HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a cincea)
26 septembrie 2014(*)
„Acțiune în anulare – Ajutoare de stat – Jocuri de noroc online – Instituire în Danemarca a unor taxe mai scăzute pentru jocurile de noroc online decât pentru cazinouri și pentru sălile de jocuri – Decizie prin care ajutorul este declarat compatibil cu piața internă – Ajutor destinat facilitării dezvoltării anumitor activități – Lipsa afectării individuale – Act normativ care presupune măsuri de executare – Inadmisibilitate”
În cauza T‑601/11,
Dansk Automat Brancheforening, cu sediul în Fredericia (Danemarca), reprezentată de K. Dyekjær, de T. Høg și de J. Flodgaard, avocați,
reclamantă,
împotriva
Comisiei Europene, reprezentată inițial de M. Afonso și de C. Barslev, ulterior de M. Afonso și de L. Grønfeldt, în calitate de agenți,
pârâtă,
susținută de
Regatul Danemarcei, reprezentat inițial de C. Vang, ulterior de M. Wolff și de C. Thorning, în calitate de agenți, asistați de K. Lundgaard Hansen, avocat,
de
Republica Malta, reprezentată de P. Grech și de A. Buhagiar, în calitate de agenți,
de
Betfair Group plc, cu sediul în Londra (Regatul Unit),
și de
Betfair International Ltd, cu sediul în Santa Venera (Malta),
reprezentate de O. Brouwer și de A. Pliego Selie, avocați,
precum și de
European Gaming and Betting Association (EGBA), cu sediul în Bruxelles (Belgia), reprezentată de C.‑D. Ehlermann, de J. C. Heithecker și de J. Ylinen, avocați,
intervenienți,
având ca obiect o cerere de anulare a Deciziei 2012/140/UE a Comisiei din 20 septembrie 2011 privind măsura C 35/10 (ex N 302/10) pe care Danemarca intenționează să o pună în aplicare sub forma taxelor pentru jocurile de noroc online în cadrul Legii daneze privind taxele pentru jocurile de noroc (JO 2012, L 68, p. 3),
TRIBUNALUL (Camera a cincea),
compus din domnii A. Dittrich (raportor), președinte, și J. Schwarcz și doamna V. Tomljenović, judecători,
grefier: doamna C. Heeren, administrator,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 30 aprilie 2014,
pronunță prezenta
Hotărâre
Istoricul cauzei
1 Reclamanta, Dansk Automat Brancheforening, este o asociație de întreprinderi și de societăți autorizate să instaleze și să exploateze aparate de jocuri de divertisment (denumite în continuare „mașini de joc de tip «slot machine»”). Modelul economic pe care se bazează activitatea membrilor reclamantei constă în a achiziționa mașini de joc de tip „slot machine” și în a încheia ulterior acorduri privind instalarea acestora în săli de jocuri și în unități de alimentație publică. Reclamanta numără 80 de membri și reprezintă aproximativ 86 % din operatorii de jocuri de noroc pe mașini de joc de tip „slot machine” în Danemarca. Membrii acesteia încasează venitul brut obținut din jocurile de noroc și plătesc taxele datorate statului. Ei plătesc ulterior o parte din acest venit unităților în care sunt instalate aparatele lor.
2 După ce Comisia Comunităților Europene a inițiat o procedură de constatare a unei încălcări și a transmis Regatului Danemarcei, la 23 martie 2007, un aviz motivat privind obstacolele existente în calea liberei circulații a serviciilor de pariuri sportive în Danemarca, acest stat membru a hotărât să își modifice legislația națională privind serviciile de jocuri de noroc și de pariuri și să înlocuiască regimul de monopol al întreprinderii publice D. existent pentru anumite forme de jocuri de noroc printr‑un regim reglementat și parțial liberalizat.
3 În acest cadru, Regatul Danemarcei a notificat Comisiei, la 6 iulie 2010, conform articolului 108 alineatul (3) TFUE, propunerea de lege L 203 privind taxele pentru jocurile de noroc, devenită Legea nr. 698 din 25 iunie 2010 (denumită în continuare „Legea privind taxele pentru jocurile de noroc”). Această lege face parte integrantă dintr‑un pachet legislativ care cuprinde de asemenea o lege privind jocurile de noroc (denumită în continuare „Legea privind jocurile de noroc”), o lege privind distribuția profiturilor provenite din loterii și curse de cai și câini, precum și o lege privind statutul întreprinderii publice D. Legea privind jocurile de noroc prevede că pentru furnizarea și organizarea jocurilor de noroc este necesară o licență și reglementează aceste activități. Pachetul legislativ realizează și liberalizarea respectivului domeniu prin faptul că pune capăt monopolului întreprinderii publice D. pentru anumite forme de jocuri de noroc.
4 Potrivit Legii privind taxele pentru jocurile de noroc, a cărei intrare în vigoare a fost suspendată în așteptarea deciziei Comisiei, organizarea și punerea la dispoziție de jocuri de noroc sunt impozabile. Această lege prevede rate de impozitare diferite pentru jocurile de noroc oferite online față de cele clasice. Astfel, deținătorii unei licențe pentru punerea la dispoziție de jocuri de noroc pe mașini de joc de tip „slot machine” în săli de jocuri și în restaurante sunt supuși unei taxe de 41 % din venitul brut obținut din jocurile de noroc. Aceștia trebuie să plătească o taxă suplimentară de 30 % din venitul brut obținut din jocurile de noroc care depășește 30 000 de coroane daneze (DKK) pentru mașinile de joc din restaurante și, respectiv, 250 000 DKK pentru mașinile de joc din sălile de jocuri. În ceea ce îi privește pe deținătorii unei licențe de furnizare a jocurilor de noroc în cazinouri clasice, aceștia trebuie să plătească o taxă de bază de 45 % din venitul brut obținut din jocurile de noroc, fără valoarea jetoanelor din cutia de colectare, și o taxă suplimentară de 30 % din venitul brut obținut din jocurile de noroc care depășește 4 000 000 DKK calculat lunar. În schimb, deținătorii unei licențe pentru furnizarea de jocuri de noroc într‑un cazinou online sunt supuși unei taxe de 20 % din venitul brut obținut din jocurile de noroc.
5 Comisia a primit două plângeri cu privire la propunerea de lege privind taxele pentru jocurile de noroc, depuse, prima, la 23 iulie 2010 de reclamantă, iar a doua, la 6 august 2010 de un cazinou clasic cu sediul în Danemarca.
6 La 14 decembrie 2010, Comisia a informat Regatul Danemarcei despre decizia sa de a inița procedura prevăzută la articolul 108 alineatul (2) TFUE cu privire la măsura notificată de acest stat membru. Prin decizia menționată, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JO 2011, C 22, p. 9), Comisia a invitat părțile interesate să își prezinte observațiile cu privire la măsura în cauză. În total, 17 părți interesate, inclusiv reclamanta, au prezentat observații, care au fost transmise Regatului Danemarcei, acesta prezentându‑și observațiile Comisiei prin scrisoarea din 14 aprilie 2011.
7 Prin Decizia 2012/140/UE din 20 septembrie 2011 privind măsura C 35/10 (ex N 302/10) pe care Danemarca intenționează să o pună în aplicare sub forma taxelor pentru jocurile de noroc online în cadrul Legii daneze privind taxele pentru jocurile de noroc (JO 2012, L 68, p. 3, denumită în continuare „decizia atacată”), Comisia a aprobat măsura notificată de acest stat membru. Dispozitivul deciziei atacate prevede următoarele:
„Articolul 1
Măsura C 35/10 pe care Danemarca intenționează să o pună în aplicare sub forma taxelor pentru jocurile de noroc online în cadrul Legii daneze privind taxele pentru jocurile de noroc este compatibilă cu piața internă în sensul articolului 107 alineatul (3) litera (c) [TFUE].
Prin urmare, se autorizează punerea în aplicare a măsurii.
Articolul 2
Prezenta decizie se adresează Regatului Danemarcei.”
8 În cadrul motivării deciziei atacate, Comisia a concluzionat, în primul rând, că măsura notificată, și anume impunerea unei taxe mai scăzute pentru jocurile de noroc online, constituia un ajutor de stat, în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, pentru operatorii de astfel de jocuri cu sediul în Danemarca. În această privință, Comisia a apreciat că legea notificată oferea un avantaj fiscal pentru operatorii menționați, acordat prin intermediul resurselor de stat. Măsura în cauză ar fi considerată prima facie ca fiind selectivă, deoarece ar face distincție între operatorii de jocuri de noroc online și operatorii de cazinouri clasice care, din perspectiva obiectivului urmărit de măsură, s‑ar afla într‑o situație de fapt și de drept comparabilă. Potrivit Comisiei, autoritățile daneze nu au demonstrat că selectivitatea prima facie a actului normativ notificat ar putea fi justificată de logica sistemului fiscal [considerentele (72)-(102) și (144) ale deciziei atacate].
9 În al doilea rând, Comisia a concluzionat că ajutorul în cauză întrunea condițiile necesare pentru a fi considerat compatibil cu piața internă în sensul articolului 107 alineatul (3) litera (c) TFUE [considerentul (145) al deciziei atacate]. În susținerea acestei concluzii, ea a considerat, în primul rând, că Legea privind taxele pentru jocurile de noroc urmărea un obiectiv bine definit de interes comun, în măsura în care liberaliza piața și permitea operatorilor de jocuri de noroc online danezi și străini să își ofere serviciile persoanelor rezidente în Danemarca, garantând în același timp că operatorii îndeplineau condițiile necesare pentru a obține licența din partea autorităților daneze [considerentele (106)-(123) ale deciziei atacate]. În al doilea rând, Comisia a considerat că măsura de ajutor îndeplinea cerința proporționalității dat fiind că, în opinia sa, taxa de 20 % din venitul brut obținut din jocurile de noroc aplicabilă operatorilor online nu era mai mică decât valoarea necesară pentru a asigura îndeplinirea obiectivelor Legii privind jocurile de noroc [considerentele (124)-(137) ale deciziei atacate]. În al treilea rând, Comisia a examinat impactul măsurii de ajutor asupra concurenței și asupra schimburilor comerciale dintre statele membre. În această privință, ea a apreciat că stabilirea ratei de impozitare pentru jocurile de noroc online la același nivel sau la un nivel similar cu rata de impozitare pentru operatorii de jocuri de noroc clasice ar fi creat o situație în care industria și jucătorii nu ar fi reacționat la posibilitatea de a furniza servicii de jocuri de noroc online în mod legal pe piața daneză, neîndeplinind astfel obiectivele de interes comun identificate și urmărite de Legea privind jocurile de noroc [considerentele (138)-(142) ale deciziei atacate].
10 Pachetul legislativ menționat la punctul 3 de mai sus, cuprinzând printre altele Legea privind taxele pentru jocurile de noroc și Legea privind jocurile de noroc, a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2012.
Procedura și concluziile părților
11 Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 30 noiembrie 2011, reclamanta a introdus prezenta acțiune.
12 Prin act separat, depus la grefa Tribunalului tot la 30 noiembrie 2011, reclamanta a introdus o cerere de măsuri provizorii, prin care a solicitat, în esență, președintelui Tribunalului să suspende executarea deciziei atacate. Prin Ordonanța din 13 februarie 2012, Dansk Automat Brancheforening/Comisia (T‑601/11 R, EU:T:2012:66), președintele Tribunalului a respins această cerere de măsuri provizorii și a dispus soluționarea cererii privind cheltuielile de judecată odată cu fondul.
13 Prin act depus la grefa Tribunalului la 9 decembrie 2011, Regatul Danemarcei a formulat o cerere de intervenție în susținerea concluziilor Comisiei. Această cerere a fost admisă, după ascultarea părților principale, prin Ordonanța președintelui Camerei a șaptea a Tribunalului din 1 martie 2012.
14 La 9 ianuarie 2012, reclamanta a depus o cerere de aplicare a regimului de confidențialitate față de public pentru unele părți din cererea introductivă și pentru anumite anexe la aceasta.
15 Prin act depus la grefa Tribunalului la 9 martie 2012, CODERE SA și Asociación de Empresarios de Máquinas Recreativas (AEMAR) au formulat o cerere de intervenție în susținerea concluziilor reclamantei. Prin Ordonanța președintelui Camerei a șaptea a Tribunalului din 21 septembrie 2012, cererea menționată a fost respinsă.
16 Prin acte depuse la grefa Tribunalului la 19 martie 2012 și, respectiv, la 21 martie 2012, pe de o parte, Betfair Group plc și Betfair International Ltd (denumite în continuare, împreună, „Betfair”) și, pe de altă parte, European Gaming and Betting Association (EGBA) au formulat o cerere de intervenție în susținerea concluziilor Comisiei. Aceste cereri au fost admise, după ascultarea părților principale, prin Ordonanțele președintelui Camerei a șaptea a Tribunalului din 21 septembrie 2012.
17 La 8 iunie 2012 și, respectiv, la 7 ianuarie 2013, Regatul Danemarcei și Betfair au depus la grefa Tribunalului memoriile lor în intervenție. Reclamanta a prezentat observațiile sale cu privire la aceste memorii la 26 iulie 2012 și, respectiv, la 18 martie 2013. Comisia nu a prezentat observații cu privire la aceste memorii.
18 Întrucât compunerea camerelor Tribunalului a fost modificată, judecătorul raportor a fost repartizat la Camera a cincea, căreia i‑a fost atribuită, în consecință, prezenta cauză.
19 Prin act depus la grefa Tribunalului la 10 martie 2014, Republica Malta a formulat o cerere de intervenție în susținerea concluziilor Comisiei. Această cerere a fost admisă, după ascultarea părților principale, prin Ordonanța președintelui Camerei a cincea a Tribunalului din 9 aprilie 2014.
20 Întrucât cererile de intervenție ale Republicii Malta și EGBA au fost depuse după expirarea termenului prevăzut la articolul 115 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, s‑a stabilit că Republica Malta și EGBA își vor putea prezenta observațiile numai în cadrul procedurii orale, conform articolului 116 alineatul (6) din regulamentul menționat.
21 Pe baza raportului judecătorului raportor, Tribunalul (Camera a cincea) a decis deschiderea procedurii orale.
22 În cadrul unei măsuri de organizare a procedurii prevăzute la articolul 64 din Regulamentul de procedură, Tribunalul a invitat părțile să răspundă la întrebarea dacă decizia atacată constituia un act normativ care nu presupune măsuri de executare în sensul articolului 263 al patrulea paragraf ultima teză TFUE. Acestea au răspuns la solicitare în termenul acordat.
23 Pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința din 30 aprilie 2014.
24 Reclamanta solicită Tribunalului:
– anularea articolului 1 din decizia atacată;
– obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
25 Comisia solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii ca inadmisibilă sau, în subsidiar, ca nefondată;
– obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
26 Intervenientele solicită Tribunalului respingerea acțiunii ca inadmisibilă sau, în subsidiar, ca nefondată. În cazul în care Tribunalul ar anula decizia atacată, Regatul Danemarcei solicită Tribunalului să dispună menținerea efectelor acesteia, în aplicarea articolului 264 alineatul (2) TFUE. În plus, Betfair și EGBA solicită Tribunalului obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a celor suportate de ele.
În drept
27 Fără a ridica în mod formal o excepție de inadmisibilitate, Comisia, susținută de interveniente, contestă admisibilitatea acțiunii. Aceasta susține că reclamanta nu are calitate procesuală activă din cauza lipsei afectării directe și individuale prin decizia atacată.
28 Reclamanta atrage atenția că are calitate procesuală activă pentru că decizia atacată ar privi‑o direct și individual. În plus, aceasta afirmă că decizia atacată este un act normativ care nu presupune măsuri de executare în sensul articolului 263 al patrulea paragraf ultima teză TFUE.
29 Potrivit articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, orice persoană fizică sau juridică poate formula, în condițiile prevăzute la primul și la al doilea paragraf ale acestui articol, o acțiune împotriva actelor al căror destinatar este sau care o privesc direct și individual, precum și împotriva actelor normative care o privesc direct și care nu presupun măsuri de executare.
30 În speță, este cert că decizia atacată se adresează exclusiv Regatului Danemarcei. În aceste condiții, prezenta acțiune în anulare nu este admisibilă, în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, decât dacă decizia atacată o privește direct și individual pe reclamantă sau dacă decizia atacată o privește direct pe reclamantă și constituie un act normativ care nu presupune măsuri de executare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 decembrie 2013, Telefónica/Comisia, C‑274/12 P, Rep., EU:C:2013:852, punctul 19).
Cu privire la afectarea individuală a reclamantei
31 Potrivit unei jurisprudențe constante, alte subiecte decât destinatarii unei decizii nu pot pretinde că aceasta le privește în mod individual decât dacă această decizie le afectează în considerarea anumitor calități care le sunt specifice sau a unei situații de fapt care le caracterizează în raport cu orice altă persoană și, ca urmare a acestui fapt, le individualizează într‑un mod analog celui al destinatarului (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 iulie 1963, Plaumann/Comisia, 25/62, Rec., EU:C:1963:17, p. 197, 223, și Hotărârea din 22 noiembrie 2007, Spania/Lenzing, C‑525/04 P, Rep., EU:C:2007:698, punctul 30).
32 În ceea ce privește în special ajutoarele de stat, reclamanții care pun în discuție temeinicia unei decizii de evaluare a ajutorului adoptate în urma unei proceduri oficiale de investigare sunt considerați ca fiind vizați individual de decizia menționată în cazul în care poziția lor pe piață este afectată în mod substanțial de ajutorul care face obiectul deciziei în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 ianuarie 1986, Cofaz și alții/Comisia, 169/84, Rec., EU:C:1986:42, punctele 22-25 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 22 noiembrie 2007, Sniace/Comisia, C‑260/05 P, Rep., EU:C:2007:700, punctul 54 și jurisprudența citată).
33 În această privință, au fost recunoscute ca fiind vizate individual de o decizie a Comisiei de închidere a procedurii oficiale de investigare, în afara întreprinderii beneficiare, întreprinderile concurente ale acesteia din urmă care au jucat un rol activ în cadrul acestei proceduri, în măsura în care poziția acestora pe piață este afectată în mod substanțial de ajutorul care face obiectul deciziei atacate (a se vedea Hotărârea Sniace/Comisia, EU:C:2007:700, punctul 55 și jurisprudența citată).
34 Astfel, Curtea a considerat că faptul că o întreprindere a fost la originea plângerii în urma căreia a fost inițiată procedura oficială de investigare, faptul că aceasta a avut posibilitatea să își prezinte observațiile și faptul că desfășurarea acestei proceduri a fost determinată în mare măsură de observațiile sale constituiau elemente pertinente în cadrul evaluării existenței calității procesuale active a acestei întreprinderi (Hotărârea Cofaz și alții/Comisia, EU:C:1986:42, punctele 24 și 25, și Hotărârea ASPEC și alții/Comisia, T‑435/93, Rec., EU:T:1995:79, punctul 63).
35 În speță, este cert că reclamanta a jucat un rol activ în cadrul procedurii în fața Comisiei. Astfel, reclamanta a sesizat Comisia cu o plângere la 23 iulie 2010 și a prezentat observații în cadrul procedurii prevăzute la articolul 108 alineatul (2) TFUE.
36 În schimb, Comisia, susținută de interveniente, contestă că reclamanta ar fi afectată în mod substanțial de măsura de ajutor care face obiectul deciziei atacate.
37 În această privință, trebuie amintit că o acțiune în anulare a unei decizii finale a Comisiei în materie de ajutoare de stat introdusă de o asociație profesională care are sarcina de a apăra interesele colective ale membrilor săi, precum reclamanta, nu este, în principiu, admisibilă decât în două ipoteze, și anume, în primul rând, dacă întreprinderile pe care le reprezintă sau unele dintre acestea au calitate procesuală activă în mod individual și, în al doilea rând, dacă această asociație poate invoca un interes propriu, în special întrucât poziția sa de negociatoare a fost afectată de actul a cărui anulare se solicită (Ordonanța din 18 decembrie 1997, Sveriges Betodlares și Henrikson/Comisia, C‑409/96 P, Rec., EU:C:1997:635, punctul 45, Hotărârea din 12 decembrie 1996, AIUFFASS și AKT/Comisia, T‑380/94, Rec., EU:T:1996:195, punctul 50, și Hotărârea din 15 ianuarie 2013, Aiscat/Comisia, T‑182/10, Rep., EU:T:2013:9, punctul 48).
38 În speță, reclamanta nu invocă un interes propriu, dar susține că acțiunea este admisibilă, întrucât majoritatea membrilor săi ar avea calitate procesuală activă ca urmare a faptului că poziția lor concurențială ar fi afectată în mod substanțial de măsura de ajutor în cauză.
39 Prin urmare, trebuie să se analizeze dacă reclamanta a demonstrat că poziția pe piață a membrilor săi era afectată în mod substanțial de măsura de ajutor care face obiectul deciziei atacate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 22 decembrie 2008, British Aggregates/Comisia, C‑487/06 P, Rep., EU:C:2008:757, punctele 33 și 35).
40 În această privință, este necesar să se amintească, în ceea ce privește întinderea controlului jurisdicțional, că nu este de competența instanței Uniunii, în stadiul examinării admisibilității, să se pronunțe în mod definitiv cu privire la raporturile de concurență dintre membrii reclamantei și întreprinderile beneficiare ale ajutorului în cauză. Revine exclusiv reclamantei sarcina să indice în mod pertinent motivele pentru care ajutorul în cauză este susceptibil să lezeze interesele legitime ale unuia sau mai multor membri ai săi, afectând în mod substanțial poziția acestora pe piața relevantă (a se vedea în acest sens Hotărârea Cofaz și alții/Comisia, EU:C:1986:42, punctul 28, și Hotărârea Aiscat/Comisia, EU:T:2013:9, punctul 60).
41 În ceea ce privește stabilirea unei afectări substanțiale a poziției unei întreprinderi concurente pe o piață, s‑a statuat deja că numai circumstanța că un act putea exercita o anumită influență asupra raporturilor de concurență care existau pe piața relevantă și că întreprinderea în cauză se afla într‑o relație de concurență cu beneficiarul acestui act nu poate, în orice caz, să fie suficientă pentru ca întreprinderea respectivă să poată fi considerată vizată individual de acel act. Prin urmare, o întreprindere nu se poate prevala numai de calitatea sa de concurentă în raport cu întreprinderea beneficiară, ci trebuie să dovedească, în plus, că se află într‑o situație de fapt care o individualizează ca și cum ar fi destinatară (Hotărârea Spania/Lenzing, EU:C:2007:698, punctele 32 și 33).
42 Trebuie de asemenea amintit că un astfel de statut special, care caracterizează un subiect de drept diferit de destinatarii unei decizii, în sensul Hotărârii Plaumann/Comisia (EU:C:1963:17), în raport cu orice alt operator economic, nu trebuie în mod obligatoriu dedus din elemente precum o scădere importantă a cifrei de afaceri, pierderi financiare importante sau chiar o diminuare semnificativă a cotelor de piață în urma acordării ajutorului în cauză. Acordarea unui ajutor de stat poate aduce atingere situației concurențiale a unui operator și în alte moduri, în special prin cauzarea unui beneficiu nerealizat sau a unei evoluții mai puțin favorabile decât cea care ar fi fost înregistrată în lipsa unui astfel de ajutor. De asemenea, intensitatea unei astfel de atingeri poate varia în funcție de un număr mare de factori, precum, în special, structura pieței relevante sau natura ajutorului în cauză. Prin urmare, demonstrarea unei atingeri substanțiale aduse poziției pe piață a unui concurent nu poate să fie limitată la prezența anumitor elemente care indică o degradare a performanțelor sale comerciale sau financiare (a se vedea Hotărârea British Aggregates/Comisia, EU:C:2008:757, punctul 53 și jurisprudența citată).
43 În susținerea afirmației sale potrivit căreia poziția majorității membrilor săi este afectată în mod substanțial de măsura de ajutor în cauză, reclamanta susține că rata de impozitare aplicabilă acestora, care ar fi mai ridicată decât cea pentru jocurile de noroc online, implică faptul că jucătorilor întreprinderilor membre le revin câștiguri mai mici decât în cazul în care această rată ar fi mai redusă. În această privință, reclamanta face referire, cu titlu de exemplu, la două întreprinderi dintre membrii săi, ale căror cifre de afaceri s‑ar baza pe exploatarea de mașini de joc de tip „slot machine” clasice. Potrivit reclamantei, pe termen mai lung sau mai scurt, relativa scădere a speranțelor de câștig pentru jucători va determina dezafectarea acestora în favoarea jocurilor de noroc online. În plus, marja de profit mai redusă ar afecta negativ situația concurențială a membrilor săi, în special pentru că operatorii de jocuri de noroc online ar dispune de mijloace mai importante pentru publicitatea comercială și pentru celelalte măsuri de aceeași natură. În această privință, reclamanta face referire la rezultatele calculelor privind cifrele de afaceri ale unuia dintre membrii săi. Aceste rezultate ar demonstra o scădere a veniturilor întreprinderii menționate cu aproximativ două treimi dacă, din motive de concurență, rata de redistribuire este majorată fără modificarea nivelului mizelor.
44 În această privință, trebuie arătat că Legea privind taxele pentru jocurile de noroc prevede în special norme referitoare la taxele pentru jocurile de noroc aplicabile deținătorilor unei licențe pentru punerea la dispoziție de jocuri de noroc într‑un cazinou online, deținătorilor unei licențe pentru punerea la dispoziție de jocuri de noroc în cazinouri clasice și deținătorilor unei licențe pentru punerea la dispoziție de jocuri de noroc prin intermediul unor mașini de joc de tip „slot machine” în săli de jocuri și în restaurante, precum membrii reclamantei. În timp ce primii sunt supuși unei taxe de 20 % din venitul brut obținut din jocurile de noroc, cei din a doua categorie trebuie să plătească o taxă de bază de 45 % din venitul brut obținut din jocurile de noroc și o taxă suplimentară de 30 % din venitul brut obținut din jocurile de noroc care depășește 4 000 000 DKK. Cei din a treia categorie sunt supuși unei taxe de 41 % din venitul brut obținut din jocurile de noroc. În plus, aparatele instalate în restaurante și în săli de jocuri sunt supuse unei taxe suplimentare de 30 % din venitul brut obținut din jocurile de noroc care depășește 30 000 DKK și, respectiv, 250 000 DKK.
45 Este adevărat că, având în vedere faptul că operatorii de jocuri de noroc online și operatorii de jocuri de noroc clasice se află în situații de fapt și de drept comparabile, astfel cum a constatat Comisia în considerentul (94) al deciziei atacate, nu se poate concluziona că măsura de ajutor în cauză, care stabilește o rată de impozitare mult mai redusă pentru primii decât pentru cei din a doua categorie, nu determină, în cazul acestora din urmă, un beneficiu nerealizat sau o evoluție mai puțin favorabilă decât cea care ar fi fost înregistrată în lipsa unui astfel de ajutor.
46 Totuși, reclamanta nu a demonstrat că din aceste împrejurări rezulta că membrii săi se aflau într‑o situație care îi individualiza într‑un mod analog celui al destinatarului deciziei atacate.
47 Astfel, în primul rând, reclamanta a confirmat, răspunzând la o întrebare adresată în ședință, că rezultatele calculelor privind cifrele de afaceri ale unuia dintre membrii săi, care ar demonstra o scădere a veniturilor întreprinderii menționate cu aproximativ două treimi, demonstrează doar că mecanismul pus în aplicare de măsura de ajutor în cauză se aplică, după cum recunoaște reclamanta, tuturor membrilor săi, iar nu în mod special acestei întreprinderi. Rezultă că, potrivit reclamantei, decizia atacată îi privește în mod identic pe toți cei 80 de membri ai săi, și anume în calitatea lor obiectivă de operatori de jocuri de noroc pe mașini de joc de tip „slot machine” în Danemarca.
48 În al doilea rând, trebuie să se constate că, răspunzând la o întrebare adresată în ședință, reclamanta a precizat de asemenea că, în opinia sa, mecanismul pus în aplicare de măsura de ajutor în cauză, în măsura în care afectează situația economică a membrilor săi, nu se aplică numai acestora din urmă, ci tuturor operatorilor de jocuri de noroc pe mașini de joc de tip „slot machine” în Danemarca. Argumentația prezentată de reclamantă privește, prin urmare, toți operatorii de jocuri de noroc pe mașini de joc de tip „slot machine” în Danemarca și nu este de natură să demonstreze particularitatea situației unuia sau mai multor dintre membrii săi.
49 În al treilea rând, este necesar să se arate că reclamanta nu a demonstrat în ce măsură impactul Legii privind taxele pentru jocurile de noroc asupra poziției membrilor săi pe piața relevantă ar fi diferit de impactul legii menționate asupra poziției operatorilor de jocuri de noroc în cazinouri clasice. Astfel, în temeiul acestei legi, operatorii de jocuri de noroc în cazinouri clasice sunt de asemenea supuși unei rate de impozitare mult mai ridicate decât operatorii de jocuri de noroc într‑un cazinou online (a se vedea punctul 44 de mai sus). Or, reclamanta nu a prezentat elemente care să permită să se constate că mecanismul pus în aplicare, în opinia sa, prin măsura de ajutor în cauză, în ceea ce privește situația economică a membrilor săi, nu se aplica în același mod operatorilor de jocuri de noroc în cazinouri clasice. Prin urmare, argumentația prezentată de reclamantă nu privește doar toți operatorii de jocuri de noroc pe mașini de joc de tip „slot machine” în Danemarca, ci și toți operatorii de jocuri de noroc în cazinouri clasice în acest stat membru.
50 În această privință, trebuie de asemenea amintită jurisprudența constantă potrivit căreia posibilitatea de a determina, cu mai mare sau mai mică precizie, numărul sau chiar identitatea subiectelor de drept cărora li se aplică o măsură nu presupune în niciun caz că aceste subiecte trebuie considerate ca fiind vizate în mod individual de această măsură, atât timp cât această aplicare se realizează pe baza unei situații obiective de drept sau de fapt definite în actul în cauză (a se vedea Hotărârea Telefónica/Comisia, EU:C:2013:852, punctul 47 și jurisprudența citată).
51 În al patrulea rând, este necesar să se arate că reclamanta nu a demonstrat importanța impactului pe care l‑ar putea avea măsura de ajutor în cauză asupra situației economice a membrilor săi. Desigur, prin prezentarea de calcule privind cifrele de afaceri ale unuia dintre membrii săi, reclamanta intenționa să demonstreze impactul pe care l‑ar putea avea măsura de ajutor în cauză asupra situației economice a membrilor săi potrivit unei evaluări efectuate la data depunerii cererii introductive. Totuși, trebuie să se constate că reclamanta nu a prezentat niciun element de fapt care să susțină aceste calcule, astfel încât ele prezintă în mod necesar un caracter ipotetic, din moment ce Legea privind taxele pentru jocurile de noroc nu a intrat în vigoare decât după formularea prezentei acțiuni, și anume la 1 ianuarie 2012. Pe de altă parte, nu este exclus ca o scădere a cifrelor de afaceri ale membrilor reclamantei să fie imputabilă efectelor crizei economice din Uniune, astfel cum susține Regatul Danemarcei.
52 Întrucât reclamanta nu a demonstrat, pe de o parte, că consecințele măsurii de ajutor în cauză nu i‑ar afecta pe membrii săi numai în calitatea lor obiectivă de operatori de jocuri de noroc clasice în Danemarca, la fel ca pe orice alt operator economic aflat într‑o situație identică, și nici, pe de altă parte, importanța impactului pe care l‑ar putea avea măsura de ajutor în cauză asupra situației economice a membrilor săi, ea nu a demonstrat deci că măsura de ajutor în cauză putea aduce o atingere substanțială poziției unuia sau mai multor dintre membrii săi pe piața în cauză. Membrii reclamantei și, prin urmare, aceasta din urmă nu sunt, în consecință, vizați individual de decizia atacată.
Cu privire la existența unui act normativ care nu presupune măsuri de executare
53 Reclamanta susține că decizia atacată constituie un act normativ care nu presupune măsuri de executare în sensul articolului 263 al patrulea paragraf ultima teză TFUE.
54 Trebuie arătat că Curtea a declarat deja că noțiunea de act normativ care nu presupune măsuri de executare în sensul articolului 263 al patrulea paragraf ultima teză TFUE trebuie interpretată în lumina obiectivului acestei dispoziții, care constă, după cum reiese din geneza sa, în a evita ca un particular să trebuiască să încalce dreptul pentru a putea avea acces la o instanță. Or, atunci când un act normativ produce efecte în mod direct asupra situației juridice a unei persoane fizice sau juridice fără a fi necesare măsuri de executare, aceasta din urmă ar risca să fie lipsită de protecție jurisdicțională efectivă dacă nu ar dispune de o cale de atac directă în fața instanței Uniunii pentru a contesta legalitatea acestui act normativ. Astfel, în lipsa unor măsuri de executare, o persoană fizică sau juridică, deși vizată direct de actul în cauză, nu ar fi în măsură să obțină un control jurisdicțional al acestui act decât după ce a încălcat dispozițiile actului menționat prevalându‑se de nelegalitatea acestora în cadrul procedurilor inițiate împotriva sa în fața instanțelor naționale (Hotărârea Telefónica/Comisia, EU:C:2013:852, punctul 27).
55 Curtea a precizat de asemenea că, atunci când un act normativ presupune măsuri de executare, controlul jurisdicțional al respectării ordinii juridice a Uniunii este asigurat, indiferent dacă respectivele măsuri provin de la Uniune sau de la statele membre. Persoanele fizice sau juridice care nu pot, din cauza condițiilor de admisibilitate prevăzute la articolul 263 al patrulea paragraf TFUE, să atace direct în fața instanței Uniunii un act normativ al Uniunii sunt protejate împotriva aplicării în privința lor a unui asemenea act prin posibilitatea de a ataca măsurile de executare pe care le presupune acest act (Hotărârea Telefónica/Comisia, EU:C:2013:852, punctul 28).
56 În plus, trebuie amintit că, pentru a aprecia dacă un act normativ presupune măsuri de executare, trebuie să se facă o raportare la poziția persoanei care invocă dreptul la acțiune în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf ultima teză TFUE (Hotărârea Telefónica/Comisia, EU:C:2013:852, punctul 30).
57 De asemenea, pentru a verifica dacă actul atacat presupune măsuri de executare, trebuie să se facă referire numai la obiectul acțiunii (Hotărârea Telefónica/Comisia, EU:C:2013:852, punctul 31).
58 În speță, prin acțiunea sa, reclamanta urmărește anularea articolului 1 din decizia atacată, care a fost adoptată la 20 septembrie 2011 și prin care Comisia a declarat ajutorul în cauză compatibil cu piața internă. Articolul menționat nu definește consecințele specifice și concrete ale acestei declarări pentru fiecare dintre contribuabili. În plus, din cuprinsul considerentului (3) al deciziei atacate reiese că intrarea în vigoare a Legii privind taxele pentru jocurile de noroc a fost amânată de autoritățile daneze până la adoptarea de către Comisie a unei decizii finale cu privire la problema în cauză, conform articolului 108 alineatul (3) TFUE. În temeiul acestei legi, autoritățile daneze trebuiau să stabilească data intrării sale în vigoare. Legea privind taxele pentru jocurile de noroc a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2012.
59 Rezultă că consecințele specifice și concrete ale deciziei atacate în privința membrilor reclamantei s‑au materializat prin acte naționale, și anume Legea privind taxele pentru jocurile de noroc, prin care schema de ajutor în cauză a fost introdusă în Danemarca, și actele adoptate pentru punerea în aplicare a acestei legi prin care se stabilește cuantumul impozitelor datorate de contribuabili, care constituie ca atare măsuri de executare pe care le presupune decizia atacată în sensul articolului 263 al patrulea paragraf ultima teză TFUE (a se vedea în acest sens Hotărârea din 27 februarie 2014, Stichting Woonpunt și alții/Comisia, C‑132/12 P, Rep., EU:C:2014:100, punctul 53, și Hotărârea Stichting Woonlinie și alții/Comisia, C‑133/12 P, Rep., EU:C:2014:105, punctul 40). Aceste acte trebuiau să intervină după adoptarea deciziei atacate pentru ca schema de ajutor în cauză să producă efecte în privința membrilor reclamantei. În plus, trebuie arătat că, întrucât actele menționate puteau fi contestate în fața instanței naționale, după cum afirmă de altfel Regatul Danemarcei, membrii reclamantei puteau avea acces la o instanță fără a trebui să încalce legea. Astfel, în cadrul unei acțiuni formulate în fața instanțelor naționale, aceștia ar fi putut invoca nevaliditatea deciziei atacate și le‑ar fi putut determina pe acestea să sesizeze Curtea, în temeiul articolului 267 TFUE, pe calea întrebărilor preliminare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 octombrie 2013, Inuit Tapiriit Kanatami și alții/Parlamentul și Consiliul, C‑583/11 P, Rep., EU:C:2013:625, punctul 93, și Hotărârea Telefónica/Comisia, EU:C:2013:852, punctul 29).
60 În consecință, indiferent dacă decizia atacată constituie un act normativ în sensul articolului 263 al patrulea paragraf ultima teză TFUE, acțiunea reclamantei nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de această dispoziție.
61 Având în vedere cele de mai sus și fără a fi necesară pronunțarea cu privire la afectarea directă a membrilor reclamantei, acțiunea trebuie respinsă ca inadmisibilă din cauza lipsei calității procesuale active a reclamantei.
Cu privire la cheltuielile de judecată
62 Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Potrivit articolului 87 alineatul (4) din același regulament, statele membre care intervin în litigiu suportă propriile cheltuieli de judecată.
63 Întrucât reclamanta a căzut în pretenții, se impune ca, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, să fie obligată să suporte și cheltuielile de judecată efectuate de Comisie, de Betfair și de EGBA, conform concluziilor acestora din urmă. În ceea ce privește cheltuielile de judecată aferente procedurii măsurilor provizorii, se impune ca, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, reclamanta să fie obligată să suporte și cheltuielile de judecată efectuate de Comisie, conform concluziilor acesteia din urmă. Regatul Danemarcei și Republica Malta suportă propriile cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a cincea)
declară și hotărăște:
1) Respinge acțiunea.
2) Dansk Automat Brancheforening suportă, pe lângă propriile cheltuieli de judecată aferente procedurii principale, cheltuielile de judecată efectuate de Comisia Europeană, de Betfair Group plc, de Betfair International Ltd și de European Gaming and Betting Association (EGBA).
3) Dansk Automat Brancheforening suportă, pe lângă propriile cheltuieli de judecată aferente procedurii măsurilor provizorii, cheltuielile de judecată efectuate de Comisie.
4) Regatul Danemarcei și Republica Malta suportă propriile cheltuieli de judecată.
Dittrich | Schwarcz | Tomljenović |
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 26 septembrie 2014.
Semnături