CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
DOMNUL EVGENI TANCHEV
prezentate la 28 martie 2019(1)(i)
Cauza C‑171/18
Safeway Ltd
împotriva
Andrew Richard Newton,
Safeway Pension Trustees Ltd
[cerere de decizie preliminară formulată de Court of Appeal (Curtea de Apel, Regatul Unit)]
„Articolul 157 TFUE și egalitatea de remunerare între lucrătorii de sex masculin și cei de sex feminin – Implementarea Hotărârii Barber privind egalitatea de remunerare în ceea ce privește vârsta de pensionare – Stabilirea datei închiderii «ferestrei» Barber – Domeniul de aplicare al interdicției, în temeiul dreptului Uniunii, a egalizării prin reducere a vârstei de pensionare în timp ce fereastra Barber este deschisă – Lipsa unui termen de prescripție în temeiul dreptului național pentru a exercita acțiunea în scopul punerii în aplicare a egalității de tratament cu privire la vârsta de pensionare – Autonomia căilor de atac în dreptul național și dreptul la o cale de atac eficientă în temeiul articolului 47 din cartă”
1. Procedura principală oferă Curții o ocazie neobișnuită de a se pronunța cu privire la ceea ce impune dreptul Uniunii pentru a asigura aplicarea efectivă a principiului egalității de remunerare pentru aceeași muncă între bărbați și femei, în cazul în care legislația unui stat membru nu prevede niciun termen de introducere a acțiunii prin care se contestă pretinsa încălcare, iar aplicarea egalității de remunerare este solicitată de un particular împotriva altuia. Mai precis, părțile sunt în dezacord în esență în ceea ce privește aspectul dacă măsurile luate de un fond de pensii în 1991 ca urmare a Hotărârii Barber(2) erau suficiente pentru a se conforma normelor stabilite în hotărârea respectivă cu privire la egalitatea de remunerare în materie de pensii. Cerința mai largă prevăzută de dreptul Uniunii în sensul ca drepturile respective să fie însoțite de căi de atac eficiente este de asemenea relevantă pentru soluționarea litigiului.
2. Court of Appeal of England and Wales (Curtea de Apel, Anglia și Țara Galilor, Regatul Unit) (denumită în continuare „instanța de trimitere”) se întreabă dacă o modificare din anul 1996 a unui act constitutiv al sistemului de pensii în discuție (fondul de pensii fiind forma juridică în care sistemele de pensii ocupaționale sunt, în general, constituite în Regatul Unit)(3), care reflecta modificările aduse în anul 1991 cu privire la administrarea sa, este compatibilă cu interdicția stabilită în jurisprudența Curții(4) privind egalizarea prin reducere(5) cu efect retroactiv a drepturilor, prin egalizarea vârstei de pensionare între bărbați și femei, prin impunerea acestora din urmă a vârstei de pensionare a bărbaților, în așteptarea punerii în aplicare a Hotărârii Barber.
I. Cadrul juridic de referință
A. Dreptul Uniunii
3. Articolul 157 alineatele (1) și (2) TFUE prevăd:
„(1) Fiecare stat membru asigură aplicarea principiului egalității de remunerare între lucrătorii de sex masculin și cei de sex feminin, pentru aceeași muncă sau pentru o muncă de aceeași valoare.
(2) În sensul prezentului articol, prin remunerație se înțelege salariul sau suma obișnuite de bază sau minime, precum și toate celelalte drepturi plătite, direct sau indirect, în numerar sau în natură, de către angajator lucrătorului pentru munca prestată de acesta.
Egalitatea de remunerare, fără discriminare pe motiv de sex, presupune ca:
(a) remunerația acordată pentru aceeași muncă plătită la normă să fie stabilită pe baza aceleiași unități de măsură;
(b) remunerația acordată pentru aceeași muncă plătită cu ora să fie aceeași pentru locuri de muncă echivalente”.
B. Dreptul național
4. Articolul 19 din actul constitutiv care reglementează Safeway Pension Scheme (denumit în continuare „sistemul”) din 1 aprilie 1984 prevede următoarele:
„În orice moment, societatea principală, cu consimțământul administratorilor, prin act adițional încheiat între societatea principală și administratorii fiduciari, poate modifica sau completa oricare dintre puterile fiduciare, prevederile aplicabile sistemului, inclusiv prezentul act constitutiv, regulamentele, actele adiționale și orice alte înscrisuri care completează prezentul act constitutiv și actele prevăzute în anexa II, putând exercita aceste puteri de la data stabilită în actul adițional, care poate fi data încheierii acestuia sau data oricărei notificări anterioare către membri, prin care erau informați cu privire la modificarea sau completarea respectivă, sau data situată la un interval de timp rezonabil înaintea sau ulterior datei actului adițional, astfel încât modificările sau completările să producă efecte retroactive sau pentru viitor, după caz”.
II. Situația de fapt din procedura principală și întrebarea preliminară
5. Litigiul principal are ca obiect stabilirea datei la care Vârstele Normale de Pensionare (denumite în continuare „VNP”) aplicabile în cadrul sistemului de pensii ocupaționale pentru angajații Safeway Group (sistemul la care am făcut referire anterior) au fost egalizate la 65 de ani atât pentru bărbați, cât și pentru femei, care anterior erau de 60 de ani pentru femei și de 65 de ani pentru bărbați.
6. Safeway Limited (denumită în continuare „apelanta”), principalul angajator în cadrul sistemului, susține că egalizarea VNP a fost efectuată la 1 decembrie 1991, data la care afiliații la sistem au fost notificați cu privire la egalizarea tratamentului aplicabil bărbaților și femeilor, prin introducerea unei VNP de 65 de ani pentru ambele sexe prin notificare scrisă și prin care s‑a stabilit data de la care un act adițional ulterior urma să se aplice retroactiv.
7. Primul intimat, Andrew Newton, afiliat la sistem, susține că egalizarea VNP la 65 de ani s‑a produs abia la 2 mai 1996, data intrării în vigoare a actului adițional prin care sistemul a fost modificat în mod oficial. În cazul în care aceasta este situația reală, nicio egalizare a VNP pentru bărbați și femei nu s‑a efectuat în perioada cuprinsă între luna decembrie a anului 1991 și luna mai a anului 1996, astfel încât drepturile de care au beneficiat bărbații în această perioadă ar fi trebuit să fie aceleași cu cele de care a beneficiat categoria privilegiată, respectiv femeile. În conformitate cu cele susținute de primul intimat, VNP pentru femei a rămas stabilită la 60 de ani până la modificarea oficială din 2 mai 1996, astfel încât bărbații au avut dreptul la această VNP până la data respectivă.
8. Instanța de trimitere subliniază că, dacă această afirmație ar fi adevărată, consecințele financiare rezultate sunt estimate la mai mult de 100 de milioane de lire sterline (GBP).
9. În conformitate cu observațiile scrise depuse de Safeway Pensions Trustees Ltd., al doilea intimat, poziția sa în litigiul principal este neutră.
10. Schimbarea VNP s‑a produs ca urmare a pronunțării la 17 mai 1990 a Hotărârii Barber(6), în care s‑a reținut în temeiul articolului 119 CE (articolul 157 TFUE din prezent) că era nelegală discriminarea bărbaților prin stabilirea în cadrul sistemelor de pensii a unor VNP diferite pentru bărbați și femei. VNP în litigiu în Hotărârea Barber era de 65 de ani pentru bărbați și de 60 de ani pentru femei.
11. Cu toate acestea, efectul în timp al Hotărârii Barber a fost suspendat și Curtea a reținut în această hotărâre că efectul direct al articolului 119 CE, în prezent articolul 157 TFUE, nu poate fi invocat pentru a solicita drepturi la pensie ca urmare a unei discriminări constatate cu efect retroactiv față de momentul publicării Hotărârii Barber la data de 17 mai 1990. Prin urmare, hotărârea produce efecte numai pentru viitor(7). În timp ce fondurile de pensii aveau libertatea ca pentru viitor să se adapteze la Hotărârea Barber prin „levelling down” (egalizare prin reducere) care presupunea creșterea VNP pentru femei la nivelul celei pentru bărbați (65 de ani în cauza principală)(8) înainte de adoptarea unor astfel de măsuri, categoria defavorizată, respectiv bărbații, trebuia să beneficieze de același tratament precum categoria privilegiată, respectiv femeile. Astfel, începând cu data de 17 mai 1990, data pronunțării Hotărârii Barber, și până la instituirea de către un fond un pensii a unor măsuri pentru a asigura remunerarea egală pentru aceeași muncă între femei și bărbați prin aplicarea aceleiași VNP pentru ambele sexe, bărbații trebuiau să beneficieze de un tratament la fel de favorabil ca și femeile(9). Acest procedeu a fost denumit „levelling up” (egalizare prin creștere), iar perioada a fost cunoscută ca „fereastra Barber”(10).
12. La 1 septembrie 1991, anunțul menționat mai sus (denumit în continuare „anunțul din 1991”) a fost adresat tuturor afiliaților la sistem, prin care se comunica faptul că s‑a decis modificarea sistemului prin introducerea unei unice VNP de 65 de ani pentru bărbați și femei, ca urmare a pronunțării Hotărârii Barber pentru perioadele de serviciu efectuate începând cu 17 mai 1990. Prin scrisoarea din 1 decembrie 1991 adresată acelora dintre angajații săi care aveau calitatea de afiliat sau erau eligibili pentru a deveni afiliați la sistem, apelanta a confirmat că modificările pensiilor descrise în anunțul din 1991 intrau în vigoare de la 1 decembrie 1991.
13. Prezentăm mai jos extrase din anunțul din 1991:
„Modificările sistemului dumneavoastră de pensii
Prin acest anunț vi se aduc la cunoștință informații cu privire la […] modificări semnificative ale sistemului de pensii și de prestații financiare al Safeway pe care societatea și administratorul intenționează să le introducă începând cu 1 decembrie 1991 […]; o vârstă normală de pensionare pentru bărbați și femei de 65 de ani – tratamentul diferit aplicabil bărbaților și femeilor din punctul de vedere al condițiilor de muncă a fost scos de mult timp în afara legii. În mod surprinzător, în domeniul pensiilor, a fost posibil să se permită un tratament diferit, în special în ceea ce privește vârsta de pensionare. O hotărâre pronunțată recent de Curte[a de Justiție a Uniunii Europene] va schimba fundamental toate aceste elemente […].
Curtea Europeană trasează noi reguli în domeniul pensiilor
Este posibil să fi auzit despre o cauză recentă care a implicat Guardian Royal Exchange (GRE) și unul dintre foștii angajați ai acestora, domnul Barber. El a pretins că a fost victimă a discriminării pe motive de sex atunci când GRE i‑a refuzat dreptul la pensie ca urmare a unei concedieri colective la o vârstă la care o femeie ar fi primit pensie. După o lungă bătălie care a ajuns în final în fața Curții Europene, cauza a fost soluționată în favoarea domnului Barber. Aceasta este o hotărâre importantă, întrucât implică în prezent schimbări inevitabile în multe sisteme de pensii în ceea ce privește diferitele vârste de pensionare pentru bărbați și femei. Este încă oarecum neclar modul în care hotărârea instanței va fi pusă în practică. Cu toate acestea, societatea și administratorul au decis că este corect să acționeze acum pentru a egaliza vârsta normală de pensionare. Aceștia continuă să monitorizeze situația și vor face orice schimbări care ar putea fi necesare odată ce sunt clarificate efectele hotărârii”.
14. Anunțul din 1991 cuprindea următoarea notă de subsol:
„Se subliniază faptul că actul constitutiv și regulamentul constituie temeiul juridic al [sistemului], iar acest anunț a fost emis în scopul furnizării de orientări și de informații de ordin general. Trebuie să rețineți că modificările descrise în această broșură reprezintă o modificare a termenilor și a condițiilor de angajare”.
15. Potrivit instanței de trimitere, de la începutul lunii decembrie a anului 1991, sistemul a fost administrat ținând seama de faptul că VNP diferite anterior pentru bărbați și femei au fost într‑adevăr egalizate prin adoptarea unei VNP comune de 65 de ani. Astfel, beneficiile afiliaților au fost calculate pe această bază. Plățile către afiliații care se pensionau ulterior au fost făcute pe baza unei VNP de 65 de ani pentru bărbați și femei, procedându‑se la fel și în cazul prestațiilor transferate și al prestațiilor pentru deces.
16. Cu toate acestea, după cum s‑a menționat mai sus, nu a fost făcută nicio modificare corespunzătoare prin act adițional până la 2 mai 1996, când apelanta și administratorul au implementat un nou act constitutiv și un regulament pentru sistem („actul din 1996”). Regulamentul, care reprezenta anexa a doua la actul din 1996, prevedea o VNP comună de 65 de ani pentru bărbați și femei. Egalizarea VNP urma să aibă efect retroactiv începând cu 1 decembrie 1991, data identificată în anunțul din 1991 ca fiind data efectivă pentru egalizarea VNP.
17. În luna ianuarie a anului 2009 au fost exprimate îngrijorări de către un consilier independent al administratorilor cu privire la întârzierea de cinci ani între anunțul din 1991 și intrarea în vigoare a actului din 1996. Procedurile au fost declanșate la High Court (Înalta Curte) câțiva ani mai târziu, fără a exista un termen de prescripție, în conformitate cu legislația statului membru, pentru a solicita un drept la o prestație de la un fond de pensii(11), în cazul în care fondul are în continuare active, primul intimat în procedura principală invocând încălcarea principiul egalității de remunerare pentru aceeași muncă între bărbați și femei în temeiul articolului 157 TFUE, astfel cum a fost elaborat prin Hotărârea Curții în cauza Barber(12). La 29 februarie 2016, Înalta Curte s‑a pronunțat în favoarea lor. Această hotărâre a fost atacată la instanța de trimitere.
18. Instanța de trimitere arată că nu există niciun dezacord între părți că măsurile de punere în aplicare a „ferestrei Barber” nu au fost luate decât la 2 mai 1996, data întocmirii actului din 1996, iar nu la 1 decembrie 1991, data notificării din anunțul din 1991(13). Astfel cum s‑a arătat mai sus (punctul 11), până la adoptarea măsurilor de punere în aplicare a principiului egalității de remunerare în contextul VNP (în ceea ce privește perioadele de activitate efectuate după adoptarea acestei hotărâri, respectiv 17 mai 1990), categoria defavorizată (respectiv bărbații) trebuie tratată în această „fereastră” în același mod precum categoria privilegiată (respectiv femeile) astfel încât să se realizeze egalitatea de tratament prin creștere. Cu toate acestea, după închiderea „ferestrei Barber”, egalizarea poate include o VNP de 65 de ani pentru bărbați și femei. Cu alte cuvinte, egalizarea prin reducere este permisă în temeiul Hotărârii Barber doar în această perioadă.
19. Instanța de trimitere adaugă că „criteriul de referință pentru determinarea drepturilor în perioada în care este deschisă fereastra Barber va fi identificat prin raportare la actul constitutiv și la regulamentele aplicabile sistemului respectiv, pentru că acelea reprezintă singurul sistem sau cadru sau punct de referință în scopul realizării egalității de tratament”(14).
20. Instanța de trimitere are însă îndoieli cu privire la aspectul dacă High Court (Înalta Curte) a aplicat în mod corect jurisprudența Curții care împiedică egalizarea prin reducere a drepturilor categoriei privilegiate cu cele ale categoriei defavorizate, în așteptarea introducerii unor măsuri pentru a se conforma Hotărârii Barber(15) și închiderii ferestrei. Instanța de trimitere explică faptul că, din punctul de vedere al dreptului statelor membre, drepturile de care femeile au beneficiat în temeiul unei VNP de 60 de ani au avut un caracter „revocabil” (putând să fie modificate cu efect retroactiv)(16), întrucât pentru întreaga perioadă cuprinsă între 1 decembrie 1991 și 2 mai 1996, anunțul din 1991 privea creșterea VNP a femeilor la 65 de ani, iar acest lucru putea fi pus în aplicare în conformitate cu legislația statelor membre. Într‑adevăr, sistemul a fost administrat în perioada respectivă pe această bază.
21. Astfel, instanța de trimitere se întreabă dacă retroactivitatea, prevăzută în actul constitutiv din 2 mai 1996, a modificării practicii intervenite prin anunțul din 1991 de punere în aplicare a unei VNP comune de 65 de ani pentru bărbați și femei, este admisibilă potrivit jurisprudenței Curții, dat fiind faptul că interdicția privind egalizarea prin reducere cu efect retroactiv în timpul „ferestrei Barber” se aplică numai drepturilor „irevocabile” (dobândite).
22. În plus, instanța de trimitere subliniază că, în cadrul „ferestrei Barber”, dreptul Uniunii nu impune acordarea pentru categoria defavorizată a unor drepturi mai generoase decât cele de care beneficiază categoria privilegiată. Prin acordarea unui drept irevocabil în beneficiul bărbaților între 1991 și 1996 la o VNP de 60 de ani s‑ar depăși drepturile femeilor în această perioadă, având în vedere că nu beneficiau decât de un drept revocabil la pensionare la 60 de ani.
23. Având în vedere toate aceste împrejurări, instanța de trimitere a suspendat judecarea cauzei și a transmis Curții următoarea întrebare preliminară:
„În cazul în care regulile unui sistem de pensii acordă prerogativa, recunoscută de dreptul național, prin modificarea actului său constitutiv, de a reduce retroactiv valoarea drepturilor la pensie atât ale bărbaților, cât și ale femeilor, dobândite pentru o perioadă cuprinsă între data notificării scrise a modificării avute în vedere și data la care actul constitutiv este efectiv modificat, articolul 157 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (și anterior, la momentul faptelor, articolul 119 din Tratatul de la Roma) stabilește că drepturile la pensie atât ale bărbaților, cât și ale femeilor pe durata în discuție trebuie considerate irevocabile, în sensul că drepturile la pensie sunt protejate împotriva unei reduceri cu efect retroactiv care operează în temeiul unei norme de drept național?”
24. Au depus observații scrise la Curte apelanta, ambii intimați și Comisia Europeană. Toate aceste părți au participat la ședința care a avut loc la 4 februarie 2019.
III. Analiză
A. Introducere
25. Litigiul principal pare să își aibă originea în două aspecte specifice sistemului juridic național. Primul îl constituie absența unui termen de prescripție a dreptului de a solicita în instanță drepturile la prestații de la un fond de pensii(17). Al doilea constă în ceea ce pare a fi o lipsă de claritate, în dreptul național, în ceea ce privește statutul juridic și efectul anunțului din 1991.
26. Vom începe prin analizarea acestor două aspecte ale cauzei, înainte de a explica de ce cheia pentru soluționarea litigiului constă în stabilirea datei la care „fereastra Barber” a fost închisă; revine instanței de trimitere sarcina de a examina această problemă, însă în lumina tuturor principiilor relevante ale dreptului Uniunii. În acest sens, vom sfătui Curtea să reformuleze întrebarea adresată în conformitate cu explicațiile detaliate din secțiunea F din prezentele concluzii. Raționamentul care conduce la această reformulare este următorul.
B. Absența unui termen de prescripție pentru formularea acțiunii
27. Este important de amintit că, atunci când legislația Uniunii conferă persoanelor drepturi pe care instanțele statelor membre au obligația să le protejeze în temeiul obligațiilor inerente articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, acest lucru nu se traduce într‑un drept imprescriptibil în temeiul legislației Uniunii. Dimpotrivă, în conformitate cu jurisprudența constantă a Curții, în absența unei legislații a Uniunii privind regulile de procedură, stabilirea unor termene rezonabile pentru introducerea unor acțiuni prevăzute de legislația statului membru este inerentă unor acțiuni întemeiate pe dreptul Uniunii, sub condiția ca aceleași termene să fie aplicabile acțiunilor corespondente cu un caracter pur național (principiul echivalenței) și ca drepturile dobândite în temeiul legislației Uniunii să nu fie imposibil sau excesiv de dificil de pus în practică (principiul efectivității). Din motive de securitate juridică, stabilirea unor termene rezonabile este compatibilă cu dreptul Uniunii(18).
28. Astfel, Curtea a statuat că normele naționale privind termenele de introducere a acțiunilor în justiție în temeiul dreptului intern sunt opozabile lucrătorilor care își exercită dreptul de a fi afiliați la un sistem de pensii ocupaționale pentru a asigura egalitatea de remunerație pentru aceeași muncă, în conformitate cu articolul 157 TFUE, sub rezerva principiilor echivalenței și efectivității(19).
29. Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este de asemenea receptivă la restricțiile temporale în ceea ce privește recuperarea creanțelor. Această instanță a stabilit că „dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe garantat la articolul 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale trebuie interpretat în lumina preambulului convenției, care enunță preeminența dreptului ca element de patrimoniu comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice”(20). Jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului confirmă faptul că termenele de introducere a acțiunii urmăresc să garanteze buna administrare a justiției(21), astfel încât termenele incoerente sau neclare care reglementează procedurile civile nu corespund standardelor de echitate stabilite la articolul 6 paragraful 1 din CEDO(22).
30. Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului prevede de asemenea că termenele de introducere a acțiunii asigură o protecție a dreptului la apărare și previn dificultățile în administrarea probelor. Acestea protejează instituția de formularea unor acțiuni tardive și de nedreptățile care pot apărea în cazul în care instanțele sunt chemate să se pronunțe asupra unor evenimente care au avut loc în trecutul îndepărtat și în ceea ce privește administrarea unor probe perimate(23). Deși Curtea Europeană a Drepturilor Omului a confirmat că urmărirea încălcărilor grave ale drepturilor omului, cum ar fi crimele de război, infracțiunile împotriva umanității(24), răpirile și execuțiile ilegale nu ar trebui împiedicată printr‑o aplicare exagerat de strictă a termenelor(25), o procedură civilă care implică un litigiu de muncă nu intră în această categorie(26).
31. În conformitate cu parametrii stabiliți de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, evaluarea modului de desfășurare a procedurii în ansamblul ei(27), ținând seama în mod corespunzător de faptul că dreptul la un proces echitabil reprezintă un principiu democratic fundamental care stă la baza statului de drept(28), ar trebui să stabilească dacă absența unui termen de prescripție aplicabil unei acțiuni civile în împrejurările unei anumite cauze este compatibilă cu cerințele de echitate prevăzute la articolul 6 paragraful 1 din CEDO.
32. Această chestiune nu este supusă examinării în cauza principală. Cu toate acestea, lipsa unui termen de introducere a acțiunii în temeiul dreptului național pentru a pune în aplicare egalitatea de tratament în ceea ce privește VNP face ca stabilirea precisă a datei la care s‑a închis „fereastra Barber” să fie cu atât mai importantă. După cum am menționat mai sus, această întrebare impune o analiză corespunzătoare a tuturor principiilor relevante ale dreptului Uniunii.
C. Efectul juridic al anunțului din 1991
1. Dezacordul părților cu privire la consecințele anunțului din 1991
33. Divergențele dintre părți cu privire la această chestiune sunt esențiale pentru soluționarea litigiului principal. Considerăm că, din perspectiva dreptului Uniunii, data la care se închide „fereastra Barber” este data la care sunt adoptate măsuri obligatorii din punct de vedere juridic pentru a egaliza VNP dintre bărbați și femei. Aceste măsuri trebuie să fie integrate într‑un regim juridic care respectă dreptul la o cale de atac eficientă în temeiul articolului 47 din cartă și al articolului 19 alineatul (1) TUE. Acestea trebuie să fie, pe de altă parte, conforme cu principiile generale care sunt relevante pentru acest drept (a se vedea secțiunile D‑F de mai jos).
34. În ședință, apelanta a făcut referire la punctul 20 din decizia de trimitere și a afirmat că, în urma anunțului din 1991, care a intrat în vigoare la 1 decembrie 1991, societatea angajatoare și administratorii acesteia au dreptul legal să modifice sistemul de pensii și să stabilească o VNP de 65 de ani atât pentru bărbați, cât și pentru femei începând cu 1 decembrie 1991 și că acest lucru a produs efecte juridice și era valabil din punct de vedere juridic potrivit dreptului național. Anterior datei de 2 mai 1996, niciun angajat, bărbat sau femeie, nu putea solicita stabilirea unei VNP de 60 de ani. Dacă ar fi formulat o astfel de acțiune, susține reprezentantul apelantei în ședință, o modificare la sistemul respectiv ar fi fost invocată împotriva acestora.
35. Primul intimat a susținut totuși că administratorii erau obligați să adopte un act constitutiv pentru ca modificarea VNP să fie oficială, iar acest lucru a avut loc abia la 2 mai 1996. Regulamentul sistemului prevedea în continuare o VNP de 60 de ani pentru femei și de 65 de ani pentru bărbați până la momentul la care acest act a fost adoptat, la 2 mai 1996. Primul intimat a făcut trimitere în ședință, printre altele, la punctele 21, 24 și 30 din hotărârea instanței de trimitere(29).
2. Instanța de trimitere și modificarea din 1991
36. În același timp, după cum s‑a arătat la punctul 19 de mai sus, instanța de trimitere a precizat că „criteriul de referință pentru determinarea drepturilor […] în perioada în care este deschisă «fereastra Barber» va fi identificat prin raportare la actul constitutiv și la regulamentul aplicabil sistemului respectiv, pentru că acelea reprezintă singurul sistem sau cadru sau punct de referință în scopul realizării egalității de tratament”(30). Instanța de trimitere precizează de asemenea, la punctul 18, că nu a existat un dezacord între părți cu privire la faptul că „fereastra Barber” s‑a închis la 2 mai 1996(31). În același timp, când anunțul din 1991 a fost publicat în luna septembrie a anului 1991, acesta a precizat că angajații „trebuiau să observe că modificările descrise în broșură reprezentau o modificare a termenilor și a condițiilor de angajare” (a se vedea punctul 14 din prezentele concluzii).
37. Dat fiind că linia de demarcație dintre o egalizare prin creștere (obligatorie) și o egalizare prin reducere (opțională) rezultă din interpretarea de către Curte a domeniului de aplicare al remunerării egale pentru aceeași muncă între bărbați și femei în temeiul articolului 157 TFUE, data punerii efective în aplicare a obligației angajatorilor de a oferi femeilor și bărbaților aceeași VNP, în ceea ce privește perioadele de serviciu efectuate după data de 17 mai 1990 (data pronunțării Hotărârii Barber), nu pot fi înlăturate din domeniul de aplicare al legislației Uniunii. Hotărârile Curții invocate de instanța de trimitere pentru a stabili data închiderii „ferestrei Barber” nu reprezintă o imagine completă a dimensiunii principiului juridic al Uniunii relevant pentru această chestiune.
38. În cauza Razzouk și Beydoun/Comisia(32), pentru doi văduvi s‑a refuzat acordarea de pensii de urmaș rezultate din prestațiile efectuate de soțiile decedate ale acestora, care aveau calitatea de funcționari ai Comunității Europene. La acea dată, condițiile pentru plata pensiilor de urmaș pentru văduvi erau diferite de condițiile aplicabile văduvelor. Curtea a hotărât că văduvii și văduvele trebuie să beneficieze de tratament egal în ceea ce privește pensiile de urmaș, întrucât egalitatea de tratament între bărbați și femei este un principiu fundamental al dreptului Uniunii.
39. În Hotărârea Federatie Nederlandse Vakbeweging(33), Curtea a statuat că femeile căsătorite, excluse de la beneficiul unei prestații prin aplicarea unei legislații naționale, au dobândit dreptul la prestație în aceleași condiții cu cele pentru bărbați ca urmare a efectului direct al articolului 4 alineatul (1) din Directiva 79/7/CEE a Consiliului din 19 decembrie 1978 privind aplicarea treptată a principiului egalității de tratament între bărbați și femei în domeniul securității sociale(34).
40. Hotărârea Nimz(35) viza discriminarea indirectă pe motive de sex și tratamentul defavorabil al lucrătorilor cu fracțiune de normă spre deosebire de lucrătorii cu normă întreagă și de cei cu normă aproape întreagă, precum și obligația instanțelor statelor membre de a nu ține seama de legile naționale care stau la baza discriminării indirecte în cauză.
41. Cu toate acestea, după cum s‑a precizat mai sus (punctul 37), aceste trei cazuri nu reflectă întreaga paletă de principii juridice relevante pentru stabilirea datei la care „fereastra Barber” a fost închisă.
D. Principiile de drept al Uniunii relevante pentru determinarea momentului închiderii „ferestrei Barber”
1. Hotărârile Curții cu privire la articolul 157 TFUE și la VNP
42. Deși recunoaștem că Curtea a statuat că articolul 157 TFUE prevede doar o obligație de rezultat pentru angajatori, astfel încât „nici acest articol și nici alte dispoziții ale dreptului comunitar nu reglementează modul în care această obligație trebuie pusă în aplicare de angajatori sau de către administratorii unui sistem de pensii ocupaționale”(36), Curtea a hotărât de asemenea că nu trebuie compromisă eficacitatea articolului 157 TFUE și că nu trebuie să se compromită „protecția juridică necesară pentru a asigura o egalitate reală”(37). Astfel, administratorii sunt obligați să facă tot ceea ce ține de competențelor lor pentru a respecta principiul egalității de tratament(38), inclusiv sesizarea instanțelor naționale, dacă acest lucru este necesar pentru a modifica dispozițiile sistemului de pensii sau ale actului constitutiv(39). Aplicarea de către angajatori a articolului 157 TFUE „trebuie să fie imediată și completă”(40), iar instanțele naționale au obligația să nu țină seama de „orice dispoziție discriminatorie din dreptul intern, fără a trebui să solicite sau să aștepte eliminarea prealabilă a acesteia”(41).
2. Rolul cartei
43. Procedura principală privește aplicarea orizontală a cerințelor privind egalitatea de remunerare, stabilite la articolul 157 TFUE, de către un particular împotriva altuia, iar Curtea a statuat recent că articolul 47 din cartă este pe deplin aplicabil în astfel de împrejurări, chiar și atunci când legislațiile statelor membre sunt în conflict direct cu acesta(42).
44. În aceste condiții, articolul 52 alineatul (3) din cartă devine aplicabil întrucât, astfel cum s‑a subliniat în explicațiile referitoare la articolul 47, primul paragraf al acestuia corespunde articolului 13 din CEDO(43). În temeiul articolului 52 alineatul (3) din cartă, în astfel de împrejurări, „înțelesul și întinderea lor sunt aceleași ca și cele prevăzute de convenția menționată”, astfel încât trebuie luată în considerare jurisprudența relevantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, pentru a garanta că dreptul Uniunii respectă nivelul minim de protecție stabilit de această jurisprudență(44).
45. Observăm că, deși articolul 51 alineatul (1) din cartă prevede că „dispozițiile [cartei] se adresează […] statelor membre numai în cazul în care acestea pun în aplicare dreptul Uniunii”, Curtea a adoptat o direcție diferită față de propunerea avocatului general în sensul că „particularii nu sunt direct legați” de cartă potrivit modului de redactare a articolului 51 alineatul (1)(45). Curtea a constatat că un evantai mai larg de persoane juridice trebuie să respecte carta și s‑a pronunțat în sensul că aceasta se aplica „într‑un domeniu acoperit de dreptul Uniunii”(46), inclusiv în împrejurări în care astfel de „domenii” se extind la impunerea unor obligații cu efect orizontal(47). Principiul egalității de remunerare între bărbați și femei pentru aceeași muncă în temeiul articolului 157 TFUE a avut de mult timp un efect direct orizontal între particulari(48) și, prin urmare, este, fără îndoială, un „domeniu acoperit de dreptul Uniunii”.
46. Astfel cum s‑a menționat mai sus (punctul 33), articolul 47 din cartă trebuie interpretat în lumina articolului 19 alineatul (1) TUE. În conformitate cu această dispoziție, instanțele statelor membre sunt obligate să furnizeze un sistem complet de protecție jurisdicțională efectivă(49).
3. Conținutul normelor de drept material pertinente
47. Curtea a statuat deja că principiul protecției jurisdicționale efective consacrat de articolul 47 din cartă este constituit din diverse elemente care includ, printre altele, principiul egalității armelor și dreptul de acces la instanțele judecătorești(50). În prezenta cauză, esența articolului 47 din cartă, astfel cum a fost stabilit în jurisprudența Curții, constă în asigurarea existenței unei căi de atac pentru a asigura respectarea drepturilor ce rezultă din legislația Uniunii(51).
48. În mod similar, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că articolul 13 din CEDO impune stabilirea unor căi de atac în dreptul național pentru a analiza pe fond o plângere plauzibilă și pentru a furniza o soluție adecvată, iar calea de atac respectivă trebuie să fie efectivă atât sub aspect practic, cât și sub aspect juridic(52).
49. Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, „o simplă practică sau o circulară administrativă […] nu este suficientă pentru transpunerea corectă a unei directive întrucât, spre deosebire de sursele normative primare, acestea nu oferă garanții în termeni de stabilitate, caracter obligatoriu și publicitate”(53).
50. În plus, sunt pertinente și principiile generale ale dreptului Uniunii care impun căi de atac eficiente pentru a pune în aplicare drepturile ce rezultă din legislația Uniunii.
51. După cum am menționat deja (punctul 27), în contextul termenelor de introducere a căilor de atac prevăzute de dreptul național, căile de atac și procedurile prevăzute de legislația statelor membre nu trebuie să facă imposibilă în practică sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii. Căile de atac prevăzute pentru punerea în aplicare a drepturilor conferite în temeiul legislației Uniunii trebuie să fie aceleași cu cele pentru acțiunile analoge cu caracter pur național(54).
E. Abordarea soluționării litigiului principal
52. Având în vedere cele de mai sus, am ajuns, așadar, la concluzia că, pentru soluționarea litigiului principal, cheia se află în adoptarea abordării sugerate de Comisie în ședință. Astfel, este mai întâi necesar să se verifice dacă faptele apărute determină apariția unei situații ce presupune retroactivitatea.
53. Răspunsul la această întrebare va fi negativ dacă anunțul din 1991 avea o forță juridică obligatorie(55), astfel încât, la acel moment, s‑a prevăzut o cale de atac pentru a asigura o VNP comună de 65 de ani, care să fie eficientă atât în practică, cât și în drept, în conformitate cu obligațiile juridice prevăzute la articolul 47 din cartă și la articolul 19 alineatul (1) TUE. În conformitate cu jurisprudența citată mai sus, egalizarea prin reducere, astfel încât bărbații și femeile să aibă o VNP de 65 de ani, este perfect legală după închiderea „ferestrei Barber”, astfel încât primul intimat nu pare să poată avea câștig de cauză, întrucât nu intervine retroactivitatea.
54. Pe de altă parte, dacă nu a fost instituită nicio cale de atac eficientă până la data de 2 mai 1996, data întocmirii actului constitutiv relevant, „fereastra Barber” a rămas deschisă până la acel moment astfel încât, în conformitate cu interzicerea de către Curte a egalizării prin reducere cu efect retroactiv, bărbații (categoria defavorizată) trebuiau să fie supuși aceluiași tratament ca femeile (categoria privilegiată) și a stabilit o VNP de 60 de ani până la 2 mai 1996. În acest scenariu, acțiunea primului intimat pare să aibă câștig de cauză.
55. După cum s‑a arătat deja, acestea sunt întrebări pe care instanța de trimitere trebuie să le soluționeze, sub rezerva limitelor stabilite de jurisprudența relevantă a Curții.
F. Reformularea întrebării preliminare și răspunsul propus
56. În cadrul procedurii de cooperare între instanțele naționale și Curte instituite prin articolul 267 TFUE, este de competența acesteia din urmă să ofere instanței naționale un răspuns util, care să îi permită să soluționeze litigiul cu care este sesizată. Din această perspectivă, Curtea trebuie, dacă este cazul, să reformuleze întrebările care îi sunt adresate(56).
57. Având în vedere faptul că momentul la care s‑a închis „fereastra Barber” este esențial pentru soluționarea litigiului principal, propunem Curții să reformuleze întrebarea care îi este adresată după cum urmează.
58. „Ce factori trebuie luați în considerare pentru stabilirea datei la care un fond de pensii a luat măsuri aplicabile pentru viitor privind perioadele de activitate ulterioare Hotărârii din 17 mai 1990, Barber (C‑262/88, EU:C:1990:209), pentru aplicarea principiului egalității de remunerare pentru aceeași muncă între bărbați și femei în temeiul articolului 157 TFUE cu privire la vârsta normală de pensionare? În perioada anterioară acestui eveniment, în care «fereastra Barber» rămâne deschisă, interzicerea, în conformitate cu legislația Uniunii, a egalizării prin reducere cu efect retroactiv, ceea ce împiedică impunerea unei vârste de pensionare pentru femei (categoria privilegiată) care să fie aceeași cu cea pentru bărbați (categoria defavorizată), aplicabilă atunci când normele sistemului de pensii conferă dreptul, în temeiul legislației naționale, de a modifica actul său constitutiv în sensul reducerii cu efect retroactiv a valorii pensiilor dobândite atât ale bărbaților, cât și ale femeilor pentru o perioadă cuprinsă între data anunțului scris privind modificările viitoare ale sistemului și data la care actul constitutiv este efectiv modificat?”
59. În ceea ce privește prima parte a acestei întrebări, trebuie acordată atenția cuvenită efectelor coroborate ale articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE și ale articolului 47 din cartă, potrivit cărora legislația statelor membre să asigure un tratament egal în ceea ce privește VNP reprezintă o normă imperativă care este pe deplin aplicabilă atât sub aspect practic, cât și sub aspect juridic (a se vedea punctele 47-49 de mai sus). Dreptul la egalitatea de remunerare în temeiul articolului 157 TFUE în ceea ce privește VNP nu trebuie să fie imposibil sau excesiv de dificil de pus în practică. În același timp, căile de atac destinate să asigure un tratament egal din punctul de vedere al VNP trebuie să fie aceleași cu cele aplicabile acțiunilor analoge cu caracter pur național (a se vedea punctul 51 din prezentele concluzii).
60. În ceea ce privește răspunsul la a doua jumătate a întrebării de mai sus, am ajuns la concluzia potrivit căreia caracterul revocabil (retroactiv) sau irevocabil (dobândit) al dreptului femeilor de a se pensiona la 60 de ani nu este relevant pentru aplicarea interdicției ce rezultă din jurisprudența Curții privind egalizarea prin reducere cu efect retroactiv, care se aplică atât timp cât „fereastra Barber” rămâne deschisă. Am ajuns la această concluzie pentru următoarele motive.
61. Nu acceptăm argumentele enunțate în observațiile scrise ale apelantei potrivit cărora aplicarea interdicției de egalizare prin reducere din procedura principală interferează cu puterea discreționară a legiuitorului național de a stabili care sunt beneficiile categoriei privilegiate(57). Jurisprudența Curții prevede în mod neechivoc că, pentru a asigura respectarea articolului 157 TFUE, vârsta de pensionare a bărbaților și a femeilor trebuie să fie aceeași. Aceasta este o cerință care nu poate fi pusă sub semnul întrebării prin nuanțe ale dreptului statelor membre, întrucât Curtea a statuat că „principiul egalității de remunerare este unul dintre fundamentele Comunității”(58).
62. Această abordare nu implică interpretarea dreptului statelor membre și evaluarea efectelor acestuia. Prevenirea scăderii efectelor priorității unui articol din tratat cum este articolul 157 TFUE, care are un efect direct consacrat de mult timp, este extrem de important. Astfel cum s‑a arătat în observațiile scrise depuse de primul intimat, în Hotărârea Coloroll Curtea afirmă că angajatorii „și administratorii nu pot […] să se bazeze pe normele sistemului lor de pensii sau pe cele cuprinse în actul constitutiv pentru a evita obligația de a asigura un tratament egal în materie de remunerare”(59).
63. Nu suntem de acord nici cu opinia, susținută în observațiile scrise ale apelantei, că aplicarea interdicției de egalizare prin reducere, atât timp cât „fereastra Barber” este deschisă, are ca rezultat, pe baza faptelor din procedura principală, conferirea unui drept irevocabil pentru bărbați la o vârstă de pensionare de 60 de ani, în timp ce femeile au un drept revocabil să se pensioneze la 60 de ani, conform legislației engleze, astfel încât bărbații beneficiază de drepturi mai extinse decât femeile. Observăm că jurisprudența Curții nu permite acordarea unui tratament mai favorabil categoriei defavorizate decât cel conferit categoriei privilegiate(60).
64. Cu toate acestea, nu se contestă faptul că, la momentul pronunțării Hotărârii Barber, VNP pentru femeile membre ale Safeway Pension Trust era de 60 de ani. Din jurisprudența Curții rezultă că, având în vedere statutul de principiu fundamental al egalității de remunerare în dreptul Uniunii, „semnificația și domeniul de aplicare al acestui principiu nu pot fi, așadar, determinate în raport cu un criteriu formal care depinde de regulile sau de practicile urmate în statele membre. Necesitatea de a asigura aplicarea uniformă a tratatului în întreaga [Uniune] impune ca interpretarea [articolului 157 TFUE] să se facă în mod independent de aceste norme sau practici”(61).
65. Astfel cum s‑a arătat mai departe în observațiile scrise ale primului intimat, este lipsit de sens să se interpreteze în mod restrictiv hotărârea pronunțată de Curte care împiedică egalizarea prin reducere cu efect retroactiv(62), precum și să se decidă doar în sensul că era inadmisibilă reducerea retroactivă a beneficiilor, dacă aceasta era de asemenea inadmisibilă în temeiul legislației statului membru, din cauza lipsei unui mecanism în acest sens în cadrul unui sistem de pensii. Intimatul susține în mod întemeiat că, în cazul în care Curtea ar accepta acest argument, jurisprudența care se opune egalizării prin reducere în perioada în care „fereastra Barber” este deschisă ar fi privată de orice efect(63). Interdicția s‑ar aplica numai atunci când nu ar fi fost necesară, întrucât egalizarea prin reducere cu efect retroactiv a fost deja interzisă de dreptul național.
IV. Concluzie
66. Astfel, propunem Curții să răspundă instanței de trimitere după cum urmează:
„La stabilirea momentului în care un fond de pensii a luat măsuri cu privire la perioadele de activitate ulterioare pronunțării Hotărârii din 17 mai 1990, Barber (C‑262/88, EU:C:1990:209) pentru a pune în practică principiul egalității de remunerare între bărbați și femei pentru aceeași muncă, prevăzut la articolul 157 TFUE în ceea ce privește vârsta normală de pensionare, aspect asupra căruia trebuie să se pronunțe instanța de trimitere, trebuie să se țină seama în mod corespunzător de faptul că, în temeiul efectului coroborat al articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE și al articolului 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, dreptul național trebuie să garanteze că tratamentul egal în ceea ce privește vârsta normală de pensionare este o normă imperativă care este pe deplin aplicabilă atât sub aspect practic, cât și sub aspect juridic și că respectivele căi de atac prevăzute de dreptul național pentru a garanta remunerarea egală, în temeiul articolului 157 din TFUE în ceea ce privește vârsta normală de pensionare, nu fac ca acest drept să fie imposibil sau excesiv de dificil de pus în practică. În același timp, măsurile de modificare destinate să asigure un tratament egal din punctul de vedere al vârstei normale de pensionare trebuie să fie același cu cele aplicabile acțiunilor analoge cu caracter pur național.
În perioada anterioară acestui eveniment și în care «fereastra Barber» rămâne deschisă, interdicția prevăzută de legislația Uniunii de egalizare prin reducere cu efect retroactiv, care împiedică impunerea unei vârste de pensionare pentru femei (categoria privilegiată) care să fie aceeași cu cea pentru bărbați (categoria defavorizată), se aplică chiar și atunci când normele unui sistem de pensii acordă prerogativa, recunoscută de dreptul național, prin modificarea actului său constitutiv, de a reduce retroactiv valoarea drepturilor la pensie atât ale bărbaților, cât și ale femeilor, dobândite pentru o perioadă cuprinsă între data notificării scrise a modificării avute în vedere și data la care actul constitutiv este efectiv modificat.”
i Punctul 58 din prezentul text a făcut obiectul unei modificări de ordin lingvistic ulterior primei publicări.