grant, intitulat „European Civil Registry Network” (Rețeaua europeană de stare civilă, denumit în continuare „contractul ECRN”).
4 La 17 iulie 2013, în urma mai multor audituri din care a reieșit că gestiunea financiară a proiectelor în discuție nu fusese efectuată cu respectarea condițiilor prevăzute de contractele MARE, Senior și ECRN și nici a condițiilor generale prevăzute de programele‑cadru corespunzătoare, Comisia a adoptat Decizia C(2013) 4693 final privind recuperarea de la Inclusion Alliance for Europe GEIE a sumei totale de 212 411,89 euro, majorată cu dobânzi (denumită în continuare „decizia atacată”).
5 În conformitate cu articolul 299 TFUE, decizia atacată constituie titlu executoriu pentru recuperarea unei părți din contribuțiile financiare primite de reclamantă în cadrul contractelor MARE, Senior și ECRN, precum și a dobânzilor penalizatoare aplicate acestor sume.
6 Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 2 octombrie 2013, reclamanta a introdus o acțiune prin care a solicitat suspendarea executării deciziei atacate, anularea „tuturor celorlalte proceduri de anchetă realizate de Comisie sau la cererea acesteia de către alte organizații”, anularea deciziei atacate în temeiul articolului 263 TFUE și plata de către Comisie, în temeiul articolului 268 TFUE, de daune interese pentru prejudiciul material și moral pe care l‑ar fi suferit din cauza aplicării deciziei menționate.
7 Prin Ordonanța din 21 aprilie 2016, Inclusion Alliance for Europe/Comisia (T‑539/13, nepublicată, denumită în continuare „ordonanța inițială”, EU:T:2016:235), Tribunalul a respins acțiunea ca fiind, în parte, vădit inadmisibilă și, în rest, vădit nefondată. În ceea ce privește cererea de anulare a deciziei atacate, Tribunalul a apreciat că mai multe motive erau vădit inadmisibile, întrucât, prin intermediul acestora, nu se solicitase aprecierea legalității actului atacat în raport cu o normă de drept al Uniunii, ci erau întemeiate pe interpretarea și pe încălcarea unor clauze contractuale, critici care intrau sub incidența articolului 272 TFUE, iar nu a articolului 263 TFUE.
8 Prin cererea introductivă depusă la grefa Curții la 7 iulie 2016, reclamanta a introdus un recurs împotriva ordonanței inițiale.
9 Prin înscrisul separat depus la grefa Curții în aceeași zi, reclamanta a introdus o cerere de măsuri provizorii în temeiul articolului 278 TFUE, prin care a solicitat suspendarea executării ordonanței inițiale, precum și a deciziei atacate.
10 Prin Ordonanța din 6 septembrie 2016, Inclusion Alliance for Europe/Comisia (C‑378/16 P‑R, nepublicată, EU:C:2016:668), cererea de măsuri provizorii a fost respinsă.
11 Prin Hotărârea din 16 iulie 2020, Inclusion Alliance for Europe/Comisia (C‑378/16 P, denumită în continuare „hotărârea în recurs”, EU:C:2020:575), Curtea a anulat ordonanța inițială, pentru motivul că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a statuat că, în cadrul unei acțiuni formulate în temeiul articolului 263 TFUE, instanța Uniunii trebuia să aprecieze legalitatea actului atacat numai în raport cu dreptul Uniunii și că o neexecutare a clauzelor contractului în cauză sau o încălcare a dreptului aplicabil acestui contract nu putea fi invocată decât în cadrul unei acțiuni introduse în temeiul articolului 272 TFUE.
12 Întrucât litigiul nu era în stare de judecată, Curtea a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului (hotărârea în recurs, punctele 117-119) și a dispus soluționarea odată cu fondul a cererilor privind cheltuielile de judecată. Conform articolului 88 din Regulamentul de procedură al Curții, hotărârea în recurs a fost notificată părților. În privința reclamantei, notificarea a fost adresată domnului D’Amico, care nu era avocatul reclamantei, ci reprezentantul legal al acesteia.
13 La 31 iulie 2020, Tribunalul a invitat părțile să depună observațiile lor scrise cu privire la concluziile care trebuiau desprinse din hotărârea în recurs pentru soluționarea litigiului, în conformitate cu articolul 217 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului. Întrucât această hotărâre i‑a fost notificată domnului D’Amico, invitația i‑a fost adresată acestuia.
14 La 18 august 2020, grefa Tribunalului a adresat un e‑mail reclamantei pentru ca aceasta să confirme primirea scrisorii din 31 iulie 2020.
15 Acest e‑mail a rămas fără răspuns.
16 Prin scrisoarea din 28 septembrie 2020, Tribunalul și‑a reiterat demersul și a invitat reclamanta să prezinte observațiile sale cu privire la concluziile care trebuie desprinse din hotărârea în recurs pentru soluționarea litigiului.
17 Această scrisoare a rămas, din nou, fără răspuns.
18 În acest context, prin e‑mailul din 16 octombrie 2020, Tribunalul s‑a adresat domnului Famiani, care fusese avocatul reclamantei în cadrul procedurilor în care au fost date ordonanța inițială și Ordonanța din 6 septembrie 2016, Inclusion Alliance for Europe/Comisia (C‑378/16 P‑R, nepublicată, EU:C:2016:668), precum și, într‑o primă etapă, în cadrul procedurii în care s‑a pronunțat hotărârea în recurs, pentru a‑i solicita să îi comunice dacă acesta continua să o reprezinte.
19 Acest e‑mail a rămas de asemenea fără răspuns.
20 La finalul acestor diferite demersuri, Tribunalul, constatând că reclamanta nu a mai răspuns la solicitările acestuia, a invitat părțile să prezinte observațiile lor, prin scrisoarea din 21 decembrie 2020, în cadrul măsurilor de organizare a procedurii prevăzute la articolul 89 din Regulamentul de procedură, cu privire la posibilitatea de a se constata din oficiu, prin ordonanță motivată, că nu mai era necesar să se pronunțe asupra fondului, în conformitate cu articolul 131 alineatul (2) din Regulamentul de procedură.
21 În această cerere, a fost prevăzut un termen, care a expirat la 8 ianuarie 2021. În privința reclamantei, cererea a fost adresată, pe de o parte, domnului D’Amico, reprezentantul legal al acesteia, și, pe de altă parte, domnului Famiani, avocatul acesteia.
22 La data menționată la punctul 21 de mai sus, Tribunalul a primit răspunsul Comisiei, însă nu a înregistrat nicio reacție din partea domnului D’Amico sau a domnului Famiani.
23 În aceste condiții, trebuie să se aplice articolul 131 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, potrivit căruia, în cazul în care reclamantul nu mai răspunde la solicitările Tribunalului, acesta poate, după ascultarea părților, să constate din oficiu prin ordonanță motivată că nu mai este necesar să se pronunțe asupra fondului.
24 În măsura în care este necesar, trebuie să se constate că, la 18 ianuarie 2021, Tribunalul a primit o scrisoare de la un avocat, redactată în limba engleză, așadar, într‑o altă limbă decât limba de procedură, în care acesta afirma că o reprezintă pe reclamantă și prin care a solicitat să aibă posibilitatea de a depune observații în numele acesteia într‑un termen care urma să fie stabilit, explicând că, din cauza unor „probleme de comunicare” și a „consecințelor pandemiei”, reclamanta nu fusese informată cu privire la ultimele notificări adresate de Tribunal. În plus, avocatul respectiv a arătat că a primit scrisoarea din 21 decembrie 2020 abia la 18 ianuarie 2021 și a solicitat să beneficieze de un termen suplimentar pentru a se informa mai bine cu privire la dosar.
25 Această scrisoare nu este de natură să repună în discuție constatarea efectuată la punctul 23 de mai sus.
26 Mai întâi, trebuie să se constate că această scrisoare nu a fost adresată Tribunalului în termenul menționat la punctul 21 de mai sus, ci la zece zile după expirarea acestuia.
27 În continuare, noul avocat al reclamantei s‑a limitat să evoce în această scrisoare, în termeni generali, „probleme de comunicare” și „urmările pandemiei”, fără a furniza niciun element precis și concret care să permită să se considere că aceste împrejurări ar fi putut să împiedice orice răspuns la solicitările Tribunalului de la momentul notificării hotărârii în recurs.
28 În acest context, în speță, trebuie să se constate din oficiu, având în vedere inacțiunea reclamantei și lipsa unei explicații concrete din partea sa care să permită justificarea acestei inacțiuni sau a unui element care să susțină motivele inacțiunii respective că, astfel cum prevede articolul 131 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, nu mai este necesară pronunțarea asupra fondului prezentei cauze (a se vedea în acest sens Ordonanța din 22 iunie 2016, Marcuccio/Uniunea Europeană, T‑409/14, nepublicată, EU:T:2016:398, punctele 24 și 25).
Cu privire la cheltuielile de judecată
29 Potrivit articolului 219 din Regulamentul de procedură, în decizia dată după anulare și trimitere spre rejudecare, Tribunalul se pronunță atât asupra cheltuielilor de judecată privitoare la procedurile desfășurate în fața Tribunalului, cât și asupra celor privitoare la procedura de recurs în fața Curții.
30 În Ordonanța din 6 septembrie 2016, Inclusion Alliance for Europe/Comisia (C‑378/16 P‑R, nepublicată, EU:C:2016:668), iar ulterior în hotărârea în recurs, s‑a dispus soluționarea odată cu fondul a cererilor privind cheltuielile de judecată.
31 Revine, așadar, Tribunalului să se pronunțe, în cadrul prezentei ordonanțe, asupra cheltuielilor de judecată aferente prezentei proceduri, precum și asupra cheltuielilor de judecată aferente procedurilor în care au fost date ordonanța inițială și Ordonanța din 6 septembrie 2016, Inclusion Alliance for Europe/Comisia (C‑378/16 P‑R, nepublicată, EU:C:2016:668), și asupra cheltuielilor de judecată aferente procedurii în care s‑a pronunțat hotărârea în recurs.
32 Potrivit articolului 134 alineatul (3) din Regulamentul de procedură, în cazul în care părțile cad fiecare în pretenții cu privire la unul sau mai multe capete de cerere, fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată. În plus, potrivit articolului 137 din Regulamentul de procedură, cheltuielile de judecată rămân la aprecierea Tribunalului în cazul în care acesta nu se pronunță asupra fondului.
33 În speță, mai întâi, reclamanta a căzut în pretenții în procedura în care a fost dată Ordonanța din 6 septembrie 2016, Inclusion Alliance for Europe/Comisia (C‑378/16 P‑R, nepublicată, EU:C:2016:668).
34 În continuare, din ordonanța inițială și din hotărârea în recurs reiese că Curtea nu a urmat argumentația Comisiei privind admisibilitatea mai multor motive invocate în susținerea cererii de anulare introduse la Tribunal.
35 În schimb, din aceste decizii nu rezultă că Comisia nu a fost urmată în privința chestiunii referitoare la temeinicia acestor motive, în privința cererii de suspendare a executării, în privința cererii de anulare a „tuturor celorlalte proceduri de anchetă realizate de [ea] sau la cererea acesteia de către alte organizații” și în privința cererii de despăgubire.
36 În sfârșit, din cuprinsul punctelor 13-27 de mai sus reiese că decizia de nepronunțare asupra fondului în cadrul prezentei proceduri rezultă în mod direct din comportamentul reclamantei, și anume lipsa unui răspuns din partea sa, în termenul stabilit, la diferitele solicitări ale Tribunalului.
37 În aceste condiții, trebuie să se decidă ca fiecare parte să suporte cheltuielile de judecată aferente prezentei proceduri și aferente procedurilor în care au fost date ordonanța inițială și Ordonanța din 6 septembrie 2016, Inclusion Alliance for Europe/Comisia (C‑378/16 P‑R, nepublicată, EU:C:2016:668), precum și cheltuielile de judecată aferente procedurii în care s‑a pronunțat hotărârea în recurs.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a patra)
dispune:
1) Nu mai este necesar să se pronunțe asupra fondului cauzei.
2) Comisia Europeană și Inclusion Alliance for Europe GEIE suportă propriile cheltuieli de judecată aferente procedurilor în cauzele T‑539/13, C‑378/16 P‑R, C‑378/16 P și T‑539/13 RENV.
Luxemburg, 20 aprilie 2021.