HOTĂRÂREA CURȚII (Marea Cameră)
11 iunie 2024(*)
„Recurs – Concurență – Articolele 266 și 340 TFUE – Hotărâre prin care se reduce cuantumul unei amenzi aplicate de Comisia Europeană – Rambursarea de către Comisie a sumei încasate în mod nejustificat – Obligația de a plăti dobânzi – Calificare – Despăgubire forfetară pentru privarea de beneficiul cuantumului amenzii plătit în mod nejustificat – Rata aplicabilă”
În cauza C‑221/22 P,
având ca obiect un recurs formulat în temeiul articolului 56 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, introdus la 28 martie 2022,
Comisia Europeană, reprezentată de D. Calleja Crespo, N. Khan, B. Martenczuk, P. Rossi și L. Wildpanner, în calitate de agenți,
recurentă,
cealaltă parte din procedură fiind:
Deutsche Telekom AG, cu sediul în Bonn (Germania), reprezentată de C. von Köckritz, P. Lohs și U. Soltész, Rechtsanwälte,
reclamantă în primă instanță,
CURTEA (Marea Cameră),
compusă din domnul K. Lenaerts, președinte, domnul L. Bay Larsen, vicepreședinte, domnii A. Arabadjiev, C. Lycourgos, E. Regan, F. Biltgen, N. Piçarra și Z. Csehi (raportor), președinți de cameră, domnul P. G. Xuereb, doamna L. S. Rossi, domnii N. Jääskinen și N. Wahl, doamna I. Ziemele și domnii J. Passer și D. Gratsias, judecători,
avocat general: domnul A. M. Collins,
grefier: domnul D. Dittert, șef de unitate,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 12 iulie 2023,
după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 23 noiembrie 2023,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Prin recursul formulat, Comisia Europeană solicită anularea în parte a Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 19 ianuarie 2022, Deutsche Telekom/Comisia (T‑610/19, denumită în continuare „hotărârea atacată”, EU:T:2022:15), prin care acesta a obligat Comisia la plata unei despăgubiri în cuantum de 1 750 522,83 euro către Deutsche Telekom AG cu titlu de reparare a prejudiciului suferit, a anulat decizia Comisiei din 28 iunie 2019 prin care se refuză plata de dobânzi moratorii către Deutsche Telekom (denumită în continuare „decizia în litigiu”) și a respins în rest acțiunea formulată de Deutsche Telekom.
Cadrul juridic
Dreptul Uniunii
Regulamentul financiar din 2012
2 Intitulat „Constatarea creanțelor”, articolul 78 din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului (JO 2012, L 298, p. 1, denumit în continuare „Regulamentul financiar din 2012”), prevedea la alineatul (4):
„Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 210 în ceea ce privește stabilirea normelor detaliate privind constatarea creanțelor, inclusiv procedura și documentele justificative, precum și dobânda penalizatoare.”
Regulamentul delegat (UE) nr. 1268/2012
3 Regulamentul delegat (UE) nr. 1268/2012 al Comisiei din 29 octombrie 2012 privind normele de aplicare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii (JO 2012, L 362, p. 1) a fost adoptat de Comisie printre altele în temeiul articolului 78 alineatul (4) din Regulamentul financiar din 2012.
4 Potrivit articolului 83 din Regulamentul delegat nr. 1268/2012, intitulat „Dobândă penalizatoare”:
„(1) Fără a aduce atingere niciunei dispoziții specifice care derivă din aplicarea reglementărilor sectoriale, orice creanță neplătită la scadența prevăzută la articolul 80 alineatul (3) litera (b) este purtătoare de dobândă în conformitate cu prezentul articol alineatele (2) și (3).
(2) Rata dobânzii pentru creanțele neplătite la scadența prevăzută la articolul 80 alineatul (3) litera (b) este rata utilizată de Banca Centrală Europeană [(BCE)] pentru principalele sale operațiuni de refinanțare, astfel cum este publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C [denumită în continuare «rata de refinanțare a BCE»], în vigoare în prima zi calendaristică a lunii în care datoria devine scadentă, majorată cu:
(a) opt puncte procentuale în cazul în care evenimentul generator este un contract de achiziții publice de bunuri și servicii menționat în titlul V;
(b) trei puncte procentuale și jumătate în toate celelalte cazuri.
(3) Dobânda se calculează de la data calendaristică următoare scadenței prevăzute la articolul 80 alineatul (3) litera (b) și specificate în nota de debit, până la data calendaristică în care creanța este plătită integral.
Ordinul de recuperare corespunzător valorii dobânzii penalizatoare este emis atunci când această dobândă este efectiv încasată.
(4) În cazul amenzilor, dacă debitorul oferă o garanție financiară care este acceptată de contabil în locul plății, rata dobânzii aplicabile de la scadența menționată la articolul 80 alineatul (3) litera (b) este rata menționată la prezentul articol alineatul (2), în vigoare în prima zi a lunii în care decizia privind impunerea unei amenzi a fost adoptată și majorată doar cu un punct procentual și jumătate.”
5 Articolul 90 din acest regulament, intitulat „Recuperarea amenzilor sau a altor penalități”, prevedea:
„(1) În cazul în care se introduce o acțiune în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene împotriva unei decizii a Comisiei de impunere a unei amenzi sau a altor penalități în temeiul [Tratatului FUE] sau al Tratatului Euratom și până când toate căile legale de atac au fost epuizate, debitorul fie plătește cu titlu provizoriu sumele respective în contul bancar desemnat de contabil, fie furnizează o garanție financiară acceptată de contabil. Garanția este independentă de obligația plății amenzii sau a penalității cu titlu cominatoriu sau a altor penalități și se execută de la primul apel. Aceasta acoperă valoarea creanței principale și a dobânzii datorate, astfel cum se prevede la articolul 83 alineatul (4).
(2) Comisia asigură sumele încasate cu titlu provizoriu prin investirea acestora în active financiare, garantând astfel securitatea și lichiditatea fondurilor și vizând, de asemenea, generarea unui randament pozitiv.
[…]
(4) După ce toate căile legale de atac au fost epuizate și în cazul în care amenda sau penalitatea a fost anulată sau redusă, se iau oricare dintre următoarele măsuri:
(a) sumele încasate în mod nejustificat și dobânda generată sunt rambursate terțului respectiv. În cazurile în care rentabilitatea globală generată pentru perioada relevantă a fost negativă, valoarea nominală a sumelor încasate în mod nejustificat se rambursează;
(b) în cazul în care s‑a depus o garanție financiară, aceasta se eliberează în consecință.”
Istoricul litigiului
6 La 15 octombrie 2014, Comisia a adoptat Decizia C(2014) 7465 final privind o procedură inițiată în temeiul articolului 102 TFUE și al articolului 54 din Acordul privind SEE (cazul AT.39523 – Slovak Telekom), rectificată prin Decizia C(2014) 10119 final din 16 decembrie 2014, precum și prin Decizia C(2015) 2484 final din 17 aprilie 2015.
7 Prin această decizie, Comisia a aplicat Deutsche Telekom o amendă de 31 070 000 de euro pentru abuz de poziție dominantă pe piața slovacă a serviciilor de telecomunicații în bandă largă, cu încălcarea articolului 102 TFUE și a articolului 54 din Acordul privind SEE.
8 Deutsche Telekom a introdus o acțiune în anularea deciziei menționate, plătind totodată cu titlu provizoriu această amendă la 16 ianuarie 2015. Prin Hotărârea din 13 decembrie 2018, Deutsche Telekom/Comisia (T‑827/14, denumită în continuare „Hotărârea Deutsche Telekom din 2018”, EU:T:2018:930), Tribunalul a admis în parte acțiunea Deutsche Telekom și, exercitându‑și competența de fond, a redus amenda menționată cu 12 039 019 euro. La 19 februarie 2019, Comisia a rambursat Deutsche Telekom acest cuantum.
9 La 12 martie 2019, Deutsche Telekom a solicitat Comisiei să îi plătească dobânzile moratorii corespunzătoare cuantumului încasat în mod nejustificat pentru perioada cuprinsă între data plății amenzii și data rambursării acestui cuantum (denumită în continuare „perioada în cauză”).
10 Prin decizia în litigiu, Comisia a refuzat să admită această cerere. Aceasta a arătat că, în temeiul articolului 90 alineatul (4) litera (a) din Regulamentul delegat nr. 1268/2012, cuantumul nominal al amenzii încasate în mod nejustificat nu trebuie majorat cu dobânzi moratorii, pentru motivul că rentabilitatea globală generată de investirea acestui cuantum în active financiare, pe care a efectuat‑o în temeiul alineatului (2) al acestui articol 90, a fost negativă.
11 În această decizie, Comisia a examinat de asemenea argumentul Deutsche Telekom potrivit căruia această societate avea dreptul, în conformitate cu Hotărârea Tribunalului din 12 februarie 2019, Printeos/Comisia (T‑201/17, EU:T:2019:81), să încaseze dobânzi moratorii la nivelul ratei de refinanțare a BCE, majorată cu 3,5 puncte procentuale. În răspunsul la acest argument, Comisia a explicat că hotărârea respectivă nu constituie temeiul juridic al achitării dobânzilor moratorii a căror plată era solicitată de Deutsche Telekom. În plus, aceasta a arătat că hotărârea menționată trebuie înțeleasă în sensul că nu aduce atingere aplicării articolului 90 alineatul (4) litera (a) din Regulamentul delegat nr. 1268/2012. În sfârșit, ea a precizat că a formulat recurs împotriva acestei hotărâri, care, așadar, nu era definitivă.
Acțiunea în fața Tribunalului și hotărârea atacată
12 Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 9 septembrie 2019, Deutsche Telekom a sesizat Tribunalul cu o acțiune având ca obiect anularea deciziei în litigiu, precum și obligarea Comisiei la plata unei despăgubiri pentru beneficiul nerealizat rezultat din privarea în perioada în cauză de beneficiul cuantumului amenzii încasat în mod nejustificat sau, cu titlu subsidiar, repararea prejudiciului pe care l‑ar fi suferit ca urmare a refuzului Comisiei de a plăti dobânzi moratorii pentru acest cuantum.
13 Tribunalul a admis în parte această acțiune.
14 În primul rând, Tribunalul a respins cererea Deutsche Telekom având ca obiect despăgubirea, în temeiul răspunderii extracontractuale a Uniunii Europene, a pretinsului său beneficiu nerealizat rezultat din privarea în perioada în cauză de beneficiul cuantumului amenzii încasat în mod nejustificat, care ar corespunde rentabilității anuale a capitalurilor sale angajate sau costului mediu ponderat al capitalului său.
15 Astfel, potrivit Tribunalului, Deutsche Telekom nu a furnizat probe concludente cu privire la caracterul real și cert al prejudiciului invocat. Mai precis, Deutsche Telekom nu ar fi demonstrat nici că ar fi investit în mod necesar cuantumul amenzii încasat în mod nejustificat în activitățile sale, nici că privarea de beneficiul acestui cuantum a determinat‑o să renunțe la proiecte specifice și concrete, nici că nu dispunea de o sursă alternativă de finanțare.
16 În al doilea rând, Tribunalul a examinat cererea de despăgubire formulată cu titlu subsidiar de Deutsche Telekom pentru încălcarea articolului 266 primul paragraf TFUE, care prevede obligația instituțiilor al căror act este anulat printr‑o hotărâre a unei instanțe a Uniunii de a lua toate măsurile impuse de executarea acestei hotărâri.
17 Întemeindu‑se pe jurisprudența Curții rezultată din Hotărârea din 20 ianuarie 2021, Comisia/Printeos (C‑301/19 P, denumită în continuare „Hotărârea Printeos”, EU:C:2021:39), Tribunalul a amintit, la punctul 72 din hotărârea atacată, că, atunci când au fost încasate sume cu încălcarea dreptului Uniunii, din dreptul respectiv rezultă o obligație de a le restitui cu dobândă și că această situație se regăsește printre altele în cazul sumelor care au fost încasate în aplicarea unui act al Uniunii declarat nevalid sau anulat de o instanță a Uniunii.
18 La punctul 75 din hotărârea atacată, Tribunalul a subliniat că acordarea de dobânzi moratorii pentru cuantumul încasat în mod nejustificat apare ca o componentă indispensabilă a obligației de repunere în situația anterioară care revine Comisiei în urma unei hotărâri de anulare sau de fond.
19 În ceea ce privește mai precis acordarea unor asemenea dobânzi începând de la data plății provizorii a amenzii în cauză, Tribunalul a considerat, la punctul 88 din hotărârea atacată, că această acordare urmărește despăgubirea forfetară a întreprinderii care a plătit amenda respectivă pentru privarea de beneficiul fondurilor sale în perioada cuprinsă între data plății provizorii a amenzii menționate și data rambursării acesteia.
20 În consecință, Tribunalul a statuat, la punctul 113 din hotărârea atacată, că refuzul Comisiei de a plăti Deutsche Telekom aceste dobânzi constituie o încălcare suficient de gravă a articolului 266 primul paragraf TFUE, care este susceptibilă să angajeze răspunderea extracontractuală a Uniunii. Având în vedere existența unei legături directe de cauzalitate între această încălcare și prejudiciul care constă în pierderea în perioada în cauză a dobânzilor moratorii aplicate cuantumului amenzii încasat în mod nejustificat, Tribunalul a acordat Deutsche Telekom o despăgubire de 1 750 522,38 euro, calculată prin aplicarea prin analogie a ratei prevăzute la articolul 83 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul delegat nr. 1268/2012, și anume a ratei de refinanțare a BCE în vigoare în ianuarie 2015, respectiv 0,05 %, majorată cu 3,5 puncte procentuale.
21 În al treilea rând, în ceea ce privește cererea de anulare a deciziei în litigiu, Tribunalul a admis această cerere pentru aceleași motive precum cele care l‑au determinat să considere, în cadrul examinării cererii de despăgubire, că Comisia a încălcat articolul 266 primul paragraf TFUE atunci când a refuzat să plătească Deutsche Telekom dobânzi moratorii pentru cuantumul amenzii încasat în mod nejustificat pentru perioada în cauză.
Concluziile părților în fața Curții
22 Comisia solicită Curții:
– anularea hotărârii atacate, în măsura în care prin aceasta se admite acțiunea formulată de Deutsche Telekom;
– soluționarea de către ea însăși a punctelor rămase în litigiu;
– cu titlu subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului în măsura în care aceasta nu a fost încă soluționată și
– obligarea Deutsche Telekom la plata tuturor cheltuielilor de judecată aferente prezentei proceduri și procedurii în fața Tribunalului.
23 Deutsche Telekom solicită Curții:
– respingerea recursului și
– obligarea Comisiei să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, pe cele efectuate de Deutsche Telekom în cadrul procedurilor în fața Tribunalului și în fața Curții.
Cu privire la recurs
24 În susținerea recursului formulat, Comisia invocă două motive, întemeiate, primul, pe o eroare de drept pe care Tribunalul ar fi săvârșit‑o atunci când a considerat că articolul 266 TFUE impune Comisiei o obligație absolută și necondiționată de plată retroactivă a „dobânzilor penalizatoare cu caracter de sancțiune” începând de la data plății provizorii a amenzii și, al doilea, pe o eroare de drept pe care Tribunalul ar fi săvârșit‑o atunci când a considerat că rata dobânzilor penalizatoare pe care Comisia este obligată să le plătească corespunde, prin analogie cu cea prevăzută la articolul 83 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul delegat nr. 1268/2012, ratei de refinanțare a BCE majorate cu 3,5 puncte procentuale.
Cu privire la admisibilitatea recursului
25 Deutsche Telekom susține că recursul este inadmisibil în totalitate, întrucât, în realitate, nu ar fi îndreptat împotriva hotărârii atacate, ci împotriva Hotărârii Printeos, care a rămas definitivă. În plus, Deutsche Telekom arată că diferitele aspecte ale primului motiv, precum și al doilea motiv sunt inadmisibile în măsura în care nu ar constitui decât o repetare a argumentelor invocate în fața Tribunalului sau întrucât ar fi fost invocate pentru prima dată în stadiul recursului. În ceea ce privește mai precis primul motiv, inadmisibilitatea acestui motiv ar rezulta de asemenea din faptul că Comisia, cu încălcarea cerinței care figurează la articolul 169 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții, nu ar fi identificat aspectele din motivarea hotărârii atacate din care ar reieși că obligația de a plăti dobânzi are un caracter de sancțiune.
26 Comisia apreciază că recursul său este în întregime admisibil.
27 În această privință, din articolul 256 TFUE, din articolul 58 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, din articolul 168 alineatul (1) litera (d) și din articolul 169 din Regulamentul de procedură al Curții rezultă că un recurs trebuie să indice cu precizie elementele criticate din hotărârea a cărei anulare se solicită, precum și argumentele juridice care susțin în mod concret această cerere. Potrivit unei jurisprudențe constante, nu îndeplinește această condiție recursul care, fără a cuprinde cel puțin o argumentare prin care să se urmărească în mod precis identificarea erorii de drept care ar vicia hotărârea Tribunalului, se limitează la reproducerea motivelor și a argumentelor care au fost deja prezentate în fața Tribunalului. Astfel, un asemenea recurs constituie în realitate o cerere prin care se urmărește o simplă reexaminare a cererii introductive depuse la Tribunal, ceea ce nu este de competența Curții (Hotărârea din 15 iulie 2021, DK/SEAE, C‑851/19 P, EU:C:2021:607, punctul 32 și jurisprudența citată).
28 Cu toate acestea, dacă un recurent contestă interpretarea sau aplicarea dreptului Uniunii efectuată de Tribunal, aspectele de drept analizate în primă instanță pot fi rediscutate în cadrul unui recurs. Astfel, dacă un recurent nu ar putea să se bazeze în acest mod în recurs pe motive și argumente utilizate deja în fața Tribunalului, procedura de recurs ar fi lipsită de o parte din sensul său (Hotărârea din 15 iulie 2021, DK/SEAE, C‑851/19 P, EU:C:2021:607, punctul 33 și jurisprudența citată).
29 În plus, Curtea a statuat în mod repetat că un recurent poate să formuleze un recurs invocând motive derivate din hotărârea atacată prin care să conteste temeinicia în drept a acesteia (Hotărârea din 26 februarie 2020, SEAE/Alba Aguilera și alții, C‑427/18 P, EU:C:2020:109, punctul 54, precum și jurisprudența citată).
30 În sfârșit, Comisia, ca orice altă parte la un recurs, trebuie să păstreze posibilitatea de a repune în discuție principiile juridice pe care Tribunalul le‑a aplicat în hotărârea a cărei anulare se solicită, chiar dacă aceste principii au fost dezvoltate în hotărâri care nu pot sau nu mai pot face obiectul unui recurs.
31 În speță, recursul urmărește, după cum a arătat Comisia în introducerea la acesta, să invite Curtea să reexamineze jurisprudența sa rezultată din Hotărârea Printeos, pe care hotărârea atacată s‑ar întemeia în mare parte și care nu ar respecta jurisprudența anterioară acestei Hotărâri Printeos. Argumentația susținută de Comisie identifică cu suficientă precizie elementele criticate din hotărârea atacată, precum și motivele pentru care aceasta ar fi, în opinia sa, afectată de erori de drept și nu se limitează, așadar, contrar celor pretinse de Deutsche Telekom, la o simplă repetare sau reproducere a argumentelor prezentate de această instituție în fața Tribunalului.
32 Excepția de inadmisibilitate invocată de Deutsche Telekom trebuie, așadar, să fie respinsă.
Cu privire la primul motiv
Argumentația părților
33 Prin intermediul primului motiv, Comisia susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat că articolul 266 TFUE impune Comisiei o obligație absolută și necondiționată de plată retroactivă a „dobânzilor penalizatoare cu caracter de sancțiune” începând de la data plății provizorii a amenzii.
34 Acest prim motiv de recurs se împarte în șase aspecte.
35 Prin intermediul primului aspect al primului motiv, Comisia contestă că a săvârșit o încălcare suficient de gravă a articolului 266 primul paragraf TFUE prin faptul că nu a plătit dobânzi penalizatoare în cuantumul solicitat de Deutsche Telekom.
36 Astfel, potrivit acestei instituții, noțiunea de dobânzi moratorii, de natura celor solicitate de Deutsche Telekom și acordate de Tribunal, presupune că un debitor se află, cel puțin din neglijență, în întârziere la plată. De altfel, Tribunalul ar fi definit, în Hotărârea din 8 iunie 1995, Siemens/Comisia (T‑459/93, EU:T:1995:100, punctul 101), dobânzile moratorii ca fiind dobânzi „datorate ca urmare a întârzierii în executarea obligației de restituire”. Cu toate acestea, în speță, în urma Hotărârii Deutsche Telekom din 2018, Comisia ar fi rambursat imediat cuantumul amenzii încasat în mod nejustificat și, prin urmare, nu ar fi fost niciodată „în întârziere” la plată. Dobânzile penalizatoare pe care ar fi obligată să le plătească în temeiul Hotărârii Printeos și al hotărârii atacate ar constitui astfel o sancțiune nejustificată pentru Comisie.
37 Prin intermediul celui de al doilea aspect al acestui motiv, Comisia afirmă că hotărârea atacată încalcă jurisprudența anterioară Hotărârii Printeos.
38 Potrivit Comisiei, dobânzile care trebuie să însoțească rambursarea unor sume încasate în mod nejustificat nu sunt „dobânzi penalizatoare cu caracter de sancțiune” care trebuie plătite retroactiv, ci dobânzi compensatorii destinate să evite o îmbogățire fără justă cauză a debitorului, astfel cum ar reieși printre altele din Hotărârea din 5 septembrie 2019, Uniunea Europeană/Guardian Europe și Guardian Europe/Uniunea Europeană (C‑447/17 P și C‑479/17 P, EU:C:2019:672). Comisia arată că, deși în această hotărâre Curtea a calificat dobânzile care trebuie plătite drept „dobânzi moratorii”, ea a precizat totuși că acestea sunt reglementate de dispozițiile Regulamentului delegat nr. 1268/2012. Ar fi vorba, așadar, în realitate, despre dobânzi compensatorii corespunzătoare dobânzilor pe care le‑au produs investițiile efectuate de Comisie în temeiul articolului 90 din acest regulament delegat. Prin urmare, nu s‑ar putea deduce din hotărârea menționată, la care face trimitere punctul 73 din hotărârea atacată, că se impunea plata de către Comisie în favoarea Deutsche Telekom a dobânzilor penalizatoare pe care aceasta le‑a solicitat și pe care Tribunalul i le‑a acordat prin hotărârea atacată.
39 Pe baza acestei jurisprudențe, Comisia admite că, în temeiul articolului 266 primul paragraf TFUE, are obligația, atunci când amenzile pe care le‑a aplicat au fost ulterior anulate sau reduse de o instanță a Uniunii, să ramburseze cuantumul amenzilor încasate în mod nejustificat, precum și dobânzile generate, în conformitate cu articolul 90 din Regulamentul delegat nr. 1268/2012. Interzicerea îmbogățirii fără justă cauză, consacrată de jurisprudență în asemenea cazuri, i‑ar interzice astfel să păstreze interesele pe care le‑au generat aceste amenzi. Cu toate acestea, Comisia consideră că articolul 90 alineatul (4) din acest regulament delegat este cel care ar trebui să se aplice, care îi impune să ramburseze întreprinderilor vizate, în urma unei hotărâri de anulare sau de reducere a amenzii încasate cu titlu provizoriu, „sumele încasate în mod nejustificat și dobânda generată”. În schimb, atunci când rentabilitatea globală a investiției sumelor corespunzătoare acestei amenzi a fost negativă, ea nu ar fi obligată să ramburseze decât „valoarea nominală a sumelor încasate în mod nejustificat”.
40 Aplicarea principiilor reținute în hotărârea atacată ar conduce, în contextul economic actual, la o îmbogățire fără justă cauză a întreprinderilor vizate, ca urmare a recunoașterii unui drept absolut și necondiționat la plata de dobânzi la o rată corespunzătoare ratei de refinanțare a BCE majorate cu 3,5 puncte procentuale.
41 Prin intermediul celui de al treilea aspect al primului motiv, Comisia susține că articolul 90 din Regulamentul delegat nr. 1268/2012 reglementează dobânzile care trebuie plătite pentru executarea hotărârilor instanțelor Uniunii.
42 Aceasta are îndoieli printre altele cu privire la temeinicia punctului 97 din hotărârea atacată, prin care Tribunalul a considerat că, atunci când cuantumul dobânzilor generate, în sensul articolului 90 alineatul (4) din Regulamentul delegat nr. 1268/2012, este inferior cuantumului dobânzilor moratorii, Comisia este obligată să plătească diferența dintre aceste două cuantumuri. Această interpretare a Tribunalului ar avea drept consecință faptul că dispoziția respectivă nu ar fi de facto niciodată aplicabilă. Astfel, dobânzile generate de o investiție sigură nu ar putea fi niciodată superioare dobânzilor moratorii, a căror rată corespunde ratei de refinanțare a BCE majorate cu 3,5 puncte procentuale.
43 Prin intermediul celui de al patrulea aspect al primului motiv, Comisia susține că nu sunt întrunite condițiile de angajare a răspunderii extracontractuale a Uniunii, în sensul articolului 340 TFUE.
44 Mai întâi, prin faptul că a obligat Comisia să plătească retroactiv dobânzi penalizatoare începând de la plata provizorie a amenzii, Tribunalul ar fi asimilat în mod eronat simpla stabilire a unei amenzi al cărei cuantum este redus ulterior de o instanță a Uniunii cu o încălcare suficient de gravă a unei norme de drept. În continuare, în fața Tribunalului, Deutsche Telekom nu ar fi dovedit că a suferit un prejudiciu. În această privință, refuzul Comisiei de a plăti dobânzi la rata de refinanțare a BCE majorată cu 3,5 puncte procentuale nu ar putea fi considerat o pierdere cauzată Deutsche Telekom. În sfârșit, ar fi contradictoriu să se reproșeze Comisiei o încălcare gravă a dreptului ca urmare a unor factori precum durata procedurilor judiciare, care scapă de sub controlul său.
45 Prin intermediul celui de al cincilea aspect al primului motiv, Comisia susține că efectul ex tunc al hotărârilor instanțelor Uniunii nu determină obligația de a plăti dobânzi penalizatoare începând de la data plății provizorii a amenzii.
46 Comisia susține în această privință că, deși anularea unui act de către o instanță a Uniunii are ca efect eliminarea retroactivă a acestui act din ordinea juridică a Uniunii, nu este mai puțin adevărat că, înainte de Hotărârea Deutsche Telekom din 2018, ea nu avea nicio obligație de rambursare a amenzii, cu atât mai mult cu cât deciziile sale beneficiază de o prezumție de validitate. Comisia subliniază că efectul ex tunc al unei hotărâri de anulare sau de reducere a unei amenzi nu o poate obliga să plătească dobânzi începând de la plata provizorie a acestei amenzi, în condițiile în care ea nu era, la data acestei plăți, nici obligată, nici în măsură să ramburseze amenda menționată.
47 Comisia adaugă că, contrar celor statuate de Tribunal, creanța principală, cu alte cuvinte cuantumul amenzii încasat în mod nejustificat, nu era, la acea dată, în niciun caz „certă în ceea ce privește cuantumul său sau cel puțin determinabilă pe baza unor elemente obiective stabilite”, în sensul Hotărârii Printeos (punctul 55).
48 Prin intermediul celui de al șaselea aspect al primului motiv, Comisia susține că plata dobânzilor penalizatoare impusă prin hotărârea atacată aduce atingere efectului disuasiv al amenzilor.
49 Comisia consideră că acest efect trebuie luat în considerare la stabilirea cuantumului unei amenzi. În această privință, ea arată că, întrucât nu poate stabili în avans rezultatul eventualelor acțiuni formulate împotriva deciziilor sale de aplicare a unei amenzi și durata procedurilor judiciare corespunzătoare, nu este în măsură, atunci când stabilește cuantumul unei amenzi, să evalueze comparativ efectul menționat și cuantumul dobânzilor penalizatoare pe care ar putea fi eventual obligată să le plătească. În plus, caracterul disproporționat al acestor dobânzi, care ar putea, potrivit Comisiei, să atingă mai mult de jumătate din cuantumul amenzilor, ar compromite efectul disuasiv al acestora.
50 Deutsche Telekom contestă argumentația Comisiei în ansamblul său și consideră că primul motiv trebuie respins.
Aprecierea Curții
51 În plus, din articolul 266 primul paragraf TFUE reiese că instituția emitentă a actului anulat trebuie să ia măsurile impuse de executarea hotărârii prin care acest act a fost declarat nul și neavenit cu efect ex tunc. Aceasta presupune în special plata sumelor încasate în mod nejustificat în temeiul actului menționat, precum și plata unor dobânzi (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 februarie 2015, Comisia/IPK International, C‑336/13 P, EU:C:2015:83, punctul 29, precum și Hotărârea din 5 septembrie 2019, Uniunea Europeană/Guardian Europe și Guardian Europe/Uniunea Europeană, C‑447/17 P și C‑479/17 P, EU:C:2019:672, punctul 55).
52 Reiese de asemenea dintr‑o jurisprudență constantă că plata unor dobânzi constituie o măsură de executare a hotărârii de anulare, în sensul articolului 266 primul paragraf TFUE, în măsura în care urmărește să compenseze forfetar privarea de beneficiul unei creanțe și, pe de altă parte, după pronunțarea acestei hotărâri de anulare, să încurajeze debitorul să o execute în cel mai scurt timp (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 februarie 2015, Comisia/IPK International, C‑336/13 P, EU:C:2015:83, punctul 30, și Hotărârea din 10 octombrie 2001, Corus UK/Comisia, T‑171/99, EU:T:2001:249, punctele 53 și 54, precum și jurisprudența citată).
53 Rezultă astfel din articolul 266 primul paragraf TFUE că, în cazul anulării sau al reducerii cu efect ex tunc de către o instanță a Uniunii a unei amenzi aplicate printr‑o decizie a Comisiei pentru încălcarea normelor de concurență, această instituție este obligată să ramburseze în tot sau în parte cuantumul amenzii plătite cu titlu provizoriu, însoțit de dobânzi pentru perioada cuprinsă între data plății provizorii a acestei amenzi și data rambursării sale.
54 Obligația de a restitui cu dobândă sumele încasate în mod nejustificat nu se aplică, de altfel, numai instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii, ci și autorităților statelor membre.
55 În această privință, conform unei jurisprudențe constante, orice subiect de drept administrativ căruia o autoritate națională i‑a impus plata unei taxe, a unei contribuții, a unui impozit sau a unei alte prelevări cu încălcarea dreptului Uniunii are, în temeiul acestuia din urmă, dreptul de a obține din partea autorității respective nu numai rambursarea sumei încasate în mod nejustificat, ci și plata unor dobânzi prin care se urmărește compensarea indisponibilității acesteia din urmă [a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 noiembrie 1983, San Giorgio, 199/82, EU:C:1983:318, punctul 12, Hotărârea din 8 martie 2001, Metallgesellschaft și alții, C‑397/98 și C‑410/98, EU:C:2001:134, punctul 84, Hotărârea din 19 iulie 2012, Littlewoods Retail și alții, C‑591/10, EU:C:2012:478, punctele 24-26, Hotărârea din 9 septembrie 2021, Hauptzollamt B (Reducere fiscală facultativă), C‑100/20, EU:C:2021:716, punctele 26 și 27, precum și Hotărârea din 28 aprilie 2022, Gräfendorfer Geflügel- und Tiefkühlfeinkost Produktions și alții, C‑415/20, C‑419/20 și C‑427/20, EU:C:2022:306, punctele 51 și 52].
56 În consecință, atunci când au fost încasate sume cu încălcarea dreptului Uniunii, fie de către o autoritate națională, fie de către o instituție, un organ, un oficiu sau o agenție a Uniunii, aceste sume trebuie restituite, iar restituirea respectivă trebuie majorată cu dobânzi care să acopere întreaga perioadă cuprinsă între data plății acestor sume și data restituirii lor, ceea ce constituie expresia unui principiu general de restituire a plății nedatorate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 aprilie 2022, Gräfendorfer Geflügel- und Tiefkühlfeinkost Produktions și alții, C‑415/20, C‑419/20 și C‑427/20, EU:C:2022:306, punctul 53, precum și jurisprudența citată).
57 Prin faptul că a statuat, la punctul 111 din hotărârea atacată, în urma unui raționament întemeiat în special pe Hotărârea Printeos, că Comisia a încălcat articolul 266 primul paragraf TFUE atunci când a refuzat să plătească Deutsche Telekom dobânzi aferente cuantumului amenzii încasat în mod nejustificat pentru perioada în cauză, Tribunalul nu a săvârșit, așadar, o eroare de drept. Acesta nu a făcut decât să reafirme, asemenea respectivei Hotărârii Printeos, principiile amintite la punctele 51-56 din prezenta hotărâre, care decurg dintr‑o jurisprudență consacrată asupra căreia nu este necesar să se revină.
58 Trebuie subliniat în acest context că, contrar celor susținute de Comisie, despăgubirea pe care Tribunalul a obligat‑o să o plătească Deutsche Telekom prin hotărârea atacată nu corespunde unor „dobânzi penalizatoare cu caracter de sancțiune”. Astfel, înainte de data pronunțării Hotărârii Deutsche Telekom din 2018, Comisia nu era nicidecum obligată să restituie Deutsche Telekom cuantumul amenzii, nici în parte, nici în totalitate, având în vedere, mai întâi, forța executorie a deciziilor Comisiei care impun în sarcina altor persoane decât statele membre o obligație pecuniară, în continuare, lipsa efectului suspensiv, în temeiul articolului 278 TFUE, al acțiunilor formulate în fața unei instanțe a Uniunii și, în sfârșit, prezumția de validitate de care beneficiază deciziile Comisiei atât timp cât nu au fost anulate sau retrase (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 iunie 2010, Lafarge/Comisia, C‑413/08 P, EU:C:2010:346, punctul 81 și jurisprudența citată). Prin urmare, numai începând de la această dată Comisia avea o obligație de restituire și ar fi putut, în lipsa rambursării imediate a cuantumului amenzii încasat în mod nejustificat, să fie considerată în întârziere în executarea acestei obligații. În speță, părțile nu contestă însă că, după pronunțarea Hotărârii Deutsche Telekom din 2018, Comisia a rambursat Deutsche Telekom cuantumul amenzii încasat în mod nejustificat.
59 Desigur, asemenea jurisprudenței pe care s‑a întemeiat, Tribunalul a calificat în hotărârea atacată în mai multe rânduri dobânzile datorate de Comisie în speță drept „dobânzi moratorii” sau drept „dobânzi penalizatoare”, noțiuni care fac trimitere la existența unei întârzieri la plată a unui debitor, precum și la intenția de a‑l sancționa.
60 Cu toate acestea, o asemenea calificare, oricât de discutabilă ar fi în raport cu finalitatea dobânzilor în cauză, nu este de natură să repună în discuție validitatea, în lumina principiilor amintite la punctele 51-56 din prezenta hotărâre, a raționamentului în temeiul căruia Tribunalul a considerat că Comisia era obligată să adauge la rambursarea sumei încasate în mod nejustificat dobânzi prin care se urmărește despăgubirea forfetară a întreprinderii în cauză pentru privarea de beneficiul acestei sume.
61 În ceea ce privește împrejurarea, invocată de Comisie, că dobânzile la plata cărora a obligat‑o Tribunalul în hotărârea atacată se raportează la perioada cuprinsă între data plății cu titlu provizoriu a amenzii și data rambursării cuantumului încasat în mod nejustificat ca urmare a hotărârii de reducere a acestei amenzi și că privesc astfel o perioadă în foarte mare parte anterioară hotărârii respective, aceasta este consecința efectului ex tunc care se atașează unei asemenea hotărâri și a obligației Comisiei, care decurge din articolul 266 primul paragraf TFUE, de a se conforma acestei hotărâri prin repunerea întreprinderii vizate în situația în care s‑ar fi aflat dacă nu ar fi fost privată, în toată această perioadă, de beneficiul sumei corespunzătoare acestui cuantum încasat în mod nejustificat. În această privință, este cert, ținând seama de dreptul la acțiune existent împotriva oricărei decizii a Comisiei prin care se aplică o amendă, că, atunci când amenda a fost plătită cu titlu provizoriu de întreprinderea vizată, Comisia poate fi obligată, dacă este cazul, să ia măsurile de executare a unei hotărâri de anulare în tot sau în parte a unei asemenea decizii, astfel cum au fost amintite la punctele 51-53 din prezenta hotărâre.
62 De asemenea, argumentația Comisiei potrivit căreia nu a existat în speță o încălcare suficient de gravă a unei norme de drept și nici proba suficientă a unui prejudiciu suferit de Deutsche Telekom nu poate fi admisă. Astfel, atunci când este obligată, în temeiul articolului 266 primul paragraf TFUE, să adauge dobânzi la rambursarea unei sume determinate, Comisia nu dispune de nicio marjă de apreciere cu privire la oportunitatea plății acestor dobânzi, așa încât simpla încălcare a dreptului Uniunii, constând în refuzul de a le plăti, este suficientă pentru a stabili existența unei încălcări suficient de grave a acestui drept, susceptibilă să angajeze răspunderea extracontractuală a Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea Printeos, punctele 103 și 104). Or, în speță, Comisia era obligată, în conformitate cu această dispoziție, în urma Hotărârii Deutsche Telekom din 2018, să adauge dobânzi la rambursarea cuantumului amenzii încasat în mod nejustificat, după cum a statuat Tribunalul în mod corect la punctul 112 din hotărârea atacată. Pe de altă parte, întrucât aceste interese au un caracter „forfetar”, așa cum reiese din jurisprudența amintită la punctul 52 din prezenta hotărâre, Comisia nu se poate sustrage acestei obligații pentru motivul că Deutsche Telekom nu a dovedit în mod suficient existența unui prejudiciu.
63 În aceste condiții, primul, al doilea, al patrulea și al cincilea aspect ale primului motiv trebuie respinse.
64 De asemenea, Tribunalul nu a săvârșit o eroare de drept atunci când a respins argumentele Comisiei întemeiate pe dispozițiile articolului 90 din Regulamentul delegat nr. 1268/2012. Astfel, după cum a arătat acesta în mod întemeiat la punctul 98 din hotărârea atacată, atunci când dobânzile „generate” menționate la articolul 90 alineatul (4) din acest regulament delegat au un cuantum inferior celui al dobânzilor datorate în temeiul obligației de despăgubire forfetară sau chiar nu există dobânzi generate, întrucât rentabilitatea capitalului investit a fost negativă, Comisia este totuși obligată, în temeiul articolului 266 primul paragraf TFUE, să plătească persoanei interesate diferența dintre cuantumul eventualelor „dobânzi generate”, în sensul articolului 90 alineatul (4) din regulamentul delegat menționat, și cel al dobânzilor datorate pentru perioada cuprinsă între data plății sumei în discuție și data rambursării acesteia (a se vedea în acest sens Hotărârea Printeos, punctele 75 și 76).
65 În această privință, așa cum a arătat Comisia însăși și după cum a subliniat și avocatul general la punctul 77 din concluzii, obligația care decurge pentru această instituție din articolul 90 alineatul (4) din Regulamentul delegat nr. 1268/2012 de a plăti întreprinderii vizate „dobânzile generate” urmărește înainte de toate să evite o îmbogățire fără justă cauză a Uniunii. Această obligație eventuală nu aduce însă atingere celei care revine, în orice caz, instituției menționate, în temeiul articolului 266 primul paragraf TFUE, de a despăgubi în mod forfetar această întreprindere pentru privarea de beneficiul rezultat din transferul către Comisie al sumei corespunzătoare cuantumului amenzii plătite în mod nejustificat, inclusiv atunci când investirea cuantumului amenzii plătite de întreprinderea menționată cu titlu provizoriu nu a generat un randament mai mare decât rata de refinanțare a BCE majorată cu 3,5 puncte procentuale.
66 Pe de altă parte, deși este adevărat că, în conformitate cu articolul 90 alineatul (2) din Regulamentul delegat nr. 1268/2012, Comisia asigură sumele încasate cu titlu provizoriu prin investirea acestora în active financiare, garantând astfel securitatea și lichiditatea fondurilor și vizând de asemenea generarea unui randament pozitiv, din această dispoziție reiese și că întreprinderea care a plătit cu titlu provizoriu amenda care i‑a fost aplicată nu exercită nicio influență asupra condițiilor în care este investit cuantumul acestei amenzi. Or, Comisia nu a reușit să explice motivele pentru care, în asemenea împrejurări, riscurile la care sunt expuse asemenea investiții ar trebui să fie suportate de întreprinderea care a plătit cu titlu provizoriu amenda aplicată în temeiul unui act parțial sau total nelegal.
67 În aceste condiții, al treilea aspect al primului motiv trebuie respins.
68 În ceea ce privește argumentația Comisiei potrivit căreia faptul de a‑i impune plata unor dobânzi începând de la data încasării provizorii a amenzii aduce atingere efectului disuasiv al amenzilor, Curtea își însușește considerațiile expuse de Tribunal la punctele 93 și 94 din hotărârea atacată, potrivit cărora funcția disuasivă a amenzilor trebuie conciliată cu cerințele privind o protecție jurisdicțională efectivă. Or, acestea implică faptul că, în cazul anulării sau al reducerii, printr‑o hotărâre a unei instanțe a Uniunii, a unei amenzi plătite provizoriu de întreprinderea în cauză, aceasta primește, ținând seama atât de articolul 266 primul paragraf TFUE, cât și de efectul ex tunc al unei asemenea hotărâri, o despăgubire forfetară pentru privarea de beneficiul sumei corespunzătoare cuantumului încasat în mod nejustificat de Comisie pentru perioada cuprinsă între data acestei plăți provizorii și cea a rambursării sumei respective de către instituția menționată. În orice caz, efectul disuasiv al amenzilor nu poate fi invocat în contextul amenzilor care au fost anulate sau reduse de o instanță a Uniunii, Comisia nefiind în măsură să se prevaleze de un act declarat nelegal în scopuri disuasive.
69 În aceste condiții, al șaselea aspect al primului motiv trebuie de asemenea să fie respins.
70 Având în vedere ceea ce precedă, primul motiv al Comisiei trebuie respins ca nefondat.
Cu privire la al doilea motiv
Argumentația părților
71 Prin intermediul celui de al doilea motiv, Comisia susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat, la punctele 114-138 din hotărârea atacată, că rata aplicabilă dobânzilor pe care Comisia este obligată să le plătească se ridică, prin analogie cu articolul 83 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul delegat nr. 1268/2012, la rata de refinanțare a BCE majorată cu 3,5 puncte procentuale.
72 Comisia amintește că, în Hotărârea din 5 septembrie 2019, Uniunea Europeană/Guardian Europe și Guardian Europe/Uniunea Europeană (C‑447/17 P și C‑479/17 P, EU:C:2019:672, punctul 56), Curtea a statuat că, pentru a determina dobânzile care trebuie plătite ca urmare a anulării unei amenzi, se impune aplicarea ratei stabilite prin dispozițiile Regulamentului delegat nr. 1268/2012, fără a identifica însă dispoziția precisă a acestui regulament delegat la care trebuie să se facă raportarea.
73 Cu toate acestea, Hotărârea Printeos, la care face trimitere punctul 121 din hotărârea atacată, ar fi interpretat Hotărârea din 5 septembrie 2019, Uniunea Europeană/Guardian Europe și Guardian Europe/Uniunea Europeană (C‑447/17 P și C‑479/17 P, EU:C:2019:672), în sensul că această din urmă hotărâre se referea la articolul 83 din regulamentul delegat menționat. Tribunalul ar fi dedus de aici, la punctele 133 și 134 din hotărârea atacată, că era necesar să se aplice prin analogie articolul 83 alineatul (2) litera (b) din același regulament delegat, care impune plata unor dobânzi la rata de refinanțare a BCE majorată cu 3,5 puncte procentuale.
74 Or, potrivit Comisiei, pe de o parte, o asemenea aplicare prin analogie nu se justifică, în măsura în care articolul 83 din Regulamentul delegat nr. 1268/2012 reglementează dobânzile penalizatoare datorate de debitorii Comisiei în cazul unei plăți tardive, prevăzând o procedură specifică în acest scop.
75 Pe de altă parte, nu s‑ar putea deduce din Hotărârea Printeos că Curtea, care se pronunța cu privire la calculul dobânzilor compuse, a intenționat să aplice prin analogie rata prevăzută la articolul 83 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul delegat nr. 1268/2012 pentru calcularea dobânzilor moratorii. De altfel, nici Tribunalul în Hotărârea din 12 februarie 2019, Printeos/Comisia (T‑201/17, EU:T:2019:81), nici Curtea atunci când s‑a pronunțat asupra recursului în această cauză în Hotărârea Printeos nu ar fi acordat dobânzi moratorii la rata prevăzută de această dispoziție.
76 Dacă totuși Curtea ar aprecia că trebuie aplicată o rată a dobânzii stabilită la articolul 83 din Regulamentul delegat nr. 1268/2012, Comisia consideră că, cu excepția cazului în care se stabilește o altă rată a dobânzii adecvată, trebuie să se rețină, prin analogie cu articolul 83 alineatul (4) din acest regulament delegat, rata de refinanțare a BCE majorată cu 1,5 puncte procentuale, aplicată de Comisie în cazul în care destinatarul unei decizii de aplicare a unei amenzi constituie o garanție bancară în loc să plătească această amendă cu titlu provizoriu. Această situație ar fi suficient de comparabilă cu cea din prezenta cauză, întrucât, în ambele cazuri, dobânzile compensează imposibilitatea Comisiei în primul caz și a întreprinderii vizate în cel de al doilea caz de a dispune în mod liber de cuantumul amenzii pe durata procedurii judiciare.
77 Deutsche Telekom contestă argumentația Comisiei și consideră că al doilea motiv trebuie de asemenea să fie respins.
Aprecierea Curții
78 Din jurisprudența Curții reiese că, pentru a determina cuantumul dobânzilor care trebuie plătite unei întreprinderi care a plătit o amendă aplicată de Comisie, ca urmare a anulării sau a reducerii acestei amenzi, instituția menționată trebuie să aplice rata stabilită în acest scop de Regulamentul delegat nr. 1268/2012 (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 septembrie 2019, Uniunea Europeană/Guardian Europe și Guardian Europe/Uniunea Europeană, C‑447/17 P și C‑479/17 P, EU:C:2019:672, punctul 56). În plus, Curtea a precizat că nu este vorba despre o trimitere la articolul 90 din acest regulament delegat, care nu menționează nicio rată a dobânzii specifică, ci la articolul 83 din regulamentul delegat menționat, care stabilește rata dobânzii pentru creanțele nerambursate la scadență (a se vedea în acest sens Hotărârea Printeos, punctul 81).
79 Articolul 83 din Regulamentul delegat nr. 1268/2012, care cuprindea normele de aplicare a Regulamentului financiar din 2012 în vigoare la acel moment, prevedea mai multe rate ale dobânzii în acest scop, toate corespunzând ratei de refinanțare a BCE, majorată cu diferite puncte procentuale. Conform articolului 83 alineatul (2) literele (a) și (b) din acest regulament delegat, majorarea era de 8 puncte procentuale în cazul în care evenimentul generator este un contract de achiziții publice de bunuri și servicii și, respectiv, de 3,5 puncte procentuale în toate celelalte cazuri. În plus, dacă debitorul constituia o garanție financiară care era acceptată de contabil în locul plății unei amenzi, articolul 83 alineatul (4) din regulamentul delegat menționat prevedea o majorare cu 1,5 puncte procentuale.
80 În speță, Tribunalul nu a reținut niciuna dintre cele două rate ale dobânzii referitoare la cazurile specifice vizate la articolul 83 alineatul (2) litera (a) și, respectiv, alineatul (4) din Regulamentul delegat nr. 1268/2012. Acesta a reținut rata prevăzută, cu titlu supletiv pentru „toate celelalte cazuri”, la articolul 83 alineatul (2) litera (b) din acest regulament delegat.
81 Astfel, la punctul 136 din hotărârea atacată, în vederea stabilirii despăgubirii forfetare a Deutsche Telekom pentru privarea de beneficiul fondurilor sale, Tribunalul, în temeiul analizei pe care a efectuat‑o la punctele 125-135 din această hotărâre, a reținut ca rată aplicabilă prin analogie rata prevăzută la articolul 83 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul delegat nr. 1268/2012, și anume rata de refinanțare a BCE majorată cu 3,5 puncte procentuale.
82 Tribunalul a acordat, așadar, Deutsche Telekom, la punctul 137 din hotărârea menționată, cu titlu de reparare a prejudiciului pe care i l‑a cauzat încălcarea suficient de gravă a articolului 266 primul paragraf TFUE, o despăgubire al cărei cuantum de 1 750 522,83 euro corespunde pierderii de dobânzi la rata de 3,55 % în perioada în cauză asupra cuantumului amenzii încasat în mod nejustificat.
83 Desigur, după cum a arătat Comisia, articolul 83 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul delegat nr. 1268/2012 nu stabilește rata dobânzilor corespunzătoare unei despăgubiri forfetare de natura celei în discuție în prezenta cauză. Astfel, această dispoziție vizează ipoteza, care nu face obiectul prezentei cauze, a unei întârzieri la plată, și anume cea în care o creanță nu este rambursată la scadența prevăzută. Tocmai faptul că nici acest articol 83, nici vreo altă dispoziție a acestui regulament delegat nu stabilea această rată este cel care a determinat Tribunalul să procedeze, în cadrul exercitării marjei sale de apreciere, la o aplicare „prin analogie” a articolului 83 alineatul (2) litera (b) din regulamentul delegat menționat.
84 Nu rezultă însă de aici că, prin aplicarea ratei stabilite de această dispoziție, care, pe de altă parte, nu pare nerezonabilă sau disproporționată în raport cu finalitatea dobânzilor în cauză, Tribunalul ar fi săvârșit o eroare de drept în exercitarea competenței care îi este recunoscută în cadrul procedurilor de angajare a răspunderii extracontractuale a Uniunii.
85 În această privință, trebuie subliniat că, în condițiile în care cuantumul amenzii pe care a aplicat‑o Deutsche Telekom și pe care această întreprindere i‑a plătit‑o în mod provizoriu a fost redus de Tribunal, Comisia nu poate fi plasată într‑o situație mai favorabilă decât cea în care s‑ar fi aflat Deutsche Telekom dacă acțiunea sa ar fi fost respinsă după ce ar fi ales, mai degrabă decât să efectueze o asemenea plată provizorie, să constituie o garanție bancară în așteptarea rezultatului procedurii judiciare inițiate prin introducerea acțiunii sale. Or, în această din urmă situație, Deutsche Telekom ar fi fost expusă unei obligații de plată a unor dobânzi calculate la rata de 1,55 %, conform articolului 83 alineatul (4) din Regulamentul delegat nr. 1268/2012, la care s‑ar fi adăugat costurile de constituire a acestei garanții bancare.
86 Pentru aceste motive, nu poate fi admisă argumentația Comisiei prin care se urmărește, cu titlu subsidiar, plafonarea cuantumului dobânzilor datorate Deutsche Telekom la această rată de 1,55 %.
87 La aceasta se adaugă faptul că, după cum a arătat în mod corect Tribunalul la punctele 127 și 131 din hotărârea atacată, situația unei întreprinderi care, deși a introdus o acțiune împotriva deciziei Comisiei de a‑i aplica o amendă, a plătit această amendă cu titlu provizoriu se distinge de cea a unei întreprinderi care constituie o garanție bancară în așteptarea epuizării căilor de atac. Astfel, în cazul în care o întreprindere a constituit o garanție bancară și a beneficiat, în consecință, de o suspendare a plății, spre deosebire de cea care a efectuat plata provizorie a amenzii, aceasta nu a transferat Comisiei suma corespunzătoare cuantumului amenzii aplicate, așa încât Comisia nu va putea fi obligată să îi restituie o sumă încasată în mod nejustificat. Singurul prejudiciu financiar suferit eventual de întreprinderea vizată rezultă din propria decizie de constituire a unei garanții bancare.
88 În sfârșit, deși este adevărat că, așa cum a subliniat Comisia, în Hotărârea Printeos Curtea nu a acordat dobânzi la rata de refinanțare a BCE majorată cu 3,5 puncte procentuale asupra cuantumului amenzii care trebuia rambursată, aceasta se datorează faptului că reclamanta în primă instanță în cauza în care s‑a pronunțat această hotărâre nu solicita, în legătură cu un asemenea cuantum, decât aplicarea ratei de refinanțare a BCE majorate cu 2 puncte procentuale.
89 Mai trebuie subliniat că, în cazul în care Comisia ar considera că dispozițiile normative actuale nu iau în considerare în mod adecvat o situație precum cea aflată la originea prezentei cauze, ar reveni acesteia sau, după caz, legiuitorului Uniunii sarcina de a efectua adaptările necesare în interesul securității juridice și al previzibilității acțiunii Comisiei.
90 În aceste condiții, având în vedere că obligația Comisiei de a adăuga dobânzi la rambursarea unei amenzi anulate în tot sau în parte de o instanță a Uniunii decurge din articolul 266 primul paragraf TFUE, orice nouă metodă sau modalitate de calcul al acestor dobânzi trebuie să respecte obiectivele urmărite de asemenea dobânzi. În consecință, rata aplicabilă acestor dobânzi nu s‑ar putea limita la compensarea deprecierii monetare survenite în perioada pentru care trebuie plătite dobânzile, fără a acoperi despăgubirea forfetară la care are dreptul întreprinderea care a plătit această amendă ca urmare a faptului că a fost privată pentru o anumită perioadă de beneficiul fondurilor corespunzătoare cuantumului încasat în mod nejustificat de Comisie.
91 Având în vedere ceea ce precedă, trebuie să se constate că Tribunalul nu a săvârșit o eroare de drept atunci când a stabilit despăgubirea forfetară a Deutsche Telekom procedând, având în vedere finalitatea dobânzilor în cauză și obligația care îi era impusă de a repara prejudiciul suferit de aceasta, la o aplicare prin analogie a ratei dobânzii prevăzute la articolul 83 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul delegat nr. 1268/2012. Prin urmare, al doilea motiv trebuie de asemenea să fie respins.
92 Întrucât niciunul dintre motivele invocate de Comisie în susținerea recursului nu a fost admis, se impune respingerea acestuia în totalitate.
Cu privire la cheltuielile de judecată
93 În temeiul articolului 184 alineatul (2) din regulamentul de procedură, atunci când recursul nu este fondat, Curtea se pronunță asupra cheltuielilor de judecată.
94 Conform articolului 138 alineatul (1) din acest regulament de procedură, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din regulamentul de procedură menționat, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.
95 Întrucât Comisia a căzut în pretenții, iar Deutsche Telekom a solicitat obligarea ei la plata cheltuielilor de judecată, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru aceste motive, Curtea (Marea Cameră) declară și hotărăște:
1) Respinge recursul.
2) Obligă Comisia Europeană la plata cheltuielilor de judecată.
Semnături