Cauza C‑411/05
Félix Palacios de la Villa
împotriva
Cortefiel Servicios SA
(cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de
Juzgado de lo Social n° 33 de Madrid)
„Directiva 2000/78/CE — Egalitate de tratament în materie de încadrare în muncă și de muncă — Domeniu de aplicare — Convenție colectivă care prevede încetarea de drept a raporturilor de muncă atunci când lucrătorul împlinește 65 de ani și beneficiază de o pensie pentru limită de vârstă — Discriminare pe motive de vârstă — Justificare”
Sumarul hotărârii
1. Politică socială — Egalitate de tratament în materie de încadrare în muncă și de muncă — Directiva 2000/78
[Directiva 2000/78 a Consiliului, considerentul (14), art. 1, art. 2 alin. (1) și alin. (2) lit. (a) și art. 3 alin. (1) lit. (c)]
2. Politică socială — Egalitate de tratament în materie de încadrare în muncă și de muncă — Directiva 2000/78
[Directiva 2000/78 a Consiliului, art. 2 alin. (1) și art. 6]
1. După cum rezultă atât din titlul și din preambulul său, cât și din conținutul și finalitatea sa, Directiva 2000/78 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă tinde să stabilească un cadru general pentru a asigura oricărei persoane egalitatea de tratament în materie de încadrare în muncă și ocupare a forței de muncă, oferindu‑i o protecție eficientă împotriva discriminărilor bazate pe unul dintre motivele menționate la articolul 1, printre care figurează și vârsta.
Potrivit considerentului (14), directiva menționată nu aduce atingere dispozițiilor naționale care stabilesc vârstele de pensionare. Totuși, acest considerent se limitează la a preciza că această directivă nu afectează competența statelor membre de a stabili vârstele de pensionare și nu se opune în niciun caz aplicării acesteia măsurilor naționale care guvernează condițiile de încetare a unui contract de muncă atunci când este împlinită vârsta pensionării astfel stabilită.
Astfel, o reglementare națională potrivit căreia împlinirea de către lucrător a vârstei de pensionare stabilite de această reglementare presupune încetarea de drept a contractului de muncă afectează durata raporturilor de muncă ce leagă părțile, precum și, în mod mai general, exercitarea de către lucrătorul respectiv a activității sale profesionale, împiedicând participarea viitoare a acestuia la viața activă. În consecință, o reglementare de această natură trebuie considerată ca stabilind norme privind condiții de încadrare și de muncă, inclusiv de concediere și de remunerare, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2000/78 și ca impunând, în mod direct, un tratament mai puțin favorabil lucrătorilor care au împlinit această vârstă în raport cu ansamblul celorlalte persoane în activitate. Prin urmare, o astfel de reglementare instituie o diferență de tratament fondată în mod direct pe vârstă, precum cea menționată la articolul 2 alineatul (1) și alineatul (2) litera (a) din directiva menționată.
(a se vedea punctele 42, 44-46 și 51)
2. Interzicerea oricărei discriminări pe motive de vârstă, precum cea instituită de Directiva 2000/78 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, trebuie interpretată în sensul că nu se opune unei reglementări naționale în temeiul căreia sunt considerate valabile clauzele de pensionare obligatorie care figurează în convenții colective și care impun, ca unice condiții, ca lucrătorul să fi împlinit limita de vârstă pentru pensionare, stabilită de reglementarea națională la 65 de ani, și să îndeplinească celelalte criterii în materie de securitate socială pentru a avea dreptul la o pensie pentru limită de vârstă de tip contributiv, atunci când
– respectiva măsură, deși întemeiată pe vârstă, este justificată în mod obiectiv și rezonabil, în cadrul legislației naționale, de un obiectiv legitim privind politica de ocupare a forței de muncă și piața muncii și
– mijloacele puse în aplicare pentru realizarea acestui obiectiv de interes general nu par necorespunzătoare și inutile în acest sens.
Într‑adevăr, pe de o parte, reglementarea menționată a fost adoptată în cadrul unei politici naționale care vizează promovarea accesului la locuri de muncă printr‑o mai bună distribuire a acestora între generații, precum și normalizarea pieței muncii, în special în scopul eliminării șomajului.
Or, legitimitatea unui astfel de obiectiv de interes general nu poate fi pusă la îndoială în mod rațional, întrucât politica de ocupare a forței de muncă, precum și situația pe piața muncii figurează printre obiectivele enunțate în mod expres la articolul 6 alineatul (1) primul paragraf din Directiva 2000/78, iar potrivit articolului 2 primul paragraf prima liniuță UE și articolului 2 CE, promovarea unui nivel de ocupare a forței de muncă ridicat reprezintă una dintre finalitățile urmărite atât de către Uniunea Europeană, cât și de Comunitate.
În această privință, simpla împrejurare că dispoziția națională în cauză nu face referire în mod formal la un obiectiv de această natură nu exclude automat posibilitatea justificării sale în temeiul articolului 6 alineatul (1) din aceeași directivă, cu condiția ca alte elemente deduse din contextul general al măsurii respective să permită identificarea obiectivului pe care se întemeiază aceasta din urmă în scopul exercitării unui control judiciar cu privire la justificarea sa obiectivă.
Pe de altă parte, dacă în stadiul actual al dreptului comunitar statele membre, precum și, dacă este cazul, partenerii sociali la nivel național dispun de o amplă marjă de apreciere nu numai în alegerea urmăririi unui obiectiv determinat printre alte obiective în materie de politică socială și de ocupare a forței de muncă, ci și în definirea măsurilor susceptibile să realizeze acest obiectiv, revine autorităților competente să găsească un echilibru adecvat între diferitele interese implicate, asigurându‑se că măsurile naționale prevăzute în acest context nu depășesc ceea ce este corespunzător și necesar pentru atingerea obiectivului legitim urmărit de statul membru respectiv.
Or, nu pare irațional ca autoritățile unui stat membru să aprecieze că pensionarea obligatorie din cauza faptului că lucrătorul a împlinit limita de vârstă prevăzută poate fi corespunzătoare și necesară pentru atingerea obiectivului legitim invocat în cadrul politicii naționale de ocupare a forței de muncă și care constă în promovarea ocupării integrale a forței de muncă prin favorizarea accesului la piața muncii. În plus, respectiva măsură nu poate fi privită ca aducând o atingere excesivă pretențiilor legitime ale lucrătorilor pensionați obligatoriu din moment ce reglementarea pertinentă nu se întemeiază numai pe o anumită vârstă, ci ia în considerare de asemenea împrejurarea că persoanele interesate beneficiază la sfârșitul carierei lor profesionale de o compensație financiară prin acordarea unei pensii pentru limită de vârstă al cărei nivel nu poate fi considerat ca fiind necorespunzător.
(a se vedea punctele 53-57, 62, 64, 68, 71-73 și 77 și dispozitivul)