HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a zecea)

23 noiembrie 2023(*)

„Recurs – Ajutoare de stat – Măsuri puse în aplicare de Republica Austria în favoarea aeroportului Klagenfurt, a Ryanair și a altor companii aeriene care utilizează acest aeroport – Decizie prin care măsurile de ajutor sunt declarate parțial incompatibile cu piața internă – Articolul 85 alineatul (3) din Regulamentul de procedură al Tribunalului Uniunii Europene – Elemente de probă prezentate Tribunalului după închiderea procedurii scrise – Admisibilitate – Regulamentul (UE) 2015/1589 – Articolul 17 alineatele (1) și (2) – Prerogativele Comisiei Europene de recuperare a ajutorului – Termen de prescripție – Gradul de precizie a măsurilor de întrerupere a acestui termen – Obligația de motivare – Denaturarea elementelor de probă – Date pertinente pentru stabilirea cuantumului ajutorului care trebuie recuperat”

În cauza C‑758/21 P,

având ca obiect un recurs formulat în temeiul articolului 56 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, introdus la 9 decembrie 2021,

Ryanair DAC, cu sediul în Swords (Irlanda),

Airport Marketing Services Ltd, cu sediul în Dublin (Irlanda),

reprezentate de B. Byrne, solicitor, S. Rating, abogado, și E. Vahida, avocat,

recurente,

cealaltă parte din procedură fiind:

Comisia Europeană, reprezentată inițial de K. Blanck, A. Bouchagiar și J. Ringborg și ulterior de A. Bouchagiar și J. Ringborg, în calitate de agenți,

pârâtă în primă instanță,

CURTEA (Camera a zecea),

compusă din domnul M. Ilešič, îndeplinind funcția de președinte de cameră, și domnii I. Jarukaitis (raportor) și D. Gratsias, judecători,

avocat general: doamna L. Medina,

grefier: doamna A. Lamote, administratoare,

având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 18 ianuarie 2023,

după ascultarea concluziilor avocatei generale în ședința din 30 martie 2023,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Prin recursul formulat, Ryanair DAC și Airport Marketing Services Ltd (denumită în continuare „AMS”) solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 29 septembrie 2021, Ryanair și alții/Comisia (T‑448/18, denumită în continuare „hotărârea atacată”, EU:T:2021:626), prin care acesta a respins acțiunea lor având ca obiect anularea articolelor 5 și 6 din Decizia (UE) 2018/628 a Comisiei Europene din 11 noiembrie 2016 privind ajutorul de stat SA.24221 (2011/C) (ex 2011/NN) pus în aplicare de Austria în favoarea aeroportului Klagenfurt, a Ryanair și a altor transportatori aerieni care utilizează acest aeroport (JO 2018, L 107, p. 1, denumită în continuare „decizia în litigiu”), precum și a articolelor 9-11 din această decizie, în măsura în care acestea le privesc.

 Dreptul Uniunii

 Regulamentul (UE) 2015/1589

2        Considerentul (26) al Regulamentului (UE) 2015/1589 al Consiliului din 13 iulie 2015 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 [TFUE] (JO 2015, L 248, p. 9) are următorul cuprins:

„Din considerente de securitate juridică, trebuie să se stabilească în ceea ce privește ajutorul ilegal, un termen de prescripție de zece ani, după expirarea căruia recuperarea ajutorului să nu mai poată fi dispusă.”

3        Articolul 2 din acest regulament, intitulat „Notificarea unui ajutor nou”, prevede la alineatul (2):

„Statul membru furnizează în notificare toate informațiile necesare pentru a permite Comisiei [Europene] să adopte o decizie […]”

4        Articolul 5 din regulamentul menționat, intitulat „Cerere de informații adresată statului membru care transmite notificarea”, prevede la alineatele (1) și (2):

„(1)      În cazul în care consideră că informațiile furnizate de statul membru în cauză în legătură cu o măsură notificată în temeiul articolului 2 sunt incomplete, Comisia solicită toate informațiile suplimentare necesare. […]

(2)      În cazurile în care statul membru în cauză nu furnizează informațiile solicitate în termenul stabilit de Comisie sau furnizează informații incomplete, Comisia îi transmite o atenționare prin care acordă un termen suplimentar rezonabil pentru furnizarea informațiilor.”

5        Articolul 12 din același regulament, care figurează în capitolul III din acesta, referitor la procedura privind ajutorul ilegal, este intitulat „Examinarea, solicitarea informațiilor și ordinul de furnizare a informațiilor”. Acesta prevede:

„(1)      […] Comisia poate, din proprie inițiativă, să examineze informații provenind din orice sursă cu privire la un ajutor presupus ilegal.

[…]

(2)      Dacă este necesar, Comisia solicită informații statului membru vizat. Articolul 2 alineatul (2) și articolul 5 alineatele (1) și (2) se aplică mutatis mutandis.

[…]

(3)      În cazul în care, în ciuda atenționării adresate în temeiul articolului 5 alineatul (2), statul membru în cauză nu furnizează informațiile solicitate în termenul stabilit de Comisie sau furnizează informații incomplete, Comisia solicită furnizarea informațiilor prin intermediul unei decizii […] Decizia precizează care sunt informațiile necesare și stabilește un termen adecvat pentru furnizarea acestora.”

6        Articolul 17 din Regulamentul 2015/1589, intitulat „Termenul de prescripție pentru recuperarea ajutorului”, prevede la alineatele (1) și (2):

„(1)      Prerogativele Comisiei de recuperare a ajutorului sunt supuse unui termen de prescripție de 10 ani.

(2)      Termenul de prescripție începe să curgă din ziua în care ajutorul ilegal este acordat beneficiarului fie ca ajutor individual, fie ca ajutor în cadrul unei scheme de ajutor. Orice măsură adoptată de către Comisie sau, la solicitarea acesteia, de către un stat membru, cu privire la ajutorul ilegal întrerupe termenul de prescripție. După fiecare întrerupere, începe să curgă un nou termen de prescripție. […]”

 Regulamentul de procedură al Tribunalului

7        Regulamentul de procedură al Tribunalului din 4 martie 2015 (JO 2015, L 105, p. 1) prevede la articolul 76, intitulat „Conținutul cererii introductive”:

„Cererea introductivă prevăzută la articolul 21 din [Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene] cuprinde:

[…]

(f)      probele și propunerea de probe, dacă este necesar.”

8        Potrivit articolului 85 din acest regulament, intitulat „Probele și propunerea de probe”:

„(1)      Probele se depun și se propun în cadrul primului schimb de memorii.

(2)      Părțile principale mai pot depune sau propune probe în sprijinul argumentației lor atât în cadrul replicii, cât și al duplicii, cu condiția ca întârzierea în depunerea sau propunerea acestora să fie justificată.

(3)      Cu titlu excepțional, părțile principale mai pot depune sau propune probe înainte de închiderea fazei orale a procedurii sau înainte de decizia Tribunalului de a se pronunța fără parcurgerea fazei orale a procedurii, cu condiția ca întârzierea în depunerea sau propunerea de probe să fie justificată.

(4)      Fără a aduce atingere deciziei care urmează a fi luată de Tribunal cu privire la admisibilitatea probelor depuse sau a probelor propuse în temeiul alineatelor (2) și (3), președintele acordă celorlalte părți posibilitatea de a‑și exprima poziția cu privire la acestea.”

 Istoricul litigiului și decizia în litigiu

9        Istoricul litigiului și decizia în litigiu, astfel cum sunt prezentate la punctele 1-39 din hotărârea atacată, pot fi rezumate după cum urmează.

10      Ryanair este o companie aeriană. AMS este o filială a acesteia din urmă, a cărei activitate, în cea mai mare parte, constă în vânzarea de spații publicitare pe site‑ul internet al Ryanair. Aeroportul Klagenfurt (Austria) este situat la periferia orașului cu același nume, care este capitala landului Carintia. Proprietarul și operatorul acestui aeroport este Kärntner Flughafen Betriebsgesellschaft mbH (denumită în continuare „KFBG”). Deținătorii direcți și indirecți ai părților sociale ale acestei din urmă societăți au variat în cursul procedurii care a condus la adoptarea deciziei în litigiu, dar a fost întotdeauna vorba despre autorități sau entități publice. KFBG are o filială deținută în proporție de 100 %, Destinations Management GmbH (denumită în continuare „DMG”), care furnizează aeroportului diferite servicii, în special în calitate de consultant pentru atragerea companiilor aeriene către acesta.

11      La 22 ianuarie 2002, au fost încheiate patru acorduri relevante pentru prezenta cauză. În primul rând, KFBG și Ryanair au încheiat un acord privind serviciile aeroportuare (denumit în continuare „ASA din 2002”), intrat în vigoare la 27 iunie 2002 pentru o perioadă de cinci ani și care prevede o posibilitate de prelungire automată cu încă cinci ani în anumite condiții. În temeiul acestui acord, Ryanair se angaja să ofere un serviciu de transport aerian cel puțin o dată pe zi între aeroportul Klagenfurt și aeroportul Londra‑Stansted (Regatul Unit) și să plătească KFBG o taxă forfetară pe escală. În plus, Ryanair trebuia să încaseze din fiecare bilet de avion o sumă fixă pe pasager la plecare ca taxă de aeroport, precum și taxa de securitate și să plătească aceste taxe aeroportului. Acordul menționat prevedea de asemenea serviciile pe care acest aeroport trebuia să le furnizeze pentru Ryanair, precum și alte plăți în favoarea KFBG și obligațiile care îi reveneau acesteia din urmă.

12      În al doilea rând, DMG și Leading Verge.com Ltd (denumită în continuare „LV”), devenită FR Financing (Malta) Ltd, o filială a Ryanair care a fost ulterior lichidată, au încheiat un acord privind serviciile de marketing (denumit în continuare „ASM din 2002 dintre DMG și LV”), intrat în vigoare la data încheierii sale și care a expirat la 26 iunie 2007, cu posibilitatea unei prelungiri automate cu încă cinci ani în anumite condiții. Prin acest acord, DMG a însărcinat LV să elaboreze un plan de promovare și să activeze linkuri către pagina principală a site‑ului internet al DMG, precum și să desfășoare anumite activități de promovare în schimbul unei plăți fixe anuale.

13      În al treilea rând, DMG și AMS au încheiat un acord privind serviciile de marketing (denumit în continuare „ASM din 2002 dintre DMG și AMS”), intrat în vigoare la data încheierii sale pentru o perioadă de cinci ani. Prin acest acord, DMG desemna AMS, în schimbul unor redevențe anuale, să activeze și să gestioneze, pe site‑ul internet www.ryanair.com, două linkuri către site‑uri internet alese de DMG, care să prezinte punctele de interes ale landului Carintia. AMS putea, pentru un preț care urma să fie convenit, să asigure servicii suplimentare, în cazul în care părțile decideau acest lucru.

14      În al patrulea rând, DMG și LV au încheiat un act adițional la ASM din 2002 dintre DMG și LV (denumit în continuare „actul adițional din 2002 dintre DMG și LV”), intrat în vigoare la data încheierii sale, prin care părțile au convenit că, în ceea ce privește acest ASM, DMG trebuia să efectueze o nouă plată către LV pentru măsuri de marketing suplimentare și intensificate pe durata acordului dintre DMG și LV.

15      ASA din 2002, ASM din 2002 dintre DMG și LV, astfel cum a fost modificat prin actul adițional din 2002 dintre DMG și LV, și ASM din 2002 dintre DMG și AMS (denumite în continuare, împreună, „acordurile din 2002”) au încetat la 29 octombrie 2005, atunci când Ryanair și‑a întrerupt serviciile de transport aerian de pasageri între aeroportul Klagenfurt și aeroportul Londra‑Stansted.

16      La 23 august 2006, KFBG și Ryanair au încheiat un acord privind serviciile aeroportuare (denumit în continuare „ASA din 2006”) referitor la un serviciu de transport aerian care urma să fie efectuat de trei ori pe săptămână către aeroportul Londra‑Stansted între 19 decembrie 2006 și 21 aprilie 2007. Ryanair trebuia să plătească taxele de aeroport oficiale de pe aeroportul Klagenfurt, însă beneficia de un stimulent în valoare de 7,62 euro pentru fiecare pasager la plecare, în conformitate cu un sistem de stimulente introdus de KFBG în luna septembrie 2005.

17      La 21 decembrie 2006, DMG și AMS au încheiat un acord privind serviciile de marketing, intrat în vigoare la 28 februarie 2007 și legat de obligația Ryanair de a efectua zborurile prevăzute de acordul menționat la punctul precedent. Prin intermediul acestui ASM, AMS se angaja să furnizeze un program anual de marketing, vizând în special promovarea destinației Klagenfurt/Carintia.

18      ASA din 2006 și acordul privind serviciile de marketing încheiat la 21 decembrie 2006 de DMG și AMS (denumite în continuare, împreună, „acordurile din 2006”) au fost aplicabile până la 21 aprilie 2007.

19      La 11 octombrie 2007, Comisia a transmis Republicii Austria o plângere care fusese depusă la aceasta de un concurent al Ryanair pe piața europeană a transportului aerian de pasageri, în care se afirma că Ryanair beneficiase de ajutoare de stat ilegale, în special din partea landului Carintia, a orașului Klagenfurt, precum și a aeroportului Klagenfurt prin intermediul KFBG, și a solicitat acestui stat membru informații suplimentare. Prin scrisorile din 15 noiembrie 2010 și 24 martie 2011, Comisia a solicitat autorităților austriece alte informații suplimentare. Acestea din urmă au răspuns prin scrisorile din 28 ianuarie și din 30 mai 2011. La 8 aprilie 2011, Comisia a solicitat, de asemenea, Ryanair informații suplimentare, pe care Ryanair le‑a furnizat la 4 iulie 2011. Comisia le‑a transmis autorităților austriece la 15 iulie 2011, care au prezentat observații prin scrisoarea din 20 septembrie 2011.

20      Prin scrisoarea din 22 februarie 2012, Comisia a informat autoritățile austriece cu privire la decizia sa de a iniția procedura prevăzută la articolul 108 alineatul (2) TFUE în vederea examinării printre altele a acordurilor din 2002 cu Ryanair și a acordurilor din 2006 cu Ryanair (JO 2012, C 233, p. 28).

21      Prin scrisorile din 29 mai 2012 și din 20 iulie 2012, consilierul Ryanair a solicitat accesul la dosarul Comisiei, pe care aceasta din urmă l‑a refuzat prin scrisorile din 19 iunie 2012 și din 4 octombrie 2012.

22      Prin scrisoarea din 28 mai 2014, Comisia a solicitat Republicii Austria informații suplimentare privind un acord de marketing încheiat între aeroportul Klagenfurt și Ryanair la 22 ianuarie 2002, solicitare la care aceste autorități au răspuns la 11 iunie 2014.

23      La 23 iulie 2014, Comisia a decis să extindă procedura de investigare (JO 2014, C 348, p. 36).

24      În decizia atacată, Comisia a considerat printre altele că, prin acordurile din 2002 și din 2006 (denumite în continuare, împreună, „acordurile în litigiu”), Republica Austria a acordat Ryanair, LV și AMS ajutoare de stat ilegale și incompatibile cu piața internă. Comisia a stabilit cuantumurile ajutorului recuperabile luând în considerare partea negativă, pentru fiecare an în care erau aplicabile acordurile în litigiu, a fluxului de numerar marginal anual preconizat la momentul încheierii acestor acorduri. Comisia a considerat că cuantumul ajutoarelor cuprinse în acordurile din 2002 și din 2006 se ridica la suma provizorie de 1 827 267 de euro și, respectiv, de 141 326 de euro, astfel cum a constatat la articolele 5 și 6 din decizia în litigiu. Articolele 9-11 din decizia în litigiu impun Republicii Austria să recupereze aceste ajutoare.

 Procedura în fața Tribunalului și hotărârea atacată

25      Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 18 iulie 2018, Ryanair, AMS și FR Financing (Malta) Ltd (denumite în continuare, împreună, „Ryanair și alții”) au introdus o acțiune având ca obiect anularea articolelor 5 și 6 din decizia în litigiu, precum și a articolelor 9-11 din aceasta, în măsura în care le privesc. În susținerea acțiunii, societățile menționate au invocat șase motive. În plus, la 24 august 2018, acestea au depus o cerere de măsuri de organizare a procedurii prin care au solicitat Comisiei să furnizeze anumite documente, iar la 25 septembrie 2020, ele au prezentat două documente cu titlu de probe suplimentare (denumite în continuare „probele suplimentare”).

26      Prin hotărârea atacată, Tribunalul a considerat mai întâi că aceste probe suplimentare erau inadmisibile pentru motivul că Ryanair și alții nu au justificat, în sensul articolului 85 alineatul (3) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, prezentarea lor tardivă. În continuare, Tribunalul a respins toate motivele invocate ca fiind nefondate, precum și, în consecință, acțiunea în totalitate, hotărând în același timp că nu era necesară admiterea cererii de măsuri de organizare a procedurii care îi fusese prezentată, din moment ce, având în vedere documentele anexate de părți la înscrisurile lor, precum și răspunsurile lor la întrebările scrise și orale, a considerat că fusese deja suficient de lămurit pentru a se pronunța cu privire la acțiune. În sfârșit, Tribunalul a obligat Ryanair și alții la plata cheltuielilor de judecată.

 Concluziile părților în fața Curții

27      Recurentele solicită Curții:

–        anularea hotărârii atacate;

–        anularea articolelor 5 și 6 din decizia în litigiu, precum și a articolelor 9-11 din aceasta, în măsura în care le privesc, sau, cu titlu subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului și

–        în orice caz, obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată aferente celor două proceduri de judecată.

28      Comisia solicită Curții respingerea recursului și obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată.

 Cu privire la recurs

29      În susținerea recursului, recurentele invocă patru motive. Primul este întemeiat pe respingerea eronată a probelor suplimentare pentru motive de inadmisibilitate. Al doilea este întemeiat pe o interpretare eronată a articolului 17 din Regulamentul 2015/1589 și pe o aplicare eronată a articolului 296 TFUE. Al treilea este întemeiat pe denaturări ale probelor care ar fi fost săvârșite de Tribunal atunci când a apreciat dacă Comisia a aplicat în mod legal testul operatorului privat în economia de piață. Al patrulea este întemeiat în esență pe o eroare de drept care ar fi fost săvârșită de Tribunal cu ocazia aprecierii stabilirii cuantumului ajutoarelor care trebuie recuperate, astfel cum a fost efectuată în decizia în litigiu.

 Cu privire la primul motiv

 Argumentația părților

30      Prin intermediul primului motiv, recurentele susțin că la punctele 58-63 din hotărârea atacată Tribunalul a săvârșit două erori de drept prin faptul că a înlăturat ca inadmisibile probele suplimentare pe care recurentele le‑au prezentat la 25 septembrie 2020, și anume după închiderea fazei scrise a procedurii intervenită la 26 februarie 2019, dar înainte de închiderea fazei orale a acesteia, la 14 ianuarie 2021, pentru motivul că ele nu au justificat, în sensul articolului 85 alineatul (3) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, prezentarea lor tardivă.

31      Recurentele precizează că probele respective, care ar demonstra că decizia în litigiu era viciată de o eroare vădită de apreciere ce justifică anularea sa în parte, constau, în privința primeia dintre ele, într‑un tabel care conținea estimări ale veniturilor provenite din activități non‑aeronautice pe pasager la plecare pentru acordurile în litigiu, care fusese furnizat Comisiei de aeroportul Klagenfurt în cursul procedurii formale de investigare (denumit în continuare „tabelul veniturilor provenite din activități non‑aeronautice”). A doua era o versiune necenzurată a unui alineat cuprins într‑un raport întocmit de consilierul economic al Ryanair, datat 3 noiembrie 2014, care evidenția date referitoare la calculul costurilor marginale ce fuseseră ocultate în versiunea acestui raport anexată la cererea de sesizare a instanței (denumite în continuare „datele referitoare la costuri”).

32      Recurentele arată că au susținut în fața Tribunalului că, în ceea ce privește tabelul veniturilor provenite din activități non‑aeronautice, ele nu ar fi putut să îl prezinte din punct de vedere material într‑un stadiu anterior al procedurii, din moment ce acesta nu se afla la acel moment în posesia lor, cererile lor de acces la dosarul Comisiei fuseseră respinse, Tribunalul nu a răspuns la cererea lor de măsuri de organizare a procedurii, iar cooperarea aeroportului Klagenfurt pentru a le furniza acest tabel a fost împiedicată de mai mulți factori, printre care criza legată de pandemia de COVID-19. În ceea ce privește datele referitoare la costuri, nu ar fi fost nici necesar, nici adecvat ca ele să fie prezentate într‑un stadiu anterior al procedurii în fața Tribunalului, întrucât importanța datelor în cauză, inițial ocultate, nu a apărut decât cu ocazia examinării tabelului veniturilor provenite din activități non‑aeronautice. Momentul prezentării lor ar fi fost, așadar, legat de momentul prezentării acestui tabel.

33      În acest context, în primul rând, Tribunalul nu ar fi ținut seama de principiile juridice care stau la baza articolului 85 alineatele (1)-(3) din Regulamentul de procedură, astfel cum au fost identificate în jurisprudența Curții, și anume principiul contradictorialității, principiul egalității armelor, dreptul la un proces echitabil și buna administrare a justiției. Într‑adevăr, hotărârea atacată nu ar conține nicio explicație cu privire la modul în care sau motivul pentru care admiterea probelor în cauză ar fi adus atingere acestor principii sau ar fi afectat capacitatea Tribunalului de a soluționa cauza într‑un termen rezonabil. Dimpotrivă, din hotărârea atacată ar reieși că aceste principii au fost respectate, întrucât Comisia a avut posibilitatea, în ședință și în observații scrise ulterioare, să ia poziție cu privire la aceste probe și la posibilele lor implicații asupra legalității deciziei în litigiu.

34      În al doilea rând, Tribunalul, pe de o parte, nu ar fi ținut seama de jurisprudența potrivit căreia prezentarea tardivă de probe de către o parte poate fi justificată de faptul că acea parte nu putea dispune anterior de probele în cauză, recurentele făcând trimitere în această privință la Hotărârea din 16 septembrie 2020, BP/FRA (C‑669/19 P, EU:C:2020:713, punctul 41). Pe de altă parte, Tribunalul nu ar fi ținut seama de jurisprudența potrivit căreia, în cadrul aprecierii chestiunii dacă întârzierea în depunerea probelor este justificată, trebuie să se verifice dacă probele în discuție figurează deja în dosarul pe care se întemeiază decizia contestată, caz în care nu ar fi necesară înlăturarea lor, recurentele făcând trimitere în această privință la Hotărârea Tribunalului din 14 martie 2018, Crocs/EUIPO – Gifi Diffusion (Articole de încălțăminte) (T‑651/16, EU:T:2018:137, punctul 17), și la Hotărârea Tribunalului din 7 iunie 2018, Schmid/EUIPO – Landeskammer für Land- und Forstwirtschaft in Steiermark (Steirisches Kürbiskernöl) (T‑72/17, EU:T:2018:335, punctul 23). Or, în speță, recurentele nu ar fi fost în posesia tabelului veniturilor provenite din activitățile non‑aeronautice într‑un stadiu anterior al procedurii, iar probele suplimentare în cauză ar fi figurat în dosarul Comisiei.

35      Cerințele suplimentare pe care Tribunalul ar încerca să le impună, precum prezentarea unei corespondențe între Ryanair și alții, pe de o parte, și aeroportul Klagenfurt, pe de altă parte, ar fi lipsite de temei juridic, posibilitatea Tribunalului de a admite probe în temeiul articolului 85 alineatul (3) din Regulamentul de procedură nefiind supusă obligației de „a prezenta un document justificativ”. Astfel, din jurisprudență ar rezulta că furnizarea unei motivări poate fi suficientă pentru a justifica prezentarea tardivă a probelor.

36      Comisia arată că acest motiv este nefondat.

 Aprecierea Curții

37      Cu titlu introductiv, trebuie amintit că examinarea de către Tribunal a admisibilității probelor și a propunerilor de probe care i‑au fost prezentate constituie o chestiune de drept supusă, ca atare, controlului Curții în cadrul unui recurs (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 septembrie 2020, BP/FRA, C‑669/19 P, EU:C:2020:713, punctul 42 și jurisprudența citată).

38      În ceea ce privește primul aspect al primului motiv, a cărui argumentație este expusă la punctul 33 din prezenta hotărâre, trebuie să se sublinieze că, în conformitate cu articolul 76 litera (f) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, orice cerere introductivă trebuie să conțină probele și propunerea de probe, dacă este necesar, și că articolul 85 alineatul (1) din acest regulament de procedură precizează că probele și propunerea de probe se depun în cadrul primului schimb de memorii.

39      În plus, potrivit alineatului (2) al acestui articol 85, părțile principale mai pot depune sau propune probe în sprijinul argumentației lor atât în cadrul replicii, cât și al duplicii, cu condiția ca întârzierea în depunerea sau propunerea acestora să fie justificată. Alineatul (3) al articolului 85 menționat adaugă că, excepțional, părțile principale mai pot depune sau propune probe înainte de închiderea fazei orale a procedurii sau înainte de decizia Tribunalului de a se pronunța fără parcurgerea fazei orale a procedurii, cu condiția ca întârzierea în depunerea sau propunerea de probe să fie justificată.

40      Alineatul (4) al aceluiași articol 85 prevede că, fără a aduce atingere deciziei care urmează a fi pronunțată de Tribunal cu privire la admisibilitatea probelor depuse sau a propunerilor de probe în temeiul alineatelor (2) și (3), celorlalte părți li se acordă posibilitatea de a‑și exprima poziția cu privire la acestea.

41      În ceea ce privește dispozițiile fostului Regulament de procedură al Tribunalului de Primă Instanță al Comunităților Europene din 2 mai 1991 (JO 1991, L 136, p. 1), analoge normelor de principiu care figurează în prezent la articolul 76 litera (f) și la articolul 85 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului în vigoare în prezent, Curtea a arătat că acestea, care precizează stadiul procedurii în care trebuie prezentate probele propuse, iau în considerare principiile contradictorialității și egalității armelor, precum și dreptul la un proces echitabil, în interesul unei bune administrări a justiției. Astfel, întrucât impun părților să comunice probele și propunerea de probe ale acestora încă de la depunerea cererii introductive sau a memoriului în apărare, ele urmăresc să informeze celelalte părți cu privire la elementele de probă depuse în susținerea tezelor apărate și să le permită să pregătească o apărare sau o replică utilă, în conformitate cu aceste principii menționate și cu acest drept. Curtea a arătat de asemenea că depunerea probelor și a propunerilor de probe în primul stadiu al procedurii este de asemenea justificată de un obiectiv de bună administrare a justiției, întrucât permite, prin pregătirea rapidă a dosarelor, soluționarea cauzei într‑un termen rezonabil (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 aprilie 2005, Gaki‑Kakouri/Curtea de Justiție, C‑243/04 P, EU:C:2005:238, punctul 30).

42      În plus, în ceea ce privește dispoziția din fostul regulament de procedură care figurează în prezent, în esență, la articolul 85 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, Curtea a precizat că aceasta exprimă în egală măsură cerința unei proceduri echitabile și, mai precis, a unei protecții a dreptului la apărare, întrucât autorizează prezentarea unei propuneri de probe în afara situațiilor prevăzute în prezent la articolul 76 litera (f) și la articolul 85 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 aprilie 2005, Gaki‑Kakouri/Curtea de Justiție, C‑243/04 P, EU:C:2005:238, punctul 32).

43      Pe de altă parte, în ceea ce privește dispozițiile care figurează la alineatele (1), (2) și (4) ale articolului 85 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, Curtea a statuat deja că, deși, în conformitate cu norma de decădere prevăzută la articolul 85 alineatul (1) din acest regulament, părțile trebuie să indice motivele care au determinat întârzierea în depunerea sau propunerea de probe noi, instanța Uniunii are competența de a controla temeinicia motivului întârzierii în prezentarea acestor probe sau a acestei propuneri de probe și, după caz, conținutul acestora din urmă, precum și, în cazul în care depunerea tardivă nu este justificată corespunzător cerințelor legale sau nu este întemeiată, competența de a le înlătura. Depunerea tardivă de către o parte a probelor sau a propunerii de probe poate fi justificată în special de faptul că această parte nu putea dispune anterior de probele în discuție sau dacă probele depuse tardiv de partea adversă justifică completarea dosarului, astfel încât să se asigure respectarea principiului contradictorialității (Hotărârea din 16 septembrie 2020, BP/FRA, C‑669/19 P, EU:C:2020:713, punctul 41 și jurisprudența citată).

44      Aceste principii rezultate din jurisprudența amintită la punctele 41-43 din prezenta hotărâre se aplică, a fortiori, probelor depuse și propunerii de probe făcute în temeiul articolului 85 alineatul (3) din Regulamentul de procedură al Tribunalului. Astfel, această dispoziție nu constituie, la fel ca alineatul (2) al acestui articol, o simplă derogare de la regula generală expusă la alineatul (1) al articolului menționat, ci o excepție de la regula de principiu și de la derogarea prevăzute la alineatul (1) și, respectiv, la alineatul (2), posibilitatea prevăzută la alineatul (3) nefiind deschisă, potrivit însuși modului de redactare a acestei dispoziții, decât cu titlu excepțional (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 aprilie 2005, Gaki‑Kakouri/Curtea de Justiție, C‑243/04 P, EU:C:2005:238, punctul 33, precum și Hotărârea din 16 septembrie 2020, BP/FRA, C‑669/19 P, EU:C:2020:713, punctul 47), iar aplicarea acestuia presupunând, așadar, să se demonstreze existența unor împrejurări excepționale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 septembrie 2019, HX/Consiliul, C‑540/18 P, EU:C:2019:707, punctul 67).

45      Rezultă din ansamblul acestei jurisprudențe că aplicarea normelor privind administrarea probelor prevăzute la articolul 85 din Regulamentul de procedură al Tribunalului este cea care permite asigurarea respectării principiului contradictorialității sau a principiului egalității armelor, a dreptului la un proces echitabil sau în egală măsură a bunei administrări a justiției. Prin urmare, prin aplicarea normei prevăzute la articolul 85 alineatul (3) din Regulamentul de procedură, nu este posibil ca Tribunalul să nu fi respectat aceste principii și drepturi, chiar dacă a considerat că probele suplimentare erau inadmisibile pentru motivul că întârzierea în depunerea lor nu fusese justificată corespunzător cerințelor legale (a se vedea prin analogie Hotărârea din 14 aprilie 2005, Gaki‑Kakouri/Curtea de Justiție, C‑243/04 P, EU:C:2005:238, punctul 34).

46      Rezultă de asemenea că Tribunalul nu avea obligația să motiveze în mod specific respingerea probelor suplimentare în raport cu fiecare dintre principiile și drepturile menționate sau cu aptitudinea acestuia de a soluționa cauza într‑un termen rezonabil, motivarea fiind inerentă aplicării acestei dispoziții din Regulamentul de procedură al Tribunalului. Pentru același motiv, nu se poate considera nici că Tribunalul ar avea în principiu obligația să accepte probele prezentate tardiv, cu excepția cazului în care stabilește că respingerea acestora este necesară pentru a asigura respectarea acelorași principii și drepturi.

47      Recurentele nu pot, în această privință, să își întemeieze niciun argument util pe faptul că Comisia a avut posibilitatea de a lua poziție în fața Tribunalului cu privire la probele suplimentare și la posibilele implicații ale acestora asupra legalității deciziei în litigiu. Astfel, această împrejurare exprimă doar corecta aplicare de către Tribunal a articolului 85 alineatul (4) din Regulamentul de procedură, care prevede, de altfel, în mod expres că faptul că celorlalte părți li se acordă posibilitatea de a‑și exprima poziția cu privire la probele depuse sau la probele propuse în special în temeiul alineatului (3) al acestui articol nu aduce atingere deciziei Tribunalului care urmează să fie pronunțată cu privire la admisibilitatea lor.

48      În consecință, primul aspect al prezentului motiv trebuie respins ca fiind nefondat.

49      În ceea ce privește al doilea aspect al primului motiv, a cărui argumentație este expusă la punctul 34 din prezenta hotărâre, pe de o parte, este adevărat că, astfel cum susțin recurentele și conform jurisprudenței amintite la punctele 43 și 44 din prezenta hotărâre, depunerea tardivă de către o parte a probelor sau a propunerii de probe în temeiul articolului 85 alineatul (3) din Regulamentul de procedură al Tribunalului poate fi justificată în special de faptul că această parte nu putea dispune anterior de probele în discuție. Cu toate acestea, pe de o parte, în conformitate cu aceeași jurisprudență, Tribunalul are competența de a înlătura probele în cauză atunci când consideră că această prezentare tardivă nu este justificată corespunzător cerințelor legale sau nu este fondată și, pe de altă parte, aplicarea alineatului (3) presupune demonstrarea existenței unor împrejurări excepționale.

50      În speță, la punctele 59-62 din hotărârea atacată, Tribunalul a examinat împrejurările pe care Ryanair și alții le‑au invocat în fața sa pentru a demonstra admisibilitatea probelor suplimentare, iar la punctul 63 din hotărârea atacată, astfel cum indicase deja la punctul 58 din aceasta, Tribunalul a dedus că era necesar să se considere că Ryanair și alții nu au furnizat elemente care să poată justifica, în sensul articolului 85 alineatul (3) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, prezentarea tardivă a acestor probe, la 25 septembrie 2020, și anume cu patru zile înainte de ședința desfășurată în fața sa, și că ele erau, așadar, inadmisibile.

51      În această privință, în ceea ce privește tabelul veniturilor provenite din activități non‑aeronautice, Tribunalul a arătat, la punctul 59 din această hotărâre, că nici cererea adresată Comisiei în cadrul procedurii administrative, nici cererea de măsuri de organizare a procedurii prezentată Tribunalului în luna august 2018 nu garantau Ryanair și alții accesul la datele solicitate. Acesta a constatat de asemenea că Ryanair și alții nu au prezentat motivele pentru care ar fi fost împiedicate să întreprindă în același timp demersurile necesare la aeroportul Klagenfurt pentru a avea acces la datele din dosarul administrativ, care ar include și acest tabel.

52      Tribunalul a adăugat la punctul 60 din hotărârea menționată că explicațiile furnizate de Ryanair și alții și deduse din consecințele epidemiei de COVID-19 asupra bunei funcționări a acestui aeroport erau vagi și imposibil de verificat și, prin urmare, ele singure nu erau suficiente pentru a se demonstra existența unei asemenea dificultăți în obținerea de informații de la acest aeroport care ar fi justificat prezentarea tardivă, cu câteva zile înainte de ședința de audiere a pledoariilor, a unui document care, așa cum au confirmat Ryanair și alții, fusese pus la dispoziția Comisiei de autoritățile austriece cu mai mulți ani înainte, în cursul procedurii administrative.

53      În plus, la punctul 61 din hotărârea menționată, Tribunalul a arătat că, dacă se presupune că o trimitere a Comisiei efectuată în duplică la tabelul veniturilor provenite din activități non‑aeronautice ar fi putut să justifice depunerea tardivă a acestui tabel, duplica a fost depusă la 25 februarie 2019, și anume efectiv înainte de criza legată de epidemia de COVID-19. Tribunalul a arătat în această privință că Ryanair și alții nu au prezentat „niciun element care să provină, de exemplu, din corespondența lor cu serviciile competente ale [aeroportului Klagenfurt] pentru a justifica depunerea [acestui tabel] la 25 septembrie 2020, și anume la 18 luni după depunerea duplicii de către Comisie”.

54      Contrar celor susținute de recurente, Tribunalul a considerat în mod întemeiat că, doar invocând aceste elemente, Ryanair și alții nu au demonstrat corespunzător cerințelor legale existența unor împrejurări care să justifice admisibilitatea tabelului veniturilor provenite din activități non‑aeronautice în temeiul articolului 85 alineatul (3) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, deduse în speță din imposibilitatea lor de a dispune de tabelul respectiv într‑un stadiu anterior al procedurii, ținând seama de caracterul de excepție pe care acest alineat (3) îl are în regimul administrării probelor în fața Tribunalului.

55      Mai întâi, având în vedere dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului [108 TFUE] (JO 1999, L 83, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 41), în vigoare la momentul la care au fost formulate cererile de acces la dosarul Comisiei, precum și de jurisprudența deja consacrată a Curții în ceea ce privește inexistența unui drept al persoanelor interesate de a avea acces la dosarul administrativ al Comisiei în cadrul procedurii de control deschise în conformitate cu articolul 108 alineatul (2) TFUE fie în temeiul acestui regulament, fie în principiu în cadrul Regulamentului (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei (JO 2001, L 145, p. 43, Ediție specială, 01/vol. 3, p. 76), cu excepția cazului de contestare a prezumției generale de atingere adusă protecției obiectivelor activităților de anchetă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 iunie 2010, Comisia/Technische Glaswerke Ilmenau, C‑139/07 P, EU:C:2010:376, punctele 54-62 și 67-70), Tribunalul a considerat în mod întemeiat că aceste cereri erau elemente insuficiente pentru a stabili că Ryanair și alții nu puteau dispune de acest tabel într‑un stadiu anterior al procedurii. Astfel, Tribunalul a putut considera în mod întemeiat că soluționarea lor negativă era insuficientă pentru a stabili imposibilitatea Ryanair și alții de a dispune de acest tabel într‑un stadiu anterior al procedurii și că, ținând seama de lipsa unei explicații cu privire la motivul pentru care aeroportul Klagenfurt nu fusese contactat în mod direct într‑o etapă anterioară, această soluționare negativă nu permitea să se justifice corespunzător cerințelor legale, în sensul articolului 85 alineatul (3) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, admisibilitatea tabelului menționat.

56      În continuare, dat fiind termenul de peste un an care a curs între data depunerii duplicii și declanșarea consecințelor epidemiei de COVID-19 în Uniunea Europeană, constatarea Tribunalului care figurează la punctul 61 din hotărârea atacată, referitoare la argumentația expusă de Ryanair și alții cu privire la aceste consecințe, este de asemenea întemeiată. În această privință, ținând seama de argumentația recurentelor expusă la punctul 35 din prezenta hotărâre, este necesar să se adauge că la punctul 61 amintit Tribunalul nu a impus nicio cerință suplimentară dincolo de cele care decurg din articolul 85 alineatul (3) din Regulamentul de procedură. Astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 43 și 44 din prezenta hotărâre, instanța Uniunii are competența de a controla temeinicia motivului întârzierii în prezentarea probelor. Prin urmare, în acest context, aceasta poate considera că justificarea invocată de o parte nu este credibilă, din moment ce acea parte nu și‑a susținut afirmațiile cu privire la niciun mijloc de probă scris, deși ar fi fost în măsură să facă acest lucru.

57      În sfârșit, în ceea ce privește cererea de măsuri de organizare a procedurii prezentată Tribunalului, era de asemenea evident că, în lipsa oricărei obligații a Tribunalului de a admite o asemenea cerere, soluționarea acesteia era foarte incertă pentru ca Ryanair și alții să se poată întemeia în mod util pe acest demers pentru a obține tabelul respectiv, astfel încât invocarea sa și a caracterului său pendinte nu era suficientă nici pentru a stabili existența unor împrejurări care să justifice corespunzător cerințelor legale întârzierea în prezentarea sa și, prin urmare, caracterul său admisibil în temeiul articolului 85 alineatul (3) din Regulamentul de procedură al Tribunalului.

58      În ceea ce privește datele referitoare la costuri, Tribunalul a arătat la punctul 62 din hotărârea atacată că alineatul care conține aceste date era inclus într‑un studiu al consilierului economic al Ryanair ce fusese întocmit pentru Ryanair și alții în luna noiembrie 2014 și că Ryanair și alții nu au reușit să dovedească motivul pentru care nu au putut anexa acest document la cererea introductivă sau la replică. În această privință, Tribunalul a considerat că argumentul lor întemeiat pe „legătura inextricabilă” care ar fi existat între prezentarea acestor date și prezentarea tabelului veniturilor provenite din activități non‑aeronautice nu putea fi admis din moment ce chestiunea calculării de către Comisie a costurilor de funcționare incrementale pe care aeroportul Klagenfurt le‑ar fi putut preconiza fusese ridicată deja de Ryanair și alții în cererea de sesizare a instanței, precum și în replica lor, iar datele respective se aflau deja în acea perioadă în posesia lor.

59      Ținând seama de aceste împrejurări, pe care recurentele nu le contestă, și de caracterul de excepție avut de articolul 85 alineatul (3) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, acesta a putut de asemenea în mod întemeiat să considere că Ryanair și alții nu au justificat corespunzător cerințelor legale prezentarea tardivă a datelor respective și, prin urmare, a respins această probă suplimentară ca fiind inadmisibilă.

60      Pe de altă parte, în speță, recurentele nu pot întemeia un argument util pe soluția rezervată de Tribunal probelor suplimentare depuse de părțile principale după închiderea fazei scrise a procedurii în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 15 iunie 2022, Qualcomm/Comisia (Qualcomm – Plăți de exclusivitate) (T‑235/18, EU:T:2022:358), pe care acestea le‑au invocat în ședința în fața Curții. Astfel, așa cum a arătat în esență și doamna avocată generală la punctele 39 și 40 din concluzii, justificările prezentate în acea cauză nu au legătură cu cele invocate în speță.

61      În plus, existența unor împrejurări excepționale care justifică admisibilitatea probelor prezentate în temeiul articolului 85 alineatul (3) din Regulamentul de procedură al Tribunalului trebuie, prin ipoteză, să facă neîndoielnic obiectul unei aprecieri de la caz la caz în raport cu împrejurările specifice proprii fiecărei cauze.

62      Prin urmare, faptul că, în cauza în care s‑a pronunțat acea hotărâre, Tribunalul a putut să considere că, în circumstanțele acelei cauze, prezentarea de probe suplimentare după finalizarea fazei scrise a procedurii era justificată de împrejurări excepționale și că acele probe trebuiau, așadar, să fie admise în temeiul articolului 85 alineatul (3) din Regulamentul de procedură nu poate demonstra că hotărârea atacată, care privește împrejurări de fapt diferite și motive invocate diferite ale unor justificări, ar fi viciată de o eroare în această privință.

63      Recurentele nu pot nici să își întemeieze în mod util argumentația în speță pe jurisprudența referitoare la contenciosul de drept al Uniunii Europene în materia mărcilor, izvorâtă din hotărârile Tribunalului citate la punctul 34 din prezenta hotărâre, aceste hotărâri neavând domeniul de aplicare pe care recurentele le‑o conferă.

64      Astfel, în prima dintre aceste hotărâri citate, nu erau în discuție probe propriu‑zise, ci elemente extrase din jurisprudența instanței Uniunii, precum și din jurisprudența națională sau internațională, cu privire la care Tribunalul se pronunțase deja că nici în calea părților, nici în calea sa nu poate exista un obstacol în a se inspira din acestea în interpretarea dreptului Uniunii. În plus, referirea la faptul că aceste elemente fuseseră deja prezentate camerei de recurs a Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) și examinate de aceasta a fost menționată doar cu titlu suplimentar. În ceea ce privește a doua dintre hotărârile citate, din cuprinsul punctului 23 din aceasta reiese că Tribunalul a arătat de asemenea cu titlu suplimentar că elementele de probă în discuție nu figurau în dosarul procedurii în fața camerei de recurs, Tribunalul respingându‑le pentru motivul că părțile în cauză nu prezentaseră nicio justificare pentru prezentarea lor tardivă.

65      În această privință, mai trebuie să se sublinieze că această motivare suplimentară a Tribunalului se explică prin specificitățile contenciosului de drept al Uniunii Europene în materia mărcilor. Astfel, potrivit articolului 178 alineatul (5) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, imediat după notificarea cererii introductive care a fost depusă la Tribunal, EUIPO transmite acestuia dosarul procedurii care s‑a aflat pe rolul camerei de recurs. Astfel, Tribunalul dispune, din momentul notificării acestei cereri introductive, de dosarul respectiv și de ansamblul elementelor de probă pe care le conține. Or, situația este diferită în cazul dosarului administrativ al Comisiei în cadrul unei proceduri de control al unui ajutor de stat.

66      Din aceste considerații rezultă că se impune respingerea celui de al doilea aspect al prezentului motiv ca fiind nefondat, precum și, în consecință, a primului motiv în ansamblul său.

 Cu privire la al doilea motiv

 Argumentația părților

67      Prin intermediul celui de al doilea motiv, recurentele susțin că Tribunalul, prin faptul că a considerat, pe de o parte, că Comisia nu a încălcat termenul de prescripție aplicabil recuperării ajutorului în ceea ce privește actul adițional din 2002 dintre DMG și LV, precum și ASM din 2002 dintre DMG și AMS și, pe de altă parte, că decizia în litigiu era suficient motivată în această privință, a săvârșit o eroare de drept în interpretarea articolului 17 din Regulamentul 2015/1589 și, respectiv, în aplicarea articolului 296 TFUE.

68      În primul rând, recurentele critică punctele 70-79 din hotărârea atacată, întrucât acestea ar goli de efect articolul 17 menționat. Din cuprinsul acestor puncte ar reieși că Tribunalul consideră că o cerere de informații formulată de Comisie în termeni largi, prin utilizarea unei formule „generale”, fără ca această solicitare să conțină un indiciu specific referitor la o măsură care poate constitui un ajutor de stat sau fără ca existența unei asemenea măsuri în privința căreia ar acționa întreruperea termenului de prescripție să fie cunoscută de Comisie, este suficientă din punct de vedere legal pentru întreruperea acestui termen.

69      Or, primo, însuși modul de redactare a articolului 17 alineatul (2) din Regulamentul 2015/1589, care se referă la „ajutorul ilegal”, ar impune ca cererile de informații să se raporteze la măsura specifică examinată de Comisie.

70      Secundo, în cauzele anterioare în care instanțele Uniunii au confirmat că o cerere de informații a Comisiei întrerupe termenul de prescripție, solicitările în cauză ar fi desemnat măsurile specifice examinate de Comisie. Recurentele fac trimitere în această privință la Ordonanța din 7 decembrie 2017, Irlanda/Comisia (C‑369/16 P, EU:C:2017:955, punctul 42), și la Hotărârea din 26 aprilie 2018, ANGED (C‑233/16, EU:C:2018:280, punctul 84), la Hotărârea din 10 aprilie 2003, Département du Loiret/Comisia (T‑369/00, EU:T:2003:114, punctul 85), precum și la Hotărârea din 22 aprilie 2016, Irlanda și Aughinish Alumina/Comisia (T‑50/06 RENV II și T‑69/06 RENV II, EU:T:2016:227, punctele 3, 7 și 183).

71      Tertio, termenul de prescripție de zece ani prevăzut la articolul 17 din Regulamentul 2015/1589 ar avea ca obiectiv garantarea securității juridice și ar urmări astfel în special să protejeze anumite părți interesate, printre care figurează statul membru în cauză și beneficiarul ajutorului. Or, hotărârea atacată ar fi incompatibilă cu acest obiectiv. Astfel, dacă acest termen ar putea fi întrerupt printr‑o cerere de informații care nu specifică măsura examinată, de exemplu întrucât Comisia nu are cunoștință încă de existența acesteia, principiul securității juridice nu ar fi respectat în privința statului membru în cauză în ceea ce privește măsurile pe care le‑a acordat și care sunt încă susceptibile să conducă la recuperare și cele pe care le‑a acordat și care nu mai sunt susceptibile să determine recuperarea în temeiul acestui articol 17.

72      Quarto, considerațiile Tribunalului care figurează la punctele 77-79 din hotărârea atacată, potrivit cărora ar fi existat o întrerupere a termenului de prescripție chiar dacă se presupune că cererile de informații ale Comisiei nu priveau în mod specific nici actul adițional din 2002 dintre DMG și LV, nici ASM din 2002 dintre DMG și AMS din cauză că aceste acorduri erau „legate în mod inextricabil” de alte acorduri identificate în cererile anterioare de informații ale Comisiei, ar fi de asemenea viciate de o eroare de drept. Faptul că, la finalul investigației sale, Comisia a pretins că anumite măsuri erau legate nu poate conferi retrospectiv un caracter de întrerupere a prescripției unei cereri de informații care, la momentul emiterii sale, era lipsită de caracter legal.

73      În al doilea rând, recurentele susțin că, la punctele 80, 81 și 83-85 din hotărârea atacată, Tribunalul a considerat în mod greșit că, în ceea ce privește termenul de prescripție sau întreruperea acestuia, Comisia a motivat decizia în litigiu corespunzător cerințelor legale. Ar fi cert că, în cursul investigației, recurentele au informat Comisia că o parte importantă a ajutorului invocat nu era în opinia lor recuperabilă, din cauza expirării termenului de prescripție. Or, considerentele (2)-(4) ale deciziei în litigiu, pe care Tribunalul s‑ar fi întemeiat pentru a considera că Comisia a respectat obligația de motivare, nu ar face referire la aceste argumente și nici măcar la termenul de prescripție sau la întreruperea acestuia ca urmare a cererilor de informații. Împrejurarea că Comisia nu are obligația să răspundă la fiecare dintre argumentele invocate în fața sa nu ar fi permis Tribunalului să considere că decizia în litigiu era suficient motivată.

74      Pentru a permite recurentelor să își exercite în mod eficient dreptul la control jurisdicțional în primă instanță și pentru ca Tribunalul să își fi putut exercita în mod corect prerogativele de control, ar fi trebuit ca recurentele să fi putut înțelege, doar pe baza conținutului deciziei în litigiu, motivele pentru care Comisia a respins argumentele pe care le‑au invocat în cursul investigației în ceea ce privește termenul de prescripție. O asemenea înțelegere ar fi fost imposibilă pornind numai de la considerentele (2)-(4) ale acestei decizii, care nu ar menționa singurul motiv pertinent în această privință, și anume faptul că cererile de informații evocate în considerentele menționate au întrerupt termenul de prescripție.

75      Comisia răspunde că acest al doilea motiv nu este fondat.

 Aprecierea Curții

76      În ceea ce privește primul aspect al celui de al doilea motiv, referitor la o pretinsă încălcare a articolului 17 din Regulamentul 2015/1589 care ar fi fost săvârșită la punctele 70-79 din hotărârea atacată, trebuie să se arate că Tribunalul, după ce a amintit la punctele 70 și 71 din aceasta conținutul articolului menționat și al jurisprudenței Tribunalului care îi este aferentă, a arătat la punctul 72 din hotărârea atacată că, în speță, era cert că termenul de prescripție de zece ani prevăzut la alineatul (1) al acestui articol începuse să curgă la 9 august 2002.

77      Tribunalul a arătat în continuare, la punctul 73 din hotărârea menționată, că plângerea transmisă autorităților austriece prin scrisoarea din 11 octombrie 2007 a Comisiei făcea referire la „acorduri favorabile furnizate Ryanair de [aeroportul Klagenfurt]” începând cu 27 iunie 2002, că în cererea sa de alte informații suplimentare adresată acestor autorități la 15 noiembrie 2010 Comisia a adresat întrebări cu privire la acordul de cooperare dintre DMG și Ryanair, care se afla la baza plăților efectuate pentru serviciile de marketing, și a solicitat un exemplar al acestui acord, precum și informații privind rambursarea taxelor de aeroport începând cu anul 2000 și că cererea de informații adresată autorităților austriece din 24 martie 2011 includea o serie de întrebări cu privire la acordurile din 2002, printre care o cerere de prezentare a originalelor acordurilor încheiate cu Ryanair, inclusiv acordul de marketing.

78      Tribunalul a arătat de asemenea, la punctul 74 din aceeași hotărâre, că, în cererea de informații suplimentare adresată Ryanair la 8 aprilie 2011, Comisia a invitat‑o pe aceasta din urmă să prezinte informații cu privire la contractele încheiate în cei zece ani anteriori și i‑a solicitat în special să îi furnizeze o listă a tuturor contractelor care nu au fost prelungite sau a căror executare a fost întreruptă în acea perioadă și să explice motivele întreruperii și ale neprelungirii. Tribunalul a menționat de asemenea la acest punct că, în răspunsul pe care l‑a adresat Comisiei la 4 iulie 2011, Ryanair a afirmat că toate contractele încheiate cu acest aeroport au fost prelungite sau modificate în urma unor negocieri comerciale, cu excepția ASM din 2002 dintre DMG și LV, care fusese întrerupt înainte de expirarea sa. Tribunalul a considerat că din toate aceste elemente reiese că toate cererile de informații menționate anterior acopereau și ASM din anul 2002 dintre DMG și AMS, precum și actul adițional din 2002 dintre DMG și LV.

79      Prin urmare, la punctul 75 din hotărârea atacată, Tribunalul a considerat că, ținând seama de jurisprudența pe care o amintise la punctul 70 din aceasta, cererile de informații respective constituiau măsuri, în sensul articolului 17 alineatul (2) din Regulamentul 2015/1589, care puteau întrerupe termenul de prescripție de zece ani. Tribunalul a constatat la punctul 76 din aceeași hotărâre că, întrucât toate aceste cereri au fost adresate de Comisie autorităților austriece și Ryanair în perioada de zece ani care a început la 9 august 2002, nu se putea considera că prerogativele Comisiei în materie de recuperare a ajutorului erau prescrise în temeiul articolului 17 alineatul (1) din Regulamentul 2015/1589.

80      În sfârșit, la punctele 77-79 din hotărârea atacată, Tribunalul a adăugat în esență că, „de altfel”, ținând seama de diferitele împrejurări de fapt evidențiate în decizia în litigiu și care stabilesc existența unei legături „inextricabile” între acordurile din 2002, acestea au fost examinate în mod întemeiat de Comisie ca fiind o singură tranzacție. Din aceste elemente Tribunalul a dedus că, în contextul dat, chiar dacă se presupune că cererile de informații ale Comisiei nu au privit în mod precis nici ASM din 2002 dintre DMG și AMS, nici actul adițional din 2002 dintre DMG și LV, termenul de prescripție prevăzut la articolul 17 alineatul (1) din Regulamentul 2015/1589 a fost întrerupt efectiv.

81      Rezultă din aceste elemente că, în primul rând și contrar celor susținute de recurente, Tribunalul nu a considerat nicidecum că orice cerere de informații adresată de Comisie unui stat membru, oricât de vag sau de larg ar fi formulată și chiar fără să conțină o mențiune specifică referitoare la o măsură care poate constitui un ajutor de stat sau chiar fără ca existența unui eventual ajutor să fie cunoscută de Comisie, este suficientă pentru a întrerupe termenul de prescripție prevăzut la articolul 17 alineatul (1) din Regulamentul 2015/1589.

82      Dimpotrivă, din cuprinsul acestor puncte, în special din cuprinsul punctelor 73 și 74 din hotărârea atacată, reiese că Tribunalul a considerat că putea constitui o măsură de întrerupere a prescripției, în sensul alineatului (2) al acestui articol, numai o măsură adoptată „cu privire la ajutorul ilegal” și că aceasta din urmă fusese identificată, în speță, încă de la transmiterea de către Comisie Republicii Austria a plângerii din 11 octombrie 2007, menționată la punctul 19 din prezenta hotărâre, în care se afirma că Ryanair beneficiase de ajutoare de stat ilegale îndeosebi din partea aeroportului Klagenfurt, prin intermediul KFBG, începând cu 27 iunie 2002, apoi în măsura continuării procedurii administrative, tot înainte de expirarea termenului de zece ani prevăzut la alineatul (1) al articolului menționat.

83      În al doilea rând, nu se poate considera că, astfel cum susțin în esență și recurentele, ar fi necesar, pentru ca un demers de investigație întreprins de Comisie să poată fi calificat drept măsură de întrerupere a prescripției în sensul alineatului (2), ca aceasta să identifice într‑un mod cu totul specific fiecare dintre acordurile care se înscriu în ansamblul contractual ce constituie măsura de ajutor care face obiectul acestei investigații.

84      Desigur, potrivit articolului 17 alineatul (1) din Regulamentul 2015/1589, prerogativele Comisiei de recuperare sunt supuse unui termen de prescripție de zece ani, iar alineatul (2) a doua teză al acestui articol precizează că „orice măsură adoptată de Comisie […] cu privire la ajutorul ilegal” este cea care întrerupe în mod special acest termen.

85      Mai mult, din considerentul (26) al acestui regulament rezultă că termenul de prescripție stabilit la articolul 17 alineatul (1) a fost prevăzut din considerații de securitate juridică și urmărește astfel în special să protejeze unele dintre părțile interesate, printre care figurează statul membru în cauză și beneficiarul ajutorului (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 octombrie 2005, Scott/Comisia, C‑276/03 P, EU:C:2005:590, punctul 30).

86      Trebuie să se amintească însă că articolul 107 TFUE are drept obiectiv să prevină ca schimburile comerciale dintre statele membre să fie afectate de avantaje acordate de autoritățile publice care, sub diverse forme, denaturează sau amenință să denatureze concurența prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producerii anumitor bunuri (Hotărârea din 15 iunie 2006, Air Liquide Industries Belgium, C‑393/04 și C‑41/05, EU:C:2006:403, punctul 27, precum și jurisprudența citată). Prin urmare, controlul ajutoarelor de stat exercitat de Comisie contribuie la menținerea unor condiții de concurență nedenaturate în cadrul pieței interne.

87      Mai mult, din coroborarea articolului 12 alineatul (2) și a articolului 2 alineatul (2) din Regulamentul 2015/1589 rezultă că, în cazul în care, în cadrul unei proceduri în materia ajutoarelor ilegale, Comisia solicită statului membru în cauză furnizarea de informații, statul membru furnizează toate informațiile necesare pentru a permite Comisiei să adopte o decizie în temeiul articolelor 4 și 9 din acest regulament. În mod similar, din coroborarea acestui articol 12 alineatul (2) și a articolului 5 alineatele (1) și (2) din acest regulament rezultă că, în cazul în care consideră că informațiile furnizate de statul membru în cauză în legătură cu o măsură sunt incomplete, Comisia solicită toate informațiile suplimentare necesare și, în cazurile în care statul membru nu răspunde la o asemenea cerere în termenul stabilit sau răspunde în mod incomplet, Comisia îi transmite o atenționare prin care acordă un termen suplimentar rezonabil pentru furnizarea informațiilor. Articolul 12 menționat prevede în plus la alineatul (3) că, în cazul în care, în pofida acestei atenționări, statul membru în cauză nu furnizează informațiile solicitate în termenul stabilit de Comisie sau furnizează informații incomplete, această instituție solicită furnizarea informațiilor prin intermediul unei decizii, precizând în special care sunt informațiile necesare.

88      Or, a reține o interpretare a noțiunii de „orice măsură adoptată […] cu privire la ajutorul ilegal” precum cea invocată de recurente în speță ar aduce o atingere disproporționată competențelor de investigație ale Comisiei și, astfel, capacității sale de a asigura, în conformitate cu misiunea care îi este încredințată prin Tratatul FUE, menținerea, prin intermediul controlului ajutoarelor acordate de state, a unor condiții de concurență nedenaturată pe piața internă. Această constatare este cu atât mai adevărată cu cât, precum în speță, este în discuție un ajutor de stat ilegal, cu privire la care Comisia dispune, prin ipoteză, de mai puține informații decât cele referitoare la măsurile de ajutor care i‑au fost notificate în conformitate cu articolul 108 alineatul (3) TFUE.

89      În al treilea rând, niciun argument contrar nu se poate întemeia pe hotărârile și pe ordonanța invocate de recurente, menționate la punctul 70 din prezenta hotărâre. Astfel, punctele din aceste hotărâri și din ordonanța menționată la care acestea se referă se limitează la constatări de natură factuală, proprii fiecăreia dintre cauzele respective, și nu conțin nicio considerație care să permită confirmarea interpretării articolului 17 alineatul (2) din Regulamentul 2015/1589 pe care recurentele o propun în speță.

90      În al patrulea rând, întrucât recurentele critică punctele 77-79 din hotărârea atacată, al căror conținut este expus la punctul 80 din prezenta hotărâre, este suficient să se arate că, așa cum indică utilizarea termenilor „de altfel”, motivarea care figurează la aceste puncte este suplimentară, astfel încât această parte a argumentației recurentelor trebuie să fie respinsă ca inoperantă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 octombrie 2002, Aéroports de Paris/Comisia, C‑82/01 P, EU:C:2002:617, punctul 41, și Hotărârea din 12 mai 2022, Klein/Comisia, C‑430/20 P, EU:C:2022:377, punctul 32, precum și jurisprudența citată).

91      În consecință, primul aspect al celui de al doilea motiv trebuie respins ca fiind în parte nefondat și în parte inoperant.

92      În ceea ce privește al doilea aspect al celui de al doilea motiv, referitor la o pretinsă încălcare a articolului 296 TFUE care ar fi fost săvârșită de Tribunal la punctele 80, 81 și 83-85 din hotărârea atacată, trebuie să se arate că, după ce la punctele 80 și 81 din această hotărâre a amintit jurisprudența relevantă în materie, Tribunalul a constatat, la punctul 82 din hotărârea menționată, că din considerentele (2)-(4) ale deciziei în litigiu reieșea că Comisia a făcut referire la datele la care solicitase autorităților austriece și Ryanair informații suplimentare cu privire la acordurile care făceau obiectul plângerii din 5 octombrie 2007, pe baza căreia un concurent al Ryanair s‑a plâns Comisiei de faptul că această companie aeriană beneficiase de ajutoare de stat ilegale în legătură cu aeroportul Klagenfurt.

93      La punctul 83 din aceeași hotărâre, Tribunalul a considerat că, astfel, Comisia a expus în mod suficient de clar datele la care termenul de zece ani prevăzut la articolul 17 alineatul (1) din Regulamentul 2015/1589 a fost întrerupt. Tribunalul a adăugat că, dat fiind că autoritățile austriece și Ryanair cunoșteau, în calitatea lor de destinatari, conținutul cererilor de informații suplimentare care le fuseseră adresate de Comisie, aceasta din urmă avea obligația să indice doar faptele care prezentau o importanță esențială în economia deciziei în litigiu, și anume datele la care a luat măsurile care puteau întrerupe termenul de prescripție.

94      Din aceste elemente, la punctele 84 și 85 din hotărârea atacată Tribunalul a dedus că, în aceste împrejurări, Comisia nu avea obligația să furnizeze o motivare specifică cu privire la acest aspect în decizia în litigiu și că, prin urmare, a motivat suficient aceeași decizie în această privință.

95      Pronunțându‑se astfel, Tribunalul nu a încălcat articolul 296 TFUE. Într‑adevăr, conform jurisprudenței constante a Curții, amintită de altfel de Tribunal la punctul 80 din hotărârea atacată, motivarea impusă la articolul 296 TFUE trebuie să fie adaptată naturii actului în cauză și trebuie să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul instituției care a emis actul, astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de temeiurile măsurii luate, iar instanței competente să își exercite controlul. Cerința motivării trebuie apreciată în funcție de împrejurările cauzei, în special de conținutul actului, de natura motivelor invocate și de interesul de a primi explicații pe care îl pot avea destinatarii sau alte persoane vizate în mod direct și individual de actul respectiv. Nu este obligatoriu ca motivarea să specifice toate elementele de fapt și de drept pertinente, având în vedere că problema dacă motivarea unui act respectă condițiile impuse de acest articol trebuie să fie apreciată nu numai prin prisma modului de redactare, ci și în raport cu contextul său, precum și cu ansamblul normelor juridice ce reglementează materia respectivă (Hotărârea din 2 aprilie 1998, Comisia/Sytraval și Brink’s France, C‑367/95 P, EU:C:1998:154, punctul 63, precum și Hotărârea din 2 septembrie 2021, Comisia/Tempus Energy și Tempus Energy Technology, C‑57/19 P, EU:C:2021:663, punctul 198, precum și jurisprudența citată).

96      Trebuie să se amintească de asemenea că procedura de control al ajutoarelor de stat este, ținând seama de economia sa generală, o procedură inițiată față de statul membru care este responsabil, din perspectiva obligațiilor sale în temeiul dreptului Uniunii, de acordarea ajutorului. Astfel, în această procedură, părțile interesate, altele decât statul membru în cauză, nu pot pretinde ele însele o dezbatere în contradictoriu cu Comisia precum cea existentă în beneficiul statului membru respectiv. Nicio dispoziție din această procedură nu rezervă, printre părțile interesate, un rol special beneficiarului unui asemenea ajutor. În această privință, trebuie să se precizeze că procedura de control al ajutoarelor de stat nu este o procedură deschisă împotriva beneficiarului sau a beneficiarilor ajutoarelor, care ar presupune că acesta sau aceștia din urmă ar putea să se prevaleze de drepturi atât de extinse precum dreptul la apărare ca atare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 martie 2020, Comisia/Gmina Miasto Gdynia și Port Lotniczy Gdynia Kosakowo, C‑56/18 P, EU:C:2020:192, punctele 73-75, precum și jurisprudența citată).

97      Prin urmare, Tribunalul a considerat în mod întemeiat că, în ceea ce privește aplicarea termenului de prescripție prevăzut la articolul 17 alineatul (1) din Regulamentul 2015/1589, decizia în litigiu era motivată corespunzător cerințelor legale. În special, nu era necesar ca, pentru a‑și îndeplini obligația de motivare a deciziei în litigiu în această privință, Comisia să răspundă la argumentele recurentelor din moment ce, potrivit jurisprudenței amintite la punctul precedent, beneficiarul ajutorului nu poate pretinde o dezbatere în contradictoriu cu Comisia precum cea existentă în favoarea statului membru în cauză și din moment ce reieșea cel puțin implicit din această decizie că Comisia considera că argumentația pe care recurentele au prezentat‑o în fața sa nu putea fi reținută.

98      Prin urmare, al doilea aspect al celui de al doilea motiv trebuie respins ca fiind nefondat.

99      În consecință, al doilea motiv trebuie să fie respins în parte ca nefondat și în parte ca inoperant.

 Cu privire la al treilea motiv

 Argumentația părților

100    Prin intermediul celui de al treilea motiv, recurentele susțin că Tribunalul a denaturat probele prezentate în fața sa cu ocazia aprecierii aspectului în ce măsură Comisia a aplicat în mod legal criteriul operatorului privat în economia de piață pentru a stabili dacă Ryanair și alții au primit un avantaj în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE. Astfel, în scopul calculării rentabilității ex ante a acordurilor în litigiu, Comisia ar fi recurs la date incomplete, nefiabile și inadecvate, care i‑ar vicia concluzia sa cu privire la existența unui avantaj. Denaturările săvârșite ar fi în număr de trei.

101    În primul rând, la punctele 331 și 332 din hotărârea atacată, în ceea ce privește analiza ex ante a rentabilității acordurilor din 2006, Tribunalul ar fi denaturat clauza 7.1 din ASA din 2006, atașată în anexa A.2.5 la cererea de sesizare a instanței. Aceasta ar desemna taxa de securitate ca fiind un tarif pe care Ryanair trebuia să îl plătească pe bază contractuală aeroportului. În plus, Tribunalul ar fi denaturat secțiunea 2.2.3 din raportul din 31 august 2012 întocmit de consilierul economic al recurentelor, atașat în anexa A.3.5.1 la cererea introductivă amintită, precum și tabelul 2.21 care figurează în raportul consilierului menționat din 13 aprilie 2012, atașat în anexa A.3.4.1 la această cerere introductivă, care ar confirma că Ryanair a plătit aeroportului în mod efectiv această taxă de securitate.

102    Totuși, Tribunalul ar fi aprobat eroarea Comisiei care constă în a considera această taxă ca fiind un cost marginal pentru aeroportul Klagenfurt, ceea ce ar fi determinat Comisia să subestimeze rentabilitatea preconizată, din punctul de vedere al acestui aeroport, a acordurilor din 2006. Dosarul nu ar conține nicio dovadă care să ateste că această taxă a fost rambursată Ryanair, contrar celor sugerate la punctul 331 din hotărârea atacată, sau să indice partea care a suportat costul acestei rambursări. Numai punctele 101-103 din memoriul în duplică al Comisiei în primă instanță ar putea veni în susținerea aprecierii Tribunalului, însă Comisia s‑ar fi limitat să susțină, fără nicio dovadă, că autoritățile austriece au confirmat în două rânduri că taxa de securitate fusese rambursată Ryanair.

103    În al doilea rând, la punctele 301 și 302 din hotărârea atacată, Tribunalul ar fi denaturat, pe de o parte, considerentul (379) litera (e) al deciziei în litigiu, care ar confirma că în estimarea costurilor de funcționare marginale pe care aeroportul le putea preconiza pentru acordurile din 2002 a fost inclusă o marjă de siguranță și, pe de altă parte, punctele 2.24-2.27 din raportul consilierului economic din 18 iulie 2018, atașat în anexa A.7.6 la cererea de sesizare a instanței, din care ar reieși că nu a fost comunicată nicio precizare cu privire la calculul acestei marje de siguranță.

104    Aceste probe ar evidenția că estimarea costurilor de funcționare marginale ale aeroportului, pe care Comisia și‑a întemeiat analiza ex ante a rentabilității, includea un parametru, și anume această marjă de siguranță, al cărui calcul nu a fost niciodată nici explicat, nici divulgat, care a condus la o estimare a costurilor de funcționare marginale inexplicabil ridicate, în special în raport cu aeroporturile comparabile vizate deopotrivă de o investigație referitoare la un ajutor de stat. La punctele contestate din hotărârea atacată, Tribunalul ar aproba utilizarea de către Comisie a acestei estimări fără a face referire la raportul din 18 iulie 2018. Din aceste elemente ar trebui să se concluzioneze că Tribunalul a ignorat sau nu a ținut seama în mod corespunzător de probele care îi fuseseră prezentate în această privință.

105    În al treilea rând, la punctul 306 din hotărârea atacată, Tribunalul ar fi denaturat, în primul rând, articolul 2 litera a) din ASA din 2002, atașat în anexa A.2.1 la cererea de sesizare a instanței, din care ar reieși că rata țintă de ocupare era de 76 %, în al doilea rând, considerentul (382) și tabelul 10 din decizia în litigiu, din care ar reieși că Comisia a recurs la o rată de ocupare de 70 % pentru analiza sa privind ASA din 2002, precum și considerentul (415) litera (a) și tabelul 11 din această decizie, din care ar reieși că Comisia a recurs la o rată de ocupare de 85 % pentru analiza acordurilor din 2006, în al treilea rând, considerentul (17) al deciziei menționate, din care ar reieși că aviația civilă a început să opereze zboruri pe aeroport „la scurt timp” după înființarea sa în anul 1915 și, în al patrulea și ultimul rând, punctul 2.14 din raportul consilierului economic din 18 iulie 2018, atașat în anexa A.7.6 la cererea de sesizare a instanței, din care ar reieși că rata de ocupare de 76 % era apropiată, deși ușor inferioară, de rata de ocupare de aproximativ 80 % realizată de Ryanair pe rețeaua sa de rute la momentul semnării ASA din 2002.

106    Aceste probe ar evidenția că rata de ocupare de 70 % reținută de Comisie pentru a efectua analiza de rentabilitate ex ante a ASA din 2002 era excesiv de scăzută. Astfel, ele ar demonstra, pe de o parte, că era cu 6 puncte mai mică decât rata‑țintă de ocupare convenită între părți și cu 15 puncte mai mică decât rata reținută de Comisie pentru analiza acordurilor din 2006 și, pe de altă parte, că aeroportul avea mai multe decenii de experiență în aviația civilă în momentul semnării ASA din 2002, ceea ce ar repune în discuție teza potrivit căreia lipsa de experiență a acestuia cu o anumită companie aeriană, în speță Ryanair, ar fi avut repercusiuni importante asupra ipotezelor sale privind rata de ocupare.

107    Cu toate acestea, Tribunalul ar fi confirmat utilizarea de către Comisie a acestei rate de ocupare de 70 %, deși dosarul nu ar conține nicio dovadă care să permită susținerea concluziilor Tribunalului potrivit cărora inexistența unui acord anterior între aeroportul Klagenfurt și Ryanair ar fi justificat reținerea unei rate de ocupare prudente și nicio dovadă în susținerea concluziei sale potrivit căreia companiile aeriene low‑cost nu erau implantate suficient în anul 2002 pentru a justifica o rată de ocupare mai ridicată. Mai mult, singurul loc din dosar care poate susține aceste aprecieri ale Tribunalului ar fi punctul 115 din memoriul în apărare al Comisiei și punctul 85 din memoriul în duplică al acesteia. Cu toate acestea, Comisia ar fi susținut fără a fi dovedit că decizia de a adopta rata de 70 % era justificată de lipsa de experiență a aeroportului Klagenfurt cu recurentele și cu statutul de nou‑venit al companiilor aeriene low‑cost.

108    Comisia arată că niciuna dintre denaturările invocate nu este demonstrată și că, în orice caz, niciuna dintre acestea nu reiese în mod vădit din înscrisurile din dosar.

 Aprecierea Curții

109    Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, în cazul în care Tribunalul a constatat sau a apreciat faptele, Curtea este competentă, în temeiul articolului 256 TFUE, doar să exercite un control cu privire la calificarea juridică a acestor fapte și la consecințele juridice care au fost stabilite pe baza lor. Aprecierea faptelor nu constituie, așadar, cu excepția cazului denaturării elementelor de probă prezentate în fața Tribunalului, o chestiune de drept supusă ca atare controlului Curții (Hotărârea din 28 ianuarie 2021, Qualcomm și Qualcomm Europe/Comisia, C‑466/19 P, EU:C:2021:76, punctul 42, precum și jurisprudența citată).

110    Atunci când invocă o denaturare a elementelor de probă de către Tribunal, recurentul trebuie, în temeiul articolului 256 TFUE, al articolului 58 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene și al articolului 168 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul de procedură al Curții, să indice cu precizie elementele care ar fi fost denaturate de acesta și să demonstreze erorile de analiză care, în opinia sa, ar fi condus Tribunalul la această denaturare. În plus, o denaturare trebuie să reiasă în mod evident din înscrisurile dosarului, fără a fi necesară o nouă apreciere a faptelor și a probelor (Hotărârea din 28 ianuarie 2021, Qualcomm și Qualcomm Europe/Comisia, C‑466/19 P, EU:C:2021:76, punctul 43, precum și jurisprudența citată).

111    Pe de altă parte, deși o denaturare a elementelor de probă poate consta într‑o interpretare a unui document contrară conținutului acestuia, ea trebuie să reiasă în mod evident din dosarul prezentat Curții și presupune ca Tribunalul să fi depășit în mod vădit limitele unei aprecieri rezonabile a acestor elemente de probă. În această privință, nu este suficient să se arate că un document ar putea face obiectul unei interpretări diferite de cea reținută de Tribunal (Hotărârea din 28 ianuarie 2021, Qualcomm și Qualcomm Europe/Comisia, C‑466/19 P, EU:C:2021:76, punctul 44, precum și jurisprudența citată).

112    Acestea sunt principiile în lumina cărora trebuie analizate cele trei aspecte ale celui de al treilea motiv.

113    În ceea ce privește, în primul rând, primul aspect al acestui motiv, îndreptat împotriva punctelor 331 și 332 din hotărârea atacată, Tribunalul a constatat, la primul dintre aceste puncte, că în înscrisurile sale și în ședință Comisia a arătat că, pe de o parte, potrivit informațiilor pe care le‑a obținut în două rânduri de la autoritățile austriece, această taxă, precum și toate taxele pe escală au fost rambursate Ryanair și, pe de altă parte, aceste autorități au comunicat de asemenea Comisiei că rambursarea integrală a taxelor de aeroport fusese efectuată în același timp cu instituirea schemei de stimulente din anul 2005 și constituia o practică curentă la acel moment pentru a atrage noi companii aeriene la aeroportul Klagenfurt.

114    La al doilea dintre aceste puncte, Tribunalul a arătat că din elementele respective reieșea că Comisia a solicitat statului membru în cauză, în mod diligent și în interesul unei bune administrări a normelor fundamentale ale Tratatului FUE referitoare la ajutoarele de stat, informațiile pertinente care îi permiteau să verifice dacă, în ceea ce privește acordurile din 2006, taxa de securitate a fost rambursată Ryanair și a concluzionat că Comisia a putut, așadar, fără a săvârși o eroare vădită de apreciere, să considere această taxă ca fiind un cost marginal al aeroportului în scopul analizei rentabilității acordurilor din 2006.

115    În plus, din cuprinsul punctului 328 din hotărârea atacată reiese că, în această privință, în fața Tribunalului, Ryanair și alții, făcând trimitere la clauzele ASA din 2006, au reproșat Comisiei că a săvârșit o eroare pentru că a considerat că, în ceea ce privește acordurile din 2006, taxa de securitate reprezenta un cost pentru aeroportul Klagenfurt și că ele au menționat că datele care figurau pe facturile Ryanair demonstrau că aceasta din urmă plătea acestui aeroport sumele aferente taxelor de securitate.

116    Cu toate acestea, din considerațiile expuse la punctele 113 și 114 din prezenta hotărâre rezultă că, pe de o parte, la punctele 331 și 332 din hotărârea atacată, Tribunalul nu a făcut nicio referire la rapoartele menționate la punctul 101 din prezenta hotărâre. Prin urmare, Tribunalului nu i se poate reproșa că a denaturat rapoartele respective în această parte a hotărârii atacate.

117    Pe de altă parte, la punctele 331 și 332 din hotărârea atacată, Tribunalul nu a afirmat că aeroportul Klagenfurt nu a facturat față de Ryanair taxa de securitate și nici nu a repus în discuție faptul că taxa respectivă fusese plătită de Ryanair aeroportului Klagenfurt, ci s‑a limitat să arate că, în două rânduri, Comisia a solicitat în această privință informații Republicii Austria și că aceasta a menționat de două ori că taxa respectivă și toate taxele pe escală fuseseră rambursate Ryanair. Rezultă că Tribunalul nu a denaturat nici clauza 7.1 din ASA din 2006.

118    În plus, în măsura în care, prin intermediul primului aspect al celui de al treilea motiv, recurentele contestă forța probantă care a fost atribuită de Tribunal diferitelor elemente care îi erau supuse aprecierii, argumentația lor este inadmisibilă, conform jurisprudenței amintite la punctul 109 din prezenta hotărâre, întrucât urmărește efectuarea de către Curte a unei noi aprecieri a faptelor și a elementelor de probă.

119    În consecință, primul aspect al acestui motiv trebuie respins ca fiind în parte nefondat și în parte inadmisibil.

120    În ceea ce privește, în al doilea rând, al doilea aspect al motivului menționat, îndreptat împotriva punctelor 301 și 302 din hotărârea atacată, Tribunalul a răspuns, la primul dintre aceste puncte, la argumentul invocat de Ryanair și alții potrivit căruia Comisia a săvârșit o eroare de apreciere atunci când a confirmat alegerea autorităților austriece de a adăuga o marjă de siguranță la valorile pe baza cărora fuseseră calculate costurile de funcționare marginale datorate traficului marginal așteptat pe durata acordurilor din 2002. Tribunalul a arătat că din considerentul (379) litera (e) al deciziei în litigiu reieșea că valorile pe baza cărora au fost calculate aceste costuri au fost stabilite pornind de la sistemul de calcul al costurilor utilizat de aeroportul Klagenfurt în anul 2002 și că acest sistem cuprindea taxa de aterizare, taxa pentru pasager și taxa de gestionare a traficului, taxa de handling la rampă, taxa de infrastructură, precum și taxa de servicii în hangar. La același punct, Tribunalul a precizat că Comisia a arătat și a confirmat în ședință că sistemul de calcul al costurilor utilizat de acest aeroport în anul 2002 permitea o alocare mai puțin detaliată a costurilor decât cel instituit în anul 2005 și descris în considerentul (415) al deciziei în litigiu.

121    La punctul 302 din hotărârea atacată, Tribunalul a adăugat că, în acest sens, Comisia a evidențiat, în considerentul (379) litera (e) menționat, unele explicații ale autorităților austriece potrivit cărora acestea au utilizat estimările cele mai optimiste ale valorilor corespunzătoare costurilor de funcționare marginale pe rotație suplimentară și pe tonă de greutate maximă la decolare, precum și pe pasager suplimentar la plecare. Din elementele menționate Tribunalul a dedus la acest punct că nu se putea reproșa, așadar, Comisiei că a săvârșit o eroare vădită de apreciere prin validarea acestui mod de calcul al costurilor de funcționare marginale, în ceea ce privește acordurile din 2002, din moment ce, în lipsa unor date detaliate și ca urmare a estimărilor de bază optimiste ale autorităților austriece, intenția sa de a ajunge la o estimare prudentă era rezonabilă.

122    Or, pe de o parte, din cuprinsul acestor două puncte din hotărârea atacată rezultă că Tribunalul nu a negat că, astfel cum reieșea din decizia în litigiu, autoritățile austriece au inclus o marjă de siguranță în evaluarea costurilor de funcționare marginale în discuție. În plus, din dosar reiese că punctele menționate preiau exact conținutul considerentului (379) litera (e) al deciziei în litigiu. Prin urmare, denaturarea invocată în această privință nu este întemeiată.

123    Pe de altă parte, în ceea ce privește afirmația potrivit căreia raportul consilierului economic al recurentelor invocat la punctul 103 din prezenta hotărâre ar fi fost denaturat de Tribunal, este suficient să se arate că la punctele 301 și 302 din hotărârea atacată Tribunalul nu a făcut nicio referire la acest raport și, prin urmare, nu i se poate reproșa că l‑a denaturat în această parte a hotărârii atacate.

124    În realitate, prin invocarea raportului menționat, recurentele urmăresc efectuarea de către Curte a unei noi aprecieri a faptelor și a elementelor de probă, care nu este de competența Curții în cadrul unui recurs, conform jurisprudenței amintite la punctul 109 din prezenta hotărâre.

125    Acest al doilea aspect al celui de al treilea motiv trebuie, așadar, respins ca fiind în parte nefondat și în parte inadmisibil.

126    În ceea ce privește, în al treilea rând, al treilea aspect al acestui motiv, îndreptat împotriva punctului 306 din hotărârea atacată, Tribunalul a arătat la acest punct că, astfel cum Comisia menționase în mod întemeiat, la evaluarea acordurilor din 2002 nu era nerezonabil ca aeroportul Klagenfurt să adopte o abordare prudentă în ceea ce privește rata de ocupare, dat fiind că nu avea încă experiență cu Ryanair și alții și că, în plus, în general, companiile aeriene low‑cost erau în acel moment mai puțin bine implantate decât în prezent. Tribunalul a adăugat că se impunea constatarea că rata de ocupare de 70 % estimată de acest aeroport nu era îndepărtată de obiectivul de 76 % rezultat din ASA din 2002 și că, în consecință, Comisia nu săvârșise o eroare vădită de apreciere prin reținerea acestei rate de 70 %. Tribunalul a mai adăugat că această constatare era cu atât mai adevărată cu cât cifra de 50 000 de pasageri la sosire preconizată pe an, menționată în preambulul ASA din 2002 și care implica o rată de ocupare de 76 %, constituia o țintă care trebuia atinsă, iar nu o cerință obligatorie.

127    Din această motivare a hotărârii atacate rezultă că, primo, Tribunalul nu a denaturat ASA din 2002, astfel cum susțin recurentele, acesta arătând în mod expres că acordul menționat avea ca obiectiv o rată de ocupare de 76 %. Tribunalul nu a denaturat nici considerentul (382), nici tabelul 10 din decizia în litigiu, din moment ce a arătat că Comisia reținuse o rată de ocupare de 70 % pentru analiza acordului menționat.

128    Secundo, Tribunalul nu a denaturat, în sensul jurisprudenței amintite la punctele 110 și 111 din prezenta hotărâre, nici considerentul (415) litera (a) al deciziei în litigiu, nici tabelul 11 din aceasta, din moment ce punctul 306 din hotărârea atacată nici măcar nu face referire la factorul de încărcare de 85 %, acest factor fiind, de altfel, menționat la punctul 397 din hotărârea atacată.

129    Tertio, considerentul (17) al deciziei în litigiu enunță, desigur, că „[aeroportul Klagenfurt] a fost înființat în 1915 ca bază aeriană militară” și că „[l]a scurt timp acesta a fost utilizat atât în scopuri militare, cât și civile, această dublă utilizare existând în continuare”. Cu toate acestea, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 126 din prezenta hotărâre, la punctul 306 din hotărârea atacată Tribunalul s‑a limitat să arate că acest aeroport nu avea încă, în anul 2002, experiență cu Ryanair și alții și că, la acel moment, companiile low‑cost erau mai puțin implantate decât în prezent. Prin urmare, nici pretinsa denaturare a acestui considerent (17) nu este dovedită.

130    Quarto, în ceea ce privește pretinsa denaturare a punctului 2.14 din raportul consilierului economic al recurentelor menționat la punctul 105 din prezenta hotărâre, este suficient să se constate că în hotărârea atacată nu figurează nicio referire la acest punct și că acesta din urmă nu conține nicio afirmație care ar demonstra o denaturare a punctului menționat.

131    Pe de altă parte, în măsura în care, prin argumentația lor prezentată la punctele 106 și 107 din prezenta hotărâre, recurentele susțin în esență că probele pe care le invocă evidențiază că rata de ocupare reținută de Comisie pentru a efectua analiza de rentabilitate ex ante a ASA din 2002 era excesiv de scăzută, ele urmăresc, în realitate, efectuarea de către Curte, în această privință, a unei noi aprecieri a faptelor și a elementelor de probă, astfel încât această parte a celui de al treilea aspect al celui de al treilea motiv este inadmisibilă, în temeiul jurisprudenței amintite la punctul 109 din prezenta hotărâre.

132    În consecință, al treilea aspect al acestui motiv trebuie respins ca fiind în parte nefondat și în parte inadmisibil. Prin urmare, se impune respingerea celui de al treilea motiv.

 Cu privire la al patrulea motiv

 Argumentația părților

133    Prin intermediul celui de al patrulea motiv, care vizează punctele 418-421 și 427-429 din hotărârea atacată, recurentele reproșează Tribunalului că a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat că cuantumul ajutorului care trebuie recuperat, care a fost calculat pe baza unor date ex ante, nu trebuia să fie corectat pe baza datelor ex post care figurau în dosar la momentul la care a fost adoptată decizia în litigiu.

134    Tribunalul ar fi constatat că, în principiu, atât existența, cât și cuantumul ajutorului trebuie să fie apreciate ținând seama de situația existentă la momentul acordării acestuia. În această privință, Tribunalul ar fi înlăturat argumentația prezentată de Ryanair și alții prin care se solicita luarea în considerare a datelor ex post referitoare la venituri și la costuri, pentru motivul că ar avea ca efect variația cuantumului ajutorului care trebuie recuperat în funcție de dezvoltările aleatorii, precum conjunctura economică sau profitul eventual realizat de beneficiarul ajutorului prin exploatarea avantajului acordat inițial. Pronunțându‑se în acest mod, Tribunalul nu ar fi răspuns la argumentele recurentelor.

135    Astfel, Ryanair și alții ar fi invocat nu elemente aleatorii, ci elemente care erau de competența furnizorului ajutorului, și anume propriul calcul al costurilor și al veniturilor sale, și ar fi susținut doar că trebuiau corectate erorile pe care le‑a săvârșit în evaluarea variabilelor costurilor și ale veniturilor care se aflau sub controlul său. Comisia ar fi admis, de altfel, că, în ceea ce privește taxele pentru serviciile de marketing plătite efectiv către Ryanair sau către LV și AMS, cuantumul ajutorului care trebuia recuperat putea fi corectat pe baza unor elemente de probă prezentate ex post de Republica Austria. Aceasta ar fi refuzat totuși posibilitatea efectuării unor corecții pe baza altor date ex post referitoare la venituri și la costuri, din care ar reieși totuși că acele costuri ar fi fost supraestimate.

136    Jurisprudența pe care s‑ar fi întemeiat Tribunalul, și anume Hotărârea din 19 octombrie 2005, Freistaat Thüringen/Comisia (T‑318/00, EU:T:2005:363), și Hotărârea din 26 martie 2020, Larko/Comisia (C‑244/18 P, EU:C:2020:238), ar privi principiul potrivit căruia existența și cuantumul ajutorului trebuie să fie apreciate ținând seama de situația existentă la momentul la care a fost acordat. Totuși, aceste hotărâri nu ar interzice Comisiei să corecteze erori în aprecierea situației existente la momentul acordării ajutorului. Ele nu ar autoriza nici admiterea de către Comisie a unei aprecieri a cuantumului ajutorului care să fie întemeiată pe date eronate. În plus, aceste hotărâri ar privi garanții, și anume un tip de măsură de ajutor în privința căreia distincția dintre acordarea ajutorului, care ar consta într‑o intenție de a conferi un avantaj, și plata acestuia, care ar privi în general faza ulterioară a transferului resurselor, este mai puțin clară decât pentru alte tipuri de măsuri de ajutor.

137    În plus, interpretând în mod abuziv aceste două hotărâri, Tribunalul și Comisia ar exclude riscul unor erori în previziunile furnizorilor de ajutoare. Cu toate acestea, ar fi posibil ca o entitate statală care avea intenția de a acorda un ajutor de o anumită valoare să se fi înșelat în evaluarea costurilor și a beneficiilor preconizate și ca suma aferentă ajutorului pe care intenționa să îl acorde să nu fi fost, așadar, plătită în cele din urmă sau să nu fi fost plătită integral.

138    Potrivit recurentelor, Comisia are obligația să verifice, pe baza elementelor care figurează în dosar la momentul la care adoptă decizia, dacă evaluările efectuate de furnizorul ajutorului cu privire la propriile costuri și venituri nu erau eronate. Astfel, un ordin de recuperare a ajutorului bazat pe costuri supraestimate sau pe venituri subestimate l‑ar îmbogăți, întrucât i s‑ar restitui sume prea ridicate și ar obține astfel un profit financiar din propriile erori. O asemenea restituire ar fi de asemenea contrară obiectivului recuperării unui ajutor ilegal, și anume restabilirea situației existente înainte de plata ajutorului.

139    Comisia arată că acest motiv este nefondat.

 Aprecierea Curții

140    Sunt considerate ajutoare de stat intervențiile care, sub orice formă, pot favoriza direct sau indirect întreprinderi sau care trebuie să fie considerate un avantaj economic pe care întreprinderea beneficiară nu l‑ar fi putut obține în condiții de piață normale (Hotărârea din 6 martie 2018, Comisia/FIH Holding și FIH Erhvervsbank, C‑579/16 P, EU:C:2018:159, punctul 44, precum și jurisprudența citată).

141    Astfel, ținând seama de obiectivul articolului 107 alineatul (1) TFUE de a asigura o concurență nedenaturată, noțiunea de „ajutor”, în sensul acestei dispoziții, nu poate cuprinde o măsură acordată în favoarea unei întreprinderi prin intermediul unor resurse de stat atunci când aceasta ar fi putut să obțină același avantaj în împrejurări care corespund condițiilor de piață normale. Aprecierea condițiilor în care a fost acordat un asemenea avantaj se efectuează, așadar, în principiu prin aplicarea principiului operatorului privat (Hotărârea din 6 martie 2018, Comisia/FIH Holding și FIH Erhvervsbank, C‑579/16 P, EU:C:2018:159, punctul 45, precum și jurisprudența citată).

142    În scopul aprecierii chestiunii dacă aceeași măsură ar fi fost adoptată în condiții de piață normale de un operator privat, este necesară raportarea la un asemenea operator care se află în situația cea mai apropiată posibil de cea a statului (Hotărârea din 26 martie 2020, Larko/Comisia, C‑244/18 P, EU:C:2020:238, punctul 28 și jurisprudența citată).

143    În acest cadru, Comisiei îi revine sarcina de a efectua o apreciere globală, ținând seama de orice element pertinent al speței care să îi permită să stabilească dacă întreprinderea beneficiară nu ar fi obținut în mod vădit facilități comparabile cu cele ale unui asemenea operator privat (Hotărârea din 26 martie 2020, Larko/Comisia, C‑244/18 P, EU:C:2020:238, punctul 29 și jurisprudența citată).

144    În această privință, trebuie considerată pertinentă orice informație susceptibilă să influențeze în mod semnificativ procesul decizional al unui operator privat suficient de prudent și de diligent, aflat în situația cea mai apropiată posibil de cea a statului. În consecință, în vederea aplicării principiului operatorului privat, sunt pertinente numai elementele disponibile și evoluțiile previzibile la data la care a fost adoptată decizia de acordare a măsurii în cauză (Hotărârea din 26 martie 2020, Larko/Comisia, C‑244/18 P, EU:C:2020:238, punctele 30 și 31, precum și jurisprudența citată). Aceasta este situația în special atunci când Comisia examinează existența unui ajutor de stat în raport cu o măsură care nu i‑a fost notificată și care a fost deja pusă în aplicare de statul membru în cauză la momentul la care efectuează examinarea (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 iunie 2012, Comisia/EDF, C‑124/10 P, EU:C:2012:318, punctul 105).

145    Prin urmare, elementele ulterioare momentului în care măsura în cauză a fost adoptată nu pot fi luate în considerare în vederea aplicării principiului operatorului privat (Hotărârea din 26 martie 2020, Larko/Comisia, C‑244/18 P, EU:C:2020:238, punctul 32 și jurisprudența citată).

146    Astfel cum Curtea a statuat deja, din jurisprudența amintită la punctele 142-145 din prezenta hotărâre rezultă că o argumentație prin care se contestă temeinicia aprecierii Tribunalului referitoare la evaluarea ajutoarelor care trebuie recuperate, atunci când este întemeiată pe luarea în considerare a unor evenimente ulterioare acordării măsurii de ajutor în cauză, este inoperantă (Hotărârea din 26 martie 2020, Larko/Comisia, C‑244/18 P, EU:C:2020:238, punctul 113).

147    Or, prin intermediul celui de al patrulea motiv, recurentele susțin în esență că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept în aprecierea cuantumului ajutorului care trebuie recuperat, astfel cum acesta fusese stabilit în decizia în litigiu. Recurentele susțin în această privință că Tribunalul ar fi trebuit să considere că, pentru a stabili cuantumul respectiv, Comisia trebuia să țină seama de „date ex post care figurează în dosar la momentul adoptării deciziei în litigiu”, în loc să se întemeieze pe „elementele de probă ex ante”, și anume, așa cum Tribunalul a constatat la punctul 420 din hotărârea atacată, pe dezvoltările previzibile, pentru un investitor privat în economia de piață, la momentul încheierii acordurilor în litigiu.

148    Tribunalul a precizat astfel la acest punct că, în decizia în litigiu, Comisia a stabilit cuantumul ajutoarelor care trebuiau recuperate în ceea ce privește acordurile în litigiu luând în considerare „partea negativă a fluxului [de numerar] marginal preconizat (venituri minus costuri) la momentul încheierii tranzacției”. Recurentele susțin însă în esență că aceste costuri și venituri preconizate pentru aeroportul Klagenfurt la momentul încheierii tranzacției s‑au dovedit în cele din urmă a fi diferite de cele care erau previzibile la acel moment al încheierii tranzacției.

149    Pe de altă parte, este cert că, în speță, măsurile de ajutor în cauză au fost acordate prin încheierea acordurilor în litigiu respective.

150    Prin urmare, trebuie să se constate că, prin intermediul acestui al patrulea motiv, recurentele contestă temeinicia aprecierii Tribunalului referitoare la evaluarea cuantumului ajutoarelor care trebuie recuperate, ele întemeindu‑și argumentația pe evenimente ulterioare acordării măsurilor de ajutor în cauză. În consecință, acest al patrulea motiv trebuie, în orice caz, să fie respins ca fiind inoperant, conform jurisprudenței amintite la punctul 146 din prezenta hotărâre.

151    În această privință, argumentul recurentelor potrivit căruia, în esență, această jurisprudență nu ar fi aplicabilă în prezenta cauză întrucât ea privește numai ajutoarele de stat sub forma unei garanții nu poate fi reținut. Într‑adevăr, astfel cum rezultă din aceeași jurisprudență, nu natura ajutorului avut în vedere, ci însăși aplicarea principiului operatorului privat în economia de piață, a cărui aplicabilitate în speță nu este, de altfel, contestată, este cea care impune ca, în scopul identificării unui eventual avantaj în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, să fie pertinente numai elementele disponibile și evoluțiile previzibile la momentul la care a fost adoptată decizia de a se recurge la acordarea măsurii în cauză.

152    De asemenea, în susținerea prezentului motiv, recurentele nu pot întemeia niciun argument util pe faptul că, în privința ASM din 2002 dintre DMG și AMS, Comisia a arătat în considerentul (570) al deciziei în litigiu că suma ajutorului care trebuie recuperată putea fi adaptată la un moment ulterior, pe baza unor probe prezentate de Republica Austria. Într‑adevăr, astfel cum a arătat Tribunalul la punctul 425 din hotărârea atacată, din decizia în litigiu reieșea că statul membru menționat susținuse în cursul procedurii administrative că acest acord nu intrase niciodată în vigoare, fără să fi putut furniza, în cursul procedurii administrative, o dovadă scrisă care să ateste corectitudinea acestei declarații.

153    Așa cum a arătat Tribunalul la acest punct 425, precizarea făcută de Comisie în considerentul (570) al deciziei în litigiu urmărea astfel doar să permită statului membru menționat să facă dovada în acest sens și, după caz, să excludă din cuantumul ajutorului care trebuia recuperat ajutorul care trebuia să fie plătit în temeiul acordului menționat, cu condiția să se constate că, întrucât acest acord nu intrase în vigoare, ajutorul pe care îl conținea nu fusese plătit beneficiarului, astfel încât niciun avantaj economic nu fusese acordat prin acordul amintit și că, prin urmare, pe baza acestuia nu trebuia recuperat niciun cuantum al ajutorului.

154    În schimb, prin argumentația lor prezentată Tribunalului și, în esență, reiterată în cadrul prezentului motiv, recurentele susțin în realitate nu că le‑ar fi fost acordat un ajutor conținut în unul dintre acordurile în litigiu, ci că avantajul conținut în aceste acorduri ar trebui, la momentul recuperării, să fie reevaluat în funcție de rezultatele economice efective ale acordurilor în cauză pentru părțile la aceste acorduri. Această argumentație este însă contrară jurisprudenței amintite la punctele 140-145 din prezenta hotărâre, precum și, de altfel, jurisprudenței constante a Curții, potrivit căreia recuperarea unui ajutor ilegal implică restituirea avantajului conferit de acesta beneficiarului său pentru a elimina denaturarea concurenței cauzată de avantajul respectiv (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 decembrie 2016, Comisia/Aer Lingus și Ryanair Designated Activity, C‑164/15 P și C‑165/15 P, EU:C:2016:990, punctele 91 și 92, precum și jurisprudența citată, și Hotărârea din 5 martie 2019, Eesti Pagar, C‑349/17, EU:C:2019:172, punctul 131 și jurisprudența citată).

155    În consecință, al patrulea motiv trebuie respins ca fiind inoperant.

156    Întrucât niciunul dintre motivele invocate de recurente în susținerea recursului nu a fost admis, se impune respingerea în totalitate a recursului.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

157    În temeiul articolului 184 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții, atunci când recursul nu este fondat, Curtea se pronunță asupra cheltuielilor de judecată. Conform articolului 138 alineatul (1) din acest regulament, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din acesta, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

158    Întrucât Comisia a solicitat obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată, iar recurentele au căzut în pretenții, se impune obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a zecea) declară și hotărăște:

1)      Respinge recursul.

2)      Obligă Ryanair DAC și Airport Marketing Services Ltd la plata cheltuielilor de judecată.

Semnături

*      Limba de procedură: engleza.