Language of document : ECLI:EU:T:2012:289





Hotărârea Tribunalului (Camera a treia) din 13 iunie 2012 —
Insula/Comisia

(Cauza T‑110/10)

„Clauză compromisorie — Contract de finanțare a proiectelor de cercetare și de dezvoltare — Contractul El Hierro — Lipsa documentelor justificative și neconformitatea cu clauzele contractuale a cheltuielilor declarate — Rambursarea sumelor avansate — Cerere reconvențională a Comisiei”

1.                     Procedură jurisdicțională — Sesizarea Tribunalului în temeiul unei clauze compromisorii — Contrat supus dreptului național — Aplicarea unor dispoziții naționale în materie de competență — Excludere (art. 272 TFUE) (a se vedea punctul 30)

2.                     Procedură jurisdicțională — Sesizarea Tribunalului în temeiul unei clauze compromisorii — Contract care prevede o asistență financiară comunitară pentru o acțiune de cercetare și dezvoltare — Cerere de rambursare a anumitor cheltuieli — Cerere reconvențională însoțită de dobânzi moratorii — Aplicarea dreptului național — Constatarea nerespectării obligațiilor care decurg din contract — Dreptul Comisiei la rambursarea avansului, majorat cu dobânzi de întârziere calculate la rata aplicată de Banca Centrală Europeană [art. 272 TFUE; Regulamentul nr. 2342/2002 al Comisiei, art. 86 alin. (2)] (a se vedea punctele 29, 44 și 66)

Obiectul

Cerere, formulată în temeiul articolului 272 TFUE, având ca obiect, pe de o parte, declararea ca nefondată a unei cereri a Comisiei de rambursare a unei sume de 84 120 de euro și, pe de altă parte, obligarea Comisiei la emiterea unei „note de credit” în cuantum de 84 120 de euro

Dispozitivul

1)

Respinge acțiunea.

2)

Obligă Conseil scientifique international pour le développement des îles (Insula) la plata către Comisia Europeană a sumei principale de 84 120 de euro, majorată cu dobânzi de întârziere de 2,5 % pe an începând cu 26 ianuarie 2010 până la plata integrală a sumei principale menționate.

3)

Respinge în rest cererea reconvențională a Comisiei.

4)

Insula suportă propriile cheltuieli de judecată și pe cele efectuate de Comisie.