HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
A UNIUNII EUROPENE
(Camera a doua)

19 noiembrie 2014(*)

„Funcție publică – Funcționar – Remunerație – Alocații familiale – Regulă împotriva cumulului alocațiilor naționale și statutare – Percepere de către soțul funcționarului a unor alocații familiale naționale – Lipsa declarației funcționarului privind schimbarea situației sale personale, adresată administrației – Procedură disciplinară – Sancțiune disciplinară – Retrogradare în treaptă – Proporționalitate – Motivare – Circumstanțe atenuante – Lipsă de diligență a administrației”

În cauza F‑42/14,

având ca obiect o acțiune formulată în temeiul articolului 270 TFUE, aplicabil Tratatul CEEA potrivit articolului 106a din acesta,

EH, funcționar al Comisiei Europene, cu domiciliul în Etterbeek (Belgia), reprezentat de S. Rodrigues și de A. Blot, avocați,

reclamant,

împotriva

Comisiei Europene, reprezentată de J. Currall și de C. Ehrbar, în calitate de agenți,

pârâtă,

TRIBUNALUL FUNCȚIEI PUBLICE

(Camera a doua),

compus din doamna M. I. Rofes i Pujol, președinte, și domnii K. Bradley și J. Svenningsen (raportor), judecători,

grefier: doamna X. Lopez Bancalari, administrator,

având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 25 septembrie 2014,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Prin cererea introductivă primită la grefa Tribunalului la 6 mai 2014, EH solicită anularea deciziei autorității împuternicite să facă numiri (denumită în continuare „AIPN”) a Comisiei Europene din 24 iunie 2013 prin care i se aplică sancțiunea retrogradării cu trei trepte, precum și anularea deciziei din 24 ianuarie 2014 de respingere a reclamației sale.

 Cadrul juridic

 Drepturile și obligațiile funcționarilor

2        Articolul 11 din Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în versiunea aplicabilă litigiului (denumit în continuare „statutul”), prevede, printre altele, că „[f]uncționarul este obligat să își exercite atribuțiile și să se comporte ținând seama numai de interesele Uniunii [și] îndeplinește atribuțiile care îi sunt încredințate în mod obiectiv și imparțial și cu respectarea datoriei sale de loialitate față de Uniune.”

 Dispoziții privind regimul disciplinar

3        În cadrul titlului VI, intitulat „Regimul disciplinar”, articolul 86 din statut prevede:

„(1)      Neîndeplinirea de către un funcționar sau de către un fost funcționar a obligațiilor ce îi revin în temeiul prezentului statut, cu intenție sau din neglijență, îl face pasibil de sancțiuni disciplinare.

(2)      În cazul în care [AIPN] sau Oficiului European Antifraudă li se aduc la cunoștință elemente de probă privind eventualitatea neîndeplinirii obligațiilor în sensul alineatului (1), acestea pot deschide o anchetă administrativă pentru a verifica abaterea presupusă.

(3)      Regulile, procedurile și sancțiunile disciplinare, precum și normele și procedurile care reglementează anchetele administrative sunt stabilite în anexa IX.”

4        În cadrul secțiunii 3, intitulată „Sancțiuni disciplinare”, din anexa IX la statut, articolul 9 din această anexă prevede:

„(1)      [AIPN] poate aplica una dintre următoarele sancțiuni:

(a)      avertisment scris;

(b)      mustrare;

(c)      suspendarea avansării în treaptă pe o perioadă cuprinsă între o lună și douăzeci și trei de luni;

(d)      retrogradare în treaptă;

(e)      retrogradare temporară pe o perioadă cuprinsă între 15 zile și un an;

(f)      retrogradare în cadrul aceleiași grupe de funcții;

(g)      încadrarea într‑o grupă de funcții inferioară, cu sau fără retrogradare;

(h)      destituirea […]”

5        Articolul 10 din anexa IX la statut prevede:

„Sancțiunea disciplinară aplicată este proporțională cu gravitatea abaterii comise. Pentru a stabili gravitatea abaterii și pentru a decide ce sancțiune disciplinară să fie aplicată, se iau în considerare, în special:

(a)      natura abaterii și circumstanțele în care a fost comisă;

(b)      importanța prejudiciului adus integrității, reputației sau intereselor instituțiilor ca urmare a comiterii abaterii;

(c)      măsura în care abaterea a fost comisă cu intenție sau din neglijență;

(d)      motivele care l‑au determinat pe funcționar să comită abaterea;

(e)      gradul și vechimea în muncă a funcționarului;

(f)      gradul de răspundere personală a funcționarului;

(g)      nivelul funcțiilor și responsabilităților funcționarului;

(h)      dacă funcționarul se află la prima abatere sau a mai comis abateri în trecut;

(i)      conduita funcționarului pe parcursul întregii sale cariere.”

 Dispoziții privind alocațiile familiale

6        Potrivit articolului 67 alineatul (2) din statut, „[f]uncționarii care beneficiază de alocațiile familiale [alocația pentru locuință, alocația pentru creșterea copilului și/sau alocația școlară] sunt obligați să declare alocațiile de aceeași natură care le sunt plătite din alte surse; acestea din urmă se deduc din alocațiile plătite în temeiul articolelor 1, 2 și 3 din anexa VII.”

7        Articolul 2 din anexa VII la statut prevede:

„(1)      Funcționarul care are unul sau mai mulți copii în întreținere beneficiază, în condițiile enumerate la alineatele (2) și (3), de o alocație [lunară] pentru fiecare copil aflat în întreținerea sa.

(2)      Este considerat copil aflat în întreținere copilul legitim, natural sau adoptiv al funcționarului sau al soțului acestuia, care este efectiv întreținut de către funcționar.

[…]

Orice copil pentru care funcționarul are obligația de a plăti pensie alimentară, ca urmare a unei hotărâri judecătorești întemeiate pe legislația unui stat membru privind protecția minorilor, este considerat copil aflat în întreținerea funcționarului.

[…]

(7)      Atunci când copilul aflat în întreținere, în sensul alineatelor (2) și (3), este încredințat, în temeiul dispozițiilor legale, prin hotărâre judecătorească sau decizie a autorității administrative competente, unei alte persoane, alocația i se plătește acesteia din urmă pe seama și în numele funcționarului.”

 Situația de fapt

8        Intrat în serviciul Comunităților Europene în anul 1991 în calitate de agent temporar, reclamantul este, de la 1 martie 1998, funcționar titular al Comisiei și exercita, înainte de sancțiunea disciplinară a retrogradării în treaptă aplicată de AIPN, funcții de administrator de gradul AD 13 treapta 1, însărcinat cu gestiunea de programe la Direcția Generală (DG) Agricultură și Dezvoltare Rurală.

9        Reclamantul este tată a cinci copii și, în acest temei, a beneficiat de alocații familiale în temeiul articolului 2 din anexa VII la statut (denumite în continuare „alocații familiale statutare”).

10      În ceea ce îi privește pe primii doi copii ai reclamantului, născuți dintr‑o primă căsătorie desfăcută la 14 ianuarie 2000, alocația familială statutară pentru creșterea copilului, începând de la 1 aprilie 1994, a fost plătită integral de Oficiul pentru Administrarea și Plata Drepturilor Individuale (PMO) fostei soții a reclamantului în numele și pe seama acestuia, cu deducerea cuantumului pensiei alimentare datorate de el fostei soții.

11      În ceea ce îi privește pe ceilalți trei copii ai reclamantului, născuți în anii 1995, 1998 și, respectiv, 2002, și pe actuala soție, reiese din dosar că, în formularul de declarare a nașterii privind copilul născut în anul 1998, reclamantul a declarat Comisiei că mama lor „exercit[a] o activitate profesională și benefici[a] de o primă de naștere: «da»”, dar nu beneficia de alocații familiale, indicând expres mențiunea „nu”.

12      Pentru fiecare dintre acești trei copii, reclamantul a primit de la PMO o notă redactată după cum urmează:

„[…]

Rezultă din documentele justificative că:

–        nu se plătește nicio alocație familială [națională] pentru acest copil.

În consecință, vă informez că:

–        alocația pentru creșterea copilului cuvenită acestui copil vi se acordă […] în temeiul articolului 2 din anexa VII la statut;

–        în temeiul articolului 67 alineatul (2) din statut, alocația pentru creșterea copilului vi se plătește integral;

[…]

Amintirea dispozițiilor administrative:

–        Fiecare funcționar este obligat să semnaleze imediat în scris administrației orice modificare a situației sale.

–        Articolul 85 din statut: «Orice plată nedatorată se restituie, în cazul în care beneficiarul avea cunoștință de faptul că nu existau motive pentru plata sumei respective sau în cazul în care era atât de evident că plata sumei respective nu era datorată încât era imposibil ca beneficiarul acesteia să nu fi avut cunoștință de aceasta».”

13      Rezultă din aceste note referitoare la alocația statutară pentru creșterea copilului, adresate reclamantului, că la data de 1 mai 2002, el beneficia de alocații familiale statutare integrale pentru fiecare dintre cei cinci copii ai săi.

 Cu privire la corespondența purtată inițial între administrații

14      Rezultă din ansamblul corespondenței anexate de reclamant acțiunii sale că, în esență, actuala sa soție, cu care s‑a căsătorit la 1 septembrie 2000, la nașterea fiecăruia dintre cei trei copii ai lor, a solicitat Assubel, organism de asigurare belgian însărcinat cu plata prestațiilor sociale naționale cum ar fi prima de naștere și alocații familiale, beneficiul acestor prestații.

15      În această privință, prin scrisoarea din 14 februarie 1996, Assubel, ca răspuns la cererea ei de acordare a alocațiilor familiale pentru copilul născut în anul 1995, a informat‑o pe soția reclamantului că, în măsura în care cuantumul alocației familiale plătite de Comisie era mai mare decât cel al alocației familiale belgiene, nu era posibil să i se acorde beneficiul acestei alocații familiale naționale.

16      Prin scrisoarea din 25 septembrie 2000, ca răspuns la o altă cerere a sa de alocații familiale, formulată telefonic după căsătoria cu reclamantul la 1 septembrie 2000, organismul de asigurări belgian Partena (denumit în continuare „Partena”), care i‑a succedat Assubel, a informat‑o pe soția reclamantului că, pentru a‑i plăti aceste prestații, acest organism național avea nevoie de o adeverință emisă de Comisie care să certifice că nu se plătesc prestații echivalente din partea Uniunii. Soția reclamantului nu a răspuns la această scrisoare și nu a solicitat Comisiei nici să îi furnizeze o asemenea adeverință, nici să intervină pe lângă acest organism național.

17      Prin scrisoarea din 25 martie 2002 adresată Comisiei, Partena a indicat acestei instituții că, pentru a putea acorda soției reclamantului beneficiul alocațiilor familiale naționale, trebuia să dispună de o adeverință emisă de Comisie care să precizeze de la ce dată erau plătite alocațiile familiale statutare.

18      Prin scrisoarea din 12 aprilie 2002 adresată Partena și, în copie, reclamantului, Comisia a certificat că acesta beneficia de alocații familiale statutare integrale pentru cei doi copii ai săi născuți în anii 1995 și 1998, în speță, pentru primul, de la 1 noiembrie 1995 și, pentru al doilea, de la 1 februarie 1998.

19      Prin scrisoarea din 28 august 2003, Partena a informat Comisia că examina dreptul la alocații familiale al soției reclamantului de la 1 decembrie 1995. Partena solicita Comisiei să îi furnizeze a adeverință privind nașterea ultimului copil, care s‑ar fi aflat în posesia sa, și o informa că îi va trimite detalierea plăților efectuate din decembrie 1995 în favoarea soției reclamantului. În sfârșit, Partena solicita Comisiei să ia legătura cu soția reclamantului „pentru a obține [de la aceasta] alocațiile familiale [statutare] pe care [Comisia] le plăt[ise] în […] locul [Partena]”.

20      Prin scrisoarea din 6 ianuarie 2004 adresată Partena și, în copie, reclamantului (denumită în continuare „scrisoarea din 6 ianuarie 2004”), PMO a răspuns că a luat cunoștință de faptul că Partena examina dreptul la alocații familiale belgiene datorită activității salariate a soției reclamantului, exercitată de la 1 decembrie 1995. În această privință, PMO amintea Partena că plătește integral alocațiile familiale statutare reclamantului pentru ultimii trei copii ai săi, în speță pentru primii doi – astfel cum se menționează la punctul 18 din prezenta hotărâre, iar pentru al treilea, de la 1 mai 2002. PMO solicita Partena „să binevoiască să [îi] ramburseze toate alocațiile familiale belgiene începând din 1 decembrie 1995 și să [îi] trimită un decont lunar corespunzând acestei rambursări care trebui[a] efectuată în contul [Comisiei] menționând referințe[, și anume numele reclamantului și codul numeric personal al său]”. PMO solicita de asemenea Partena să întocmească o adeverință care să precizeze luna începând cu care acest organism național va plăti alocațiile familiale belgiene soției reclamantului, precum și cuantumul lunar al acestora, pentru ca PMO să plătească, începând de la aceeași dată, alocații familiale statutare cu titlu complementar. Partena nu a dat curs acestei scrisori a PMO.

21      Prin scrisoarea din 9 noiembrie 2006, în legătură cu cererea sa din 7 noiembrie 2006 al cărei obiect, potrivit reclamantului, „era în orice caz să obțină explicații privind motivele pentru care Partena și‑a încetat plățile între aprilie 2005 și septembrie 2006”, soția reclamantului a fost informată de Partena că îi era acordată lunar o sumă de 482,14 euro de la 1 octombrie 2006 reprezentând alocații familiale pentru cei trei copii aflați în întreținere.

22      Prin scrisoarea din 9 noiembrie 2009 adresată Partena și depusă la dosarul personal al reclamantului, Comisia a informat acest organism național că plătește alocații familiale statutare integrale pentru ultimii trei copii ai reclamantului, amintind că, în temeiul jurisprudenței rezultate din Hotărârea din 7 mai 1987, Comisia/Belgia (186/85, EU:C:1987:208), alocațiile familiale statutare au un caracter complementar în raport cu alocațiile familiale care trebuiau plătite cu prioritate de autoritățile naționale.

 Cu privire la operațiunile de control

23      Prin e‑mailul din 10 februarie 2010 intitulat „[…] Control alocați[i] copil aflat în întreținere plătite din alte surse (de la [1 ianuarie] 2005 până în prezent)”, PMO l‑a informat, în esență, pe reclamant că, potrivit informațiilor de care dispune, se dovedea că soția sa era salariat sau șomer, implicând beneficiul alocațiilor familiale belgiene, și că totuși reclamantul nu declarase alocații plătite din alte surse în legătură cu copiii lor. PMO amintea în această privință dispozițiile statutare, și anume articolul 67 alineatul (2) și articolul 68 al doilea paragraf din statut, care prevăd regula „anticumul” pentru orice alocație familială plătită din alte surse a cărei existență trebuie declarată de funcționari (denumită în continuare „regula anticumul”), dat fiind că valoarea alocațiilor familiale plătite din alte surse și prioritar trebuie să fie dedusă din cea a alocațiilor familiale statutare. PMO amintea astfel că orice soț care are dreptul la alocații familiale naționale trebuie să introducă o cerere în acest sens, în speță la casa națională pentru alocații familiale belgiană prin intermediul angajatorului său, și că PMO trebuie să fie informat în acest sens. În final, PMO solicita reclamantului să binevoiască să completeze un formular de declarație intitulat „Alocații familiale […] plătite din alte surse” și să îl returneze în cazul în care percepe sau ar trebui să perceapă din alte surse alocații familiale naționale.

24      Prin e‑mailul de răspuns din 10 februarie 2010, adresat PMO și, în copie, soției sale, reclamantul a explicat PMO că nu înțelege sensul cererii acestuia întrucât, ca urmare a declarațiilor lor privind nașterea copiilor lor și în legătură cu cererea lor de a beneficia direct de prestațiile Partena, PMO a contactat direct Partena, care plătea alocațiile familiale ale soției lui pe seama angajatorului acesteia. Reclamantul arăta că, „[p]rin urmare, PMO [era] deja informat despre situația soției [sale], care percepe[a] alocații familiale de la angajatorul său” și întreba PMO ce „v[oia] să știe în plus”. Astfel, cu această ocazie, reclamantul nu a completat și nici nu a returnat formularul de declarație pe care PMO i‑l transmisese prin e‑mailul menționat la punctul anterior. În schimb, a returnat PMO o copie a scrisorii din 6 ianuarie 2004, însă nu a transmis o copie a scrisorii din 9 noiembrie 2006 adresată soției sale de Partena.

25      Prin e‑mailul din 11 februarie 2010, PMO i‑a confirmat reclamantului că era în contact cu Partena în legătură cu alocațiile familiale pentru ultimii trei copii ai săi și că „[d]osarul [era] în continuare în curs de regularizare la Partena”. PMO îl informa de asemenea pe reclamant că solicitarea de declarare a alocațiilor familiale plătite din alte surse care îi fusese adresată îi privea și pe primii doi copii ai săi, deoarece, potrivit ultimelor informații de care dispunea PMO, mama acestor doi copii, pentru care alocațiile familiale statutare erau plătite integral, era declarată „fără activitate profesională”. PMO cerea reclamantului să confirme dacă aceasta era în continuare situația profesională a fostei sale soții.

26      După ce a discutat telefonic cu agentul PMO care se ocupa de dosarul său, reclamantul i‑a adresat, la 11 februarie 2010, un e‑mail în care arăta că, în primul rând, în ceea ce îi privește pe ultimii trei copii ai săi, ținând seama de faptul că PMO aștepta un răspuns de la Partena, el a dedus că nu trebuia să furnizeze în acest stadiu informații suplimentare privind alocațiile familiale naționale percepute de soția lui. În al doilea rând, reclamantul indica, în ceea ce îi privește pe primii doi copii ai săi, care locuiesc cu mama lor, fosta sa soție, că nu mai ținea legătura cu aceasta și că, din câte știe, ea nu lucrează. El furniza de asemenea PMO adresa acesteia din Belgia.

27      Prin e‑mailul din 15 februarie 2010, PMO l‑a informat pe reclamant că, pe baza informațiilor pe care i le transmisese prin e‑mail, clasa controlul în legătură cu primii doi copii ai săi, dar că, dacă situația profesională a fostei sale soții se schimba, era rugat să informeze PMO. În ceea ce îi privește pe ultimii trei copii ai săi, PMO comunica reclamantului că „dosarul [său] rămâne[a] suspendat” și că, de îndată ce reclamantul va obține informații de la Partena, era rugat să informeze PMO foarte repede.

28      Prin e‑mailul trimis spre sfârșitul primei părți a zilei de 23 septembrie 2011, PMO a indicat reclamantului că, în acel moment, încă nu avea noutăți referitoare la dosarul său și, în consecință, îl ruga să îl informeze cu privire la situația cererii sale de regularizare depusă la Partena.

29      Prin e‑mailul trimis în după‑amiaza zilei de 23 septembrie 2011, PMO l‑a informat pe reclamant că a obținut informațiile de care avea nevoie direct de la Partena și că, în consecință, dosarul său urma să fie actualizat.

30      Prin nota din 29 septembrie 2011, PMO l‑a informat, în esență, pe reclamant că are confirmarea Partena că, de la 1 octombrie 2006, el percepea lunar de la acest organism, prin interpunerea soției sale, alocații familiale în sumă cuprinsă lunar între 482,14 euro și 586,27 euro, sume certificate de organismul belgian și al căror total era de 33 875 de euro. Astfel, se arăta reclamantului că, în temeiul articolului 85 din statut, se va proceda la recuperarea acestei sume potrivit unui plan de eșalonare și că, dat fiind că nu declarase că percepe alocații familiale naționale, PMO era obligat să „transmită dosarul [său] la [Oficiul de Investigație și de Disciplină al Comisiei] pentru informare și pentru eventuala cercetare a temeiniciei recuperării [anterior ultimilor] cinci [ani]”.

 Cu privire la procedura de anchetă și la raportul AIPN

31      Prin nota din 27 ianuarie 2012, privind „[m]andat[ul] în vederea audierii prevăzute la articolul 3 din anexa IX la statut”, directorul general al DG Resurse Umane și Securitate, acționând în calitate de AIPN, a indicat directorului Oficiului de Investigație și de Disciplină al Comisiei (IDOC) că a fost informat că reclamantul nu ar fi declarat alocații familiale plătite din alte surse și că, în consecință, a decis să procedeze la audierea sa prealabilă, în temeiul articolului 3 din anexa IX la statut, pentru a putea aprecia acuzațiile care ar putea fi reținute împotriva lui și pentru a decide, în consecință, dacă acestea justificau sau nu justificau deschiderea unei anchete disciplinare. Prin această notă, directorul IDOC era însărcinat să conducă audierea reclamantului, care a avut loc la 28 februarie 2012.

32      Rezultă în special din procesul‑verbal al audierii că reclamantul a confirmat că a perceput alocații familiale statutare, pentru primul său copil, de la 1 august 1991 la 31 august 2008, pentru al doilea copil al său, de la 1 august 1991 la 31 iulie 2011, pentru al treilea copil al său, de la 1 ianuarie 1996, pentru al patrulea copil al său, de la 1 februarie 1998 și, în sfârșit, pentru al cincilea copil al său, de la 1 mai 2002. Reclamantul a confirmat de asemenea că a primit copia unei note din 14 februarie 1994 adresate de PMO fostei sale soții, prin care aceasta era informată că alocația statutară pentru creșterea copilului îi va fi plătită pe seama și în numele reclamantului, cu condiția ca dispozițiile care dau dreptul la alocații familiale statutare să fie respectate în continuare.

33      În ceea ce privește lipsa declarației de exercitare a unei activități profesionale de către fosta sa soție din anul 1995, reclamantul a arătat că, în urma separării și a divorțului lor dificil intervenit în anul 2000, nu mai țineau legătura; că, în acea perioadă, ea nu lucra, că, potrivit convenției de divorț, alocațiile familiale statutare, care erau plătite de PMO fostei sale soții, erau deduse din cuantumul pensiei alimentare pe care el trebuia să i‑o plătească, că de atunci a contactat‑o pe fosta sa soție pentru ca ea să confirme data de la care a început să își exercite activitatea profesională ulterior divorțului și să indice motivele pentru care, potrivit propriilor declarații, nu ar fi perceput alocații familiale de la sistemul belgian.

34      În cursul audierii, reclamantul a recunoscut de asemenea că PMO l‑a informat de trei ori despre faptul că alocațiile familiale statutare îi erau plătite integral pentru fiecare dintre ultimii trei copii aflați în întreținere, în temeiul articolului 67 alineatul (2) din statut, pentru motivul că nu i se plătea nicio alocație familială națională din alte surse. Confirmând că, la declararea nașterii celui de al patrulea copil al său în anul 1998, dar și pentru ceilalți copii, el a declarat că nu percepe o astfel de alocație națională, reclamantul a recunoscut totuși că de la 1 octombrie 2006, soția sa a început să perceapă alocații familiale belgiene și că l‑a informat despre acest lucru.

35      Întrebat în legătură cu motivele pentru care, ca urmare a scrisorii din 9 noiembrie 2006 trimise de Partena soției sale, el nu a declarat la PMO alocațiile plătite din alte surse de la acest organism național, reclamantul a arătat că, ținând seama de scrisoarea din 6 ianuarie 2004 a cărei copie a primit‑o, considera cu bună‑credință, pe de o parte, că Partena va furniza PMO indicații privind sumele exacte percepute de soția sa și că, pe de altă parte, în măsura în care aceste două administrații erau în contact, el a avut convingerea că nu ar fi posibil să perceapă în același timp alocații familiale naționale și alocații familiale statutare. Potrivit procesului‑verbal al audierii, reclamantul a afirmat de asemenea că, atunci când soția sa l‑a informat că a început să perceapă alocații familiale plătite de Partena pentru cei trei copii ai lor, el i‑a răspuns că PMO se ocupa de gestionarea și de regularizarea situației împreună cu Partena.

36      În sfârșit, reclamantul a susținut că nu a verificat în fișele sale de remunerație, în speță cele emise în perioada 2006-2011, dacă continua să perceapă sau nu integral alocații familiale statutare și că, pe de altă parte, soția lui și el nu dispuneau de un cont bancar comun.

37      La 6 iulie 2012, directorul general al DG Resurse Umane și Securitate, în calitate de AIPN, a întocmit un raport consiliului de disciplină conform articolului 12 din anexa IX la statut (denumit în continuare „raportul AIPN”).

38      În ceea ce îi privește pe ultimii trei copii ai reclamantului, raportul AIPN indica faptul că a descoperit că, începând din luna august 2003, Partena începuse să plătească lunar alocațiile familiale belgiene în contul bancar personal al soției reclamantului și că, pe de altă parte, au fost făcute transferuri bancare în valoare de 10 866,17 euro și de 5 547,27 euro de către Partena, în septembrie 2003 și în aprilie 2005, pentru a regulariza retroactiv plata alocațiilor familiale pentru cei trei copii pe perioade cuprinse între octombrie 1997 și iunie 2002 și între iulie 2002 și februarie 2005.

39      Raportul AIPN arăta că, pe lângă suma de 33 875 de euro, menționată la punctul 30 din prezenta hotărâre, cuantumul alocațiilor familiale naționale care fuseseră plătite de Partena soției reclamantului pentru perioada cuprinsă între octombrie 1997 și martie 2005 se ridica la 25 816 euro. În măsura în care această sumă ar fi trebuit să fie dedusă din cuantumul alocațiilor familiale statutare percepute de reclamant, prejudiciul financiar total în cauză în speță se ridica în final la 59 691 de euro.

40      În ceea ce privește alocațiile statutare care fuseseră plătite în legătură cu primii doi copii ai reclamantului, raportul AIPN arăta că, chiar dacă fosta lui soție exercita o activitate profesională cel puțin începând din anul 2005, ceea ce i‑a deschis dreptul la alocații familiale belgiene, nu se putea reproșa reclamantului că nu a informat PMO despre acest fapt.

41      În ceea ce îi privește pe ultimii trei copii ai săi, pentru care soția lui a perceput de la Partena alocații familiale naționale, raportul AIPN constata că, „[n]eluând inițiativa de a declara administrației alocațiile [familiale] belgiene percepute pentru copiii săi, deși știa că acestea erau plătite soției lui și că el beneficia pe de altă parte de plata integrală a alocațiilor familiale statutare pentru acești copii, [reclamantul] a încălcat articolul 67 alineatul (2) din statut”.

42      Raportul AIPN considera că, contrar celor pretinse de reclamant, comportamentul său nu se putea explica prin existența unor contacte directe între Partena și PMO, contacte directe care i‑ar fi susținut ideea că acestea vor evita orice situație de cumul al alocațiilor familiale naționale și statutare. În special, raportul AIPN reținea că, ținând seama de cuprinsul scrisorii din 6 ianuarie 2004, a cărei copie fusese primită de reclamant, acesta ar fi trebuit, cel târziu la această dată, să își clarifice situația, întrucât, contrar celor considerate atunci de PMO și care reieșeau din această scrisoare, Partena nu mai examina la această dată drepturile soției reclamantului la alocații familiale belgiene, ci, dimpotrivă, deja începuse să i le plătească de mai mult de cinci luni, aspect în legătură cu care reclamantul ar fi trebuit să informeze explicit PMO.

43      Pe de altă parte, raportul AIPN estima că, atunci când Partena și‑a reluat plățile în noiembrie 2006 în beneficiul soției reclamantului și când ea l‑a întrebat pe reclamant ce trebuia să facă, el ar fi trebuit să contacteze PMO pentru clarificarea situației în raport cu acest fapt nou. Or, abținându‑se să o facă, deși, în același timp, alocațiile familiale statutare continuau să îi fie plătite integral, ceea ce putea constata din fișele lui de remunerație, reclamantul ar fi acceptat astfel, în pofida faptului că cunoștea regula anticumul, că sume importante îi sunt plătite în mod nejustificat de către Comisie, cu încălcarea articolului 67 alineatul (2) din statut.

44      Pe de altă parte, raportul AIPN considera că comportamentul reclamantului constituia și o încălcare a datoriei sale de loialitate față de instituție în sensul articolului 11 din statut, întrucât, în conformitate cu această datorie, îi revenea sarcina de a facilita atribuțiile administrației, chiar dacă aceasta era în contact cu Partena, furnizându‑i toate indicațiile utile care să îi permită să aprecieze dacă putea sau nu putea beneficia de plata integrală a alocațiilor familiale statutare, ceea ce el a omis să facă.

45      Raportul AIPN concluziona că, față de astfel de încălcări ale articolului 67 alineatul (2) și ale articolului 11 primul paragraf din statut, care aveau o anumită durată și care au ocazionat un prejudiciu financiar important Comisiei, o retrogradare ar fi o sancțiune proporțională față de gravitatea abaterii comise.

 Cu privire la avizul motivat al comisiei de disciplină

46      Comisia de disciplină, sesizată prin raportul AIPN, prin nota din 6 septembrie 2012, l‑a convocat pe reclamant la o audiere prevăzută pentru 24 octombrie 2012, invitându‑l totodată să prezinte observații scrise.

47      Prin scrisoarea din 15 octombrie 2012, reclamantul a depus observații scrise prin care, printre altele, înțelegea să respingă anumite informații cuprinse în raportul AIPN, să suplinească caracterul incomplet, în opinia lui, al dosarului disciplinar și să invoce anumite elemente dezincriminatorii care nu fuseseră luate în considerare.

48      În această privință, reclamantul contesta afirmația care figura în raportul AIPN, potrivit căreia soția lui l‑ar fi întrebat, în noiembrie 2006, „ce trebuia să facă” după ce „Partena reîncepu[se] să îi plătească alocații familiale”. Astfel, în opinia lui, la acea dată soția sa nu cunoștea natura și cuantumul exact ale plăților în discuție efectuate înainte de noiembrie 2006, ceea ce ar fi susținut de faptul că, în scrisoarea din 9 noiembrie 2006 pe care ea o primise de la Partena, acest organism național nu stabilise dreptul la alocațiile familiale decât începând de la 1 octombrie 2006. Reclamantul a susținut de asemenea că nu a acceptat plăți de la Comisie deoarece credea sincer că PMO, care era în contact cu Partena, putea regulariza situația printr‑o simplă scrisoare sau printr‑o convorbire telefonică.

49      În plus față de scrisorile menționate la punctele 15-18 din prezenta hotărâre, reclamantul a trimis comisiei de disciplină o scrisoare, datată 22 martie 2012, adresată de soția lui către Partena, ca răspuns la o scrisoare a acestui organism din 14 martie 2011. În această scrisoare, care se referea la extrasul imprimat din baza de date a acestui organism, datat 14 martie 2012, și care preciza plățile care fuseseră efectuate în contul ei personal ca alocații familiale în perioada 2000-2012, soția reclamantului solicita organismului național, în legătură cu acest extras imprimat anexat la scrisoarea din 14 martie, să îi furnizeze o copie a deciziei Partena care ar fi stabilit la acel moment dreptul la alocații familiale belgiene pentru perioada anterioară lunii octombrie 2006, întrucât ea nu își amintea să fi primit o astfel de scrisoare și, în opinia ei, drepturile sale nu ar fi fost deschise decât începând cu octombrie 2006, aspect despre care ar fi fost informată printr‑o scrisoare din noiembrie 2006.

50      Reclamantul a furnizat comisiei de disciplină și o declarație pe propria răspundere a soției lui, semnată la 11 martie 2012, în care declara că a perceput primele de naștere de la Partena, dar nu își amintește să fi perceput alocații familiale de la Partena înainte de luna octombrie 2006. Soția reclamantului declară de asemenea că a „fost foarte surprinsă, pentru a nu spune șocată, de declarația recentă a Partena adresată Comisiei [potrivit căreia ea ar fi primit] alocații din partea [acestui organism] începând din 1995” și că are intenția să solicite, dacă este necesar, copiile extraselor sale bancare, pe care nu le‑a păstrat, pentru perioadele în care Partena pretinde că i‑a plătit sumele de bani.

51      În observațiile sale scrise, reclamantul susținea că nu a avut niciodată intenția de a frauda și că, chiar dacă ar fi putut comite erori, acestea au fost comise în parte din neștiință și în parte din cauza excesului de încredere în capacitatea PMO și a Partena de a regulariza dosarul referitor la plata alocațiilor familiale fără intervenția lui. În special, dosarul ar fi dovedit o complexitate specială, pentru care stau mărturie contradicțiile și erorile vădite comise de Partena la plata alocațiilor familiale soției sale. De altfel, Partena nu ar fi materializat prin scrisori pretinsele sale plăți, care nu sunt amintite în fișele de remunerație ale soției lui, și, în ceea ce privește plățile, reclamantul nu avea cunoștință despre existența lor, întrucât nu avea acces la contul bancar personal al soției sale.

52      Reclamantul insista de asemenea asupra faptului că, în timpul celor 20 de ani de carieră în cadrul Comisiei, nu i‑a fost reproșată nicio neîndeplinire a obligațiilor statutare și că, dimpotrivă, astfel cum stătea mărturie raportul său de evaluare pentru anul 2010, era descris ca o persoană conștientă de reguli și de practici, care respectă etica și integritatea.

53      Reclamantul concluziona că propunerea de retrogradare formulată de AIPN i se părea total disproporționată.

54      La 12 noiembrie 2012, comisia de disciplină a emis avizul motivat. În această privință, ea i‑a exclus de la examinare, în raport cu alocațiile familiale, pe primii doi copii ai reclamantului, arătând că AIPN nu a reținut niciun reproș în legătură cu acestea.

55      În ceea ce îi privește pe ultimii trei copii, comisia de disciplină a reținut că, până în anul 2003, nu a existat nicio situație de cumul al prestațiilor statutare cu prestațiile belgiene, în măsura în care soția reclamantului, chiar dacă exercita o activitate profesională, nu percepea regulat de la Partena alocațiile familiale belgiene la care avea dreptul. În schimb, aceasta a fost situația începând din august 2003, dată la care Partena a început să plătească lunar soției reclamantului, în contul său bancar personal, alocații familiale pentru ultimii trei copii ai reclamantului și că, în plus, în septembrie 2003, i‑a plătit o sumă de aproximativ 11 000 de euro cu titlu de regularizare pentru perioada octombrie 1997-iunie 2002. Chiar dacă, începând din luna aprilie 2005, după ce a făcut un transfer bancar în valoare de peste 5 500 de euro în favoarea soției reclamantului cu titlu de regularizare pentru perioada iulie 2002-februarie 2005, acest organism național, din motive necunoscute, și‑a suspendat plățile până în septembrie 2006, se dovedește că, începând din octombrie 2006, plata lunară a alocațiilor familiale belgiene a fost reluată și a continuat în mod neîntrerupt.

56      Comisia de disciplină a arătat că declarațiile reclamantului cu ocazia nașterii ultimilor trei copii ai săi, și anume în anii 1995, 1998 și 2002, nu erau false sau înșelătoare întrucât, la acel moment, nu fusese plătită efectiv nicio alocație familială de către Partena.

57      Comisia de disciplină a estimat că nu existau suficiente elemente factuale în dosar care să demonstreze intenția reclamantului de a încălca articolul 67 alineatul (2) din statut, „[d]eși este dificil să se creadă că [reclamantul] nu a fost anunțat de soția sa în legătură cu plățile de 11 000 [de euro] și de 5 500 [de euro] pe care le‑a primit în anii 2003 și 2005”.

58      În schimb, Comisia de disciplină a considerat că, începând din luna octombrie sau noiembrie 2006, dată la care, potrivit propriilor afirmații, reclamantul a fost informat despre faptul că soția sa urma să perceapă aproape 500 de euro lunar ca alocații familiale belgiene, el ar fi trebuit să acționeze într‑un mod mai diligent, informând PMO despre această schimbare de situație, care ar fi trebuit să implice deducerea cuantumului care urma să fie perceput de soția sa din cel pe care el continua să îl perceapă integral de la bugetul Uniunii, cu atât mai mult cu cât era titularul unui grad ridicat, că ocupa un post de gestionar de programe și că era perfect conștient de regula anticumul, amintită de PMO cu ocazia nașterii fiecăruia dintre copiii săi.

59      În ceea ce privește argumentele reclamantului potrivit cărora nu acorda atenție alocațiilor familiale percepute de soția sa, nu consulta fișele ei de remunerație pentru a verifica dacă cuantumul alocațiilor familiale percepute de soția sa era dedus din cuantumul pe care el îl percepea ca alocație statutară pentru creșterea copilului și se aștepta ca PMO și Partena, care intraseră în contact în această privință, să regularizeze problema în mod autonom între administrații, comisia de disciplină a considerat că aceste explicații nu constituiau o scuză și nici o justificare valabilă. Astfel, comisia era de părere că o sancțiune disciplinară mai grea decât un simplu avertisment sau o mustrare trebuia aplicată reclamantului pentru a‑l face să înțeleagă că instituția avea dreptul de a aștepta un grad adecvat de diligență a funcționarilor săi, cu atât mai mult cu cât problemele administrative care implică acordarea unor avantaje financiare necesită din partea lor o diligență deosebit de sporită.

60      În ceea ce privește propunerea AIPN de retrogradare a reclamantului, comisia de disciplină a reținut în unanimitate existența mai multor circumstanțe atenuante care trebuie luate în considerare în determinarea sancțiunii care trebuie avută în vedere.

61      În această privință, comisia de disciplină a reținut, ca circumstanță atenuantă, „confuzia cvasitotală” care a existat mult timp în ceea ce privește dreptul la alocațiile familiale belgiene al soției reclamantului, în special deoarece, din 1995 până în 2000, Assubel i‑a refuzat, cu încălcarea jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, beneficiul alocațiilor menționate pentru motivul că alocațiile familiale statutare erau mai ridicate; ulterior, în anul 2000, Partena a condiționat acordarea alocațiilor familiale belgiene de depunerea unei adeverințe emise de Comisie care să certifice că nu mai plătea alocația statutară pentru creșterea copilului și, în sfârșit, ca urmare a răspunsului Comisiei din 12 aprilie 2002, referitor la situația reclamantului în privința alocațiilor familiale statutare, Partena nu a început să plătească alocațiile familiale belgiene decât începând din luna august 2003.

62      Comisia de disciplină a reținut de asemenea, ca circumstanță atenuantă, pasivitatea PMO întrucât, după ce acesta a solicitat fără succes Partena, în ianuarie 2004, rambursarea alocațiilor familiale belgiene, neștiind că, în realitate, soția reclamantului începuse deja să le perceapă de la Partena, acest serviciu al Comisiei nu a adresat niciodată o somație și nu a încercat să rectifice situația, care a durat astfel până la organizarea, în februarie 2010, a unui control general privind alocațiile familiale plătite din alte surse.

63      Astfel, chiar dacă, fără a cunoaște existența celor două transferuri de regularizare din partea Partena către soția reclamantului, PMO, prin scrisoarea din 6 ianuarie 2004, a cărei copie a fost primită de reclamant, a solicitat Partena rambursarea către Comisie a tuturor alocațiilor familiale belgiene începând din 1 decembrie 1995, comisia de disciplină a criticat inerția PMO, cu atât mai mult cu cât sumele în legătură cu care se considera creditor față de Partena erau importante. Potrivit comisiei de disciplină, dacă PMO ar fi insistat pe lângă Partena pentru a obține această rambursare, problema plăților duble ar fi fost detectată și soluționată în anul 2004.

64      Potrivit comisiei de disciplină, „[c]u alte cuvinte, din ianuarie 2004 cel târziu, PMO dispunea de toate elementele necesare pentru a evita producerea unei situații de cumul, dar nu le‑a utilizat, [astfel încât comisia de disciplină] se întreabă dacă PMO și‑a asumat în acest context răspunderea de a apăra interesele financiare ale [Uniunii] față de administrația națională [și] constată că, în orice caz, o gestiune mai riguroasă a dosarului în anul 2004, dacă nu deja în anul 2002, ar fi putut evita ca acest caz să aibă o dimensiune disciplinară”.

65      În unanimitate, comisia de disciplină a considerat totuși că neglijența reclamantului nu era scuzabilă și că merita aplicarea unei sancțiuni disciplinare cu efecte pecuniare, considerând în același timp necesar să impute o parte de răspundere PMO, care, în pofida faptului că știa că soția reclamantului avea dreptul de a percepe alocații familiale belgiene, a lăsat ca situația să dureze timp de peste șase ani.

66      Prin urmare, comisia de disciplină a recomandat AIPN să nu rețină decât o încălcare din neglijență a articolului 67 alineatul (2) din statut, fără a o califica drept neîndeplinire a datoriei de loialitate prevăzute la articolul 11 din statut. Ea propunea astfel AIPN sancționarea reclamantului cu suspendarea avansării în treaptă pe o perioadă de 18 luni.

 Cu privire la decizia AIPN tripartite

67      Prin decizia din 24 iunie 2013, AIPN tripartită, compusă din directorul general al DG Resurse Umane și Securitate, din directorul general adjunct al DG Concurență și dintr‑un consilier special al DG Agricultură și Dezvoltare Rurală, după audierea persoanei interesate la 5 martie 2013, a decis să aplice reclamantului sancțiunea retrogradării cu trei trepte (denumită în continuare „decizia atacată”).

68      În această privință, AIPN tripartită a reținut că, întrucât a primit o copie a scrisorii din 6 ianuarie 2004, reclamantul a fost avertizat că valoarea alocațiilor sale familiale statutare urma să fie dedusă din valoarea alocațiilor de aceeași natură plătite de Partena soției sale. Astfel, între 2004 și 2011, el ar fi putut constata cu ușurință, la lectura fișelor sale de remunerație transmise mai întâi prin poșta internă și ulterior pe cale electronică, că, dimpotrivă, continua să perceapă integral prestațiile statutare. AIPN tripartită a considerat că, cel târziu începând din 2006, data la care soția lui l‑a informat că percepea regulat alocații familiale belgiene, reclamantul ar fi trebuit să contacteze administrația pentru a‑și clarifica situația și, în această privință, AIPN nu poate accepta argumentul că reclamantul nu își consulta fișele de remunerație.

69      Pe lângă încălcarea articolului 67 alineatul (2) din statut, care rezultă din lipsa declarării perceperii alocațiilor familiale belgiene, AIPN tripartită a subliniat că, în opinia sa, revine oricărui funcționar sarcina de a furniza administrației toate informațiile care o pot ajuta să determine dacă poate fi acordat avantajul solicitat de acest funcționar. Acest demers proactiv ar decurge din datoria de loialitate care implică obligația oricărui funcționar de a face să prevaleze interesele instituției față de orice alt considerent, inclusiv interesele sale personale. Astfel, prin neglijența sa gravă, reclamantul și‑ar fi încălcat și această obligație prevăzută la articolul 11 din statut.

70      În ceea ce privește existența unor contacte directe între PMO și Partena, AIPN tripartită a considerat că această împrejurare nu îl scutea în niciun mod pe reclamant de obligația de a furniza instituției toate informațiile necesare pentru determinarea drepturilor sale pecuniare. Astfel, în pofida inerției invocate a PMO, reclamantul, care cunoștea caracterul complementar al alocațiilor familiale statutare, a omis în orice caz să semnaleze PMO plata regulată a alocațiilor belgiene în cauză, deși continua să perceapă integral alocațiile statutare. AIPN tripartită a considerat astfel că „lipsa soluționării dosarului de către administrațiile vizate nu poate constitui o circumstanță atenuantă față de comportamentul [reclamantului] începând din octombrie 2006”.

71      În ceea ce privește importanța prejudiciului produs intereselor Comisiei, AIPN tripartită a arătat că reclamantul a perceput în mod nejustificat 59 691 de euro, din care 32 000 de euro fuseseră deja rambursați în aplicarea articolului 85 din statut. Pe de altă parte, AIPN a luat notă despre angajamentul reclamantului de a rambursa voluntar restul de plată nedatorată care nu i‑a fost solicitat, dintr‑un motiv legat de prescripție, și anume o sumă de 27 691 de euro.

72      Subliniind neglijența gravă a reclamantului, în opinia AIPN tripartită fiind inacceptabilă din partea unui funcționar, aceasta nu a considerat totuși că, prin comportamentul său, reclamantul a urmărit în mod intenționat să se îmbogățească în detrimentul bugetului Uniunii.

73      În ceea ce privește gradul de răspundere personală a persoanei interesate, AIPN tripartită a considerat că reclamantul era „pe deplin responsabil” pentru lipsa informării administrației în legătură cu plata regulată către soția sa, începând din octombrie 2006, a alocațiilor familiale belgiene. Pe de altă parte, în raport cu experiența, cu gradul și cu vechimea sa, AIPN tripartită a estimat că din partea persoanei interesate puteau fi așteptate mai multă vigilență și mai mult interes pentru normele aplicabile. În sfârșit, în ceea ce privește aspectul dacă reclamantul a mai comis abateri în trecut, AIPN tripartită a subliniat lipsa săvârșirii de către reclamant a unor încălcări ale obligațiilor sale pe tot parcursul carierei.

74      Având în vedere aceste considerații, AIPN tripartită a estimat că este justificată aplicarea sancțiunii retrogradării permanente cu un grad. Totuși, apreciind că trebuie să țină cont, la determinarea nivelului sancțiunii în raport cu efectele sale, de faptul că reclamantul se apropia de sfârșitul carierei, AIPN tripartită a decis în final să îi aplice numai sancțiunea retrogradării cu trei trepte.

 Cu privire la procedura precontencioasă

75      Prin nota din 23 septembrie 2013, reclamantul a introdus o reclamație împotriva deciziei atacate. În susținerea reclamației, el invoca două motive, întemeiate pe o eroare vădită de apreciere și, respectiv, pe un viciu de motivare. În esență, reclamantul susținea că AIPN tripartită a făcut abstracție de circumstanțele atenuante reținute de comisia de disciplină.

76      Prin decizia din 24 ianuarie 2014, AIPN a Comisiei însărcinată să statueze cu privire la reclamații a respins reclamația. În această privință, AIPN a indicat că, contrar celor susținute de reclamant, AIPN tripartită a ținut cont de faptul că nu în mod deliberat el a omis să declare plata regulată a alocațiilor familiale belgiene începând din 2006, precum și de împrejurarea că s‑a angajat spontan să ramburseze sumele nedatorate care intră eventual sub incidența prescripției. Situația era aceeași în privința faptului că reclamantul nu a săvârșit altă încălcare a obligațiilor sale pe parcursul carierei, chiar dacă AIPN tripartită a estimat că conduita anterioară a reclamantului nu putea constitui în sine o circumstanță atenuantă pentru abaterea gravă pe care reclamantul a săvârșit‑o în speță.

77      Admițând că a existat inițial o situație confuză privind drepturile soției reclamantului la alocații familiale belgiene, AIPN a subliniat, pe de o parte, că situația a fost clarificată și regularizată începând din 2003 și că, pe de altă parte, din octombrie 2006, reclamantul a fost informat de soția sa cu privire la perceperea de către ea a prestațiilor de la Partena, astfel cum este confirmat în scrisoarea acestui organism din 9 noiembrie 2006. Prin urmare, cel puțin începând de la această dată, confuzia inițială privind drepturile soției lui a fost înlăturată și nu mai putea fi de natură să influențeze comportamentul reclamantului după această dată.

78      AIPN a contestat posibilitatea reclamantului de a se prevala de încrederea legitimă bazată pe pretinsa cunoaștere perfectă de către PMO, în ianuarie 2004, a existenței plăților prestațiilor de către Partena, ceea ce i‑ar fi permis să nu se simtă obligat să furnizeze informații suplimentare PMO. Astfel, AIPN a subliniat în această privință că tocmai conținutul scrisorii din 6 ianuarie 2004 arăta în mod clar că, la acea dată, PMO nu cunoștea existența plăților făcute de Partena în favoarea soției reclamantului.

79      În ceea ce privește lipsa de diligență a PMO în gestionarea dosarului reclamantului, admițând că o soluționare mai atentă a dosarului reclamantului ar fi permis să se evite ca situația de cumul al prestațiilor familiale naționale și statutare să dureze șase ani, AIPN a considerat totuși că această lipsă de diligență nu atenua răspunderea proprie a reclamantului legată de neglijența sa de a declara administrației, din 2006, perceperea de alocații familiale belgiene de către soția sa.

80      În ceea ce privește pretinsul viciu de motivare, AIPN a estimat că AIPN tripartită a furnizat o motivare suficientă în privința calificării comportamentului reclamantului de neglijență gravă. Referitor la motivele care au justificat opțiunea AIPN tripartite de a nu urma avizul motivat al comisiei de disciplină, AIPN a subliniat că a înlăturat posibilitatea de a considera comportamentul PMO drept circumstanță atenuantă, ceea ce, în mod corelativ, justifica agravarea sancțiunii adoptate în raport cu cea recomandată de comisia de disciplină.

 Concluziile părților și procedura

81      Reclamantul solicită Tribunalului:

–        anularea deciziei atacate;

–        în măsura în care este necesar, anularea deciziei de respingere a reclamației;

–        obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

82      Comisia solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii;

–        obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

83      Părțile au fost invitate, prin scrisoarea grefei din 15 septembrie 2014, să răspundă la întrebări adresate de Tribunal în cadrul unor măsuri de organizare a procedurii. Ele au dat curs cererii în mod corespunzător la 22 septembrie 2014.

 În drept

84      În susținerea acțiunii formulate, reclamantul invocă două motive de anulare a deciziei atacate și a deciziei de respingere a reclamației, întemeiate, în primul rând, pe o eroare vădită de apreciere și pe o încălcare a principiului proporționalității și, în al doilea rând, pe vicii de motivare.

 Cu privire la obiectul acțiunii

85      Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, în conformitate cu principiul economiei procedurii, instanța Uniunii poate decide că nu este necesar să se statueze în mod special cu privire la concluziile îndreptate împotriva deciziei de respingere a reclamației atunci când constată că acestea sunt lipsite de conținut autonom și se confundă în realitate cu cele îndreptate împotriva deciziei în privința căreia a fost formulată reclamația. Situația poate fi aceasta în special atunci când constată că decizia de respingere a reclamației este pur confirmativă în raport cu decizia care face obiectul reclamației și că, în consecință, anularea aceleia nu ar produce asupra situației juridice a persoanei interesate niciun efect distinct de cel care decurge din anularea celei din urmă (Hotărârea Adjemian și alții/Comisia, T‑325/09 P, EU:T:2011:506, punctul 33, și Hotărârea López Cejudo/Comisia, F‑28/13, EU:F:2014:55, punctul 29).

86      Chiar dacă aceasta este situația în speță în ceea ce privește decizia de respingere a reclamației, ținând seama de caracterul evolutiv al procedurii precontencioase, motivarea care figurează în decizia de respingere a reclamației, care, în speță, precizează anumite aspecte din decizia atacată, trebuie de asemenea luată în considerare pentru examinarea legalității actului inițial care lezează, această motivare trebuind să coincidă cu acest ultim act (a se vedea Hotărârea Mocová/Comisia, F‑41/11, EU:F:2012:82, punctul 21).

 Cu privire la primul motiv, întemeiat pe o eroare vădită de apreciere și pe o încălcare a principiului proporționalității

 Argumentele părților

87      În susținerea primului motiv, reclamantul susține, în esență, că AIPN a săvârșit o eroare vădită de apreciere întrucât nu a reținut ca atenuante anumite circumstanțe din speță. Prin urmare, AIPN ar fi adoptat o sancțiune încălcând principiul proporționalității.

88      În special, printre circumstanțele care ar fi trebuit recunoscute ca atenuante de către AIPN, reclamantul invocă, în primul rând, lipsa unui cont bancar comun între el și soția lui, care ar explica motivul pentru care nu și‑ar fi dat seama de perceperea de către aceasta a mai multor sume substanțiale plătite de Partena în anii 2003 și 2005, nici de perceperea regulată de alocații familiale plătite de Partena începând din noiembrie 2006. În al doilea rând, el se referă la situația confuză, creată prin comportamentul echivoc al Partena, în privința drepturilor soției lui de a beneficia de alocațiile familiale belgiene. În al treilea rând, el invocă lipsa de diligență a PMO, care ar fi trebuit să constituie o circumstanță atenuantă. În al patrulea rând, AIPN nu ar fi conferit un caracter suficient de atenuant circumstanței că el a decis în mod voluntar să ramburseze sumele percepute necuvenit care intrau totuși sub incidența prescripției. În al cincilea rând, situația ar fi aceeași în privința lipsei intenției sale de a induce în eroare administrația. În sfârșit, în al șaselea rând, el se referă la conduita sa ireproșabilă pe tot parcursul carierei.

89      Comisia solicită respingerea motivului ca nefondat, arătând, în esență, că, în orice caz, din 2006, reclamantul știa că Partena a informat‑o pe soția lui în legătură cu plata alocațiilor familiale belgiene, astfel încât, începând din acel moment, el nu mai putea, timp de aproape cinci ani, să perceapă alocațiile familiale statutare fără a se preocupa să verifice pe fișele sale de remunerație dacă regularizarea care ar fi trebuit să decurgă de aici, în speță o deducere de 500 de euro, fusese efectiv operată și fără a informa PMO despre conținutul scrisorii Partena din noiembrie 2006. Comisia subliniază că reclamantul nu putea crede, timp de cinci ani, că situația se va regulariza între administrații, deși continua să perceapă integral alocațiile familiale statutare, iar soția lui percepea integral, la rândul său, alocațiile familiale belgiene.

 Aprecierea Tribunalului

90      Cu titlu introductiv, trebuie amintit că legalitatea oricărei sancțiuni disciplinare presupune să fie dovedită realitatea faptelor reproșate persoanei interesate (Hotărârea Daffix/Comisia, T‑12/94, EU:T:1997:208, punctele 63 și 64, și Hotărârea Tzikis/Comisia, T‑203/98, EU:T:2000:130, punctul 51).

91      În ceea ce privește evaluarea gravității încălcărilor constatate de comisia de disciplină în sarcina funcționarului și alegerea sancțiunii care pare, în raport cu aceste încălcări, cea mai adecvată, acestea aparțin în principiu largii puteri de apreciere a AIPN, cu condiția ca sancțiunea aplicată să nu fie disproporționată în raport cu faptele demonstrate (a se vedea Hotărârea E/Comisia, T‑24/98 și T‑241/99, EU:T:2001:175, punctele 85 și 86). Astfel, potrivit unei jurisprudențe consacrate, AIPN dispune de competența de a efectua o apreciere a răspunderii funcționarului diferită de cea a comisiei de disciplină, precum și de a alege, în consecință, sancțiunea disciplinară pe care o consideră adecvată pentru abaterile disciplinare reținute (Hotărârea Y/Curtea de Justiție, T‑500/93, EU:T:1996:94, punctul 56, și Hotărârea Tzikis/Comisia, EU:T:2000:130, punctul 48).

92      Odată stabilită materialitatea faptelor, având în vedere larga putere de apreciere de care se bucură AIPN în materie disciplinară, controlul jurisdicțional trebuie să se limiteze la verificarea lipsei de eroare vădită de apreciere și de abuz de putere (Hotărârea Tzikis/Comisia, EU:T:2000:130, punctul 50).

93      În ceea ce privește în special proporționalitatea unei sancțiuni disciplinare în raport cu gravitatea faptelor reținute, Tribunalul trebuie să ia în considerare faptul că stabilirea sancțiunii se întemeiază pe o evaluare globală de către AIPN a tuturor faptelor concrete și a împrejurărilor specifice fiecărui caz în parte, amintindu‑se că statutul nu prevede niciun raport fix între sancțiunile pe care le cuprinde și diferitele tipuri de neîndepliniri ale obligațiilor săvârșite de funcționari și nu precizează în ce măsură existența unor circumstanțe agravante sau atenuante trebuie să intervină în alegerea sancțiunii. Examinarea de către prima instanță este în consecință limitată la problema dacă ponderarea circumstanțelor agravante și atenuante de către AIPN a fost efectuată proporțional, precizându‑se că, la această examinare, instanța nu se poate substitui AIPN în privința judecăților de valoare efectuate în această privință (Hotărârea BG/Ombudsmanul, T‑406/12 P, EU:T:2014:273, punctul 64 și jurisprudența citată).

94      În speță, Tribunalul arată că reclamantul nu contestă faptul că, chiar după ce a fost informat de către soția lui în anul 2006 în legătură cu faptul că a primit confirmarea Partena a acordării de alocații familiale naționale începând de la 1 octombrie 2006, el nu a declarat administrației că soția lui percepea alocații familiale belgiene plătite de Partena, deși a continuat să perceapă integral alocații familiale statutare până la controlul intervenit în februarie 2010.

95      În schimb, reclamantul invocă neluarea în considerare sau luarea insuficientă în considerare, la determinarea sancțiunii care i‑a fost aplicată prin decizia atacată, a unor circumstanțe pe care el le consideră atenuante. Prin urmare, acestea trebuie examinate succesiv.

–       Cu privire la lipsa unui cont bancar comun reclamantului și soției lui

96      În ceea ce privește, mai întâi, faptul că Partena plătea alocațiile familiale belgiene în contul personal al soției lui și că reclamantul și aceasta nu dispuneau de un cont bancar comun, ceea ce l‑ar fi împiedicat pe reclamant să ia cunoștință despre începutul situației de cumul, Tribunalul consideră că o asemenea circumstanță este lipsită de pertinență în privința obligației reclamantului de a declara alocațiile plătite din alte surse soției sale pentru cei trei copii ai lor pentru care el însuși percepea, la rândul său, integral alocații statutare.

97      În această privință, dincolo de faptul, arătat de altfel de Comisie, că reclamantul nu a pretins niciodată că a întrerupt contactul cu soția sa, cu care locuiește, Tribunalul consideră, în primul rând, că, în toată perioada cuprinsă între 2003 și 2006, este puțin plauzibil ca soția reclamantului, având în vedere nivelul său de salariu, să nu își fi dat seama că a primit plăți de la Partena, inclusiv sume substanțiale de 11 000 de euro și de 5 500 de euro, în septembrie 2003 și, respectiv, în aprilie 2005, și că nu și‑a informat soțul cu privire la acest aspect.

98      În al doilea rând, este cert că, independent de transferurile bancare efectuate de Partena, între 2003 și 2006, în contul bancar al soției reclamantului, aceasta primise o notificare oficială din 9 noiembrie 2006 prin care Partena o informa în legătură cu drepturile sale la prestații familiale belgiene, informație pe care a comunicat‑o reclamantului, dar acesta a decis să nu o transmită administrației. Or, dacă el ar fi transmis PMO respectiva informație într‑un termen rezonabil, acesta ar fi luat cunoștință în mod neechivoc despre faptul că soția reclamantului percepea alocații familiale plătite de Partena și despre cuantumul exact al acestora. Atunci PMO ar fi fost obligat, la acel moment, să reducă imediat și în consecință cuantumul alocațiilor familiale statutare plătite reclamantului, ceea ce l‑ar fi putut proteja de o procedură disciplinară.

99      În al treilea rând și în orice caz, atunci când o prestație este solicitată și acordată unui funcționar în legătură cu situația sa familială, el nu poate invoca faptul că nu are cunoștință de situația soțului său, indiferent dacă este vorba despre exercitarea de către acesta din urmă a unei activități profesionale, despre cuantumul remunerațiilor primite pentru această activitate sau despre perceperea de către soț a unor prestații naționale echivalente cu prestațiile statutare.

100    Așadar, dacă un asemenea argument ar trebui acceptat, aceasta ar putea permite funcționarilor sau agenților care percep integral, ca în speță, alocațiile familiale statutare să se considere scutiți de obligația de a declara alocații familiale naționale plătite din alte surse, în special de fiecare dată când aceste alocații familiale naționale nu sunt plătite direct funcționarului, ci soțului său, în contul bancar personal al acestuia din urmă. În plus, o astfel de abordare ar putea încuraja o reținere de informații prejudiciabilă pentru interesele financiare ale Uniunii.

–       Cu privire la situația de confuzie întreținută de Partena referitor la dreptul soției reclamantului de a beneficia de alocațiile familiale belgiene

101    În continuare, în ceea ce privește situația confuză, întreținută prin comportamentul Partena, referitor la dreptul soției reclamantului de a beneficia de alocațiile familiale belgiene, rezultă efectiv din dosar că acest organism național a negat inițial, în mod eronat, dreptul soției reclamantului la alocațiile familiale belgiene, cel puțin până în luna august 2003, și că, de la această dată și până în luna octombrie 2006, Partena a efectuat transferuri bancare sporadice în contul bancar personal al soției reclamantului, fără a le documenta totuși, în mod necesar, prin notificarea unor decizii de acordare a unor alocații familiale naționale.

102    În aceste condiții, Tribunalul constată, pe de o parte, că reclamantul admite el însuși, în cererea introductivă, că „[t]ransferurile efectuate [de Partena] au devenit regulate în anul 2006” și, ca răspuns la o întrebare a Tribunalului, el a indicat chiar că, prin cererea formulată la 7 noiembrie 2006 către Partena, soția sa a dorit să cunoască motivele pentru care acest organism a suspendat transferurile între aprilie 2005 și septembrie 2006. Astfel, aceste elemente indică faptul că, contrar a ceea ce reclamantul a lăsat să se înțeleagă în fața comisiei de disciplină, soția reclamantului a avut cunoștință în perioada vizată că beneficia de alocațiile familiale belgiene plătite de Partena. La aceasta se adaugă faptul, subliniat de Comisie în ședință, că, având în vedere conținutul scrisorii din 28 august 2003 adresate de Partena Comisiei, soția reclamantului a trebuit cu siguranță să transmită Partena certificatul de naștere al ultimului lor copil pentru a permite acestui organism să efectueze plățile pe care le‑a angajat ulterior în beneficiul ei din 2003 până în 2006.

103    Pe de altă parte și în orice caz, soția reclamantului, care solicitase în mod activ aceste prestații de la Partena în mai multe rânduri începând din 1996, a fost informată de acest organism, prin scrisoarea sus‑menționată din 9 noiembrie 2006, că îi va plăti pe viitor alocații familiale naționale pentru cei trei copii ai lor. Astfel, independent de plățile subsecvente efectuate de Partena în favoarea soției reclamantului din 2003 până în 2006, precum și de demersurile active ale acesteia din urmă pe lângă Partena pentru a obține prestații familiale, este evident că, începând din luna noiembrie 2006, situația ei în ceea ce privește dreptul la alocațiile familiale belgiene a fost clarificată și regularizată.

104    Or, în declarațiile pe care le‑a transmis PMO la nașterea fiecăruia dintre copiii săi, reclamantul declarase că ultimii trei copii ai săi nu beneficiau de plata unor prestații familiale echivalente cu alocația statutară pentru creșterea copilului și că, pe de altă parte, recunoscuse că are cunoștință pe deplin de regula anticumul. Totuși, reclamantul nu a considerat necesar să avertizeze oficial PMO despre schimbarea de situație, în speță perceperea de către soția lui de alocații familiale belgiene, încălcând astfel obligația generală care revine oricărui funcționar care beneficiază de avantaje pecuniare de a furniza toate informațiile care privesc situația sa personală și de a aduce la cunoștința administrației orice schimbare care intervine în situația sa personală (a se vedea în acest sens Hotărârea López Cejudo/Comisia, EU:F:2014:55, punctul 67), obligație amintită de altfel în mod expres la articolul 67 alineatul (2) din statut în legătură cu regula anticumul.

–       Cu privire la lipsa de diligență invocată sau la pretinsa inerție a PMO

105    În ceea ce privește lipsa de diligență a PMO de a investiga situația personală a reclamantului, în special începând din luna ianuarie 2004, dată la care PMO a solicitat Partena rambursarea unei sume restante considerabile, Tribunalul consideră că eventuala ineficacitate sau inerție a unui serviciu administrativ însărcinat cu protecția intereselor financiare ale Uniunii nu poate absolvi funcționarul de propria încălcare a obligației care îi revine de a declara orice schimbare intervenită în situația sa personală și susceptibilă de a‑i afecta dreptul la o prestație statutară al cărei beneficiu l‑a solicitat el însuși.

106    Astfel, în primul rând, deși se poate aștepta cu siguranță de la o administrație diligentă să își actualizeze, cel puțin anual, datele personale ale beneficiarilor prestațiilor statutare plătite lunar, trebuie amintit totuși că situația unei administrații însărcinate să asigure plata a mii de salarii și de alocații diverse nu poate fi comparată cu cea a funcționarului, care are un interes personal să verifice sumele care îi sunt plătite lunar și să semnaleze orice ar putea constitui o eroare în detrimentul sau în avantajul său (a se vedea în acest sens Ordonanța Michel/Comisia, F‑44/13, EU:F:2014:40, punctul 54 și jurisprudența citată).

107    În al doilea rând, un funcționar diligent, care a luat cunoștință de dispozițiile statutare în temeiul cărora îi este plătită o prestație la cererea sa, în special atunci când aceste dispoziții sunt amintite în decizia de acordare a prestației vizate, așa cum este cazul în speță, nu se poate limita la a continua să perceapă în tăcere prestația menționată, în acest caz totalitatea alocațiilor familiale statutare, în timp ce soțul său percepe totalitatea prestațiilor naționale echivalente pentru aceiași copii. Într‑o astfel de situație, funcționarul nu poate justifica tăcerea sa prin faptul că asemenea plăți ar fi fost acceptate implicit sau tolerate de administrație din neglijență. Așadar, a admite ca circumstanță atenuantă o astfel de neglijență a administrației ar echivala cu încurajarea funcționarilor și a agenților să profite eventual de erorile acesteia.

108    În sfârșit, în al treilea rând, după cum subliniază în mod întemeiat Comisia, Partena nu era obligată în mod necesar, ca răspuns la eventuale solicitări ale Comisiei, să furnizeze informații detaliate privind situația personală a soției reclamantului, care nu este funcționar al acestei instituții. Astfel, în acest tip de situație, revine cu atât mai mult funcționarului beneficiar al prestației statutare precum reclamantul sarcina de a furniza documentele care sunt deja în posesia sa și, în orice caz, de a informa administrația despre eventuale plăți de prestații sociale către soțul său din partea unui organism similar Partena. Datoria de loialitate prevăzută la articolul 11 din statut implică, așadar, ca funcționarii să faciliteze sarcina administrației în ceea ce privește determinarea întinderii drepturilor lor statutare pecuniare.

–       Cu privire la încrederea reclamantului că problema cumulului de prestații se va regulariza între administrații

109    În ceea ce privește argumentul reclamantului potrivit căruia credea că situația se va regulariza între administrații, acesta este lipsit de pertinență și chiar poate părea că nu este binevenit atunci când se ține seama de faptul că, ulterior informării definitive comunicate prin scrisoarea din 9 noiembrie 2006 de Partena soției reclamantului, situația de cumul a totalității alocațiilor familiale belgiene și a alocațiilor familiale statutare a durat numeroși ani.

110    În această privință, chiar admițând că reclamantul ar fi putut crede în mod eronat că situația se va regulariza între administrații, atunci ar trebui să se admită că, prin propria inerție, reclamantul a profitat de absența regularizării situației sale administrative numeroși ani. Astfel, reclamantul ar fi trebuit, în orice caz, să aibă îndoieli cu privire la temeinicia plăților pe care continua să le primească de la PMO, mai exact totalitatea alocațiilor familiale statutare, și care apăreau pe fișele sale de remunerație lunare de care trebuie să ia cunoștință periodic. Acest aspect era de asemenea valabil chiar dacă, după cum a subliniat Comisia, în această instituție fișele de remunerație nu mai sunt comunicate persoanelor interesate prin poșta internă, ci sunt de acum accesibile prin intermediul unui hiperlink comunicat prin e‑mail.

111    Așadar, începând din noiembrie 2006 și până în februarie 2010, data controlului general, reclamantul ar fi trebuit să solicite administrației să efectueze verificările necesare (a se vedea în acest sens Hotărârea Tsirimiagos/Comitetul Regiunilor, F‑100/07, EU:F:2009:21, punctul 75), întrucât ar fi trebuit să îi pară din ce în ce mai sigur și mai evident, pe măsura trecerii anilor, că situația sa nu a fost reexaminată deloc de PMO, nici chiar soluționată între PMO și Partena, deoarece el continua să perceapă integral alocațiile familiale statutare, iar soția lui, alocațiile familiale belgiene, cu încălcarea flagrantă a articolului 67 alineatul (2) din statut.

112    În orice caz, pe de o parte, nu poate scăpa unui funcționar normal de diligent că un aviz privind o schimbare a situației sale familiale precum scrisoarea Partena din 9 noiembrie 2006, care notifica soției reclamantului drepturile sale la alocațiile familiale belgiene, trebuie adresat direct serviciului competent al instituției sale, în mod clar și neechivoc, ceea ce reclamantul a omis evident să facă, și, în această privință, funcționarul nu se poate prevala de faptul că administrația a obținut anumite informații în mod accidental sau indirect (a se vedea Hotărârea Costacurta/Comisia, T‑34/89 și T‑67/89, EU:T:1990:20, punctele 45 și 46). Acest lucru este valabil cu atât mai mult atunci când, ca în speță, rezultă fără ambiguitate din modul de redactare a articolului 67 alineatul (2) din statut că nu revine Comisiei sarcina să se informeze în legătură cu o eventuală percepere de alocații familiale de aceeași natură plătite din alte surse, ci membrilor personalului sarcina de a declara că percep asemenea alocații provenind din alte surse.

113    Pe de altă parte, mai degrabă decât să pretindă că se bazează pe o interpretare personală a situației sale, revine reclamantului sarcina de a evoca această problemă cu AIPN (a se vedea în acest sens Hotărârea Costacurta/Comisia, EU:T:1990:20, punctul 40, și Hotărârea López Cejudo/Comisia, EU:F:2014:55, punctul 78).

114    În plus, reclamantul nu poate pretinde că, în anul 2004, PMO era perfect la curent cu situația soției sale. Astfel, reiese cu siguranță din scrisoarea Partena din 28 august 2003, adresată PMO, că acest organism efectuase plăți către soția reclamantului, chiar dacă cuantumurile acestora nu erau precizate. Totuși, rezultă din scrisoarea din 22 ianuarie 2004 adresată de PMO către Partena că, dimpotrivă, la această dată, PMO înțelesese din termenii ambigui ai scrisorii din 28 august 2003 numai că Partena era în curs de a studia drepturile soției reclamantului, deși, în realitate, aceasta percepea deja alocații familiale de la acest organism național. Așadar, prin inacțiunea și prin tăcerea sa, reclamantul a lăsat în final PMO să creadă un lucru eronat, chiar după trimiterea scrisorii din 9 noiembrie 2006 a Partena către soția reclamantului, prin care îi notifica drepturile sale la alocații familiale belgiene.

–       În ceea ce privește lipsa unui prejudiciu financiar pentru bugetul Uniunii și lipsa voinței deliberate a reclamantului de a percepe în mod necuvenit prestații statutare

115    În ceea ce privește circumstanța că reclamantul, după ce a luat cunoștință de avizul comisiei de disciplină, s‑a angajat în mod voluntar să ramburseze sumele încasate în mod necuvenit pe perioada anterioară lunii septembrie 2006, pe de o parte, Tribunalul arată că AIPN a luat notă în acest sens în decizia atacată, din perspectiva „importanței prejudiciului adus intereselor Comisiei”, în sensul articolului 10 litera (b) din anexa IX la statut. Pe de altă parte, Tribunalul consideră că acest aspect trebuie relativizat în măsura în care nu înlătură nimic din calificarea încălcării reproșate, care nu a fost pusă în lumină decât la încheierea unui control al Comisiei, iar nu printr‑o declarație făcută, la momentul potrivit, la inițiativa reclamantului.

116    Cu titlu suplimentar, Tribunalul arată și că, în raport cu jurisprudența (a se vedea Hotărârea López Cejudo/Comisia, EU:F:2014:55, punctul 67), nu era în mod necesar exclus ca, la încheierea unei anchete în acest sens, Comisia să fi putut aduna în alt mod suficiente elemente pentru a se prevala de articolul 85 alineatul (2) a doua teză din statut. Este ceea ce, de altfel, a subliniat, în esență, Comisia în memoriul în apărare, arătând că acest gest cooperant al reclamantului a fost apreciabil pentru că a evitat deschiderea unei dezbateri susceptibile să conducă la o procedură judiciară distinctă, în speță privind aplicarea eventuală a acestei dispoziții din statut.

117    În ceea ce privește lipsa unei intenții frauduloase, trebuie constatat că nici comisia de disciplină, nici AIPN nu au reținut o astfel de intenție în sarcina reclamantului și au luat în considerare în mod expres această lipsă a intenției frauduloase la stabilirea sancțiunii care trebuie să i se aplice. Totuși, Tribunalul arată că motivul expus de comisia de disciplină pentru a justifica această alegere a fost faptul că nu existau suficiente elemente factuale în dosar care să demonstreze o intenție frauduloasă, chiar dacă comisia de disciplină a arătat că era „dificil să se creadă că [reclamantul] nu a fost anunțat de soția sa în legătură cu plățile de 11 000 [de euro] și de 5 500 [de euro] pe care le‑a primit în anii 2003 și 2005”.

118    În ceea ce privește AIPN, aceasta a constatat în decizia atacată, „[î]n ceea ce prive[a] gradul de intenție sau de neglijență în abaterea comisă”, astfel cum este menționat la articolul 10 litera (c) din anexa IX la statut, că reclamantul a comis „o neglijență gravă”, în speță o eroare care, deși nu traducea intenția deliberată de a se îmbogăți în detrimentul bugetului Uniunii, rămânea dificil de scuzat, în special în raport cu funcția și cu răspunderile persoanei interesate, cu gradul său și cu vechimea sa în serviciul Comisiei.

–       Cu privire la celelalte circumstanțe pretins atenuante

119    În ceea ce privește conduita reclamantului în serviciu, AIPN a indicat că a ținut seama de faptul că, în afara încălcărilor reproșate în speță, reclamantul nu a săvârșit alte încălcări în cursul lungii sale cariere. Totuși, astfel cum a susținut în mod întemeiat Comisia în ședință, luarea în considerare a unui asemenea aspect, cerută de articolul 10 din anexa IX la statut, nu echivalează în mod necesar cu recunoașterea unei circumstanțe atenuante.

120    În ceea ce privește argumentul întemeiat pe volumul de muncă profesional și intern al reclamantului, respins de AIPN în decizia sa de respingere a reclamației, trebuie să se constate că situația de cumul al prestațiilor familiale a durat peste cinci ani după ce Partena a notificat formal soției reclamantului drepturile sale la alocațiile familiale belgiene. Astfel, în orice caz, Tribunalul apreciază că, presupunând că un asemenea argument ar putea, într‑o oarecare măsură, să fie luat în considerare pe o perioadă determinată, el nu poate justifica totuși o neglijență pe o perioadă atât de lungă.

121    În ceea ce privește pretinsa cooperare exemplară a reclamantului care ar fi fost evidențiată într‑o scrisoare din 29 martie 2013 de persoana din cadrul PMO însărcinată cu recuperarea sumelor percepute în mod necuvenit, Tribunalul arată că, deși agentul PMO însărcinat cu controlul inițial i‑ar fi solicitat, în februarie 2010, ca, „[d]e îndată ce [va obține] informații de la Partena, să informeze [PMO] foarte repede”, reclamantul nu a considerat oportun nici să completeze formularul de declarare a „[a]locațiilor familiale […] plătite din alte surse”, care îi fusese transmis cu această ocazie de agentul menționat, nici să îi furnizeze o copie a scrisorii Partena din 9 noiembrie 2006 care se afla deja, la acel moment, în posesia soției sale sau orice alt document emis ulterior de Partena. Un asemenea demers al reclamantului ar fi putut permite Comisiei să încheie imediat procedura de control. Totuși, din cauza abținerii reclamantului, au trecut peste 18 luni până când Comisia a obținut, prin mijloace proprii, informațiile relevante direct de la Partena, iar nu de la reclamant, în speță la 23 septembrie 2011.

122    Rezultă din ceea ce precedă că AIPN nu a omis să ia în considerare circumstanțele atenuante relevante în speță.

–       Cu privire la proporționalitatea sancțiunii aplicate

123    În ceea ce privește aspectul dacă, pentru stabilirea sancțiunii în cauză, ponderarea circumstanțelor agravante și a celor atenuante a fost realizată în mod proporțional de AIPN, Tribunalul amintește că articolul 11 din statut constituie una dintre expresiile specifice ale datoriei de loialitate, care îi impune funcționarului nu numai să se abțină de la conduitele ce pot aduce atingere demnității funcției și respectului datorat instituției și autorităților acesteia, ci și să dovedească, cu atât mai mult cu cât deține un grad înalt, ca în speță, un comportament mai presus de orice bănuială, astfel încât legăturile de încredere existente între instituție și acesta să fie în permanență protejate (Hotărârea Andreasen/Comisia, F‑40/05, EU:F:2007:189, punctul 233 și jurisprudența citată).

124    În raport cu împrejurările din speță, Tribunalul consideră, pe de o parte, că în mod întemeiat AIPN a concluzionat că reclamantul a comis „o neglijență gravă” nedeclarând perceperea de către soția sa a alocațiilor familiale belgiene pe o perioadă atât de lungă. Pe de altă parte, sancțiunea aplicată nu se dovedește disproporționată. În special, ținând seama de larga sa putere de apreciere, AIPN putea considera că aplicarea sancțiunii suspendării avansării în treaptă timp de 18 luni, astfel cum a fost recomandat de comisia de disciplină, nu era suficientă, în special în situația din speță, în care, spre deosebire de comisia de disciplină, AIPN, în ceea ce o privește, a reținut încălcarea de către reclamant nu numai a articolului 67 alineatul (2) din statut, ci și a articolului 11 din statut.

125    Cu titlu suplimentar, Tribunalul arată că nimic din cuprinsul articolului 10 din anexa IX la statut nu impunea AIPN, astfel cum a procedat, să considere drept circumstanță care justifică atenuarea sancțiunii aplicate faptul că reclamantul se apropia de vârsta de pensionare. Prin urmare, ținând seama de această luare în considerare ex gratia a unui asemenea aspect în adoptarea deciziei sale, sancțiunea reținută în final nu poate a fortiori să fie calificată drept disproporționată.

126    Rezultă din ansamblul considerațiilor care precedă că AIPN a ținut seama de anumite circumstanțe atenuante și, în ceea ce privește luarea în considerare a diferitor circumstanțe ale cazului reclamantului, nu le‑a ponderat în mod disproporționat în determinarea sancțiunii aplicate în final reclamantului.

127    Prin urmare, primul motiv trebuie respins ca neîntemeiat.

 Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe un viciu de motivare

 Argumentele părților

128    În susținerea celui de al doilea motiv, reclamantul susține, în esență, pe de o parte, că, în decizia atacată și în decizia de respingere a reclamației, AIPN nu ar fi explicat suficient motivele pentru care ar fi calificat drept „gravă” neglijența reclamantului, în special neexplicând sau explicând prea puțin motivele pentru care refuza să recunoască anumite circumstanțe ca fiind atenuante. Pe de altă parte, AIPN nu ar fi explicat suficient motivele pentru care a aplicat o sancțiune mai grea decât cea propusă de comisia de disciplină.

129    Comisia solicită respingerea motivului ca nefondat.

 Aprecierea Tribunalului

130    Obligația de motivare prevăzută la articolul 296 TFUE, amintită la articolul 41 alineatul (2) litera (c) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și preluată la articolul 25 al doilea paragraf din statut, este un principiu esențial al dreptului Uniunii care are drept obiectiv, pe de o parte, să furnizeze persoanei interesate indicații suficiente pentru a aprecia temeinicia actului care o lezează și, pe de altă parte, să facă posibil controlul jurisdicțional (a se vedea Hotărârea Michel/Parlamentul, 195/80, EU:C:1981:284, punctul 22, Hotărârea Lux/Curtea de Conturi, 69/83, EU:C:1984:225, punctul 16, și Hotărârea Camacho‑Fernandes/Comisia, F‑16/13, EU:F:2014:51, punctul 111).

131    În materie disciplinară, problema dacă motivarea deciziei AIPN prin care se impune o sancțiune îndeplinește cerințele menționate trebuie să fie apreciată nu doar în raport cu modul de redactare a acesteia, ci și în raport cu contextul în care a fost adoptată, precum și cu ansamblul normelor juridice care reglementează materia în cauză. În această privință, deși comisia de disciplină și AIPN sunt obligate să menționeze elementele de fapt și de drept de care depinde justificarea legală a deciziilor lor, precum și considerațiile care le‑au determinat să le adopte, nu este totuși obligatoriu ca acestea să discute toate punctele de fapt și de drept care au fost ridicate în cursul procedurii de persoana interesată (Hotărârea Stevens/Comisia, T‑277/01, EU:T:2002:302, punctul 71). În orice caz, o decizie este suficient motivată dacă intervine într‑un context cunoscut funcționarului în cauză, care îi permite să înțeleagă semnificația măsurii luate în ceea ce îl privește (Hotărârea N/Comisia, T‑198/02, EU:T:2004:101, punctul 70 și jurisprudența citată).

132    Dacă sancțiunea aplicată persoanei interesate este în final mai severă decât cea sugerată de comisia de disciplină, decizia AIPN trebuie să precizeze totuși în mod detaliat motivele care au determinat autoritatea respectivă să se îndepărteze de avizul emis de această comisie (Hotărârea F/Comisia, 228/83, EU:C:1985:28, punctul 35, și Hotărârea N/Comisia, EU:T:2004:101, punctul 95 și jurisprudența citată).

133    În speță, Tribunalul arată că, în decizia atacată, AIPN a examinat împrejurările speței în lumina fiecăruia dintre aspectele pertinente menționate la articolul 10 din anexa IX la statut. În plus, în decizia de respingere a reclamației, a răspuns în mod detaliat la diferite argumente invocate de reclamant.

134    În ceea ce privește aspectul dacă AIPN a explicat suficient motivele pentru care a calificat drept „gravă” neglijența reclamantului, Tribunalul arată că, în decizia atacată, AIPN a examinat deja în detaliu întinderea obligației de diligență care revine funcționarilor și a explicat, corespunzător cerințelor legale, că a lăsa să dureze numeroși ani o situație de cumul de prestații naționale și statutare precum cea din speță, din cauza lipsei unei declarații care incumbă totuși funcționarului, nu poate proveni decât dintr‑o neglijență gravă, dacă nu este calificată sau calificabilă drept încălcare deliberată a articolului 11 și a articolului 67 alineatul (2) din statut. În decizia de respingere a reclamației, AIPN a explicat din nou în mod amplu acest aspect, ca răspuns la argumentele reclamantului, în pofida faptului că decizia atacată, la fel ca decizia de respingere a reclamației constituiau încheierea unei proceduri ale cărei detalii erau foarte cunoscute reclamantului (a se vedea în acest sens Hotărârea Comisia/Daffix, C‑166/95 P, EU:C:1997:73, punctul 34).

135    În ceea ce privește faptul că AIPN a aplicat reclamantului o sancțiune mai grea decât cea preconizată de comisia de disciplină, rezultă în special din decizia de respingere a reclamației că AIPN a explicat motivul esențial pentru care a considerat oportun să agraveze sancțiunea propusă de comisia de disciplină, și anume că, contrar acesteia, a refuzat să considere drept circumstanță atenuantă inerția PMO. Or, după cum s‑a constatat în analiza primului motiv, AIPN putea, în mod întemeiat, să elimine acest aspect în calitate de circumstanță atenuantă, ceea ce, în mod corelativ, era deja suficient ca atare pentru a explica alegerea sa de a aplica o sancțiune mai dură decât cea preconizată de comisia de disciplină.

136    Pe de altă parte, tot în ceea ce privește agravarea sancțiunii aplicate în raport cu cea propusă de comisia de disciplină, Tribunalul arată că AIPN a înțeles, prin decizia atacată, să sancționeze o încălcare a articolului 11 și a articolului 67 alineatul (2) din statut, în condițiile în care sancțiunea propusă de comisia de disciplină nu viza decât o încălcare a acestui ultim articol.

137    Având în vedere ceea ce precedă, al doilea motiv trebuie respins ca neîntemeiat și, de asemenea, prin urmare, acțiunea în întregime.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

138    Potrivit articolului 101 din Regulamentul de procedură, sub rezerva altor prevederi din capitolul 8 din titlul II al regulamentului menționat, partea care cade în pretenții suportă propriile cheltuieli de judecată și este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată efectuate de cealaltă parte. În temeiul articolului 102 alineatul (1) din același regulament, Tribunalul poate, în măsura impusă de echitate, să decidă ca o parte care cade în pretenții să suporte propriile cheltuieli de judecată, dar să nu fie obligată decât la plata parțială a cheltuielilor de judecată efectuate de cealaltă parte sau chiar să nu fie obligată la plata acestora.

139    Rezultă din motivele enunțate în prezenta hotărâre că reclamantul a căzut în pretenții. În plus, pârâta a cerut în mod expres în concluziile sale ca reclamantul să fie obligat la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât împrejurările din speță nu justifică aplicarea dispozițiilor articolului 102 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, reclamantul trebuie să suporte propriile cheltuieli de judecată și este obligat să suporte cheltuielile de judecată efectuate de Comisie.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL FUNCȚIEI PUBLICE

(Camera a doua)

declară și hotărăște:

1)      Respinge acțiunea.

2)      EH suportă propriile cheltuieli de judecată și este obligat la plata cheltuielilor de judecată efectuate de Comisia Europeană.

Rofes i Pujol Bradley Svenningsen

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 19 noiembrie 2014.

Grefier       Președinte

W. Hakenberg       K. Bradley

* Limba de procedură: franceza.