Language of document :

Cerere de decizie preliminară introdusă de Okresný súd Prešov (Slovacia) la 6 ianuarie 2022 – UR/365.bank a.s.

(Cauza C-12/22)

Limba de procedură: slovaca

Instanța de trimitere

Okresný súd Prešov

Părțile din procedura principală

Reclamant: UR

Pârâtă: 365.bank a.s.

Întrebările preliminare

Detaliile menționate în contractul de credit de consum încheiat la 21 decembrie 2016, redate în cuprinsul prezentei ordonanțe, corespund unei specificări clare și concise a tipului de credit, potrivit cerințelor articolului 10 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2008/48/CE1 ?

Detaliile menționate în contractul de credit de consum încheiat la 21 decembrie 2016, redate în cuprinsul prezentei ordonanțe, corespund unei specificări clare și concise a duratei contractului de credit, potrivit cerințelor articolului 10 alineatul (2) litera (c) din Directiva 2008/48/CE?

Detaliile menționate în contractul de credit de consum încheiat la 21 decembrie 2016, redate în cuprinsul prezentei ordonanțe, corespund unei specificări clare și concise a tipului de credit, potrivit cerințelor articolului 10 alineatul (2) litera (g) din Directiva 2008/48/CE și

contractul de credit de consum trebuie să cuprindă formula matematică de calcul al dobânzii anuale efective (denumită în continuare și „DAE”), cu variabilele substituite, precum și calculul în sine,

este suficient ca variabilele necesare pentru calculul DAE să fie conținute în contractul de credit de consum sau acestea trebuie menționate încă o dată, indicându-se în mod clar că este vorba despre ipoteze pentru calculul DAE?

Directiva 93/13/CEE1 poate fi interpretată în sensul că impune ca legislația sau practica națională să oblige o instanță să considere abuzivă o clauză contractuală inclusiv după încetarea relației contractuale, ca în cazul de față?

Directiva 93/13/CEE în întregime și, în special, al cincilea considerent al acesteia (în general, consumatorii nu cunosc normele de drept care, în alte state membre, reglementează contractele pentru vânzarea de bunuri sau de servicii; această necunoaștere îi poate descuraja să încheie tranzacții directe pentru achiziționarea de bunuri sau de servicii în alt stat membru) se opun unei practici judiciare care, în cazul unei pretinse lipse a unui element obligatoriu al contractului de credit de consum, presupune ca această împrejurare să fie cunoscută de către consumator din momentul semnării contractului de credit, în special în cazul în care consumatorul a confirmat în mod distinct că a luat cunoștință de contractul de credit prin semnarea altor documente conexe legate de credit (de exemplu, formularul „Informații standard privind creditul de consum”, lista documentelor primite etc.)?

Este contrar principiului protecției consumatorilor și principiului efectivității ca legislația națională să prevadă pentru introducerea de acțiuni în restituire pentru îmbogățirea fără justă cauză a furnizorului în detrimentul consumatorului un termen de prescripție subiectiv, dar și unul obiectiv, bazat pe un criteriu neutru (producerea îmbogățirii fără justă cauză), astfel încât stabilirea momentului de la care începe să curgă termenul de prescripție să nu fie lăsat exclusiv la latitudinea consumatorului și astfel încât furnizorul să nu aibă posibilitatea reală de a se apăra prin invocarea prescripției?

Principiul protecției consumatorilor și principiul efectivității sunt respectate în cazul în care orice lipsă în contractul de credit de consum pregătit de furnizor este considerată în mod necondiționat o consecință a unui act intenționat al furnizorului?

Principiul efectivității menționat în hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene citate în continuare trebuie înțeles în sensul că termenul de prescripție în cazul îmbogățirii fără justă cauză obținute printr-un credit scutit de dobânzi și de costuri ca urmare a unei lacune trebuie să înceapă să curgă abia din momentul pronunțării de către instanță a unei hotărâri cu privire la această lacună (de exemplu prin constatarea faptului că creditul este scutit de dobânzi și de costuri)?

Din ce moment principiul efectivității, astfel cum este aplicat în hotărârile Curții de Justiție citate în continuare necesită începerea curgerii termenului de prescripție?

____________

1     Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori și de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului (JO 2008, L 133, p. 66).

1     Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii (JO 1993, L 95, p. 29, Ediție specială, 15/vol. 2, p. 273).