Language of document : ECLI:EU:T:2021:254

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a patra)

12 mai 2021(*)

„Funcție publică – Funcționari – Agenți temporari – Agenți contractuali – Remunerație – Personal al SEAE repartizat într‑o țară terță – Articolul 10 din anexa X la statut – Evaluare anuală a indemnizației privind condițiile de viață – Decizie de reducere a indemnizației pentru condițiile de viață a personalului repartizat în Etiopia de la 30 % la 25 % – Coerență regională – Erori vădite de apreciere”

În cauza T‑119/17 RENV,

Ruben Alba Aguilera, cu domiciliul în Addis‑Abeba (Etiopia), și ceilalți reclamanți ale căror nume figurează în anexă(1), reprezentați de S. Orlandi, avocat,

reclamanți,

împotriva

Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE), reprezentat de S. Marquardt și R. Spáč, în calitate de agenți, asistați de M. Troncoso Ferrer, C. García Fernández și F.‑M. Hislaire, avocați,

pârât,

având ca obiect o cerere întemeiată pe articolul 270 TFUE prin care se solicită anularea Deciziei ADMIN(2016) 7 a SEAE din 19 aprilie 2016 privind stabilirea ICV prevăzută la articolul 10 din anexa X la statut – Exercițiul 2016, în măsura în care aceasta privește reducerea, începând cu 1 ianuarie 2016, a indemnizației pentru condițiile de viață plătite personalului Uniunii Europene repartizat în Etiopia,

TRIBUNALUL (Camera a patra),

compus din domnii S. Gervasoni, președinte, P. Nihoul și J. Martín y Pérez de Nanclares (raportor), judecători,

grefier: doamna M. Marescaux, administratoare,

având în vedere faza scrisă a procedurii și în urma ședinței din 11 noiembrie 2020,

pronunță prezenta

Hotărâre

 Cadrul juridic

 Statutul

1        Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în versiunea aplicabilă litigiului (denumit în continuare „statutul”), precizează la articolul 1b litera (a) că, cu excepția cazului în care statutul dispune altfel, Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE) este asimilat, în scopul punerii în aplicare a acestui statut, instituțiilor Uniunii Europene.

2        Articolul 101a din statut constituie unicul articol din titlul VIIIb din acesta. Articolul menționat prevede că, „[f]ără a aduce atingere celorlalte dispoziții ale statutului, anexa X stabilește dispozițiile speciale și derogatorii aplicabile funcționarilor repartizați într‑un post aflat într‑o țară terță”.

3        Articolul 110 alineatul (1) din statut prevede că „[d]ispozițiile generale de aplicare a [statutului] se adoptă de autoritatea împuternicită să facă numiri a fiecărei instituții, după consultarea Comitetului pentru personal și a Comitetului pentru Statutul funcționarilor”.

4        Articolul 8 din anexa X la statut, intitulată „Dispoziții speciale și derogatorii aplicabile funcționarilor repartizați într‑o țară terță”, prevede că „[î]n mod excepțional, autoritatea împuternicită să facă numiri poate acorda funcționarului, printr‑o decizie specială și motivată, un concediu de odihnă motivat de existența unor condiții de viață deosebit de dificile la locul de repartizare al acestuia. Autoritatea împuternicită să facă numiri stabilește, pentru fiecare dintre aceste locuri de repartizare, orașul sau orașele în care poate fi petrecut acest concediu”.

5        Articolul 10 din anexa X la statut prevede:

„(1)      În funcție de locul de repartizare al funcționarului, se stabilește o indemnizație pentru condițiile de viață, sub forma unui procentaj dintr‑o valoare de referință. Această valoare de referință cuprinde întregul salariu de bază, precum și indemnizația de expatriere, alocația de familie și alocația pentru creșterea copilului, cu deducerea reținerilor obligatorii menționate în Statutul funcționarilor sau în regulamentele de punere în aplicare a acestuia.

O indemnizație de această natură nu este acordată în cazul în care funcționarul este repartizat într‑o țară în care condițiile de viață pot fi considerate echivalente celor existente în mod obișnuit în Uniunea Europeană.

Pentru celelalte locuri de repartizare, indemnizația pentru condiții de viață se stabilește ținând seama în special de următorii parametri:

–        mediul sanitar și spitalicesc,

–        securitatea,

–        clima,

–        gradul de izolare,

–        alte condiții de viață locale.

Indemnizația pentru condițiile de viață stabilită pentru fiecare loc de repartizare face obiectul unei evaluări și, după caz, al unei adaptări anuale de către autoritatea împuternicită să facă numiri, după obținerea avizului Comitetului pentru personal.

Autoritatea împuternicită să facă numiri poate decide să acorde un supliment față de indemnizația pentru condițiile de viață în cazurile în care un funcționar a fost repartizat de mai multe ori într‑un loc considerat dificil sau foarte dificil. […]

(2)      Atunci când condițiile de viață de la locul de repartizare pun în pericol siguranța fizică a funcționarului, acesta beneficiază, cu titlu temporar, de o indemnizație suplimentară acordată printr‑o decizie specială și motivată a autorității împuternicite să facă numiri. […]

(3)      Autoritatea împuternicită să facă numiri stabilește dispozițiile detaliate pentru punerea în aplicare a prezentului articol.”

 RAA

6        Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene, în versiunea aplicabilă litigiului (denumit în continuare „RAA”), prevede la articolul 10 alineatul (5) că titlul VIIIb din statut se aplică prin analogie agenților temporari repartizați într‑o țară terță.

7        Articolul 118 din RAA prevede că anexa X la statut se aplică prin analogie agenților contractuali repartizați în țările terțe, sub rezerva, în anumite împrejurări, a articolului 21 din aceasta. Această dispoziție privește suportarea de către instituție a anumitor cheltuieli legate de cazarea funcționarilor în locurile de repartizare.

 Deciziile SEAE

8        Decizia HR DEC(2013) 013 a Înaltei Reprezentante a Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate din 17 decembrie 2013 privind indemnizația pentru condițiile de viață și indemnizația suplimentară prevăzute la articolul 10 din anexa X la statut (denumită în continuare „decizia din 17 decembrie 2013”) vizează statutul și RAA, în special acest articol 10, și precizează că aceasta a fost adoptată după consultarea Comitetului pentru personal. Potrivit unicului său considerent, decizia menționată vizează adoptarea unor directive interne privind printre altele indemnizația pentru condițiile de viață (denumită în continuare „ICV”).

9        Articolul 1 din decizia din 17 decembrie 2013 prevede că „[p]arametrii vizați la alineatul (1) al articolului 10 din anexa X la [s]tatut sunt evaluați de [autoritatea împuternicită să facă numiri], care se poate baza printre altele pe informații furnizate de surse de încredere cu caracter internațional, publice sau private, de statele membre, precum și de delegațiile Uniunii și de serviciile [i]nstituțiilor și ale organismelor Uniunii”.

10      Potrivit articolului 2 primul și al doilea paragraf din decizia din 17 decembrie 2013:

„După avizul Comitetelor pentru personal al SEAE și al Comisiei, [autoritatea învestită să facă numiri] stabilește procentajele din [ICV] referitoare la diferitele locuri de repartizare. Aceste procentaje se împart în opt categorii (0, 10, 15, 20, 25, 30, 35 și 40 %), în funcție de parametri […]

O indemnizație de această natură nu este acordată în cazul în care funcționarul este repartizat într‑o țară în care condițiile de viață pot fi considerate echivalente celor existente în mod obișnuit în Uniunea Europeană.”

11      Articolul 7 al doilea paragraf din decizia din 17 decembrie 2013 cuprinde o listă cu titlu ilustrativ a parametrilor care sunt luați în considerare printre altele pentru stabilirea ICV, care corespund parametrilor indicați la articolul 10 alineatul (1) al treilea paragraf din anexa X la statut. La al treilea‑al cincilea paragraf, acest articol prevede:

„Pentru fiecare parametru, [autoritatea împuternicită să facă numiri] stabilește gradul de dificultate printr‑un număr de puncte. Aceste date sunt transpuse într‑un tabel comparativ, rezultând o cotație finală care va reflecta la rândul său procentajul atribuit [ICV].

Metodologia utilizată face obiectul unor orientări adoptate de SEAE în acord cu serviciile responsabile ale Comisiei, după consultarea [g]rupului tehnic [ICV].

Grupul tehnic [ICV] este un grup ad‑hoc de natură consultativă care include membrii administrației și reprezentanții personalului SEAE, pe de o parte, și ai Comisiei, pe de altă parte. Reprezentanții personalului sunt numiți de comitetul pentru personal al instituției lor. Grupul tehnic [ICV] se pronunță sub formă de recomandări, la cererea [autorității împuternicite să facă numiri]. Acesta este consultat în special cu privire la deciziile prevăzute la articolul 2 alineatul (1) și alineatul (3).”

12      Articolul 12 primul paragraf din decizia din 17 decembrie 2013 precizează că dispozițiile acesteia se aplică prin analogie agenților temporari, precum și agenților contractuali.

13      În temeiul deciziei din 17 decembrie 2013, în special al articolelor 2 și 7 din aceasta, precum și al anexei X la statut, în special al articolelor 8 și 10 din acesta, după consultarea Comitetului pentru personal al SEAE și a Comitetului pentru personal al Comisiei, a fost adoptată Decizia EEAS DEC(2014) 049 a directorului general administrativ interimar al SEAE din 3 decembrie 2014 privind liniile directoare de stabilire a metodologiei de calculare, printre altele, a ICV (denumită în continuare „liniile directoare”).

14      Articolul 1 alineatul (1) din liniile directoare cuprinde o listă a parametrilor luați în considerare pentru stabilirea ICV, care corespund parametrilor indicați la articolul 10 alineatul (1) al treilea paragraf din anexa X la statut. Articolul 1 alineatele (2) și (3) din liniile directoare prevede:

„(2)      Fiecare dintre parametri trebuie evaluat și primește scorul următor:

–        1 când condițiile de viață sunt echivalente celor din Uniunea Europeană,

–        2 când condițiile de viață sunt mai degrabă dificile în comparație cu cele din Uniunea Europeană,

–        3 când condițiile de viață sunt dificile comparativ cu cele din Uniunea Europeană,

–        4 când condițiile de viață sunt foarte dificile comparativ cu cele din Uniunea Europeană,

–        5 când condițiile de viață sunt extrem de dificile comparativ cu cele din Uniunea Europeană.

(3)      Scorul total rezultat din această evaluare poate fi ajustat pe baza considerațiilor care figurează la [a]rticolul 3 [etapa] 3. Scorul total maxim atribuit unei țări va fi de 25 puncte. [ICV] se stabilește în conformitate cu următoarea scară:

–        […]

–        25 % pentru un punctaj de 12 sau 13 [puncte]

–        30 % pentru un punctaj de 14 sau 15 [puncte]

–        […]”

15      Articolul 2 alineatele (1) și (5) din liniile directoare are următorul cuprins:

„(1)      Mediul sanitar și spitalicesc

Scorul pentru [parametrul] «Mediul sanitar și spitalicesc» va fi stabilit pe baza «hărții sanitare» comparative întocmite de «International SOS» și, dacă este cazul, [pe baza] altor informații furnizate de surse de încredere cu caracter internațional, publice sau private.

«Harta sanitară» a «International SOS» atribuie o clasificare medicală țărilor, evaluând o gamă de factori, inclusiv standardul îngrijirilor medicale și dentare disponibile, accesul la medicamente pe bază de rețetă, prezența bolilor infecțioase grave și [existența] unor bariere culturale, lingvistice sau administrative, în conformitate cu o scară de cinci trepte între «risc scăzut» și «risc extrem».

[…]

(5)      Alte condiții [de viață] locale

Scorul pentru [parametrul] «Alte condiții de viață locale» va fi stabilit pe baza datelor comunicate de delegații ca răspuns la un chestionar și, dacă este cazul, [pe baza] altor informații furnizate de surse de încredere cu caracter internațional, publice sau private.

Datele care trebuie comunicate de delegații vor privi:

–        [c]ondițiile de aprovizionare;

–        [s]erviciile publice;

–        [i]nfrastructurile școlare pentru copiii personalului;

–        [p]osibilitățile de muncă pentru soți;

–        [a]ctivitățile sportive și culturale.”

16      Articolul 3 din liniile directoare, intitulat „Sistemul în trei etape”, prevede:

„Evaluarea țării va fi organizată în trei etape:

1.      Prima evaluare, pe țară, la nivel administrativ […]

2.      Evaluarea intermediară: [c]ontrolul primei evaluări pentru a verifica coerența regională și pentru a efectua comparația cu țările similare ([…] împreună cu serviciile SEAE și cu serviciile geografice ale Comisiei).

3.      Evaluarea finală și comparația cu datele statelor membre, cu consultarea Comitetului Director al Delegațiilor «EUDEL».

Etapa 1: Prima evaluare.

Serviciile administrative pregătesc o evaluare inițială pentru fiecare parametru, atribuind un scor de la 1 la 5 potrivit sistemului descris la articolul 2. Rezultatele sunt înscrise într‑un tabel comparativ și este întocmită o estimare a impactului bugetar.

Etapa 2: Verificarea evaluării pentru coerență regională și comparația cu țări similare.

Evaluarea regională ia în considerare similitudinile sau disparitățile regionale, factorii de izolare sau condițiile locale care sunt comparabile în regiune. Serviciile geografice vor evalua dacă rezultatele etapei 1 par adecvate din punct de vedere regional. În mod similar, în această etapă a procedurii vor fi verificate rezultatele țărilor comparabile (comparabile în ceea ce privește nivelul de dezvoltare[:] țări emergente, țări OCDE, mici teritorii sau insule).

Etapa a doua se va încheia cu întocmirea unui raport, inclusiv un rezumat al avizelor primite și o estimare a impactului bugetar.

Etapa 3: Evaluarea finală.

În cadrul evaluării finale, Comitetul Director al Delegațiilor «EUDEL» dispune de rezultate intermediare în urma etapei 1 și a etapei 2. În această etapă a procedurii, Comitetul Director al Delegațiilor «EUDEL» efectuează o analiză comparativă și întocmește o evaluarea finală în temeiul:

–        gradului de coerență între scorurile obținute și schemele de dificultăți comparabile stabilite de fiecare stat membru sau alte scheme de dificultăți comparabile, publice sau private;

–        unei verificări aprofundate a luării în considerare suficiente a obiectivelor de politică generală, a problemelor de recrutare și a altor elemente neincluse în parametrii clasici, cum ar fi situații de criză atipice (epidemie, crize etc.) în cadrul rezultatelor intermediare ale etapei 1 și ale etapei 2.

Evaluarea finală permite ajustarea scorurilor. Va fi întocmit un raport final, cu o descriere a procedurilor și a concluziilor, inclusiv o justificare a scorurilor care au fost ajustate și o estimare a impactului bugetar.”

17      Articolul 4 din liniile directoare prevede:

„În conformitate cu articolul 7 din [decizia din 17 decembrie 2013], grupul tehnic [ICV] trebuie să fie consultat.

[Autoritatea împuternicită să facă numiri] stabilește [ICV] aplicabilă diferitor locuri de repartizare.”

18      Articolul 5 din liniile directoare are următorul cuprins:

„În conformitate cu articolul 8 din anexa X la statut, [a]utoritatea împuternicită să facă numiri poate acorda un concediu de odihnă motivat de existența unor condiții de viață deosebit de dificile la locul de repartizare. Concediul de odihnă se acordă în conformitate cu scorul [prevăzut în vederea stabilirii] [ICV] și cu următoarea scară:

–        1 [zi] de concediu de odihnă pentru un scor mai mare de 13 [de puncte], dar mai mic sau egal cu 17 [puncte]

[…]”

 Situația de fapt

19      Reclamanții, domnul Ruben Alba Aguilera și celelalte persoane ale căror nume figurează în anexă, sunt funcționari sau agenți, temporari sau contractuali, ai Uniunii care erau repartizați în Etiopia atunci când a fost adoptată decizia menționată la punctul 20 de mai jos.

20      La 19 aprilie 2016, directorul general pentru buget și administrație al SEAE a adoptat decizia ADMIN(2016) 7 privind stabilirea ICV prevăzută la articolul 10 din anexa X la statut – Exercițiul 2016 [ADMIN(2016) 7] (denumită în continuare „decizia atacată”), prin care a fost revizuită rata ICV plătite agenților repartizați în țări terțe începând cu 1 ianuarie 2016. Prin intermediul acestei decizii, rata ICV aplicabile personalului Uniunii repartizat în Etiopia a fost redusă de la 30 % la 25 % din valoarea de referință.

21      În aceeași zi, directorul general pentru buget și administrație al SEAE a adoptat o decizie privind acordarea unui concediu de odihnă funcționarilor, agenților temporari și agenților contractuali repartizați în țări terțe. În conformitate cu articolul 5 din liniile directoare, reducerea ratei ICV aplicabile personalului Uniunii repartizat în Etiopia a determinat, pentru reclamanți, pierderea beneficiului concediului de odihnă.

22      Între 13 și 18 iulie 2016, reclamanții au introdus în mod individual, în temeiul articolului 90 alineatul (2) din statut, la autoritatea împuternicită să facă numiri (denumită în continuare „AIPN”) sau la autoritatea abilitată să încheie contractele de muncă (denumită în continuare „AAIC”), o reclamație împotriva deciziei atacate, prin care se contestă reducerea, începând cu 1 ianuarie 2016, a ratei ICV aplicabile personalului Uniunii repartizat în Etiopia.

23      La 9 noiembrie 2016, AIPN, printr‑o decizie unică, a respins reclamațiile reclamanților (denumită în continuare „decizia de respingere a reclamațiilor”).

 Procedura în fața Tribunalului și a Curții

24      Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 20 februarie 2017, reclamanții au introdus o acțiune având ca obiect anularea deciziei atacate în măsura în care aceasta reducea, începând cu 1 ianuarie 2016, rata ICV aplicabile personalului Uniunii repartizat în Etiopia de la 30 % la 25 % din valoarea de referință, obligarea SEAE la plata unei sume forfetare, care urma să fie stabilită ex aequo et bono de către Tribunal, pentru prejudiciul moral suferit și obligarea SEAE la plata cheltuielilor de judecată.

25      În susținerea concluziilor lor în anulare în fața Tribunalului, reclamanții au invocat trei motive. Primul motiv se întemeia pe încălcarea obligației de a adopta dispoziții generale de aplicare (denumite în continuare „DGA”) privind articolul 10 din anexa X la statut. Al doilea motiv se întemeia pe încălcarea articolului 10 din anexa X la statut, întrucât metoda utilizată de SEAE în liniile directoare pentru a stabili ICV într‑un loc de repartizare ținea seama de principiul coerenței regionale. În sfârșit, al treilea motiv se întemeia pe erori vădite de apreciere a parametrilor prevăzuți la articolul 10 alineatul (1) al treilea paragraf din anexa X la statut în ceea ce privește stabilirea ICV în discuție.

26      Prin Hotărârea din 13 aprilie 2018, Alba Aguilera și alții/SEAE (T‑119/17, denumită în continuare „hotărârea inițială”, EU:T:2018:183), Tribunalul a admis primul motiv invocat în fața sa și a anulat decizia atacată în măsura solicitată, fără să fi fost necesară examinarea celui de al doilea și a celui de al treilea motiv. În plus, acesta a respins concluziile în despăgubire care îi fuseseră prezentate și a obligat SEAE la plata cheltuielilor de judecată.

27      La 26 iunie 2018, SEAE a formulat recurs împotriva hotărârii inițiale în fața Curții. În recursul formulat, SEAE a vizat această hotărâre în măsura în care anula decizia atacată și, în consecință, o obliga la plata cheltuielilor de judecată. SEAE nu a vizat în recursul său motivele acestei hotărâri prin care Tribunalul a respins concluziile în despăgubire care i‑au fost prezentate. Astfel, întrucât reclamanții nu au formulat un recurs incident, considerațiile privind cererea de despăgubire din hotărârea inițială au dobândit autoritate de lucru judecat.

28      În susținerea acestui recurs, SEAE a invocat două motive, primul întemeiat pe o eroare de drept în interpretarea articolului 1 al treilea paragraf din anexa X la statut, în măsura în care obligația pe care o conține de a adopta DGA în conformitate cu articolul 110 din statut ar echivala cu o obligație de a adopta DGA pentru întreaga anexă, iar al doilea întemeiat pe o eroare de drept în interpretarea articolului 10 din anexa menționată, în sensul că aceasta ar constitui o dispoziție lipsită de claritate și de precizie într‑o asemenea măsură, încât s‑ar preta la o aplicare arbitrară care ar face necesară adoptarea DGA.

29      Prin Hotărârea din 26 februarie 2020, SEAE/Alba Aguilera și alții (C‑427/18 P, denumită în continuare „hotărârea pronunțată în recurs”, EU:C:2020:109), pe de o parte, Curtea a admis primul motiv invocat de SEAE și a considerat, astfel, că, prin faptul că a statuat că articolul 1 al treilea paragraf din anexa X la statut constituie o dispoziție care prevede o obligație expresă de a adopta DGA pentru întreaga anexă și deducând din aceasta că SEAE avea obligația de a adopta DGA privind articolul 10 din anexa menționată înainte de a putea adopta în mod legal decizia atacată, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept (hotărârea pronunțată în recurs, punctul 83).

30      Pe de altă parte, Curtea a considerat că al doilea motiv de recurs se întemeia pe o interpretare eronată a hotărârii inițiale și l‑a respins ca nefondat. În această privință, Curtea a apreciat că considerațiile Tribunalului din hotărârea inițială nu aveau legătură cu natura articolului 10 din anexa X la statut (hotărârea pronunțată în recurs, punctele 93 și 94).

31      Primul motiv de recurs fiind întemeiat, mai întâi, Curtea a anulat în parte hotărârea inițială. În continuare, în măsura în care, prin hotărârea inițială, Tribunalul a admis primul motiv invocat de reclamanți fără să fi examinat al doilea și al treilea motiv, Curtea a apreciat că litigiul nu era în stare de judecată și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului. În sfârșit, Curtea a dispus soluționarea odată cu fondul a cererilor privind cheltuielile de judecată.

 Procedura și concluziile părților în prezenta procedură după trimiterea spre rejudecare

32      Prin scrisoarea din 2 martie 2020, grefa Tribunalului, în conformitate cu articolul 217 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, a informat reclamanții că dispuneau de un termen de două luni, prelungit în mod invariabil pentru considerente de distanță cu zece zile, de la notificarea hotărârii pronunțate în recurs pentru a depune observații scrise cu privire la concluziile care trebuie să fie desprinse din hotărârea pronunțată în recurs pentru soluționarea litigiului.

33      SEAE și reclamanții au depus la grefa Tribunalului, la 6 mai 2020, observații scrise cu privire la concluziile care trebuie să fie desprinse din hotărârea pronunțată în recurs.

34      În cadrul măsurilor de organizare a procedurii prevăzute la articolul 89 alineatul (3) literele (a) și (d) din Regulamentul de procedură, la 30 septembrie 2020, Tribunalul a solicitat părților să răspundă la o serie de întrebări, iar SEAE să prezinte anumite documente. Părțile au răspuns la întrebări și au dat curs cererii de prezentare de documente în termenul stabilit.

35      Pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința care a avut loc la 11 noiembrie 2020.

36      Reclamanții solicită Tribunalului:

–        anularea deciziei atacate în măsura în care privește reducerea, începând cu 1 ianuarie 2016, a ICV plătite personalului Uniunii Europene repartizat în Etiopia;

–        obligarea SEAE la plata cheltuielilor de judecată.

37      SEAE solicită Tribunalului:

–        declararea acțiunii ca nefondată;

–        obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată aferente procedurii inițiale, procedurii de recurs și procedurii în urma trimiterii spre rejudecare.

 În drept

38      În susținerea acțiunii formulate, reclamanții invocă trei motive. Primul motiv este întemeiat pe încălcarea obligației de a adopta DGA privind articolul 10 din anexa X la statut. Al doilea motiv este întemeiat pe încălcarea articolului 10 din anexa X la statut, întrucât metoda utilizată de SEAE în liniile directoare pentru a stabili ICV într‑un loc de repartizare ține seama de principiul coerenței regionale. În sfârșit, al treilea motiv este întemeiat pe erori vădite de apreciere a parametrilor prevăzuți la articolul 10 alineatul (1) al treilea paragraf din anexa X la statut în ceea ce privește stabilirea ICV în discuție.

 Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea obligației de a adopta DGA privind articolul 10 din anexa X la statut

39      Cu titlu introductiv, trebuie amintit că instanța Uniunii poate aprecia, în funcție de împrejurările fiecărei cauze, dacă o bună administrare a justiției justifică respingerea pe fond a motivului fără a se pronunța în prealabil asupra admisibilității sale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 februarie 2002, Consiliul/Boehringer, C‑23/00 P, EU:C:2002:118, punctele 51 și 52, și Hotărârea din 5 aprilie 2017, Franța/Comisia, T‑344/15, EU:T:2017:250, punctul 92).

40      Tribunalul apreciază că, având în vedere împrejurările speței și pentru motive de economie a procedurii, este necesar să se examineze temeinicia prezentului motiv fără a se pronunța în prealabil asupra admisibilității sale, contestată de SEAE pentru motivul că argumentele invocate în susținerea sa nu ar fi fost prezentate decât după hotărârea pronunțată în recurs, întrucât acest motiv trebuie, în orice caz și pentru motivele prezentate în continuare, să fie respins pe fond.

41      Reclamanții susțin că articolul 10 din anexa X la statut se pretează la o aplicare arbitrară din cauza lipsei sale de claritate și de precizie, astfel încât adoptarea DGA ar fi obligatorie.

42      În primul rând, aceștia apreciază în esență că, în contextul evoluției legislative a articolului 10 din anexa X la statut, caracterul ilustrativ al listei de parametri care figurează la alineatul (1) al treilea paragraf al acestui articol, precum și faptul că AIPN sau AAIC dispun de o largă putere de apreciere pentru stabilirea ICV sunt împrejurări care impun adoptarea DGA. Mai precis, această largă putere de apreciere cuprinde, potrivit reclamanților, stabilirea metodei utilizate, parametrii care trebuie luați în considerare și valorile acestora, precum și coeficienții și procentajele aplicabile ICV.

43      În al doilea rând, reclamanții susțin în esență că faptul că articolul 10 alineatul (3) din anexa X la statut prevede că AIPN stabilește „dispozițiile detaliate pentru punerea în aplicare” a acestui articol nu se opune ca, pentru stabilirea ICV, aceste dispoziții să ia forma DGA.

44      În această privință, ei apreciază în esență că, întrucât articolul 10 din anexa X la statut prevede diferite tipuri de indemnizații sau prime a căror acordare face obiectul diferitor tipuri de decizii, adoptarea DGA nu ar fi necesară pentru ansamblul acestei dispoziții. Potrivit reclamanților, această împrejurare ar putea explica faptul că legiuitorul prevede obligația AIPN sau a AAIC de a adopta „dispoziții detaliate pentru punerea în aplicare”. În special, reclamanții arată că articolul 10 din anexa X la statut prevede, la alineatul (1) al cincilea paragraf, o primă suplimentară în cazul în care un funcționar a fost repartizat de mai multe ori într‑un loc considerat dificil sau foarte dificil și, la alineatul (2), o indemnizație suplimentară atunci când condițiile de viață de la locul de repartizare pun în pericol securitatea fizică a funcționarului. Potrivit reclamanților, spre deosebire de deciziile privind ICV, acordarea acestor prime suplimentare și a acestor indemnizații suplimentare face obiectul unor decizii individuale, care nu necesită adoptarea unor DGA.

45      În al treilea rând, reclamanții consideră că faptul că revizuirea anuală a ICV presupune consultarea Comitetului pentru personal nu împiedică adoptarea în prealabil de către AIPN sau AAIC a DGA privind această dispoziție, după obținerea avizului Comitetelor pentru personal și pentru Statutul funcționarilor. În plus, aceștia consideră că avizul Comitetului pentru Statutul funcționarilor este necesar pentru a garanta că criteriile potrivit cărora sunt determinate condițiile de viață existente în țări terțe sunt stabilite în mod abstract și independent de orice procedură care are ca obiect revizuirea valorii ICV, pentru a evita ca alegerea acestor criterii să fie influențată de un rezultat dorit eventual de administrație.

46      În sfârșit, în al patrulea rând, reclamanții susțin că adoptarea Deciziei ADMIN(2018) 35 a Înaltei Reprezentante a Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate din 20 decembrie 2018 de stabilire a deciziilor generale de aplicare privind indemnizația pentru condițiile de viață și indemnizația suplimentară prevăzute la articolul 10 din anexa X la statut (denumite în continuare „DGA din 2018”) tinde să confirme analiza lor. Astfel, aceștia apreciază în esență că, deși SEAE nu a considerat că este obligat să adopte DGA în temeiul articolului 1 al treilea paragraf din anexa X la statut, acesta a recunoscut, prin adoptarea în final a DGA din 2018, în mod implicit, dar necesar, că trebuie să facă acest lucru în măsura în care articolul 10 din anexa menționată se preta la o aplicare arbitrară.

47      SEAE contestă argumentele reclamanților.

48      Reiese din jurisprudență că, în lipsa unei clauze exprese, obligația de a adopta măsuri de aplicare supuse condițiilor formale de la articolul 110 din statut nu poate fi admisă decât cu titlu excepțional, și anume atunci când dispozițiile din statut sunt într‑o asemenea măsură lipsite de claritate și de precizie, încât nu se pretează la o aplicare lipsită de arbitrar (a se vedea Hotărârea din 17 martie 2016, Vanhalewyn/SEAE, T‑792/14 P, EU:T:2016:156, punctul 29 și jurisprudența citată).

49      Trebuie subliniat caracterul excepțional al obligației de a adopta măsuri de aplicare supuse condițiilor de formă prevăzute la articolul 110 din statut. În această privință, trebuie arătat că jurisprudența a admis existența unor lacune în statut care lasă să subziste în instituții o anumită libertate, aceasta fiind limitată de obligația de a asigura apărarea persoanei interesate în condiții echitabile (Hotărârea din 8 iulie 1965, Willame/Comisia, 110/63, EU:C:1965:71, p. 815).

50      Prin urmare, este necesar să se examineze în speță dacă articolul 10 din anexa X la statut este lipsit de claritate și de precizie într‑o asemenea măsură, încât nu se pretează la o aplicare lipsită de arbitrar.

51      În această privință, Tribunalul apreciază că trebuie să se înțeleagă că argumentele reclamanților vizează articolul 10 din anexa X la statut numai în măsura în care acesta reglementează ICV, iar nu în ceea ce privește prima suplimentară și indemnizația suplimentară prevăzute la alineatul (1) al cincilea paragraf și, respectiv, la alineatul (2).

52      În primul rând, trebuie arătat că parametrii prevăzuți la articolul 10 alineatul (1) al treilea paragraf din anexa X la statut, chiar dacă nu sunt limitativi, sunt clari și preciși. Astfel, mediul sanitar și spitalicesc, securitatea, clima și gradul de izolare constituie toate elemente concrete și suficient de obiective, astfel încât nu se pot preta la o aplicare arbitrară.

53      În ceea ce privește parametrul referitor la „alte condiții locale”, deși este, desigur, adevărat că nu a fost determinat în mod precis la articolul 10 alineatul (1) al treilea paragraf din anexa X la statut, totuși conținutul său este determinabil pentru motivul că acest parametru trebuie să servească la compararea condițiilor de viață din locurile de repartizare cu cele existente în mod obișnuit în Uniune.

54      Situația este aceeași în ceea ce privește caracterul ilustrativ al listei de parametri. Astfel, însăși finalitatea acestor parametri, care constă în compararea condițiilor de viață, implică faptul că aceștia sunt de natură să permită o asemenea comparație. Această împrejurare limitează opțiunile posibile și contribuie la evitarea unei aplicări arbitrare a parametrilor menționați.

55      În al doilea rând și astfel cum s‑a arătat în Concluziile avocatului general Szpunar prezentate în cauza SEAE/Alba Aguilera și alții (C‑427/18 P, EU:C:2019:866, punctul 69), articolul 10 alineatul (1) al treilea paragraf din anexa X la statut trebuie coroborat cu articolul 10 alineatul (3) din anexa X la statut, potrivit căruia AIPN „stabilește dispozițiile detaliate pentru punerea în aplicare a prezentului articol”. Astfel, dispozițiile detaliate pentru punerea în aplicare a acestui articol, în special a alineatului (1) al treilea și al patrulea paragraf, stabilite de AIPN, pot fi considerate norme abstracte și independente de procedură având ca obiect să stabilească, într‑un caz specific, dacă condițiile de viață existente într‑o țară prezintă o echivalență cu cele care sunt obișnuite în Uniune.

56      În sfârșit, în al treilea rând, trebuie amintit că stabilirea ICV este supusă unei evaluări anuale și, dacă este cazul, face obiectul unei revizuiri după obținerea avizului Comitetului pentru personal. Periodicitatea regulată a evaluărilor și implicarea reprezentanților personalului căruia îi este plătită ICV și care ar putea, prin urmare, să fie vizat de o revizuire a acesteia din urmă constituie de asemenea garanții care urmăresc să evite riscul de arbitrar în punerea în aplicare a articolului 10 din anexa X la statut.

57      Având în vedere cele ce precedă, Tribunalul apreciază că, având în vedere modul de redactare, finalitățile și garanțiile procedurale pe care le prevede pentru revizuirea ICV, într‑un cadru anual și după avizul Comitetului pentru personal, articolul 10 din anexa X la statut, în măsura în care reglementează ICV, nu impune adoptarea, cu titlu excepțional, a unor DGA în sensul jurisprudenței citate la punctul 48 de mai sus.

58      Această concluzie nu poate fi repusă în discuție de celelalte argumente ale reclamanților.

59      În această privință, trebuie arătat că, potrivit hotărârii pronunțate în recurs, din ultima evoluție legislativă a articolului 10 din anexa X și a articolului 110 din statut reiese cu claritate că, dacă legiuitorul Uniunii ar fi intenționat să impună adoptarea unor DGA, iar nu a unor dispoziții detaliate pentru punerea în aplicare a articolului 10 menționat atunci când a simplificat conținutul acestei dispoziții, el ar fi indicat acest lucru în mod expres (hotărârea pronunțată în recurs, punctul 81).

60      În plus, deși, astfel cum subliniază în mod întemeiat reclamanții, faptul că articolul 10 alineatul (3) din anexa X la statut impune adoptarea unor „dispoziții detaliate pentru punerea în aplicare” a acestei dispoziții nu interzice ca acestea să ia forma unor DGA în sensul articolului 110 din statut, această formă nu poate totuși să fie impusă decât în ipoteza în care ar trebui să se constate că una dintre dispozițiile anexei menționate este lipsită de claritate și de precizie într‑o asemenea măsură, încât nu se pretează la o aplicare lipsită de arbitrar. Or, astfel cum s‑a concluzionat la punctul 57 de mai sus, situația este diferită în ceea ce privește articolul 10 din anexa X la statut, în măsura în care acesta reglementează ICV.

61      Pe de altă parte, este necesar să se înlăture argumentul reclamanților potrivit căruia adoptarea DGA din 2018 ar confirma că articolul 10 din anexa X la statut se pretează la o aplicare arbitrară și necesită, așadar, adoptarea unor DGA. În această privință, din răspunsurile SEAE la întrebările adresate de Tribunal în ședință reiese că adoptarea DGA din 2018 urmărea conformarea cu jurisprudența Tribunalului, constantă până la acel moment, dar infirmată, după adoptarea DGA menționate, prin hotărârea pronunțată în recurs. Potrivit acestei jurisprudențe, dispozițiile articolului 1 al treilea paragraf din anexa X la statut erau considerate ca având o aplicabilitate generală, iar DGA a căror adoptare o prevede acesta priveau întreaga anexă X la statut (Hotărârea din 17 martie 2016, Vanhalewyn/SEAE, T‑792/14 P, EU:T:2016:156, punctul 25). În plus, trebuie arătat că niciunul dintre considerentele DGA din 2018 nu menționează o lipsă de claritate sau de precizie a articolului 10 din anexa X la statut, pe care DGA ar urma să o remedieze. În schimb, trimiterea făcută, în considerentul (4) al DGA din 2018, la „dispozițiile detaliate pentru punerea în aplicare” a articolului 10 menționat sugerează că SEAE ar fi putut decide, în lipsa oricărei obligații, că, în orice caz, astfel de „dispoziții detaliate pentru punerea în aplicare” luau forma unor DGA supuse cerințelor procedurale prevăzute la articolul 110 din statut (a se vedea în acest sens Concluziile avocatului general Szpunar prezentate în cauza SEAE/Alba Aguilera și alții, C‑427/18 P, EU:C:2019:866, punctul 53).

62      În sfârșit, trebuie de asemenea respins argumentul reclamanților potrivit căruia ar fi necesar avizul Comitetului pentru Statutul funcționarilor. Astfel, din ceea ce precedă reiese că, contrar celor susținute de reclamanți, instituirea unor norme abstracte și independente de procedură având ca obiect revizuirea valorii ICV nu necesită în mod obligatoriu avizul Comitetului pentru Statutul funcționarilor. Pe de altă parte, trebuie să se constate că DGA din 2018, care au făcut obiectul unei consultări a Comitetului pentru Statutul funcționarilor, prezintă în esență același conținut ca și decizia din 17 decembrie 2013 și liniile directoare.

63      Având în vedere ceea ce precedă, primul motiv trebuie respins, fără a fi necesară pronunțarea cu privire la admisibilitatea acestuia.

 Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 10 din anexa X la statut, întrucât metoda utilizată de SEAE în liniile directoare pentru a stabili ICV întrun loc de repartizare ține seama de principiul coerenței regionale

64      Reclamanții afirmă că, în conformitate cu articolul 10 din anexa X la statut, rata ICV ar trebui să reflecte mediul mai mult sau mai puțin dificil la care sunt expuși funcționarii și agenții repartizați într‑o țară terță ale căror condiții de viață nu sunt echivalente celor existente în mod obișnuit în Uniune.

65      Aceștia apreciază că, prin intermediul celei de a doua etape prevăzute la articolul 3 din liniile directoare, care constă în a verifica dacă scorurile obținute de fiecare delegație sunt coerente din punct de vedere regional, SEAE nu mai efectuează o evaluare a condițiilor de viață numai în funcție de locul de repartizare, ci în funcție de regiunea în care se situează delegația Uniunii. Procedând astfel, SEAE ar relativiza aprecierea parametrilor prevăzuți la articolul 10 din anexa X la statut și ar favoriza o analiză comparativă, arbitrară și subiectivă a diferitor locuri de repartizare situate în aceeași regiune. În plus, aceștia consideră că faptul că aplicarea principiului coerenței regionale intervine după evaluarea precisă a condițiilor de viață dintr‑un loc de repartizare ar fi de natură să denatureze aprecierea parametrilor prevăzuți la articolul 10 alineatul (1) al treilea paragraf din anexa X la statut.

66      SEAE contestă argumentele reclamanților.

67      Mai întâi, trebuie să se constate că în cererea introductivă reclamanții nu invocă în mod formal, în sensul articolului 277 TFUE, o excepție de nelegalitate împotriva articolului 3 din liniile directoare. Nu este mai puțin adevărat că însăși esența motivului lor urmărește să obțină anularea deciziei atacate pentru motivul că aceasta s‑ar întemeia pe articolul menționat, care, potrivit reclamanților, în măsura în care ține seama de principiul coerenței regionale, ar încălca articolul 10 din anexa X la statut.

68      În aceste condiții, este necesar, într‑o primă etapă, să se examineze admisibilitatea excepției de nelegalitate invocate de reclamanți și, în ipoteza în care aceasta ar fi admisibilă, într‑o a doua etapă, să se analizeze dacă excepția menționată este întemeiată.

69      Trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, articolul 277 TFUE este expresia unui principiu general care asigură oricărei părți dreptul de a contesta, în vederea obținerii anulării unei decizii care o privește în mod direct și individual, validitatea actelor instituționale anterioare, care, chiar dacă nu au forma unui regulament, constituie temeiul juridic al deciziei în litigiu, dacă această parte nu dispunea de dreptul de a introduce, în temeiul articolului 263 TFUE, o acțiune directă împotriva acestor acte, ale căror consecințe le suportă astfel fără a fi fost în măsură să solicite anularea lor (a se vedea Hotărârea din 25 aprilie 2013, Inuit Tapiriit Kanatami și alții/Comisia, T‑526/10, EU:T:2013:215, punctul 24 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 28 februarie 2018, Paulini/BCE, T‑764/16, nepublicată, EU:T:2018:101, punctul 28 și jurisprudența citată).

70      În plus, dintr‑o jurisprudență consacrată rezultă că, întrucât scopul articolului 277 TFUE este de a permite unei părți să conteste aplicabilitatea unui anumit act cu caracter general numai dacă acest lucru este util unei acțiuni oarecare, actul general a cărui nelegalitate este invocată trebuie să fie aplicabil, direct sau indirect, în cauza ce face obiectul acțiunii și trebuie să existe o legătură juridică directă între decizia individuală atacată și actul general în discuție (a se vedea Hotărârea din 19 iunie 2015, Italia/Comisia, T‑358/11, EU:T:2015:394, punctul 181 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 28 februarie 2018, Paulini/BCE, T‑764/16, nepublicată, EU:T:2018:101, punctul 29 și jurisprudența citată).

71      Mai precis, excepția de nelegalitate trebuie îndreptată împotriva dispozițiilor actului general care au incidență asupra soluționării litigiului și care prezintă o legătură juridică directă cu acesta din urmă (Hotărârea din 19 iunie 2015, Italia/Comisia, T‑358/11, EU:T:2015:394, punctul 181; a se vedea de asemenea în acest sens Ordonanța din 29 august 2013, Iran Liquefied Natural Gas/Consiliul, T‑5/13 R, nepublicată, EU:T:2013:395, punctul 32).

72      Tot potrivit unei jurisprudențe constante, existența unei astfel de legături se poate deduce din constatarea faptului că decizia individuală atacată se întemeiază în esență pe o dispoziție a actului a cărui legalitate este contestată, chiar dacă aceasta din urmă nu constituia în mod formal temeiul juridic al deciziei respective (a se vedea Hotărârea din 28 februarie 2018, Paulini/BCE, T‑764/16, nepublicată, EU:T:2018:101, punctul 30 și jurisprudența citată).

73      Pe de altă parte, Tribunalul a statuat că liniile directoare, deși nu constituie temeiul juridic al actului atacat, pot fi contestate pe calea excepției de nelegalitate dacă au servit la adoptarea acestui act (a se vedea Hotărârea din 28 februarie 2018, Paulini/BCE, T‑764/16, nepublicată, EU:T:2018:101, punctul 31 și jurisprudența citată).

74      În sfârșit, rezultă din jurisprudență că un act cu aplicabilitate generală în sensul articolului 277 TFUE este un act care se aplică unor situații determinate în mod obiectiv și care își produce efectele juridice în privința unor categorii de persoane avute în vedere în mod abstract (a se vedea Hotărârea din 28 februarie 2018, Paulini/BCE, T‑764/16, nepublicată, EU:T:2018:101, punctul 32 și jurisprudența citată).

75      În speță, liniile directoare sunt un act cu aplicabilitate generală, întrucât se aplică unei categorii de persoane avute în vedere în mod abstract, și anume funcționarii și agenții Uniunii, atunci când aceștia se află într‑o situație determinată obiectiv, și anume atunci când sunt repartizați în țări terțe.

76      Având în vedere jurisprudența citată la punctele 70 și 71 de mai sus, trebuie analizat dacă există o legătură între, pe de o parte, dispoziția din actul general în discuție, în speță articolul 3 din liniile directoare, în măsura în care ține seama de principiul coerenței regionale, și, pe de altă parte, decizia atacată.

77      În această privință, trebuie arătat că, într‑o notă a AIPN din 7 aprilie 2016 adresată șefilor delegațiilor Uniunii în Etiopia (denumită în continuare „nota din 7 aprilie 2016”), se afirmă următoarele:

„[…] pe baza [liniilor directoare], o verificare suplimentară a evaluării globale ar trebui să țină seama de [principiul] coerenței regionale și de rezultatele țărilor comparabile, precum și de alte elemente pertinente. În consecință, recomandările finale au ținut seama de aceste considerații, inclusiv de avizul dat de serviciile geografice […] ale SEAE și ale Comisiei.”

78      Pe de altă parte, AIPN, în decizia de respingere a reclamațiilor, afirmă că „ușoara scădere a scorului pentru [parametrul alte condiții locale] este legată și de calitatea serviciilor publice în Etiopia, care, în conformitate cu informațiile furnizate de delegația U[niunii] și având în vedere [principiul] coerenței regionale, pare să fi fost [subestimată]”.

79      Astfel, din ceea ce precedă reiese că există o legătură între, pe de o parte, dispoziția din actul general în discuție, în speță articolul 3 din liniile directoare, în măsura în care ține seama de principiul coerenței regionale, și, pe de altă parte, decizia atacată. De altfel, această împrejurare nu este contestată de SEAE.

80      Prin urmare, trebuie să se considere că excepția de nelegalitate invocată de reclamanți este admisibilă și să fie examinată pe fond.

81      Mai întâi, trebuie subliniat că, potrivit unei jurisprudențe consacrate, instituțiile dispun de o largă putere de apreciere în ceea ce privește factorii și elementele care trebuie luate în considerare pentru adaptarea remunerațiilor funcționarilor (a se vedea Hotărârea din 25 septembrie 2002, Ajour și alții/Comisia, T‑201/00 și T‑384/00, EU:T:2002:224, punctul 47 și jurisprudența citată).

82      În speță, trebuie să se considere că ICV face parte din remunerația funcționarilor și a agenților repartizați în țări terțe. Astfel, conform articolului 62 din statut, remunerația funcționarilor cuprinde un salariu de bază, alocații și indemnizații. Potrivit articolului 1b litera (a) din statut, în lipsa unor dispoziții contrare, SEAE este asimilat, în scopul punerii în aplicare a statutului, instituțiilor Uniunii. Întrucât anexa X la statut nu prevede o dispoziție contrară în privința elementelor cuprinse în noțiunea de remunerație, trebuie să se considere că ICV face parte din remunerația funcționarilor și a agenților repartizați în țări terțe.

83      În continuare, trebuie să se constate că articolul 10 din anexa X la statut, în versiunea aplicabilă litigiului, rezultă din modificările operate de Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1023/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 octombrie 2013 de modificare a statutului și a RAA (JO 2013, L 287, p. 15). În ceea ce privește motivele care au justificat aceste modificări, considerentul (27) al Regulamentului nr. 1023/2013 enunță că „[e]ste de dorit ca condițiile de lucru ale personalului angajat în țări terțe să fie modernizate, eficientizându‑le sub aspectul costurilor și generând, în același timp, economii în această direcție” și că „ar trebui prevăzută posibilitatea de a include o gamă mai largă de parametri pentru stabilirea [ICV], fără să fie afectat obiectivul global de a genera economii de costuri”.

84      În acest scop, articolul 10 din anexa X la statut, în versiunea care rezultă din Regulamentul (Euratom, CECO, CEE) nr. 3019/87 al Consiliului din 5 octombrie 1987 de stabilire a unor dispoziții speciale și derogatorii aplicabile funcționarilor Comunităților Europene repartizați într‑o țară terță (JO 1987, L 286, p. 3), a fost simplificat. În esență, lista parametrilor care trebuie luați în considerare pentru stabilirea ICV a devenit ilustrativă, au fost înlăturate precizările referitoare la coeficienți, la valorile acestor parametri și la procentele din suma de referință, iar alineatul (3), potrivit căruia AIPN stabilește dispozițiile detaliate pentru punerea în aplicare a acestui articol, a fost adăugat (hotărârea pronunțată în recurs, punctul 79).

85      Rezultă că intenția legiuitorului Uniunii a fost de a lăsa AIPN o anumită marjă de apreciere pentru a ține seama de factorii și de elementele legate de scopuri mai generale, precum, de exemplu, dar nu numai, de a asigura obiectivul general care constă în a genera economii, în măsura în care finalitatea ICV, care este aceea de a compensa, prin acordarea unei indemnizații, condițiile de viață mai dificile în locul de repartizare a funcționarului decât cele existente în mod obișnuit în Uniune, este respectată.

86      În această privință, trebuie arătat că, în conformitate cu articolul 3 din liniile directoare, pe lângă principiul coerenței regionale, AIPN ține seama, pe de o parte, de alți factori și de alte elemente care nu sunt strict legate de scopurile comparării condițiilor de viață din locurile de repartizare în țări terțe cu cele existente în mod obișnuit în Uniune, și anume impactul bugetar, nivelul de coerență cu scheme de dificultăți comparabile stabilite de fiecare stat membru, precum și cu alte scheme de dificultăți comparabile, publice sau private, obiectivele de politică generală și, în sfârșit, problemele de recrutare, precum și, pe de altă parte, alte elemente neincluse în parametrii clasici, cum ar fi situații de criză atipice (epidemie, crize etc.). Or, reclamanții nu contestă aplicarea acestor factori și a acestor elemente.

87      În plus, trebuie arătat că principiul coerenței regionale urmărește, în conformitate cu finalitatea ICV, să asigure obiectivitatea comparării condițiilor de viață din locurile de repartizare cu cele existente în Uniune. Astfel, aplicarea acestui principiu urmărește să garanteze că sunt evaluate în mod similar condiții similare existente în două țări situate în aceeași regiune.

88      Având în vedere cele de mai sus și ținând seama de marja largă de apreciere a AIPN în ceea ce privește factorii și elementele care trebuie luate în considerare pentru adaptarea remunerațiilor funcționarilor, Tribunalul apreciază că articolul 3 din liniile directoare, în măsura în care ține seama de principiul coerenței regionale, nu încalcă articolul 10 din anexa X la statut și, prin urmare, nu poate fi considerat nelegal.

89      Această concluzie nu poate fi repusă în discuție de celelalte argumente ale reclamanților.

90      În această privință, trebuie arătat, asemenea SEAE, că aplicarea principiului coerenței regionale nu se opune faptului că examinarea condițiilor de viață din locurile de repartizare se realizează în comparație cu cele existente în mod obișnuit în Uniune și nu este incompatibilă cu o asemenea examinare. Astfel, în cadrul aplicării acestui principiu, serviciile geografice ale SEAE se limitează să verifice dacă rezultatele obținute în urma acestei examinări sunt adecvate, ținând seama de împrejurări comparabile din locurile de repartizare situate în aceeași regiune.

91      Astfel, aplicarea principiului coerenței regionale are ca scop să verifice și, dacă este cazul, să corecteze, nu numai în scădere, ci și în creștere, examinarea condițiilor de viață din locurile de repartizare, iar nu să denatureze rezultatele examinării menționate. În acest sens, aplicarea principiului menționat mai sus nu poate, în principiu, să conducă la o modificare substanțială a rezultatelor obținute cu ocazia examinării condițiilor de viață din locurile de repartizare. În această privință, trebuie să se constate că în speță, pe o scară de opt grade în ceea ce privește dificultățile condițiilor de viață, Etiopia a scăzut doar cu un grad ca urmare a aplicării principiului coerenței regionale.

92      În plus, argumentul invocat de reclamanți potrivit căruia faptul că aplicarea principiului coerenței regionale intervine după examinarea condițiilor de viață dintr‑un loc de repartizare ar fi de natură să denatureze aprecierea parametrilor prevăzuți la articolul 10 alineatul (1) din anexa X la statut trebuie înlăturat. Astfel, întrucât obiectivul este compararea scorurilor atribuite locurilor de repartizare și, dacă este cazul, adaptarea acestora în cadrul celei de a treia etape prevăzute la articolul 3 din liniile directoare, aplicarea principiului menționat trebuie să intervină în mod necesar după o primă examinare a condițiilor de viață.

93      În sfârșit, trebuie respins argumentul reclamanților întemeiat pe faptul că aplicarea principiului coerenței regionale ar conduce la o analiză sau la o soluție arbitrară și subiectivă. Astfel, după cum rezultă din examinarea primului motiv, legiuitorul Uniunii a prevăzut mai multe măsuri care să permită înlăturarea riscului de arbitrar în cadrul punerii în aplicare a articolului 10 alineatul (1) al treilea și al patrulea paragraf din anexa X la statut (a se vedea în acest sens Concluziile avocatului general Szpunar prezentate în cauza SEAE/Alba Aguilera și alții, C‑427/18 P, EU:C:2019:866, punctul 69).

94      În consecință, al doilea motiv trebuie respins.

 Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe erori vădite de apreciere

95      Reclamanții susțin că decizia atacată este afectată de mai multe erori vădite de apreciere, referitoare în special la aprecierea parametrilor privind „mediul sanitar și spitalicesc” și „alte condiții locale” prevăzuți la articolul 10 alineatul (1) al treilea paragraf din anexa X la statut. Reclamanții susțin că aceste erori vădite de apreciere decurg de asemenea din faptul că numai SEAE ar fi considerat că condițiile de viață din Etiopia s‑ar fi îmbunătățit între anii 2014 și 2016, în timp ce mai multe state membre ar fi considerat că acestea au rămas neschimbate, iar un stat membru ar fi constatat chiar o deteriorare a acestora.

96      În primul rând, în ceea ce privește parametrul referitor la „mediul sanitar și spitalicesc”, reclamanții arată că Etiopiei i‑ar fi fost atribuit un scor de 4 din 5, clasificată ca fiind o „țară cu risc medical ridicat” în conformitate cu harta sanitară comparativă întocmită de International SOS. Or, țări precum Madagascar, Uganda, Zambia, Zimbabwe sau Comore, clasificate de asemenea ca fiind „țări cu risc medical ridicat” de organizația menționată, ar fi primit scorul de 5 din 5. Reclamanții critică SEAE pentru faptul că nu a furnizat nicio motivație care să permită justificarea acestei diferențe de tratament, care ar apărea, prin urmare, pur arbitrară.

97      În al doilea rând, în ceea ce privește parametrul referitor la „alte condiții locale”, reclamanții susțin că răspunsurile lor la chestionarele completate în anii 2014 și 2015 nu au fost suficient luate în considerare de SEAE. Acesta din urmă s‑ar fi limitat să constate că celelalte condiții locale din alte locuri de repartizare ar fi mai dificile decât în Etiopia, constatare care nu ar fi susținută de niciun element de natură să permită reclamanților sau Tribunalului să verifice temeinicia acestora.

98      Reclamanții susțin că „[celel]alte condiții locale” din Etiopia nu s‑au îmbunătățit în anul 2015 și nu sunt doar „mai degrabă dificile” în raport cu cele existente în Uniune.

99      În această privință, în primul rând, în ceea ce privește condițiile de aprovizionare, reclamanții arată că situația rămâne critică, ținând seama de normele stricte în materia importului de produse, în special alimentare, într‑o țară în care economia este controlată în întregime de stat. În al doilea rând, în ceea ce privește calitatea serviciilor publice, reclamanții arată că situația rămâne de asemenea critică. În această privință, reclamanții subliniază că accesul la internet este incert, întrerupt frecvent și foarte costisitor, că întreruperile de curent sunt cotidiene, că accesul la apa potabilă este complicat, că răspândirea bolilor precum holera este frecventă, că nu există niciun serviciu public de transport securizat și că colectarea deșeurilor se efectuează în mod foarte neregulat. În al treilea rând, aceștia precizează că posibilitățile de muncă pentru soți sunt inexistente, întrucât o reglementare etiopiană ar interzice recrutarea acestora. În al patrulea rând, reclamanții invocă o deteriorare a calității activităților sportive și culturale din cauza riscurilor de securitate începând cu anul 2014. În al cincilea rând, aceștia afirmă că calitatea unităților școlare a rămas neschimbată din 2014. În sfârșit, în al șaselea rând, reclamanții susțin că faptul că Etiopia nu a ratificat Convenția de la Viena privind relațiile consulare din 24 aprilie 1963 ar trebui luat în considerare pentru a stabili dificultatea condițiilor de viață la care sunt expuși funcționarii și agenții Uniunii care sunt repartizați acolo.

100    În al treilea rând, în ceea ce privește datele comunicate de statele membre, care trebuie luate în considerare de SEAE în cadrul celei de a treia etape prevăzute la articolul 3 din liniile directoare, reclamanții susțin că numai SEAE a considerat că condițiile de viață din Etiopia s‑ar fi îmbunătățit între anii 2014 și 2016. Astfel, ei afirmă că această apreciere este în mod vădit contrazisă de datele menționate, din moment ce Regatul Belgiei, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Irlanda, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Republica Italiană, Republica Polonă, Republica Finlanda, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și Statele Unite ale Americii ar fi considerat că condițiile de viață din Etiopia au rămas neschimbate. În ceea ce privește Republica Austria, aceasta ar fi constatat o deteriorare a condițiilor de viață.

101    SEAE contestă argumentele reclamanților.

 Considerații introductive

102    Trebuie amintit mai întâi că, potrivit unei jurisprudențe constante, în domeniile în care legiuitorul Uniunii dispune de o largă putere de apreciere, controlul legalității exercitat de instanța Uniunii se limitează la controlul regularității procedurii, al exactității materiale a faptelor, precum și al absenței unei erori vădite de apreciere sau a unui abuz de putere (Hotărârea din 15 mai 1997, N/Comisia, T‑273/94, EU:T:1997:71, punctul 125, Hotărârea din 16 iulie 1998, Y/Parlamentul, T‑144/96, EU:T:1998:173, punctul 34, și Hotărârea din 14 mai 2002, Antas de Campos/Parlamentul, T‑194/00, EU:T:2002:119, punctul 37).

103    În cazurile în care o instituție dispune de o largă putere de apreciere, controlul respectării garanțiilor conferite de ordinea juridică a Uniunii în cadrul procedurilor administrative prezintă o importanță fundamentală. Printre aceste garanții figurează în special obligația instituției competente de a examina, cu atenție și cu imparțialitate, toate elementele relevante ale cauzei și aceea de a‑și motiva decizia în mod suficient (Hotărârea din 21 noiembrie 1991, Technische Universität München, C‑269/90, EU:C:1991:438, punctul 14, Hotărârea din 7 mai 1992, Pesquerias De Bermeo și Naviera Laida/Comisia, C‑258/90 și C‑259/90, EU:C:1992:199, punctul 26, și Hotărârea din 8 septembrie 2009, ETF/Landgren, T‑404/06 P, EU:T:2009:313, punctul 163).

104    Pe de altă parte, reiese din jurisprudență că, pentru a stabili că o instituție a săvârșit o eroare vădită în aprecierea unor fapte complexe de natură să justifice anularea unui act, elementele de probă prezentate de reclamant trebuie să fie suficiente pentru face neplauzibile aprecierile faptelor reținute în acest act. Sub rezerva acestei examinări a caracterului plauzibil, nu este de competența Tribunalului să substituie prin aprecierea sa în ceea ce privește anumite fapte complexe aprecierea emitentului acestei decizii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 februarie 2015, Spania/Comisia, T‑204/11, EU:T:2015:91, punctul 32 și jurisprudența citată).

105    În plus, jurisprudența este constantă în sensul că, pe de o parte, un act administrativ se bucură de prezumția de legalitate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 iulie 2000, Griesel/Consiliul, T‑157/99, EU:T:2000:192, punctul 25 și jurisprudența citată) și că, pe de altă parte, sarcina probei revine, în principiu, celui care formulează o afirmație, astfel încât revine reclamanților sarcina de a prezenta cel puțin indicii suficient de precise, de obiective și de concordante de natură să susțină veridicitatea sau probabilitatea faptelor invocate în susținerea pretenției lor (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 martie 2001, Connolly/Comisia, C‑274/99 P, EU:C:2001:127, punctul 113).

106    Argumentele invocate de reclamanți în susținerea celui de al treilea motiv, întemeiat pe erori vădite de apreciere, trebuie analizate în lumina acestor principii jurisprudențiale.

107    În speță, din dosar reiese că scorul total rezultat din evaluarea Etiopiei pentru anul 2015 era de 15 puncte. Întrucât acest scor era superior pragului de 14 de puncte impus la articolul 1 alineatul (3) din liniile directoare pentru stabilirea ratei ICV la 30 % din valoarea de referință, personalul Uniunii repartizat în Etiopia a putut beneficia de plata ICV la această rată.

108    În urma evaluării anuale pentru stabilirea ratei ICV aplicabile de la 1 ianuarie 2016, în conformitate cu sistemul în trei etape prevăzut la articolul 3 din liniile directoare, scorul atribuit Etiopiei a fost stabilit la 13 puncte, care trece sub pragul de 14 puncte, scor căruia îi corespunde, conform articolului 1 alineatul (3) din liniile directoare menționate, o rată a ICV de 25 % din valoarea de referință.

109    În special, reducerea cu două puncte a scorului atribuit Etiopiei pentru anul 2016 corespunde unei reduceri a scorurilor atribuite parametrilor „mediul spitalicesc și sanitar” și „alte condiții locale”, diminuate fiecare cu un punct în raport cu anul 2015 (trecând de la 5 la 4 puncte pentru primul și de la 3 la 2 puncte pentru cel de al doilea). Conform articolului 1 alineatul (2) din liniile directoare, această reducere înseamnă că „mediul spitalicesc și sanitar”, considerat inițial ca fiind „extrem de dificil” comparat cu cel obișnuit în Uniune, este considerat în prezent ca fiind „foarte dificil”. În ceea ce privește „alte condiții locale”, considerate inițial ca fiind „dificile”, acestea sunt considerate în prezent ca fiind „mai degrabă dificile”.

 Cu privire la parametrul „mediul sanitar și spitalicesc”

110    Trebuie amintit că, în conformitate cu articolul 2 alineatul (1) din liniile directoare, scorul pentru parametrul „mediul sanitar și spitalicesc” trebuie atribuit pe baza hărții sanitare comparative întocmite de International SOS și, dacă este cazul, pe baza altor informații furnizate de surse de încredere cu caracter internațional, publice sau private.

111    Din dosar reiese că Etiopia a fost clasificată drept o „țară cu risc medical ridicat” în harta sanitară comparativă stabilită de International SOS în decembrie 2015. În plus, potrivit SEAE, această clasificare a fost confirmată de Falck Global Assistance, societate însărcinată cu evacuările medicale în numele SEAE. În ședință, SEAE a afirmat că locurilor de repartizare situate în „țări cu risc medical ridicat” li se atribuie un scor de 4 sau de 5 puncte.

112    Pe de altă parte, AIPN arată, în nota din 7 aprilie 2016, că „scorul de 5 [puncte] ([pe] o scară de la 1 la 5 [puncte]) pentru parametrul [«mediul sanitar și spitalicesc»] este rezervat pentru țări foarte periculoase, precum Sudanul de Sud, Republica Centrafricană sau Somalia, unde expunerea potențială la riscuri pentru sănătate este considerată mai severă”.

113    În plus, AIPN precizează următoarele în decizia de respingere a reclamațiilor:

„[T]rebuie să se admită că în aceeași regiune există țări în care expunerea potențială la riscuri pentru sănătate este chiar mai severă. Aceste țări au obținut scorul cel mai ridicat la parametrul [«mediul sanitar și spitalicesc»] pentru anul 2016: Madagascar, Uganda, Zambia, Zimbabwe, Comore, Eritreea, Somalia, Sudan și Sudanul de Sud […]”

114    Tribunalul apreciază că, desigur, faptul că Etiopia este singura „țară cu risc medical ridicat” care figurează pe harta sanitară comparativă întocmită de International SOS în decembrie 2015 căreia i s‑a atribuit un scor de 4 puncte, iar nu de 5 puncte poate suscita anumite îndoieli cu privire la aprecierea efectuată de AIPN. Totuși, acestea nu pot fi de natură să conducă la concluzia că SEAE a depășit limitele care încadrează marja de apreciere pe care legiuitorul a intenționat să i‑o acorde pentru stabilirea ICV.

115    Astfel, articolul 2 alineatul (1) din liniile directoare prevede că scorul pentru parametrul „mediul sanitar și spitalicesc” este determinat pe baza hărții sanitare comparative întocmite de International SOS, însă acest articol nu impune o corespondență între nivelurile scării utilizate de harta menționată și scorul care trebuie atribuit pentru acest parametru. Astfel, decizia SEAE de a atribui Etiopiei un scor de 4 puncte nu contravine acestei dispoziții.

116    În plus, SEAE a recurs la informația furnizată de Falck Global Assistance pentru a confirma evaluarea parametrului „mediul sanitar și spitalicesc” din Etiopia care trebuia dedusă din harta sanitară comparativă întocmită de International SOS.

117    Pe de altă parte, examinarea nivelului de dificultate a mediului sanitar și spitalicesc dintr‑un anumit loc de repartizare se dovedește a fi o operațiune complexă, care necesită evaluarea unei game largi de factori, precum printre altele standardul îngrijirilor medicale și dentare disponibile, accesul la medicamente pe bază de rețetă, prezența bolilor infecțioase grave și existența unor bariere culturale, lingvistice sau administrative.

118    În sfârșit, trebuie arătat, astfel cum subliniază în mod întemeiat SEAE, că nici grupul tehnic ICV, nici Comitetul EUDEL nu au emis un aviz negativ cu privire la diminuarea ICV pentru Etiopia începând cu 1 ianuarie 2016.

119    Pe de altă parte, reclamanții au susținut în ședință că informațiile furnizate de Falck Global Assistance nu erau fiabile, având în vedere că de pe site‑ul internet al societății menționate rezulta că aceasta nu opera în Etiopia. Trebuie arătat că, deși acest argument a fost invocat de reclamanți în reclamațiile lor, prezentate în anexa la cererea introductivă, el nu a fost invocat în cuprinsul acesteia din urmă.

120    În această privință, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, anexele la înscrisurile părților nu pot fi luate în considerare decât în măsura în care susțin sau completează motivele sau argumentele invocate expres de reclamanți în cuprinsul înscrisurilor lor. Astfel, nu intră în competența Tribunalului să caute și să identifice în anexe motivele și argumentele care ar putea fi considerate temei al acțiunii, anexele având o funcție pur probatorie și auxiliară (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 iunie 2020, Sammut/Parlamentul, T‑608/18, EU:T:2020:249, punctul 25 și jurisprudența citată).

121    În plus, în conformitate cu articolul 84 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, invocarea de motive sau argumente noi este interzisă, cu excepția cazului în care aceste motive sau argumente se bazează pe elemente de fapt și de drept care au apărut în cursul procedurii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 iulie 2015, Dennekamp/Parlamentul, T‑115/13, EU:T:2015:497, punctul 80) sau în care acestea constituie completarea unui motiv enunțat anterior, direct sau indirect, în cererea de sesizare a instanței și care prezintă o legătură strânsă cu acesta (a se vedea Hotărârea din 29 noiembrie 2012, Thesing și Bloomberg Finance/BCE, T‑590/10, nepublicată, EU:T:2012:635, punctul 24 și jurisprudența citată).

122    Or, în speță este vorba despre un argument nou invocat în cursul ședinței și care nu a fost prezentat în stadiul cererii introductive, deși se întemeiază pe elemente de fapt care erau deja cunoscute de reclamanți la depunerea înscrisului menționat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 22 noiembrie 2017, von Blumenthal și alții/BEI, T‑558/16, nepublicată, EU:T:2017:827, punctul 50). Acest argument nu constituie nici completarea unui motiv enunțat anterior, direct sau implicit, în cererea introductivă cu care ar prezenta o legătură strânsă. Prin urmare, acesta trebuie respins ca inadmisibil.

123    În orice caz, informațiile furnizate de Falck Global Assistance nu pot fi considerate lipsite de fiabilitate pentru simplul motiv că această societate nu operează în Etiopia.

124    În aceste împrejurări, trebuie să se concluzioneze, având în vedere cele de mai sus, că din dosar nu reiese că SEAE ar fi săvârșit o eroare vădită de apreciere în ceea ce privește evaluarea parametrului „mediul sanitar și spitalicesc”. Mai precis, elementele din dosar nu permit Tribunalului să considere neplauzibilă evaluarea efectuată de SEAE potrivit căreia mediul sanitar și spitalicesc în Etiopia este „foarte dificil”, în timp ce cel din Madagascar, Uganda, Zambia, Zimbabwe și Comore printre altele este „extrem de dificil”.

 Cu privire la parametrul „alte condiții locale”

125    Trebuie amintit, astfel cum s‑a arătat la punctul 109 de mai sus, că scorul atribuit Etiopiei pentru parametrul „alte condiții locale” a fost redus cu un punct, trecând de la 3 puncte pentru anul 2015 la 2 puncte pentru anul 2016. Aceasta înseamnă că „[celel]alte condiții locale”, considerate inițial ca fiind „dificile”, sunt considerate în prezent „mai degrabă dificile”.

126    Trebuie amintit de asemenea că, în conformitate cu articolul 2 alineatul (5) din liniile directoare, scorul pentru parametrul „alte condiții locale” se stabilește pe baza datelor comunicate de delegații ca răspuns la un chestionar și, dacă este cazul, pe baza altor informații furnizate de surse de încredere cu caracter internațional, publice sau private. În special, datele care trebuie comunicate de delegații privesc cinci criterii, și anume „condițiile de aprovizionare”, „serviciile publice”, „infrastructurile școlare pentru copiii personalului”, „posibilitățile de lucru pentru soți” și „activitățile sportive și culturale”.

127    În ceea ce privește sistemul instituit pentru a atribui scoruri celor cinci criterii incluse în parametrul „alte condiții locale” și, prin aceasta, parametrului menționat, din foaia de evaluare elaborată de SEAE pornind de la datele comunicate de delegațiile Uniunii în Etiopia reiese că un total maxim de 54 de puncte poate fi atribuit tuturor celor cinci criterii. O legendă care figurează pe această foaie de evaluare stabilește corespondențele dintre, pe de o parte, scorurile, de la 0 la 54 puncte, repartizate în cinci tranșe, care pot fi atribuite tuturor celor cinci criterii și, pe de altă parte, scorul, de la 1 la 5 puncte, corespunzător fiecărei tranșe, care trebuie atribuit parametrului „alte condiții locale”. Din această legendă reiese că un scor cuprins între 11 și 21 de puncte pentru toate cele cinci criterii corespunde unui scor de 2 puncte pentru parametrul „alte condiții locale”, în timp ce un scor cuprins între 22 și 29 de puncte pentru toate cele cinci criterii corespunde unui scor de 3 puncte pentru parametrul menționat.

128    În speță, din totalul maxim de 54 de puncte care puteau fi atribuite tuturor celor cinci criterii, scorul pentru anul 2015 a fost de 24 de puncte, în timp ce pentru anul 2016 a fost de 20 de puncte. Această diferență de patru puncte corespunde unei reduceri a scorurilor atribuite criteriilor „servicii publice” și „posibilități de muncă pentru soți”, care au trecut de la 5 la 2 puncte pentru primul și de la 3 la 2 puncte pentru cel de al doilea. Scorurile atribuite celorlalte trei criterii au rămas neschimbate.

129    Cu toate acestea, SEAE afirmă, fără a fi contrazis de reclamanți cu privire la acest aspect, că criteriul care a condus în mod real la o modificare a scorului atribuit parametrului „alte condiții locale” este cel privind „serviciile publice”. Astfel, din foaia de evaluare prezentată de SEAE reiese că, deși scorul atribuit criteriului „posibilități de muncă pentru soți” ar fi rămas neschimbat, cel atribuit parametrului „alte condiții locale” ar fi scăzut totuși cu un punct ca urmare a reducerii scorului atribuit criteriului „servicii publice”. Reiese din dosar că SEAE a afirmat că a luat în considerare chestionarul completat de delegațiile Uniunii în Etiopia privind „alte condiții locale” pentru a atribui un scor parametrului respectiv, în conformitate cu articolul 2 alineatul (5) din liniile directoare. În această privință, în nota din 7 aprilie 2016, AIPN a precizat următoarele:

„Informațiile privind «alte condiții locale» au fost luate în considerare în primul rând în cadrul evaluării inițiale bazate pe contribuția e‑ICV a [d]elegației. Datele descrise în chestionar și referitoare la alte condiții locale au primit o notă […]. În conformitate cu această evaluare, parametrul «alte condiții locale» pentru Etiopia a obținut nota 2 (pe o scară de la 1 la 5).”

130    Din dosar reiese de asemenea că răspunsurile furnizate de delegațiile Uniunii în Etiopia la chestionarul privind criteriul „servicii publice”, inclusiv pentru parametrul „alte condiții locale”, pentru anul 2014 pentru stabilirea ICV aplicabile în anul 2015 și cele furnizate privind anul 2015 pentru stabilirea ICV aplicabile în anul 2016 sunt aceleași.

131    În ceea ce privește criteriul „servicii publice”, din răspunsurile la chestionar ale delegațiilor Uniunii în Etiopia reiese în esență că în această țară nu pot fi utilizate nici transportul în comun, nici serviciul de taxi. În plus, asistența poliției locale nu este garantată, astfel încât, în caz de urgență, funcționarii și agenții delegațiilor Uniunii în Etiopia trebuie să recurgă la serviciul de securitate al delegațiilor menționate. În sfârșit, nu există un sistem de gestionare a deșeurilor, colectarea deșeurilor fiind organizată local în anumite cartiere din Addis‑Abeba (Etiopia).

132    Trebuie arătat că examinarea calității serviciilor publice dintr‑un anumit loc de repartizare se dovedește a fi o operațiune complexă, care necesită evaluarea unei game largi de factori, în special fiabilitatea transportului în comun și privat, a pompierilor, a serviciilor de ambulanță, a poliției și a jandarmeriei și a gestionării deșeurilor.

133    În această privință, potrivit jurisprudenței amintite la punctul 104 de mai sus, în aprecierea faptelor complexe de natură să justifice anularea unui act, controlul Tribunalului trebuie să se limiteze la a verifica dacă reclamanții au reușit să înlăture caracterul plauzibil al aprecierii faptelor reținute în acest act.

134    Reclamanții susțin în esență că în anul 2015 calitatea serviciilor publice nu s‑a îmbunătățit și că aceasta rămâne critică. Astfel, accesul la internet este incert, întrerupt frecvent și foarte costisitor, întreruperile de curent sunt cotidiene, accesul la apă potabilă este complicat, iar răspândirea bolilor precum holera este frecventă, nu există niciun serviciu public de transport securizat, iar colectarea deșeurilor se face în mod foarte neregulat.

135    În plus, reclamanții au arătat în ședință că răspunsurile date de delegațiile Uniunii în Etiopia la chestionarele privind criteriile „servicii publice” pentru anul 2014 pentru stabilirea ICV aplicabile în anul 2015 și cele privind anul 2015 pentru stabilirea ICV aplicabile în anul 2016 nu au variat. Cu toate acestea, SEAE nu ar fi explicat diminuarea scorului atribuit acestui criteriu.

136    Pe de o parte, trebuie arătat că SEAE nu a prezentat elemente care să permită repunerea în discuție a argumentelor prezentate de reclamanți.

137    Pe de altă parte, SEAE nu a prezentat, în mod plauzibil, motivele pentru care a considerat că calitatea serviciilor publice s‑a îmbunătățit între anii 2014 și 2015, astfel încât era necesar să se reducă scorul atribuit acestui criteriu de la 5 la 2 puncte. Astfel, aceste motive nu reies din dosar și, întrebat în această privință în ședință, SEAE a menționat că nu existau alte elemente de probă decât cele care figurau în dosar și în esență că nu era, așadar, în măsură să răspundă la întrebarea Tribunalului cu privire la acest aspect.

138    Desigur, este adevărat că AIPN, în decizia de respingere a reclamațiilor, afirmă că „ușoara scădere a scorului pentru [parametrul alte condiții locale] este legată și de calitatea serviciilor publice din Etiopia, care, în conformitate cu informațiile furnizate de delegația U[niunii] și având în vedere [principiul] coerenței regionale, pare să fi fost [subestimată]”.

139    Cu toate acestea, trebuie să se constate că Etiopia nu figurează printre țările africane ale căror scoruri au fost ajustate în temeiul principiului coerenței regionale în raportul întocmit în urma celei de a doua etape prevăzute la articolul 3 din liniile directoare, în care SEAE efectuează o verificare a evaluării scorurilor atribuite în prima etapă din perspectiva coerenței regionale. În plus, deși SEAE, întrebat în această privință în ședință, nu a contestat că este posibil ca principiul coerenței regionale să fi fost aplicat în speță, el a afirmat în esență că nu este în măsură să explice concret în ce mod aplicarea principiului menționat a avut o influență asupra deciziei atacate.

140    Astfel, ținând seama, pe de o parte, de argumentele reclamanților potrivit cărora calitatea serviciilor publice în Etiopia nu s‑ar fi îmbunătățit între anii 2014 și 2015 și, pe de altă parte, de lipsa unor explicații din partea SEAE care să permită justificarea diminuării scorului atribuit criteriului „servicii publice”, trebuie să se concluzioneze că SEAE a săvârșit o eroare vădită de apreciere în ceea ce privește evaluarea criteriului menționat.

141    În ceea ce privește consecințele unei asemenea erori vădite de apreciere pentru decizia atacată, trebuie amintit (a se vedea punctul 128 de mai sus) că criteriul care a condus la o diminuare cu un punct a scorului atribuit parametrului „alte condiții locale” este cel privind „serviciile publice”, astfel încât scorul total atribuit Etiopiei a fost de 13 puncte pentru anul 2016. Or, reducerea ratei ICV efectuată prin decizia atacată rezultă din faptul că scorul atribuit Etiopiei a trecut sub pragul de 14 puncte. În aceste împrejurări, eroarea vădită săvârșită în evaluarea criteriului „servicii publice” este de natură să justifice anularea deciziei atacate.

142    Având în vedere cele de mai sus, decizia atacată trebuie anulată, fără a fi necesară examinarea celorlalte argumente invocate în cadrul celui de al treilea motiv.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

143    Potrivit articolului 219 din Regulamentul de procedură, în cadrul trimiterii spre rejudecare a unei cauze după anulare, Tribunalul se pronunță atât asupra cheltuielilor de judecată privitoare la procedurile desfășurate în fața sa, cât și asupra celor privitoare la procedura de recurs în fața Curții de Justiție. În plus, potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

144    Prin recursul formulat, SEAE a solicitat anularea hotărârii inițiale, printre altele în măsura în care aceasta o obliga la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât cauza a fost trimisă spre rejudecare, în hotărârea pronunțată în recurs Curtea a dispus soluționarea odată cu fondul a cererii privind cheltuielile de judecată.

145    În consecință, este de competența Tribunalului să se pronunțe în prezenta hotărâre cu privire la cheltuielile de judecată efectuate în cadrul procedurii în fața Tribunalului în care s‑a pronunțat hotărârea inițială, al procedurii de recurs în cauza C‑427/18 P și al prezentei proceduri, după trimiterea spre rejudecare.

146    Întrucât SEAE a căzut în pretenții, se impune obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată aferente prezentei cauze, precum și cauzelor T‑119/17 și C‑427/18 P, conform concluziilor reclamanților.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a patra)

declară și hotărăște:

1)      Anulează Decizia ADMIN(2016) 7 a directorului general pentru buget și administrație din cadrul Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE) din 19 aprilie 2016 privind stabilirea indemnizației pentru condiții de viață, prevăzută la articolul 10 din anexa X la statut – Exercițiul 2016, în măsura în care aceasta privește reducerea, începând cu 1 ianuarie 2016, a indemnizației pentru condițiile de viață plătite personalului Uniunii Europene repartizat în Etiopia.

2)      Obligă SEAE la plata cheltuielilor de judecată aferente cauzelor T119/17, C427/18 P și T119/17 RENV.

Gervasoni

Nihoul

Martín y Pérez de Nanclares

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 12 mai 2021.

Semnături


Cuprins





*      Limba de procedură: franceza.


1      Lista celorlalți reclamanți este anexată doar la versiunea notificată părților.