Cauza T‑224/10
Association belge des consommateurs test‑achats ASBL
împotriva
Comisiei Europene
„Concurență — Concentrări — Piața belgiană a energiei — Decizie prin care o concentrare este declarată compatibilă cu piața comună — Angajamente în cursul primei faze a examinării — Decizie prin care se refuză trimiterea parțială a examinării unei concentrări autorităților naționale — Acțiune în anulare — Asociație de consumatori — Interesul de a exercita acțiunea — Neinițierea procedurii de control aprofundat — Drepturi procedurale — Inadmisibilitate”
Sumarul hotărârii
1. Acțiune în anulare — Persoane fizice sau juridice — Calitate procesuală activă — Decizie privind compatibilitatea unei operațiuni de concentrare cu piața comună — Terți interesați de concentrarea în cauză
[art. 108 alin. (2) TFUE și art. 263 al patrulea paragraf TFUE]
2. Concurență — Concentrări — Procedură administrativă — Dreptul terților de a fi audiați — Asociații de consumatori
[Regulamentul nr. 139/2004 al Consiliului, art. 6; Regulamentul nr. 802/2004 al Comisiei, art. 11 lit. (c)]
3. Acțiune în anulare — Persoane fizice sau juridice — Calitate procesuală activă — Decizie de refuz al trimiterii examinării unei operațiuni de concentrare autorităților competente ale unui stat membru — Terți interesați de concentrarea în cauză — Lipsă
[art. 108 alin. (2) TFUE și art. 263 al patrulea paragraf TFUE; Regulamentul nr. 139/2004 al Consiliului, art. 9]
4. Concurență — Concentrări — Decizie de refuz al trimiterii examinării unei operațiuni de concentrare autorităților competente ale unui stat membru — Drept de introducere a acțiunii al unui stat membru în scopul aplicării dreptului său național al concurenței — Acțiune în același scop a unui terț interesat — Inadmisibilitate
[Regulamentul nr. 139/2004 al Consiliului, art. 9 alin. (9)]
1. În conformitate cu articolul 263 al patrulea paragraf TFUE, o persoană fizică sau juridică poate formula o acțiune împotriva unei decizii adresate unei alte persoane numai dacă decizia respectivă o privește în mod direct și individual. Cu toate acestea, pentru deciziile Comisiei care privesc compatibilitatea unei concentrări cu piața comună, calitatea procesuală activă a terților interesați de o concentrare trebuie apreciată în mod diferit după cum aceștia, pe de o parte, invocă vicii care afectează esența acestor decizii (denumiți în continuare „prima categorie”) sau, pe de altă parte, susțin că Comisia a încălcat drepturi procedurale care le sunt conferite prin acte de drept al Uniunii care reglementează controlul concentrărilor (denumiți în continuare „a doua categorie”).
Referitor la prima categorie, numai împrejurarea că o decizie este susceptibilă să exercite o influență asupra situației juridice a unui reclamant nu este suficientă pentru a considera că acesta are calitate procesuală activă. În ceea ce privește mai precis afectarea individuală, este necesar ca decizia în cauză să aducă atingere acestui reclamant din cauza unor calități care îi sunt specifice sau din cauza unei situații de fapt care îl individualizează în raport cu orice altă persoană și îl individualizează ca și cum ar fi destinatar.
Referitor la a doua categorie, ca regulă generală, atunci când un regulament acordă drepturi procedurale terților, aceștia trebuie să dispună de o cale de atac destinată protejării intereselor lor legitime. În ceea ce privește mai exact contenciosul persoanelor fizice sau juridice, dreptul anumitor terți de a fi audiați în mod corespunzător, la cererea lor, în cursul unei proceduri administrative în fața Comisiei nu poate, în principiu, să fie apreciat de instanța Uniunii decât în momentul controlului legalității deciziei finale adoptate de Comisie. Astfel, chiar atunci când această decizie, în esența sa, nu îl privește individual și/sau direct pe reclamant, acestuia trebuie totuși să îi fie recunoscută calitatea procesuală activă pentru a ataca decizia menționată, cu scopul precis de a se examina dacă au fost încălcate garanțiile procedurale pe care avea dreptul să le pretindă. Numai în cazul în care ar trebui să constate o încălcare a acestor garanții de natură să aducă atingere dreptului reclamantului de a‑și invoca în mod eficient poziția în cursul procedurii administrative menționate, dacă a formulat o cerere în acest sens, Tribunalului i‑ar reveni sarcina de a anula această decizie pentru încălcarea normelor fundamentale de procedură. În absența unei astfel de încălcări esențiale a drepturilor procedurale ale reclamantului, numai faptul că acesta se prevalează în fața instanței Uniunii de încălcarea acestor drepturi în cursul procedurii administrative nu poate determina admisibilitatea acțiunii, în măsura în care se întemeiază pe motive care invocă încălcarea normelor materiale.
Rezultă că o acțiune introdusă de un reclamant care nu face parte din prima categorie poate fi declarată admisibilă numai în măsura în care vizează să asigure protecția garanțiilor procedurale care îi sunt recunoscute în cadrul procedurii administrative, Tribunalul fiind obligat să verifice pe fond dacă decizia a cărei anulare se solicită încalcă aceste garanții.
(a se vedea punctele 27-30)
2. O asociație de consumatori, constituită pentru promovarea intereselor colective ale acestora, poate dispune de un drept procedural, și anume dreptul de a fi audiat, în cadrul procedurii administrative a Comisiei având ca obiect examinarea unei concentrări, sub rezerva respectării a două condiții: prima — referitoare la faptul că respectiva concentrare privește produse sau servicii utilizate de consumatorii finali; a doua — referitoare la introducerea efectivă a unei cereri în scris pentru a fi audiată de către Comisie în cursul procedurii de examinare menționate. În cazul în care sunt îndeplinite aceste două condiții, este admisibilă cererea reclamantei îndreptată împotriva deciziei de autorizare pentru încălcarea acestui drept procedural.
În ceea ce privește prima condiție, articolul 11 litera (c) a doua liniuță din Regulamentul nr. 802/2004 de punere în aplicare a Regulamentului nr. 139/2004 privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi prevede că asociațiile de consumatori beneficiază de dreptul de a fi audiate numai în cazul în care proiectul de concentrare se referă la produse sau servicii utilizate de consumatorii finali, dar nu impune totuși ca obiectul acestui proiect să se refere imediat la produsele sau la serviciile menționate. Natura eventual secundară a efectelor asupra consumatorilor ale concentrării în cauză nu are drept consecință privarea asociației menționate de dreptul de a fi audiată. Astfel, Comisia nu poate înlătura cererea unei asociații de consumatori de a fi audiată în calitate de terț care demonstrează un interes suficient în privința unei concentrări fără a‑i oferi ocazia de a demonstra în ce mod consumatorii ar putea fi interesați de aceasta.
În ceea ce privește a doua condiție, nici Regulamentul nr. 139/2004, nici Regulamentul nr. 802/2004, atunci când prevăd că anumiți terți trebuie să fie audiați de Comisie, la cererea acestora, nu precizează perioada în care trebuie introdusă această cerere. Mai exact, aceste regulamente nu precizează în mod explicit că cererea trebuie introdusă ulterior notificării concentrării la care se referă sau ulterior publicării anunțului referitor la aceasta. Cu toate acestea, întrucât Comisia nu adoptă decizii în temeiul articolului 6 din Regulamentul nr. 139/2004 decât în privința „concentrărilor notificate”, este coerent cu logica reglementării Uniunii cu privire la controlul concentrărilor să se considere că demersurile pe care sunt obligați să le întreprindă terții pentru a fi implicați în procedură trebuie să aibă loc începând de la notificarea formală a unei concentrări. Astfel, necesitatea ca terții care doresc să fie audiați să introducă cererile în acest scop după notificarea concentrării vizate este conformă cu imperativul celerității care caracterizează economia generală a reglementării Uniunii în materia controlului concentrărilor și care impune Comisiei respectarea unor termene stricte pentru adoptarea deciziei sale finale.
(a se vedea punctele 37, 38, 40, 43, 44, 49, 53 și 56)
3. Un terț interesat de o concentrare poate contesta în fața Tribunalului decizia prin care Comisia admite cererea de trimitere introdusă de o autoritate națională pentru concurență, cu condiția ca dreptul Uniunii să recunoască acestor terți, pe de o parte, drepturi procedurale în cursul examinării unei concentrări de către Comisie și, pe de altă parte, o protecție jurisdicțională pentru contestarea eventualelor încălcări ale acestor drepturi. Astfel, o asemenea decizie de trimitere are consecința directă de a supune o concentrare sau o parte a acesteia controlului exclusiv al autorității naționale pentru concurență, care se pronunță pe baza dreptului național al concurenței, privându‑i în acest mod pe terți de posibilitatea examinării de către Comisie a legalității operațiunii în cauză din perspectiva dreptului Uniunii și împiedicându‑i să conteste în fața Tribunalului aprecierile efectuate de autoritățile naționale, în timp ce, în absența trimiterii, aprecierile Comisiei ar fi putut face obiectul unei astfel de contestări.
Or, aceste drepturi procedurale și această protecție jurisdicțională nu sunt deloc puse în pericol prin decizia de refuzare a trimiterii, care, dimpotrivă, garantează terților interesați de o concentrare de dimensiune comunitară, pe de o parte, că aceasta va fi examinată de Comisie în raport cu dreptul Uniunii și, pe de altă parte, că Tribunalul va fi instanța competentă să judece o eventuală acțiune împotriva deciziei Comisiei prin care se finalizează procedura. În aceste împrejurări, calitatea procesuală activă a unui terț interesat nu poate decurge dintr‑o aplicare prin analogie a jurisprudenței privind calitatea procesuală activă a terților menționați împotriva unei decizii de trimitere.
(a se vedea punctele 75, 77 și 79-81)
4. Articolul 9 alineatul (9) din Regulamentul nr. 139/2004 privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi rezervă statului membru vizat posibilitatea de a introduce o acțiune în vederea aplicării dreptului său național al concurenței. În schimb, niciun element din sistemul de control al concentrărilor de dimensiune comunitară prevăzut de regulamentul menționat nu permite să se concluzioneze că un terț interesat poate ataca decizia de refuzare a trimiterii întrucât aceasta nu permite ca examinarea concentrării în cauză și căile de atac împotriva deciziei prin care se efectuează această examinare să intre în domeniul de aplicare al dreptului unui stat membru, iar nu al dreptului Uniunii. Admisibilitatea unei acțiuni împotriva deciziei de refuzare a trimiterii nu poate decurge din faptul că dreptul național în cauză ar putea oferi terților menționați drepturi procedurale și/sau o protecție jurisdicțională mai extinse decât cele prevăzute de dreptul Uniunii. Astfel, securitatea juridică se opune ca admisibilitatea unei acțiuni în fața instanței Uniunii să depindă de problema dacă ordinea juridică a statului membru a cărui autoritate națională pentru concurență a solicitat fără succes trimiterea examinării unei concentrări oferă terților interesați drepturi procedurale și/sau o protecție jurisdicțională mai extinse decât cele prevăzute de dreptul Uniunii. Domeniul de aplicare al drepturilor procedurale menționate și al protecției jurisdicționale depinde de o serie de factori care sunt, pe de o parte, greu comparabili și, pe de altă parte, supuși unor evoluții legislative și jurisprudențiale dificil de controlat.
Însăși finalitatea unei acțiuni în anulare în fața instanței Uniunii este aceea de a asigura respectarea dreptului Uniunii, oricare ar fi domeniul de aplicare al drepturilor procedurale și al protecției jurisdicționale pe care îl conferă, iar nu aceea de a solicita protecția eventual mai extinsă care decurge dintr‑un drept național.
(a se vedea punctele 82-84)