HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI
(Camera de recursuri)
12 mai 2010
Cauza T‑491/08 P
Philippe Bui Van
împotriva
Comisiei Europene
„Recurs — Funcție publică — Funcționari — Numire — Clasificare în grad — Revocarea unui act administrativ — Protecția încrederii legitime — Termen rezonabil — Dreptul de a fi ascultat”
Obiectul: Recurs formulat împotriva Hotărârii Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (Camera a doua) din 11 septembrie 2008, Bui Van/Comisia (F‑51/07, RepFP, p. I‑A‑1‑289 și II‑A‑1‑1533), prin care se urmărește anularea acestei hotărâri. Recurs incident formulat de Comisie
Decizia: Anulează Hotărârea Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (Camera a doua) din 11 septembrie 2008, Bui Van/Comisia (F‑51/07), în măsura în care prin aceasta i se acordă domnului Philippe Bui Van o despăgubire în valoare de 1 500 de euro. Respinge recursul și restul capetelor de cerere ale recursului incident. Trimite cauza Tribunalului Funcției Publice spre rejudecare pentru ca acesta să se pronunțe cu privire la acțiunea în despăgubiri. Cererea privind cheltuielile de judecată se soluționează odată cu fondul.
Sumarul hotărârii
1. Funcționari — Principii — Protecția încrederii legitime — Condiții
(Statutul funcționarilor, art. 85 primul paragraf)
2. Recurs — Motive — Motiv invocat împotriva unui considerent al hotărârii care nu servește la fundamentarea dispozitivului acesteia — Motiv inoperant
3. Acte ale instituțiilor — Revocare — Acte nelegale — Condiții — Termen rezonabil
4. Funcționari — Principii — Dreptul la apărare — Obligația de a asculta persoana interesată înainte de adoptarea unui act care o lezează — Conținut
5. Funcționari — Acțiune — Competență de fond — Conținut — Limite — Respectarea principiului contradictorialității
[art. 261 TFUE; Statutul funcționarilor, art. 91 alin. (1)]
6. Drept comunitar — Principii — Dreptul la apărare — Principiul contradictorialității — Conținut
1. Deși principiul protecției încrederii legitime poate limita dreptul administrației de a revoca, cu efect retroactiv, un act viciat de o ilegalitate în cazul în care destinatarul actului putea să se încreadă în aparența de legalitate a acestuia, nu se poate considera că respectiva condiție este îndeplinită în prezența unor împrejurări obiective care ar fi trebuit să determine persoana interesată să își dea seama de eroarea în cauză sau, cu alte cuvinte, în prezența unor elemente de natură să determine o îndoială în legătură cu legalitatea actului. Astfel, persoana interesată nu poate să se încreadă în aparența de legalitate a actului revocat în special dacă actul menționat este lipsit de temei legal sau a fost adoptat cu încălcarea normelor de drept aplicabile. Jurisprudența în materie de revocare, cu efect retroactiv, a unor acte ilegale care conferă drepturi subiective vizează în mod precis să concilieze două principii, și anume cel al protecției încrederii legitime și cel al legalității. În cazul în care ilegalitatea nu putea să nu fie observată de un funcționar diligent, încrederea nu poate fi considerată legitimă și, prin urmare, principiul legalității se aplică pe deplin. În consecință, în pofida obligației administrației de a face tot posibilul să asigure legalitatea deciziilor sale, funcționarii nu pot revendica o încredere legitimă în menținerea unor acte vădit ilegale. În plus, deși regretabilă, unica împrejurare că eroarea săvârșită de administrație nu ar fi fost observată în mai multe rânduri de administrația însăși nu poate fi invocată de funcționar pentru a concluziona că există o încredere legitimă, ținând cont de prezența unor împrejurări obiective care ar fi trebuit să determine funcționarul în cauză să observe eroarea menționată.
În plus, problema existenței unui interes public peremptoriu de natură să pună pe primul loc interesul persoanei interesate nu este relevantă decât dacă s‑a stabilit că aceasta putea să se încreadă în aparența de legalitate a actului în cauză și să pretindă menținerea sa.
(a se vedea punctele 44, 45, 49, 50 și 52)
Trimitere la:
Curte: 3 martie 1982, Alpha Steel/Comisia, 14/81, Rec., p. 749, punctele 10‑12; 20 iunie 1991, Cargill/Comisia, C‑248/89, Rec., p. I‑2987, punctul 20; 17 aprilie 1997, de Compte/Parlamentul European, C‑90/95 P, Rec., p. I‑1999, punctul 39;
Tribunal: 27 noiembrie 1997, Pascall/Comisia, T‑20/96, RecFP, p. I‑A‑361 și II‑977, punctele 75 și 76; 21 iulie 1998, Mellett/Curtea de Justiție, T‑66/96 și T‑221/97, RecFP, p. I‑A‑449 și II‑1305, punctul 122; 5 decembrie 2000, Gooch/Comisia, T‑197/99, RecFP, p. I‑A‑271 și II‑1247, punctul 56; 27 septembrie 2006, Kontouli/Consiliul, T‑416/04, RecFP, p. I‑A‑2‑181 și II‑A‑2‑897, punctele 164‑166
2. În cadrul unui recurs, un motiv îndreptat împotriva unui considerent neesențial al hotărârii atacate, al cărei dispozitiv se întemeiază în mod legal pe alte motive, este inoperant și, prin urmare, trebuie respins.
(a se vedea punctul 52)
Trimitere la:
Curte: 22 decembrie 1993, Pincherle/Comisia, C‑244/91 P, Rec., p. I‑6965, punctul 25;
Tribunal: 19 septembrie 2008, Chassagne/Comisia, T‑253/06 P, nepublicată în Repertoriu, punctul 95
3. Caracterul rezonabil al unui termen trebuie apreciat în funcție de toate împrejurările din speță. În general, nu se poate prezuma că o durată predeterminată reprezintă un termen rezonabil. Tribunalul Funcției Publice săvârșește o eroare de drept considerând că se poate prezuma că un termen care are o durată predeterminată este rezonabil, chiar dacă eroarea menționată nu are incidență asupra legalității hotărârii atacate în condițiile în care, prin aprecierea caracterului rezonabil al termenului, instanța menționată a înlăturat prezumția pe care o reținuse în mod greșit.
În plus, importanța actului pentru cariera funcționarului vizat nu afectează aprecierea caracterului rezonabil al termenului în care a fost revocat. Astfel, nu se poate considera că, în fapt, cu cât este mai important un act pentru persoana interesată, cu atât mai lung este termenul de care dispune administrația pentru a‑l revoca. În schimb, scurta perioadă în care un act, precum o decizie inițială de încadrare a unui funcționar, a produs efecte poate fi luată în considerare de instanță pentru a aprecia caracterul rezonabil al termenului. Astfel, întrucât această împrejurare are un efect asupra impactului, în special financiar, pentru funcționar al efectului retroactiv al revocării, nu există motive pentru a o exclude din rândul împrejurărilor care pot fi luate în considerare pentru a aprecia caracterul rezonabil al termenului menționat.
(a se vedea punctele 58 și 60‑62)
Trimitere la:
Curte: 12 iulie 1957, Algera și alții/Adunarea comună a CECO, 7/56 și 3/57-7/57, Rec., p. 81, punctul 116; de Compte/Parlamentul European, citată anterior; 15 octombrie 2002, Limburgse Vinyl Maatschappij și alții/Comisia, C‑238/99 P, C‑244/99 P, C‑245/99 P, C‑247/99 P, C‑250/99 P-C‑252/99 P și C‑254/99 P, Rec., p. I‑8375, punctul 187;
Tribunal: Pascall/Comisia, citată anterior
4. În ceea ce privește dreptul de a fi ascultat al unui funcționar destinatar al unui act al administrației, faptul că o decizie constituie, din punct de vedere procedural, un act care lezează nu permite să se deducă automat, fără să se ia în considerare procedura inițiată împotriva persoanei interesate, că autoritatea împuternicită să facă numiri are obligația să asculte în mod util persoana interesată înainte de a adopta actul în cauză. Cu toate acestea, o decizie care afectează situația administrativă a unui funcționar, în special prin faptul că poate avea incidență asupra carierei unui funcționar, în măsura în care aceasta poate exercita o influență asupra perspectivelor viitorului profesional și poate determina o diminuare a remunerației sale, necesită aplicarea principiului respectării dreptului la apărare, principiu fundamental al dreptului Uniunii, chiar în lipsa oricărei reglementări privind procedura în cauză. Prin urmare, o astfel de decizie nu poate fi adoptată decât după ce persoanei interesate i s‑a oferit ocazia să își facă cunoscut în mod util punctul său de vedere în legătură cu proiectul de decizie.
(punctele 75 și 77)
Trimitere la:
Curte: 29 aprilie 2004, Parlamentul European/Reynolds, C‑111/02 P, Rec., p. I‑5475, punctul 57; 6 decembrie 2007, Marcuccio/Comisia, C‑59/06 P, nepublicată în Repertoriu, punctele 45‑47 și jurisprudența citată
5. În ceea ce privește o cerere de reparare a prejudiciului moral, presupunând chiar că instanța Uniunii, atunci când exercită o competență de fond care îi este recunoscută, în special în litigiile cu caracter financiar de articolul 91 alineatul (1) din statut, are competența de a majora cuantumul despăgubirilor care urmează a fi acordate reclamantului, în raport cu cel solicitat de acesta, nu se poate admite că ar putea să valorifice o astfel de competență fără a invita, în prealabil, partea care ar fi obligată la plata majorării menționate să se pronunțe asupra eventualității acestei majorări.
În plus, în contextul aprecierii admisibilității unei astfel de solicitări, cererea introductivă trebuie să indice obiectul litigiului și trebuie să conțină o expunere sumară a motivelor invocate într‑un mod suficient de clar și de precis, în special pentru a‑i permite pârâtului să își pregătească apărarea. Aceasta nu înseamnă că un reclamant trebuie în mod imperativ să estimeze cuantumul prejudiciului invocat. Totuși, acesta trebuie să indice elementele care permit aprecierea naturii și a întinderii sale, în special pentru a‑i permite pârâtului să își asigure apărarea.
În special, o cerere de reparare a prejudiciului moral, cu titlu simbolic sau pentru obținerea unei despăgubiri concrete, trebuie să precizeze natura prejudiciului invocat în raport cu comportamentul reproșat pârâtului și să evalueze, chiar în mod aproximativ, acest prejudiciu în ansamblu. Astfel, este adevărat că, având competență de fond, instanța Uniunii are misiunea de a da litigiilor cu care este sesizată o soluție completă și care îi permite, chiar în lipsa unor concluzii legale în acest sens, nu numai să anuleze, ci și, dacă este cazul, să oblige din oficiu pârâtul la plata unei despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat prin greșeala sa de serviciu. Cu toate acestea, instanța Uniunii nu poate, în principiu, să procedeze astfel fără să fi invitat în prealabil părțile să își prezinte observațiile asupra acordării eventuale a unei astfel de despăgubiri. În consecință, nu se poate considera că, în fapt, competența de fond acordată instanțelor Uniunii în litigiile financiare dintre instituții și agenții acestora conferă instanțelor respective competența de a nu aplica în cazul unui astfel de litigiu normele procedurale legate de principiul contradictorialității. Această concluzie este confirmată de jurisprudența privind amenzile la care se referă articolul 261 TFUE, din care rezultă că posibilitatea ca instanța Uniunii, în exercitarea competenței sale de fond, să majoreze cuantumul amenzilor nu poate fi utilizată în temeiul unor elemente, împrejurări sau criterii despre care partea implicată nu ar fi putut să prevadă că vor fi luate în considerare. În cazul în care această parte nu a fost ascultată în legătură cu posibilitatea unei astfel de majorări și, prin urmare, nu a avut ocazia să se pronunțe asupra oportunității acesteia și nici asupra factorilor care pot influența importanța sa, instanța Uniunii nu procedează la o astfel de modificare.
(a se vedea punctele 83, 86, 88 și 89)
Trimitere la:
Concluziile avocatului general M. Verloren van Themaat la Curte: 10 decembrie 1985, Stichting Sigarettenindustrie și alții/Comisia, 240/82-242/82, 261/82, 262/82, 268/82 și 269/82, Rec., p. 3831, p. 3851; 8 februarie 2007, Groupe Danone/Comisia, C‑3/06 P, Rep., p. I‑1331, punctele 82 și 83; 17 decembrie 2009, M/EMEA, C‑197/09 RX‑II, Rep., p. I‑12033, punctele 56‑58 și jurisprudența citată;
Tribunal: 15 iunie 1999, Ismeri Europa/Curtea de Conturi, T‑277/97, Rec., p. II‑1825, punctele 28‑30 și 81 și jurisprudența citată; 9 iulie 2003, Archer Daniels Midland și Archer Daniels Midland Ingredients/Comisia, T‑224/00, Rec., p. II‑2597, punctele 374‑376; 8 iulie 2004, JFE Engineering/Comisia, T‑67/00, T‑68/00, T‑71/00 și T‑78/00, Rec., p. II‑2501, punctul 578
6. Respectarea dreptului la apărare implică faptul că părților la un proces echitabil li s‑a acordat posibilitatea să ia poziție în legătură cu faptele și cu documentele pe care se întemeiază o hotărâre judecătorească, precum și să discute elementele de probă și observațiile prezentate în fața instanței și motivele pe care aceasta intenționează să își întemeieze decizia. În vederea îndeplinirii cerințelor privind dreptul la un proces echitabil, este important ca părțile să poată discuta în contradictoriu atât elementele de fapt, cât și elementele de drept care sunt decisive pentru rezultatul procedurii. Acest drept trebuie interpretat în sensul că garantează că părțile nu se confruntă cu o hotărâre judecătorească pe deplin neașteptată. Aceasta nu înseamnă însă că instanța trebuie să acorde părților dreptul de a fi ascultate în legătură cu fiecare punct din aprecierea sa juridică înainte de pronunțarea hotărârii.
(a se vedea punctele 84 și 85)
Trimitere la:
Concluziile avocatului general Kokott la Curte: 18 ianuarie 2007, PKK și KNK/Consiliul, C‑229/05 P, Rep., p. I‑439, punctele 66 și 67; M/EMEA, citată anterior, punctul 41 și jurisprudența citată