Language of document : ECLI:EU:T:2022:835

Ediție provizorie

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a doua extinsă)

21 decembrie 2022(*)

„Acțiune în anulare – Ajutoare de stat – Regim‑cadru care urmărește instituirea în Germania a unei scheme federale de compensare pentru prejudiciul suferit ca urmare a deciziilor de ținere sub control a epidemiei – Decizie de a nu ridica obiecții – Măsură destinată reparării pagubelor provocate de calamități naturale sau de alte evenimente extraordinare – Lipsa interesului de a exercita acțiunea – Inadmisibilitate”

În cauza T‑525/21,

E. Breuninger GmbH & Co., cu sediul în Stuttgart (Germania), reprezentată de R. Velte și W. Meilicke, avocați,

reclamantă,

împotriva

Comisiei Europene, reprezentată de V. Bottka, G. Braga da Cruz și C. Kovács, în calitate de agenți,

pârâtă,

susținută de

Republica Federală Germania, reprezentată de J. Möller și P.‑L. Krüger, în calitate de agenți,

intervenientă,

TRIBUNALUL (Camera a doua extinsă),

Compus la deliberare din doamna V. Tomljenović, președintă, domnul F. Schalin, doamna P. Škvařilová‑Pelzl și domnii I. Nõmm (raportor) și D. Kukovec, judecători,

grefier: domnul P. Cullen, administrator,

având în vedere faza scrisă a procedurii,

în urma ședinței din 14 septembrie 2022,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Prin acțiunea întemeiată pe articolul 263 TFUE, reclamanta, E. Breuninger GmbH & Co, solicită anularea Deciziei C(2021) 3999 final a Comisiei din 28 mai 2021 privind ajutorul de stat SA.62784 (2021/N) – Germania COVID‑19 – Schemă federală de compensare (JO 2021, C 223, p. 25, denumită în continuare „decizia atacată”).

 Istoricul litigiului

2        Reclamanta este societatea operațională a grupului E. Breuninger, care își desfășoară activitatea, printre altele, în sectorul articolelor de îmbrăcăminte, precum și al distribuției de îmbrăcăminte, de parfumuri, de produse cosmetice și de produse pentru îngrijire corporală, de mobilă, de articole de uz casnic și decorative.

3        La 21 mai 2021, Republica Federală Germania a notificat Comisiei Europene, în conformitate cu articolul 108 alineatul (3) TFUE, o măsură privind acordarea unui ajutor economic temporar în favoarea întreprinderilor ale căror activități sunt suspendate din cauza măsurilor adoptate de statul federal și de landuri pentru a face față pandemiei, pe teritoriul său, în contextul crizei provocate de COVID‑19 (denumită în continuare „schema federală de compensare”).

4        La 28 mai 2021, Comisia a adoptat decizia atacată.

5        În decizia atacată, în primul rând, Comisia a descris caracteristicile esențiale ale schemei federale de compensare. Din aceasta rezultă că schema menționată:

–        este în beneficiul tuturor întreprinderilor, cu anumite excepții (printre care instituțiile financiare și întreprinderile publice);

–        are ca obiect compensarea pierderilor de profit generate de deciziile de ținere sub control a epidemiei adoptate din cauza pandemiei de COVID‑19 (denumite în continuare „deciziile de ținere sub control a epidemiei”);

–        dispune de un buget provizoriu de aproximativ 10 miliarde de euro pentru anul 2021, privește pierderile suferite între 16 martie 2020 și 31 decembrie 2021 și rezultate doar din deciziile de ținere sub control a epidemiei, se va aplica pe întregul teritoriu al Germaniei și ia forma unor subvenții directe care pot fi acordate de autorități administrative atât la nivel federal, cât și la nivel regional și la nivel local;

–        se aplică, potrivit articolului 2 alineatul (1), în special întreprinderilor a căror activitate a fost interzisă prin deciziile de ținere sub control a epidemiei și întreprinderilor care au realizat cel puțin 80 % din cifra de afaceri cu întreprinderi a căror activitate fusese interzisă prin deciziile respective;

–        prevede la articolul 2 alineatul (2) că întreprinderile care desfășoară activități mixte, dintre care unele nu sunt deloc vizate de măsurile de ținere sub control a epidemiei, sunt eligibile pentru schema federală de compensare în cazul în care activitățile interzise reprezintă cel puțin 80 % din cifra lor de afaceri;

–        prevede la articolul 3 alineatul (1) că pierderile eligibile sunt exclusiv cele legate de activitățile interzise sau de partea separabilă a activității întreprinderilor afectată de deciziile de ținere sub control a epidemiei și sunt constituite din diferența dintre profitul din exploatare în perioadele vizate de deciziile menționate și în perioadele echivalente din anul 2019;

–        prevede că veniturile obținute din deplasarea activității către o altă activitate economică conexă trebuie luate în considerare pentru a evita ca întreprinderile să beneficieze de un avantaj doar ca urmare a luării în considerare a pierderilor suferite în activitățile afectate de deciziile de ținere sub control a epidemiei;

–        prezintă mai multe caracteristici destinate să limiteze cuantumul ajutoarelor plătite la minimul necesar;

–        prevede că, dacă ajutoarele au vocația de a fi plătite pe baza pierderilor preconizate, caracterul real al pierderilor respective va fi verificat ex post și va conduce la rambursare în caz de supracompensare.

6        În al doilea rând, Comisia a examinat compatibilitatea schemei federale de compensare cu articolul 107 TFUE.

7        Primo, Comisia a arătat că schema federală de compensare intra în domeniul de aplicare al articolului 107 alineatul (1) TFUE.

8        Secundo, Comisia a reținut că schema federală de compensare era compatibilă cu piața internă, în temeiul articolului 107 alineatul (2) litera (b) TFUE.

9        Mai întâi, s‑a amintit că pandemia de COVID‑19 constituia un eveniment extraordinar, în sensul articolului 107 alineatul (2) litera (b) TFUE.

10      În continuare, s‑a reținut că, având în vedere definiția pierderilor eligibile reținută de schema federală de compensare, exista o legătură de cauzalitate între pandemia de COVID‑19 și pierderile compensate, având în vedere că erau compensate doar pierderile ocazionate de măsuri care îi împiedicau în drept sau în fapt pe beneficiari să își continue activitatea.

11      În sfârșit, Comisia a examinat proporționalitatea schemei federale de compensare și a constatat că această condiție era îndeplinită, întrucât caracteristicile schemei menționate permiteau să se asigure că ajutoarele plătite erau proporționale cu pierderile suferite din cauza pandemiei de COVID‑19.

12      Prin urmare, Comisia a decis să nu ridice obiecții cu privire la schema federală de compensare.

 Concluziile părților

13      Reclamanta solicită Tribunalului:

–        anularea deciziei atacate;

–        obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

14      Comisia și Republica Federală Germania solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii ca nefondată;

–        obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

 În drept

15      Prin prezenta acțiune, reclamanta solicită anularea deciziei atacate pentru motivul că prin aceasta s‑a aprobat schema federală de compensare, care, la articolul 2 alineatul (2), exclude eligibilitatea întreprinderilor care operează în diferite sectoare de activitate în cazul în care sectoarele afectate de deciziile de ținere sub control a epidemiei adoptate în cadrul pandemiei de COVID‑19 reprezintă mai puțin de 80 % din cifra lor de afaceri.

16      În susținerea acțiunii formulate, reclamanta invocă două motive. Prin intermediul primului motiv, ea consideră în esență că, prin aprobarea condiției de eligibilitate care presupune ca sectoarele de activitate afectate să reprezinte cel puțin 80 % din cifra de afaceri a întreprinderilor în cauză, Comisia a încălcat principiul proporționalității. Prin intermediul celui de al doilea motiv, ea consideră că Comisia a încălcat de asemenea articolul 108 alineatul (2) TFUE, întrucât că nu a inițiat procedura formală de investigare, în pofida existenței unor dificultăți serioase.

17      Întrucât condițiile de admisibilitate a unei acțiuni țin de cauzele de inadmisibilitate pentru motive de ordine publică, Tribunalul are sarcina să verifice din oficiu dacă reclamanta are un interes să obțină anularea deciziei atacate (a se vedea în acest sens Ordonanța din 7 decembrie 2017, Troszczynski/Parlamentul, T‑148/17, nepublicată, EU:T:2017:921, punctul 40 și jurisprudența citată).

18      Tribunalul consideră necesar să examineze, cu titlu introductiv, admisibilitatea acțiunii din perspectiva existenței unui interes al reclamantei de a exercita acțiunea în anularea deciziei atacate.

19      În acest scop, reclamanta a fost invitată să se pronunțe, în cadrul unei măsuri de organizare a procedurii adoptate în temeiul articolelor 89 și 90 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, cu privire la existența în ceea ce o privește a unui interes de a exercita acțiunea în anularea deciziei atacate și, prin urmare, cu privire la admisibilitatea acțiunii în eventualitatea în care condiția care figurează la articolul 2 alineatul (2) din schema federală de compensare nu i‑ar fi aplicabilă.

20      Potrivit unei jurisprudențe constante, o acțiune în anulare introdusă de o persoană fizică sau juridică nu este admisibilă decât în măsura în care aceasta are un interes să obțină anularea actului atacat. Un asemenea interes presupune ca anularea acestui act să fie susceptibilă, prin ea însăși, să producă efecte juridice și ca acțiunea să poată astfel aduce, prin rezultatul său, un beneficiu părții care a formulat‑o (a se vedea Hotărârea din 17 septembrie 2015, Mory și alții/Comisia, C‑33/14 P, EU:C:2015:609, punctul 55 și jurisprudența citată).

21      În primul rând, trebuie să se constate că acțiunea reclamantei se întemeiază pe un postulat eronat, și anume acela că ea nu ar fi eligibilă pentru schema federală de compensare ca urmare a condiției prevăzute la articolul 2 alineatul (2) din aceasta.

22      Potrivit articolului 2 alineatul (1) litera (b) din schema federală de compensare, rezumat de Comisie în considerentul (20) litera (a) al deciziei atacate, „organismele care acordă ajutoare pot acorda ajutoare unor întreprinderi private […] dacă […] activitatea economică a acestora este afectată de măsurile de menținere sub control a epidemiei de coronavirus în următoarele moduri: […] activitatea lor comercială sau economică a trebuit să fie suspendată pe baza unei decizii de închidere adoptate în temeiul unui decret privind menținerea sub control a epidemiei”.

23      Astfel cum a arătat Comisia în considerentul (21) și la nota de subsol 21 din decizia atacată, articolul 2 alineatul (2) din schema federală de compensare prevede că, „în cazul întreprinderilor care desfășoară activități în mai multe sectoare de activitate economică, cifra de afaceri cumulată a acestora trebuie să poată fi atribuită în mod clar, în proporție de cel puțin 80 %, unor activități economice afectate direct de măsurile de menținere sub control a epidemiei”.

24      În sfârșit, articolul 3 alineatul (4) din schema federală de compensare, a cărui esență este amintită în considerentul (23) al deciziei atacate, prevede următoarele:

„[În cazul în care] efectul unei măsuri de ținere sub control a epidemiei privește o anumită activitate economică, iar activitatea economică este, prin urmare, transferată către o altă activitate conexă sau către o altă sursă de venituri, veniturile obținute din această altă activitate conexă sau legată sunt de asemenea luate în considerare sub formă de imputare. În consecință, nu se poate obține niciun avantaj din faptul că sunt luate în considerare numai activitățile economice afectate de măsurile de ținere sub control a epidemiei în cazul în care alte activități economice au devenit mai profitabile ca urmare a acestui fapt. O supracompensare a prejudiciului suferit este astfel exclusă.”

25      Reclamanta susține că articolul 2 alineatul (2) din schema federală de compensare are ca efect excluderea sa de la beneficiul acestei scheme. Pe de o parte, ea subliniază că își desfășoară activitatea atât în comerțul fizic cu amănuntul, cât și în comerțul online, care ar constitui sectoare de activitate economică diferite, în sensul dispoziției în discuție. Pe de altă parte, precizează că partea din cifra sa de afaceri reprezentată de comerțul online, neafectată de deciziile de ținere sub control a epidemiei adoptate cu ocazia pandemiei de COVID‑19, are drept consecință faptul că nu atinge pragul de 80 % impus de această dispoziție. În înscrisurile sale, ea subliniază că excluderea sa de la beneficiul schemei menționate se reflectă în imposibilitatea de a solicita acordarea unei asistențe financiare în temeiul Überbrückungshilfe III, și anume programul federal de ajutoare adoptat de autoritățile germane în temeiul acestei scheme (denumit în continuare „programul federal de ajutoare”).

26      Trebuie subliniat însă că Republica Federală Germania susține în mod întemeiat că această interpretare a articolului 2 alineatul (2) din schema federală de compensare este contrară celei pe care a publicat‑o. Astfel, din publicarea menționată reiese că comerțul fizic cu amănuntul și comerțul online nu sunt considerate „sectoare de activitate economică” diferite, în sensul dispoziției amintite. Dimpotrivă, comerțul online este avut în vedere ca o „activitate economică conexă” comerțului fizic cu amănuntul, în sensul articolului 3 alineatul (4) din această schemă.

27      Prin urmare, importanța cifrei de afaceri realizate de reclamantă în domeniul comerțului online nu are, în sensul schemei federale de compensare, vocația de a o face ineligibilă pentru un ajutor de stat în temeiul articolului 2 alineatul (2) din schema respectivă. Aceasta presupune doar că, în temeiul articolului 3 alineatul (4) din această schemă, surplusul de venituri realizat de reclamantă din comerțul online respectiv ca urmare a deciziilor de ținere sub control a epidemiei trebuie luat în considerare pentru a evita o supracompensare a prejudiciului pe care l‑ar fi suferit ca urmare a deciziilor menționate.

28      În al doilea rând, din dezbaterile din prezenta procedură a reieșit că imposibilitatea reclamantei de a obține asistență financiară în temeiul programului federal de ajutoare rezulta din adăugarea de către autoritățile germane, în mod unilateral și autonom în raport cu schema federală de compensare care fusese notificată Comisiei, a unei condiții de eligibilitate care presupunea ca minimum 30 % din cifra de afaceri globală a solicitantului să fi fost afectată de deciziile de ținere sub control a epidemiei, aspect confirmat de Republica Federală Germania în răspunsul său la o măsură de organizare a procedurii care i‑a fost adresată.

29      În răspunsul său la măsurile de organizare a procedurii, reclamanta a încercat să asocieze schemei federale de compensare, astfel cum a fost declarată compatibilă cu articolul 107 alineatul (2) litera (b) TFUE în decizia atacată, condiția de eligibilitate care presupunea ca minimum 30 % din cifra de afaceri să fi fost afectată de deciziile de ținere sub control a epidemiei. În această privință este suficient să se sublinieze că o asemenea condiție nu figurează, nici explicit, nici implicit, printr‑o trimitere la condițiile care figurează în alte scheme de ajutor notificate, în schema federală de compensare.

30      În al treilea rând, trebuie arătat că adăugarea de către Republica Federală Germania a unei condiții de eligibilitate suplimentare, și anume o afectare de cel puțin 30 % din cifra de afaceri pentru a putea beneficia de programul său federal de ajutoare, este lipsită de relevanță pentru examinarea prezentei acțiuni, care privește exclusiv legalitatea deciziei atacate, prin care Comisia a declarat schema federală de compensare compatibilă cu articolul 107 alineatul (2) litera (b) TFUE.

31      În această privință trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, punerea în aplicare a sistemului de control al ajutoarelor de stat, astfel cum rezultă din articolele 107 și 108 TFUE, revine, pe de o parte, Comisiei și, pe de altă parte, instanțelor naționale, rolurile lor respective fiind complementare, dar distincte. În timp ce aprecierea compatibilității unor măsuri de ajutor cu piața internă este de competența exclusivă a Comisiei, care acționează sub controlul instanțelor Uniunii, revine instanțelor naționale sarcina de a asigura, până la adoptarea deciziei finale a Comisiei, protecția drepturilor justițiabililor în cazul unei eventuale nerespectări de către autoritățile statului a interdicției prevăzute la articolul 108 alineatul (3) TFUE (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 octombrie 2016, DEI și Comisia/Alouminion tis Ellados, C‑590/14 P, EU:C:2016:797, punctele 95-97 și jurisprudența citată).

32      În acest context, reclamanta are posibilitatea de a sesiza instanțele germane, care vor fi chemate să examineze, eventual după sesizarea Curții cu o întrebare preliminară de interpretare în temeiul articolului 267 TFUE, dacă adăugarea unei condiții de eligibilitate suplimentare de către dreptul național este asimilată modificării unui ajutor existent, în sensul articolului 4 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 794/2004 al Comisiei din 21 aprilie 2004 de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2015/1589 al Consiliului de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 TFUE (JO 2004, L 140, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 2, p. 42), și, prin urmare, unui ajutor nou, în sensul articolului 1 litera (c) din Regulamentul (UE) 2015/1589 al Consiliului din 13 iulie 2015 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 TFUE (JO 2015, L 248, p. 9), supus obligației de notificare în temeiul articolului 108 alineatul (3) TFUE.

33      Din ansamblul aprecierilor care precedă reiese că, având în vedere articolul 2 alineatul (2) din schema federală de compensare, astfel cum a fost declarată compatibilă cu articolul 107 alineatul (2) litera (b) TFUE în decizia atacată, reclamanta ar fi fost eligibilă pentru un ajutor în temeiul schemei menționate. Rezultă că anularea deciziei atacate nu ar aduce niciun beneficiu reclamantei, în sensul jurisprudenței citate la punctul 20 de mai sus, așa încât acțiunea sa trebuie respinsă ca inadmisibilă pentru lipsa interesului de a exercita acțiunea.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

34      Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

35      Întrucât reclamanta a căzut în pretenții, iar Comisia a solicitat obligarea ei la plata cheltuielilor de judecată, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

36      Potrivit articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, statele membre și instituțiile care intervin în litigiu suportă propriile cheltuieli de judecată. În consecință, Republica Federală Germania va suporta propriile cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a doua extinsă)

declară și hotărăște:

1)      Respinge acțiunea.

2)      E. Breuninger GmbH & Co va suporta propriile cheltuieli de judecată și pe cele efectuate de Comisia Europeană.

3)      Republica Federală Germania va suporta propriile cheltuieli de judecată.

Tomljenović

Schalin

Škvařilová-Pelzl

Nõmm

 

      Kukovec

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 21 decembrie 2022.

Semnături


*      Limba de procedură: germana.